revelație

Ca rezultat al celor întâmplate în ultimile zile, am ajuns la concluzia că numai Monarhia mai salvează România. Cioabă, Măria-Ta, unde ești?

iPost

cenzura sau secret de stat?

De citeva zile, in Turcica e scandal mare: se pare ca niste exponenti de frunte ai actualului regim s-au dedat la diverse animaleli cu practicante ale celei mai vechi meserii din lume. Nimic nou, o sa spuneti, la noi asta e la ordinea zilei, mai greu e sa-i gasesti pe aia care n-au facut-o; problema e ca toata tarasenia a fost filmata, iar filmuletele au fost urcate pe rapidshare si fileserve, ca sa le vada tot romanu’… pardon, tot turcu’, in mod democratic si-n virtutea legii dreptului la informatie. In urma scadalului de presa care, inevitabil, a urmat (pentru ca si la ei, ca si la noi, se pare ca ziaristii nu au acelasi succes la femei ca politicienii, de unde si rica permanenta pe care ziaristii le-o poarta), intr-o sedinta de urgenta de 5 minute, executivul de decis pedepsirea acelor destrabalati interzicerea accesului la rapidshare si fileserve (de unde, intre noi fie zis, saracu’ tractorel isi tragea si el mai un film 1080p, mai un flac, mai un pdf cu vreo revista care nu se gaseste pe aici, mai o cartulie electronica pentru tablet, etc). Trebuie sa recunoastem ca au lucrat simplu si eficient, nu ca la noi, unde scandalul ar fi durat cu lunile, s-ar fi inflamat tot boboru’, de la vladica la opinca, si, in cele din urma, nu s-ar fi luat nici o masura.

Atit am avut de raportat.

PS. Stati linisititi, am incercat orice free DNS posibil, nu merge de nici un fel. Singura scapare e zevera.com… dar pentru cit timp?

UPDATE 01.06: Accesul la cele doua filehost-uri s-a restabilit, probabil ca fisierele respective au fost sterse. Unde nu mai e foc, de unde sa mai iasa fum? Vin alegerile…

1/2 Dead Can still Dance

Buna dimineata de dupa Pasti,

Am lipsit mult, dar puteti considera ca am revenit odata cu primavara.

Exista perioade in care nu te poti aseza la birou sa scrii chestii pe blog pentru ca nu ai timp nici sa faci treaba pentru care esti (sau nu) platit. Eu tocmai trecui printr-o astfel de perioada, pe care consider ca am parasit-o cu succes. Am revenit, deci, pina la urmatoarea perioada plina de evenimente.

De unde vine titlul? Pai la sfirsitul lunii martie mi-am luat 3 ore seara sa merg la Sala palatului sa vad un concert. Era vorba de o jumatate (vocala) din celebra Dead Can Dance, o trupa pe care o ascultam in vremea liceului si a facultatii. Brendan Perry a tinut un concert absolut superb, pentru ca vocea i-a ramas aceeasi, la fel si feeling-ul.

Despre inceputul lui aprilie, ce sa va spun… am muncit de mi-au sarit capacele. Asa cum deja stiti, pentru o scurta perioada, trofeul FIFA a fost prin Romania. Nu va zic cum a iesit, ca asta ati putut citi prin presa, dar va zic ca s-a muncit ca la balamuc. Dintre toti cei implicati as vrea sa aduc o lauda tirzie celor de la Aeroportul Otopeni, inclusiv firma de handling Menzies, care au lucrat asa cum nu prea se lucreaza in Romania: nemteste, aka ceas, aka brici, aka super. Si pentru ca bila alba face casa buna cu aia neagra, as avea de dat un bobirnac BGS-ului, dar nu foarte dureros, fiindca pina la urma treaba a mers bine si nu se face sa arunci cu oua cind toti ceilalti azvirl cu flori.

