Requiem eroului plecat

E interviul perfectMulțumesc, doamna Simona Tache. Afli tot ce-aveai nevoie chiar dacă știai dinainte cam cum se întâmplă treaba. Medicii umiliți care pleacă. Sărăcia. ”Tradiționala șpagă”. Medicul pribeag care-și descoperă remarcabilul potențial în țara de destinație. E un fel de Oliver Twist. Sau David Copperfield. Sau Singur pe lume. Sau Cuore Inimă de Copil. Romanul copilăriei minții sau cum să-ți iei, după un secol de singurătate (ar trebui să mă opresc cu licențele literare totuși aici), papornița și pleci în lume să-ți găsești norocul. Și după ce ți l-ai găsit să vorbești, catharctic, despre ce-ai îndurat. Unele întrebări au redutabilul caracter de-a sugera răspunsuri a priori cam ca în Caragiale și Marius Chicoș Rostogan: 

Adică oamenii care ar trebui să ne salveze viețile nu sunt aleși dintre cei mai competenți, ci dintre cei care au avut mai mulți bani și pile mai tari?”

Și așa mai departe.

Cititorul deja mozolit bine în realitatea dâmbovițeană își va alimenta copios tolba de argumente pentru care e de căcat să trăiești în România. E un cuvânt care reverberează la fiecare pas al conversației. Hai mai bine pleci. E noul jurământ al lui Hipocrat în timp ce-ți procuri biletul de avion și-ți propui să nu te uiți în urmă niciodată. Un poster de recrutare al forței de muncă în străinătate. Marele deget ridicat înapoi României. Nu unei persoane anume din România, nominalizez la întâmplare premier, ministru al sănătății, profesor universitar doctor, șef de resurse umane prin vreun spital orășenesc. Nu. Nouă tuturor. Implicit celor care din două una, or ne regăsim în aceeași diadă mizerie – umilință de care vorbește doamna doctor din interviu și alegem altfel, or nu. Să nu îndrăznești cumva să-ți faci meseria cumsecade în România. Să nu cumva să spui că se poate. Nu cumva să admiți că există probleme dar și soluții la ele. Soluțiile sunt umanitare. Cazuri disperate (căci nu-i așa, disperați sunt toți) de oameni grav bolnavi pentru care trebuie adunate 30, sau 50, sau 100 de mii de Euro să meargă cu cămila până la prima țară civilizată să primească ajutor. Unde prima țară civilizată e Austria, sau Germania, Franța sau Grecia, Turcia sau până și Ungaria (unde se fertilizează bine in vitro). Strigăte disperate de ajutor. Câțiva piloni de lumină și apostoli ai tranșeului. Toți sunt okay. Nimeni nu e okay. E o psihologie a jocului din care n-are cum să reiasă nimic pentru că toți spun că nu se poate face nimic. Apare periodic careva care susține, sus și tare, că dacă dăm bani medicilor, medicii n-o să mai plece. E ca și cum ai susține că pelicanii n-ar mai migra dacă balta ar fi plină de pește. Dar n-are balta pește, și n-are statul bani. Și e doar un pas până la a aluneca pe sanie în culpabilizarea noastră, că suntem nu știu cum, că suntem nu știu ce, că luăm bani de la oameni (ceea ce se întâmplă), că nu le dăm oamenilor tineri șanse (ceea ce se întâmplă), că țin boșorogii cu dinții de scaune și funcții (ceea ce se întâmplă de asemenea). Și-uite așa scrie jurnalistul istorie, dă cu bolovanul în salahorii care trec sperând că nimerește cătușele de la picioare. Zboară, puiule, zboară, uite doamna doctor ce bine-a ajuns dacă a îndrăznit.

Doamna Simona Tache, vreo 14 mii de oameni au îndrăznit. Mi-e greu să estimez dacă toți au ajuns în propria lor Karolinska. E posibil că unii au ajuns acolo, e posibil că alții încă se mai zbat. Medicina românească, o să-ți spună orice prestator de servicii de sănătate de pe-aceste meleaguri, nu e despre doctorul care a plecat, fie-i pământul reavăn sub picioare, e despre doctorul care trăiește aici. Nu poți să sugerezi că ”rămâne aici” ca și cum renunță la ceva anume. Nu sunt doar lucruri de pierdut dacă faci medicină în România, sunt și lucruri de câștigat. Refuz răspicat să pun anatema pe toți medicii din spitalele României că sunt șpăgari, că sunt piloși, că sunt răi, corupți, malefici, nesimțiți cu pacienții lor. Refuz răspicat să cred că medicul român tratează pacienți după manuale făcute în anii ’60. Nu câtă vreme funcționează Amazon, E-bay, Questia, Medscape, Skyscape, Epocrates, Merck.

