Șopârlele părinților

E cunoscut că mi-e drag, a se citi simpatic, părintele Tănăsescu. Preot, jurnalist, blogger. E cam la fel ca mine, o struțocămilă. Deci empatizez. Își apără echipa favorită cu aceeași fervoare cu care un rapidist cântă Forța forever, doar că Forța părintelui Tănăsescu e mai veche decât echipa din Giulești (și aparent mai relevantă pentru istoria omenirii). Și, spre deosebire de clubul de fotbal Rapid unde o vreme am făcut judo (pe când încă mai speram că voi fi sportiv și – speranțe spulberate – musculos ca Jean Claude van Damme), Biserica Ortodoxă Română din care face parte părintele Tănăsescu revine, anno domini 2014, puternic în Educație. Săracul Rapid se tot luptă să iasă din B. Trebuie că a fost greu. Nu glumesc. Trebuie că a fost greu, vreme de jumătate de secol, să fi fost prigoniți în halul în care au fost. Să ți se demoleze biserici. Să fii umilit și scuipat de oameni care clădeau ”omul nou” pe ”baze științifice”. Trebuie că a fost greu să-ți vezi cristoșii doar în înjurături și blasfemie și tot ce ți-e drag, și sfânt, să fie de râsul unor politruci suferinzi de paradontoză morală (cu tot cu halena potrivită). Și trebuie că ziua când creștinismul a revenit în vederea foveală a maselor a fost de mare praznic și slavă pentru cum Savaotul, nici prea devreme nici prea târzium, le-a arătat comuniștilor ateiști (sic!) cum nimic clădit de om nu durează, dar Biserica triumfă, din nou și din nou, și renaște din propria-i cenușă și moloz. Ecumenismul de capă și spadă al mult-prea-fericitului Teoctist a adus un Papă polonez pe pământ românesc, a dus cuvântul în recensământ fix acolo unde fusese alfabetizarea (pe la 90%), ironic în timp ce alfabetizarea aia ”laică” a scăzut vertiginos. Ce folos să știi să scrii și să citești dacă nu pricepi Cuvântul. Hai mai bine invers. Și-a văzut Dumnezeu că este bine. Evident nu i se pot imputa Bisericii eforturile gângave ale Ministerului Educației (acest Minister al Adevărului orwellian) de-a reforma, din nou și din nou, programa școlară până la storsul tescovinei. Nu. Bisericii i se pot imputa doar șopârlele. O dojeneală blândă aici, o amenințare vagă acolo, o promisiune mieroasă azi, o afurisenie acidă mâine. O organizare feudală, ermetică, la fel de coruptă în pământenismul ei precum orice Consiliu Județean sau Prefectură, o instituție în care modestia e o practică doar în duh, căci cu fapta e mai greu. Iisus înmulțea pește, pâine și vin, epigonii înmulțesc așezăminte, oseminte, veștminte, și toate – fir-ar să fie – cuprind cuvântul ”minte” în ele și-ai zice că e substantiv dacă n-ar fi verb. Minciuni. Minciuni spuse cu zâmbetul pe buze și cu încrederea șarlatanului care știe el ce zice. De unde știe el ce zice? Simplu. A citit el într-o carte. Și cartea respectivă, spre deosebire de orice altă carte, e mai șmecheră. Mai cu moț. Mai cu pedigriu.

Încă n-ar fi o problemă, până la urmă fiecare cu cartea lui. Unii îl citesc pe Kafka până perspirează Metamorfoza, alții perspirează metamorfoza până citesc Biblia. Și ironia e că nu sunt departe una de cealaltă, Procesul și Geneza. Separația simplă între unii, și ceilalți, e că un kafkian nu va răspândi ad nauseam cuvântul și nici nu-ți va cere, brobonel cu brobonel, să crezi în cartea lui. Kafkianul va înțelege alegoria, va pricepe că autorul din spatele romanelor proprii va fi fost un pic nevrozat și claustru dacă le scris pe toate din apartamente în aceeași piațetă din Praga, și-l va vedea pe Kafka drept ceea ce e: un romancier genial, un demiurg în sens literar și da, Creator al propriei cărți. Nu al tuturor cărților, nu al Cuvântului în sine. Care îi precede și îi și postcede.