Inca un mit s-a naruit: chiar si avioanele prezidentiale cad! Groaznic! Si naiba s-o ia de treaba, tot la rusi cazu si asta al polonezilor…

Pentru cei interesati: inca traiesc, sunt bine, ma refac dupa vreo 2 saptamini cam greutze, incerc sa recuperez Pastele lucrat de 1 Mai muncitoresc, sper sa-mi si iasa. Trag dupa mine de vreo 2-3 saptamini o raceala, mi-a aparut si o carie, ne-am mutat cu sediul in Piata Romana si, ce e cel mai important, de astazi redeschid sezonul la Yahoo Messenger! Cred ca pina la urma titlul se refera si la mine 🙂

Va doresc spor la treaba,

a.

Crezul si votezul. Dictionar conspirativ al limbii romane pt I.

Primesc azi, pe mail, un document complice. Fara introducere, fara delicateturi, fara note de subsol. I-am zis, la fine, “dictionar conspirativ al limbii romane”. Se pare, saracul de mine, ca pana acum in tot acest amar de ani de cand vorbesc sloava de-o perfectiona’ saracul Ion Roman, nici macar n-am gandit bine romaneste.

Autorul mi-e necunoscut. Va jur ca nu sunt eu, nici nu vreau sa imi revendic vorbele, nu sunt un nesimtit, cred in proprietatea intelectuala. Daca cumva ajunge aici pe cai nebanuite, sa-si lase un nume, si-un crez. Eu unul il votez imediat la presedintie.

Iaca-ta o prima transa.

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-qformat:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;
mso-fareast-theme-font:minor-fareast;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;
mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

ABUZ = fără buze
ACRU = unitate de măsură a acrelii.   Ex: Tata are o soţie de 3 acri  şi o soacră de 5.
ACTRIŢĂ = matriţă pentru fabricarea acelor
AIUREA = loc bine determinat spre care ne îndreptăm
ALI-DADA = fratele mai mic al lui Ali-Baba (pe fratele mijlociu, din respect pentru dumneavoastră, nu-l amintim)
ALOPECIE = căderea părului, de pildă când pomul este lovit cu toporul la rădăcină
ALTERCAŢIE = schimb de cuvinte cu parul
AMÂNAT = fără mâini
AMPULĂ = amintiri din tinereţe
APOI = apă mare
APOPLEXIE = stare de disconfort creată de apa provenită de la vecin, neconvenţional, prin tavan
AŢÂŢAT = fără sâni
BASCĂ = femeie din Pirinei, cu marginile îndoite înăuntru
BATALION = fratele mai mic al plutonierului Batal Gheo rghe
BIRMANIA = predispoziţie maladivă a unui ministru de finanţe de a pune noi taxe şi impozite
BIROCRAŢIE = democraţie originală, bazată pe încasarea cât mai multor biruri, cam ca la noi
BIZAR = zar dublu
BOSUMFLAT = şef supraponderal
BULDOZER = aparat sofisticat utilizat la repartizarea în fiecare litru de sifon a 163.172.249+3 bule de CO2
CACOFONIE = proprietate a sunetului specifică manelelor

CARAMEA = răspunsul soţilor la întrebarea “Cine face piaţa?”
CASCĂ = ordin pe care comandantul il dă militarilor cu puţin timp înainte de culcare
CELULOZĂ = boală căpătată în închisoare
CHILOT = moldovean ce chilotează un avion
CIMBRU = marcă poştală din Banat
COLONEL = intestinul subţire
COMBINEZON = lenjerie uşoară, transparentă, purtată de lucrătorii de pe combine
CONTRADICŢIE = ceva împotriva dicţiei, spre exemplu căluşul
DIHOR = băşina cu blană
DOGMĂ = răspunsul la întrebarea “Ce rasă e câinele ăsta?”
EVADAT = răspunsul la întrebarea “Cine dat ţie măr, Adam?”
EXTRACTOR = fost tractor la C.A.P., actualmente piese de schimb în Turcia
FURCULIŢĂ = mărturisire facută în instanţă
GARGARĂ = boală parlamentară
(A) GENERALIZA = verb mai mare în grad decât “a coloneliza”
GHERILA = un moş simpatic care dăruieşte copiilor din Cambodgia, Honduras şi Peru cadouri drăguţe: mitraliere, pistoale, grenade,mortiere.

