Pessimo

Să-mi fie iertat dacă n-am să mă sui în căruța entuziaștilor. E știut că mă inflamez repede și tind să-mi risipesc vorbele în direcția potrivită propriului meu compas moral. E verificabil, încă de când a apărut înregistrarea cu doamna Blându de la școala 10 din București, într-una din primele mele intervenții telefonice, la România TV dacă nu mă înșel, am cerut Ministerului Educației și îndeosebi domnului ministru – zis și Sfântul Pricopie – o luare publică de poziție. A întârziat până după sărbători. A fost cumva condiționată de inflamarea suplimentară a opiniei publice. A fost nevoie să mă văd cu părinții implicați în scandalul de la școala 10 la un moment când sorții le erau potrivnici și să petrec cu ei două ore în care am ascultat, am văzut conversații electronice, m-am înfiorat și în același timp le-am împărtășit din experiența anterioară cu cazul din Iorga, unde psihologia de grup a fost – poate curios pe undeva – analogă, analogă prin aceea că inițial suportul pentru educator a fost uluitor de puternic. Sintetic spus în Iorga am plecat de la două mămici, iar acum în Rosetti am plecat de la o mămică și un tătic, și-o a doua mămică a cărei indignare a fost exacerbată cumva și de comentariile halucinante, direct ofensive, ale doamnei Blându la doar câteva săptămâni de la primul contact ”școlar”. Ce a urmat e deja subiect de presă, după ce mămăliga a explodat oameni cu credibilitate și-au pus la rându-le umărul în prezentarea, în splendidu-i jeg, a situației pe fond la școala unde își practica meseria învățătoarea ”cu 30 de ani de experiență”, ”reformistă” și – după cum s-a dovedit – impasibilă în fața evidențelor.

Iar week-end-ul trecut m-am aflat în studio la Antena 3 în compania a doi domni respectabili, unul de la Institutul Diplomatic Român celălalt specialist în PR la Bruxelles. Amândoi, on și off air, au argumentat că poziția domnului ministru – zis și Sfântul Pricopie – este foarte elegantă, că domnia sa de fapt a făcut foarte bine că s-a abținut de la comentarii publice, că era evident că trebuie mai întâi finalizată ancheta, că orice acțiune ministerială n-ar fi făcut decât să-i ofere acestei doamne portițe pentru reintrarea în sistem.