E greu să îi spui asta părintelui Tănăsescu fără să zâmbească gingaș în barbă. E de rău. E cu ideologia evoluționistă. E cu subterfugii și cu degete arătate spre noi/ ei/ ele care nu pricepem, care nu vedem, care să nu uităm că tot omul va răspunde la Judecata de Apoi pentru faptele sale. Stop cadru. Blândă dojană.

Măgăria pe care cineva o poate face, intelectual, e să opună teoriei evoluției prin selecție naturală creaționismul. Sau design-ul inteligent. Prima e o formulare sobră, o ipoteză verificată din nou și din nou, probabil singurul ”mare adevăr” al ultimelor două secole care, astăzi, e indisputabil. Tot ce înseamnă viață e înrudit și are un strămoș comun. Viața înseamnă acid deoxiribonucleic (ADN), acid ribonucleic (ARN) și proteină. Care e făcută din aminoacizi. Pământul are câteva miliarde de ani vechime și e o planetă în Sistemul Solar centrat pe o stea relativ tânără, pe o muche de cuțit (nici prea departe nici prea aproape) încăt să poată susține viață fabricată pe un schelet de carbon. Pământul nu e unic. Se estimează că mai sunt câteva miliarde de planete similare. Există mărturii care probează faptul că de la stromatolit încoace viața a trecut prin diverse cicluri de dezvoltare și evoluție prin selecție naturală, de la cele mai primitive organisme mono-celulare la dinozaurieni, și-apoi mamifere, primate, om și așa mai departe. Majoritatea acestor forme de viață sunt imperfecte și sunt veșnic sculptate de interacțiunea cu macro-organismul viu care e Pământul, un tot indivizibil. Agnosticul va ridica problema că nu putem ști dacă în spatele ideii de viață se află, sau nu, un Creator, un Deget celest care-a pornit totul. Primul Mișcător, acel ”cel mai mare” mai mare decât nu se poate deci trebuie că e Dumnezeu. Impenetrabilul. Ateul va spune că nu e nevoie, folosind logica elementară, de acest argument suplimentar. Hazardul e suficient încât, fără o entitate coerentă (fie ea și impenetrabil de inteligentă), în câteva miliarde de ani să ajungi la un astfel de rezultat. Inclusiv la marea revoluție culturală (sic!) reprezentată de adventul conștiinței de sine. Ecce homo. Al cărei mare defect (halal design!) a fost și rămâne că e supusă compulsiei de-a interpreta în cheie supra-naturală acele fenomene naturale căreia nu-i poate oferi răspuns.

Biserica nu va fi răspuns niciodată realității că există mii de religii pe glob, una mai adevărată decât cealaltă. Biserica nu va fi răspuns faptului că, la fel ca orice alt sistem ideatic, a suferit la rândul ei, de-a lungul mileniilor, transformări și evoluții care, astăzi, ar face-o de ne-recunoscut pentru Primii Părinți. Decizii luate politic, hotărâri de dragul congregației, martiriu și propovăduință, ocazii istorice (vezi Constantin și Elena, Iustinian, Cruciade, molime naturale pe care Biserica le-a exploatat copios căci nu știam atunci de Yersinia pestis), toate au construit o ideologie prin care dovada de Dumnezeu nu e dată de altceva decât monopolul Prelatului asupra vieții, dar mai degrabă morții individului. Prin asta ideologia creștină și-a însușit, cu limbă de miere și cătușe de fier, posesia asupra sufletului veșnic al individului din interiorul căreia nu e scăpare. Căci, dacă ar fi să-i crezi, scăparea e doar în Jos, în iad. Care e un loc frumos, fierbinte, plin de cazne, flamă și smoală. Suficient cu liberul arbitru, deci.

