iPost

cu ștremeleagu-n patru vânturi

azi, la o zi după ziua dependenței hamericii, o fu ziua spălatului pă gingivită și alte expresii dințoase. deci m-am spălat și io decuseară cu sare, săpun de casă și țuică de prună de doișpe ani, băgând spaima în colegii de crâșmă când m-am prezentat dis-de-dimineață la datorie pentru un țoi cu noaptea-n cap și care a crezut cu toții că-s moroi sau bampir, că-mi sclipea molaru’ mai dihai ca faru’. deci așteptăm cu toții ziua spălatului la subraț, să mergem cu metrou’ sau tramvaiu paișpe, să vază miticii-zombi că nu numa’ ei are joi de vivre și sâmț oflactiv gen coana șanel nambăr 5.

ps. caut pretenă onlain să ne parvenim dăspre chestii fine, fotbal, filme cu cichicean și poetu’ florin salam. astept provincia sau prezentătoare dă tv.

ps2. ca tot m-am dezinsectat azi pă dinți, me-am loat familionu’ și am purces ânspre arena națională să inspectăm starea terenului, că prea zicea franțujii că-i impactricable. un badigard de doi metri juma’, fărmecat dă zămbetu’ și carisma mea indisolubilă, ne-a relevat că-i in reconstrucție, drept pentru care me-am încărcat familionu’ napoi în gip si am pârlit micii în spatele blocului. muștaru’ care ne-a rămas lam uns pă băncile dîn parc, să ne rîdem mâine dimineață dă babele din bloc, când ne saviorăm cafeaua pă balcon.

Compunere

Era formatul acela idiot, suficient de idiot incat sa-ti para subit atragator; caci ce altceva e mai absurd decat sa scrii de vacanta, la revenirea din ea? Un alt(u’) fel de requiem. Cum fu? Si se du. E toamna. Sau nu. Copiii s-au intors si au gasit portile scolii deschise. Probabil le uitase cineva binevoitor la plecare. Platitudini. Oximoroane. Tuleie de gandire rasarite ca flocii vreunui personaj fetid de-al lui Marin Preda atarnate pe holuri printre mosaice de care astazi, cand imi aduc aminte, tresar neplacut. Dar daca ei au fost suficient de buni incat sa-si scrie numele pe toate gardurile de ce n-as face si eu acelasi lucru?

Bine ai venit in lumea mea, in al cincelea an. Performanta e ca am uitat inclusiv lucrurile pe care m-am repetat scriindu-le deci sunt mici sanse sa nu creez ceva evident original. Am descoperit multe lucruri noi dar mai ales povesti pe care imi doresc timp sa la gatesc a scrie; cu oameni care traiesc, oameni care au murit, oameni care mor in timp ce vorbim si mai ales oameni care cocheteaza cu murindul traind, despre care experienta transformativa a invierii perpetue e o forma de euforie.

Un domn si-a notat un citat din mine la intalnirea oculta, in saptamana dinaintea plecarii. Zicea acolo (scriu din memorie ca alti proletari ai gandirii) ca atunci cand vorbim de index de masa corporala tragem concluzii morale de pe urma unei aritmetici bolnave. Oameni grasi, oameni slabi, doua deviatii standard mai la dreapta. Un an mai sus, un an mai jos, o pacienta imi spunea astazi ca si-a dat un termen de doua luni pentru a mai trai pentru ca si-a propus, in noiembrie, sa-si castreze pisica si nu s-ar sinucide pana atunci. Mi s-a parut un motiv perfect rezonabil sa traiesti, caci de ce n-ar fi? De ce n-ar fi suficient sa te agheti de un ic pe cat de barbar pe atat de practic precum eunicizarea unei feline pentru ziua de maine? Exista o bucurie in micile retorte.

Azi, pentru prima oara, am vazut un barbat cu lentile de contact foarte albastre. Mi-am adus aminte de A. care, prima oara cand a aparut la mine in cabinet, purta ceva similar. Sunt tentat sa incerc odata solutia colosala la problema contactului vizual. Fuck Google. Ask me. De ce nu mi-am luat oare tricoul cu pricina din Kerkyra? Ar fi spus multe despre dispozitia mea modesta dar mai ales cat sunt dispus sa cercetez cand vorbesc cu pacientii mei, cand ii descos, cand ma declar mirat si adeseori indignat, neprofesional, despre vietile si experientele lor. E permis, ma gandesc, sa fi indignat in psihiatrie? Si de ce n-ai fi? De ce nu ai fi om si carevasazica autentic contaminabil cu mirabila reactie in vazania indignantului? Ce-ai sa faci, altfel, ai sa mormai un scuipat empatic gen “inteleg, stiu prin ce treci”? Pe dracu’ stiu, habar n-am, ba chiar sunt momente cand pun ca baba baticul la gura si-am sa te si anunt de asta.

Un domn vine cu sotia. Sotia sta afara, pe canapea. Nu vrea sa intre, e timida. Domnul are o fantezie ca isi injunghie bebelusul cu cutitul dar, de cand cu bulinele astea, i-a trecut. Minunat. Dar sotia cu care se cearta de mama focului ca de ce nu mananca Burliman? Nu intra, zice ca sunteti prea tanar sa fiti psihiatru. Corect. Multumesc, n-am mai fost demult complimentat in asa fel, dar oare oi sti ce fac? Oi, oi. A collective oy.

O doamna povesteste despre gradina ei. E o poveste vie, dureaza cam 3 minute, apoi o ia de la capat. Da, si in principiu noi facem zarzavat si-l ducem la piata X si cand facem asta trebuie sa ne trezim devreme dimineata. Doamna X, cat de des beti alcool? Nuu, niciodata. Ok. Cuvinte cu A stiti? Alexandru, afina…Atat? Atat. Prin ce se aseamana o pisica si o girafa? Nu stiu ce e o girafa. Corect. Si-apoi cu copilul vorbind aflu ca mama are o problema adanc etanolica, doar ca din cauza dementei Alzheimer uita ca bea. Minunat. Vreau si eu o boala de-asta, tot un fel de bucla care se auto-intretine, se propaga spre un orizont al evenimentului dincolo de care e doar gaura neagra a uitarii.

Trebuie deci sa recunosc ca, aman, nu speram gandi vreodata astfel de compuneri. Ma simt privilegiat. Si da, recunosc, mi-a fost dor de pacientii mei. Sunt foarte curios sa aflu ce au mai facut; ce li s-a mai intamplat, ce mai e prin vietile lor? Dar voi, prin vietile voastre? Intre doua morti, sugeram astazi, exista doar oportunitatea de-a face ceva memorabil. Incat sa ramai, incat sa transcenzi. Unul va scrie o carte. Altul doar un cuvant mestesugit. Unul va urina pe capacul de la closet. Altul prin capacul de la closet. E o chestiune de perspectiva.

G

cugetarea zilei

cei care spun ca mayasii au facut calendare impresionante n-au vazut, in mod sigur, macar unul facut de pirelli.