Medicul român n-are nevoie să cumpere. Medicul român are nevoie să vrea. Și medicul român de cele mai multe ori vrea, stimată doamnă și stimată doamnă doctor intervievată. Și pacienții văd asta. E greu pentru omul de rând să priceapă cum e o sănătate per total în care vreo 10 milioane de oameni intră în cabinete medicale într-un an, se internează, se operează, nasc copii, copiii fac muci, părinții fac complicații etc. Fapt este că deși stăm prost la unii indicatori de sănătate nu trăim chiar ca-n junglă, cunosc radiologi care stau și-n România în nave intergalactice, cunosc chirurgi în România care pot să-ți coasă și sufletul la loc, cunosc medici bogați și cunosc și medici săraci și de fapt nuca grea de suferit nu e cea financiară, e cea socială. Boala medicului e că el nu e demn, că oamenii nu-l respectă (și nu-l respectă de multe ori), că nu e curat la locul de muncă și că nu-și permite tot timpul să facă medicină pe buza superioară a științei. Cam ca peste tot, de altfel. Nici în San Diego nici în Guadalajara nu te joci de-a serialul Science Fiction, doar că în conștiința asta tortuoasă a noastră, a românilor, perpetuăm mitul că în Occident e mai bine.

Financiar? Da, pentru mulți e bine. Profesional? Da, mulți oameni descoperă că se descurcă mai bine deîndată ce nu mai mergi cu mașina pe drumul județean, ci în regim de autostradă. Călătoria e mai sprâncenată, peisajul în același timp mai tern. Și bolile, pretutindeni, aceleași. Face și suedezul schizofrenie, face și francezul diaree, face și neamțul ruptură de menisc. Și medicul tratează. Nimic spectaculos în asta, nimic umilitor în asta.

Umilitor e să faci anticameră la vreun domn profesor ca să-ți dea voie să operezi în sală. Umilitor e să dai pungi punguțe pungulițe ca să primești o hârtie. Umilitor e să iei un plic. Nici una dintre aceste practici nu e apofiza spinată a medicinei, e apofiza spinată a României. Ce rezultă din faptul că medicul român se simte mai valorizat tratând în spitale din Străinezia pacienți străinezi? E posibil că și pacientul joacă vreun minim rol pe-acolo? Și dacă problema pe fond ține de-altă coardă socială, nu doar profesional-medicală, la ce-ajută emancipării pravilei să te apleci în fața ei? Să pleci din fața ei? Să îi întorci spatele?

Nu judec (sic!) medicul plecat. Judec judecata lui odată ajuns. Judec boala samariteană a românului care aruncă fortuit și isteric bani în salvarea unui copil bolnav de leucemie or cancer dar se pișă pe lângă closet când merge la policlinica cu plată. Judec boala samariteană a românului de-a pupa și scuipa doctorul, ce bine e că stai dar ce bine e să pleci. E o relație psihotică între unii și ceilalți, prestatori și prestați de sănătate pe care majoritatea propun să o lăsăm la îndemâna sorții și darwinismului social, fie ce-o fi și când ne-o fi mai rău să ne fie așa de bine.