Să propui că ”evoluționismul” e o ideologie nu face decât să acomodeze, în mintea slabului de intelect, că pe mâinile noastre, ale tuturor celor care nu recunoaștem or validăm propunerea că Viața e creată, stă sângele martirilor. Degetul e arătat spre noi, nu invers. Eu n-am o problemă, ca ateu, dacă mă înșel. Sunt sigur că acel Dumnezeu inexistent va înțelege și va ierta (nu asta spune, până la urmă, Biserica însăși?). Reciproca nu e valabilă. E de neiertat, aparent, pentru membrii Clerului că există disidență și critică a Vorbei și-a spiritului în care ea vine. E de neiertat că cineva își va pune problema dacă e posibilă concepția imaculată sau nașterea (naturală) cu păstrarea intactă a himenului. E de neiertat că cineva își pune problema dacă Potopului i-or fi supraviețuit pinguinii și focile și toate târâtoarele faunei oceanice care n-au vizitat vreodată arca. E de neiertat dacă cineva ridică problema sănătății psihice a cuiva care se luptă toată noaptea cu Îngerul Domnului doar pentru a fi învins, mișelește, spre dimineață (deci Îngerul Domnului trișează, aparent) sau a celui care își pune copilul pe-un rug pentru că Dumnezeu îl încearcă. Și-atunci, acum niște mii de ani când un Kafka al vremurilor și-a scris Metamorfozele, existau psihoză, depresie, schizofrenie, delir, epilepsie. În absența antibioticelor poți propune că existau parazitoze cerebrale ale căror manifestări pot fi, uneori, spectaculoase în complexitatea lor. Existau și-atunci substanțe psihotrope (ayahuasca fiind larg răspândită prin deșertul Sinaiului pe unde-a văzut Moise tufișul în flăcări). Rafinamentul de-a șlefui o minciună până când devine un adevăr filosofic nu vorbește deloc despre finalitatea faptului că, indubitabil, dacă cineva face asta e pentru că vrea neapărat să demonstreze ceea ce era de demonstrat.

Înseamnă că cineva nu acceptă posibiltiatea că s-a înșelat. Pentru el nu e o explorare autentică, e o respingere pe fond a unui capăt al ipotezei care, d’emblee, devine ”ispită”. Spune-i asta cercetătorului care face o minimă incursiune statistică și va râde cu poftă. Nouă, părinte Tănăsescu, ne place să ne înșelăm. Trăim din surpriza pe care ți-o oferă ajungerea la un rezultat contrar așteptărilor, ”revelațiilor” tale. Cunosc oameni care se ocupă de fizică teoretică și care, când experimentalul le demonstrează ipotezele, sunt aproape triști că n-a fost altfel. Niels Bohr, spre exemplu, după ce-a luat premiul Nobel pentru modelul atomic pe care l-a propus a spus nu, este fals, și și-a dedicat tot restul vieții demontării propriilor lui teze. Or asta nu dintr-o ”ideologie” evoluționistă cât dintr-o organizare a minții care permite escaladarea adevărului aristotelic, anume că A e A și A nu e B, tertium non datur. Umanitatea n-a ieșit din întunericul supunerii Divinului pentru că a adoptat Adevărul așa cum fusese revelat, ci pentru că a luat focul lui Prometeu și l-a dus mai departe. Biserica însăși a supraviețuit, și trăiește bine-mersi pe spinarea enoriașilor, pentru că în sate și orașe există electricitate și cineva, acolo, a asanat bălțile și-a stârpit dăunătorii. Nu pentru că am ținut post și n-am mâncat carne din copită despicată, ci pentru că am aflat de Trichinella și-alte gângănii, creaturi ale Domnului și ele aparent. Există viață și în flăcările iadului din vulcanii de pe fundul oceanului, extremofilele trăiesc bine și la 400 de grade celsius, există viață și când o scoți în cosmos, în frig și lipsă de oxigen. Există viață și în peștera de la Movile unde 24 de mii de specii și-au format propriul ecosistem, departe de Sfântul Duh, pe bază de sulf nu pe bază de oxigen. Viața se reinventează nu pentru că cineva supraveghează procesul tehnologic. Dinozaurii au pierit nu pentru că Dumnezeu, ci pentru că asteroidul. Speciile trec prin exctincție pentru că mediul, nu pentru că păcatul. Și așa cum speciile mor, așa mor și limbile, civilizațiile, culturile, religiile lumii. Așa cum mor ferigile mor și Dumnezeii și adevărurile spuse vreodată despre ei, propunerile despre cum Lumea s-a născut din ou sau dintr-o lacrimă de bou. E doar un moment în timp când, cultural, creștinismul sau iudeo-creștinismul și vărul mai peltic, islamul, vor fi acoperit lumea. Miliarde de minți în întuneric nu fac cât una luminată. Cine le ține în întuneric? Cine propune că bunele și relele se trag dintr-un tată celest? Cine propune că religia noastră e mai bună decât religia lor? Și cine cu o mână dă iertare și cu cealaltă împarte blesteme? Ce design frumos, părinte, ce creștino-fascism până la urmă, să pictezi în culori pastel copilul creștin cu unghiile tăiate în timp ce-i arzi în flăcări pe copiii din părinți pestriți, homosexuali, țigani (pe care Biserica i-a ținut, dezinvolt, 500 de ani în sclavie fără să-și fi cerut nici până azi scuze), dar și din alte religii, fie ei evrei, protestanți, wiccani sau pur și simplu atei. Copii atei din părinți atei. Nu e o nenorocire. Să nu confundăm ateismul cu ignoranța și nesimțirea. Statisticile arată un pic altfel, părinte. Și chiar dacă pumnul în gură e înfipt cu blândețe și cu pretenția că ”aveți puțintică răbdare, va sfârși prin a vă face plăcere” tot abuz rămâne.

