Minoritar

Imi plac cuvintele mari. Prietenul meu Mihnea trebuie sa imi aduca aminte periodic despre oamenii care ma citesc in ziar ca nu sunt un public “de specialitate”. Gabi nu esti la simpozion, imi spune. Oamenii nu au educatie. Oamenii nu au citit. Oamenii nu inteleg. Vrei sa ajungi la ei? Foloseste propozitii simple, concepte usor de priceput. Asimilabile. Nu e vorba de mesaj. E vorba de ambalaj. Daca esti prea sofisticat prostimea va trece mai departe.

In naivitatea mea protestez. Oamenii nu sunt chiar atat de prosti, Mihnea. Oamenii care citesc un ziar sunt cel putin literati devreme ce citesc, nu? Daca citesc inseamna ca au exact unealta necesara pentru a dezvolta o forma fie ea si primitiva de educatie, cultura, stiinta si intelegere despre mediul inconjurator si despre ce guverneaza logica elementara. Bunul simt. Ce e rau si ce e bine pe lumea asta. Poate unii vor fi fost ca si mine obligati sa invete fragmentul ala din Glossa cu vreme trece/ vreme vine/ toate-s vechi si noua-s toate. L-o fi picat si la vreo teza. Vreau sa  cred ca “teza” e un cuvant aflat in vocabularul unui cititor oarecare. Vreau sa cred, imi spun cand Mihnea imi aduce aminte de raritatea de relief in peisajul moral al cititorului de ziar roman ca e ceva teraformabil. Ca la sfarsitul zilei un cuvant lasa o urma, o falie in mintea unui individ. Si ca daca ai privilegiul sa te adresezi unei mase oarecare de oameni  – sute, mii, zeci sau sute de mii  / nu importa – ai face bine sa petreci timpul ala incercand macar sa contribui ceva in constiinta lor. Sa le spui ceva nou. Sa-i provoci. Sa-i intrigi. Sa-i duci inspre un “mai bine” moral care presupune inchizitie, introspectie, judecata si poate – DOAR poate – o schimbare in constiinta lor individuala.

Fac munca asta intr-un fel sau altul deja de multi ani. Am pierdut numarul cuvintelor scrise si al orelor petrecute in indoiala cu mine insumi si obrazul rosu dupa ce-am publicat un text ca poate n-a fost cel mai bun posibil, ca poate n-a inchis in el cea mai buna parte din mesaj. Le-o fi placut, nu le-o fi placut, povestea-i gata deindata ce primul cititor citeste.

E atat de frumos sa citesti. E ca si cum ai devora o lume, o lume abstracta, o lume ca o masa regeasca intr-o tara exotica in care un dineu cu adevarat formidabil nu e format din trei, cat din 13 feluri de mancare care vin din nou, si din nou, in timp ce te minunezi de diversitatea imaginatiei bucatarului. Atat e de frumos sa citesti. Din punctul asta de vedere nu exista scrieri proaste atata timp cat respecta principiul culinar al comestibilitatii, daca sunt cuvinte scrise de un om si daca omul respectiv le-a dorit digerate de-o minte crezi, speri, iti doresti poate pe undeva ca ai sa gasesti gust, aroma, placere si satietate in ceea ce consumi.

La ce bune toate randurile de mai sus?

Pentru ca servesc randurilor urmatoare. Vreau sa fie stabilit ca oricine este literat, minim alfabetizat si poate sa inteleaga ce scriu aici are la indemana uneltele necesare, bazale, minimale pentru a interpreta la nivel formal realitatea. Pentru ca asta ar fi – ce-i drept christica nu legala – scuza pentru intoleranta traditionala romaneasca despre care fac referire in cele de mai jos. “Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac” – spune Iisus. Ca si cum daca ar fi stiut n-ar fi facut. In paranteza fie spus logic aici e o perversiune subtila, anume ca daca oamenii ar fi stiut n-ar fi facut, si atunci logic Iisus n-ar fi fost sacrificat ergo n-ar fi fost loc sa fie probat ca Messiah si-atunci ar fi disparut probabil ca si toti ceilalti dinaintea-i, si dupa-i, din iudaism care au tentat o reclama cum ca “fiul lui Dumnezeu suntem”. Asadar pentru desavarsirea faptica a martiriului era nevoie de ignoranti, de nestiutori, de zabauci in jargon. Dar sa ma intorc la tema centrala.

Majoritatea minoritatilor din Romania sufera o forma de persecutie. In Motsoc vs. Lapusneanu e sinteza perfecta a paradoxului. Capul lui Motsoc vrem. Multi dar prosti, Maria Ta. Prosti dar multi, boier Motsoace. E minunat sa fii majoritar in Romania functie de ce vrei tu. Daca se intampla ca esti roman, alb/ caucazian, nascut crescut si stabil in provincia unde provincialii tai sunt majoritari, daca se intampla ca esti de acord cu majoritatea lucrurilor cu care majoritatea oamenilor sunt de acord, daca se intampla sa ai aceleasi optiuni politice, sportive, cultural/muzical – artistice ca majoritatea colegilor tai de habitat lucrurile vor merge bine pentru tine. E o priveliste divina, de pe undeva de pe-un deal, sa vezi poporul in uniforma conformitatii. Oamenii, anonimi pana la ultimul, sunt multumiti in omogenia lor. Ai zice ca le e destul, caci legiune sunt.

Dar nu e destul.

O grupare, oricat de omogena e ea, are un trunchi identitar care nu se denomineaza doar prin “suma lucrurilor care suntem si in care credem”. Nu. Oamenii nu au creiere pregatite sa anticipeze cat de multi seamana cu ei in trasaturile enumerate mai sus si atunci traiesc o forma de anxietate de grup. Oare suntem destui? Oare suntem amenintabili? Si atunci incepe xenopatia (boala celorlalti). Tigani. Unguri. Secui. Est vs. vest. Curvari vs. virtuosi. Doamne vs. curve. Destepti vs. prosti. Militieni vs. profesori. Politicieni vs. alegatori. Tarani vs. proletari. Grupez oarecum alandala extremele unui continuum nu pentru ca ar fi relevante apozitiile cat pentru a sugera ca ele exista,  ba mai mult – daca il citesti pe Gladwell de exemplu – par a fi inevitabile pentru mintea umana de pretutindeni. Ura de rasa sau de clasa au ceva intrinsec uman si cu cat cobori pe treapta civilzatiei le gasesti mai prevalente, mai predominante. Daca vrei sa stii deci, la un moment dat, mitologia fobiei unui grup ai sa te uiti la categoriile sociale pe care le denunta, minoritatile pe care le persecuta si dimensiunile naturii umane fata de care manifesta in mod virulent, furibund pe alocuri, sentimente de ostilitate.

As putea sa fac o paralela folosind experienta mea in Kosovo intre Est/ Vest, sa iau in discutie pozitia Vestului fata de anumite categorii sociale si chiar sa duc cuvintele mele in directia in care sa fac o apologie la adresa discriminarii la care sunt supusi Romanii in alte tari. Nu imi doresc asta aici (dar tot ce e scris pana aici se aplica si in situatiile respective). Prefer sa fac referire la felul in care romanii iau atitudine fata de anumite categorii: 1) minoritatile etnice a se vedea maghiarii si tiganii, 2) minoritatile religioase anume orice altceva decat cei care sunt crestini-ortodocsi si 3) minoritatile sexuale adica orice alta categorie decat adultii heteresexuali.

In ce priveste deosebirile dintre maghiar si tigani psihologia animozitatii difera in multe privinte dar se ingemaneaza in cel putin un domeniu. Si unii, si ceilalti pare – in mitologia romaneasca traditionalist/nationalista – ca vor sa fure valori (a se vedea bani), sau sa profite sau sa imbogateasca pe nedrept din ceea ce se cuvine romanului “verde”. Unii au o pretentie asupra unor pamanturi, ceilalti n-au nici o pretentie dar tulbura “moralitatea” si “civilizatia” romanilor prin furt si activitati considerate sub demnitatea romanilor, au un stil de viata nomad si greu rezistent la culturatie (lucru pentru care multi romani manifesta o forma latenta de invidie).

Minoritatile religioase din romania nu sunt stupite doar pentru cei 60 de ani de supresie religioasa etatizata ci si in raspuns la un sentiment nationalist de inspiratie divina medieval. Dumnezeul majoritatii religioase sigur vorbeste romaneste pentru ca “domnul nost’ Iisus Christos” nu ne lasa la greu. Istoric biserica insa a fost ca si in alte parti ale lumii intr-o vesnica frictiune si lupta pentru putere cu institutia laica, vezi “domnul de drept divin” sau “voda” care periodic ridica sau decadea diversi lideri religiosi. Ura fata de minoritatea religioasa nu e decat o chestiune de aritmetica, in general in diverse sisteme religioase nu se cauta doar majoritatea cat unanimitatea intru credinta si dogma. E de asteptat pe undeva ca cine iese din rand va reprezenta o sursa de pericol. Erezia, apostazia sunt instante care in multe instante au generat specii religioase noi (crestinismul fiind el insusi o forma de erezie in originar). Suficient insa sa observi cati romani au citit Biblia sau cunosc elemente de dogma, sau care observa ritualul religios din care fac parte sau care macar sa inteleaga ce-i separa pe ei de “ceilalti” (die Anderen) incat sa-ti dai seama ca fobia profuza nu are nimic de-a face cu obiectul ei intrinsec, ci probabil se reduce la confuzia dintre religie si etnie si deci la anxietatea prezentata in paragraful anterior. Nu esti roman destul daca nu esti destul de ortodox.

Finalmente si probabil ceea mai ciudata minoritate e cea sexuala. Aici lucrurile musai sa fie explicate doar in relatie cu bigotismul religios si caracterul etnic al sexualitatii unei anumite populatii. Norma sexuala este una obligatoriu ancorata etnic si religios. Fiecare populatie are un caracter traditional insular sexual incepand cu ritualurile de curtare, continuand cu atitudinea fata de anumite practici sexuale si terminand cu atitudinea fata de participantii la sex, vezi barbat si/ sau femeie si rolurile pe care ei le indeplinesc. In joc intra si arhetipul asa cum a fost discutat de Jung si Eliade (in particular), si separarea androginului ca tot in animus/ anime. Exista ca si in razboi lucruri pe care le fac doar barbatii, si lucruri pe care le fac doar femeile. Nu invers. Magisteriile nu se suprapun. Anumite gauri sau recesuri n-au fost gandite pentru anumite practici (ceea ce, facand o mica aroganta fata de acelasi plan Divin, iti spune ca Dumnezeu sigur si-a pus problema locului si adancimii la care trebuie sa intre un penis sau care e semnificatia orgasmului clitoridian mai ales cand a conceput clitorisul ca un mic penis). Normalitatea in sex cuprinde o enorma diversitate dar la nivel de majoritate presupune ecuatia barbat + femeie = dragoste.

