ginduri potrivnice potrivniciei

Observ la multi dintre prietenii mei de pe facebook tendinta de a-si folosi dreptul de a vorbi spre a forta interzicerea unor lucruri care nu le plac. Unul dintre prieteni isi doreste sa se interzica miscarea legionara din Romania, pe motiv ca in trecutul ei aceasta a fost o organizatie criminala. Da, este adevarat ca a fost criminala la vremea aceea, dar a fost mai putin criminala (sic!) decit a fost Biserica vreme de citeva secole. Si nu cred ca isi pune cineva problema sa interzicem biserica sau anumite culte numai fiindca in trecut anumite factiuni din aceasta au omorit cu buna stiinta, prin tortura si teroare, milioane de oameni. Da, legionarii au omorit oameni din credinta ca asa era bine. Biserica a facut acelasi lucru.

Dar nu e tot. In acord cu vremurile moderne sau postmoderne pe care le traim, se ridica voci care cer sa se interzica o sumedenie de alte manifestari, festivaluri, carduri de sanatate, expozitii. De ce? Fiindca acei oameni considera ca manifestarea acestora in spatiul public dauneaza. Cui dauneaza si cui foloseste ramine de vazut.

Sa interzicem cardurile de sanatate cu cipuri incorporate. De ce? Fiindca daca citeste card invers iti da drac? Zau asa, credeam ca am depasit faza cu “daca pui sa se roteasca invers pe vinyl nu stiu ce piesa din Black Sabbath se aude start to smoke marijuana“ sau alt mesaj impotriva credintei crestine… Dar se pare ca nu. Grupurile de oameni actuali se pare ca ating stadii de dezvoltare diferite, intocmai ca si triburile ascunse prin jungle la care nu ajung ipadurile si internetul, doar cutitele si jeansii si isi gindesc existenta doar in functie de astea. Evident ca popii au tot dreptul sa se manifeste impotriva acestui card, e in firea lucrurilor in care ei cred sa fie asa. Eu nu am cum, ca nu-mi sta in fire, sa le spun popilor ca nu au voie sa zica asa ceva in public, fiindca intentia lor, daca e luata de buna si aplicata, dauneaza pina la final sanatatii oamenilor. Ramine la latitudinea fiecaruia sa judece despre ce e vorba in problema cardurilor cu cip, cum le afecteaza viata si intimitatea si sa ia niste decizii, fiecare dupa cita cunoastere are si cit de deschis la cap este.

Zilele trecute a aparut anunutul ca o mare intreprindere producatoare de piese de muzeu vine si in Romania, la Muzeul Antipa, cu expozitia The Human Body. Pentru un tur ghidat prin expozitia asta vedeti acest link. Corpuri umane reale conservate cu metode noi, pt. o experienta absolut senzationala prin corpul uman. Chestii pe care altfel nu am avea cum sa le vedem. Ati vazut vreodata cum arata un nerv? Dar intreg sistemul nervos vi l-ati imaginat vreodata ca sistem, l-ati vizualizat si altfel decit cu ochii mintii? Cum arata muschii tai cind alergi stii? Cum arata pe bune plaminii tai de fumator ai idee? Un embrion uman in diferite stadii de dezvoltare, ca sa stii ce se intimpla in timpul sarcinii dincolo de ecografii neclare, pofte, interdictii si ingrasare, nu ar fi interesant de vazut? Ei bine, pt. unii oameni, printre care si asociatia ProVita (hahaha), nu ca nu e interesant, e de-a dreptul abominabil, de condamnat, de aruncat cu foc inspre. Ba mai mult, daca ai creat o expozitie, care nu ma indoiesc ca a costat o groaza de bani (sa ne imaginam cam cit costa orice facut de euroconstruct trading, de exemplu, numai ca astia fac pe banii nostri), asociatiei cu pricina i se pare imoral sa percepi tarif de vizitare. Ca si cum daca intri in biserica sa te botezi, sau chemi popa acasa py. diverse prestatii, e gratis! Nimic nu e gratis in lume, madam Larisa, daca te gindesti bine, nici macar faptul ca tiparesti matale acel protest sau scrisoarea aia deschisa catre directorul muzeului.

Noroc, zic, ca directorul muzeului Antipa nu se lasa impresionat de inflamarea crestina a protestatarilor si nu interzice expozitia. Sau, dupa caz, Slava Domnului ca nu avem numai sefi de institutii limitati si idioti (a se vedea, din contra, cazul de un servilism notoriu al minunatului domn Marga, care in calitatea sa de sef al ICR a taiat finantarea unor festivaluri de film si muzica cu traditie, ca nu mai e bani si de facut chestii, doar de furat, ca foamea e mare. de aici Bine ca nu le-au interzis).

