Cine sunteți ”noi”, Moise?

Moise Guran a scris multe lucruri simpatice de-a lungul timpului. Lucruri simpatice, ergo mi-e simpatic și autorul lor. Corolarul nu se aplică, totuși. Am să explic imediat de ce. Devreme ce magma medicilor a început să se agite vulcanic Moise Guran scrie de curând un articol cum că ”noi” suntem adevărata problemă. Materialul e presărat cu câteva ștrasuri economice și-apoi conține a) câteva gogomănii, b) câteva enormități și finalmente c) un număr ce-i drept limitat de tâmpenii. Ca să mă întorc la corolar, dacă textul include ante-menționatele aberații nu înseamnă nici că autorul e aberant, nici tâmpit. E posibil, în lirismul patologic de care suferim periodic și care nici pe mine nu mă ocolește, că alunecăm în scenariul colectiv de grup și-apoi cântăm, cu jare și dor, balada popii din Rudeni.

Doar că în dimineața asta mie nu mi-e a cânta.

Astfel că, dacă tot dezbatem public o chestiune care afectează vieți, de-o parte și de alta a mesei de ping-pong sanitare, hai s-o vorbim pe șleau și cu subiect și predicat. Moise, simt nevoia s-o spun și ție ca și altora în trecut: critic articolul nu autorul. Lucru cu care sper că ești obișnuit.

Chestiunea cu numărul unu (și aici arunc o privire în unghi drept și prietenului Vlad Mixich care a acreditat termenul de ”dușmani” ai medicilor). Nu pretind că pricep mintea tuturor colegilor mei, dar din partea mea dușmănie nu prea e față de nimeni. Mi-a chinuit și-mi chinui mintea să nimeresc cuvintele potrivite când deschid gura sau tasta. Am o puzderie de sentimente față de situația Sănătății românești: silă, greață, siderare, amuzament, pe alocuri croșete de ură. Dar dușmănie n-am. Și propunerea că purtătorul de halat a) are dușmani sau b) dușmănește nu e ancorată în realitate decât dacă vrei să desenezi un pastel de aproximații. Ca și ultimul procariot, proprietatea la care fac referire și Vlad și Moise se numește, de fapt, iritabilitate. Iritabilitatea medicului e firească în narațiunea deja vast cunoscută publicului, chiar dacă intră în flagrant contrast cu formația lui profesională. Că jurnalistul, punditul, comentatorul public se uită cu un amestec de angoasă și compasiune la calvarul nostru (fără să-l priceapă foarte mult) și pune-apoi ștampila propriei priceperi nu reflectă un adevăr, decât miopia observatorului. Punctul meu de vedere este destul de drastic. Să fii medic, și să cultivi dușmănisme, e o contradicție în termeni. Ah, știu câțiva confrați capabili de astfel de silnicii. Dar nu-i voi numi medici. Fac parte dintr-o specie de coioți care oricând, oriunde, și mai ales pentru un mititel pumn de arginți vor învârti putina în ax către interesul vreunei facțiuni politice sau administrative. Dar doctori? Nu, îmi pare rău.

Doi. Privind locul nostru în societate și dacă poate fi el comparat cu acela al polițistului, educatorului, preotului, pompierului sau măturătorului de stradă. Moise e de opinie că e ca și cum ai compara mere cu pere. E o opinie, merită respect. Dar e o opinie cel mult dubioasă. Pentru că trimite la percepția vulgului despre substantiv, și nu la realitatea din spatele epitetului (medic, pompier etc). Realitatea din spatele epitetului e că poți să compari un medic cu un pompier, la fel cum poți să compari un medic cu un medic. Și nu e nimic rău într-asta. Democrație nu înseamnă egalitarianism. Democrație înseamnă respect cuvenit tuturor și recunoașterea abilităților și gradelor de libertate pentru fiecare meserie. (Că tot a folosit Moise Guran analogia cu șahul)…În șah piesele nu au valoare egală. Un pion e un pion. Nebunul e nebun. Regina e regină. Fiecare societate are voie, democratic, să mizeze în dezvoltarea ei pe o anumită piesă. Eu, ca cetățean, văd sănătatea la centru și pot prezenta argumente pentru asta. Văd și legea ca parte a aceluiași crux. Educația ibidem. Nimic special la nici una dintre meserii. Mantia de mister și superbitate aruncată pe umerii ”discipolilor lui Aesculap” nu folosește nimănui. Și sugestia voalată că suntem speciali nu face bine discuției. Nu suntem speciali. Ce ne face speciali e disciminarea. Da, argumentul ”dar și profesorii sunt discriminați” stă în picioare dar e fals când e folosit ca seceră la piciorul protestului medical. Ar fi simpatic să vezi medicii că se revoltă că grădinarii nu-și primesc drepturile. Eu nu vreau să am drepturi nici pe spinarea polițiștilor, nici pe-a educatorilor. Sofismul acesta cretin a fost folosit în trecut de Eugen Nicolăescu atunci când a scos stomatologia de pe lista compensatelor și-a spus ”îmi pare rău, ori tratăm plombe ori cancer”. Vreau să trăiesc într-o lume în care tratăm și plombe și cancer, și remunerăm corect și polițist și anestezist.