Intrebarea care se pune este de ce s-ar simti cineva bine orientat in timp si spatiu sexual agresat sau amenintat, sau in vreun fel inoportunat de orice alta forma de manifestare a sexualitatii. Nu am sa fac aici divagatia din trecut in privinta pedofiliei sau anumitor specii parafilice, ar fi o iesire din argument pana la urma. Deindata ce admiti ca exista si alte specii sexuale decat heterosexualitate chestiunea se rezolva.

Sau nu.

In oriscare dintre instantele de mai sus frica irationala, psihotica a individului e ca isi dilueaza compozitia de grup prin contaminare; fibra “vitala” a grupului se pierde, ne amestecam, ne pierdem, pierim ca popor, copiii nostri o sa aiba sange maghiar si tigan, urmasii nostrii vor fi papistasi si pagani, fetitele noastre o sa se pupe cu fetele si baietii nostrii o sa se futa in cur, ca poponarii, pentru ca daca nu starpim raul raul ne va cuprinde. O astfel de filosofie n-ar fi rezistat de la inceputurile lumii daca n-ar fi avut un ecou macar ocazional in felul in care omenirea a progresat de la formele ei primitive la notiunea moderna de “stat” si “popor”. Curiosilor ar merita sa le expic odata ca cele doua sunt produsul gandirii unui anume Iosif Visarion Djugasvili, zis Stalin, care a propus sinonima un popor = un stat = o limba. Da, exista mai multe specii extincte de popoare si de obiceiuri decat cele prezente. Nu mai exista sumerieni. Nu mai exista amalekiti. Nu mai exista dacii si romanii. Nu mai exista ostrogotii sau vizigotii. Nu mai exista cultura de Cucuteni (cucuteni care, de altfel, n-au stiut niciodata ca-i cheama cucuteni). Frica irationala, psihotica a individului s-a cladit pe milenii si evuri in care realitatea a fost ca daca nu tineai bine fortul dadeau barbarii peste tine si erai obliterat de pe fata pamantului.

Multi dintre cei care obliterau veneau cu propriile lor obiceiuri/ practici sexuale. Marii invadatori ai lumii se intampla ca au avut si o sexualitate mai liberala (sa nu uitam ca zeul Penis, in imperiul roman, se mai numea si Liber si ca egiptenii au fost, probabil, cea mai sexualizata civilizatie inainte sa treaca la Islam).

Frica romanilor de minoritati sexuale e la randu-i o concomitenta a intolerantei etnice si religioase. In fapt majoritatea argumentelor despre libertatea LGBT (lesbian/ gay, bisexual/ trans-gender) termina prin a se decanta intr-unul dintre cele doua rezervoare. Nu e nimic non-romanesc la orientari sexuale alternative macar din faptul ca acestea tin de natura umana, care preced nationalitatea unui individ. Sunt putine, daca vreo evidenta care sa puna in asociere practica religioasa majoritara in romania si sexualitate (in catolicism, de exemplu, a existat o controversata asociere intre pederastie sau homosexualitate si anumite categorii sociale). Dar acolo unde oamenii nu sunt dispusi sa discute despre cate de frica le e de extinctie etnica sau religioasa vor prefera sa mearga pe argumentul sexual.

O observatie e ca in vremuri de restriste angoasa libidinala creste in comunitate, pe masura ce granitele ei se inchid. Cu cat mai amenintata o comunitate – real sau imaginar – cu atat isi va creste agresivitatea sexuala fata de individ. Natalitatea creste, disponibilitatea sexuala a anumitor zone gri creste si ea (adolescenti, poligamie, samd) si accentul pe procreere la randul lui devine relevant. Intoleranta fata de minoritati aici depaseste zona non-hetero, intra si in spatiul acelora care fac sex de placere, sau care fac sex cu mai multi parteneri, sau care fac sex pur si simplu in anumite perioade ale lunii sau fazelor lunare. Ayaan Hirsi Ali descrie in detaliu atitudinea Islam-ului fata de sex si sexualitate si felul in care femeii in particular ii este interzis sa vada ceva placut in sex; placerea sexuala este “impura” or puritatea e o chestiue care apropie omul de Allah. (si aici o derogare hazlie e ca fara sex nimeni nu mai ajunge la Allah)

Sunt unii sau altii care se vor declara scandalizati de opresiunea minoritatii LGBT in Romania. Sau a ateilor (desi, cum explic in alta parte, ei nu sunt o minoritate per se). Sau a yoginilor (Bivolaru e inca un nume de casa). Sau a consumatorilor de substante recreationale (desi acolo granita cu patologia e intima, si blurata). Dincolo de evidenta ca pentru o persoana literata, care deci are unelte necesare sa testeze realitatea, intoleranta a priori  e o abdicare de la insusi principiul pentru care te-ai literat (adica sa te informezi), intuitia iti spune ca zgomotul care se intampla imprejurul unor astfel de evenimente e doar o consecinta pozitiva a faptului ca, departe de-a fi obliterate, astfel de insule minoritare au devenit relevante. O voce eretica ce nu poate fi redusa la tacere e deja inceputul unei avalanse care mai devreme sau mai tarziu distruge zidurile cetatii.

G

 

 

O democratie "solitara"

A fost dorinta expresa a unei mamici de partid. Isi dorea cu ardoare solitaritate. Sau asa repetasera in culise, daca pica pleasca si vine presa ziceti draga cu-acelasi vorbe ca ale lor. Vor ei solidaritate? Vrem si noi. Cer ei sa tinem aproape? Ei, noi tinem si mai aproape. Si apoi razboi, pa-ce-pa-ce intre doua do-bi-to-a-ce. Sforaie vorba. Mugeta mintea. Cei care militeaza spun, defetist, ca ei nu pot intra in casele celor care nu militeaza. Ei lasa ca poate sa intre politia concediilor. Ding-dong! Saru’mana, am venit sa verificam daca baiatul dumneavoastra are mana rupta. Are? Pai si unde e? La fotbal ???!!!! Amenda si suspendarea permisului de conducere. Pai cum si-a rupt-o la strung? Acum o sa ne ziceti si ca are origine sanatoasa. Nu, multumesc, eu sunt sanatos, stiti pe noi ne controleaza o data la sase luni, si mie mi-au iesit bine analizele. N-aveam decat scabie dar m-am tratat. Sau giardie. Iau metopronolol, ienap. Cum le iau? Cu apa.

Totul incepe sa arate ca un film de Tim Burton. E grotesc, e frumos, e pe alocuri plin de umor. Mircea Diaconu spunea, transfigurat, ca situatia e cu mult mai grava decat credem pentru ca lumea a inceput sa faca bancuri pe tema crizei. Pai si ce pacatele noastre ar trebui sa facem, sa o tratam cu seriozitate? E tot ce ne-a mai ramas, restul pastilelor s-au terminat de mult, cica la Slatina ortopezii nu mai pun ghips ci nuieluse de alun si nu mai dau medicamente de durere, ci supozitoare cu glicerina. Macar sa ai un colon curat daca tot o sa mori de sepsis. Si vom glumi, vom spune snoave, ne vom amuza cu sarg de ce proportii interesante, conopidiforme, prinde saracia noastra intelectuala si nu numai, in timp ce continuam sa pacatuim prin consumerismul nostru. Aflu, in ultima vreme, ca obiceiul meu de a dori sa am o viata buna, de a lua bani cu imprumut si apoi de a-i plati cu dobanzi teribil de viguroase, sau in orice caz aspiratia mea de a castiga mai bine pentru mine si familia mea sunt piei Satane. Daca eu am inteles bine propunerea celor din deal, trebuie sa fac un pas in spate, sa ma multumesc cu un venit per familie de 300 de Euro pe luna, din care sa platesc facturi de 600 de Euro la iarna, iar pentru diferenta sa platesc cu amenzi, si eventual inchisoarea, pentru evaziune fiscala. Strategia mi se pare evidenta, cum sa-ti permiti sa traiesti cand statul stie cat castigi?

Si-apoi vor fi si oameni care pleaca. Bineinteles ca pleaca aceia care consuma putin, sunt austeri deja de la mama natura, fie ca fac bai de cernoziom in camp luminat fie ca, zanatec, isi iau campii spre tarile calde. Din balon, probabil, se vede o miscare concertata catre iesirea dintr-un furnicar pe cale sa se innece. Ce va fi cu cei ce raman? Cum va fi cu cei ce nu pot? Cine le va purta lor de grija? Grija guvernului am inteles-o, abilitatile lor diplomatice – apreciabile cum sunt – m-au lasat rece.

De la balconul CC-ului, cand incepusera huiduielile, s-a auzit sugestia Elenei: “da-le ceva!”. Si se vor da 100 de lei la pensie! Sa fie primit! Si 200 de lei la salariu! Uraaaa! Macar de astazi, atatia ani mai apoi, acesti cosasi ar pastra macar apartenenta timpului care se cuvine ca ar fi trecut peste ei. Pot sa zic ca asta ma intristeaza, intr-un fel, si ar putea deveni singur motiv pentru o plecare fara sa privesc inapoi. Dictatura. Oricat de urat mi-a fost in democratie, principiul ei ramane unul solid si nicidecum insular. Statul violator in serie nu imi place ca definitie, nici rolul de argat pe care mi-l impune, cu atat mai mult prin gura unora care nu stapanesc gramatica limbii romane, care este, care “mai” este. Ca si acum multi ani sunt surprins de cat de aproape e, insa, de piele, aceasta forma de guvernamant pentru anumiti cetateni cu drept de vot ai tarii mele. Nu le pot purta pica. Dar nici nu pot sa fiu de acord cu ei.

Vorbeam, in urma cu cateva seri, cu un bun prieten din R. Moldova. Nu-i zic basarabean, nu cred foarte tare in “Basarabia pamant romanesc” dupa ani in care mi-a devenit clar ca drumurile noastre s-au rupt pentru totdeauna. Dar prieteniile raman, oamenii raman aproape. Mi-a spus ca si acolo e o sansa ca se vor intoarce comunistii la putere. Iar ca daca se intorc el pleaca. Nu mai vrea coruptie. Nu mai vrea acea micro-coruptie de la colt de strada care te consuma, care te absoarbe, care te murdareste pe maini si hai, ca tu mai poti, mai duci, te “invarti” dar asta iti doresti si pentru copiii tai? Asta e tot ce esti dispus sa le dai?