Ţara mea şi-a lui şi-a ta. În pana mea.

Cine şi-ar fi imaginat vreodată că generaţii întregi de tovarăşi şi domni au trudit în industria auto pentru ca viitorul mondial să fie o bicicletă cu 3 foi şi 7 pinioane? Cum e aia cu să încurajăm mişcarea în aer liber, să reducem poluarea, să înveţe populaţia să pe bicicletă ca să nu mai folosească tot timpul maşina aia mare, şi decizia unui stimat domn fost profesor, fost medic, fost soţ şi actual edil, de a interzice accesul cu rolele şi bicicletele în parcuri, pe motiv că parcurile sunt pentru oameni, copii şi bătrîni, care sunt incompatibili cu bicicletele, rolele, trotinetele, patinele şi alte dispozitive cu roţi. Eu aş interzice şi accesul cu cărucioare de copii, întrucît e clar, după nişte mii de ani de la descoperirea ei, roata redevine periculoasă.
Ar fi crezut vreo clipă domnul Mercedes că va munci la maşinuţa atelierului său pentru ca peste nişte ani să apară un oarecare alt domn Brabus care va mai pune nişte bucle şi apret pe maşina sa, nişte sprayuri şi nichel care îi vor tripla preţul, iar cea mai tare chestie e că nu va mai scrie nicăieri că maşina e Mercedes şi nici forma caroseriei nu te va ajuta prea mult?
Sau că se vor ridica firme de papuci sportiv, tricouri, treninguri, blugi, cămeşi, branduri puternice, semne simple la care cînd eram mică visam, pentru ca după 100 de ani viitorul să fie acelaşi tricou, acelaşi papuc, dar tocmai fără iconiţa aia din piept sau baretă?
Sau cine mai înţelege ceva din avîntul pionieresc al revoluţionarilor români care cereau să se facă capitalişti, visau la o butică, o consignaţie, ceva din care să se înmilioneze, şi măsura fofecării (ştiu că e forfetare, dar parcă mai adecvat e forfecare, nu credeţi?) întreprinderilor mici şi mijlocii de anul ăsta, măiastră lovitură a micului, dar vioiului nostru guvernaş.
Nu vi se spunea la şcoală că e bine să învăţaţi, să fiţi premianţi, fiindcă al vostru este viitorul? Ei şi nu simţiţi oarece  invidie faţă de fostul coleg de bancă, fost buticar, băiat care fura din mercerie, fost şofer de tir şi priceput cu canistra peste Dunăre, actualmente patron, deputat şi posesor de şalupă maritimă cu 2 punţi pe lacul Snagov? Ca să nu zic nimic de ciobani, că se interpretează.
Dar cu turismul? Cu turismul, zic, care-i treaba? Facem autostrăzi, le dăm în folosinţă, pe lîngă ele construim hoteluri accesînd fonduri europene, facem oferte ca lumea externe şi interne, ridicăm puţin ştacheta calităţii şi dă-i şi îmbogăţeşte-te, nu? Nu! Adică mai întîi creăm noi un imn, deştept sau prost puţin importă, că e pe bani. Apoi difuzăm imnul peste hotare şi străinii vin ei, că vor da pe spate la auzul versurilor şi al liniei melodice care parcă le aduce aminte de ceva cunoscut. Şi odată veniţi asta e, nene, ţi-ai furat-o şi ţi-a crăpat maşina pe DN să fii sănătos, banii din avansul tău sunt de mult lănţişor la gîtul soţiei mele!
Fetele manîncă cît nişte vrăbiuţe şi arată ca nişte butoaie, bărbaţii care preferă blondele sunt însuraţi cu brunete, copiii ţinuţi în puf dau liniştea clubului pe nebunia parlamentară… e clar, lumea e razna şi ca dînsa suntem noi.
Plec să-mi cumpăr bicicletă.

Acest articol poate fi citit în numărul din iunie al revistei Explore* care apare la Galaţi

Depresii de calatorie

La sugestia Tovarasului Tracto, am decis sa va impartasesc impresiile de calatorie de pe meleaguri vietnameze.

