Iris

Peter spunea, odată: lasă-ți clienții dificili la sfârșit, și fii pregătit că ai să întârzii la cină. Și dacă nu ești pregătit să vorbești onest despre moarte n-ai ce căuta în meseria asta. Dar ce înseamnă onest? M-am întrebat de multe ori. Ai putea să îți faci, în cap, o pledoarie pentru viață pe care sa o spui pe nerăsuflate, o mărturie a propriului tău crez, Tată, Fiu, Sfânt Duh y compris. Ai putea sa joci o carte emoțională, despre cum moartea nu îl doare pe mort, moartea îi doare pe viii care îi ascultă linul și trăiesc apoi suficient cât să își aducă aminte. Și, funcție de cât de șiret ești și versat în întorsul de vorbă să șantajezi. Da, să șantajezi omul să trăiască. Dacă are o reminiscență a vinei să o umfli, ca pe o mare venă a gâtului, până sufocă tot în calea ei. Nu vreau să trăiesc, dar n-am de ales, e mai importantă durerea lor decât durerea mea.  Sau poți să faci un Jimmy Stewart, să plimbi individul prin experiența Universului așa cum ar fi fost dacă el, sinucigașul frumos din fața ta, n-ar fi fost niciodată. Are iriși verzi. Se pretează la un Jimmy Stewart. Vrei să îmi spui povestea ta? Nu. Am mai spus-o de sute de ori până acum. E în regulă, mă descurc și fără ea. Își ridică privirea din pământ, îmi vine să îi spun că moartea nu i-ar sta bine cu ochii ăia, dar asta ar însemna să îmi stric feng-shuey-ul. Uite, zic, facem un experiment. Eu întreb, tu răspunzi cu “da” sau “nu”. Te bagi? M-am săturat, murmură, totul e negru, e ca un tunel care nu se mai termină. Schimbă canalul, Pocahontas, răspund, și îi servesc un Pascal altoit la situație. Ce ai de pierdut dacă jucăm, cel mult ai să afli ceva nou despre tine. Mic act de prestidigtație, razzle dazzle, când șoricelul miroase cașcaval e momentul să vânturi din evantai. Uite, în ultimele două săptămâni de exemplu, ai zice că ai fost mai trist decât de obicei? Se uită la mine, băi dar ce doctor imbecil ești – îmi transmit sprâncenele lui – ți-a luat mult să te prinzi? Da sau nu, prietene. Da. Dacă ar fi să îți dai o notă, de la 1 la 10, asupra calității vieții tale, per total, care ar fi, Sinbad? Mâna mea descrie o riglă imaginară, Peter a zis altă dată că pentru creier reprezentarea analogică a unei stări are valoarea doar dacă descrii un spațiu finit în care să o plaseze. Nu știu, spune Sinbad…trei? Trei e de rahat, zic eu. Zâmbește. Notă pentru sine: dragă jurnal, când un depresiv zâmbește ești pe drumul cel bun. În ultimele două săptămâni ai zice că te-ai bucurat de viață ca de obicei? Omul de tinichea se uită, smaraldin, la ultimele două săptămâni din viață și dă din cap. Da sau nu? Nu. Și dacă ar fi să dai o notă de cât de mult te doare asta, de la 1 la 10 (mâna desenează o riglă din nou), unde 1 e deloc și 10 e ca atunci când te doare o măsea de-ți vine să îți dai pumni, cam care ar fi? Nouă, răspunde gentilomul. Nota 10 e pentru Dumnezeu, huh? Zâmbește din nou. Undeva la geam bâzâie o muscă, mie mi se ascute câmpul de conștiință. De aici înainte n-ai voie să greșești. Fiecare cuvânt pe care îl spui poate să te scoată, sau să te bage în rahat. Dan Zimmermann a apreciat, nu foarte de mult, că tot ce ai nevoie pentru un diagnostic de depresie majoră e de două elemente. Dispoziție particulară care scade sever calitatea vieții și anhedonie. Sinbad, în schimb, are mai mult decât atât. În urmă cu câteva ore s-a apucat să dea mesaje de adio prietenilor, și familiei. Ceva cu am luat o decizie, ceva cu am să rezolv lucrurile o dată pentru totdeauna. Cum să îl întrebi de asta? Păi, simplu. Te uiți în irișii lui de culoarea Adriaticii unde știi că pleci într-o săptămână (of, Iris Murdoch si cărțile ei, mic moment tangențial acolo, liberă asociere de tras aer în piept) și apoi gura ta întreabă: “Sinbad, umblă un zvon prin târg că îți faci bagajul pentru Paradis. Zic bine târgoveții?” Argument circumflex. “E adevărat?”