Doamna Larisa mai are o escapada la activ. In luna LGBT (februarie 2013) la sala de cinema a Muzeului Taranului Roman a deranjat, impreuna cu altii, proiectia filmului The Kids are allright, acuzind pe cei 6-7 spectatori ca sunt impotriva lui Dumnezeu, ca pingaresc acel altar ridicat taranului roman autentic, ca il jignesc pe Isus samd daca se uita la acel film acolo. Puteti audia elucubratiile protestatarilor pe linkul asta. In concluzie sa interzicem homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor si celorlalte minoritati ad extenso sa se manifeste intr-un spatiu public pt. ca taranul roman autentic (ha!) nu accepta asa ceva. Dincolo de faptul ca va pot spune multe lucruri despre taranul roman “autentic” si mai ales actual, ca am rude la tara si am copilarit acolo, revin cu intrebarea: de ce te deranjeaza pe tine, insule oarecare, ca niste oameni care au alte pasiuni decit ale tale isi fac un eveniment si se aduna sa petreaca astfel niste ore sau saptamini sau o viata? Cu ce te incomodeaza pe tine ca vecinul de deasupra ta face sex altfel, sau ca vrea sa creaca niste copii, sau ca vrea sa se casatoreasca cu o alta persoana de acelasi sex? E pacat? Ii vede Dumnezeu? Si care e problema ta, las sa fie pacatul lor. Dar nu, trebuie luata atitudine si, eventual, omoriti oamenii respectivi, ca sa piara pacatul din lume, ca poate se ia, nu?

De ce, oameni buni, odata ce am scapat de interdictiile de tot felul pe care le-am trait si inghitit atitia ani, tot incercam sa gasim un alt cerc strimt in care sa ne ducem zilele? Mai exista cineva care nu stie astazi ca Giordano bruno avea dreptate, si totusi a ars pe rug la vremea lui pt. ca credea altfel decit era dogma. Mai are cineva vreun dubiu ca mortii odata morti nu invie, ca transplantul nu e cea mai mare nenorocire de pe lume sau ca telefonul mobil nu e unealta diavolului? Habar nu avem din ce suntem facuti si cum functionam, dar ne pricepem al dracului de bine la divinitate, la ce ne interzice Domnul si cam ce si-ar dori acest Domn sa facem sau sa nu facem.

Respingeti tot ce se inventeaza, reveniti la epoca de piatra, mult mai aproape de momentul caderii din rai. Dar lasati-ne si pe noi astia care folosim aceleasi instrumente ca ale voastre, dar altfel, sa ne traim viata asa cum consideram ca trebuie. Daca fericirea mea te incomodeaza, desi n-as vedea de ce, ca nu e in pofida fericirii tale, nu sari sa ma interzici si nici eu n-o sa te mai consider idiot, incult, habotnic si demn de sila.

andreanum

baietii o fac cel mai bine

Dupa ce o saptamina posturile lor de pe facebook erau toate cu “hello” si niste note muzicale, astazi au trintit bomba: un film.

Cei pe care ii veti vedea in videoclipul de mai jos sunt colegii mei de la Publicis.

De 1 martie au aparut toti la tol festiv cu mustati, a se vedea dovada:

Fetele au sarit si ele, de 8 martie, cu o poza replica, fardate, coafate si aranjate:

Si, dupa ce ne-au lasat sa ne savuram poanta, tot azi, aka de 8 martie, au dat-o grav la temelie pe video:

Brigada moravuri fine prezinta

Iar acum se face after party pe terasa, nimic legat de chelsea, doar noi intre noi, citiva.

Urmeaza 1 aprilie, fiti cu bagare de seama ca sigur se mai comite cite ceva.

Asa ca da, muncim, dar nu suntem tractoare sa facem numai asta 🙂

SENZATIONAL: s-a inventat aparatul de masaj manual! Acum vreo 2 secole.

Iata, stimati enoriasi, ca unii oameni au descoperit ca, uneori, in viata, e nevoie si de o gheruta care sa scarpine spatele, sa maseze popoul delicat, dar ferm, in timp ce stau comod asezat cu genunchii pe o pernuta de catifea moale si folosesti maneta pt. lucru manual.
Prietenii nostri politicieni romani actuali vor doar sa foloseasca scula din spate, fara pupic, fara catifea, pe sec si dintr-o data, fara orgasm si, mai ales, fara postludiu.
Pai nu merge asa, vere, trebe si ceva cu staif.

despre o zi din viata unui clan. al meu

Aseara am avut nunta in familie. In clan, mai bine zis, fiindca suntem atit de multi incit denumirea de familie e prea strimta. Mame, tati, bunici, unchi si matuse, nepoti, veri, mai multi veri, verisoare, rude nedefinite si prietenii lor, care dupa niste ani devin parte din familie.

Mie nu-mi plac nuntile si nu le frecventez, fiindca muzica tare, mincarea excesiva, fumul gros si zbieratele oamenilor care au dat pe git un pahar in plus sunt insuportabile. Trebuie sa te imbraci frumos, matusile te intreaba cind le chemi si pe ele la nunta ta, discutiile sunt aproape toate despre cine a mai murit, cum era cutarica, ce fusta urita avea tanti cutare la biserica, ce frumoasa e a lu’ nea si ce urita a lu’ alalalt nea, ce grea e viata si ce bine ca ne-am revazut cu asa fericite prilejuri ca sa mai birfim nitel si sa bem ceva mai mult.

E, nunta de ieri mi-a placut.

