Premernici

Cine zice că omul deștept e și divers în deșteptăciunea lui se înșeală amarnic. Suntem teribil de anoști. Care mai cu nasul pe sus. Care mai preocupați de astre. Care mai ordonați să credem că de la noi la lună e distanța mai mică decât a vecinului pentru că istețimea noastră e anti-gravitațională. Unul se roagă deștept și crede că-și multiplică duhul pe măsură ce-și multiplică slova. Altul trăiește deștept și își mestecă dumicatul de fix 24 de ori, o dată pe stânga, o dată pe dreapta. Suntem niște răpciugi, drept fie spus. Pe cât de isteți pe-atât de deșirați. Cheltuiala electrică să susții atâta intelect vine cu costuri. Unul mai încercănat decât altul, care are prea mult păr care prea puțin, care prea mulți dinți care deloc. De ne citești pe foaie velină îți pare c-a aterizat Făt Frumos pe Ileana Cosânzeana. De ne vezi citind nu dai doi bani. Și mai și puțim, nenumărați din noi, căci spleen-ul crește ureea în sânge și o transpirăm prin pori. Puțim a urină, transpirație și-alte pustuloase arome în timp  ce ne iscăm din creier frumuseți demne de cel de dedesubt, așadar mai-prostul. Mai-prostul carele încă nu e prost, e un fel de dromader al minții, stă cocoțat pe curba lui Gauss și pentru că e sus, acolo, în vârf se crede chiar c-ar fi vreo brânză. Știe că există o curbă, dar cam atât. El e de fapt cel care se bucură de deșteptăciunea noastră. Noi, trebuie spus (acest plural regal prin definiție al oricărui deștept mai deștept decât majoritatea) nu ne bucurăm că suntem. Suferim. Suferim că unde altul vede o înghețată noi vedem o colonie de bacterii, că unde unul vede dragoste noi vedem penibilul unei chemo-atracții, și în pupatul unei icoane o sursă de infecții. Care cu herpes, care cu HPV, cine știe pe unde-au umblat gurile ălea. Cu siguranță nu prin sana și covrigi. Dar sub-deștepții-care-încă-nu-sunt-proști au timp. Au gust. Au haine cumpărate de la magazine fistichii a căror pronunție are ceva sulfuros într-ânsa. Hîș – și – mî. Des-ig-ual. Și acel roullez sur la langue Bershka. Nimeni nu circulă cu opere personale la axila proaspăt rasă. Se circulă cu operele altora asortate la butoni, sau șosete, sau chiloți, sau la ochelarii sub formă de pătrățel. Care n-a avut minte sub formă de pătrățel măcar să-și pună lunete de camuflaj. Îi vezi cum trec, ferice de ciripeala lor la 120 de puncte la oră fix, uitucii zilei de azi, uitucii zilei de mâine, plângăreții zilei de ieri, cocoșei și puișori moțați. 

Dar nici ei nu sunt neapărat interesanți. Doar gregari. Sociabili. Odios de frumos mirositori, de-o sexualitate incertă dar voluptă și cuticule care nu se rup, nu se cojesc sau nu se răsfrâng ca buzele de carnasier înapoi pe degetul care le-a ridicat. Zâmbesc dinți albi, întind mânuțe galbene cu accente vineții pe care le strâng cu milă să nu li se ciobească oja.

Interesanți, un pic dar nu mai mult, sunt proștii. Proștii n-au neapărat ceva urât în ei deși, vorba lui Eco, te frapează dizarmonia. Inesteticul. Sunt ca niște monumente megalitice, e mereu vreun os pe-acolo care-a crescut precum o gresie de sub omoplat, sau pe șoldul stâng, în mijlocul frunții sau în gaura bărbii. Prostia dincolo de gângăvie e o disabilitate a minții și n-ar trebui să râdem de asta. Bine nici s-o preaslăvim în gama fericiți cei ce proști. Acesta nu e un text despre fericire și nici despre cum să eviți să le spui proștilor că de fapt sunt proști (îi faci fericiți când le spui că au un intelect special. Adică rarefiat. Adică embrionar. Sau stafidit după caz).

