Si pentru ca El Jeffe a declansat competitia si s-a desfatat cu Zapatta, noi am decis ca, in conditiile astea, n-avem cum sa punctam (macar de-o Cupa Oraselelor) decit daca merem la antipozi, la soare…
Asa c-a fost Puerto Rico…
…si ne-au ajuns blestemele competitiei, pen’ ca ne-a plooat cu bulbuci.
Dar cu gluga-n cap (fara efect) si cu batista pe lentila, tot am infrint:
… sper (cred ?)
Ia de vedeti si jurizati
Stiu ca pentru multi dintre voi Haiti e la mama naibii cu carti si poate nici n-ati auzit de ce s-a intimplat acolo… Dar e jale mare. Parca Dumnezeu le-a dat mai mult decit pot duce.
Din putinul care il aveti, incercati sa ajutati, Oameni !
Ginditi-va ca omininii aia n-or sa aiba o furculita in plus din ce donati voi. Or sa aiba o furculita…
Unii dintre astia care ne cititi – aia umblati peste mari si tari, prin hoteluri de ‘shpe stele si companii aeriene cu nume pompoase la care zburati (daca dati din coada nitel) bishniz si strimbati din nas ca n-au vin d-ala – o sa primiti niste spamail-uri sugerindu-va sa dati si voi d-acolo din j’demiile de puncte/mile/stelute contra a 2-3-5-10 parai/roni/euroshi.
Nu va c**ati pe voi si dati-le, ca le faceti la loc in citeva luni.
Unii au nevoie de ele acum.
La categoria Viata bate criza
– Buna ziua.
– Mdea (n.red. asta cu ‘mdea’ cred ca s-o fo’ inscrisa in ADN in ultimii ani)
– Vreau sa cumpar si eu niste varza.
– Mdea… Cite ?
– Pai… Nu stiu. 20? 25?
– Mdea…
Musiu’ isi pierde interesu’. (Probabil ca esti considerat cleent bazat doar de la 2 papuci (sau 1 Aro juma’) de varza, de parca toata iarna n-ai altceva mai bun de facut decit sa crosetezi la sarmale sau sa alergi dupa giste slash rate prin curte ca sa le jumulesti si sa le asezi pe pat de – normal – varza)
In sfirsit, treci peste pozitia de inferioritate in care te gasesti (deja) in relatia client – ofertant si purcezi la o negociere (timida, ca sa nu il superi pe Excelenta Sa, Vinzatoru’):
– Pot sa… ? Stiti, platesc in plus.
– Nu
– Stati !
– Mdea…
– Deci…
– Mdea… Vreti sa le alegeti, nu se poate.
– Stati !
– Nu stau, uite, doamna din spate vrea
– Stati
– Haididomle, n-auzi ? Asta e marfa
– Sefu’…
– Nici un sefu’, hai, da-te la o parte ca s-o servesc pe domnita. Deci, doamna, cite sa fie ?
– Ma, minca-ti-as, tu realizezi ca banu’ e la mine-n portofel si varza e la tine-n papuc ?!?!
– Ba, stii ce ? Ia du-te tu la altii care vrea sa-ti dea varza p-alese ca la mine, acilea, e cleenti.
Morala: e criza, frate
Morala ++: nu-i mai bine, mah, la supermarket, unde nu te f*te vinzatoru’ (… decit Doamna de la casa…)
… pe banii tai ?
La categoria ‘sa plingi dupa timpul pierdut‘, astazi Bruno.
Cu ce sa incep …?
Da. Stiu.
‘Borat was so 2006… ‘‘
Poate eram si noi mai tineri, mai deschisi la minte si filmele mai vizionabile. Cronici despre Bruno o sa gasiti girla scrise de unii mai cu har decit mine, eu voiam doar sa va zic c-am plins dupa timp.
A. Si nu va duceti cu aia mici la film, c-o sa aveti la intrebari dupa de o sa va-ntrebati ce v-o fi apucat…
Recomandarea criticului de serviciu: un servetel refolosit.
PS: nu l-am mai categorisit si la recomandari ca era mai potrivit la ‘ne-recomandari‘
La sugestia Tovarasului Tracto, am decis sa va impartasesc impresiile de calatorie de pe meleaguri vietnameze.
Pentru a ne indeplini cu succes sarcinile de plan si pentru a stabili noi relatii bilaterale, inteleapta conducere a luat harta-n mina, s-a scarpinat moderat in cap, a produs o analiza profunda a situatiei economice actuale in lumea capitalista si a decretat (adinc, asa cum orice conducere inteleapta o face): sa fie Vietnam. Si a fost Vietnam, ca aici nu sintem la Casa de Cultura, la cercul prietenilor gherghefului.
Asa ca, impinsi din avion in avion, mincind fuse orare precum calu’ lu’ Fat Frumos halea jaru’, am aterizat – la ceas de inserat – in Hanoi.