Nu era propriu-zis o nunta, ci o cununie cu petrecere in coada. Cununia a fost, la “civila de la 6”, scurta si plina de un fals aer solemn. Badigardul, duduile de la prezidiu, portarul, fotografa si inca cineva, parca, erau toti organizatori de astefl de evenimente. Cred ca si-au impartit sala, destul de maricica, in sectoare: daca stateai in fata la intrebarea aia cu raspuns prestabilit, erai al duduilor, treceai mai in lateral te lua badigardu’, stateai la poza te prelua fotografa, ai terminat cu poza si mamele isi stergeau lacrimile de fericire intervenea portarul sa te grabeasca sa faci acoperisul de flori si sa pregatesti orezul, in timp ce mirii erau chemati la pupitru pt. acte, situatii, inminari de documente si tragere de timp, ca sa nu se prinda ce surpriza ii asteapta la iesire. Si cum programul se termina, bugetar, la 14 si era deja 1330 si afara era o mare de lume impopotonata si zgribulita, solemnitatea momentului s-a dus dracului, ca sa nu facem ore suplimentare. Haideti, mai repejor, haideti doamna luati copilul ca trage de alea, haideti domnu mai repede cu podu de flori ca mai asteapta lume, hai hai, uscheala ca am vazut ca voi citeva sute numai primavara asta care a inceput ieri.

Afara te prelua echipa outdoor: cei care au iesit sa mearga in fund la mese, pregatiti sampania si bomboanele, tineti doamna copilul ca face naibii vreo nefacuta pe aci, hai si lautarii cu cerseala congelata pe corzile alea prea intinse de vioara, hai si cu acordeonu’, cinta si matale si cinsteste ziua sa aiba noroc ala micu, tudorele fii cuminte ca ne bate tanti asta care si asa se uita urit de cind am venit. Domnu’ aveti grija cu sampania, haideti grupul urmator, va pregatiti, dvs sunteti de la 2 fara 10, mergeti pe dreapta, ca domnii sunt inainte si astia abia au iesit, haideti domnule mutati-va in spate, blocati aicea pe domnii, hai lautare iar in fata ca au venit prospaturile, astia par mai avuti, au adus mireasa cu bmw-ul, au parcat si in fata intrarii, mireasa e cu umerii goi, barbata-su e la talie si vinat la fata si cu miinile inclestate, soacra mare e toata o blana si doi-trei domni bine la vreo 60 de ani privesc de sus si nu vorbesc decit din ochi, superior si dezgustat, ca nu e nimic mai urit decit sa-ti zica rastit un nea cu fata de instalator, la nunta lu’ fiu-tau, cind esti cel mai tare din parcare, ca tre sa te dai mai la gard, ca mai ai doua nunti in fata si blochezi traficu’.

Dupa ce am ajuns in fundul curtii, sub o copertina transparenta, ca incepuse sa si ploua nitel, s-au deschis sampaniile, s-au halit bomboanele si gata, hai, toata lumea…. toata lumea unde? Planul era ca dupa formalitati sa ne ducem in gradina botanica pt. kitchosagurile alea de poze in natura. Dar ploua si pozele ies naspa pe ploaie 🙂 La restaurant (tot din clan si patronii restaurantului, norocul nostru) era de-abia de la 3 si ceva. S-a sunat si ne-am anuntat mai devreme.

Asa ca la 2 toata lumea era prezenta la restaurant, unde nu era nunta cu sarmale, ci bufet suedez, occidental.

Mai intii toata lumea s-a dezghetat cu o tarie, care whisky, care tuica, citeva doamne cite un campari orange, gravidele apa plata la temperatura camerei iar copiii au primit ciocolata calda sau ceai, dupa virsta.

Asa, bun, si-acuma ce facem? Ca muzica era de la radio si televizorul mergea pe MTV. Ei, si unde nu da mireasa o fuga pina acasa si aduce laptopul cu muzica preferata a mirilor. Traditionalele lautaresti, multa muzica greceasca, dan spataru, komornyc, mirabela, voltaj (de pe vremuri), hi-q, populara cu vicoveanca si alea oltenesti, teleormanene si citeva prelucrari manelisto-lautaresti cu iz de funny (gen aia cu mi se rupe stanga, sa mor daca inteleg de ce le plac oamenilor asemenea versuri). Un “purpuriu” de vreo 2 ore care a mers in bucla vreo 9 ore (ca atit am rezistat eu). In mod normal mi-ar fi iesit pe nas, dar de data asta era din filmul ala!

Oameni buni, nu va mint. Parintii au topait toata ziua, de la 3 ziua la 12 noaptea, s-au luat in brate, au incins hore, au dansat cu nepotii, au alergat dupa ei pe linga mese. Si noi, astia de 25-35 de ani, stateam ca babalicii la mese, beam, fumam si povesteam, ca ne vedem rar. Ai nostri parinti, pensionari cu acte-n regula, erau mai vii si mai veseli ca noi, desi nici noi nu eram apatici si tacuti, doar statici si foarte vivace si locvace de pe scaunele proprii. Copiii nu mai voiau acasa desi le trecuse de multicel ora de culcare, bunicii erau calare cu ei peste mese, pe sub scaune, pe la bar, prin toalete, copiii se tirau pe gresie, bunicii dupa ei. Da, frate, asta e familia mea si ieri au fost chiar foarte veseli, fericiti, comunicativi. Nimeni nu vorbea urit, nimeni n-a tipat la copii desi aia mici erau in goana permanenta, printre pahare si farfurii, nu s-au ofuscat muierile ca de ce aia danseaza cu al ei si de ce pe ea n-o invita nimeni la hora; oameni trecusti de 60 de ani, care deveneau ieri neamuri, parca se stiau de cind lumea, se bucurau impreuna, s-au spus povesti din armata, din copilarie, ne-am adus aminte de ai de nu mai sunt, de verile la tara, de pescuitul pe dunare, de cum a fost la colectivizare, de sopirle, de revelioanele in familie de pe vremea aia, s-au spus bancuri pe care nu le-am mai auzit de la gradinita si de care bunicii rideau cu lacrimi, toti mindri de nepotii lor, de familie, de realizari mai mult sau mai putin notabile. Lumea a fost fericita. Eu am fost fericita. Astia sunt ai mei, sunt mindra de ei si ii iubesc 😉