Și Biserica abuzează. Să nu confundăm, așa cum în trecut ați propus, BOR cu liber-schimbiștii și liberalii zglobii ai dogmei. Și seraficul dicton cum că orice pădure are uscăturile ei nu face decât să vă transforme în complice la abuz. Uscăturile, de obicei, se taxează, se taie și se dispensează sub o formă sau alta. Uscăturile sunt gunoaie. Și gunoaiele, indiferent în ce ambalaj sunt prezentate, tot put. Și mi-a cam ajuns mirosul, părinte. Mi-a cam ajuns să citesc de protocoale între onorabilul Pricopie și BOR în aceeași țară în care copiii sunt bătuți de îngrijitoare în grădinițe. Mi-a cam ajuns să văd unde e afilierea acestui Ministru al Educației. Din nou, nu e responsabilitatea BOR ci a ME-ului. Nu e ca și cum BOR nu și-ar freca, bucuroasă, mânuțele, că-și consolidează prezența în programa școlară și e liberă, de-acum înainte, să vorbească mielușeilor despre viață, moarte, păcat, masturbare, adulter, elitismul Raiului și omniprezența Iadului unor minți deja dornice de-astfel de filosofie ca și cum asta îi va scoate din marasm educațional. O să avem propriile noastre Madrassas, soldățeii lui Hristos repede pregătiți să aducă înapoi femeia în propriul ei loc, în plasa dracului și sub călcâiul bărbatului, la fel de săraci ca și ieri, la fel de săraci ca și mâine dar înregimentați în Oastea Domnului.

Nu, părinte, asta nu e ideologie evoluționistă. Asta e perversitate și diavolism (dacă e să folosim cuvinte din același catalog lexical). Adevărul e că vă doare în – pardon, Doamne iartă-mă – cur de viața veșnică a enoriașului câtă vreme s-a vândut cota de lumânări lunară. Vă doare în – pardon, Doamne iartă-mă – cur de spiritul comunitar atâta timp cât v-ați recuperat pădurile, v-ați consolidat averile și v-ați cumetrit cumetriile. După ce s-ar rupe uscăturile, părinte, tare mi-e teamă că din BOR n-ar rămâne decât varga falică a subțirimii nu doar de fond, dar și de formă. Și pretenția că BOR ar trebui să aibă informații despre religia copiilor din școală e o infamie. Nu vreți să știți și dacă ținem post? Sau dacă ascultăm muzică despre Satana? Dacă mai luăm numele lui Dumnezeu în deșert? Nu cumva începe să semene Patriarhul cu Ayatollah-ul?

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s