Și-am spus-o cât am putut de răspicat că nu e nimic de lăudat la ministrul Educației în România Remus Pricopie. De lăudat ar fi fost dacă dânsul, în rușinea educațională pe care a oblăduit-o în ultimul an de zile în care s-a întâmplat cazul de la liceul Bolintineanu, cazul de la Prahova și – iată acum – cazul de la maria Rosetti, și-ar fi cerut public scuze pentru mizeria de sistem pe care o legitimează prin poziția dânsului și apoi să-și depună mandatul. Felicitările îmi par tardive în fața cuiva căruia opinia publică a trebuit să-i aducă aminte, prin oprobiu general, de rostul, menirea și până la urmă motivul pentru care e plătit din bani publici. Nu să susțină, într-o primă intervenție, că atâta timp cât școala nu pune mâna pe banii părinților chiar dacă banii părinților intră în școală nu se poate numi șpăgă. Nu să vină, viteaz mai  apoi după suspendarea directoarei din Rosetti și demiterea (pe undeva bâiguitoare) a doamnei Blându de către Consiliul Administrativ al școllii și să promită că vor fi inițiative legislative prin care să fie modificat Codul muncii astfel încât astfel de sancțiuni să fie mai ușoare pe viitor. Sunt epoustuflat, ca să folosesc termenul franțuzit al propriului meu of, de superbul curaj al înalților demnitari ai patriei care deschid ochii la normalitate abia când, în plin ocean de anormalitate, li se arată în urlete și strigăte de revoltă că pasivitatea lor și lipsa lor de rînduială profesională au născut monștri. Până când? Până când voi fi nevoit, în țara mea, să îmi spună cineva că e de aplaudat firescul ca și cum firescul ar fi o ocazie extraordinară, un fel de sărbătoare națională? Firesc era să nu fi aflat niciodată de cazul din școala 10 pentru că firesc ar fi fost să nu se întâmple așa ceva, sub mandatul domnului – zis și Sfântul Pricopie – ministru al educației. Firesc era ca directoarea, și oamenii de la ISMB în frunte cu persoana domnului inspector Trăistaru, după perdaful de anul trecut când s-au confruntat cu aceleași șontîcării birocratice oricare dintre dânșii, de la vlădică până la opincă, să-și folosească util timpul și la altceva nu doar achiziție de licențe pentru manuale virtuale, să învețe în școli neîncălzite copilul gramatica limbii române de la un dascăl ebrios, eventual isteric, obligatoriu mojic dar cu tableta în față. Sunt cutremurat de micimea minții și scurtimea atenției oamenilor dimprejur și-a tuturor deopotrivă pentru care agregatul acesta monstruos, educația în România rămâne doar o funcție a ”harului” educațional al celor care-l populează și mai puțin în prelungirea – cum ar fi la mintea cocoșului să admiți – unei politici coerente de stat care nu doar să plătească pe măsură omul care aduce litera, dar și omul care-aduce banca și omul care păzește clădirea. Domnul – zis și Sfântul Pricopie – este același care n-a avut o problemă cu ecumenismul feroce practicat în ultimul an în inspectoratele școlare din România. Dânsul n-a avut o problemă cu faptul că la Călărași inspectorul șef a interzis vizitele la expoziția Darwin de la muzeul Antipa dar a întors un ochi când copiii au avut ocazia să plimbe roata pe la moaștele Sfintei Paraschiva. Domnul Pricopie a opinat că văzutul exponatelor de la Antipa, unul dintre cele mai vechi muzeze de științe naturale din lume, și al uneia dintre cele mai apreciate – ce-i drept controversate – expoziție de anatomie in vivo, dăunează sănătățiii mintale a copiilor. Am organizat atunci un protest public și m-am oferit să le explic eu copiilor celor din cercul meu de cunoștințe lucruri pe înțelesul lor astfel încât să afle și altceva, nu doar de Cain, Abel și Scara lui Dumnezeu despre lume și natura împrejumuitoare. Cu mine a fost băiatul meu, care la vremea aia avea 2 ani. Deocamdată nu dă semne că ar fi fost traumatizat de vizita la Antipa. E ce-i drept alert când mergem pe la mănăstiri de prezența lumânărilor și-a persoanelor îmbrăcate vecernic (dar, ca să știe și domnul Pricopie, am de gând să-l învăț pe băiatul meu și religie, atâta religie cel puțin cât știu și eu și cred că știu întrucâtva). Și pentru toate de mai sus, și pentru încă altele care țin, spre exemplu, de atitudinea Procuraturii și Parchetului care vara trecută a ”invitat” elevii din Bolintineanu să meargă cu autocarul la audieri la Poliție eu nu simt că ar trebui să aplaud performanța de-acum a Ministerului de-a se fi trezit, în al treisprezecelea ceas și folosind aceeași atitudine guvernamentală încetățenită de premierul Ponta și prietenii săi, că poți deposeda dibaci dezbaterea publică insistând că de-acum, cu zel, vei tăia în carne vie. În primul rând domnule – Sfinte Pricopie! – ministru al educației carnea nu e vie ci e moartă, putredă și mai și pute pe deasupra. În al doilea rând pentru că evidențele vă strigă împotrivă dumneavoastră și multora dintre predecesorii dumneavoastră, în fapt în trup și suflet și cu minime exceție toți o apă și-un pământ, scurgerea ochilor pe învățătura patriei. V-ați bătut joc, într-un cuvînt ușor de înțeles de sus până jos, de părinți și copii deopotrivă. V-ați bătut, vă bateți și în pessimul meu realism găsesc că veți continua să vă bateți joc laolată (a se vedea și speranța domnului Funeriu, fost ministru al Educației slab creativ dar bun la repetat ce spune sufleurul, într-o ”revoluței a Părinților”) de felul în care se face educație în România. V-ați bătut joc prin brambureala programelor. V-ați bătut joc prin rotația cadrelor și examene de definitivat făcute cu japca. V-ați bătut joc prin transformarea unei rețete de învățământ care funcționa în România într-un camping de creație și de furtună a creierelor dezvirginate de rușine, periodic a mai apărut câte unul din neant să-și susțină propria teză dementă de amendare a numărului de ore, a numărului de clase, a numărului de an și dacă în 1990 rata noastră de alfabetizare era de 98% a ajuns, la 24 de ani de libertate să scadă către cote îngrijorătoare. Doar unul din doi elevi iau bacalaureatul în România și domnul Funeriu, ilustru predecesor, spune că e meritul dânsului că a ridicat capota de pe ipocrizia în învățământ. Ca și cum și a asta ar fi motiv de mândrie. Iar acum ministrul – zis și Sfântul Pricopie! – promite un nou cincinal de schimbări apocaliptice care nu știu cui vor folosi, poate doar dânsului într-un rezumat profesional pe care-l va folosi la următoarea angajare. E bîlb. E strâmb. E șontorog. E complet aberant dar, vreau să completez, e exact imaginea pieței care desface educație și consumă în bloc isterie în masă. S-a dus orice urmă de ștaif și de prestanță în dăscălimea românească ai cărei câțiva corifei post-decembriști, pe lângă numitele Blându și Bereandă, o numără și pe Cristiana Anghel, ai cărei ochelari de suferință s-au transformat în birou parlamentar în care sunt ocrotiți câinii mai bine decât oamenii.