A trebuit sa promit matusilor ca ma fac si eu nevasta, cind o fi sa fie, dar mai precis la primavara. Speranta lor e in mine, altfel cind ne mai vedem noi sa ne distram asa bine? :p

Deci va doresc si voua o primavara frumoasa si vesela si cu familii minunate. A mea a inceput bine!

a.

natural born… leader?

In desfasurare pe facebook, in presa scrisa si la TV este acum un scandal cu o invatatoare (care preda la clasa 1), citiva parinti care s-au prins ca ceva e in neregula si un psihiatru care a decis sa utilizeze toate caile la care avea acces pt. a opri invatatoarea sa perpetueze starea de neregula pe care ea o declansase.
Referinte, marturii si nenumarate comentarii puteti gasi nenumarate la o googaleala dupa: “Veronica Bereanda ” (invatatoarea), “invatatoare colegiul N. Iorga Bucuresti”, sau citind marturiile unor mamici de copii aflati sub supravegherea doamnei respective, enumar citeva mai jos.
Ina – http://kariokaspot.blogspot.ro/ (de la ea am aflat eu)
Ada – http://www.injoaca.ro/in-joaca/de-ce-se-mai-sinucid-copiii-de-sase-ani/
Germina – http://germina-fluturi.blogspot.ro/2012/10/am-recunoscut-o-imediat.html (mamica unui copil de la acea scoala)
Cititi si voi, sigur veti avea o opinie. Intuitiv, orice om refuza sa accepte, pt. copilyul sau, o astefl de maniera de predare a orelor. Eu am avut bafta unei profesoare blinde, care ma maltrata numai prin nenumaratele teme suplimentare inca din clasa 1 fiindca stiam deja sa citesc in prima zi de scoala).
Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Vreau doar sa-mi pun o problema, pt. ca intr-un comentariu am primit o replica a unui prieten care spunea ca demersul medicului (Gabriel Diaconu = psihiatrul = cumnatul meu = mutsunakele acestui blog) este pt. ca el sa devina (si) mai cunoscut, adica in scop personal, copiii abuzati si profesoara abuzatoare fiind doar un pretext.
Incerc sa trec peste faptul ca Gabi e parte din familia mea, incerc sa fiu obiectiva si fiind eu obiectiva imi vine sa fut un pumn in monitorul de calculator.
Pt. ca in inamovibila noastra ciuda pe ala care mai avut, mai frumos, mai destept, mai cu trei coaste, ne scapa esentialul. Da, cumnatul meu e un tip destept; nu e doar destept, pt. ca nu se culca pe-o ureche, ci e in permanenta cautare si actualizare a cunostintelor sale. Mai mult, ii pasa de oameni mai mult decit de orice. Isi permite sa simta, sa se enerveze si sa se ia la trinta cu vreo situatie. A lucrat in media si media acum il invita, prin diversi producatori de emisiuni de stiri, sa vorbeasca despre cazuri grele, de neinteles, bizare, dureroase, oribile. Pentru ca in jurul lui, si in viata de zi cu zi si pe facebook (da, frate, si eu am o viata pe facebook, pe linga aia reala), sunt oameni care au incredere in el, in faptul ca e echilibrat, corect si drept, da, isi poate permite sa puna de-o rascoala, daca e si-o cauza la mijloc. Nu, nu pentru ca n-ar fi destul de cunoscut, ci tocmai de aceea.
Sa salveze o viata, sau 2, sau 100 sunt scopul, nu mijlocul. Si sunteti liberi sa nu ma credeti, in fond nici n-ati avea motive sa-mi acordati vreun credit. Nu stiu daca mi-a iesit cu obiectivitatea. Probabil ca nu ma va crede nimeni dintre cei care nu ne cunosc nici pe mine, nici pe el. Dar e suficient ca Ina, sau Ada, sau inca multi alti prieteni, apeleaza la Gabi pentru un sfat, o mina de ajutor sau un iesit la bere.
Da, doctore, postul asta e pentru tine! N-ai nevoie de proptele, poti sa-ti duci singur luptele, s-a vazut asta, dar sintem citiva pe care faptul ca unul se ridica si striga pina cind “raul” cedeaza e motivant, e eliberator, e plin de speranta!
Asta e statuia ta, bre 🙂

ieri | azi dimineata

 Acum ceva vreme:

