Poșta în pijamale

Frig. Frig și umezeală. Umezeală și fix trei căcați în drumul spre mașină. Bine plasați, oportuni călcării. Să fie cu noroc. N-ai să dai în schimb karma fericirii pe mirosul împuțit de dejecții canine în timp ce-ți bipăi, îți clickăi, îți ochești cu ochii mijiți de zgură mașina printre altele, aidoma obosite de-atâta stat în praf și mâzgă. Pe undeva prin portofel, printre bancnote și-o mondă de 20 de penny rămasă de la ultima expediție pe Marte, mandat mânjit de-un scris care-l face pe-al tău să pară un exercițiu de caligrafie pură. Ce mai vor de data asta? Căci cine trimite recomandate în România dacă nu România însăși? Era pe vremuri o amantă suplă. Săracă, de la țară. Mulțumită să o scoți la un suc și-o prăjitură. Corespondența era minimă, dialogul monosilabic. Sexul așa și-așa, răruț și drăguț. Când tu pe ea, când ea pe tine, să nu zici că n-ai viață de cetățean votant al patriei. Misivele de despărțire erau lapidare, ștampilele de bun venit morocănoase. Promiscuă relație, exact genul jenibil de aventură de-o noapte în care nu mai vine-odată dimineața.

Timpurile s-au schimbat. Centurista s-a dedat la țoale mai scumpe. Și de la o vreme-mi scrie țața cu o frecvență năucitoare. Vorbesc mai des cu ea decât cu numeroși membri ai familiei lărgite pe care-i salut pe aceeastă cale, că nu știu când mai apuc. România mea, în schimb, moare de plictiseală. E neforbită. Adică nici futută nici vorbită. Dar cu chef. Și de-a lungul ultimei jumătate de an mi-a tot trimis mesaje de amor. Din păcate nereciprocate.

E cu mesaj la cutiuța poștală, criptic să nu se prindă consoarta. Recomandată. Semnează un domn al cărui nume începe cu O. Sau Omega. sau Phi. Mă întreb dac-o fi grec. Să mă duc, îmi zic în timp ce evit măiastru căcații de câine spre, știu de pe acum, ghinionul meu. Departamentul Mesagerie al Poștei e o cotineață bine încălzită din sursă proprie și cu adaos animal, nădușirea clienților și preumblarea personalului. Să conjugăm ghișee, aceste gheișe negruvodice. E coadă la bordel, constat cu amar că România ne iubește pe toți, nu sunt singurul client. În timp ce halena fetidă a celorlalți mi se amestecă în nări cu bila resimțită copios (să nu zic că dragostea nu e cu fluturi la stomac, deh) mă pierd, claustrofob, în mormanul de scrisori, scrisorele, scrisorici, scrisoroaie. Gheonoaiele cutreieră dincolo de bordura arbitrară a relației noastre contractuale în uniforme care-au văzut și zile mai bune. Sunt perplex să coonstat că materialul e de cămăși ieftine dar, la o privire mai atentă, constați că sunt un fel de pijamale bărbătești, bleu-ciel, cu dungulițe bleumarin, maron vărgat și galben vomic. Subțiri, subțiri, atât de subțiri pe cât foița de la mandatul poștal pe care-l scurm prin baierile portmoneului în timp ce mă poziționez, cuminte și erect, la coadă.

