baietii o fac cel mai bine

Dupa ce o saptamina posturile lor de pe facebook erau toate cu “hello” si niste note muzicale, astazi au trintit bomba: un film.

Cei pe care ii veti vedea in videoclipul de mai jos sunt colegii mei de la Publicis.

De 1 martie au aparut toti la tol festiv cu mustati, a se vedea dovada:

Publicis Creatives

Fetele au sarit si ele, de 8 martie, cu o poza replica, fardate, coafate si aranjate:

fetele

Si, dupa ce ne-au lasat sa ne savuram poanta, tot azi, aka de 8 martie, au dat-o grav la temelie pe video:

Brigada moravuri fine prezinta

Iar acum se face after party pe terasa, nimic legat de chelsea, doar noi intre noi, citiva.

Urmeaza 1 aprilie, fiti cu bagare de seama ca sigur se mai comite cite ceva.

Asa ca da, muncim, dar nu suntem tractoare sa facem numai asta ūüôā

Secera si marlanul

Nu e treaba mea sa discut, poate, optiunile de rara finete ale guvernului pentru “a scoate tara din criza”. Imi imaginez tara asta ca pe o caruta impotmolita in glod, si o puzderie de oameni cu basca bine data pe spate cum mai imping la ea, mai dau un bici boilor, se mai iau la hartsa cu dumnezei si draci, si catapetesme anafure cristelinite preciste, obligatoriu ale ma-sii. Iar in caruta stau batrani, copii, si-o bruma de boarfe.

Evident damful de Caragiale pluteste prin acest peisaj grigorescian. Pentru tara mea. Tarisoara mea. Catsavencu stoarce si o lacrima in timp ce un altul de la Moftul Roman ia notite. Apropos, faimosul Teodor Paleologu, nedemn urmas al unui tata caruia nu i-a mostenit nici frizura, nici orientarea politica, se recomanda de la Farfuridi si Branzovenescu. Or isi bate joc de noi, or e sincer. In cazul particular al dansului, tind sa cred ca e sincer.

Lupul paznic la oi, lautarul Crescent, domnul “profesor”, cugeta aseara in termeni mai sofisticati decat aranjamentul sau vestimentar, asupra “temelor” economice redundante din viata noastra patronala. Acum, pour la bonne bouche, dansul poate sa zica orice, ca unul care a avut succes, si bani, si bani de succes. Ce imi pare cu adevarat relevant pentru introducerea aceasta dezlanata e povestea numita “cum am luat eu nota 3 la economie”. Da, marturisesc, am luat nota 3 la economie pe cand eram in liceu. Si-am luat nota 3 la economie pe cand eram in liceu din doua motive, unul pentru ca n-am raspuns unei intrebari si al doilea pentru ca am raspuns unei acuzatii. Aveam o profesoara la acea vreme, ii uit numele, persoana importanta in universul domniei sale. In fapt, il habita de una singura, impreuna cu doi baieti despre care vorbea irezistibil, unul jurnalist altul avocat. Ii crescuse pe ambii din roadele muncii sale si-acum sa te tii laude. Evident loazele din fata nu se comparau cu mini-zeii, cu semi-zeii, cu pupe-zeii daca-mi este permisa si-o mica gluma. Daca nu, bine. Aceasta doamna ne ura cu entuziasm. Ne umilea cu convingere. La liceul meu de “bastani si securisti” existau, ce-i drept, distribuiti ubicuu, copii de bastani si securisti intre care se intercalau copii de fosti chiaburi, mai mult sau mai putin scapatati, copii de intelectuali, copii de personal navigator etc. Dar, prin forta notei dominante, eram cu totii o apa. Un pamant. Aceasta doamna nu putea decat sa se bucure, galgaind in gusa-i dalba, cum ca la fiecare ocazie reusea sa ne mai zica ceva de ocara. Ca ati auzit voi de Temesan cum a falimentat Bancorex-ul? O sa urmati, lozelor, ca vine ea o zi. Si-apoi din nou despre arhanghelii personali ai dansei, unul cu pixul unul cu stiloul. De la ziar, abracadabra, fix catre penitenciar. Pana intr-o zi cand nu stiu ce s-a intamplat. Aici trebuie spus ca pe cat de egoist sunt in sistemul meu de valori, pe cat de grabnic sunt sa judec natura umana, pe atat de sensibil eram, si inca mai raman, la nedreptatea gratuita. Dupa cum am spus si in alte randui, tata, bunicul meu, n-a injurat niciodata oameni cu exceptia unei doamne care era “maica ma-sii”. Adica bunica altei persoane. Si-atunci rafalele pestilente ale acestei doamne profesor de la orele careia nici macar nu se chiulea caci era hitlerista cu absentele (si va jur ca avea si acelasi accent in momentele cu pricina) erau indurate, cu stoicism, de oameni care nu aveau alt pacat decat sa fie copiii cuiva. In ziua cu pricina era indeosebi in forma. Si-a luat avant de la usa, a aruncat catalogul pe catedra cu o miscare exersata si-apoi da-i. Absenti? Cutarica si cutarica. Niste handicapati, zice dansa umezindu-si buzele, pervers, cu varful limbii. Trebuie ca acel cuvant ii ploua apa in gura. Apoi termina catalogul si trece la ascultat. Il ridica pe unu’, il intreaba ceva, ala se balbaie. Jos, nota 2, nu te uiti la tine, un prost, un dobitoc, si te mai si tin ai tai la scoala. Atmosfera era deja bine incalzita, pregatita pentru o eructatie de valoare. Si veni, saraca. Sunteti cu totii niste imbecili, niste tampiti facuti la betie, niste incapabili, vai de noi ca o sa incapem pe mainile voastre la batranete…Si-atunci eu, altfel compulsiv cu notele, si fugitoriu de tot ce era sub 8, m-am trezit dand o replica. Poate de unde tata, bunicul meu, a murit din cauza bauturii. Poate de unde imi ajunsese, si aveam glas. Si i-am raspuns fix unde o durea. M-am uitat fix la ea, in culorile ros-albastre, si i-am rostit cu dictie Rica nu stia sa zica rau ratsusca ramurica, doamna profesor noi nu suntem facuti la betie. Nu stiu de copiii dumneavoastra, dar eu stiu sigur ca parintii mei erau treji cand m-au facut.