Trezirea de dimineata e aceeasi ca si la ceilalti: deschizi ochii sau ai doar impresia ca ii deschizi, te intinzi, mai pastrezi inca ultima imagine a ultimului cadru din visul de dimineata, simti perna, dai cearceaful la o parte si gindul se duce direct in bucatarie, unde butonul rosu asteapta sa iti prepare cafeaua. Gindul ajunge primul si corpul lenes, cu urme de pliuri pe piele, pipaie cu talpile inca amortite parchetul dupa papuci, apoi pasii se duc unul dupa altul mai intii spre baie, desi gindul la cafea e uneori mult mai puternic si un mic ocol se face de la sine, doar pentru butonul acela. Apoi realitatea diminetii, cu stiri, ziare, history, cafea, aer curat, udat flori si gindul la ce urmeaza e ca si la voi. Dar dupa primele secunde realitatea mea intervine si inainte de a ma trezi definitiv visez. Visez la mare, daca sunt foarte obosita, sau visez la munte, daca mi-e dor de zapada, ma si vad legindu-mi costumul de baie sau claparii, cautind prin rucsac ochelarii de baie sau pe cei de soare, impaturind cu grija prosopul, luind cartile special cumparate de pe rafturile lor. Asta e visul cu ochii deschisi, care traieste independent de ce e in jur, ca aud stiri sau vreun reportaj despre al doilea razboi mondial sau calatori in timp sau vreo reluare de serial teverist.

Apoi urmeaza viata intocmai ca a tuturor, cu mic dejun, dus, facut bagajul pentru birou, strins masa si incuiat automat usa. Asa de concentrata sunt pe cu totul altceva incit de multe ori ma intorc din drum fiindca nu-mi aduc aminte daca am incuiat usa: pur si simplu momentul ala se sterge total din cap. Nu uit niciodata sa incui, dar uit ca am incuiat…

Daca merg cu bicicleta, atunci nici vorba de citit. Dar cind merg cu bicicleta ascult muzica. Si din clipa in care castile se deruleaza de pe mosor si apas play, din nou realitatea din jur e doar decor pentru o piesa cu personaje imaginare. Nici nu e nevoie sa inchid ochii, sau sa dau muzica foarte tare: tot ce se aude si se vede in jur face parte din poveste. Si, ca-ntr-o sala de cinema intr-un moment de liniste apasatoare cind se aude un telefon sunind tare, vraja se rupe cind primesc cite un telefon: muzica se estompeaza pentru a face loc soneriei si apoi unei voci oarecare care ma intreaba cind ajung si daca pot sa… Raspund cu da inevitabil, dar e un da automat, daca stiti ca sunteti din cei care ma suna dimineata nu puneti mare pret pe acel da, e doar din voce. Dupa ce inchid, visul se reia de unde l-am lasat si in citeva secunde acel intermezzo e dat cu totul uitarii.

Ajungind la birou depinde ce e de facut. Daca e mult de lucru ma refugiez in ce e de facut ca-ntr-o  transa, tot un fel de vis, din care e greu sa ma scoti. Daca nu e asa de mult de facut, am momente in care sap pe youtube dupa o piesa si o ascult pe repeat cu castile date tare incercind sa prind visul din spatele ei. Uneori versurile spun o poveste…

Last edited by andreanum on August 17, 2012 at 11:53 AM

Azi:

young love

 

As putea fi santajista?

Soferii auto bucuresteni, sau cei de toate natiile si etniile si soiurile care aglomereaza strazile orasului, nu vor fi in stare sa accepte vreodata ca pietonii, biciclistii, scuteristii si orice nu e camion, tir, masina mica, mare, suv sau dracu sa le mai ia, au si ei dreptul sa circule civilizat pe aceleasi strazi cu ei.
Nu, frate, nu merge: pe aici trecem NOI, eu cu hiundaiul meu, vecina mea cu tuaregul ei, tovarshu de colea cu pajeroul lui samd. Voi, tiriplicii cu trotinete, longboards, tu ala cu scuterul, prietena ta aia cu motorul si in general toti astia care nu sunteti in stare sa va luati masina si mergeti pe jos, voi nu aveti mah dreptu’ sa calcati carosabilu’. Si daca totusi indrazniti:

1. noi putem sa trecem atit de aproape cu masina noastra mare pe linga bicicleta voastra mica incit sa va si atingem si sa va speriem ca sa ne ridem la urmatorul semafor de spumele pe care le faceti;
2. noi putem sa ne asezam la semafor atit de aproape de bordura inalta de aprox 25cm incit voi, fraierii cu bicicletele, sa fiti nevoiti sa ne mirositi gazul de esapament sau sa va urcati pe trotuar, printre masinile parcate in asa fel incit sa nu va puteti strecura decit daca nu aveti si pedale/ghidon.
3. sa va scuipam/injuram/claxonam cind trecem pe linga voi, facind scurte si groase glumite despre femeia pe bicicleta
4. sa va prindem la semafor si sa va injuram iesind din masina pt. ca v-ati apropiat asa de tare de masina noastra, amenintindu-va ca va urmarim printre blocuri pina va prindem si va da borsu’ pe nas de spaima;
5. orice alta idee constructiva si care ne distreaza.