Ne apasa o singuratate veche de o mie de ani.

G

Presedinte. Adjectiv.

De dimineata, la trezire, m-am apucat sa scriu un text. Cu subiect, cu predicat, cu acord intre cele doua, cu virgula, cu cratima, cu sens. Am plecat, si plec de la premisa ca subsemnatul se adreseaza unui public intelectual, acolo, cateva sute de oameni, oameni care au facut (o) scoala, care nu ma intereseaza neaparat in ce masura apreciaza scrisele mele ci ca petrec timp pretios din posesia lor in compania mea, prin acest intermediu.

Dar l-am sters.

Si scriu acum, autentic si dupa cum imi vine, lucruri despre care e posibil ca are sa-mi para rau candva, ca mi-au scapat buricelor degetelor, iata deci devenite buze fara fermoar.

Am votat ieri la prezidentiale pentru prima oara nu pentru un presedinte, ci pentru speranta intr-un premier. In deceniul in care mi-a fost dat, ca om tanar si deci de viitor al acestei tari, sa-mi exprim dreptul de vot, mi-am pus invariabil speranta in niste Tatuci care mai de care mai natantoci care, sub presiunea aparatcik-urilor de partid au ajuns sa inainteze tarii un Adminstrator de cele mai multe ori imbecil sau corupt. Nici unul, pana in prezent, n-a facut vreo diferenta. Nu mi-am facut iluzia vreodata, in acesti ani, ca “presedintele jucator” ar putea sa insemne vreodata altceva decat un dictator deghizat. Si totusi, cand ai un neam care inca tanjeste dupa dictatura e de inteles cum intentia de vot, aia analfabeta, spurcata, manjita in gunoi si-n cernoziom de oi, dar totusi “sincera” , vine sa intregeasca aceasta idee. Dar pe cat de jucator ar fi un presedinte, el nu va substitui executivul sau n-ar trebui sa o faca.

Nu mi-am facut iluzii cu Mircea Geoana. Epitetul de “prostanacul” i se va potrivi pentru posteritate, ti se strange sufletul de mila pentru acest om care iata, nici cu tot sprijinul pamantului n-a putut sa conjure imprejuru-i suficienta convingere incat sa impinga bolovanul democratiei inainte. M-am simtit murdarit, in intentia mea initiala de vot pentru liberalul Antonescu, atunci cand si-au dat mana stanga si dreapta peste “proiectul” Johannis, unul in care am crezut cam cat cred si in Duhul Sfant. Adica de nevoie.

Dar sunt inzecit mai dezgustat de parcursul iredentist al actualului, si viitorului, presedinte al Romaniei, Traian Basescu, un om care pe mine, ca medic, ca intelectual, ca tanar roman, ma inspaimanta. Romania pe care el o reprezinta ma inspaimanta. E una a pestilentei in care doar nebunul sau nesabuitul vor incerca vreodata sa faca, sau sa schimbe ceva. Nu cred ca doar dezamagirea ma impinge in a spune ca suntem condamnati pentru inca 5 ani la salbaticie, atat din partea acestui om cat si a celor dimprejuru-i. Salbaticie inseamna doar ca cei 5 milioane de votanti ai domniei sale vor continua sa traiasca la poli opusi ai existentei, imparati si proletari, posesori de bentley si consumatori de alocatii, dinti de portelan si dinti de aur care-si vor ranji unii la altii in timp ce conjuga belsugul verbului “a fi” sau “a face”.

Nu e suficient ca un partid sa fraudeze, sau nu, niste alegeri. Adica sa fure. Adica in mod deliberat sa puna acolo niste hartii cu stampile pre-stampilate. Nu frauda e de vina, ci felul de-a fi al Romaniei, o tara impietrita in localitati de secol XVIII in timp ce durerile ce se rasfrang asupra tuturor sunt de secol XXI. Si nu batranii ne-au blestemat. Nu. Ne-au blestemat tocmai tinerii, nepotii acestor batrani, uitati si de unii si de altii si ne-educati in altceva decat in ura, coji de seminte si ocaua becalului si-a vanghelului.

Vai de ei.

Vai de noi.

Vai de ce vor lasa in urma.

G.

O lume minunata

Inchid ochii. Mai iau o gura de cafea. Imi vine in minte, de-o data, melodia cu “o lume minunata”…in care vei gasiiiii nuuuuu-maaaaai-coooo-piiii. Ma pufneste rasul. Imaginile reveriei mele se succed cu viteza descarcarii unui cartus de Ak-47, alta unealta a violentei sublimanta intelectual in aburi negri matinali. Boc in vizita de lucru – culmea impertinentei. Cat sunt gata lucrarile? 90%? Nu, raspunde apasat de griji inginerul, si mici brobonele ii mijesc de supt basca. Suntem cam, zice el subtiind buzele, 95 – 96% gata. Nu se poate hotari, matematica numerelor complexe si-a radicalilor patrati il da repede gata, oare cate sisturi bituminoase s-or fi dus din solul patriei ca sa ajunga o centura de premier? Sa nu se mai intarzie! Bicul Boc (sau Micul Moc, dupa calitatea polipilor dumneavoastra) s-a hotarat ca, indiferent daca tara l-a citit sau nu pe Alexandru Vlahuta, el ii vrea, astfel incat va termina in termen record, si fara nici un ban suplimentar, toate promisiunile electorale. Si inca un pic pe varf, inca-un smarc pe codaraste. Mai de mila, mai de sila, imprejuru-i exista ciraci care chiar si in acest ultim ceas ii sadesc mandria omnipotentei si-a staturii reinventate de pantoful cu trei viteze si R de la racheta. Mie mi-a placut de domnul Boc in tinerete, acest ardelean cu adevarat hiperactiv, brav bard din satul Rachitsele, care sa stiti ca, v-o zic din proprie experienta, da chiar foarte bine la coasa. Are acel swing, are acel shuffle, are mainile bine prinse in secera si ciocanul vremurilor noastre. Si-apoi e un politician “nascut iar nu facut, cel ce cu Tatal odata s-au nascut”.

Basescu botezand un miel – si el negru – zis Traienica. Traienica, promit ciobanii, nu va fi taiat si se va vedea cu nasul lui “si la anul”. Pana atunci Traienica nu va fi doar un miel. Va creste mare. Ii vor creste coarne. Sa nu-ti placa umorul rural romanesc? Pana la urma orice emotie conjurata te pune pe limba, acru-amar-saratura-ce-oi-fi, a unui om inzestrat cu abilitate egala, aceea de cetatean. Acum, sa nu disperam, alternativa votului cenzitar cred ca m-ar fi impins la spanzurare autoerotica, si m-as fi bucurat ca ma spanzur singur eu si cu batista mea in timp ce acesti Cristofori de MonteCristo isi vantura munculita lor, pana cur(b)ului, toti inteligente native indelung preparate in laboratoarele afaceristicii si finantelor incrucisate. Or, daca votul nu tine de a) inteligenta, b) educatie or c) standard de viata, de ce mai tine? Pentru mielul Traienica, tine foarte mult, si el stie asta, de teama schimbarii inerenta oricarei stari de rau. Sunteti siguri ca dati raul meu pe raul altuia? Pana la urma, dupa o vreme, la mine ati ajuns sa stiti unde dau, unde crapa, unde las buza umflata.

O lume minunata, propun candidatii nostri, plina de jucarii. Pentru copii. Indarjirea, de fapt si de drept, si singura unde imi pica tiglele de pe casa sufletului, e acolo unde stiu ca sunt aici gratie, datorita, multumita, celor dinaintea-mi si ma doare ca nu le pot fi chiar asa de recunoscator pe cat mi-as dori, dar mai mult decat orice sunt sigur ca cei ce vin dupa noi ne vor uri cu pasiune. Ne vor injura cu lacrimi pe obraji. Ne vor scuipa pe morminte poate. Imbatranim analog, dimpreuna si separat, si uitam treptat portita prin care-am intrat in aceasta lume, preocupati inca – vorba domnului de la Sindicatul bovinelor (va jur, asa ziceau ca se cheama) – ca sa vina la “Voda” sa “li se dea”, si-asta pentru ca Statul ramane inamicul numarul I al statului.

Rasuflu greu, in anii acestia am trecut de la Cucuvea la Tap si-acum la Mielul Traienica. Nu-ti trebuie un car de ore petrecute pe Canapea sa intelegi ca inca ne fascineaza sexul cu Mioara si moartea ce pandeste dupa usa. Si-asta pentru ca ne incapatanam ca suntem un stat “national si unitar”. Or eu recunosc multe natiuni “romane”, care si-ar merita conducatorii lor mici, locali, care sa-i reprezinte, carora poate sa le faca Adi Minune imn si sa le imprumute bani domnul acela subtirel, tras ca prin inel.

G.

Moralitate de porc

In Vechiul Testament traditia pocaintei si trecerii la dreapta credinta sunt evenimente fortuite si de obicei insotite de luminite trandafirii si cantece pioase pe fundal. Nu e nimic mai frumos decat sa vezi pacatosul, criminalul, hotul, banditul, preacurvissimul si mult-hulitorul cum cad in genunchi, in semi-prostratie, si precum Cain obtin permisiunea de a sta frumusel sub dud in timp ce dusmanii acestora, de se vor intoarce impotriva lor, vor primi de 7 ori cate 7 egal 49 din partea lui Doamne Doamne. Va invitam sa jucati la loto. Nu va place ispasirea pacatelor? Impartasania? Spovedania? Eu cred uneori ca ne-am nascut si prasit intr-o tara pocita de simonie fara macar sa aiba vreodata scuza papalitatii si-asta pentru ca sa-ti platesti pacatele cu bani e un obicei pagan dar – in unele momente – destul de util.

Acestea fiind zise si stabilind noi cat de cat un cadru semantic in care vom vorbi de urmatoarele, cuvine-se cu adevarat, Cantarea cantarilor, sa privim la editorialul de azi al fostului premier din Jurnalul National, actual membru de vaza al PSD si ortac in tot si’n toate al guvernari Boc cu B de la kilogram, Adrian Nastase, unul care ar putea foarte bine sa reprezinte inceputul unui proces verbal numit, generic, Marturisirea pacatelor. Multumesc pe aceasta cale lui Radu Cazan ca l-a citit cu intonatie la revista presei pe Antena. Radu si cu mine ne stim de mult, am lucrat si impreuna intr-o vreme si ii recunosc intonatia cinica din voce mai ales cand i se face punga si-i vine sa traga o flegma cum a invatat la el, pe Mures. Era prea savuros, insa, sa treaca la vedere pildele pline de duh (sfant?) ale domnului Nastase care mai ramane sa isi lase si barba si ne-a (ras)popit pe toti.

