Nu e moartea pe străzi, sunt doar oamenii

Ante scriptum: Nu e despre ce-au construit, e despre ce-au făcut praf. Și nu e vorba de case, e vorba de spațiul dintre case. Nu despre străzile care există. Ci despre străzile care nu mai există. Nu sunt amintirile cele care te bântuie. Nu e vorba de ce-ai scris. E vorba despre ce-ai uitat, despre ce trebuie să uiți (James Fenton – German Requiem)

Îmi bălăngăn picioarele, nervos, sub masă. De undeva trebuie să încep.

Uite mitul meu favorit. Prometeu fură focul zeilor pe care-l face cadou oamenilor. În răzbunare, Zeus îi joacă o festă fratelui mai debil al lui Prometeu, Epimeteu. Hefaistos, dibaciul, o creează pe Pandora, prima femeie de pe pământ, din tină. Atena o îmbracă. Afrodita îi dă frumusețe. Apollo o învață să cânte la liră. Hermes o învață să vorbească iscusit. Zeus îi face cadou Pandorei o cutie pe care să i-o dea lui Epimeteu. Smintit de iubire, titanul acceptă să deschidă cutia. Dinăuntru izbucnesc toate relele pământului. Furiile. Disperarea. Hainia. Ura. Invidia. Până să apuce să pună capacul la loc, Pământul devine plin cu ele. Înăuntru rămâne, ca într-o capcană eternă, speranța. Elpis.

Acesta e începutul.

Doamna Caloian a murit de frig, într-un șanț. Așa au găsit-o, după 24 de ore de căutări, rudele. Era acoperită cu o pătură. S-a prăpădit după ce-a umblat, năucă, pe străzi, într-un oraș pe care nu-l cunoștea. Și care n-a recunoscut-o. Năucă, năluca s-a întins până la urmă pe-o brazdă de ogor și s-a făcut una cu pământul. Cu un ultim efort, i s-a ridicat sufletul la cerul de plumb. Un sfârșit complet imprevizibil la întâmplări desfășurate în ziua dinainte. Căci nu e de domeniul utopicului, la 83 de ani, să ți se facă rău într-o vizită la nepoți. Nu e strigător la cer ca ei să cheme salvarea. Și să ajungi la o cameră de gardă într-unul dintre marile spitale Județene ale patriei. Care, minunea minunilor, nu are serviciu inter-disciplinar de urologie. Astfel că încaleci din nou bidiviul cu sirenă și girofar, până la spitalul Tractorul. Spitalul Tractorul e la 3 kilometri de Județean Brașov. Cinci minute cu mașina. Când doamna Caloian a ajuns aici pentru consult inter-disciplinar, personalul ambulanțier a lăsat-o la ușă. Din cabinet a ieșit o doamnă. Nu știm exact ce căuta acolo. Probabil își făcea meseria. A întrebat-o pe bătrânică dacă se simte bine. Aparent bătrânica se simțea bine. Foarte bine, pleacă acasă. Bine, plec. O infirmieră a condus-o, în capot, picioarele goale, cu branulă cu tot, spre un taxi. Care n-a acceptat să o ia. Apoi spre un alt taxi. Care a acceptat să o ia. Unde mergi mamaie? Acasă la mine. Și unde e adresa matale? La Brăila. Păi nu te duc până acolo. Bine, atunci mă dau jos. Bine, dă-te jos. Și s-a dat. A fost ultima oară când doamna Caloian a fost văzută în viață. Mesajul disperat al Crinei Coliban, nepoata doamnei Caloian, a încins apoi pentru câteva ore Facebook-ul. Unii oameni anunță pe facebook când își pierd câinele. Sau documentele. Sau laptop-ul. Crina Coliban și-a pierdut bunica în drumul spre sănătate. Găsitorului recompensă. Ce recompensă ai să dai morții, dacă moartea a găsit-o prima? Recompensa morții e sufletul mortului. Coroane pe mormânt. Lumânări în altar. Lacrimi și gemete, icnete și urlete. Ură. Venin. Răzbunare. Pe penultimul drum al doamnei Caloian n-a umblat însă moartea. Au umblat oamenii. Trecători. Capete întoarse. Minți cuprinse în golul cutiei craniene. Și cei care au trimis-o să adoarmă cu țeasta în brazdă. Colegi de-ai mei. Purtătorii de halat.

