Spital virtual, sănătate virtuală

spitalonlineE o piesă ficțională. Hai să mă uit. Ia, tastează Gabi, vevevepunctspitalonlinepunctro. 403forbidden. Începutul e promițător. Cam așa arată sănătatea virtuală într-o dimineață cu găinaț pe parbriz, când încă mai tușești și siropul prescris de medicul ăla cu emoji pozitivist care apare că a fost online acum jumătate de oră n-a făcut nici o diferență. Care acum jumătate de oră nu aveai timp să stai la taclale cu doctor Haus în timp ce-ți aruncai cu boltă copilul în scaunul mașinii pentru că iar a durat un secol de singurătate să-l pui la chilot și șosetă. Care șosetă – cine-ar fi crezut că un copil poate fi atât de creativ – NU avea voie să fie pereche pentru că toți copiii au șosete pereche și eu le vreau pe ălea una de-un fel și alta de-un fel. Care și el tușește și pediatrul nu răspunde la telefon dar lasă că ai vorbit tu cu pediatrul virtual cu emoji cu Minnie, tot acolo pe website, și ți-a zis că probabil e o viroză sezonieră și-apoi ți-a descris cu multe inimioare și smilies proprietățile impresionante ale coryzaliei. Lasă că găsești tu timp mai târziu, între două semafoare, să-i scrii direct de pe telefon o scrisoare cu Idiotul(e)! de Fiodor Alexeevici Dostoievski webmaster-ului. Adică cum, măi webmastăre, forbidden? Adică eu ce mă fac dacă-ți pică sait-ul? Sau dacă îmi hecărește careva dosarul medical privat? Dacă mă trezesc că mă sună toți comersanții de trafaleți de mir să mă întrebe dacă nu vreau cumva apă sfințită cu oscilococcinum că cine știe ce-oi fi bifat eu când m-am înscris pacient virtual la spitalul virtual care oferă, virtual, servicii?

Gata, destulă ficțiune. Hai să vorbim de realități.

Realitatea e că în veșnica ei evoluție medicina mai are și momente de-un mare, monumental, penibil regres. Vei găsi ocazional vârfuri de mare abisală în care un grup de oameni se gândesc să reinventeze roata. Spitalul online, ce idee trăznită care, dacă n-a mai făcut-o nimeni, ar putea să fie un business înfloritor, nu? Dacă tot se caută omul pe google nu mai bine s-ar căuta la noi? Îți și imaginezi niște oameni care într-o zi dădeau la pește în timp ce sugeau o fiolă cu lichid tare și gălbui (că rimează cu-amărui) și, la o-ha, zic, hai s-o facem și pe asta. Cam cum stătea Dumnezeu înaintea creației și, din același plictis cosmic, a despărțit lumina de întuneric de s-au făcut și mașini cu marca asta după aceea. Și-au mai și investit oamenii niște zeci de mii de Euro în asta. Nu în mașini, în spitale online. Dintre care o bună parte în articole de împins pe piața media online, la fel de interesată de sănătate pe platformă cum sunt interesați de reclama la Hemoro_Izi™. Ah, că oamenii fac așa ceva e liber pentru ei, cuvântul e consfințit că aparține tuturor și nimănui și oricine poate face ce vrea cu el, inclusiv portaluri de sănătate. Dar asta nu înseamnă că vei oferi servicii medicale care să respecte norme GCP (good clinical practice). Mi-am zis, în timp ce mai apăsam pe refresh doar doar se dezgheață pagina respectivă de web (vevevespitalonlinepunctro), o fi evidențe de nu știam eu de ele în jurnale peer-reviewed?

Am dat peste consensul Asociației de Medicină din America (AMA) cu privire la telemedicină. Bine, un e ceva de poc, e ceva de fîs dar tot e interesant pentru că există un paragraf fantastic despre principiile care să ghideze astfel de…aventuri:

”Serviciile de telemedicină pot fi acoperite de asigurare și/ sau plătite dacă:

1. S-a stabilit o relație validă (sublinierea îmi aparține) între medic și pacient înaintea (idem) ofertei de servicii prin:

a. Examinare față-în-față a pacientului […]

…și lista continuă. Americanii au și ATA – Asociația Americană de Tele-Medicină, care are și niște ghiduri de bune practici accesibile pentru download și studiu îndeosebi de oameni ca mine care nu cred că orice zboară se mănâncă. Sunt proaspăt scoase, mai 2014.  O lectură rapidă în cheie critică arată că nici documentele scoase de americani nu sunt foarte entuziasmante, au cotă de precauție îndeosebi în ce privește limitele formatului medical propus și la fiecare pas există preocuparea cu serviciile necesare unor situații despre care vorbesc în următoarele pentru că sunt ele, de fapt, cele care impun denunțarea unei soluții de tip ”spital online” ca fiind mișelească, pe fond, pentru că vinde o minciună și nu doar o minciună, dar o minciună periculoasă.