Sa citam din cuprins:

“La noi, fiecare subiect e grav, pare fundamental pentru viaţa a milioane de oameni, uneori aşa şi e, apar fapte strigătoare la cer. Dar, în final, se aplică numai soluţii strigătoare la micul ecran.

În felul ăsta, cazurile respective fie rămân să băltească singurele şi să evolueze hai-hui, după capul lor, fie sunt rezolvate discret, într-un final, la adăpost de ochiul public, care priveşte deja în altă direcţie.

În aceste luni, marea problemă este şi rămâne criza economică despre care noi însă nu vorbim. Guvernul atacă această problema doar dintr-o singură direcţie: cum să tăiem cheltuieli de oriunde, de peste tot, din orice domeniu, cu excepţia turismului. În fiecare lună, această tăiere e altfel descrisă, are altă adâncime, suscită altfel de ţipete.

În ce o priveşte, criza e la locul ei, bine mersi. Cum stimulăm creşterea? Întreprinderea? Crearea de locuri de muncă? Unde e marele avânt teoretic spre construcţie şi infrastructuri pe care îl auzeam la început? Se reduce totul la micşorarea lefurilor unor directori de ici şi de colo – adevăraţi duşmani publici? Aşa combatem noi flagelul economic mondial?”

Sa nu-l iei in brate pe acest fiu risipitor si sa-l pupi, strasnic, pe ambii obraji? Sa nu versi o lacrima si sa-i multumesti Cerului ca mesianicul Bombonel a vazut, in cele din urma, lumina? Sa fie oare posibil ca acest Mecena de Numele Trandafirului a avut, in virtutea propriilor hartoape de trecut si recent-descoperitei faime de fost premier viitor blogosfer , o viziune apocaliptica si-apoi precum Iezechiel a inceput sa vada morti ridicandu-se din morminte? Si-asta in timp ce, de partea cealalta a tralalaului, un presedinte urecheat admite minciuni, minciunele, rapoarte si dezinformari, ce sa mai, tot tacamul, in vreme ce toate coanele Chirite ale micilor noastre ecrane canta, in cor, vai, vai, vai shie durere, uite brie vaporul cum chiere, si marinarii cum moarieeeee, moariee si da din chishiooaaareee.

Domnilor politicieni, incepand cu onoratul domn Nastase, unul ce a avut multe sanse de-a lungul vietii sa si practice, nu doar scriptic, aceasta filosofie a sinceritatii pe care o perinda in Jurnalul national, pe cine incercati sa tromboniti? Mizati pe faptul ca semianalfabetul din comuna Rasinari s-ar putea sa fi fost cablat, mai curand, sau in loc de Romania Libera sa i se aduca Jurnalul National si sa te tii seductie electorala?

Domnule Nastase, fara ca acest text sa fie o scrisoare neaparat deschisa, sau sa zicem doar ca i se vad partile esentiale de la decolteu in sus, feed-back-ul meu onest este ca moralitatea dumneavoastra este de porc. Nu cred in omul multilateral dezvoltat care pareti a fi, imi pare ca mizati prea mult pe ortodoxia acestui popor cu care si dumneavoastra, si ciracii dumneavoastra, si presedintele dumneavoastra de partid si al celorlalte partide v-ati jucat de-a furazolidonul de prea multe ori. Nu are greutate, chiar daca semantic este corect ce scrieti dumneavoastra, atata timp cat macar prin insignia de partid participati la “micile si marile crize”. Singurul mod in care ar capata cat de cat valoare ce spuneti, ce comentati, ce scrieti precum un veritabil Saftoiu (alt bonbon apolitic) ar fi daca v-ati retrage din viata politica, ati face un voiaj de curatare pe la manastirile Moldovei propovaduite de doamna Udrea si-apoi, purgat de cele lumesti, v-ati intoarce si hai sa scriem, cuvioasa adunare. Altfel, infam fie-va demersul de o fi sa fie acesta cu adevarat, luati-va vorba inapoi, mai bine lasati-o nezisa decat asa cum e ea acum, miere de pe limba de salamandra. Sau, mai bine, intitulati-va maculatura “epistole pentru Mircea Geoana”, scrieti un “mic ghid de practica politica al partidului social democrat” sau “sfaturi practice pentru micul Titulescu”. Sunt sigur ca acelasi limbaj cu sinus si cosinus il practicati si in sedintele de partid, nu ma indoiesc ca aveti si noaptea cosmaruri despre ce or fi patind saracii dumneavoastra enoriasi care poarta sepci cu triumvul trandafir. Despre ei sunteti dumneavoastra in politica, eternul dezinteresat si neprihanitul. Despre ei dati dumneavoastra cu sutul in minge. Despre ei combateti dumneavoastra. Pasul de aproape al dumneavoastra ma induioseaza, domnule Nastase, dar de-al meu – vorba lui Ion Creanga – mi se rupe inima.

Primul pas spre obtinerea inapoi a unui mic dram de mandrie se cheama ispasire publica. Nu e de-ajuns sa-ti ajustezi discursul, ca cameleonul (ca cand cantam paduri cutreieram), nu e pana la urma decat un fariseism de joasa factura. Si asta in conditiile in care va aflati la zenitul vremurilor dumneavoastre in echipa noastra Nationala. Observ si la dumneavoastra, dar si la tot ceilalti fartati de-i insotiti in simtire si’n gand nesimtirea fata de povara posteritatii in raport cu propria persoana sau identitate. Nu va chinuie, macar un pic pe la valva ileo-cecala, posibilitatea ca in mod deliberat clasa dumneavoastra politica apasa cu calcaiul pe cap poporul roman intr-un ev interminabil al tranzitiei? Vi se rupe chiar atat de numele dumneavoastra de familie incat sa il predati istoriei sub egida unor fapte deloc convergente la aceste vorbe de le cadorisiti citirorilor precum subsemnatul? Nu cred ca va e colega de partid, memoria imi joaca feste, dar cred ca deviza generatiei dumneavoastra de scortari este cea scuipata de o domnita parlamentar(a) cum ca “ciocu’ mic, ca acum noi suntem la putere”. Ia sa vedem, cum se scrie de fapt editorialul dumneavoastra daca il coloram in aceste coordonate?

Citam, adaugam:

“Ce se întâmplă cu unitatea “doi şi un sfert”? Ciocu’ mic, acum noi suntem la putere. Face poliţie politică? Ciocu mic, n-ai auzit? A ajuns arhiva sa acolo unde “trebuia”? Shhhh, ti-am zis, noi. A fost ea “domesticită” de celelalte servicii? Punct şi de la capăt. La putere am zis![…]Punct şi de la capăt.”

G.

Virtute de firtat

Nu stiati? Mircea Geoana a trecut la contra-atac. Zau, ma mir, nu cititi stirile? Onoratul pesedist, purificat prin mia de ape de foc, tuici tuicane rachioare ciocnite cu toti enoriasi rurali de prin saraca Iapa a Moldovei ca sa-i iasa sondajele la socoteala a inceput sa isi ascuta gherutele de comsomol asupra Marinarului Sef. Intre doua asteptari la trecerea pe zebra imi frec multumit manutele asteptand ciuperca deasupra Bucurestiului; sunt mirat, ce-i drept, de idiotenia redundanta a tuturor prestatorilor la viitoarele prezidentiale, aici inclus si Crin Antonescu. Intrucat imi pare o idiotenie fara de margini sa transmiti mesajul tau catre popor dupa cum urmeaza: “stim ca v-ati saturat de Basescu, nu-i asa ca ne vreti pe noi in schimb?”. De douazeci de ani, deja, aud aceleasi lucruri, din nou si din nou, ca si cum o data la patru ani electoratul se duce sa voteze patru ani noi de auto-flagelare, mai nou chiar cinci cat priveste presedintele. E o insulta si-o infamie la adresa intregului segment elector sa ii sugerezi, macar o clipa, ca alegerea lui ar trebui sa fie influentata in vreun fel de trecut. Eu nu votez ultimii 5 ani, ci preferabil mi-as dori sa-i votez pe cei ce vin. Iar daca tu, marite Firtat, imi sugerezi ca de satul ce sunt ar trebui sa te aleg pe tine, iar daca imi aduc cumva aminte ca acelasi lucru l-au spus ultimii 3 dinaintea ta, optiunea de pe masa e una cu un singur tais si se termina intr-un cuvant care rimeaza cu cotor, unealta preferata a personajelor din Baltagul.

Din nefericire, oricine pleaca in cursa electorala la acest moment o face cu un handicap intelectual, anume ca paseste pe un teren minat de derapajele delirante ale actualului presedinte care, istet cum e el si cu ochi albastri, a recreat un climat ante-revolutionar in care nu mai stim cine cu cine e, cum se disputa serviciile secrete si secretele dintre ele, si de partea cui e militia si procuratura. Ultimele saptamani n-au facut altceva decat sa ma arunce si mai mult pe orbita, si ca mine pe multi altii convinsi fiind – cum sugera filosofic vecinul Boac in 1990 – ca singura solutie ar fi fost ca intreaga nomenclatura sa fie executata cu Ceausestii la Targoviste de Craciun ca porcu’ de Ignat. Devoalarea unor practici altfel de rutina pentru ultimele doua decenii, caderea valului de pe aceasta pojghita transparenta de normalitate au pus in prima lumina murdaria, gaunosenia unui stat care la acest moment merita doar o solutie chirurgicala de care cu siguranta Mircea Geoana nu este, nu a fost si nu va fi vreodata pregatit, iar Crin Antonescu mi-e teama ca ar putea sa devina (cel mult) un nou Emil Constantinescu fara atragerea de partea lui tocmai a acelor puncte motoare “fara de care nu se poate”, vezi un Patriciu sau un Popoviciu. Si unii, si ceilalti, si-au aratat capacitatea de a dezechilibra justitia sontoroaga, pe-ale carei ghebozitati se ridica noua putere. Exista o singura saturatie atinsa ce-i drept de mult de catre tot acel electoral a carui forma de protest formal e abtinerea de la vot, cei peste 50% de fapt, anume ca (in opinia mea ce-i drept) ne-am saturat sa fim mintiti. Dilema mea morala la fiecare scrutin din ultimii ani a fost ca nu imi permite infrastructura sa scriu, si sa conteze, cum ca m-am saturat sa fiu mintit si ca am nevoie de oarece garantii “ori altfel”. Nici un politician nu a trecut in “ori altfel”, odata ales parlamentar e un pasaport in alb catre Nirvana afacerilor conivente. Eu, cetatean, ma tem de Justitie ca de dracu’ in timp ce parlamentarul si-a primit, pe votul meu, imunitate in fata ei. Eu, cetatean, particip la actul de justitie doar o data la 4 ani respectiv la 5 ani cand imi exercit dreptul la reprezentare; cati dintre cei care au primit vreodata un vot, insa, vin dupa aceea ca prin actiuni concertate sa indeplineasca intelegerea dintre noi? Niciodata. Fiecare generatie de parlamentari au scuipat copios pe votantul ales, pe sinistratul care tipa acum pentru Becali si pe buna dreptate in contextul dat, pe intelectualul a carui caligrafie a fost inlocuita de apasarea unei stampile in timp ce se mai pierdeau cateva zeci de hectare de pe harta proprietatii contribuabilului, adica statul lui.