Trei. Moise Guran propune că românii nu-i simpatizează pe medici. Să-mi fie iertat, dar ce verb e acesta? Ce sunt eu, un fel de Bănel Nicoliță? Trăim cumva în industria entertainment-ului unde băbuța din gradenă suspină când iese halatierul la rampă? Medicul ca arhetip social n-are nevoie să fie nici simpatic, nici amuzant. Nevoile lui sunt robuste, dar sobre în același timp. Untura simpatiei pătează, la fel cum sugestia că de fapt din antipatie socială ne-am ales noi cu mizeria în care trăim. Nu antipatia ne-a creat troaca financiară. Suntem aici pentru că am perpetuat un model. Modelul sănătății finanțată duplicitar e comunist. Dacă acreditezi ideea patiei, fie ea sim sau anti, acreditezi și ideea unei lupte de clasă. Și dacă acreditezi ideea asta, încetezi să mai trăiești într-o societate civilă care-și folosește mintea, nu viscerul, în sortarea unor vectori sociali. Prosperitatea unei lumi nu se construiește prin plebiscit la fiecare pas. Ce-ar fi dacă eu mi-aș face meseria funcție de simpatia mea în a face anumite manevre, și-a administra anumite tratamente? Toți pacienții pe care i-am văzut vreodată, și tot ce știu din sistemul sanitar e că niciodată cuvântul ăsta nu intervine în ecuația sănătății. Motivul pentru care stagnăm ca vitele în staul în ce privește emanciparea serviciilor de sănătate se găsește în cu totul altă parte, și-anume la buricul târgului, în văgăuna puterii, în biroul birocratului și-n sertarul potentatului.

Moise, nu administratorul meu de bloc decide dacă Sănătatea e finanțată corect, dacă medicul e plătit decent, dacă medicina e relevantă pentru societate. Toate acestea sunt atribute de gândire și decizie a unei clase de ”aleși”. Atenție, ”aleșii” nu sunt totuna cu ”politicienii”. Politician poate fi oricine. Poți fi și tu, pot fi și eu. Cei care sunt relevanți în dezbatere aici sunt demnitarii. Persoane care ocupă poziții de decizie într-un mecanism decizional: miniștri, parlamentari, președinte, tehnocrați. Of-ul meu e că ocupanții multor dintre astfel de poziții sunt niște simpatici, niște histrioni, niște rupți în izmene și de multe ori semi-analfabeți, a căror unică dar prosperă calitate a obediența față de partidul ocazional la putere.

