Secretul lui Polichinelle

Purtătorul de cuvânt al spitalului Marie Curie, de unde Silvia Costinean s-a hotărât in extremis să dezvăluie unele practici medicale să le zicem neortodoxe, a transmis în această dimineață pe adresa redacției EVZ un drept la replică savuros. Merită citat în totalitate:

”Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi – recent inaugurată, în 28.03.2013, este cea mai mare şi mai performantă din ţară. În această secţie lucrează medici neonatologi şi pediatri cu mare expertiză în domeniul reanimării neonatale.

Opiniile doamnei dr. Costinean fac parte dintr-o postare personală, pe Facebook, nu de pe un site sau blog oficial şi nu au făcut obiectul unui interviu. Între cei doi doctori menţionaţi în articol există divergenţe vechi de peste 10 ani de zile, care nu au afectat desfăşurarea actului medical, din contra au dus la creşterea performanţei pe secţie. Comisia de Disciplină a Spitalului s-a autosesizat şi analizează dacă au fost respectate protocoalele de lucru pe secţie şi veridicitatea celor afirmate de doamna doctor Costinean” (Sursa)”

Aflăm lucruri uimitoare. Cum ar fi de exemplu că într-o secție de Neonato ATI ca cea de la Budimex lucrează neonatologi și pediatri ”cu mare expertiză” în reanimare. M-am liniștit, eu până ieri trăiam cu impresia că acolo e o pepinieră de tinere talente. Aflăm cu afirmațiile doctoriței Costinean fac parte dintr-o postare ”personală” pe Facebook. Și-aici mi-a trebuit o gură de apă să-mi revin. Eu trăiam cu impresia că doctorița Costinean a făcut o postare impersonală pe-un avizier la bloc, sau și-a notat totul în carnețelul personal, ediție limitată, intrări de tip ”dragă jurnal”. M-am întors la text să văd cine e este ”al doilea” doctor nominalizat de doamna doctor Costinean și, mirarea mirărilor, n-am putut găsi pe careva. Dar domnia sa se știe și ne mărtuisește, într-un maxim of, că divergențe sunt de 10 ani. Dar niciodată pacienții n-au suferit. Dimpotrivă. Productivitatea a crescut. Performanța a urcat prin tavan. Între timp s-a deschis și cea mai mare, tare, șmecheră secție de ATI din România unde toți sunt aleși pe sprânceană și pedigree.

E deosebit. Duios, Anastasia trecea. Și spitalul s-a decis să exploreze ”veridicitatea” spuselor dr. Costinean. Adică, după mintea mea, dânșii zic că până la proba contrarie Silvia Costinean minte. Ea, ceilalți pacienți, oameni care au rezonat la spusele ei în ultimele 24 de ore, mint. Asta e cam cum se întâmplă la Constanța unde, deși colcăie gândacii, managerul susține că probabil cineva răuvoitor a venit cu ei de-acasă, în conservă, să le strice imaginea. Sau ca la Ploiești unde când a ieșit doctorul Oprea să spună, cu subiect și predicat, ce măgării se petreceau în SJU s-a trezit un ”colectiv” de tovarăși bine intenționați care se semnează ”un grup de cadre medicale, medici și asistenți de la SJUP” și l-au somat (!!!!) să înceteze cu dezvăluirile.  La fel și aici. Totul merge pe roze, medicul care rupe rândurile e delirant. Aici aflăm că de fapt o stare conflictuală care merge în urmă până în paleolitic e ”profitabilă” pentru bunul mers al unei secții. Aici aflăm că cel mai bine, în România, mai ales pe o secție de neonatologie e bine ca oamenii să se aibe la cuțite. Să funcționeze în stress. Să aibe parte de-o mână de fier care-și impune punctul de vedere. Să ridicăm stindardul deci, să diseminăm practica!