Pentru a ne indeplini cu succes sarcinile de plan si pentru a stabili noi relatii bilaterale, inteleapta conducere a luat harta-n mina, s-a scarpinat moderat in cap, a produs o analiza profunda a situatiei economice actuale in lumea capitalista si a decretat (adinc, asa cum orice conducere inteleapta o face): sa fie Vietnam. Si a fost Vietnam, ca aici nu sintem la Casa de Cultura, la cercul prietenilor gherghefului.

Asa ca, impinsi din avion in avion, mincind fuse orare precum calu’ lu’ Fat Frumos halea jaru’, am aterizat – la ceas de inserat – in Hanoi.

Surpriza numelui de Romania afisat cu mindrie pe pasaport si prezenta unei vize achizitionate regulamentar inaintea acestei (prea lungii) calatorii a produs o reactie prietenoasa din partea tovarasilor care pazesc aceasta tara minunata cu oameni luptatori. Nu stiu inca ce impresie a produs un Xin chao (seen chow) pe care l-am pronuntat din toti bojocii in semn de bun gasit.

Pina acum, toate bune si frumoase. Partea interesanta incepe de-abia de aici incolo. Dupa scurta pauza regulamentara in care un numar de tigari au fost sudate la foc automat (deh… Nobody is perfect si la mine pe buletin n-am identificat asa ceva) m-am imbarcat in limuzina pusa la dispozitie cu generozitate de gazdele mele contra umilei sume de 40 (patruzeci) parai (dulari, bacsi, coco – alegeti voi cuvintul cunoscut) si am purces spre hotel.

As spune ca asta a fost prima surpriza pe care am avut-o referitor la Vietnam. Dulari ?! Parca acu’ 40 de ani tovarasu’ Ho lupta contra acestei hidre imperialiste… Sau …?

In sfirsit.

Revin in limuzina (marca Benz. Mercedes Benz) unde sint uimit de agilitatea cu care tovarasii vietnamezi minuiesc nenumaratele scutere, mofe, motorete si motociclete prin stinga, dreapta, fata si spatele automobilului care se deplaseaza cu viteza V catre destinatie.

Pe drum – in afara acestor vehicule – am fost depasiti de mijloace de deplasare produse de firmele Audi, BMW si Mercedes care m-au facut sa ma simt ca acasa. Doar ca densitatea de Q7 si X6 e mult mai mica raportat la numarul de doua-roti care populeaza strazile.

Asa cum spuneam, increderea in soliditatea sistemului socialist si a proprietatii poporului asupra mijloacelor de productie mi-a fost zdruncinata inca de la aflarea pretului limuzinei, dar drumul pe DN1-le Hanoiului mi-a provocat revelatia finala: tovarasi, fu*ra astia si comunismu’ asta. Cantitatea de reclama pe unitatea de retina bate si ce vezi pe Magheru’.

Drumul a continuat intr-o maniera pasnica inca vreo 10 minute pina cind am atins granitele orasului frate si prieten Hanoi. Moment din care lucrurile au luat o cu totul si cu totul alta turnura.

N-am sa intru in detalii legate de respectarea culorii rosii (optionala) a semaforului, de legea prioritatii de orice si oriunde, de prestarea a aproape oricarei activitati pe scuter (vorbitu’ la telefon c-o mina si tinutu’ copilului pe ghidon cu cealalta e de domeniul uzualului)… Am sa va spun doar ca – daca eram la volan – intram clar la genocid dupa primul kilometru. Si am condus suficient prin Buhuresty…

Ajuns la hotelul pe care gazdele mele mi l-au pus la dispozitie m-am simtit ca acasa. In sensul ca pentru 145 USD am primit cam ce as fi primit, in Jakarta, pentru 90.  Aceasta unitate de cazare si alimentatie, stindard al turismului hanoian clasificata la cinci stele de organele de resort se afla situata pe Valea Cascadelor. Da, ati citit bine: pe Valea Cascadelor.