Doamna Tache, mic moment de grandiozitate din partea mea și admit că am să trag spuza pe turta mea. Nu mă ține mult, închei paranteza la acest paragraf. Dacă am putut lucra pentru kosovari, dacă am putut lucra pentru srilankezi, dacă am putut lucra pentru americani, pentru canadieni, pentru nemți, pentru olandezi, dacă am putut lucra pentru austrieci (prin lucru înțelegând muncă intelectuală) de ce să nu lucrez pentru români? Pentru că e țara rău? Pentru că nu câștig cât aș vrea aici? Pentru că e moartea speranței și delirul umilinței? Da, așa, și? De când m-am întors în România eu refuz să pricep onctuozitatea malignă cu care sunt întrebat de ce, sau la ce, m-am întors. Păi m-am întors să-mi fac meseria în maxima mea nerușinare de-a opta să fac exact același lucru aici, când aș putea să îl fac aiurea. Și aiurea continui să-l fac cumva, pe undeva. Pacientul meu n-are nație, patria mea n-are nume. N-am palat în România dar am o casă în care mă simt bine. Nu conduc o limuzină de lux dar am un SUV de proletar. Și câștigul meu, dincolo de remunerație, e strict practica mea medicală și nimic mai mult. Ce se întâmplă acolo, între mine și pacient, e o muncă al cărei caracter de universitalitate e unanim valabil. La fel ar plânge și neamțul, la fel și croatul. Doar că eu nu sunt nici neamț, nici croat. Eu sunt român. Și medicii nu sunt fără frontiere decât în organizația lor omonimă, altfel suntem ”aleși” prin șpăgi, prin fum, prin mii de baionete să ne îngrijim oamenii din mijlocul cărora ne-am ridicat în primul rând. Nu spun asta să plângă baba sau să lăcrimeze fata, spun asta pentru că e fapt. Nu știu medic român plecat să fi plecat cu zâmbetul pe buze și de dragul spațiului, ultima frontieră. Că își spală conștiința post-factum ca să se aclimatizeze la o cultură nouă, la o limbă nouă, la un alt nume pentru hârtia igienică e adecvat, pe undeva, dar îmi pare indemn să spui că ai plecat că doctorii români sunt răi. Chiar dacă sunt. E ca și cum ai susține că nu te mai duci la școală că te bat copiii. Ei bine eu nu suport copiii bătăuși și-am să continui să mă duc la școala aia chiar dacă vin zilnic cu ochii umflați acasă. Nu poți să naști segregare într-o comunitate și să predici cai verzi pe pereți că sigur există școli bune pentru copiii buni. Dar cu ăia răi ce te faci? Pe ăia unde-i pui?

Nu mai suntem vreunul de mult la școală și o să înghețe iadul în ziua în care migrația medicului român va îmbunătăți în vreun fel sistemul medical românesc. Pretenția că pleacă cei buni și rămân cei proști e falsă și grosolană pe fond. Pleacă și suficienți proști pentru că nu-i nevoie să fii genial să pleci, îți trebuie doar să fi absolvit medicina. Ceea ce poate o fi o mare brânză pentru un absolvent de jurnalism, pentru mine e norma. Marea brânză e când mă mai văd cu colegi care-mi spun, dincolo de acest frecuș zilnic de bazar care e România, ce-au reușit ei să facă în ziua respectivă, cu pacientul respectiv. Marea brânză e când unii sucombă și, la 40 de ani, oameni mișto cu care am râs și-am plâns, și-am trat oameni ca mine și ca tine, doamna Tache, își iau viața de la capăt pentru un Euro în plus. Da, uneori e pentru că nu se mai ajung cu banii dar, mic secret aici, unii pleacă pentru că nu se mai ajung cu mintea și cu răutatea celor dimprejur. Dar România e, și rămâne pentru mine, marele magazin de jucării în dezordine în care maximul avantaj e că nu se poate mult mai rău, de multe ori, dar pe Jov se poate mult mai bine. Și corul bocitoarelor din diaspora e cel mult o litanie despre ce n-am putut să facem, sau n-au putut să facă ei. Mi-aș dori la orice moment mai mult bocet înafară și mai puțin înăuntru. Și mi-aș dori medici care să se șteargă de mozolul aplicat cremos de vreun gazetar cu ochi stelați care refuză să priceapă de ce dracu n-am plecat încă în țări străine. Dacă nu pricepeți, doamna Tache, întrebați-ne. N-o să aflați de la cei care nu mai sunt printre noi.

G

2 thoughts on “Requiem eroului plecat

  1. Domnule Doctor, va explicati cumva de ce am intalnit aici in tara numai medici “care nu vor”? Nu cumva din cauza ca nu sunt vre-un “super mega cunoscut”? Cu atat mai mult cu cat nici nu era vorba de mine, ci de baietelul meu? Unde sunt acei medici care “de cele mai multe ori vor”? Oare d-voastra sunteti unul dintre ei? Oare este important pentru medici cat de multa notorietate are pacientul (asta se traduce intotdeauna financiar)?

  2. ideile, terfelite-n gânduri revanşarde
    umplute cu antonime “cuvioase şi pubere”
    nici nu sting focul atunci când arde
    nici u aprin flacăra.. când situaţia o cere

    impresiile-ţi rămân “din survol”, fade
    părerile-ţi sunt, astfel, très chic, doar
    tu spui (în română) că românu’ arde
    el ( “prostul” ) se gândeşte la buzunar

    bâlbâiala cronofagă din “sistemul ticăloşit”
    ţine-n cămaşa de forţă — speranţa
    cu mult drag şi patos doctore, (te-)am citit
    moara ta de vorbe ce macină VIAŢA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s