Practicile medicale în privința medicinei per se, că vrem că nu vrem, au trebuit să se adune în zona prezentului. Cum spun de obicei, avem nino-nino și beculețe. Dar comunitar am rămas, în Sănătate, la nivel de management, o clică imbecilă de politruci mai mici sau mai mari în care piramida șefiei comportă un ultrafiltrat de nesimțiți/ scuze pentru generalizare acelor excepții de la regulă/ vă știți cine sunteți/ a căror unică menire e să-și gâdile propriul ego prin funcție acolo unde funcția nu i-a ajutat. Să fac trimitere la aventurile doamnei doctor Boer la spitalul de psihiatrie sau la istoria dânsei de glorie și fală la spitalul Pantelimon? Să fac referire la ultimul de exercițiu de sinceritate în mandatul lui Nicolăescu în care aflăm că 3 din 5 spitale în România (adică mai bine de jumătate!) au probleme serioase de management? Domnia sa i-a amenințat că le va sta capul unde sunt picioarele și-apoi, cu o piruetă și-un triplu axel/ triplu tulup a ieșit cu restul tărăboanței liberale de la guvernare. Gargara trece, pietrele rămân.

Cred că e deja o mare problemă pentru spitalul Budimex că unul dintre medicii lor stindard a ajuns la punctul de rupere. Precedentul românesc e că cei de-aici care ajung să nu mai ”poată” (vezi Chirculescu, Constantinescu, subsemnatul, Oprea și acum Costinean) ajung de obicei să aibă o masă critică pentru că, simplu spus domnilor, noi nu prea avem de ce minți. Există un principiu în drept numit cui prodest, adică pe românește ”cui folosește” și mai exact la ce. Chirculescu n-avea vreo ambiție de-a deveni manager la Municipal. El săracul nu-și mai putea acoperi liniile de gardă în timp ce oastea patriei acredita spitale pe nivele de competență/ vezi linii de gardă/ fantasmagorice. Constantinescu s-a trezit că statul îi închide Institutul de Gastro & Hepatologie, la Iași, și nici un protest cât e el de rezonabil argumentat nu i l-a dat înapoi. Comasați au fost, comasați au rămas în timp ce la Caracal și prin județele domnului Dragnea creștea pălămida până la cer. Subsemnatul a răbufnit după ce doctorul Rusu a fost luat legat pentru că primise plăți informale și dus, legat de zapciii domnului Iacob, la poliție ca un infractor de drept comun. La distanță Oprea a clacat la un punct la care i se poate imputa doar un trecut de pasivitate. Dar cui nu i s-ar putea imputa? Până la urmă nouă tuturor. Și Silviei, și lui Chirculescu, și mie, nouă tuturora. Ce ne mai place să ne ținem gura. Să ne supunem. Să fim obedienți. Știți de ce?

Pentru că am fost învățați să ne fie frică. Oamenii taie și spânzură. Oamenii amenință. Oamenii bagă mâna în gât. Da, oameni cu halat alb prietene, ca mine și ca tine. Oamenii care de multe ori au cotizat puternic pentru un post de țârcovnic al stăpânirii n-au nimic de pierdut, banii au plimbat deja mâinile. Nu te pune cu ei că te calcă în picioare. Sau așa îți spun. În România se faultează zilnic medici între ei, se dau în gât, se sapă, se mânjesc reciproc pentru că nimeni nu e nevinovat și murdăriți sunt toții. E mai mult decât își poate vreodată cineva imagina și doar ocazional iese la suprafață, cum s-a întâmplat în cazul UMF Oradea unde clanul Maghiar, tată și fiu, au făcut praștie – potrivit dosarelor – vreo 900 de miliarde de lei în diplome false de medicină. Delator? Onorabilul Mircea Ifrim. Dar ce frumos dansau stripteuzele la hotelul Lido din Oradea în anul când am fost cu Cezar, prietenul bun al profesorul Ifrim, la congres la Oradea. Și ce fericiți coborau doctorii din mașinile lor cu numere de Germania. Și cum se învârteau berbecuții la proțap în toamna lui 1999 când încă eram prieteni și eu copil de trupă la oameni mai mari.

Oameni din sistem, periodic loviți de fierul beton al realității de le pică gravitațional în tiflă vor susține, peltic, că sunt ”cazuri izolate”. Izolate? Izolat e psihicul omului care neagă evidențe precum elefantul din încăpere. Și izolat e și omul care găsește de cuviință mai întâi să se pună la adăpost și-abia apoi, tardiv, securizat, să dea aramă pe fața medicinei pe care-a părăsit-o.