De fiecare dată când cred că am mai scris un rând în care să apăr demnitatea medicului apare ceva care-mi demonstrează contrariul. Acolo unde unul ridică fruntea, și-și onorează breasla, trei răsar care ne împing înapoi în mocirlă. Mircea Cărtărescu a ratat Nobelul de două ori cu romanul Orbitor. Cartea Medicinei ultimului sfert de secol ar trebui să poarte numele Zdrobitor.

Ce poveste de speranță poți să-i spui, azi, fiicei doamnei Caloian? Ce cuvinte să ai pentru Crina Coliban? Sunt doar alți oameni trădați de noi. De doctori. Neagră e ziua când eșuăm în a ajuta un om în suferință. Dar și mai neagră e dacă am făcut asta din maliție, din indiferență, din împietrirea pe care ți-o dă nemernicia.

Cum de-am ajuns aici? Când am devenit câini? Nu sunt întrebări retorice. Din păcate am răspunsuri. Acestea sunt răspunsurile mele pentru Crina.

Dragă Crina,

Nu te cunosc, nu mă cunoști. Patru dintre prietenii mei te cunosc. Ne separă un grad de libertate. Tu ești de o parte a poveștii, eu de cealalta. Tu ești om. Eu sunt doctor. Lasă-mă să-ți spun de ce a murit bunica ta.

Acum o lună, Mihaela Parghel scria în Monitorul Expres despre cele mai recente întâmplări de la Spitalul Județean Brașov. Managerul spitalului trimisese în ultimul an cinci solicitări Ministerului Sănătății prin care-i cerea suplimentarea posturilor la Unitatea Primiri Urgențe a spitalului (UPU). Bine, parte din ele nu erau neapărat despre UPU, cât despre un cabinet de stomatologie. În care s-au băgat bani, și care stă gol. Ca multe alte ”cabinete moderne” din Sănătate. Domnul Bănicioiu n-a trimis oameni. Domnul Bănicioiu a trimis Corpul de Control. Care a constatat mai multe nereguli financiare. Și cam atât. După care cei de la Consiliul Județean Brașov s-au gândit ce-ar putea să facă, pe viitor, ca să îmbunătățească lucrurile. Astfel că cei de la CJ Brașov au pus la cale o investiție fabuloasă, prin care să construiască un corp nou de clădire, fix lângă UPU. Alte zeci de milioane de Euro. De hârtie. Câteva luni înainte, cu surlă și fanfară, vicele de la CJ, Mihai Pascu, anunța că, în cel mai scurt timp, SJB-ul va avea, din nou, heliport. Doctorul Albota, actualul manager, s-a plâns că ultimul heliport pe care l-au avut a fost desființat că s-a construit un bloc de locuințe în locul cu pricina. Dar lucrurile nu se opresc aici. Prin 2013, același vice se plângea că e nevoie de aparatură la Județean (aparatură, nu oameni!) în valoare de, hai treacă-meargă, 17.5 milioane de Euro. În condițiile în care Județeanul de la Brașov a avut probleme mari în ultimii ani nu doar cu aparatele, cât mai ales cu oamenii, Crina. Cu oamenii. Cu salariile lor. În noiembrie 2011, spre exemplu, managerul de la vremea respectivă, dr. Marius Neculoiu, se plângea că sunt cu cuțitul la os, și că e foarte posibil să n-aibă bani de salarii pentru luna decembrie. Trecuse un an de la protestul inedit al angajaților aceluiași spital, care au montat banner-e pe clădire. Vrei să știi ce scria, Crina? ”Brașoveni, sprijiniți sănătatea! Sprijiniți spitalele! Sprijiniți oamenii! Sprijiniți-ne! Nu lăsați sistemul sanitar să moară!” Anterior, prin 2006, CJ Brașov s-a gândit la un proiect grandios, de 30 de milioane de Euro, la Hărman, unde urma să fie construit un spital cu 400 de paturi. N-au bătut palma cu partenerul spaniol. Astfel că s-au mai gândit un pic și au dat cuiva suma modică de 5800 de Euro pentru un studiu de fezabilitate pentru ALT spital, cu 300 de paturi, în contravaloare de 68 de milioane de Euro. Nu s-a făcut nimic. Praf. Și pulbere. De ani de zile, în rezumat, la CJ Brașov se cântă Podul de piatră. Ce-i drept, la fel ca la București.