… desi, daca stau sa ma gindesc mai bine,  acolo nu vezi atita gresie, faianta, baterii de dus si ghivete pe metru patrat

Coplesit de emotia calatoriei (incheiata, in mod absolut surpinzator pentru mine, fara incidente in trafic – in sensul ca nici macar o oglinda n-a fost afectata, darmite 5-6 vinzari pentru Yamaha…) m-am intrepat (dupa luarea in primire a camerei) catre barul unitatii. Unde, contra sumei de 4.75 USD (TVA si serviciu neincluse) am primit o bere locala.

La halba.

Cu aceasta mi-am incheiat ziua furtunoasa (pentru ca tovarasii bucatari si-au incheiat programul la orele 21, ceea ce m-a impiedicat sa iau contactul cu delicatesele culinare locale).

A transmis din Hanoi pentru andreanum dot org corespondentul de la fata locului, Oπ

PS: inca astept, de 10 minute, cuminte ca tovarasele barmanite sa-si termine sesiunea de nintendo DS si sa-mi aduca nota.

babe I'm gonna Liviu

Nu e vorba despre nici un Liviu in postul de mai jos. Sau ma rog, ar putea fi, ramine la latitudinea imaginatiei fiecaruia. De dimineata am avut chef de Led Zeppelin (precizare pentru cei sub 15 de ani: o formatie care nu mai exista, din pacate) si m-am gindit sa transcriu fonetic titlul unei piese de pe primul album.

De ce introducerea? Habar n-am. Sau am, dar mi-e greu sa exprim. O sa ma straduiesc.

Traiesc si lucrez printre si cu incompetenti. Exceptiile sunt rare si devin din ce in ce mai rare. N-as avea nimic impotriva daca incompetentii nu ar fi si agresivi: tu trebuia sa faci, tu trebuia sa dregi, e treaba ta, ce daca la mine in fisa postului scrie asta? Toate pe ton rastit. Orice explicatie sau non-explicatie se poarta in termeni semi-corporatisti, semi-romanesti, semi-docti cu dese incursiuni in sfertodoctime. Haideţi pentru ca să lucrăm pă targetu care l-am imaginat pă ceea ce-nseamnă să-i atingem ca să-i aducem să take away ce avem noi dă dat şi pă drop meil care dacă e să ne ajute să dăm şi multipack-uri pă horeci şi pă ki ăcaunts… Credeti-ma ca nu sunt exagerata fata de realitate, ba dimpotriva.

Si mai am o problema: pă masă, dă mine, că şi anume… Toate expresiile astea se iau, se imprumuta, ajung sa fie folosite de toata lumea, in special de aia care nu obisnuiesc sa si cugete la ce slobozesc pe gura. Dar m-am surprins si pe mine vorbind cu dă si pă citeodata, si eu am marea hiba ca imi sar in timpane orice agramatisme, pronuntii de-a-mpulea si alte d-astea. Semn ca ce-ti aud urechile incet incet prinde contur si se intareste ca cimentul intre urechi.

Treaba e ca unii dintre astia se duc si prezinta ce cacat am gindit noi unui client. Care clientul sta, asculta, nu-ntelege, se cruceste, se fisticeste, se jeneaza sa-i spuna proastei ca e agramata, apoi inebuneste cind vede cit trebuie sa plateasca. Si reyista un an ca e semnat contractul si apoi se duce oriunde vede cu ochii. C-asa e-n tenis, frate, vorba lu’ Caragiu’ saracu’… Acuma e cert ca unii dintre clientii astia, aka reprezentantii lor sunt si ei bombalăi, vorba unui coleg, si pricep orice romana aproximativa, ca doar traficam frinturi de idei pe care le stringem de coaie sa intre in saibele noastre, dar unii poate chiar au invatat la scoala, poate stiu engleza la peste incepator, poate stiu sa si scrie cu toate literele…

Dupa care vin reprosurile: am pierdut pitchuri si nu mai avem de lucru, cred ca trebuie sa va scadem 20% din salariu unora si sa va dam concediu fara plata permanent altora… Pai cum, nene, zic eu si inca citiva? Pai tot pe noi? Ca pana mea, n-am stat de la inceputul anului, numai in dedeleuri de ayi pe miine ne-ati tinut… fara noi nici macar n-o sa va mai cheme nimeni la pitch. Desigur, aste rautacizme nu se spun fata in fata, pentru ca nu ai unde, nu ai cum si nu ai timp.