Si-am luat 3.

Si oficial, dupa aceea, am inceput sa tragem chiul in grup de la economie. Intr-atat de in grup incat diriga’ a trebuit sa o mangaie dulce pe doamna profesor sa ne incheie mediile.

Am ramas cu amintirea faptului ca nu stiu economie. Dar stiu ca e mai mult decat adunari si scaderi. Stiu ca presupune tehnica, teorie, strategie, investitie, reinvestitie, profit, crestere, ban public, ban privat, forta de munca, s.a.m.d. Sunt fan al lui Levitt, al lui Gladwell, al lui Becker, Posner, Keynes, si lista poate continua. Vrand nevrand anumite constructe economice se aplica si in psihodinamica de grup, si relationala. Si-atunci sunt de banuiala ca cine gandeste solutia unei “crize” in termeni de adunari si scaderi e cu adevarat in eroare. Eu nah, recunosc, am luat 3 la economie. Dar tare mi-e teama ca dansii n-au habar nici macar de aritmetica elementara, in timp ce vorbesc de cifre abracadabrante pentru o tara unde venitul mediu e de 500 de Euro pe luna. Economii de 3 miliARDE? Economie subterana, zice dom’ profesor, de 40 (!!!!) de miliarde? De cate ori intra un salariu mediu in 40 de miliarde? Va zic eu, de 80 de milioane de ori!! Deci, potrivit acelui domn, prin Romania ar circula bani suficienti incat sa ofere 4 salarii medii pe economie fiecarui suflet din aceasta tara. Nu, nu pot sa-l cred. La fel cum nu pot sa cred ca strangularea erotica a unei mase populationale neproductive, in sens larg, caci doar bugetarii de-aia sunt bugetari, caci nu produc, ii satisface cu ceva pe restul, adica toti aceia care “produc”. Strazi, basculante, autorute, metale, minerale, textile. Agricultura….

N-am crezut, vreodata, ca Romania e o tara unde prostia, si nebunia, sa se ia de mana. N-am crezut vreodata ca voi trai o epoca de un asemenea absurd, unul care depaseste granitele aliteratiei, sau analfabetismului. Ma uitam deunazi la filmul lui Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur. Si in el e o “povestioara” despre “politrucul zelos” care-si ia angajamentul, in comitetul de partid, ca va reduce analfabetismul din judet cu 90% pana la sfarsitul anului. Si drept exemplu pleaca in comuna Adancata, unde doar 1% din populatie stia carte. Detaliile sunt savuroase, dureroase pe alocuri. O singura doamna il sorbea din ochi pe politruc la ore. Ciobanul satului chiar remarca, daca toti ar trebui sa stie carte, cine ar mai face branza in tara asta? Absurdul domina epicul, inclusiv finalul pe care nu-l divulg, e acid. Concluzia e ca la sfarsitul anului Adancata era una dintre comunele cu cele mai mari rate de alfabetizare din tara…

Iata, deci, ce se intampla cu o comunitate care nu (mai) beneficiaza de a) educatie si b) sanatate. Nu doar prosti, ci prosti fuduli. Prosti bolnavi. Prosti cu delegatie.