Crina, aceasta e lumea în care lucrează oameni, oameni ca mine, colegi de-ai mei, ca sclavii în subteran. E consecința politicii sistematice a statului român de-a distruge Sănătatea în ultimul sfert de secol. Acesta e motivul, Crina, pentru care Județeanul nu mai are serviciu de urologie în urgență. Pentru că doctorii au plecat, pentru că premierul Boc a blocat angajările în Sănătate, pentru că multe spitale, încă de atunci, acoperă linii de gardă cu chiu cu vai, cu cârpeli, cu rezidenți, cu prezențe fictive la locul de muncă. Pentru că gușații administrației aruncă tone de bani în cărămizi, aparatură, tot felul de șpagaturi și șpăgături, în timp ce-și plătesc oamenii ca pe gunoieri. Vrei să știi de ce doctorița care ar fi trebuit să facă garda și-a dat parafa unei colege? Pentru că în caz de accident, de sciatică, de diaree infecțioasă, de gâlci, de rămas blocat pe dinăuntru pentru că și-a rupt cheia în yalo, medicul de gardă de la un spital din România e în poziția că n-are cine să-i ”ia” garda. E doar el. După el, cucuruzul. După el, eternitatea.

De ani de zile în județul Brașov se fac angajări de personal mediu, adică asistente medicale și infirmiere. O căutare simplă pe google arată că s-au organizat concursuri pentru zeci de posturi dezgolite, care cu greu s-au putut ocupa. Astfel că, pe sponci, pe genunchi, pe fugă, s-a angajat personal medical necalificat, care și-a luat gradele pe furiș. În România ca să ajungi asistentă medicală, mai nou, începi prin a fi infirmieră și apoi te califici la locul de muncă. Școala noastră frumoasă, școala de asistente medicale s-a făcut zob. Plămânul asistenței sanitare, fără de care Medicina nu poate să respire, anume asistente, paramedici, brancardieri, infirmiere, a ajuns cotropit de o tuberculoză infamă. Și nimănui, Crina, dar nimănui nu i-a păsat, în timp ce viermii intestinali ai Sistemului mâncau sute de milioane de Euro din contracte pentru aparatură, pentru cărămizi, pentru ”recondiționat saloane”, pentru externalizat servicii de salubrizare. Oamenii ăștia au furat cât n-am putea noi mânca într-un mileniu, și-au furat știind, conștienți fiind, că doctorii au și ei nevoile lor, și oamenii au și ei nevoile lor. I-a durut în buric, Crina. De-aia a murit bunica ta. Pentru că la Spitalul Județean Brașov, ca și în majoritatea celorlalte spitale Județene din țară, e o criză de personal uriașă. Și nu mă refer doar la oamenii care nu mai sunt, mă refer și la oamenii care – încă – mai sunt, și-al căror randament profesional a ajuns la limita inferioară a mizeriei. Cui îi mai pasă duce luptă la baionetă. Din ce în ce mai puțini găsesc păsare. Păsare de sine. Păsare de alții. Să nu uiți, Crina, că acum 5 ani Județeanul a urlat de disperare. Și nimeni nu i-a auzit. Era doar o chestiune de timp. Acum bunica ta îngroașă rândurile celor care au murit unde-ar fi trebuit trăi pentru că nu mai putem, Crina. Noi, medicii, nu mai putem așa. Nu mai putem să pretindem că ne facem meseria în timp ce se negociază heliporturi, și studii de fezabilitate, și măgăria achizițiilor, și îngenuncherea profesiei, în timp ce palmăm plicuri și mâncăm covrigi, unii, sau ne facem vacanțele în Bali, alții. Din disperare se naște indiferență, din indiferență se naște crima. Da, Crina, medicii au ucis-o pe bunica ta. Abrutizați, au ucis-o prin pasivitate, prin neglijență, prin abuz al absenței vreunei forme de umanitate. Precum în cer, așa și pe pământ. Pumnul meu nu se îndreaptă către oamenii de la SJB. Pumnul meu e îndreptat către cei care ar fi trebuit să ocrotească oamenii de la SJB. Oameni cărora unii ca mine și ca tine le plătesc, prin taxe și impozite, salariul. Oameni pe care tu și cu mine, și alții, i-au ales să decidă unde se duce leul ăla pe care tu, și cu mine, și alții ca noi îl muncesc în viața de zi cu zi.