Si ajungind eu la birou si multumindu-mi ca am fost tare si am ajuns inca o data intreaga la birou, desi a trebuit sa ma infrunt cu o cucoana grabita la un semafor, cu un taximetrist care mi-a strimbat oglinda, cu un sofer de troleibuz care mi-a taiat fata si cu un sofer de duba care m-a claxonat cind trecea pe linga mine, ca sa ne distram impreuna, am gasit asta in revista presei:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/Escrocherii-din-viaa-romnilor-oferul-nevinovat-e-antajat-de-autorul-accidentului-1002287.html

Cred ca ma reprofilez, vad ca s-au mai gindit si altii. Asta, desigur, dupa ce o sa ma mai relaxez nitel cu cheia pe masinile parcate pe piste…

astazi si miine

Foarte rar am ragaz, sau imi dau ragazul de a sta eu asa usurel pe fund, cu mina pe tastatura si cu gindurile intr-o anume ordine, ca sa scriu fara sa mai gindesc sa sterg dupa.
Am pierdut, si n-o zic neaparat cu regret, fiindca orice se pierde se compenseaza cu altele, exercitiul nevoii de a scrie. Acum vorbesc, poate mai mult decit de obicei, pentru ca am oameni in jur cu care pot vorbi. Sa scrii pentru 10 e mai greu decit sa vorbesti cu 5. Subiecte sunt cu sutele, in continuare mi se intimpla lucruri zilbnic, mai ales ca, in calitate de biciclist aproape profesionist (in sensul ca face parte din munca de birou sa merg cu bicicleta) in Bucuresti nu ai cum sa scapi de asa ceva. Oamenii in jurul meu patesc lucruri, eu patesc lucruri, vorbim despre, ne lamentam, bem o bere sau un vin si trecem peste. O data, de doua ori, de noua ori, de cite ori e nevoie. Pina cind ni se intimpla altceva si toate intimplarile devin amintire, se scot la nevoie cind conversatia treneaza sau cind cineva trebuie musai scos din ale lui.
As vrea sa cunosc oameni carora nu li se intimpla nimic. Sunt convinsa ca exista oameni care nu se lovesc atunci cind intra in cada pentru un dus, nu injura cind aluneca pe sapun, nu fac spume cind isi varsa cafeaua pe piept stind comod la televizor dimineata, nu le cad lucruri din mina cind chiauni de cap se trezesc dimineata si teleghidati pasesc spre ibricul de cafea. Sunt cinvinsa ca sunt oameni care nu gresesc, care nu injura si nu se enerveaza. Lumea zen trebuie sa existe, fiindca altfel nu s-ar mai scrie despre ea/ Eu as vrea s-o cunosc, dar ma gindesc si ce pana mea ar putea sa fie asa de interesant in a fi calm si zen tot timpul?
Cum ar fi sa vii acasa, sa gasesti vasele pe masa si nu in chiuveta cum ai zis, cu firimituri pe dulap, exact cum ai zis ca nu trebuie, cu pepenele lasat afara invers de cum ai recomandat si sa nu ii spui nimic. Ca si cum ar fi facut totul cum trebuie, Si sa te apuci harnicuta precum destul de neapreciatele furnici si sa cureti, speli si amenajezi cu zimbetul pe buze? Poate pt. astfel de dame s-au inventat detergentii care protejeaza miinile cind speli vase; ceea ce inseamna ca daca nu speli vase pula protectie. Dar sa revenim la zen. Deci ar fi interesant sa pot privi cu ochi buni dezordinea din casa, dar ar fi cu adevarat si placut? Si daca n-as mai racni si n-as mai vocifera si nu ar mai sari scintei din cind in cind, nu s-ar stinge el focul pasiunii? Care cind totul e roz si zen nu cumva chiere el precum au cherit si pescarii de pe titanic? Ca vorba aia, toti erau sanatosi acolea, si cu nervii si cu pluta, si tot au baut atita pina s-au dat la fund?
Ritmul in care se intimpla lucruri, insa, e altul de la an la an. Nu-mi aduc aminte sa fi trait in asemenea alerta in liceu sau in facultate. Dimpotriva, in facultate timpul era dilatat destul, aveam timp de de toate, de citit, de baut, de cnversat, de certat si de mincat, fumat, dormit si altele. Acum nici sa vreau nu mai pot face de toate. Trag de mine sa citesc macar 20 de pagini pe zi, cumpar Catavenii si Dilema si miercurea seara ma caznesc sa termin numarul vechi ca sa pot sa citesc din ala nou, dar oricit as vrea mai mult de serviciu, discutiile de la prinz, un film sau o discutie seara acasa si eventual o bere cu prietenii, nu mai e vreme de altceva. Vremurile in care distantele erau mai mici, prietenii mai tineri si noi mai plini de viata nu prea mai sunt, decit poate in amintire.
Singurul timp in care lucrurile stau in loc este timpul vacantei. Grecia e sinonima cu timpul care sta si te asteapta. Iar eu acum, in timp ce ma grabesc sa scriu despre asteptare asteptind un telefon care sa ma duca intr-o alta sala cu alti oameni care se grabesc sa termine programul pe azi, eu ma grabesc asteptind vacanta. Care insa mai are pina vine, mai dureaza cel putin o luna de discutii, concerte, lume, nervi, telefoane, bugete, aprobari, contracte, prinzuri, beri, ciudatenii, certuri, impacari, placeri, neplaceri, jocuri, incintari, canicule si coduri colorate, dormit prost, pasiuni si tot ce mai face un om vreme de peste o luna.
Si apoi o sa urmeze o luna in care o sa fie ca in filmele in care el sare de pe o piatra si in cind e in aer timpul se dilata si dureaza cel putin 3 minute pina cade pe pamint, timp in care vede clar tot ce se intimpla, de sus, si cind atunge din nou pamintul e alt om.
Asta astept eu de la vacanta. Iar de nu va fi asa va fi cu siguranta altfel 🙂
Dar va fi bine, vorba lui Nuni “tatae po’o. Mmnu po’o”.