Nu, nu simt că am învins cumva – din nou – în fața sistemului. Pentru că tot ce-am făcut e ca, pentru un moment, să întrerupem convoiul dement, funerar, al acestor veșnici impersonatori către o mascaradă de construcție căreia, rând pe rând, îi vor pica victimă copiii noștri și, fără o prescrimbare în fond, copiii copiilor noștri deja gândiți să-și prăsească visele într-o idiocrație a viitorului în care țăranul Ghiță va buchisi pe ecran tactil în timp ce mulge capra și-și încălzește praporul cu lemne, și burta cu urdă.

N-am auzit, și n-am să aud de la dumneavoastră domnule Ministru, Sfinte Pricopie! vreun gest de bunăvoință față de realitate. Inițiativa vă e tardivă, reacția morală bleagă, nu se mai scoală dar atârnă frumos. Și în timp ce internetul se umple de mesaje care certifică ubicuitatea și caracterul universal al bijniței pe care o practică școlile de stat în România, școlile DUMNEAVOASTRĂ domnule, Sfinte Pricopie! dumneavoastră propuneți o ordonanță de urgență (ce frumos sună, într-o republică parlamentară precum România, ordonanța guvernamentală) prin care să scuipați corpul didactic, în timp ce banii îi ia corpul administrativ. Vai vouă, vai nouă tuturor, că în mijlocul vânzolelii morale unul nu mai stă să întrerupă corul catirincilor și să spună stop, nu e treaba mea să-i fac treaba ministrului, nu e treaba mea să-i fac treaba inspectorului, nu e treaba mea să-i fac treaba dascălului copilului meu. Păi dacă e treaba mea de ce le mai dau bani lor? Și cum măsor munca unui funcționar public aidoma ca și mine când, pe murmurul general de stupoare privind melena din praporul educațional, susține că nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i pute?

G

One thought on “Pessimo

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s