Iartă-ne, Crina. Astăzi, pentru oare a câta oară, îmi cer iertare pentru palma dată de altul. O fac ca să pot ieși, în curând, pe ușă, spre munca mea cea de toate zilele. Unde am să văd din nou pacienți. Am să ascult din nou necazurile oamenilor. Am să decid din nou cât mă pricep eu mai bine ce-ar trebui să fac pentru sănătatea lor. Fără rușine, am să fiu și astăzi doctor, într-o țară care face doctorii de rușine, și-și lasă oamenii să moară pe hotar. Iartă-ne. Din suflet te rog.

G

 

7 thoughts on “Nu e moartea pe străzi, sunt doar oamenii

  1. draga andreanum,

    (cunosc aliasul tau de pe vremea lui AG.
    daca nu ma inseala, cred ca de la tine am aflat de Boris Vian si am devenit fan🙂
    ante scriptum : sper ca, daca nu lasi mesajul public, macar sa-l citesti si sa te gandesti la el.)

    inteleg ca aceasta moarte este foarte dureroasa si socanta; in primul rand pentru familie si in al doilea rand
    dar nu cred ca trebuie sa te simti vinovata in vreun fel.
    cu totii stim ca sistemul sanitar din Romania este departe de o functionare optima insa asta e vina istoriei, a comunismului, a conjucturii geo-politice si social-politice a Romaniei.
    nu cred ca este bine sa dam vina pe sistemul sanitar pentru orice moarte a unui om care a avut de-a face cu acest sistem.

    acesta cred ca este un caz de genul asta : nu cred ca motivul principal al mortii bunicii se datoreaza sistemului.

    pornesc de la premisa ca bunica, din declaratiile nepoatei, nu suferea de Alzheimer, dementa, senilitate.

    si atunci o sa spun la ce ma gandesc chiar daca imi dau seama ca ar putea sa raneasca

    bunica A ALES sa refuze internarea
    bunica a ales sa semneze fisa de externare
    bunica a ales sa-si exprime dorinta de a pleca din spital chiar si asa cum era imbracata
    bunica a ales sa spuna ca vrea sa mearga la Braila si nu in locul din Brasov in care statea
    bunica a ales ,dupa ce a coborat din taxi, sa mearga spre iesirea din oras pe jos in frig
    bunica a ales sa nu se intoarca spre oras
    bunica a ales, poate, sa refuze ajutorul oamenilor de pe strada
    (nu putem sa presupunem ca oamenii nu au sarit in ajutor doar pentru ca ea nu a primit ajutor)
    bunica a ales sa mearga pe camp si sa nu opreasca vreo masina si sa caute ajutor
    bunica a ales sa se culce pe camp in frig
    bunica A ALES