În primul rând ai situații de urgență. Omului i se face rău, a avut arsuri în piept, mai și mâncase niște aripioare picante cu o seară înainte, parcă îl ține când respiră și se loghează pe platforma ta minunată. Tu îi dai niște analize (care nu știm unde se fac, să zicem la medicul de familie). Omul se suie în mașină, se duce să-și facă un set de bază și un EKG, pe drum face totuși infarctul ăla care așa s-a manifestat. Sau e pacient psihiatric, își ia medicamente (să zicem prescrise din altă parte) și de câteva ore se simte foarte agitat, parcă are furnici prin tot corpul și a făcut febră. Tu îi dai paracetamol și când colo omul are sindrom serotonergic malign. Sau te trezești că ai un pacient suicidar (exemplul meu favorit) care nu vrea ajutor medical, el vrea doar să-i spună cuiva declarația lui de adio și pentru că e un tip izolat, timid care și-a construit un alter-ego idealizat pe internet îți spune ție secretul vieții lui înainte să plonjeze în eternitate.

În al doilea rând cazurile inter-disciplinare. Oameni care au mai multe boli. Teoretic aici o soluție integrată, online ar fi în beneficiul tuturor pentru că oamenii ar vedea același dosar în timp real și-ar putea chiar să se sfătuiască între ei/ pe chat sau altcumva, nu contează. În astfel de cazuri, totuși, responsabilitatea medicală se diluează la maxim și nu mai știi cine conduce ce caz, cine-și asumă ce gesturi. Se întâmplă și în munca medicală autentică, de tranșeu, să ai ”pacienții tuturor și ai nimănui” darămite aici.

În al treilea rând ai problema filosofică a științei medicale. Da, e un algoritm, da e o judecată pe baza documentelor oferite, obținute de pacient în urma investigațiilor propuse coroborat cu acuzele lui. Dar, rămâne marea, unica mare problemă, anume semiologia bolii. O înveți (nu mai știu acum, la mine așa a fost), în anul III de facultate. Tot ce înseamnă semne și simptome și sindroame. Mă doare capul, mă duc la doctor, omul va folosi după ce mă ascultă activ și empatic mijloace numite, generic, inspecție – palpare – percuție – auscultație un bagaj de gesturi medicale prin care obiectivează ce i-am zis eu. Vede dacă am redoare de ceafă, dacă am reflexe neurologice modificate, dacă am abdomenul mai tare sau doare pe undeva, dacă am sufluri anormale la inimă sau raluri (zgomote anormale) în aria de proiecție la piele a plămâniilor, verifică mobilitatea articulațiilor și execută unele manevre prin care să se prindă, sărmanul doctoraș, dacă durerea mea de cap e o cefalee or ba (asta apropos și de bancul sec că Popescu s-a internat cu o durere de cap și-a fost externat cu o cefalee). Telemedicina înseamnă că scoți tot examenul medical semiologic din ecuație și transformi boala unui om într-un algoritm EXACT ca cel propus de google în care o durere de cap coroborată cu un RMN sau o radiografie de coloană cervicală coroborat cu analize de sânge coroborat cu o ecografie de torace, abdomen, vase etc vor putea, poate, să ajungă la un rezultat. Or niciodată simptomele nu indică analize, examenul clinic indică analize. E dincolo de puterea mea de-a pricepe tele-sănătatea cum poți să faci asta și să-ți respecți jurământul hipocratic anume că băieți, înainte de-a face orice trebuie să ne asigurăm că nu facem prostii (sau, mai pedant, primum non nocere).

Poți avea un portal de sănătate online. Poți pretinde că faci telemedicină. Poți, insist, să faci ce vrei tu atâta timp cât nu minți omul. Or să îi spui că ăsta e un spital online e o mare bășcălie, una care fură un substantiv comun intens uzitat în ultimii 25 de ani de transformare a medicinii românești. Tot țăranul știe că dacă te doare te duci la spital. Ce fac stimabilii? Iau numele ”spital” și-l pun în propoziție. Spitalul e o instituție medicală de asistență terțiar-cuaternară, artileria grea a ofertei de sănătate. Presupune pacient internat, presupune pacient monitorizat, presupune pacient care la un moment dat primește îngrijiri avansate e sănătate, de la intervenții invazive la medicație care cere să fii îndeaproape supravegheat, îngrijire igienico-dietetică de un anumit tip, uneori alimentație parenterală șamd. Nimic din substanța ”spitalului” nu se regăsește aici, practic ce propun acești oameni e o tele-policlinică într-o zi bună, iar într-o zi proastă o afacere de tele-marketing în care oriunde în actul practic intervine realitatea că cineva va încerca să-ți vândă o tigaie dry cuker pentru consultația ta care a durat (trebuia să ajung și-aici) MAXIM 15 minute.