Cuiul meu, in raport cu cele prezentate mai sus, are de-a face cu nevroza jurnalistului si-a analistului care musai se vor raporta la o ideologie, fie ea de stanga, de dreapta, de sus sau jos. In acelasi timp se deplange prezenta coruptiei in justitie, sau absenta justitiei in (probleme de) coruptie. Se vorbeste de comunism ca fiind in continuare etalonul de la care ar trebui sa plecam. Domnilor, intre timp noua generatie de votanti, acum in varsta de 20 de ani, chiar nu stiu ce e aia, despre ce vorbiti domniile voastre, motiv pentru care mesajul li se opreste undeva la linia sosestei. Pe de alta parte continuati sa intretineti nevroza de cavou a celorlalti, cei care am trait macar o zi in lumina Epocii de Aur, nevroza proprie voua caci in subsidiar aud admiratia pentru felul in care totusi “functionau” lucrurile, caci da, si eu mi-as dori acum ca latifundiarul, si oligarhul, porcovanul si totii ghiortanii lui Cristoiu sa infunde o buna celula, eventual din aceea propovaduita de domnul Mircea Basescu. Aud insa ca acesta ar trebui sa fie pretul, cumva, in mintea mea ca fiinta sociala ce ma aflu. Or ce-are a face una cu cealalta?

Spuneam la un moment dat ca ma bucur din suflet pentru actuala criza financiara, sper sa se acutizeze. Sper sa se acutizeze si sa fie foamete, si sa pateasca toti becalii ca onoratul Gigi adica de la 3 miliarde sa ajunga la 3 milioane si-apoi la 29 de zile. Sper asta, insa, in continuitatea unei dreptati de jure, nu doar de facto, pentru ca altfel disparitia unui becal nu va face decat sa propulseze un altul, poate mai rau decat el, evolutionar superior carevasazica in aceasta lupta pentru monopol; noul becal, s-ar putea, va fi fratele sau verisorul sau finul sau cumatrul premierului, sau presedintelui. Ce te faci atunci? Una e un spritz la Golden Blitz, alta e compatabilitate de grupa sanguina.

G.

Laudatiopizdet

Cotidianul si Evenimentul Zilei de astazi denunta, spre buna lor lauda, expulzarea lui Alex Vakulovski din preafrumoasa noastra tara. Comentariul unuia dintre militienii care s-au preocupat de aceste lucruri este halucinant, dar tipic mitic: “Nici nu ştiam cine este domnul Vaculovski. El a depăşit termenul de şedere şi a primit decizie de returnare în ţara lui. Am înţeles că a şi plecat. Expulzarea se face doar după un ordin semnat de un magistrat, în urma unor chestiuni mai grave”. Cu alte cuvinte bai Muci, l-ai mai vazut pe baiatu’ asta? Nu dom’ne, nu stiu, nu-l cunosc, ce-aveti cu mine? Bai, esti sigur ca nu l-ai mai vazut? Uita-te bine la el, traiti-ar, uita-te bine ca-ti sting felinarele. Dom’ sef, nu dati, va jur, NU stiam ca este domnul VaKulovksi, cum as fi putut sa stiu, sunt doar un parlit de functionar cu patru clase si-o scoala de vara la ofiteri….

Mi-aduc aminte cand eram eu la scoala primara, intr-o vreme cand inca mai visam in secret la Basarabia, erau niste “baieti” mai destepti care umblau impreuna. Isi purtau numerele matricole in buzunar, ca deh, cu numarul i-ar fi putut i(n)dentifica f’un trecator. Mai reuseau sa fure cate-o sticla de rom de pe la vreun boschetar si-apoi un pic infuzati prindeau fraieri care ieseau de la ore, asa ca mine. Si zdup, vreo 5 golani ma inconjurau, dupa care incepea, Unul catre Altul: bai, asta e mah’ ala care te-a scuipat? La care Eu, constient ca urmeaza o tavaleala, ma uitam profuz la Acuzator, la Procurorul de servici si spuneam rar, si raspicat, ca eu nu scuip alti oameni, cel mult scuip pe jos. Nu aveau inteligenta necesara sa priceapa aluzia, dupa care repondentul continua, da mah, si m-a si injurat de mama. Ce-i drept e drept, abil telepat si-ar fi dat seama si ultimul canin ca n-am ganduri ecumenice despre respectivii izmene-carpite. Imi luam ghiozdanul in brate, care Slava Partidului era o cutie de plastic destul de rezistenta si-apoi Romanii isi faceau datoria civica de bullies, se termina repede si imi vedeam de drumul prin parc.

Am invatat multe drumuri prin parc. Dupa o vreme am devenit indezirabil pentru obiectul agresiunii lor pentru ca aveau si ei nevoie de note, nevoie de teme, nevoie sa “creasca”. Viata ii prindea din urma. Altii primeau prinosul recunostintei lor. Si de fiecare data, as putea sa jur, dialogul abuziv incepea cu “bai, tu il cunosti pe asta? El ti-a facut X sau Y”?

Astfel ca am ramas stupefiat cand am citit in EvZ declaratia ofiterului referitoare la Alex Vakulovksi. Vezi Doamne nu e nimic personal, noi nu tratam pe nimeni preferential si pana la urma nu noi am gresit, el a gresit asa ca ce-aveti cu noi? Ne-am facut “doar” datoria! Mai ca s-ar si chirci in pozitie fetala si-ar incepe sa scanceasca, sa stoarca o lacrima, ca toti golanii cand se dovedeste ca nu pot sa invinga prin intimidare, sau orice altceva. Pentru ca in aceasta poveste statul roman este format, la ora adevarului, din acei golani ai copilariei mele, cu osificare prematura de fontanele dar nu-i bai ca si-asa era encefalul mic din start. Golaneala, in adolescenta mea, era o forma de protest civic in fata bunului simt care avea un scop, avea o orientare anti-sistem, anti-stat, anti-format de guvernare. Din ea, pentru ca la vremea aia erau si acesti giboni cogeneri pe baricade, n-a mai ramas decat vena golana, n-a mai ramas decat violenta si nimicnicia, dispretul si hai fis de-aici, ca-ti scuip seminte in cap.

De ce i-am face noi, sau oricine, un laudatio lui Vakulovksi? De ce ar trebui ca acest basarabean, pana la urma, sa aiba acces in Romania? Pana la urma noi suntem unde am vrut, ei sunt unde au votat. Viza, copile, hai!

In ianuarie, 1990, tata parea intinerit cu 20 de ani. Spunea, gata, acum ca am scapat de asta mai e un singur vis pe care il am, ca in timpul vietii sa ne reunim cu Basarabia. Vedeti voi, tata inca avea amintirea unui timp cand pamantul sfant fusese al nostru. N-a fost sa fie, s-a facut pod peste Prut dar n-a ramas decat o punte, si-apoi Basarabia a devenit Republica Moldova si prin asta s-a intors la Mama Rusie odata cu Voronin, dar mai ales datorita impresiei bune facuta de armata a 14-a din Transnistria. Au imbatranit oameni, au crescut oameni. “Golanii” Moldovei, spre deosebire de ofiterii romani de la serviciul Pasapoarte, lupta in continuare pentru o idee anticomunista si asta intr-o vreme cand noi se pare ca am uitat de unde venim, sau unde mergem. Mult mai putini, moldovenii au avut o singura poarta de mers inainte, anume sa vina liber in Romania, sa circule “ca la ei acasa” si sa duca inapoi cunostinte si buna initiative care poate le va schimba viitorul. Iata prezentul (via un prieten de-al nostru, om cu doua facultati, doua mastere, nici unul dintre ele la el acasa, ci in Franta) – vezi AICI si AICI– in care au loc inca frictiuni intre o buna parte dintre cei liberali, pro-Romania, pro-romanism, pro-comuniune dintre cele doua state surori, si ceilalti, ceilalti fiind pro-rusi, pro-Moscova, pro-comunism. Departe de mine sa sustin ca a fi pro-rus e totuna cu a fi pro-comunist. Dar, pe de alta parte, mi se pare o noua tampenie intr-o lunga serie de tampenii ca noi, Romania, sa sanctionam toata comunitatea romana de nationalitate moldoveneasca din cauza unui Gribenco si compania. Nu e vina lui Vakulovksi, de exemplu, ca cererea lui normala a durat 4 ANI!!!! ca sa treaca printr-o birocratie obisnuita, si la Chisinau, si la Bucuresti, sa functioneze mai mult pe usa din dos decat pe ghereta din fata. Si fata de ce a afirmat, demagog, in repetate randuri diplomatia romana in relatiile sale cu Moldova, anume ca “fratii” nostri vor avea in continuare, chiar si dupa aderarea UE, o casa unde sa poata veni oriunde, ceea ce se intampla acum e evidenta unei mari ipocrizii.

Minciuni. Acestor minciuni le-a fost dedicat prezentul laudatiopizdet, drept care in semn de protest fiecare titlu, fiecare text pentru urmatoarele zile va contine eponimul “pizdet” cu care va fi asociata preafrumoasa noastra societate. Pedelepizdeti. Bocpizdeti. Nicapizdeti. Europenpizdeti. Democratpizdeti…Pizdeti, pizdeti, pizdeti.

Rusine, Romania.

G.