Si de-aia m-am hotarit sa ma-mi concentrez muschii acilea, ca sa nu bubui cind nu trebe, caci e criza, cum bine stim, s-a prins pina si optimistul nostru presedinte, si n-ar fi bine sa ramin pe drumuri cind vor altii, mai ales ca nu mai am mult si vreau si eu.

Deci cam asta e cu Liviu, stimati cititori. Cam asta am avut eu de spus pentru moment. Dar voi reveni cu completari. Caci material este cacalau, scuzati familiaritatea exprimarii. Si daca nu mi le notez sa ma detasez de ele incep sa le simt in git.

la aniversară*

26 ianuarie. Ziua Tovarăşului. Tovarăşul, pentru cei mai tineri şi, astfel, mai binecuvîntaţi, tovarăşul cu majusculă era Ceauşescu. Înaintea lui fuse Dej, şi mai nainte fuse alde Groza. Nesemnificativi. Pentru mine şi pentru mulţi tovarăşul este Ceauşescu, aşa cum tovarăşa este soaţă-sa Elena. Nu ştiu dacă au fost mai buni sau mai răi decît predecesorii, că eu doar pe ăştia i-am cunoscut, doar pentru ăştia defilam pe Regie şi 23 August (actual Lia Manoliu) de… 23 august (actualmente 1 decembrie, aka ziua naţională), doar ei îmi raţionalizau alimentele, mă obligau să învăţ Constituţia la şcoală încă dintr-a patra sau a cincea, numai ei selectau cîţiva copii dintre cei mai buni şi îi chinuiau în repetiţii pentru a recita de Revelion la palat, ei l-au trimis pe vecinul nostru la Canal, doar ei ne apăsau degetul pe buze şi n-aveai voie să pronunţi numele lui Iisus, cu poza lui deasupra tablei am învăţat noi matematică şi sub ei trebuia să ne dezvoltăm musai multilateral. Şi cred că de pe acolo de pe undeva se trage şi o rădăcină a dispreţului meu profund pentru tot ce înseamnă populaţia din “organele de partid şi de stat” – da, sună ca dracu, bine zicea dom Roman – respect fata de conducatori, “democratie originala” si imnurile de vitejie.

Din pricina memoriei mele pe atunci foarte bună învăţasem sute de poezii şi cîntecele de partid, cu rime absurde şi idioate; nu ştiu cum dracu le auzeam o dată şi îmi rămîneau în cap. Era o crimă să nu-ţi placă Adrian Păunescu, sau să nu fi citit Senin de august şi alte căcaturi de scriituri din astea cu iz patriotard. De 26 ianuarie toată ţara era în sărbătoare, ţin minte că venea “delegaţii” de ţărani cooperatişti să-şi aducă prinosul de mulţumire către măreţul conducător şi să ureze sănătate în numele întregii ţărănimi. Apoi veneau muncitorii, proletarii, demnii camarazi care luptau pentru propăşirea neamului şi avansarea patriei noastre pe culmile cele mai înalte ale socialismului. Apoi, printre ultimii, umili şi cu cuşma ţărănească în mînuţele palide, veneau şi intelectualii, ăia care mai aveau limbi să pronunţe laude şi să pupe. Dacă versurile celor dintîi erau puerile şi fără rimă, astea ale intelectualilor erau pline de bucurie, euforie, de ziceai că autorii plezneau de fericire numai gîndindu-se la tovarăşu. Uitaţi mai jos doar un exemplu, din marele poet Păunescu Adrian:

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Deci planeta plînge şi Eroul dezamorsează minciuni. Bărbatul ţării… dar mai bine mă abţin de la comentarii. Dar nu pot să nu amintesc de vecinele care făceau avort ilegal în bucătării sau la moaşele din mahalale. Tocmai fiindcă bărbatul ţării decisese că avortul este ilegal. După părerea mea este crimă să faci avort, dar e la fel de adevărat că fiecare femeie are dreptul suveran să decidă dacă face sau nu avort. Dar nu, în socialismul romînesc toţi trebuia să fim egali: doar un apartament, doar o maşină, cu care circulai doar 2 week-enduri pe lună, şcoală obligatorie, muncă patriotică, PTAP ş.a.

