De cum să prostești o țară

În așteptarea momentului când am să scriu….oficial despre toată povestea cu Robert Turcescu, pe care l-am cunoscut pentru puțin timp în perioada când lucram la Realitatea TV (deci acum mulți, mulți ani), dar mai ales pentru că am o oră de omorât în dimineața asta înainte de-o zi lungă și destul de obositoare, propun cititorului un scurt algoritm despre cum poate fi prostită o țară. Vedeți voi, de la Gustave le Bon încoace (cu o mică trecere prin Albert Bandura), mulțimea (vezi prostimea din exprimarea lui Alexandru Lăpușneanu) a încetat să mai fie doar o turmă (ciurdă în regionalism când vorbești de vite). Neîntâmplător cea mai citită lucrarea a sociologului francez s-a numit La psychologie des foules (Psihologia LE: grupului dar poti interpreta si a proștilor/ nebunilor (interchangeabil)). Păcat că în engleză traducerea e atât de seacă. În fine. Esențial pentru discuție e că, puși laolaltă, oamenii reprezintă un organism a cărui minte colectivă acționează, tidal, funcție de anumiți vectori care se propagă din conștiință în conștiință funcție de (aici munca lui Vamik Volkan e centroidă) sistemul lor fundamental de credințe și poziția lor de atașament la ”stâlpul comun” al identității.

Identitatea unui grup e ușor de desenat dacă în vârful unui par pui un steag, dacă în jurul unui par deschizi o umbrelă sub care, cât timp e soare afară, stă o puțime de oameni măcinați oricum de micul lor delir mistic naționalist. Ei sunt păstrătorii chivotului legilor. Ei sunt sacerdoții conceptului de grup identitar. Funcție de climă, schimbări atmosferice dar mai ales amenințarea xenopată (dinafară), restul trimbulinzilor vor avea fieșcare o ecuație a drumului către stâlpul identitar care trece prin două elemente funcționale și structurale: gloria aleasă, și trauma aleasă. Aici nu vorbim de experiența omului ca Sine narativ (deși și ea contează). Aici vorbim de intersecția dintre acest Sine narativ și legendariumul grupului cu care individul se poate identifica, în care se poate proiecta, se transpune, în care se poate reinventa și de multe ori (cum se vede destul de bine în Orient) își poate revendica o demnitate pierdută. Când începe să plouă afară, sau dacă atacă niște crocobauri grupul, oamenii vor trage sub umbrela identității comune, vor investi afect în obiecte comune, vor înceta să mai gândească precum o adunare ci din ce în ce mai puțin, în timp ce propaganda purifică mesajele de transmis diverselor secțiuni/ facțiuni interne pe care omul modern le are totuși creionate genetic din paleolitic încoace. Este ceea ce Gustave le Bon a propus a fi o inversiune a legii lui Darwin, i.e. o ”involuție” pe aceiași pași pe care conștiința umană i-a urmat în drumul ei spre emancipare. Deci nu e o dezintegrare – cum vezi în boala psihică spre exemplu – ci o regresie pe trepte inferioare, accesibile minții omului mai ales când, vital, e nevoie de colaborare socială. Din păcate, când mulțimea acționează, leitmotivul acțiunii e survivalist. Prezența unui leader colează grupul laolaltă. Nevroza unui leader poate catapulta grupul în fundamentalism, dacă ești de partea potrivită eroic/ martirial, iar dacă nu ești de partea potrivită e suicidar/ ablativ/ autolitic/ sectarian/ terorist (termen propus mai nou de umanitate pentru ceva care se petrece de când lumea și pământul). Calea prin care grupul se înarmează cu comuniune, procesul de omogenizare se petrece prin identificarea unui inamic comun, abstract or concret, sugestibil pentru individ, contagios pentru comunitate.

Puține lucruri au rămas în România care să mai poată coaliza o țară. N-am avut noi niciodată un mare sentiment național, a fost un vârf în perioada interbelică și-apoi încă unul pe care Ceaușescu și prietenii lui au reuști să-l otrăvească atât de peren încât până în zilele noastre apelativul glumeț când vorbești de România e să-i zici românica. Vamik Volkan face inclusiv o glumă freudiană relativ simpatică atunci când vorbește de fenomenul parapraxic (acel acte manque, act ratat) al lui Bulă (care de fapt nu era cu B, era cu P) legat, falic, de destinul umoristic al acestei nații consumatoare de mămăligă. Dar dacă ne adună ceva la o adică e frisonul totalitarismului și-al prezenței infame a Securistului. Atenție, nu a Securității cât a instrumentului ei uman. Informatorul. Turnătorul. Omul cu două fețe. Spânul din Harap-Alb-ul lui Ion Creangă. Acel personaj din bancul atât de repetat zilele acestea cu ”mai răsfirați, băieți, mai răsfirați” (citit de mine în cel puțin două materiale, din care unul suficient de elaborat încât să pară o analiză coerentă, când de fapt nu prea era).