Valoare prin osmoza

Osmoza, ce poate fi mai frumos. Pentru cine doreste libertate absoluta de miscare, acesta e mecanismul pe care vi-l recomand. Sa treci ca apa prin membrane, sa cari in spate un graunte jumatate si nu tu pompe, nu tu gradient, nu tu canale voltate, nu tu, ptiu drace, polaritate. Nu. Ia ganditi un pic mai incet, si nuantat. OsMooooZa. Osmoza e un mecanism de absorbtie inventat probabil la o capirinha pe plaja, si-n timp ce sugi vremelnic la un pai sa-ti zici, oare unde se duce toata fericirea asta, si cum sa o absorb eu mai bine? Raspunsul l-ati ghicit. OoooOOO? Smooooooza.

Bun, acum ca v-am scarbit de-a dreptul cu libidinoseniile de dinainte de ora 7, sa trecem la lucruri serioase. Aflu in Gandul din aceasta dimineata o treaba pur Radio Erevan, pe care ma simt s-o dau mai departe si s-o folosesc drept trambulina pentru pledoaria impotriva osmozei ca metoda de invatare. Potrivit jurnalistei Madalina Darvarul di la Gandul, fata presedintelui (un fel de “Fetele Marinarului”, ca sa cresc target-ul de cititori) n-ar fi “terminat” vezi Doamne facultatea in Amerika, ci a participat doar la neste (s)cursuri de-alea la Fefe. Sa citam, via Gandul, anuntul facut anterior de El Comandante care a dus la aceste cautari asidue finalizate intr-un foc de artifixuri:

“Fiica mea este mult mai deşteaptă decat o credeţi, e totuşi un copil care a terminat în Statele Unite, la James Madison University, şi-a echivalat studiile şi aici, vorbeşte foarte bine o limbă străină. Sunt destui pe care i-am trimis în Parlamentul European fără să vorbească” – Traian Basescu (Gandul)

Realitatea Radio Erevan e ca domnisoara catindat a terminat facultatea Romano-Americana, la noi pe Dambovita, veci pururui n-a visat ea diploma JMU.

In timp ce scriu asta am o strangere de inima care trece repede in timp ce ma refugiez vesel nevoie mare in copilarescul “el a inceput-o”. Ar trebui sa conteze pana la urma unde a studiat fata presedintelui, ce-a facut in facultate, daca vorbeste sau nu limbi straine, daca leaga sau nu doua vorbe cu subiect si predicat? La fel ca ieri, spun ca atata cat timp suntem vecini de masa la un botez nu ma deranjeaza absolut deloc. Daca domnisoara Basescu vrea in schimb sa ma reprezinte pe mine la PE, atunci am o problema. Pe de alta parte, acest democrat devenit democrat-liberal devenit presedinte devenit (o zic altii, nu eu) periculos pentru Romania in cazul unui al doilea mandat arunca o alta castana prin care, ce-i drept, o ridica pe Nucuta in ochii lumii si-i creste cota de piata dar vai! pe aceleasi principii care l-au ridicat si pe el. Scandal. Controversa. O fi terminat, n-o fi terminat, o fi aia nenorociti ca o manjesc cu noroi si zic ca a facut la Fefe…si-asa mai departe.

Strategia, am trait-o si eu pe pielea mea, e sa sa zica cineva despre tine “ala din America”, s-o zica primul, s-o spuna clar. Eu am luptat de exemplu 6 luni, mereu cu zambetul pe buze, sa amintesc onoratei Imparatii ca nu sunt din America, ci din Canada. Acum Canada n-ar fi avut acelasi impact, nu tu Turnuri Gemene, nu tu Clauza Natiunii cele mai favorizate, aveti dreptate onorata doamna, doar ca vin de un pic mai sus de pe harta, la noi era un pic mai frig si se vorbea si’n doua limbi, uneori in acelasi timp. Ce folos, n-am avut succes. Colegul din America asta trebuia sa fie, colegul din America. Fata Presedintelui n-ar fi putut si ea sa studieze, sa zicem la Universitatea Dunarea de Jos. NU. Trebuia sa studieze la americani, acei americani catre care se indreapta, inclusiv in viziunea presedintelui Basescu, toate sperantele noastre, nu s-ar mai indrepta.

N-am absolut nici o problema cu onestitatea privind studiile, incurajez si admir acei oameni care au merite – si vai voua cati romani destepti sunt pe lumea asta mai ales si prin aceea ca tac din gura si nu vorbesc despre ei – dar ce-avem azi aici e o noua dovada de impostura si un rar insight in grandomania domnului Presedinte. El n-a mintit. El a cosmetizat doar realitatea. A prins un capatel de ata, e ca si cum eu as spune ca daca m-am plimbat prin curte pe la MIT si Harvard ca “am absolvit, magna cum aplaudae (sic!), prestigioasele Universitati din Statele Unite. Nu mint, chiar m-am plimbat pe acolo cu nevasta, si-am luat si-o carte de la librarie! De aici si pana la a construi o valoare osmotica doar ca am respirat acelasi aer se presupune ca s-a lipit ceva de mine e o distanta lunga.

Minciunica presedintelui privind odrasla e o noua alintatura dulcec tuturor romanilor care si-au facut studiile la Harvard, Princepton, Berkeley, Yale, Brown, si-asa mai departe si care nu s-au intors dupa doua saptamani sa spuna rudelor “stiti, am terminat Universitatea, vorbesc o limba straina, hai, ploconiti-va”. Stie oare domnisoricica Basescu durerile, apasarile, suferintele unui student roman la orice Universitate straina in timp ce Tata (acest Tata al nostru carele este cu capul in nori) se consuma supraomeneste ca ia te uita, mai, iar mi-au pizduit-o pe Joitica? Stie oare domnul presedinte cat costa aceste studii, care sunt bursele pe care le dau americanii si la ce-o fi buni banii aia, sau daca sunt suficienti, sau daca sunt utili, sau daca respectivii romani dupa ce termina – de data asta pe bune – Universitati in US mai are vreun rost sa se intoarca acasa?

Presupunand, domnule presedinte, ca un absolvent Yale, sa zicem, revine la Bucuresti, ce sansa are el in fata unui vechi aservit de-al dumneavoastra care a facut cursuri la seral la Bucuresti ca sa ia si el o diploma de jurist in schimb are ditai agenda de telefon, se “stie” cu baietii si are “experienta strazii”? Nu prea, ma gandesc. E nevoie de o perioada de acomodare, de cizelare, cu siguranta confratii nu-l vor primi cu bratele tocmai deschise iar daca sunt deschise n-o fi si-o floare la butoniera. Pentru ca la ora adevarului romanii trimisi/ plecati la studii in strainatate n-au fost lansati la un pescuit de valori, ci doar expulzati pe-o orbita de unde odata intorsi stupefactia nu poate fi decat ca “bai, iar te-ai intors?” …adica, zau, daca ar fi fost in locul tau nu s-ar mai fi uitat in urma. Romanii verzi, astia care storc lacrimi dupa tarisoara lor, care zbat tensiuni in pieptul de arama daca ar fi avut schwung s-o taie la o facultate in strainatate n-ar mai fi privit inapoi. Ce-i mana pe ei in lupta? Oare invidia? Oare ura? Oare “rautacisme” care ascund undeva si admiratie, si dorinta de apropiere, si dorinta de asimilare osmotica a personalitatii si de emulare a personajului?

Uitati care e problema asa cum o vad eu, ca unul care “s-a intors din America” (adica, pfui, din Canada unde am lucrat 3 ani). Eu unul n-am asteptat nici covor rosu la aeroport, nici tratament preferential la spital, nici oferte peste oferte de servitude si ridicare in slavi. N-am avut impresia despre mine ca sunt mai shmeker, desi felul de-a fi a expatilor am inteles ulterior ca e privit ca shmekeresc si arogant (rautacism #1) , n-am avut impresia despre mine ca sunt mai destept desi continui sa raman uluit adeseori de tipul practicii de pe la noi si la ora adevarului as fi pregatit sa comport o dezbatere pentru “de ce” cred asta, si nu invers (da de ce zici tu ba asa?). Nu mi-am defilat diplomele, nu mi-am afirmat calitatile pe la toti coltii. A spune ca “am muncit in Canada” cred e suficient de anonim si fara sa mentionez Universitatile unde am functionat, functiile pe care le-am avut etcaetera. Ce-are a face? – imi zic desi pana la urma e un prestigiu care se presupune ca ma apara de gaini, ca de caini nu ma tem.

Am crescut intr-o tara in care aveam conducator un Savant de Renume Mondial, o veritabila Ecaterina Teodoroiu meets Marie Curie meets Sofia Vicoveanca, un Profesor Academician Doctor ale carei atingeri delicate o calificau drept expert si oracol de servici. O chema tot Elena. Si Elena avusese un mare ghinion, pierduse trenul burgheziei. A trebuit sa recupereze spectaculos, s-au facut lucrari in numele ei publicate apoi in jurnale straine. A luat diploma universitara de chimist pe turnanta, a devenit profesor honoris causa! si-apoi a facut cateva videoclipuri cu ea in halat alb de-a prins poporul treaba asta cum ca e om destept, cu facultate. Ce neam de analfabeti trebuie sa fi fost, la “orase si sate”, incat sa treaca minciuna asta gogonata? Iar azi, cand Fata Marinarului se vrea europarlamentar, in parlamentul european unde sa ma reprezinte si pe mine, de unde si pana unde vine acest ochios sa ne expuna poezia Bene Merenti ale lui fata lui? In virtutea precedentului? Conteaza ca si fata lui e cea mai desteapta din stat?

Supun atentiei acestor domni cum ca ce fac dansii e analog mimetismului batesian. Henry Bates a descris, acum un secol jumatate, caractersitica anumitor specii de a “mima mesaje de amenintare transmise in mod obisnuit de alte specii otravitoare catre pradatorul lor comun”. Bine, domnia sa se referea la fluturi (WIKI) Intelegem, asadar, de ce fluturas nu mai ai aripioare… Noi, intelectul, posedam acel venin si-l vor si ei. Cine e oare, Doamne, pradatorul nostru comun, daca nu cumva paranoia noastra proprie si personala, fobia de prostie pe care o recombinam cu tupeu, daca nu cumva la sfarsitul zilei noi suntem echi-responsabili de asta pentru ca si printre noi se afla multi impostori?