GD

Spor? La treaba!

Si statul zise: “noi, statul, avem zece galbeni. Si-ti dam si tie un banut, si tie unul, iar lui, pentru ca are mots, ii dam doi banuti. Raman restul de galbeni pe care sa-i gospodarim impreuna, si de ne-om permite intr-o zi tie am sa-ti dau doi banuti, lui doi, iar aluia cu mots ii dam patru banuti”. Nimic mai simplu, cel putin in aparenta. Statul e un administrator de scara care stie ca galbenii, pana la urma, urmeaza un circuit al valorii in natura; sufera o agricultura a lor chiar daca nu cresc in copac. Cum sameni, asa culegi, eu atata am inteles la economie chiar daca nu m-au preocupat Keynes, sau Marx, sau Nash, sau ce stiu eu cine. Eu am priceput, si pricep, ca dau niste bani, din munca mea, sub forma de dari, unele care sunt acolo pentru “drepturile” mele, dar altele care sunt contributia mea la “fondul de rulment” al scarii. Dau bani la tara. Dau bani la tarani. Dau bani la stat.

Statul e format din oameni care muncesc intru dansul. Ei, si unul dintre ei sigur s-a gandit ca Doamne, faina-i munca mea, si nu sunt nici groaznic de rau platit chiar daca fac o treaba silnica. Ce ma fac eu ca tara ma obliga sa plec, 20 de zile lucratoare pe an, in concediu? Eu nu stiu ce-i acela. De-as putea, m-as marita cu munca mea, munca mea tot imi da de mancare si ea, ca doar tot banu’ cela-l dau pe pita, munca mea ma iubeste tot la fel de mult si cel putin nu tipa la mine, si nu-mi cere treburi scarbavnice care macar de-ar mai da cateva kilograme jos ca toate stau pe ea ca pe capitsa da ea nu, si nu, si i-am zis sa nu mai faca ciorba aia cu ou ca am pietre la bila! Si mai vrea si la mare, la munte, la bai la Govora, la mama’sa la Zalau si la prietenii de la Sascut cu care a stat ea in camin la nefamilisti. Concediu, auzi! Cui ii trebuie?

Ei, si omul cu pricina ma gandesc ca s-a plans la sefi, si le-a spus cu obida ca pe el il omoara statul, nu lucratul, si ca cel mai greu pentru productivitatea lui e sa-si ia libere, ca el niciodata nu s-a intors din concediu odihnit, iar asta se reflecta in scaderea calitatii muncii lui. Nu mai tine stampila cum trebuie. Nu mai completeaza cartonasele alea minuscule din linie in linie, subtire ca firul de par. Din nou si din nou ii apar brobonele de sudoare la activitati penibile, gen stinsul mucului (de tigara) in scrumiera de pe birou. I-a mai zis si doctorul ca are astenie la ficat, care mai e si gras pe de-asupra. Si nevasta tot ii pune ou in ciorba, desi el i-a zis

Statul, in infinita-i intelepciune, prin reprezentantii sai locali alesi prin vot liber exprimat si secret nevoie mare, n-a stat mult pe ganduri si i-a propus lui Petre Petre o solutie care sa-i mai indulceasca amarul. Mai Petre Petre, prietenul nostru si votant de frunte, nu vrei tu un spor de refacere dupa concediu? Si spor, atentie, cu atat mai mare cu cat esti mai mult plecat. Caci noi stim ca tu suferi, si ca nevastata-i grasa ca purcoiul, si nu suferi drumul la Sascut, si-apoi mai Petre Petre noi avem bani.

Petre Petre avu, totusi, indoieli atat de natura dialectica dar si materialiste. Nu i se parea tocmai drept ca tocmai lui sa i se ofere atare spor. Acum doi ani a fost la Mare, la Mamaia, si-a vazut puhoaie de oameni in concediu, tot la fel si ei, si sigur toti aveau neveste care puneau ou in ciorba ca burta lor asa sugera, revarsata peste slipul spido albastru siclam pe care-l arborau in bataia vantului, un pic zangalit cu crema de plaja l’Oreal de-aia de se lasa in apa ca uleiul de peste. Ce-ar zice Parintele daca i s-ar spovedi? Dar Doamne Doamne? Unde sta Religia in tema Sporului de ziua a Saptea? In fond, de ce nu? De ce nu in ziua a ¬†8-a, cum ar veni, ar primi inzecit ca doar ce greu i-a fost sa stea, sa rabde, in timp ce Universul numa’bine ce se intamplase si mai erau atatea de produs intr-ansul.

