Scrisoare deschisă Camerei Deputaților din Parlamentul României

Privind proiectul de lege inițiat de senatorii Mihai Rogojan, Gabriela Vrânceanu Firea, Tudor Barbu și Marian Vasiliev prin care se propune obligativitatea castrării chimice a violatorilor la sfârșitul executării pedepsei, proiect care a fost recent aprobat în Senatul României.

Domnule Președinte, domnilor și doamnelor Deputat,

Vă scriu în calitate de medic psihiatru, psihotraumatolog și recent cenzor al criteriilor de diagnostic al parafiliilor (tulburările comportamentului sexual) pentru Organizația Mondială a Sănătății în noua Clasificare Internațională a Maladiilor, ediția a XI-a, care urmează a fi publicată până în 2017. Am aflat, ca probabil majoritatea colegilor mei, de această inițiativă din presă (Adevărul, Gândul). Găsesc că, deși pe fond demnă de luat în seamă, forma agreată de semnatarii propunerii este profund nefericită și aduce atingere mai multor principii de drept, și de practică medicală. În consecință ar trebui respinsă și adusă înapoi în dezbatere publică, până la găsirea unei soluții mai robuste din toate punctele de vedere.

Am să argumentez în cele ce urmează, spre considerația dumneavoastră, motivația spuselor mele. Încep prin a revizui, pe scurt, schimbările la lege (articolul 220):

1. Persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanța de judecată, li se poate aplica măsura de siguranță (castrarea chimică) în condițiile prevăzute de aliniatele 2 – 4

2. Castrarea chimică se aplică obligatoriu (bold adăugat) de către instanța de judecată, ca măsură de siguranță, pentru infracțiunile prevăzute la articolul 198, alineat 1 și 2, indiferent (bold adăugat) de pedeapsa principală aplicată.

3. Castrarea chimică se efectuează de către instituțiile medicale în comun cu instituțiile penitenciare, conform cu Regulamentul aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispășire a pedepsei cu închisoarea, după rămânerea irevocabilă a sentinței de condamnare.

Castrarea chimică sau chirurgicală a persoanelor condamnate pentru o crimă cu caracter sexual este un mijloc care a fost agreat, în ultimul secol, în multe state din Europa (Danemarca, Norvegia, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Olanda, Elveția, Germania), și mai recent Republica Cehă, Polonia, Belgia și Moldova. Există date empirice care confirmă că acest mijloc intervențional este apt de a reduce remarcabil rata recidivelor. Într-un articol publicat anul trecut de Douglas et al în Journal of Bioethics Inquiry sunt menționate statistici în care, pe studii retrospective cu durată de 1 până la 35 de ani, rata de recădere la persoanele tratate chirurgical sau chimic a fost de 2.5 – 7.5%, comparativ cu 60 – 84% în grupurile de control (ne-tratate) (Heim and Hursch 1979; Weinberger et al. 2005). Este un preambul suficient pentru a discuta, în consorții la care ar trebui obligatoriu să participe psihiatri, psihologi, experți în etică, reprezentanți ai societății civile, avocați, juriști, oportunitatea unor astfel de intervenții.

Dincolo de motivația aleasă de domnii senatori, una care ia în considerare principiul umanist de protecție a drepturilor victimelor unei potențiale crime sexuale și tot ce urmează din recidiva ei, doresc să atrag respectuos atenția că prezenta lege nu se referă la victime, cât la agresori. O persoană care a săvârșit o crimă, potrivit normelor în vigoare, și a fost condamnată definitiv și irevocabil pentru asta, pe perioada sentinței dar și după executarea ei va avea anumite drepturi și libertăți cetățenești restrânse. Nu abolite. Alte drepturi vor fi prezervate, ele derivând din caracterul constituțional al Statului în care trăim și care garantează anumite egalități și/ de șanse în fața Legii. Citez din regulamentul disponibil pe website-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor:

”Dreptul la asistenta medicala, tratament si ingrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fara discriminare in ceea ce priveste situatia lor juridica (bold adăugat). Dreptul la asistenta medicala include interventia medicala, asistenta medicala primara, asistenta medicala de urgenta si asistenta medicala de specialitate. Dreptul la ingrijiri include atat ingrijirile de sanatate, cat si ingrijirile terminale.”