Ei, adevărul e dacă tot vorbim de minute că la medic la stat, în România și nu numai, stahanovismul a făcut ca mulți pacienți care au trecut de prima consultație să beneficieze de atenția onorabilului sacerdot în halat de probabil 2 minute, cât durează să scrii o rețetă. Oamenii au ajuns să vadă, prin oameni mă refer la doctori, câte 30 – 40 pe zi și uneori și mai mulți (pediatra lui fi-miu, spre exemplu, a marcat într-o zi 100 de consultații de mai avea un pic și decola spre Marte cu racheta). Nu e în regulă. Pe de altă parte durata minimă a unui consult, când îți dai examenul de specialist, e de 20 de minute. Minim. Dacă tu, spital online cică, dai maxim 15 minute înseamnă că ai descoperit relativitatea lui Einstein în variantă restrânsă adică poți comprima continuumul spațiu-timp la maxim încât Gigel să afle soluția la panarițiu cu celeritate. Nu e bine, nu e standard de practică.

Standardul de practică în medicină e un copăcel bonsai pe care musai să-l iei la foarfecă în regim de minuție și cu maximă parsimonie pentru că stă pe o bază de evidențe din ce în ce mai monstruoasă. Azi zice doctor Menci că margarina e otravă, mâine iese meta-analiza care zice că margarina totuși e bună la ceva. Azi țigările electronice sunt Satana, mâine o asociație de profil susține că stai, poate ar trebui să ne mai uităm un pic. Pe la noi, prin România, standardul de practică se chinuie să ia ființă și cu multe mârâieli instituționale dar și profesionale în ce privește oferta de servicii. Numai bine am reușit să aruncăm un pachet de servicii de bază și ne uităm calistenic la el doar doar ne-om prinde de mijlocul de-al agăța de frontispiciu fără să discriminăm mai mult decât e cazul privilegiul pacientului versus drepturile lui, versus cât poți să-i dai în bobi de bobii pe care ți-i dă și el. Cine-mi spune că vevevespitalonlinepunctro și-a făcut calculul la abonament funcție de anterioarele, și nu pe baza unui businessplan, trăiește în nuvelă. Un abonament de 190 de lei pe an, adică 40 de Euro/ an, e o formă frustă de asigurare de sănătate privată într-o Românie monopolitară pentru un eres, ca să nu zic o erezie. Medicina nu e un antivirus sau un anti-spyware. Măcar ălea te mai scanează automat să-ți ții calculatorul liber de malware. Dar aici? Hai să zicem că onorabilii prind cu nada 100 de mii de clienți. Sună bine. Patru milioane, ce chilipir. Se împarte la 400 de medici colaboratori și ai să vezi că fiecare medic ar prinde 10 mii de Euro pe an, adică undeva la un 800 de Euro pe lună de care pot să facă totul sau nimic. Sau ceva. Nici măcar în privat n-ai așa ceva. În privat totuși ai o normă de muncă și pentru fiecare bănuț tragi la grapă de se afână mâna și dacă se întâmplă cum am pățit eu de curând cu o colegă și dă cu sfecla în teslă muncești la pacientul ăla de cât nu face.

Ministerul Sănătății a tresărit, un pic, după ce-a amerizat ”primul spital online din Europa” pe meleagurile șușanelelor noastre carpatine. Stai că totuși nu e regularizat. Stai că totuși 112 e prin STS, adică telecomunicații speciale. Stai că Vodafone a admis că are rețelele ”controlate” de servicii. Stai că ai o vulnerabilitate juridică maximă apropos de încriptarea datelor. Și altele, și altele. Stai că în medicina de-adevăratelea vine SANEPID-ul peste tine că n-ai chiuvețică în cabinet și mușama de unică folosință pentru fiecare pacient. Stai că pentru un CMI dai cu subsemnatul pe la jdemii de porți și poate n-o fi toate degeaba, poate unele chiar e nevoie să fie bătute. Să faci doftorie de la tine din fotoliu cu cameră web și să fie așa, ca un fel de MMORPG e o idee din ciclul copiii spun lucruri trăznite.

Cu puțina sobrietate care mi-a mai rămas la capătul acestor rânduri trebuie să o spun: dezavuez soluția de ”spital online”. Începând cu numele care trebuie public schimbat pentru că e fals marketing și există antecedente în justiție cu niște ofertanți de OTC-uri care-au fost totuși obligați să dea niște bani pentru falsă publicitate. Continuând cu peisajul legal, etic, moral în care se desfășoară o aventură tele-medicală. Dacă nu e regularizat nu înseamnă că poți face Eldorado cu ea. Hai să mai așteptăm, hai să fim modești, hai să ne potolim cu specialiștii britanici. Și, finalmente, în ce privește substanța ofertei hai să-i zicem altfel nu ”consultație medicală”. Că n-are consultativ nimic în ea din meseria pentru care și oamenii ăia, și eu, totuși ne-am tocit coatele. Ar fi patetic, ar fi distrugător pentru reputația noastră să ajungem la concluzia că mai bine stăm acasă și facem chat cu pacientul pe 800 de Euro plus pe lună.

G

One thought on “Spital virtual, sănătate virtuală

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s