Si-apoi toata lumea stie cate greutati ai sa mergi in vacanta, in primul rand ca n-ai cu ce, in al doilea rand ca n-ai cu cine, in al treilea rand ca sa zicem chiar daca ai cu ce si-ai cu cine n-ai unde decat daca pleci din tara. Or sa pleci din tara e greu, ai remuscari, si-apoi tat taranul stie ca in Ungaria nu se vorbeste romaneste, si pana in Italia te mananca uratul cu prego si piacere. Deci o noua sursa de stress. Ziua plecarii de concediu de exemplu pentru Petre Petre este, de cand se stie, un cui la sicriu pe care-l savureaza cu constienta ca nu mai are chiar atat de multe de batut. Papornite, geamantane, pungi pungute pungulite, schimburi papuci slapi chiloti sosete tricouri maieu cu gaurele treling Naic colectie personale table cu zaruri de sidef luate de la turci sapca palarie de plaja cutii mici de margarina Becel de tinut seminte in ele pix de integrame si completat la loz in plic pe drumul de la plaja ochelari de soare Guci. Trebuie sa ne oprim in Carfur, trebuie sa ne oprim sa cumparam carnaciori Debretzin, trage pe dreapa ca mi-e greata, fac pipi, mi-e lene, mi-e somn, ma plicti, ia uite-l si pe boul ala, de ce mergi asa de repede, de ce mergi asa de incet, nu te uiti la tine mergi ca pisatu’ boului, huo tarane bine ca ti-a luat ma-ta Merzan, n-ai loc pe sosea hai treci acu daca tot faci cu fleshu de pe Dealu Negru, lasa ca ne vedem noi pe autostrada tarane. E greu pentru Petre Petre. Nervii nu mai sunt ce erau pe vremuri. Lui ii placea inainte. Cu sot, fara sot, Navodari, 1 Mai, nudism, stat cu prajitura la soare, mai o spirala, mai un Maglavit, concediile pe vremea Impuscatului erau lux, parfum, cremutsa. Sau poate de unde era el mai tanar, tot in administratia sateasca lucra, doar ca atunci nu-i zicea asa, ii zicea Ceape si Semea si de-alde-de-astea. Era si-atunci greu, ca Statul nu-l iubea, de fapt, nu-i valida sentimentele. Asta a auzit-o de curand la un seminar de tehnici de comunicare, cica daca vine clientu‘ la tine furios si te-ameninta ca te da in judecata tu sa-i zici “va inteleg, si eu m-as da in judecata in locul dumneavoastra”. Cica dezamorseaza situatia exploziva. Petre Petre evita situatiile explozive. De exemplu stie ca daca ar observa ca ciorba cu ou nu face bine la pietrele lui la bila pe un ton mai vehement s-ar putea sa nu-i fie validate sentimentele si-atunci le valideaza el in loc si zice “te inteleg, si eu in locul tau mi-as face ciorba cu ou”. Mai ales in concediu. Ei, atunci, pe vremuri, statul nu vroia nimic de la tine decat sa ai origini sanatoase. Om sanatos in corp sanatos. Maculatura. Castane. Douashpatru ianuarie. Doaushshase ianuarie. Unu mai muncitoresc. Douashtrei august. Trei culori cunosc pe lume. Partidul, Ceausescu, Romania. Era simplu. Predictibil. De fapt si de drept chiar iti luai concediu. Te duceai la Cap Aurora. Beai un spritz la Melody, ascultai Savoy si Dan Spataru la teatrul de Vara. Festival. Estival…

Spor la treaba

G.

Sub imperiul crucii roze

La cabinetul unui medic psihiatru.
Se deschide usa si intra un barbat, in patru labe, cu ceva in gura.
Psihiatrul:
– Vai! Cine a venit la noi? O pisicuta?
Barbatul se taraie pana in coltul cabinetului. Doctorul il urmareste.
– Un catelus?
Barbatul trece cu mana pe langa perete si se taraie in celalalt colt.
Doctorul nu renunta:
– Ah! Cred ca e un arici! Nu? ……. O broasca testoasa?
Barbatul scoate un cablu din gura si zice:

– Auziti? Ma lasati si pe mine sa va trag internetul sau nu…?!