În micul manual al manipulării de grup, odată inventat – prezentat – acreditat agresorul xenopat (aici Securistul), pe măsură ce fiecare individ își cutreieră propria halucinație mnestică, fie trăită fie inventată (să fim serioși, populația cu vârste între 18 și 35 de ani știe, și nu știe, cam cum e cu Securistul), coca isteriei en masse se umflă. Cine crede că un astfel de proces e lăsat la voia întâmplării ar merita să se uite înapoi la cine consiliază campaniile electorale ale României anno 2014. Nu sunt niște autohtoni care au făcut Psihologia la Hyperion (fără ofensă pentru profesorii de-acolo). Nu sunt niște simpli cititori de vacanță ai bătrânului Gustave. Sunt doctori de fuior (spin doctors) obișnuiți să manevreze sinapsa prostănacului de mahala, ce-i drept uneori cu rezultate dureroase pentru vulg. Pentru că, de când cu Casanova, scopul scuză mijloacele. Și mijloacele sunt de control al unei populații, momentan chemată să voteze viitorul președinte. De ce rahat ar fi atât de important președintele într-o republică semi-prezidențială ar trebui să pună pe gânduri minimul intelectual, care oricând doarme liniștit noaptea căci senatorul lui veghează. Păi președintele e important când îi înfigi un steag în cap și-un par în fund, apoi îl tragi de urechi și-l deschizi ca pe-o umbrelă. Împrejurul lui se-adună toți, mici și mari, și-n vremuri tulburi cine cârmește barca e cârmaciul, meșter or ba. Omul care votează în România, de vreo două legislaturi încoace, e țăranul pe care-l plimbă punga cu zahăr și făină de porumb. Omul cu pricina nu merită manipulat psihologic din simplul fapt că, la numărătoarea voturilor, un parametru (nicidecum o variabilă). Ai lor, ai noștri, ai câtorva dimprejur, bătaia nu-i pe votul lemurianului de podiș. Securistul – concept interesant pentru subiectul de față – e o nadă aruncată unei cu totul alte pături sociale (din care face și subsemnatul parte). Securistul, ofițerul de cadre, Iuda dintre noi era tocmai ce caută aparatchnikii a fi re-stabilit astăzi, și mulți confrați de-ai mei bat frenetic, ba chiar isteric, din palme, în timp ce consumă literă și cerneală pe-o psihoză floridă. Securistul e colegul de birou. Securistul e prietenul de pahar. Securistul e amicul pe care l-ai avut duminică la masă. Securistul e cel care știe că ai luat plicul cu bani. Securistul e cel care știe că ai bătut palma pe sub masă. Securistul e cel care știe că-ți înșeli nevasta, bărbatul, prietenii, vecinii de palier. Securistul e fereastra voyeuristă pe care speri că s-ar uita din când cineva și te întrebi dacă te va spune Părintelui Ideal, Comandantului Suprem, cel căruia, în narcisismul tău micromegalic, speri că-i ești important. Că de-aia trăiești în țara ta, să fii important, iar românul suferă profund, și profuz de el la acest capitol. În raport cu fiecare instituție, cu Fiscul, cu Statul, cu Poliția, cu Biserica, românul e un personaj important. Suficient de important încât să aibă propriul lui Spion care să-i Spioneze viața de zi cu zi. E o joacă pe cât de adolescentină pe-atât de toxică, n-ar răni pe nimeni dacă unora mai susceptibili n-ar începe să le cutreiere comportamentul până la punctul la care paranoia montează yale noi la ușă, paranoia pune telefoane sub buci când vorbești anumite lucruri, paranoia verifică dimineața mașina în parcare de bombe, paranoia înfige cuțite în relații și strică prietenii, paranoia distruge rețeaua socială și-atunci, pari passu, grupul regresează la turmă, și turma e condusă spre abator. Operațiunea Securistul nu amenință cât seduce votantul care oricum dorea, spera, tânjea, pătimea pentru acel moment liturgic în care să își pună și el o vorbă bună la Ministerul Adevărului, să aibă și el o pilă acolo sus, să prindă și el o murătură de băgat între dinți. Dilema psihologică a alegerii nu e dacă cumva rămâi, apoi, opozant, de fapt e frica represaliilor care împinga vita socială spre acel moment de supunere totală în care, din totală necredință dar în același timp frică irațională, va acționa în numele unui concept introdus, prin manipulare, și nu neapărat deliberat, așa cum propune platon în Republica. Mă gândesc uneori ce-ar mai fi râs Bătrânul dacă ar fi stat la masă cu Le Bon despre ”puterea poporului” (demos kratos).

Bref, stimați, stimabile, mirosiți războiul psihologic modern așa cum se întâmplă, mai ales virtual. Mirosiți sulful, salpetrul. Adulmecați manipularea și zâmbiți, sunteți la camera ascunsă. Semnalul mic, roșu, din fundal e promovarea fricii care să penetreze gândirea, să o dezorganizeze, să o polarizeze apoi și s-o reinventeze într-un fragmentar monolit în care repeți, ca papagalul, ce-ai citit, ce-ai văzut, ce ți-a zis cineva suficient de isteț încât nici nu mai știi, de fapt, cine ce ți-a zis, dar știi că-i adevărat. Cutărică e. Cutărică face. Cutărică nu e ceea ce pare. Fum și oglinzi. Lumini și umbre. Și momentul climactic în care Împăratul Răului se dovedește a fi cine știam tot timpul că e. Războiul Stelelor și remarca genială, imemorială, a lui Naumovici în reclama la pește care spune ”ăla negru de respira greu? Îl știi? era ta’su măh!”

G

One thought on “De cum să prostești o țară

  1. sunt foarte curios sa aflu parerea ta despre “momentul Turcescu” din aceasta campanie electorala
    sunt sanse ca noi, pulimea, sa fi fost martorii unui episod psihotic al maisusmentionatului ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s