Consider că o măsură obligatorie a instanței, care urmează să fie instituită încă din perioada încarcerării, ar aduce atingere normelor în vigoare. Așa cum nu există victime cu caracter special *, așa nu ar trebui să existe nici crime cu caracter special, cât mai degrabă orânduite pe o scală a gravității. (* Omit aici, cu bună știință, victimele torturii și persecuției, care nu fac obiectul prezentei scrisori și nici inițiativei de lege a domnilor Senatori.)

Crima sexuală este fără doar și poate una cu încărcătură emoțională majoră. Pe de altă parte nu poți propune că există infracțiuni fără încărcătură emoțională, sau cu impact psihologic nul or minor. După știința mea oamenii, într-un stat liber, democratic, consfințit constituțional, pedepsele nu se aplică funcție de impactul emoțional, cât conform principiilor de drept. Dura lex, sed lex.

Propunerea legislativă cheamă la instituirea unui tratament hormonal supresiv care, în vernacular, ”castrează” chimic individul. Este o realitate cu multiple fațete. Evident, și datele o arată, libido-ul lui, dorința sexuală atât psihică dar și fizică, sunt afectate, i.e. scăzute până la abolite. Pe de altă parte, același tratament are efecte secundare care prejudiciază sănătatea persoanei, funcție de substanța aleasă. Spre exemplu cele două substanțe folosite în mod obișnuit, MPA (medroxiprogesteron-acetatul) și CPA (ciproteron-acetatul) au fost demonstrate a provoca, pe termen lung, afectarea severă a dispoziției până la depresie, insomnie, câștig ponderal, diabet, feminizare, migrenă, demineralizare osoasă (Garcia and Thibaut 2011). CPA, în particular, nu este spre exemplu aprobat de FDA (Food and Drug administration) pentru că există suspiciuni că ar putea să provoace carcinom hepatocelular (cancer hepatic). MPA, care și în România este comercializat sub marca Depo-Provera, a fost abandonat inclusiv în Uniunea Europeană din pricina profilului de siguranță. (Thibaut et al. 2010)

Alternativa agoniștilor de gonadotropine (GnRH) a fost propusă, dar datele privind eficacitatea și profilul de siguranță al unor astfel de agenți nu sunt suficient de robuste. (Thibaut et al. 2010)

Sper, domnule Președinte, domnilor și doamnelor Deputați, că vom putea să agreem că, dincolo de caracterul neconstituțional al obligativității tratamentului propus în această inițiativă legislativă, mecanismul prin care ”castrarea chimică” ar putea fi obținută vine cu daune, unele dintre care au potențial ireversibil, asupra persoanei care urmează o astfel de medicație. Privind acest aspect legislația în vigoare în România menționează următoarele (legea 46/ 2003):

1. Art. 13
Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.

2. Art. 27
Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltarii unei vieti sexuale normale si sanatatii reproducerii, fara nici o discriminare.

Propunerea legislativă a domnilor Senatori, în forma aleasă, aduce o gravă formă de discriminare unor cetățeni care vor fi fost deja pedepsiți pentru o faptă comisă. Aduc aici în discuție principiul de drept constituțional cunoscut formal în nomina internațională ca ”double jeopardy” (dublă pedeapsă), în cutuma saxonă sau franceză (autrefois acquit sau autrefois convict), prin care o persoană nu poate fi trimisă în instanță, sau pedepsită/ condamnată de două ori pentru aceeași crimă. Devreme ce vorbim de obligativitatea urmării unui curs de sănătate prin care dreptul la consimțământ al persoanei ar fi abolit/ îngrădit, termenul adecvat unei astfel de decizii este de pedeapsă, în care caz se încalcă sus-menționatul principiu de drept.

Finalmente, există impedimente etice medicale, atât de natură dentologică dar mai ales practică, în executarea unei astfel de legi. Medicul, prin natura hipocratică a meseriei sale, este obligat, înainte de orice, să nu facă rău. Principiul, în antichitate suveran, a fost amendat de multiple ori de-a lungul evurilor, și în medicina moderă rămâne mai degrabă un deziderat. Pe de altă parte, în relația medic-pacient noțiunea de alianță terapeutică și de consimțământ informat sunt noul Sacrament. Declarațiile de la Madrid, Malta, și altele, semnate de membrii Organizației Mondiale a Medicilor, și ratificate de organizațiile profesionale din întreaga lume (inclusiv Asociația Mondială de Psihiatrie, din care fac parte) interzic orice fel de gest medical impus asupra unei persoane care nu a fost de acord să-i fie administrat un tratament. În cel mai recent raport al lui Juan Mendez, raportor special  ONU în privința torturii, aceste principii au fost re-iterate. În fața profesiei noastre ne rezervăm dreptul să ne prevalăm de lege, acolo unde legea îngrădește caracterul fundamental umanist al meseriei noastre. Vă atrag atenția, domnule Președinte și doamnelor și domnilor deputați, că ramificațiile prezentei legi nu vor fi duse la bun sfârșit de Instanță, așa cum propun semnatarii, ci de către personal medical.