Intr-un fel chiar ma bucur. Ma bucur ca din toata aventura civica a alegerilor prezidentiale ne-am ales doar cu o sursa inepuizabila de bancuri; ca ajung sa vad la televizor, discutand cu o morga foarte serioasa, doi jurnalisti si-un general de armata (!!!!) despre atacul infoenergetic si gadget-urile psihotronice, si ce se intampla cu a treishpea zodie, si cum job-ul de presedinte al unei tari presupune, in esenta, sa te antrenezi in spirale timp de cativa ani buni ca sa poti sa rezisti apoi, ca Jean Claude van Damme, in lupta din acest veritabil Sport Sangeros care e politica. Ma bucur ca presa, pentru un moment, si-a luat aceasta vacanta de la ratiune si de la inversunare si trateaza, cu acelasi repertoire si aceste cacofonii de gandire. Sa fie oare atinsi de aceeasi perplexitate a psihoticului in faza de prodrom, cand s-a prins de Crucea Roza dar inca se mai indoieste? Mintea omului nu e un produs infailibil, si propria-i slabiciune este tocmai aceea ca e pregatita sa imbratiseze explicatia alternativa daca aceasta se anina in sistemul lui de valori, cumva.

Scriam, mai demult, despre experimentul privind identificarea celulelor maligne (canceroase) de catre indivizi fara nici un fel de pregatire medicala. Daca-mi aduc bine aminte, au pus subiecti in incaperi alaturate, cu aceleasi poze in fata. In varianta #1 de experiment, unuia i se dadea feed-back pozitiv (adica daca ai nimerit, bulina verde, daca n-ai nimerit, bulina rosie). Celuilalt i se dadea exact pe dos (ai nimerit,bulina rosie, n-ai nimerit, bulina verde). Dupa sa zicem 30 de run-uri, in mod predictibil, si unul si celalalt ajunsesera sa discrimineze corespunzator celule maligne. Apoi au facut schimb (switch). Cel care primea feed-back pozitiv a inceput sa primeasca fix pe dos, respectiv viceversa. Dupa alte 30 de run-uri, predictibil, cel care “se prinsese” bine a continuat sa faca mai bine decat cel care, initial, fusese indus in eroare si primise feed-back fix pe dos. In ultima faza, si cea mai ingenioasa, a experimentului, si-aici e nevoie de un pic de atentie pentru ca strategia e inaparenta, subiectul care primise initial feed-back bun, corect, a inceput sa primeasca invers-ul erorii de feed-back de la colegul sau, intors acum la randu-i la varianta initiala. Deci dubla conditionare negativa.

Ce s-a constatat? Primo tempo, ca subiectul initial conditionat pozitiv a facut mai bine pana la capat in a reusi sa discrimineze intre albe, si negre, sa zicem, chiar daca n-avea alt criteriu decat propria-i teorie, incropita, despre ce diferentiaza celule canceroase decat normale. La final, avea o idee simpla, clara, coerenta, despre cum ajunsese sa faca diferenta. In procesul sau de gandire, potrivit experientei personale, primii pasi au contat in aceea ca l-au pus pe un drum concordant la teoria lui intiiala. Dincolo, subiectul initial conditionat negativ a performat mai prost pana la final. Ce e interesant, si de-aici incepe nebunia frumusetii experimentului, e ca la final cel care a facut mai prost avea o teorie mult mai complicata, mai alambicata despre cum discrimina intre celule canceroase si celule normale. Mai mult, cand au fost pusi in aceeasi camera si fiecare si-a prezentat teoria, cel care raspunsese mai bine i-a dat dreptate celui cu teoria alambicata. Subliniez acest fapt pentru ca reflecta tendinta la eroare de gandire a omului in genere. Avem o tendinta, o eroare ecologica de proiectare, in care suntem contaminabili cu idei delirante, neverificabile prin caracterul lor de-o maniera experientiala dar care, cu cat asimileaza mai bine o iluzie de realitate cu atat se pot plia mai bine pe propriul nostru sistem de valori.

Sa zicem ca am candidat la presedintie. Si-am pierdut. Si la acest mare moment de haos din viata mea, vine seful meu de campanie si-mi spune ca nu sunt eu acela, ci un altul care a pierdut (defensa #1); si-acela nu era om, era infra-om, obiectul de ping-pong al unui supra-om (defensa #2) care s-a uitat urat la mine, si-o fi zis si Tatal Nostru de-andoarselea, si gata. M-am pierdut. Nu e greu pentru mine care deja cred in Doamne Doamne, si-n Maica Domnului, si-n Divina si Imaculata Conceptie, si tot ce se poate ca si-a bagat dracul coada pe undeva.

Nu e nimic surprinzator in asta. Un prost arunca cu o piatra in apa. Dar, surpriza.

Alti 100 sar dupa ea sa o scoata.