Dar era bine, maică, pe vremea aia, că aveai casa ta, slujba ta, terminai şcoala şi te detaşa statul la o întreprindere, ţi se aloca o garsonieră în căminul de nefamilişti, cînd te căsătoreai făceai cerere la întreprindere şi ţi se aloca un apartament pentru tineri căsătoriţi în noile cartiere muncitoreşti, făceai copii, dădeai grade sau primeai trese pentru merite deosebite, vacanţe prin CAR la Eforie în tinereţe sau la Sovata la bătrîneţe, apoi seminţe şi şah în parc sau în faţa blocului şi eterna glorie cerescă în final… Că erai fierar-betonist, profesor de şcoală, medic sau cioclu, destinul ăsta îţi era, liniar şi fără stresul şomeriei, dacă erai ascultător şi “patriot”. Şi pentru un anume tip de oameni era ideal. Vorba unui vecin: te manîncă în cur să despici firu în 4? Stai pe curul tău şi fă-te că munceşti şi nu se ia nimeni de tine. Ăştia cu gura mare mereu au sfîrşit-o prost. Şi tăceai. Tăceai fiindcă aveai copii, sau nu aveai, tăceai fiindcă îţi era frică, pentru tine sau pentru ai tăi, pentru că cineva îţi arunca o privire, sau ţi se făcea o vizită, sau erai chemat la cancelarie pentru nişte explicaţii. Ce să facă oamenii ăştia obişnuiţi să se facă că muncesc, să se prefacă fericiţi că mai primeau 100 de lei la salariu într-o economie de piaţă? Păi cum ce, să întindă mîna la tătuca, la guvern sau la cine o fi dispus să dea mai mult. Logic, nu? Că doar nu te schimbi peste noapte din putoare în neamţ.

Pentru că am aruncat cu buretele în clasă şi a nimerit în poza lu tovarăşu mi s-a luat cravata, am fost dezonorată şi părinţii chemaţi la şcoală pentru a da explicaţii cu privire la ce anume mă învaţă (cuvîntul era “prelucrează”) ei acasă, ce fel de educaţie mi se oferă şi alte mizerii de-astea.

Aş putea continua două zile cu amintiri din epoca de aur. Aş putea să scriu două zile numai despre zilele lu tovaraşu, deşi nu am trăit prea multe. Dar alea pe care le-am trăit le am cu mine zilnic. Astăzi am să trec din nou prin faţa cimitirului Ghencea, pe aleea pe care e presupus a fi îngropat tovarasu, numai pentru a vedea multimea adunată sa-l bocească şi a-şi aduce aminte ce bine era pe vremea lui şi ce nenorocire trăim azi, care nu vor să ne dea şi să ne facă. Şi pentru a-mi repeta încă o dată, a 19-a oară, mie însămi, că nu am voie să uit vreodată cele trăite ceva din ce am trăit pe vremea aia. Şi nici să ajung vreodată aşa.

Aşa că cine poate ierta şi uita să ierte şi să uite. Partea mea de iertare să i-o dea, însă, Dumezeu. Că de-aia vruserăm unii libertate, ca să putem fi deschişi, sinceri, să gîndim cu propria minte şi să nu ne temem că vom spage piatră la canal dacă blondul primei doamne ne displace.

LE: Uite încă unul care nu uită. Aşa e, uitasem că uneori, zilnic, nu aveam curent şi tot uneori, doar iarna, ne înveleam cu 2 plăpumi şi dormeam cu paltonul.

Toate astea sunt o mică parte din ce mi-a umblat prin cap astăzi, aducîndu-mi aminte că e ziua în care acum 91 de ani s-a născut Ceauşescu.

* Titlul este cu ortografia originală şi aparţine lui Mihai Eminescu.

sfântul vladimir