Referitor la asta, observă te rog comentariul recent al lui Codrin Ștefănescu vis-a-vis de situația unor ”aleși” psd-iști, care deși sunt sub urmărire penală rămân totuși sus în sondaje. Zice domnul Ștefănescu ”ce să fac eu dacă domnul Nichita are o problemă, cât timp tot are 75% încredere”. Domnul Ștefănescu trebuie să-și țină organizația puternică în Moldova. Ce treabă are domnul Ștefănescu cu legea, unde mai găsește el om atât de popular ca primarul Nichita? Aici, găsești, de fapt, epitomul simpatiei. Politica în românia e un concurs de popularitate, și hotărârile se iau spre adăparea, și torpilarea ulterioară, a unei mase curios crescânde de imbecili manipulabili. Oameni care mușcă din cozonacul manipulator al gazetarului, al mazetei de partid, oameni care habar n-au pe ce lume trăiesc, cam care sunt drepturile lor, care sunt legile țării, ce caracter de sacralitate au ele, și la ce ne trebuie legi și reguli până la urmă. România e presărată cu pojarul anomiei și-al anarhiei înțărcuită în diverse dominionate. Și harababura asta instituțională nu e o consecință a antipatiei față de doctor. E consecința becalismului fabulos la care s-a dedat statul român în pasiunea lui de-a cheltui bani aiurea, către buzunare și mai aiurea, în timp ce niște slabi și gângavi de-ambele părți ale poveștii și-au văzut de borboroseala lor publică fără să aibă, vreun moment, conștiință civică. Tâmpenia lor a costat, și costă vieți. Și singurii care stau și numără morții sunt doctorii, și aparținătorii.

Finalmente, în privința dreptului medicului la grevă.

Moise, să ne înțelegem. Să funcționezi într-un domeniu strategic e un act consimțit de persoană. Doctorul nu e sclavul interesului național. În țări parte ale Uniunii Europene greva generală, demisia în grup și forme de protest similare au fost practicate cu succes mai ales în dialogul surzilor, așa cum îl trăim și noi aici. Nu ne luăm pacienții ostatici, pur și simplu ne ridicăm mâinile de pe plaga asta purulentă. Nu ți se pare că e un fel de ”lupul strigă lupul” în povestea asta? Cu prețul compromisului breslei medicale au trăit oameni, la fel cum au trăit cu prețul plății informale înfipte în buzunar. Devreme ce ICCJ a clarificat o chestiune și pentru ultima curcă din cătun, anume că plata informală e ilegală, și devreme ce asta trimite doctorul în pușcărie când pretinde, acceptă sau nu refuză plată informală, rezultă că doctorul respectiv (bun, rău, nu contează pentru argumentul de față) e periclitat. Suntem doctori, nu măicuțe benedictine. Asta înseamnă profesioniști angajați într-un contract de muncă, nu jurământ social. Asta presupune, logic pe mai departe, că în condiții dezavantajoase nu vrem să ne practicăm meseria. Mi se pare just și matur să facem asta, cât timp am fost la celălalt capăt al hotărârilor tâmpe care au condamnat zeci de mii de oameni la o viață de ambiguitate fiscală, legală și personală, în timp ce continuau să opereze și să consulte bolnavi. Să nu confundăm victimă și agresor aici. Statul român s-a asigurat că medicii vor fi încartiruiți într-un ordin profesional peltic, impotent și butaforic, și mă refer aici la Colegiul Medicilor, al cărui rol de reprezentare azi e minuscul, dacă nu și vetust pe deasupra.

Sistemul de sănătate socială, bazat pe solidaritate, contributivitate și finanțare centrală nu e nicăieri foarte viabil fără ca Statul să alimenteze mașinăria infernală. România a aruncat grăunțe în sistem și pretinde, alchimic, să clocim ouă de aur. Nu se poate. Ori primim ce se cuvine, ori ne oprim din cloacă. Șantajul sentimental e ce ni s-a administrat nouă în bolus de fiecare dată când astfel de dezbateri au atins masa critică. Așa s-a stricat droașca în urmă cu doi ani când din grevă am ajuns la pichet, de la pichet am ajuns la promisiuni transformate în 100 de lei la salariu și 5 lei în plus la masa bolnavului.