Ce cauta presa in aceasta poveste? Din gluma in gluma, si bineinteles ca oricare ar fi luat acum la bani marunti ar admite ca nu, domnule, noi am scris tocmai pentru ca e hilar, e absurd, e incredibil, e de rasul curcilor, si un copil mic ar pricepe mai binet etc., si totusi toata presa scrie. Se iau reactii de la astrologi si cititori in bobi. Masinaria parapsihologiei in Romania duduie acum din toti pistonii. Omul de rand isi scuipa in san si-si priveste incredul realitatea pe fereastra. Noroiul tot acolo e. Saracia tot acolo e. Disperarea tot acolo e. Si tocmai acum besmeticii astia si-au gasit, si unii si ceilalti, sa joace un ritzi-pitzi (cu scuzele de rigoare Doamnei Iacob Ridzi pentru asonanta) demn de Copernicus si Galileo.

Absurdul nu cunoaste limite, se pare. Toti acesti impostori, si prostanacii care-i asculta, sunt demni de Marcuta. Iar in vreme ce ei cotcodacesc unii la altii, si mananca banul public, si-si astern buca pe pielea unei limuzine capitaliste, acest Ospiciu de care vorbesc, primul mare spital de psihiatrie din Romania, zace in paragina. Ce mai ramane, sa invocam fantoma lui Ceausescu la sedinte de spiritism? Sa peregrinam, cu totii, la diverse locatii investite energetic din aceasta tara si sa ne prosternam pe liniile campului magnetic? Cati dintre adeptii acestor monstruozitati cunosc ce este aceea “energie” in primul rand? Suna frumos, suna poetic, ignoranta e o hrana pentru fantezia asasina a maselor.

Lasa-s-ar intunericul peste mintile tuturor acestor oameni, imi spun. Si cine vrea sa-i urmeze duca-se invartindu-se. Maine poimaine o sa se apuce de sacrificii animale in Piata Victoriei in numele Zeului Banana.

G.

femeiea mia, e ca fereastraaa

Sa mai si ridem, ca de plins abia ni se zvintara ochii:

1. Femeia Virus: Cand te astepti cel mai putin, se instaleaza in apartamentul tau si se face stapana. Daca incerci sa o dezinstalezi, pierzi multe lucruri. Daca nu, o sa pierzi totul.
2. Femeia Internet: Trebuie sa platesti ca sa ai acces la ea.
3. Femeia Server: Intotdeauna e ocupata cand ai nevoie de ea.
4. Femeia Windows: Stii ca are multe defecte, dar nu poti trai fara ea.
5. Femeia Apple Macintosh: Atragatoare, fara cusur, destul de scumpa, dar nu prea compatibila cu altele; doar 5 la suta dintre barbati cunosc placerea de a o avea.
6. Femeia PowerPoint: Ideala pt a o prezenta la petreceri, mese de afaceri, etc.
7. Femeia Excel: Se zice ca stie sa faca multe lucruri, dar tu o folosesti doar pt functia bazica.
8. Femeia Word: Intotdeauna te asteapta cu surprize si nu exista nimeni in lume care sa o inteleaga pe deplin.
9. Femeia DOS: Toti au avut-o o data, dar nimeni n-o mai vrea acum.
10.¬†Femeia Backup: Crezi ca are destul, dar la ora de “sa vedem” ii lipseste ceva…
11. Femeia Scandisk: Stim ca e buna si ca vrea sa ajute, dar in realitate nimeni nu stie ce face.
12. Femeia Screensaver: Nu foloseste la nimic, dar te amuza.
13.¬†Femeia Paintbrush: Toata machiaj si nimic de fond…
14. Femeia Harddisk: Isi aminteste de toate, tot timpul.
15. Femeia End-User: Nu face nimic bine si vesnic te intreaba cate ceva.
16. Femeia e-mail: Din fiecare 10 fraze pe care le zice, 9 sunt tampenii.

paddy has a broken leg

(primita azi pe email de la un bun prieten irlandez de-al lui tracto, impreuna cu care, intr-o frumoasa zi de joi noaptea a anului 2000, la ultimul etaj al hotelului ramada din doha – singurul loc unde se gaseau pe atunci bauturi alcoolice in qatar, am invatat trei indieni si-o filipineza cum se bea bere guiness amestecata cu single malt de 12 ani)

Paddy has broken his leg and his buddy Mick comes over to see him.

Mick says: “How you doin?”

Paddy says: “Okay, but do me a favour mate, run upstairs and get me slippers, me feet are freezing.”

Mick goes upstairs and sees Paddy’s gorgeous 19-year-old twin daughters lying naked on the bed.

He says: “Your dad’s sent me up here to have sex with both of you.”

They say: “Get away with ya…. prove it.”

Mick shouts downstairs: “Paddy, both of ’em?”

Paddy shouts back: “Of course both of ’em, what’s the point of fuckin’ one?”