. Da. Deci vrei să mori. Da, de o vreme mă gândesc la asta. Aha. Așa, abstract sau te-ai gândit și la practicalitățile problemei? Nu, doar abstract. Păi și mesajele, tot abstracte? Nu, dar nu mai puteam, m-am gândit că dacă le zic o să mă ajute să ajung înapoi la doctor. Bingo, Burliman! Kelly Posner, o tipă foarte fâșneață de la Columbia U, New York, are o scală. De fapt e un sistem unificat de intervievare a unui suicidar, care discriminează între ideație suicidară și intenție suicidară. Sinbad se gândește la, Sinbad nu intenționează să. Dar gândurile lui se învârt în spirala propriului abis, în care totul e atât de trist încât oamenii și-au uitat până și numele. Sinbad, tu știi ce se întâmplă cu tine? Crezi că e în regulă să vrei să mori? Da, zice el abătut, altfel n-o să se termine niciodată. Dar cum se cheamă asta? Nu știu, zice el, mi-a zis o doctoriță că ar fi…depresie? Bravo. Și ce e depresia? Irișii îmi dau fiori, Adriatica e în spume, probabil a fost furtună în larg azi noapte. Ce să fie? O…boală. Boala cui? E de la ficat, de la rinichi? Nu, ofteaza marinarul pe marea nebuniei ( liberă asociere, în anul nașterii lui Iron Maiden au scos un album după gigantul Live After Death. Prima melodie se cheamă ” prins undeva în timp”. A doua melodie se cheamă “marea nebuniei “. Dar Sinbad nu știe asta). Nu, continuă el. E o boală a minții. Păi și mintea unde e în corp ? E în maț, în plămâni, în buric? E în creier, recită ca la școală Pocahontas. Aha. Deci ai buba la creier. Spume. Spume pe Adriatica. Vezi? Nu-mi trebuie să aud povestea ta. Am scris ceva aseară, vrei să vezi? Ne ajută la ceva, Sinbad? Am să vreau să mă plimbi prin filmul tău, dar nu azi. Azi n-avem bani de titicarul ăla. Și depresia asa cum e, o fi ca varicela? Habar n-am, mârâie câinele negru, spune -mi tu. E ca în baschet. Unii își sucesc glezna, alții își rup oasele. Vrei să spui că mi-am sucit mintea? Nu. Ți-ai rupt ceva în creier. Și de aia doare. Nu te cred. N-am nevoie să mă crezi. Pune-ți ochelarii mei de soare. Huh? Serios, Sinbad, fă-mi hatârul. Și-i pune, Adriatica e la apus de soare cu barete oranj. Ce vezi? Pe tine. Mă vezi la fel? Nu, ești mai galben. Iau un post -it și i-l pun pe lentila stângă. Acum mă mai vezi? Normal, îmi răspunde. Hai să îți spun o șmecherie. Creierul uman nu “vede” în trei dimensiuni, vede în două și o creează pe a treia prin mișcări fine ale globilor oculari. Poți să vezi și cu un ochi, dar pierzi din vederea în adâncime. Cam la fel e și cu buba ta. Doar că ai lentile negre, și nu vezi bine cu un ochi. Sinbad râde. După ce că e deprimat acum trăznitul ăla de doctor l-a mai făcut și chior. Și i-a zis că are un fel de varicelă la cap, doar că nu e cu erupție. Îți dai seama, Sinbad, ce fain ar fi dacă depresivul ar face niște bubițe ca în varicelă, ai știi cand vine, ai știi când trece. Adică ce spui, că trece? Da,Sinbad. Trece. Promit. Nu e nevoie să mori. Ultima oară când am verificat moartea nu avea efect antidepresiv. Își dă jos ochelarii. Adriatica dimineața, cristamarină. Sinbad, eu nu cred că suicidul e o soluție. Nu cred că postmortem, la porțile Raiului, vine sfântul Petru cu o medalie și te bate amical pe umăr, felicitări, ia de aici ziarul de dimineață, azi avem program de saună și diseară dăm o tură pe la musulmani să ne uităm la dansul celor 72 de virgine. Nu cred asta. Dar am o imagine în cap în care, după ce mori te trezești cu o maximă durere de cap și ești la fel de varză. Genul de moment în care îți spui “what the fuck !”. De proporții cosmice. Sinbad se uită la mine. Restul întâlnirii e despre multe altele care nu-și vor avea locul aici, între care un fragment delicios despre wikipedia în care Sinbad își mai pune o dată, de data asta singur, diagnostic. E amuzant. E boală,omule. Nu e viața ta. Nu există, ce-i drept, boală fără viață, dar există viață fără boală. Batem palma? Știi povestea Capra cu Trei Iezi? Da. Dragii mămucii, eu plec în pădure. Crezi că te descurci până ne vedem să nu-i dai drumul lupului in casă? Da. Și dacă îți vine mă suni. Ok.

* dialogul cu Sinbad e (pentru gurile rele) un fragment ficționalizat dint-o întâlnire care a avut loc cu o doamnă. Sau poate era totuși domn. Nu mai știu.

G

2 thoughts on “Iris

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s