Moise, stimate cetățean plătitor de taxe ca și mine. Așa cum nu-mi doresc un polițist care aleargă după infractor într-un Logan fără girofaruri că n-au mai fost bani de beculețe așa nu-mi doresc nici un doctor care să opereze bolnavul cu bisturiu cumpărat din simbria personală. Las polițistul să militeze pentru girofarul lui și-mi văd de lama mea, că aia mă doare. Și dacă doctorii vor face pasul civil, și civilizat, la disobediență poate alții vor urma. În asta cred, pentru asta lupt. Și miza, pentru mine, e renunțarea la oniric, și la impresionismul vulgar atât al gazetarului dar și-al omului de stat pentru care ”medicina” rămâne o Fata Morgana. Avem oameni, confrați care știu ce e de făcut ca lucrurile să meargă mai bine. Nici tu, nici moromeții din Poiana lui Iocan nu vor putea drege busuiocul într-o chestiune pentru care n-aveți nici formație profesională, nici jargon suficient. Nu mă aștept ca tu să pricepi prevenție, epidemiologie, triaj, piramida nevoilor într-un sistem de sănătate. Mă aștept ca demnitarul să priceapă asta. Dacă nu pricepe, mă aștept ca o minte luminată să aducă un om priceput în poziția aia. Protestul medicilor, până la urmă, nu e o negociere în talcioc, e un strigăt la ordine și disciplină. Când omul de rând va fi invitat să participe la o operație am să-i dau omului de rând voie să-și dea cu presupusul despre ce e necesar la operația respectivă. Când gazetarul va vindeca măcar un caz de hepatită am să las gazetarul să propună soluții pentru eradicarea hepatitei. Dar până când o astfel de utopie devine posibilă, adică niciodată, am să mă întorc cu fața către omul care a mâncat niște pagini de carte și chiar știe ce vorbește.

Până când, Moise, va fi Sănătatea organizată de oricine mai puțin de medici? Și până când vor fi medicii un fel de slujbași la cantina comunală?

Nu, nu clamez nici simpatie, nu clamez nici lacrimă de babă de mila mea, nici osanale nici flegmă pentru doctorii corupți. Tot ce cer, și nu-mi pare mult, e un pic de bun simț. Mai are cineva bun simț în zilele acestea? Clamez un loc sub soare la fel ca în alte țări europene. Clamez civilizație. Clamez respect pentru doctor, respect pentru pacient, un pic de spirit gospodar în cheltuirea banului meu când sunt pacient, și pentru banul meu când sunt doctor. Singurul mod în care cineva-și permite, spre exemplu, un Audi la 3000 de Euro e dacă-și ia o droașcă reșapată. Așa gândiți voi toți, până la urmă, despre Medicină. Că v-o permiteți și la mâna a doua. Ei bine nu. Nu e chiar așa. Sănătatea românescă e un fel de Lăstun care e forjat pe autostradă. Și când se produc accidente oamenii se înfoaie și protestează. Tâmpiți am fost noi, generație după generație, că am mers cu tărăboanța asta și-am pretins că e limuzină, în timp ce parlamentarul se dădea jos din mașină germană, preotul își cumpăra țoale noi cu fir de aur și asfaltarul asfalta scara spre rai.

Altfel gânduri bune și amicale, Moise. Și nu te grăbi să anunți că medicii nu vor face grevă. S-ar putea să ai o surpriză.

G

3 thoughts on “Cine sunteți ”noi”, Moise?

  1. Vorba rabinului, şi dumneata ai dreptate. Discuţia cu simpatia sau antipatia pacientului sau aparţinătorului faţă de medic este oţioasă (în fond un serviciu social se judecă după utilitatea lui, nu după imaginea prestatorului), dar că asemena atitudini sunt exploatate politic, nu se poate nega. Iar greva, da, ar fi un semnal. Însă o ureche bolnavă nu percepe feed-backul.

  2. Sa dam vina doar pe politicieni ptr ce se întâmplă în sănătate e un argument la fel de pueril ca cele ale lui moise , doctorii ca tot sunt și se pretind crema societății de ce nu au acționat altfel decât politicienii în toți acești 25 de ani și anume într un mod constructiv pentru ei , sistemul sanitar și societate? Ne plângem ca nu avem lumina și aparatura dar e bine când plecam cu 1000 Ron minim spaga acasă. M am lovit de sistemul medical și sunt total dezamăgit de doctori , mai rău decât de politicieni . De unde pana unde sa vina altu sa iti facă ordine în ograda. Doctorii sunt primii vinovați și apoi restul , de la politicieni pana la mine , romanul de rand . Nu are rost sa aduc argumente ca sincer și unii criminali par mai “inimoși” decât mulți medici care sunt pasivi la “crimele “din spitale .

  3. Mie , ca și ție, mi-e simpatic Moise Guran. Omul nu a vrut decât sa ne dea un “like” , dar tu i-ai sărit la beregata. Oricum, nu știu cum ești ca medic, dar ca gazetar ai talent ! Serios !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s