Noi nu vom avea o Florida

Ca’n reclama de la Ciuc, inca una. Si va rog, daca toata lumea glasuie, sa-mi fie cu permisie a pitigaia si eu, la randu-mi, cu vocea de barbat, pe tema noptii voturilor nule. Incep cu un banc porcos auzit de la un coleg mult mai varstnic, medic. In paranteza fie spus, scaparile freudiene uneori sunt translationale. Vamik (n.a. Volkan) scrie in Bloodlines despre obstinatia falica a romanilor, intr-atat de mare incat bancurile lor il au drept personaj principal pe Pula. Ooops, pardon, Bula. In original, cand am citit textul, am crezut, pe buna dreptate, ca profesorul Volkan a fost prost informat. Oricum. Bula e intrebat de doamna invatatoare in clasa intai, mai Bulisor dar tu de ce ai voce atat de groasa? La care Bula raspunde cu un ton calm, placid, de bass, pai stiti doamna invatatoare noi am fost cinci frati. Asa, si? Ei, si eu sunt cel mai mic. Nu inteleg. Pai da, si eu sunt cel mai mic si toti fratii mei au supt la mama dar la mine s-a terminat asa ca eu am supt de la tata.

Punct si de la capat. Acum ca ne-am binedispus hai sa ne scarbim la loc, anume pe tema deja anuntata, cum ca noi nu vom avea o Florida. Pentru cine nu stie unde e Florida, acest loc mirific se gaseste pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Statele Unite ale Americii, pentru cine nu stie, sunt un popor nobil, parintii democratiei (Hilary Clinton afirma cu tarie) si care cred cu tarie in Dumnezeu. Scrie si pe banii lor daca nu ma credeti. Unii autori sustin, desi nu s-a confirmat, ca in Statele Unite traieste un Mare Licurici (Basescu, 2007) lucru care n-a putut fi confirmat din surse independente. Ce este cert este ca noi, cu totii, aspiram ca cel putin o data sa vedem America, sau macar pe niste Americani (de exemplu Armand Assante).

In anul 2000, America se afla in mizerie. Presedintele ei mult iubit, pe numele mic Bill, suferea in ultimii ani ai mandatului sau, potrivit lui Daniel Schacter, sef al catedrei de psihologie de la Universitatea Harvard, de-o boala rara numita amnezie. El uitase, pur si simplu, ca a facut sex cu o fata, Monica Lewinsky. Din fericire n-a candidat la un al treilea mandat, pesemne ca totusi nu i-a luat Dumnezeu mintile cu totul. In locul lui, omul care stia deja “Un adevar inconvenient” (dupa care s-a facut mai tarziu si filmul), Al Gore, a reprezentat cu mult zel partidul democrat in cursa pentru prezidentiale in fata unui George Bush jr. la care nimeni, dar nimeni nu credea ca va putea sa iasa presedinte. Noroc ca l-a ajutat batranul Bill si balamalele acestuia scartzainde. Din trabuc in trabuc, si chiar daca Georgie habar n-avea diferenta dintre Vietnam si Amsterdam, si facuse armata cu o concentratie inacceptabila de sange in alcool, s-a ajuns la situatia inedita, si fara precedent, ca la finalul scrutinului intre Bush, si Gore, au ramas doar (sic!) 2000 de voturi.

Doua mii. De voturi.

La un popor cu 300 de milioane de oameni. Multi dintre ei cu drept de vot. Deci….0.000000…in fine, foarte putin la suta. Penibil de putin. Cat un fir de matase. Invizibil de putini. Bush, trebuie spus, avea neamuri in Florida. Mai exact pe fratele acestuia, Jeb. Jeb Bush. Guvernator de Florida. Dar pentru ca in USA e democratie de la origini, de-aia de rit vechi, ortodoxa chiar i s-ar putea spune, nimeni n-a cracnit, si in loc sa chitaie care mai de care pe strazi ca hau, frauda! s-au dus la Curtea Constitutionala.

Unde s-a constatat, luni mai tarziu, ca sistemul electronic de votare, unul foarte avansat, de inspiratie extraterestra, daduse chix. Era prea tarziu, caci George Walker Bush fusese deja validat de Congres. Sfarsitul povestii. Restul, anume 11 Septembrie, Afghanistan, Irak, Saddam, Lehman Brothers si-asa mai departe sunt parte a unei povesti de dragoste care nu face obiectul acestei analize.

Noi analizam parabola presedintelui cu cel mai scurt mandat din istoria Romaniei, mai exact de nici 6 ore. Hobbit-ul Mircea Geoana nu are nimic in comun cu Gore (desi un domn teribil de fastidios, Human Resources Patapievici, tot cauta sa-i bage povestea cu trabucul pe gat) inafara de, probabil teribila senzatie de micturitie iminenta cand vedea cat de aproape e de “functia suprema in stat”, doar ca sa vina un shmeker, un bagabont, un baietas de cartier, sa-i zboare lui visul vazand cu ochii.