Silvia Costinean nu pleacă. Eu cu atât mai puțin. Doctorul Chirculescu încă mai rezistă pe baricade la Municipal și chiar dacă nu ne întâlnim mereu în priviri rămânem în aceeași tabără reformistă. La fel și cu Răzvan Constantinescu. Eu dorm liniștit noaptea. Lucrurile pe care le scriu, lucrurile pe care le spun colegii mei nu ating oameni anesteziați care altă treabă n-au decât să digere minciuni. Vin pacienți, domnilor doctori. Vin părinți cu copii a căror sănătate s-a deteriorat pentru că unul, sau altul, nu s-au purtat cumsecade. Ies oamenii să spună, domnilor, cine cât cum cui a dat și pentru ce. Se rupe vălul tăcerii, domnilor, și ce bucurie mai mare să fie pentru noi, cei care-am vorbit și vom continua să vorbim despre asta, decât să prindem vremea iluminării cârtițelor?

Da, în proces se vor prăbuși mituri. Da, în proces vor aluneca în deriziu statui aparente ale ”medicinei performante” de la noi. Unii ca Beuran au rămas doctori dar li s-a luat funcția academică în urma verificării acuzațiilor de plagiat. Alți eroi momentari ai aterizării forțate și supraviețuirii miraculoase își vor săvârși momentul sub soare când e romantic să plimbi organe cu motocileta și vor trebui să răspundă totuși, etic, pentru emploaiarea studenților în activități ale unei Agenții Naționale, autonome, în efortul României de-a face cât mai multe transplanturi. Îmi rămâne pe retină imaginea lui Irinel Popescu înconjurat, o Cloșcă cu puii de aur, la Rareș Bogdan în platou în timp ce-și depăna, duios, amintirile. Uite-așa se călește oțelul, pe spinarea unei adunări de naivi și mai-puțin-naivi.

Spune Abraham Lincoln, părintele statului modern american: ”poți să-i păcălești pe toți uneori sau poți să-i păcălești pe unii mai mereu. Dar nu poți, mereu, să-i păcălești pe toți”. Iar dumneavoastră, domnilor, sunteți niște păcălici. Nimic mai multe. Statui plușate ale imposturii și mizeriei pe care indiferent cine, ce, cum îmi spune am să o judec pentru că, domnilor, noi nu facem parte din aceeași meserie, vezi profesie. Și meseria mea suferă din cauza practicilor dumneavoastră. E ca o infecție. E ca un parazit. Ca un sepsis al minții. Și cu fiecare om care vorbește despre sepsis imunitatea noastră la el crește. Fiecare bubă pusă în soare se va usca și odată cu ea veți decădea, domnilor. Și câte regrete aș avea n-am să le pierd pe voi. Regrete sunt pentru mine și pentru oameni cărora le-ați făcut rău și le-ați furat viitor.

G

5 thoughts on “Secretul lui Polichinelle

  1. Întrebare: din cei care te citesc pe tine este vreunul care ar putea lua măsuri? Că altfel îmi este teamă că citim literatură de ficțiune.

    Eu nu sunt în măsură să contest sau să susțin cele spuse aici, dar de ceva timp de când citesc acest blog mi-a fost imposibil să nu rămân uimită, de asta am și pus întrebarea de mai sus. Au rost aceste articole? Reușești să te faci auzit?

  2. Da. Stiu sigur ca mereu citeste cine trebuie si – mai mult – uneori citeste si cine nu trebuie😀

    Nu scriu pentru ei, MB. Scriu – vorba lui GB Shaw – pentru mine.

  3. Să nu crezi că am vrut să te descurajez, eram doar curioasă fiindcă donquijotismul este atât de rar…

  4. Well, se pare ca MS a trimis un secretar de stat care a cerut convocarea unei comisii de etica si disciplina. People read…

  5. …m-a intristat articolul, si m-am regasit, la o alta scala, in pielea doctoritei, la inceputurile mele spitalicesti, ca proaspat specialist…si, nici eu nu am plecat si sunt si mai hotarata sa nu plec…si sa raman ca numai asa pot imbunatati cate ceva pt mine, pt ai mei, pt noi… Mie una, astfel de articole imi dau mai mult curaj sa continui!! AICI!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s