Proștii fac lucrurile prost și, pe deasupra, mai sunt și proști prin esență și prin convingere. Au convingeri debile, se îmbracă alandala deci prost, nu le iese spălatul pe dinți pentru că se spală prost. Sau rar. Sau amândouă. Dar totuși nu asta-i separă de noi, vârfurile, noi Kilimanjaro-ul umanității căci tocmai ce ziceam că semănăm teribil de bine. Nu. Diferența o constați când prostul deschide gura. După ce te obișnuiești cu halena, halitoza, propria-ți halito-fobie afli că Einstein s-a înșelat când a spus că în Univers nimic nu se pierde, totul se conservă. Discursul unui prost este prin definiție atât de prost încât te întrebi prin ce conspirație a materiei, prin ce mijloc de evaziune fiscală cuantică se cheltuie atâta amar de ioni de sodiu și de potasiu pentru acel balbism monosilabic, acel lulism monotematic, acel gem de gamelă numit polifonație în care cu chin, cu sârg, cu pleoapele mijite mai distingi, ca într-o ciorbă de popotă, câte-o bucată răsfirată de zgârci. Din odihna acestui triumf în fața teoriei relativității prostul vidanjează, neostoit, momente, practici și platitudini pe care – culmea – nici un alt prost nu le resimte dotați fiind probabil din moși-strămoși cu un fel de aparat de detoxifiere, cam cum au crocodilii de apă sărată. Adaptat, perfect integrat prin peisaje de tip Sfinxul or Babele, prostul te precede și te va succeda pentru că, spre deosebire de tine, pulsional și instinctual, și dacă are noroc și osificat în zone australe va procrea înnebunitor de des, de repede și de bine copii mult mai deștepți decât el care având un standard de referință atât de mici se vor considera reușiți în viață pentru simplu fapt că vor conjuga corect un verb. Hai două. Părinții lor vor lăcrima fericiți în timp ce-și suflă zgomotos mucii într-o veșnică vecernie a iubirii prostești de aproape. Și când le mor proștii ăia de părinți copiii mai deștepți dar încă-nu-foarte-deștepți-dar-nici-foarte-proști vor pica într-o melancolie a insatisfacției. îmbătrânesc urât fără blana de bizon a prostovăniei, e ca și cum ar avea suficientă conștiință cât să-și dea seama că n-au foarte multă.

Dar nici proștii nu sunt foarte interesanți. Poate cel mult din punct de vedere antropologic. Cine vrea să caute diamante prin rugină și n-are timp de Joan Baez poate face un lung tratat despre prostie. Pe care nici măcar un prost n-o să-l citească. Darămite restul.

Cei care sunt foarte interesanți sunt o subspecie apicală a prostiei. Nu sunt doar proști. Nu. Sunt proști și nemernici. Când te uiți la ei începi să crezi în actul Creației pentru că hazardul n-ar fi avut atâta putere imaginativă. Specie predatorială, au abandonat conștiința aia turbidiformă uneia de velociraptor. Sunt noii super-dinozauri ai modernității. Dinți mari, ochișori de viezure, mânuțe care nu pot să bată cuba una spre cealaltă și un burdihan generos în care obligatoriu există marsupiul comensalității. Să te ferească Sfântul să te placă un premernic (prost și nemernic). În prostia lui își va îndrepta făptura mătăhăloasă în direcția fragilității tale sapiensie și din trei mișcări de fălci își va satisface creierul cât o migdală și burta cât o catedrală. În prostia lui dacă se întâmplă să muște și din laba piciorului vecin, sau propriului, o va consuma pe motiv căci curge sânge și să nu se risipească. Premernicul face baie în lacrimile tale și se bucură că plouă. Și-apoi, ca bestia nesătulă, aspiră. Premernicul are ceva care ne lipsește majorității, nouă celorlați deopotrivă. Premernicul speră. Premernicul perseverează. Premernicul nu te uită niciodată. Creier mic, dar în bună măsură dedicat răbojului faptelor și plăților. Răzbunării. Echivalării răului cu rău, binelui cu rău, orice-ului cu rău de orice fel. E ca bacteriile ălea de la peștera Movile care n-au respirat niciodată oxigen cât dioxid de sulf. Ție-ți pute a bășini dar pentru premernic e parfum de micșunele, lui și colegilor lui șerpilieni și reptilieni a căror multiplicare e printr-o formă ciudată de partenogeneză. Nu există șansă de evoluție pentru premernic pentru că premernicul e perfect adaptat. Râde de proști, face mișto de restul.

Ai crede că nu găsești premernici decât la coada societății. Aș. Uită-te pe fereastră. Și fă un punct de fiecare dată când vezi unul. Dacă-ți dă în final un kil de puncte ești prost. Dacă reușești să tragi o linie între ele deja faci pe deșteptul deci nu ești. Nu. Noi, cei deștepți punem punct pe punct, pe punct, pe punct și știm că în timp dacă vor fi destule puncte n-o să ai nici un  metru, nici un kil, nu, ai să ai o gaură neagră de premernici care sug complet lumina de jur împrejur până nu mai rămâne nimic, doar gura vacuum a nimicniciei către un nou Mare Poc în care saurian cu saurian se-aruncă, în veselie, conștienți fiind că spre deosebire de tine vor ieși la fel pe partea ailaltă.

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s