In final, supun acelorasi domni spre reflectie si meditatie un alt mecanism de mimetism descris de Bates pe care il ofer in limba aia de-o vorbeste domnisoara Basescu:

“Some lizards, for example, will do ‘pushups’ if they are spotted, advertising to the predator just how strong and healthy they are – that pursuing them is just not energetically profitable. Still others however are harmful even if the predator can eat them, for example many plants and fungi contain deadly toxins and other chemicals, while certain snakes, wasps, and other animals are able to poison, injure, or otherwise harm many of the predators who would otherwise eat them. Such prey often send clear warning signals to their attackers, such as strong odors, bright colours and warning sounds. Note that the word ‘prey’ refers to any living organism subject to being eaten, whether animal, plant or anything else.

Use of such messages is known as aposematism. Aposematic prey need not display such signals all the time. It may be energetically costly for them to do so, and even if it is not, they may have other predators that can tolerate their defenses. In fact, even if all their predators will avoid them if adequately warned, there are still those predators that have not yet learned that they are dangerous. Short of instinctive programming to avoid the aposematic organism (which is seen occasionally), it is unlikely that any potential prey will be prepared to sacrificially educate its predator. Thus, a combination of camouflage and its antithesis, aposematism, often occur.”

G.

Sa traiti? Bineeeeeee….

Gata, putem scoate capetele afara? Poate sa iesim pe usa din dos. S-au terminat rosiile stricate? Au plecat huliganii? Mai exact spus, a vazut-o cineva pe Mihaela Radulescu in parcare? Daca nu, eu propun sa mai stam putin in ilegalitate. Sa mai cugetam. Nu stiu acum daca imaginea sistemului de asigurare de servicii de sanatate (ca e nevoie, dragilor, s-o zicem p-a dreapta, sanatatea romanilor n-are nimic a face cu sistemul pe care-l huliti, ci cu doctorii care-i tin sanatosi, si-am sa revin la asta) deci nu stiu daca imaginea acestui sistem e una fidela realitatii. Eu insumi l-am avut pe tata internat doar de curand. Eu insumi, doctor sau nedoctor, n-am putut opta ca “reanimarea” era un salon ca oricare altul in care se inchesuiau la ora 4 dimineata apartinatori veniti sa tina – la nevoie – o lumanare ca doar la neurochirurgie intri, dar nu se stie daca mai esi. Si-am fost tentat, ca alti medici, sa arat cu degetul romanul infect cu care mi-e rusine. Si-am fost agitabil, ca sa zic asa, si mi-ar fi placut sa ma agite cineva, cand degetul s-a intors catre aceia care au impins bani ca sa primeasca favoruri asa cum ai plati un taximetru sa te duca si pe tine si pe doamna’n Herastrau si-apoi el sa tina de sase la o tigara cat ti-o tragi cu duduia. Astfel de favoruri.

Unde mai pui ca toata fanfaronada dimprejur a mass-media mi se pare de-un prost gust reminiscent procesului Tovarasului Nicolae. Sa indraznesc sa scot capul din musuroi, eu “medicul” blamat si sa zic ca nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale? Acesti oameni pare-se s-au hotarat ca si putinii aia doctori pe care ii mai iau is buni de trimis pe apa Sambetei. Asta zic domnii jurnalisti. In revansa eu ce vad, cand vin cu mic cu mare la cabinet, sunt oameni care plang. Iar cand ies zambesc, isi sterg o lacrima si zic: “va multumesc, domnu’ doctor”. In fiecare zi, stimate Tatulici, stimata Radulescu, “umilinta” pacientului este un fapt real, ubicuitar, care se petrece intr-o maree de “va multumesc domnu’ doctor” si “va multumesc doamna doctor”. E ca si cum ar fi descoperit intr-o buna zi taranul ciocolata si-acuma i se pare ca de la Domnu’ se trage si toata ziua buna ziua sta cu limba’n Milka, la fel a descoperit si presa romaneasca valoarea culpei medicale. Motiv pentru care ne deschid noi orificii si, n-ar fi suficient, incurajeaza o isterie masiva si din partea colegilor de breasla. Care sunt niste pungasi intr-un numar de situatii si-asta pentru ca imaginea de care tocmai v-am zis e una inexacta.

V-am zis ca asta se intampla la mine la cabinet. Si ca exista o maree de cabinete unde se mai intampla.

Pe langa maree exista si avalansa de plicuri, comisuri si comisioane care se platesc. Si preturile se stiu, se propaga in pata de ulei, si-asa se face de fapt triajul de care vorbeste onoratul Arafat, cod rosu galben si albastru este-al nostru tricolor, anume daca iti permiti sa nasti la X sau daca nu nasti la Y, daca iti permiti spaga pentru spitalul A sau pentru spitalul B, si daca n-ai bani inseamna ca n-ai de dat si atunci stai acasa si mori ca la Slatina (sic!). E o nenorocire, o discriminare, un abuz, si de cand cu Nicolaescu nu mai exista nici scuza ca avem salarii modice de voluntari la Maica Tereza pentru ca de exemplu satrapul slatinean avea 40 de milioane pe luna salariu. Va dati seama? PATRU ZECI DE MILIOANE! Asta in conditiile in care wow, cerule, sufletelule, mamicule asta inseamna la cursul zilei…1000 de Euro pe luna? 12.000 de Euro pe an? Acum cateva seri domnul profesor Cinteza (saracul) de care pentru prima oara in toata cariera lui mediatica am fost mandru pentru ca ne-a reprezentat cu onoare (una mititica, dar destul de vioaie) si a vorbit de “nevoi” medicale.

Sa vorbim de “nevoi” medicale. Prima si cea mai importanta este cea de educatie medicala continua. Domnul doctor de la Slatina a lasat sa moara un om pentru ca e mojic, nesimtit, bully si tot ce vrea presa sa faca cu dansul. Pentru mine, ca medic, culpa dansului e marca unei lipse de educatie medicala. Asta nu e ca la scoala cand nu ti-ai facut lectia. Asta e ca in viata cand nu stii de unde te-a lovit tramvaiul. Prin analogie, domnul Arafat are educatie medicala si de-aia e taticul SMURD-ului si de-aia vorbeste unor asistente la Giurgiu ca Thomas Aquinas vulgului. Pentru ca are educatie medicala. Altii nu. Si-asta pentru ca accesul la EMC e unul zdravan compromis. Subventiile in sanatate s-au dus in orice, de la roboti chirurgicali care nu opereaza la RMN-uri de mare putere care nu RMN-eaza dar fereasca sfantul sa plateasca vreunul abonament la o REVISTA. Eu contribui la Colegiul Medicilor de Exemplu din convingere, pentru ca nu m-a intrebat nimeni daca vreau sau nu, la fel si domnul slatinean la fel si dom’ Profesor. Ce primesc de banii aia care-mi dispar lunar din buzunar? Sufletul. Zero. Loc de parcare in ceruri. De la minister? Strangeri de mana.

O alta nevoie a medicului este salubritatea locului de munca. Ceea ce nu pricepe inca domnul Tatulici este ca medicul nu e robot de bucatarie, n-are decat functia de a efectua un act medical si-ala in limitele decentei, eticii si bunelor maniere. Nu medicul trebuie sa curete aleea de la intrarea spitalului, sa tina temperatura intr-o zona de comfort, sau sa stearga pe jos. Nu medicul duce plosca bolnavului, si nu medicul da apartinatorii afara cand vin cu tot neamul lor cel raposat. Eu, medic sunt ultima veriga intr-un lant plin de margele in care vin civil dupa civil, adicatelea prost-platit dupa prost-platit. Eu, medic nu sunt politistul din intersectie ca sa dirijez traficul. Eu sunt procurorul. Eu sunt judecatorul. Eu sunt uneori avocat de sanatate si prin asta am o demnitate pe care nu-i nevoie sa o reinventez in fata fiecarui muncitor de la uzina obisnuit ca doftorii astia sunt tot un fel de mecanici auto. Cati doctori au dat in judecata pacienti pentru nesimtire? Vreodata? Le spun mereu celor cu care lucrez ca nu iau spaga pentru ca practic o medicina de bun simt si a lua ar insemna sa mi-l pierd, si pentru mine bunul simt e o pastila mai buna uneori decat toate antidepresivele din lume si cu mult mai pretioasa dar stiti vreunul dintre voi cum fabrica medicul bunul simt de care se plange domnul Tatulici ca ar fi avut nevoie? De unde vine “bunul simt” care lipseste in Romania? Cine creaza, stimuleaza, intretine si incurajeaza bun simt in sistem? Pai draga pacientule, draga apartinatorule, draga asistenta, draga infirmiera si draga soferule pe ambulanta, bunul simt e o moneda de circulatie la care doar noi psihiatrii poate avem un rol de mentorat. Chirurgul nu opereaza cu bun simt; unii dintre cei mai mari chirurgi au ramas in istorie ca maini de aur, personalitate de tinichea. Medicii din urgenta trebuie sa stie protocoale mai bine decat formule apelative de politete, chiar daca acestea din urma sunt un necesar instrumentar. Politetea in vorba e o bagatela in comparatie cu politetea in fapta. Iar privind politetea in fapta eu, cu toata virulenta mea vis-a-vis de acesti confrati biciznici, nu pot sa nu observ ca oamenii au iesit ca boii in lucerna pentru ca le-au plecat idolii, mainile puternice care sa-i mane, valorile de la varf care sa-i motiveze, oamenii smirna care sa-i tina in loc. E ca atunci cand tai capul la o gaina, mai umbla beata dupa aia dar nu poti sa-i ceri sa faca oua in cuibar. Or mi-l si imaginez pe domnul Tatulici, sau pe stimata sa colega bine rujata de la Realitatea, intr-un talk-show elucubrant in care sa arate obrazul nesimtitei aleia de gaini care dintr-o data nu mai face oua in cuibar! Cum a fost posibil? Si de-o parte si de alta niste puicute, si niste cocosei, sa stea sa discute c-o fi si c-o pati. Stimabili, urla elefantul din camera! Pierdere de vreme in timp ce Spitalul Universitar continua sa aibe afluenta macabra la Urgente pe care o are, cu personal pe care intre timp l-ati umplut de respect, l-ati facut de cacat, si care acum spre bucuria tuturor primeste toata flegma sociala in timp ce mai salveaza o viata si asta doar pentru ca Mariile voastre aveti de vandut niste publicitate. Asta e tainul vostru. Al nostru, al profesiei medicale, este jugul centralizarii din care tsasneste inversunata o dorinta de a fi liberi, de a putea functiona in normalitate iar normalitate inseamna ca eu pot sa-ti refuz tie, a priori si fara motiv, serviciu medical cu exceptia serviciului de urgenta sau a acelor stabilimente care sunt sociale.