Dupa numaratoarea finala se pare ca intre cei doi finalisti de la prezidentiale s-ar afla 10 mii de voturi. Adica acolo, vreo cateva sutimi de procent. Realmente un fleac! Mai ales ca, dupa ultimele calcule, 8 din 10 romani din Spania, Italia, de dincolo de Ocean, Australasia, il plac pe Basescu (ca doar de-aia au plecat in ultimii 5 ani), in vreme ce moldovenii de dincolo de Prut sunt trup si suflet langa Stefan, Stefan, Domn cel mare, seamana pe lume nu are. Nouazecisicinci la suta. Evident au facut acum ce nu le-a iesit cu Voronin, caci macar din convingere la ei au votat 40% cu comunistii. Uite asta da democratie! La noi si-au putut sustine votul cu convingere adevart liberala. Haraso! Oh, nu mai vorbim de faptul ca singurul ministru de externe care a facut vreodata ceva pentru romanii din Italia a fost Cristi Diaconescu. Noblesse.

Indiferent ce opinie am avea, acest adevar al numararii voturilor este unul care nu se poate cuprinde cu privirea decat daca esti vreun var de Pasar-lati-lungila. Si-atunci solutia e sa delegam aceasta responsabilitate. Sa se renumere. Intensitatea cu care figuri macabre ale PSD-ului au iesit insa sa revendice aceasta numaratoare, in timp ce Romania nu e guvernata, si in curand neguvernabila, vorbeste despre cat de multa foame era la dansii prin ograda, si cata oftica e acuma ca iacata, mai trebuie sa astepte un numar de ani. Caci din pacate, nici unii nici ceilalti nu reclama o infrangere doctrinara. In Florida, 2000, America era undeva la nadir-ul absenteismului, si printre democrati, si printre republicani; acum, la noi, faptul ca o tara a ramas divizata intre Tatuc si Lepricon la un apogeu al prezentei la vot apasa asupra demersului (altfel perfect rezonabil) sortit in cele din urma unei soarte penibile.

Caci la fel cum Florida 2000 nu a superficializat altceva decat vulnerabilitatea sistemului de votare (intre timp reformat, slava Domnului, nu le-a luat decat doua mandate Bush, phew, vedeti, noi nu suntem atat de destepti ca ei), la fel si aici sansele sunt nanometrice sa iasa cineva sa intoarca rezultatele. Ce-ar rezulta de-aici? Haos. Bataie cu carnati de Craciun. Sange pe asfalt. Si nu mai avem un general Stanculescu, l-am bagat la zdup, cine ne mai scoate tancurile de pe strazi sa le bage inapoi in cazarmi? Soricica ala de Stanisoara? Ma indoiesc, sincer, nu se mai fabrica soldati ca pe vremuri, acum s-ar lasa cu trozneala absolut jenanta, fara nici o noima. Pana sa vina Scorpionii Rosii vom debarca cu totii urgent pe la rudele emigrate. Ceea ce evident e imposibil de laut in considerare ca scenariu, caci daca am pleca, cine ne-ar mai vota politicienii? E ca la curve, nu vrei sa-i pierzi dar nici sa stea prea mult pe capul tau.

Deci se vor agita, gusita lor cu brobonele net umflata care pe unde poate, care pe unde prinde, vajaind ca vijelia prin torentele logicii, aratand cu degetul…aratand un deget…

Propun.

Sa dam fiecare 10 lei, hai 20, sa cumparam o masina de turnat carduri ca la Movieplex, de-alea cu banda magnetica. Si peste 3 ani, la alegeri, fiecare sa aiba cardul lui. Ai votat, bif, salutare, s-a terminat. Ce procese verbale? Ce foi volante? Ce fituici? Ce codrii Vlasiei? E penibil. Ne luptam pe Scrisoarea Pierduta.

G.

dumb and dumber

A mother and father take their 6-year old son to a nude beach.

As the boy walks along the sand, he notices that many of the women have boobs bigger than his mother’s, so he goes back to ask her why.

She tells her son: “The bigger they are, the sillier the lady is”.

The boy, pleased with the answer, goes to play in the ocean but quickly returns to tell his mother that most of the men have larger things than his dad does.

She replies: “The bigger they are, the dumber the man is”.

Again satisfied with her answer, the boy goes back to the ocean to play.

Shortly thereafter, the boy returns and promptly tells his mother: “Daddy is talking to the silliest lady on the beach, and the longer he talks, the dumber he gets”.