frina in secolul vitezei

Vi s-a intimplat sa ajungeti in statia de autobuz fugind sa mai prindeti usile deschise si ala sa inchida exact cind erai la 10 cm de bara si sa si porneasca instantaneu fara sa-ti acorde cea mai mica sansa (poate intentionat)?
Ai ajuns vreodata in fata blocului, fara sa ai cheile la indemina, si vecinul care tocmai a intrat inaintea ta sa fi tras usa exact cu 5 cm inainte sa pui tu mina pe clanta, prefacindu-se ca nu te-a observat? De regula chestia asta se intimpla cind ai multe sacose si genti si papornite si sa sapi dupa manunchiul de chei e o aventura deopotriva frunstranta si dureroasa?
Ti s-a chemat liftul fix cind erai gata sa apesi pe buton? A urcat pina la ultimul etaj? Era pe cind te grabeai tu sa ajungi acasa din diverse motive, de regual fiziologice? Cind gasesti liftul blocat ca niste unii au uitat usa deschisa nu e cabina oprita de la etajele 4 in sus, ca sa urci tu pe scari?

Frate, de ce ne grabim asa? Aseara m-am trezit ca alerg sa prind liftul la parter: mergeam acasa, eram la parter, mi s-a furat liftul. Si m-am ofticat. Si cum ma ofticam eu asa m-am intrebat si io ca GigiBe: ma da de ce ma enervez io asa? Ca doar nu ma grebea nimeni nicaieri. Si atunci m-a lovit revelatia: frate, fiindca asa m-am obisnuit de ceva vreme, sa fiu pe muchie, sa alerg dupa ficare clipa, sa nu respir, sa sar de la una la alta, sa ma grabesc, sa nu zac, sa nu aia sau nu aialalta. Si azi am coborit pe scari. Si acuma cind ajung acasa o sa vreau sa fie liftu la 9 ca sa vad ce-mi vine in cap cind il astept sa coboare. Am deja citeva variante de ginduri pregatite.
Dupa luni de zile in care nu m-am mai gindit, uite ca acuma mi-a revenit pofta. Da, trebuie sa am ceva vreme si pt. mine, vreme in care sa pun frina la toate alelalte si sa nu ma mai intereseze. Pe vremuri puteam, cind ieseam din birou, sa las acolo toae supararile si nervii si sa nu ma mai intereseze. Acum nu reusesc decit sa nu raspund la telefoane dupa ce plec din birou, dar sa ma intreb juma de ora ce dracu voia x sau y de m-a sunat asa tirziu.
E clar, sa fii batrin si schiop cind cei din jur merg cu longboard-urile care fac vij-vinj pe linga gleznele tale e o chestie ciudata pe care nu te prinzi dintr-una cum sa o gestionezi.

Amsterdam in a day

Amsterdam intr-o zi nu se poate decit in scris. Si nici asta nu cred ca e foarte simplu, fiindca ar trebui sa ai dexteritate si sa scrii in continuu toate cele 24 de ore. Ceea ce, te rog sa ma crezi draga scriitorule, e un chin fiindca ai mii de idei care se inghesuie sa se scurga prin taste in ecran si nu stii pe care s-o agati prima si s-o rastignesti doar de ea, pina sa te apuci de alta si tot asa.
Orasul este superb. Eu am avut si n-am avut noroc cu el. Am ajuns in 30 ianuarie, cind in Romania se cocea (sic!) un cod galben sau portocaliu de frig si ninsoare. Credeam ca o sa scap asa, mai lejer, stiut fiind ca in Tarile de jos nu e chiar asa de crincena iarna. Dar nu numai ca n-am scapat, dar urmind regulile locului, anume acelea de a merge cu bicicleta (sau metro/tramvai) am facut asa cam la vreo 200 km in 6 zile exclusiv pe bicicleta sau pe jos. Bine, alternativele erau trei: taxi la 3 eur/km+pornirea, transport in comun la 1 eur/km sau per pedes, la 100kcal/km. Asa ca am preferat bicicleta, fiind oleaca mai rapida si mai pe infrastructura, pe alocuri pistele de biciclete fiind considerabil mai late decit benzile auto. Oricum, pietonii erau ultimii oropsiti, pe locul trei la prioritate: biciclisti, masini, pietoni. Asa n-o sa mai fiti suprinsi sa aflati ca la 780.000 locuitori exista cam 550.000 de biciclete.

Primul gind cind pronunti Amsterdam e catre marijuana. Cind aud ca am fost acolo toti ma intreaba daca am fumat jeana sau m-am hranit cu ciupercute. Nu, nu m-am si nu am, am in schimb un an de cind m-am lasat de orice fel de fumat. Iar la droguri prefer un pahar de vin cinstit unei ciupercute de orice fel. (oricum, ideea de ciuperca ma duce cu gindul la ceva cu bube, furuncule si alte chestii nasoale). Ocazii, desigur, exista girla, mai ales in cartierul destinat consumului tineresc de substante interzise, de la testosteron pina la marijana, hash si alte chestii. Nu trebuie sa intelegi alta limba decit engleza, fiindca toti olandezii vorbesc perfect engleza si toate afisele sunt in cel mai rau caz bilingve. Ba chiar in unele zone din centru denumirea strazilor e scrisa si cu caractere chinezesti. Go figure 🙂 De fapt, tinind cont ca in acest oras gasim reprezentati ai 178 de nationalitati, e oarecum normal.