Ce vreti voi de la sistem? Stiti careva care e quota voastra la el? Stiti careva ce meritati voi de la sistem si mai ales, domnule Tatulici, cand ai pus mana dumitale ultima oara sa faci educatie medicala veritabila si nu incitare la ura si discriminare profesionala? Cand vine baba cu papornitele in mana satula din singuratate sa se interneze la Spitalul Sf. Maria pentru ca o ia cu palpitatii, dar e sanatoasa tun, ii ia televiziunea pulsul, ii face televiziunea EKG daca vine sa certifice ca la Sf. Maria se produce o culpa? Cine a invatat baba ca televiziunea e factor de coercitie? Da, baba s-ar putea sa se intoarca acasa si sa moara. Patul “ei” va fi fost ocupat poate de altcineva care vine cu o salvare si a carui viata ar fi capatat prioritate. Noi, medicii, nu suntem in meseria de a salva toate vietile, suntem in meseria de a trata conditii periclitante de viata. Cine vrea altceva e de-o naivitate crunta. Cine vrea sa dea doi lei pe sistem si sa primeasca douazeci de lei e de-o naivitate crunta. Cine invoca strainatatea, ca wow ce bine e acolo ca nu dai spaga uita sa mentioneze care e sistemul de facturare si cat de clara e contractarea, spre deosebire de-aici unde intri cu impresia ca toata medicina ti-e la picioare pe gratis, ca ai buletin de Bucuresti si pe maica-ta o cheama Floarea. Mai lipseste sa primesti si-un pic de paine si sare cand tu, maret pacient, te-ai pogorat din ceruri si ne-ai onorat cu prezenta ta. Si asta pentru ca noi, o profesie liberala, o profesie autonoma, suntem inca prinsi cu chingi de acest “stat” huiduit de toti, suntem asociati cu acesti pungasi care politizeaza medicina, o arta eminamente apolitica, apartinica, transcontinentala. Dintotdeauna medicul pe campul de batalie putea trata si de-ai lui, si de-ai alorlalti, si era ferit pe cat posibil de focul inamic. La noi, ce ironie, moartea unui om la o garda la Slatina declanseaza foc incrucisat pe medici ca aia nu fac, aia nu fac, lui X sau Y li s-au intamplat diverse nenorociri etcaetera. Si medicul este pacient. Si medicul va poate da dreptate, chiar daca a fost privilegiat de breasla el va fi trecut prin aceeasi sarabanda de absurditati ca sa ajunga la un rezultat, chiar cu toata colegialitatea posibila. In particular medicul va va da dreptate asa cum se pricepe el. Dar de la mayasi incoace nu prea se mai fac sacrificii de grup pentru ca maretul Zeu banana sa se indure si ca prin minune sanatatea romanilor sa se amelioreze.

Pentru ca in Romania nu se face profilaxie prenatala care sa atinga toate paturile sociale.

Pentru ca in Romania factori de risc majori pentru boala in general raman ignorati cu desavarsire. Alcool. Tutun. Sex neprotejat. Noxe.

Pentru ca in Romania se baga bani in aviatie civila si in masini de politie cu reactie, in timp ce la Universitar medicii isi cumpara singuri ata si manusi chirurgicale iar o data pe an sare siguranta la insulina si-alte minuni.

Pentru ca in Romania un medic rezident castiga salariul minim pe economie inainte de faimoasele “sporuri” si ca prin minune dupa ce-si ia examenul de medic specialist ii scade salariul.

Pentru ca in Romania n-ai nevoie pentru o decontare de internare decat o adeverinta de salariat sau bon de pensie plus bilet de trimitere. Imparat si proletar primesc, socialiceste, aceleasi servicii de cacat. Dintre toate alternativele posibile, aceasta pare sa rezide cel mai mult in constiinta publica: de cacat, dar pentru toata lumea.

Pentru ca in Romania civismul si-al unuia, si-al altuia, face sa ne placa spaga pe cata vreme a legaliza cerere/ oferta la actul medical, a superficializa veniturile aditionale a un vis, o utopie. Ce stat cretin prefera ca medicul sa ia, sa zicem, 1000 de Euro spaga la o cezariana in loc sa taie dracului o chitanta si-apoi sa declare la fisc, sa ofere impozit s.a.m.d. Ce instrumente de “stimulare” ar trebui sa fie ca medicul sa redevina liberul profesionist care este in mod normal?

Pentru ca in Romania toata lumea vrea sa fie tratata de dom’ profesor. Nu arareori dom’ profesor e o decrepitudine care are un scor de performanta indoielnic, membru al aceluiasi relicvariu care mentine cu dragoste toate cele spuse mai sus. Nu eu il trimit pe nevrednic la dom’ profesor. Se trimite singur.

Pentru ca nimeni nu face lobby pentru medic daca medicul n-o face. Lobby care e hulit. Lobby care e scuipat de toti tatulicii si radulescurile ca fiind “medic tot la medic trage”. Dar la cine sa trag? La popa care nu-ti ingroapa mortul daca nu-i dai un bani pentru fiecare membru al sfintei Treimi? La politistul care iti numara punctele in timp ce-i numeri banul? La judecatorul care uita convenabil sa scrie o vorba in verdict daca ii aluneca unsoare prin prohab? La politicianul care uita ca a dat o lege sa creasca niste salarii? Nu domnilor. Eu tin la medic pentru ca sunt medic. Dumitale tine la pacient cand, si daca esti pacient. Datoria omului sanatos e sa promoveze sanatate, or ultima oara cand am verificat sanatate inseamna doctori, personal medical calificat, spital sau cabinet. Nu insemneaza ca apararea drepturilor bolnavului creaza sanatate!

Pentru ca in Romania toata lumea ramane stupefiata ca mor oameni. Ce sa faca, sa infloreasca sa inmugureasca? Dar sangele celor omorati in statia de autobuz deunazi pe mainile cui o fi? Dar sangele celor care mor zilnic pe DN1? Sangele celor care mor in mizerie cui ii pateaza manseta? Sau sangele contaminat al celor cusuti cu ata chinezeasca. Sangele celor care-au mancat carne de porc cu dioxina?

In ziua cand am sa fac consultatii in biserica accept sa mi se puna in carca invierea Mortilor si viata celor care va sa vie. Pana atunci am sa raman medic, si-am sa raman la intelegerea mea, allopata, despre moarte si mortalitate. Multor oameni nu le mor rude toata viata cate morti vad unii medici in garda. Multi nu vad sange tsasnind toata viata lor cat vede uneori un medic, intr-o garda. De la adapostul comfortabilei lor ignorante multi ne vor mai arata cu degetul, acelasi deget care, la proxima ocazie, va fi facut rugaciune catre medicul care-si va apleca stiinta catre ei. Nu e un santaj, domnule Tatulici, e o realitate, medicul nu face prozelitism domnule Tatulici, nu imbolnaveste oameni ca sa-i aiba la mana spre deosebire de popa care isi poate modula registrul de pacate pentru care e musai sa-si ceara iertare pacatosul. Omul, prin natura lui, sufera de boli carora medicul e indrituit sa le ofere alinare. Asta e juramantul lui Hipocrat. Am dreptul sa execut un act medical si-l fac in granitele non-raului. Nu sunt obligat sa il fac. Nu sunt obligat sa il fac in conditii de umilinta publica. Nu sunt obligat sa-l fac sub amenintarea armei asa cum sunt amenintati uneori colegi de-ai mei care fac garzi la Floreasca sau Universitar. Nu sunt obligat sa-l fac sub reflectoarele camerelor de luat vederi. Si, dupa toata mizeria provocata, domnule Tatulici, nu sunt obligat sa-mi schimb practica mea de bun simt cu-a dumneavoastra, domnule Tatulici. La ora adevarului stiu ca a mea are efect. A dumneavoastra cate vieti a pus pe picioare? Vreuna?

G.

Dura lex. Durex.

Familia mea si cu mine ne apropiem de o borna kilometrica, zilele astea. E o poveste pe care, poate, o va dezvolta Andreea mai mult, pentru ca ea a fost in mijlocul evenimentelor. Eu, in virtutea catorva zeci de milioane de metri distanta, am participat cu nimica, dar forta exemplului…

In esenta, a fost un conflict legat de pamant. De proprietate. Si de dispunerea de proprietate.

Eu, personal, m-as fi lipsit de o discutie pe tema asta si pe mine, si pe voi. Dar tocmai ce mi s-a inundat corpul vitros de la ochiul stang citind cele ce urmeaza:

“Trei femei dintr-o comună argeşeană au ajuns la puşcărie, pentru că nu au vrut să renunţe la o bucată de pământ asupra căreia drept de proprietate are, prin hotărâre judecătorească, o altă persoană. Femeile, care au între 58 şi 77 de ani, susţin însă că au fost încarcerate pe nedrept.”
(sursa: Realitatea TV)

Nu pot emite o judecata de valoare vis-a-vis de cine ar fi avut, de “drept”, calitatea de proprietar in povestea asta. Dar sunt mirat pana peste Marmara ca, in judetul Arges, executia ordinului judecatoresc e atat de…prompta. Mintea mea de ardelean nu poate sa conceapa ca, in 2007, o pereche si jumatate de militeni se pot duce sa ridice trei babutse cu diferite grade de scleroza, si sa le bage la Mititika.

Pe de alta parte, cunoscand anumite…ihim…persoane in etate si nu numai, nu pot decat sa salut crearea precedentului! Dura lex, sed lex! Propun, pe aceasta cale, sa deschidem noi frontiere si sa aruncam dupa gratii toti pensionarii care abuzeaza de transporturile in comun, si care ne papa serviciile medicale in mod fraudulos. Sa ii izolam pe aceia care si-au improvizat godine in micile lor garsoniere subversive, si fura gigacalorii. Acei batrani obstinati. Acei batrani biciznici. Acei batrani hoti si banditi.

Si batranici. Mai ales batranici. Credeti voi oare ca fiecare batranica e descendenta directa din sfanta Vineri, sau sfanta Duminica? Nu. Va inselati amarnic. Batranicile sunt o specie de humanoizi pusi pe rele; isi terorizeaza nepoti, nepoate, si mai ales ii intimideaza sistematic cu acte de proprietate.

Doamne, ce nebunie.

Deci sa recapitulam. In judetul Arges, justitia a avut o eruptie cutanata din care cauza a luat pe sus trei batranici si le-a pus in traditionalele lanturi pentru ca n-au respectat o hotarare judecatoreasca.

Eu vreau Cosbuc.

De George Pamant.

G.