    stiu ca suna dur, dar asta cred eu ca este ceea ce s-a intamplat
    nu putem sa stim motivele pentru ca a facut aceste alegeri

    insa nu putem sa invinovatim doi medici si o asistenta pentru alegerile bunicii.
    mi se pare nedrept
    nu e ca si cum aceste persoane au facut ceva iesit din comun. ei doar au ajutat o persoana adulta care nu era stiuta cu vreo boala de ordin mental ca sa isi indeplineasca dorinta de a pleca din spital. da, stiu ca era frig si doamna era imbracata sumar, insa ce se intampla daca nu era asa de frig, era vara si cald, si doamna tot ar fi ales sa plece si sa mearga pe camp? atunci nu ar mai fi exista posibilitatea de blamare a doctorilor pe motive de frig; eventual doar pe motive de vestimentatie.

    nu putem sa facem acei doi medici si pe asistenta vinovati pentru alegerile altei persoane.
    la fel cum nu putem sa-i facem sa aiba mustrari de constiinta pe gardian si taximetrist pentru ca poate nu si-au dat seama de pericol si nu au facut suficient.

    si cu cat familia o sa ajunga sa accepte mai repede alegerile bunicii cu atat vindecarea suferintei lor o sa vina mai repede.

    cu bine

  2. Domnule doctor,
    va citesc de mult timp, insa pana astazi nu mi-am facut curaj sa comentez. Si cand afirm ca nu mi-am facut curaj, ma refer la faptul ca nu provin din sistem, n-am fost nici de partea cealalta a baricadei (aici probabil e momentul sa inserez un atat-de-traditional doamne-ti multzam), ca atare am ramas in umbra, aprobandu-va si inghitindu-mi amaraciunea.
    Imi permit, din datele care mi-au parvenit via stiri, ziare&co, sa-mi contrazic antevorbitorul in privinta faptului ca victima a ales constient sa devina una! In esenta, dincolo de subfinantare, lipsa de personal, spagi, magarii, devize umflate, bani cheltuiti aiuritor pentru orice aflat in afara sferei necesarului, eu cred ca este vorba de abrutizarea noastra care a atins limita cea mai de jos posibila. E vorba de lipsa de omenie, mila, empatie, simt al datoriei, spirit civic, de absenta oricarei calitati umane care depaseste sfera gulerului in care ne afundam pentru a nu vedea ce-i jur. Pentru ca, nu-i asa, nu ma afecteaza in mod direct, deci nu-i treaba mea, nu-mi pasa si “nu ma bag”. Pe cale de consecinta, daca vad pe strada un om batran in PIJAMA si papuci de casa, voi decide ferm ca e nebun si nu-i treaba mea sa-i atin calea.
    Faptul ca femeia a interactionat, direct sau indirect, cu o multime de oameni in ultimele sale ore de viata si ca nimeni, dar absolut nimeni n-a realizat potentialul ei urias de victima, ma ingrozeste si ma scarbeste in egala masura.
    Aleg constient sa nu aduc in discutie atitudinea personalului medical, ati facut-o dumneavoastra. Dar restul turmei, domnule doctor, restul? Daca femeia imbracata… necorespunzator avea 20 de ani, cu siguranta o observa toata lumea, i se faceau propuneri indecente (pe acelasi principiu ca e nebuna) si se inghesuiau multi taximetristi sau concetateni s-o conduca oriunde ar fi afirmat ca vrea sa ajunga. Eventual cu plata in natura, la botul calului. Dar un batran… ei bine, un batran nu mai reprezinta decat o povara, ia sa nu ma leg la cap cu baba ca n-am nevoie de necazuri.
    Am vazut oameni loviti de masina asistati de o gloata de curiosi, accidente cu victime consumate “in tacere”, pe langa care treceau ceilalti participanti la trafic fara sa opreasca, oameni cazuti pe strada evitati de concetatenii lor (sigur e beat, da-l dracului), masini sparte cu martori, cate si mai cate… Nimic altceva decat prilejuri de asistat de pe margine, de comentarii suculente, de chibitat. Spectatorii sunt la locul lor, sa pofteasca gladiatorii in ring.