Fiecare mandat are un număr. Fiecare număr are un corespondent în calculator. Agripina lovește tasta Enter a computerului cu violență. Țac, țac, ȚAAAC! Și nimic. Are unghiile făcute în aquamarin suflat cu flegmă din percutor, arată de parcă și-ar fi plimbat mâinile prin mătreața Mării Caraibe și se oftică. Agripina se oftică. Nu-i iese la socoteală. Mici precupeți serelei stau, muceziți de-atâta lâncezit în căldura aia bovină, cu hârtia igienică într-o mână și ștampila unității în cealaltă în timp ce Agripina violează oral terminalul. Calculatorul e doar o scuză să deschizi un registru, care e doar o scuză să deschizi alt registru. Sunt cel puțin șapte cutii de scrisori în care sunt cel puțin o sută de scrisori pe centimetru pătrat. Prinse cu ilastic. Gum-ilastic. E o atmosferă jovială, în multiple culori cur-cu-be-ice. E și-un cur, e și-un cu, e și-un beeeei ce….De la adăpostul pijamalei Agripina manevrează fanerele în direcția plicurilor care nu-și lasă zeama secretului sub crusta foncționarului. Mai apar doi, unul proaspăt trezit din hibernare, cu manșetele pijămăluței îmbibate în lămâie, dar dacă mânecile sunt în lămâie probabil că și subțiorii, dar dacă subțiorii cu siguranță și gulerul. Balaoacheșa care probabil e șef pe-acolo are o pijămăluță sensibil mai recent achiziționată, se disting bumbii încă albi, materie plastică fabricată în România în ultimii ani ai Epocii de Aur. Are-un ecuson care-a trecut fraudulos granița dintre două mașini de spălat și-o față zâmbitoare printată de pe profilul ei de Facebook unde sigur nu e grasă, sigur n-are coșuri și păr slinos, e foarte probabil că o cheamă Blue Eyes Something și tot pune capturi cu Beyonce. Sau fata aia de la Clejani. Greu de analizat. Degețelele sugestive culturii de Pleșcoi vin să supleeze eforturile perspirante, deja, ale Agripinei care pare indiferentă la of-ul, și uf-ul, și umph-ul clienților ale căror fețe, în lumina fluor a neonului par, în această dimineață, și mai cadaverice decât de obicei. Într-un Univers alternativ aici ar fi un azil de nebuni și ghici cine-ar fi oamenii îmbrăcați în pijămăluțe. Să găsești acul în carul cu fân nu e un proverb la poștă, acești mici copii minoritari care caută veșnic prin gunoaie găsesc geme remarcabile, cum ar fi declarația de impunere al cetățeanului X, fișa fiscală a cetățeanului Y, divorțul amiabil prin insolvență al doamnei Z. Untoșenia registrelor e dublată de un protocol draconic, în momentul în care victorios trage harponul hârtia se rupe un cartonaș autocolant de parcă tocmai ai primit un PIN de la cardul tău personal de credit nelimitat, dă-i cu o semnătură în fiecare registru și-o ștampilă să ne prindem că ești tu, ia arată tu un buletin care preferabil ar fi să nu fie al bunicii, doamnă, așa ați văzut dumneavoastră că se legitimează? Și încă o semnătură. Și încă una. Despicat până în vertex de acest mare falus instituțional individul pleacă în propriu-i concediu emoțional în care abia așteaptă să prindă un maidanez în off-side să-și reafirme statutul de mascul alfa al comunității.

La doi metri distanță o octogenară trimite un colet ambalat în pungă spre o țară îndepărtată. A scris cum știa ea, a acoperit cu naylon, nu e bine doamnă, trebuie să tăiați aici și să mutați etichetele între ele. Băbuța se execută, trage cu proteza de marginile scociate ale cutiuției probabil plină de presa zilei și câteva ceșcuțe de Ceaina. Dimprejur mai întorc un cap monopozii distruși ai fiscalității, e dimineață în capitală, e divertisment. Apogeul aventurii orale a bătrânicii e când, superb recalibrat, coletul trebuie lipit cu bandă. Zice doamna de la ghișeu, unghii roșii, carmin, numai bune să zgârie bruta de la REBU, îmi pare rău nu mai avem scoci, nu ne-au dat luna asta. Cine nu v-a dat? Forțele care sunt. Intendenții. Bine că v-au dat cămășuțe și ecusoane și gumilastic să legați scrisorile de la amanta noastră, a tuturora.

Din dos apare și-un factor poștal. N-are nume. La nivelul lui pe piramida trofică nu s-a inventat conștiința de sine. Le-a bramburit complet. Nu a trecut codul complet și-acum câteva mii de cetățeni sunt invitați la varianta românească a capodoperei lui Lars von Trier. Nimphomaniac. Partea a șaptesutea, la poziția cinci, în al treilea registru, în timp ce Agripina îmi controlează codul de pe mandat pagină cu pagină, încet, voluptuos, unghiuțele ei caribeene simt șăgalnic celuloza infectă a registrului mâzgălit în grabă de vreun homo floriensis precum gnomul din spatele ei care, după ce că erau toate vraiște, le mai permută și el de câteva ori să fim siguri că n-o să mai găsească nimeni, nimic. Domnul Diaconu? Cine? Ah, eu, îmi spun întors la viață conștientă dintr-o transă hipoxică a statului la coadă. Brusc îmi întoarce spatele, se duce într-o cutie care îmi scăpase observației, undeva pe-un alt birou, la altă masă, printre alte borfeturi și chiloți, scormone ca un șobolan în pubelă și scoate, în pensa-i police-index, scrisoarea mea de dragoste.

Românie, mă iubești!

Te pup, Agripina. Și mulțumesc pentru aventura minunată.

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s