Dar orasul ofera mai mult decit droguri. Ofera, de exemplu, muzee. Muuulte muzee, care mai de care mai atragatoare. Cind stai una sau doua zile, e mult prea greu sa decizi ce anume sa vezi mai intii. Daca sotia doreste, puteti merge la Coster Diamonds, un muzeu al diamantelor, dar va sfatuiesc sa nu daca doamna prinde idei din zbor si apoi le implanteaza cu ciocul in scalpul dvs. Diamantele sunt seducatoare si veti descoperi ca nu va iubeste pt. ceea ce sunteti ci pt. ceea ce aveti, sau are ea. Daca doamna e mai putin materialista, dceti-o in faptul inserarii in muzeul sexului. Daca trece fara sa-si dea ochii peste cap de scara care duce la primul nivel, veti avea asigurata o deschidere de sfinctere imediat ce ajungeti inapoi la hotel. Daca e mai naravasa, exista un muzeu al torturii si se pot vizita chiar si pivnitele orasului, cu piese de teatru in care actorii se schingiuiesc precum in luminatul Ev mediu. Incintata de frumos fiind doamna, piata de flori ii poate oferi semintele, bulbii si ghivecele mult dorite, si tinind cont ca 75% din florile lumii provin din Olanda eu zic ca are de unde alege. Nu in ultimul rind, daca v-ati ales o intelectuala, muzeele si casele in care au trait artisti sunt deschise si primitoare: Rembrandt a trait, creat si intretinut amante intr-o casa pe 3 nivele, foarte interesanta si in care veti avea ocazia si sa asistati la amestecarea culorilor, intr-un happening pus la cale de cei care se ocupa de muzeu; Van Gogh e bine reprezentat in muzeul cu acelasi nume; Rijkmuseum contine tot ce v-ati putea dori, dar mai ales faimoasa capodopera “Rondul de noapte”, intr-o sala speciala, pusa in valoare de luminile perfect alese si orientate de Philips, in urma unor lungi dezbateri despre care puteti afla la fata locului. NEMO este un centru de educatie in care copiii dvs. se vor simti super, jucindu-se si invatind chestii: toate exponatele pot fi atinse, ba chiar mai mult, sunt aplicatii practice ale teoriei predate in scoala la orele de fizica, chimie, matematica, pictura etc etc. Nu mai continui, dar sunt 51 de muzee in oras, pe alese. N-am apucat sa ajung la teatru, dar sunt suficiente si astea; de asemenea, multe sali de concerte.

Ghidul fizic este cu succes inlocuit de audio guide, in mai multe limbi, contra cost sau free of charge, depinde de muzeu.

Numarul de restaurante: 1250. Cafenele si baruri: 1215, cluburi 36. Ce parere aveti? orice fel de soi de tip de restaurant preferati, exista. Orice ati dori sa mincati, de la animale la plante si de la ecuator la poli, proaspat sau congelat, fiert, prajit, crud, asiatic, australian, european din orice zona, american samd: se poate.

Daca va tin bulanele, dupa ce ati bananait prin muzee si ati mincat prea mult in restaurante, mergeti la plimbare. 28 de parcuri, 1281 de poduri peste canale va asteapta sa pasiti. Un nr. de 165 de canale + riul Amstel, casele de pe marginea lor si piatra cubica (fir-ar ea sa fie, ca era perfecta) fac pozele din acest oras usor de recunoscut. Mi-a facut imensa placere sa admir casele din centru, colorate, cam la vreo 3 caturi maxim, cu balcoane inchise, cu pisici si multe flori la geamuri si iedera si alte cataratoare invadindu-le zidurile. Am petrecut 6 zile pe strazi si as mai fi stat inca o luna doar ca sa le vad pe toate. I-am ividiat pe aia care aveau case la canal si o portita din lemn le despartea curtile minuscule si pline de verdeata de barcuta care servea de mijloc de transport (ma rog, la vremea asta nu prea, dar in general da). Vreo 2500 de familii de tovarasi chiar locuiesc in barci, zise si houseboats, si se incalzesc cu lemne. Repet: ii invidiez sincer pe astia cu locuintele lacustre.

E a treia zi in care tot completez la postul asta. Daca vi se pare dezlinat, e pt. ca mai fac si alte lucruri intre timp. Am incercat sa pun citeva poze. Din pacate despre hoteluri nu am cum sa spun multe, fiindca nu am stat la hotel, ci la niste prieteni carora le si multumesc pe aceasta cale.

Daca ajungeti in Amsterdam cu avionul, veti ajunge in aeroportul Schiphol, unde va garantez ca aveti ce vedea. E mare (Otopeniul nu exista in comparatie), e bine organizat, totul functioneaza ceas. De acolo iei trenul sau metroul catre ce destinatie doresti tu, iar centrul e doar la citeva statii departare.

Cind e cald cred ca e superba plimbarea prin oras. Eu, insa, am prins frig, viscol si ninsoare si tot nu am putut sta mai putin de 12 ore pe afara, umblind de nebuna sa vad cit mai mult si sa las cit mai putine de vazut data viitoare. Fiindca in cazul de fata va mai exista, sigur, o data viitoare.