  3. @T
    1. articolul nu e scris de andreanum ci doar gazduit. Dar pasiunea cu care ai ramas pentru Vian e laudabila si s-a consemnat pentru posteritate.
    2. Nu sunt specialist dar cred ca argumentatia ta pornind de la “alegerile” doamnei in varsta e subreda si eliptica, atata vreme cat nu nu avem dovada disecrnamantului persoanei in cauza, mai ales in conditiile extrem de stresante in care dumneaei a luat acele “decizii”. Nu vorbesc de vreo hartie stampilata care sa (non)adevereasca ci, mai simplu, de ochiul format al unui medic de garda la Urgente.
    Daca ai vrut sa te afli si tu in treaba cu chestia asta, bine…ai reusit. Mergi sanatos !

  4. krankl,

    trebuie sa existe dovada lipsei discernamantului ca cineva sa nu poata sa semneze ceva.

    ca daca ar fi nevoie de dovada discernamantului inseamna ca toti ar trebui sa mergem la banca insotiti de psihiatru.

    iar in cazul de fata, nepoata batranei a declarat intr-un interviu audio la gandul ca bunica ei nu avea vreo boala din cele care ar putea sa-i puna la indoiala disceranamantul.

    sunt deacord ca cineva ar fi putut sa vada care e problema cand doamna a zis ca vrea sa mearga la Braila cu taxi-ul, fara bagaje si doar in pijamale.
    dar nu sunt de acord ca cei care nu au facut asta si n-au cautat sa o retina cat mai mult sa se faca vinovati de moartea batranei.

  5. cand va scrie cineva si un articol despre batranii abandonati in spital si tu ca medic ii ti in UPU cate 48-72 de ore si il pazesti iar familia batranilo te dau in judecata ca de ce iai sunat sa vina sa ii ia acasa?…. Despre asta nu se vorbeste…. Tot medici sunt de vina ca de ce ii deranjezi sa le spui ca mama sau tatal lor in varsta de peste 60 ani este la spital si ca nu are nimic doar ca nu are cine sa il duca acasa… Raspunsul recent de la un pacient care a fost anuntat telefonic ca mama lui sa externat de 2 zile si sta in UPU sperand ca vine cineva sa o duca acasa a fost “dar de ce nu o internati din nou ca pe mine nu ma intereseaza. De ce ma deranjezi ca te dau in judecata daca o trimiti la mine(batrana avea adresa din buletin unde statea si fiul ei)” in cazul acesta cu ce e devina medicul? Ca a tinuto 2 zile si ia dat de mancare si un pat sa doarma, chiar daca in tot UPU sunt 5 paturi.