Or personalul medical, chiar dacă legal va fi protejat în fața unor eventuale acuzații de malpraxis, ar face bine să se abțină de la legitimarea oricărui act care discriminează o persoană, fie ea victimă or agresor. Rolul nostru nu e să prelungim brațul legii prin faptele noastre medicale. Suntem legați prin jurământ să ajutăm pe oricine, fie el torționar or torturat, să respectăm demnitatea umană chiar și-acolo unde alții și-au pierdut-o. Or, câtă vreme instituirea unui tratament hormonal contra dorinței persoane devine consfințit prin lege, ce se va spune despre mâna medicului, sau asistentei, care administrează MPA, CPA sau GnRH unei persoane care a fost condamnată pentru viol?

Aici, evident, particularitatea criminalului sexual recidivist e adusă în discuție. Dar de ce nu vorbim de tânărul de 18 ani care comite un viol în circumstanțe gri, și care printr-o astfel de lege ar putea să sufere urmări permanente în starea lui de sănătate?

Chestiunea recidivei în criminalitatea cu componentă sexuală, reiterez la final, este pe cât de dureroasă pe atât de autentică. Pe de altă parte:

1. persoana nu ar trebui coerciționată/ obligată să facă tratamente pe care nu le dorește

2. persoana care a săvârșit o crimă sexuală are dreptul la demnitate, la tratamente specializate, și la servicii medicale adecvate pentru problema lui de sănătate.

Nu toți violatorii suferă de o tulburare a comportamentului sexual (parafilie). Nu toate persoanele care suferă de o parafilie sunt, obligatoriu, criminali. Prezenta lege nu discriminează între cele trei categorii și, în loc să fie incluzivă, devine un instrument de discriminare și victimizare. Rolul psihiatrului, al psihologului, al psihologului criminolog sunt cruciale. Da, România are nevoie de legi mai bune pentru gestionarea unor astfel de situații, care să plece de la educația formală, școlară, până la educația în penitenciar și programe de prevenție a recăderilor la cei condamnați pentru o ofensă sexuală, cunoscut fiind că majoritatea crimelor sexuale sunt de oportunitate, nu cu premeditare. Există, cu siguranță, o categorie îngustă de persoane care sunt deja în mediu carceral și care vor suferi consecințele legii, dacă ea este aplicată. Conjur toți colegii mei de corp profesional să refuze punerea în aplicare a unei astfel de legi, în forma în care ea a fost prezentată. Chiar dacă pe termen scurt o asemenea măsură punitivă ar putea să fie un factor deterent pentru acea categorie îngustă de criminali sexuali care suferă de diverse parafilii, pentru majoritatea o astfel de schimbare ar scădea și mai mult încrederea în personalul medical pentru a discuta despre problemele lor. Militez pentru o variantă facultativă, care să fie introdusă într-un program de sănătate a cărui obligativitate să fie decisă prin concurs, nu impusă, unui om care a comis o crimă sexuală pentru care a fost condamnat.

Sper, Domnule Președinte, doamnelor și domnilor deputați, că veți lua în considerare argumentele prezentate mai sus și veți lua o decizie bine argumentată. Regret, la final, că unul dintre semnatari a propus că oricine refuză o astfel de lege este, la rândul lui, pedofil or violator. Nu sunt nici una, nici alta. Sunt om, cetățean al României, părinte, medic. Nu îmi doresc pentru copilul meu să devină victimă a nici unui fel de abuz. Nici de o parte, nici de alta. Oamenii care comit crime vor avea, poate, asupra lor marca lui Cain, dar cât timp renunțăm la șansa reabilitării lor, câtă vreme îi vom privi cu ură și îi victimiza mi-e teamă că rămânem într-o dialectică medievală, incompatibilă cu Statul de drept.

Vă asigur, Domnule Președinte, doamnelor și domnilor deputați, de bunele mele considerații,

Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s