Surpriza numelui de Romania afisat cu mindrie pe pasaport si prezenta unei vize achizitionate regulamentar inaintea acestei (prea lungii) calatorii a produs o reactie prietenoasa din partea tovarasilor care pazesc aceasta tara minunata cu oameni luptatori. Nu stiu inca ce impresie a produs un Xin chao (seen chow) pe care l-am pronuntat din toti bojocii in semn de bun gasit.
Pina acum, toate bune si frumoase. Partea interesanta incepe de-abia de aici incolo. Dupa scurta pauza regulamentara in care un numar de tigari au fost sudate la foc automat (deh… Nobody is perfect si la mine pe buletin n-am identificat asa ceva) m-am imbarcat in limuzina pusa la dispozitie cu generozitate de gazdele mele contra umilei sume de 40 (patruzeci) parai (dulari, bacsi, coco – alegeti voi cuvintul cunoscut) si am purces spre hotel.
As spune ca asta a fost prima surpriza pe care am avut-o referitor la Vietnam. Dulari ?! Parca acu’ 40 de ani tovarasu’ Ho lupta contra acestei hidre imperialiste… Sau …?
In sfirsit.
Revin in limuzina (marca Benz. Mercedes Benz) unde sint uimit de agilitatea cu care tovarasii vietnamezi minuiesc nenumaratele scutere, mofe, motorete si motociclete prin stinga, dreapta, fata si spatele automobilului care se deplaseaza cu viteza V catre destinatie.
Pe drum – in afara acestor vehicule – am fost depasiti de mijloace de deplasare produse de firmele Audi, BMW si Mercedes care m-au facut sa ma simt ca acasa. Doar ca densitatea de Q7 si X6 e mult mai mica raportat la numarul de doua-roti care populeaza strazile.
Asa cum spuneam, increderea in soliditatea sistemului socialist si a proprietatii poporului asupra mijloacelor de productie mi-a fost zdruncinata inca de la aflarea pretului limuzinei, dar drumul pe DN1-le Hanoiului mi-a provocat revelatia finala: tovarasi, fu*ra astia si comunismu’ asta. Cantitatea de reclama pe unitatea de retina bate si ce vezi pe Magheru’.
Drumul a continuat intr-o maniera pasnica inca vreo 10 minute pina cind am atins granitele orasului frate si prieten Hanoi. Moment din care lucrurile au luat o cu totul si cu totul alta turnura.
N-am sa intru in detalii legate de respectarea culorii rosii (optionala) a semaforului, de legea prioritatii de orice si oriunde, de prestarea a aproape oricarei activitati pe scuter (vorbitu’ la telefon c-o mina si tinutu’ copilului pe ghidon cu cealalta e de domeniul uzualului)… Am sa va spun doar ca – daca eram la volan – intram clar la genocid dupa primul kilometru. Si am condus suficient prin Buhuresty…
Ajuns la hotelul pe care gazdele mele mi l-au pus la dispozitie m-am simtit ca acasa. In sensul ca pentru 145 USD am primit cam ce as fi primit, in Jakarta, pentru 90. Aceasta unitate de cazare si alimentatie, stindard al turismului hanoian clasificata la cinci stele de organele de resort se afla situata pe Valea Cascadelor. Da, ati citit bine: pe Valea Cascadelor.
… desi, daca stau sa ma gindesc mai bine, acolo nu vezi atita gresie, faianta, baterii de dus si ghivete pe metru patrat
Coplesit de emotia calatoriei (incheiata, in mod absolut surpinzator pentru mine, fara incidente in trafic – in sensul ca nici macar o oglinda n-a fost afectata, darmite 5-6 vinzari pentru Yamaha…) m-am intrepat (dupa luarea in primire a camerei) catre barul unitatii. Unde, contra sumei de 4.75 USD (TVA si serviciu neincluse) am primit o bere locala.
La halba.
Cu aceasta mi-am incheiat ziua furtunoasa (pentru ca tovarasii bucatari si-au incheiat programul la orele 21, ceea ce m-a impiedicat sa iau contactul cu delicatesele culinare locale).
A transmis din Hanoi pentru andreanum dot org corespondentul de la fata locului, Oπ
PS: inca astept, de 10 minute, cuminte ca tovarasele barmanite sa-si termine sesiunea de nintendo DS si sa-mi aduca nota.
Guvernul Tariceanu – in plin proces de impachetare – mai da c-o OUG in populatie, care s-o corecteze p-aia care-au dat-o pe fuga.
Pe bune daca legea-n Romania nu pare scrisa pe servetele si gindita in asteptarea unei noi baterii de vin la bufetu’ autogarii la Titu…
daca aveati impresia ca n-ati vazut tot, mai ginditi-va
Cum s-ar zice, o litera prea tirziu…
Dupa ce vreo saptamina mai bine treceai prin faimosul Terminal 5 de pe Heathrow doar cu bagajelul din buzunar – ca sa nu bati toata Ioropa sperind ca, totusi, vei avea bucuria sa-ti reintilnesti pijamaua cu ursuleti si pasta de ras – iata ca lucrurile au intrat, incet, in normal.
andreanum & co 