  6. MAMA mea,CALOIAN IOANA,si/a petrecut aproape o treime din viata ei foarte grea IN SPITALE.De devreme a impartit lumea medicala in HIPOCRATI si DOCTORI.Ea a fost pacienta /10 operatii pe ambii rinichi si 41 de ,,spart calculii renali,,/NUMAI la HIPOCRATI..dr prof PROCA,dr prof SINESCU,dr GRECU si multe asistente si personal auxiliar din care cu unele a fost prietena si ea si eu pana la moartea ei,TOTI niste HIPOCRATI.Toti acestia erau pentru biata femeie niste INGERI care i/au dat viata,care au fost mai mult decat OAMENI.Cultul ei pentru medici,fie ei HIPOCRATI sau DOCTORI ,a continuat cu cele doua accidente vasculare cerebrale ,la BRAILA,unde HIPOCRATII din UPU,ca niste zei au taiat hainele de pe ea cu foarfeca si au intervenit,in 4 ore nu mai era paralizata…niste OAMENI minunati si super profesionisti…la fel la UPU BRASOV,in noaptea 6 spre 7 martie…8 ore am stat si observat cum au facut orice pentru ea si dimineata au convins/o ca are mare nevoie de internare la urologie ,spre dializa,unicul rinichi fiind grav bolnav…increderea ei fara margini in HIPOCRATI a facut sa accepte fara cracnire …,,sigur mama ,merg la urologie,,IATA asa a ajuns ca pe langa HIPOCRATI si DOCTORI sa descopere,la 83 ani ca exista si CRIMINALI…de care in increderea ei de o viata,a ascultat,,du/te acasa ,,i s/a spus…ca si cum cei de la UPU au trimis/o acolo la odihna ,nu la consult de specialitate si tratament…a ascultat toata VIATA ei de HIPOCRATI si a trait,o CRIMINALA i/a zis ,sa scape de un caz greu ,la iesirea frauduloasa din garda,,du/te acasa,,si a plecat,creierul ei s/a aparat spunand mereu ca vrea la BRAILA…poate ,poate intelege cineva ca e bolnava si o opeste din drumul crucii,caci 3 cruci si/a facut pana s/a stins…pot spune ca HIPOCRATII au tinut/o in viata 83 ani iar 2 criminale au oprit viata.MULTUMESC SI ACUM HIPOCRATILOR din viata noastra,cum le/am multumit atatia ani si sunt mandra ca ei exista printre noi,multumesc si DOCTORILOR ,,fara arginti,,din viata noastra…ei exista,D A R exista si CRIMINALI. Ca o mica incheiere pentru doamna care a luat/o de mana/sunt sigura ca a fost pusa de dr GRIGORE/ si a aruncat/o in taxi sa plece la BRAILA,cea mai buna prietena/mai ceva ca o ruda /ne/a fost ,o viata, o infirmiera de la FUNDENI,care atata OMENIE a avut in anii de drumuri la FUNDENI incat o gazduia la ea acasa,apoi pe noi ceilalti membri ai familiei cand aveam treaba in BUCURESTI,care si acum suntem ca si neamuri,care a plans si ea si familia ei …sfarsitul MAMEI in ziua MAMEI .

  7. Un articol mincinos si de cacat, scris pentru a exonera medicii din SJB.
    Adevarul meu este ca medicii profesionisti si cei ancorati oarescat in realitate, au parasit demult corabia. Cei ramasi sunt fie foarte prost pregatiti, fie sunt spagarii care nu stiu sa ceara in alta limba.
    In doi ani am avut ocazia sa iau contact cu prestatia “resturilor” de medici de la SJB, avand doi membri ai familiei adusi de urgenta in spital. Asa ca pot sa va spun ca trimisul pacientilor la plimbare este REGULA in acest spital si ca moartea d-nei Caloian (Dumnezeu sa o odihneasca in pace) nu este intamplare, ci rezultatul nepasarii, nesimtirii si lipsei de compasiune a rebuturilor de doctori din acest spital.
    Tatal meu a intrat in spital cu dureri atroce generate de un inel intervertebral strivit iar socrul meu, tot de urgenta, cu febra 40 generata de o infectie renala, de care nu a reusit sa-i dea nimeni de capat la SJB.
    Amandoi au fost trimisi acasa fara a li se stabili un diagnostic clar si fara a li se ameliora situatia catusi de putin.
    Binenteles ca de acolo, i-am dus pe amandoi in alte spitale unde, pana la urma, au fost diagnosticati si tratati corespunzator.
    Medicii din SJB – o adunatura de felceri care nu au nimic in comun cu juramantul lui Hipocrate. Din cauza lor au murit oameni si din pacate vor mai muri si de aici inainte. Nici o exagerare cand sunt numiti CRIMINALI. Asta sunt.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s