cu ștremeleagu-n patru vânturi

azi, la o zi după ziua dependenței hamericii, o fu ziua spălatului pă gingivită și alte expresii dințoase. deci m-am spălat și io decuseară cu sare, săpun de casă și țuică de prună de doișpe ani, băgând spaima în colegii de crâșmă când m-am prezentat dis-de-dimineață la datorie pentru un țoi cu noaptea-n cap și care a crezut cu toții că-s moroi sau bampir, că-mi sclipea molaru’ mai dihai ca faru’. deci așteptăm cu toții ziua spălatului la subraț, să mergem cu metrou’ sau tramvaiu paișpe, să vază miticii-zombi că nu numa’ ei are joi de vivre și sâmț oflactiv gen coana șanel nambăr 5.

ps. caut pretenă onlain să ne parvenim dăspre chestii fine, fotbal, filme cu cichicean și poetu’ florin salam. astept provincia sau prezentătoare dă tv.

ps2. ca tot m-am dezinsectat azi pă dinți, me-am loat familionu’ și am purces ânspre arena națională să inspectăm starea terenului, că prea zicea franțujii că-i impactricable. un badigard de doi metri juma’, fărmecat dă zămbetu’ și carisma mea indisolubilă, ne-a relevat că-i in reconstrucție, drept pentru care me-am încărcat familionu’ napoi în gip si am pârlit micii în spatele blocului. muștaru’ care ne-a rămas lam uns pă băncile dîn parc, să ne rîdem mâine dimineață dă babele din bloc, când ne saviorăm cafeaua pă balcon.

lumea pe nevazutelea

Probabil ca multi dintre voi, care mai citit bloguri (gugaliti Magnumize your senses si gasiti zeci de pagini), ati aflat ca in aceste zile se desfasoara un eveniment-promotie organizat de agentia la care prestez (McCann Erickson Group) pentru inghetata Magnum. Cititi voi despre asta, eu nu vreau sa fac reclama evenimentului din care fac parte, desi credeti-ma ca merita. Eu vreau sa va vorbesc despre lumea nevazatorilor.

In intunericul deplin din… sala de degustare sa-i zic, ospatari si ghizi sunt doi nevazatori, Loredana si Cosmin. Prin ei am avut ocazia sa arunc o privire, ce ironie, in lumea lor, in care totul e sunet, pipait, gust si miros. Doar atit, desi ei au in plus simturi de care noi astilalti nu avem habar. O lume cu care noi, astia asa zis normali, in sensul ca avem mai mult sau mai putin toate simturile active, interactionam putin spre deloc. Am aflat de la ei lucruri de care nu aveam habar. Ce stiam despre nevazatori pina saptamina trecuta? Ce stiti si voi: ca se ocupa cu masajul, cu confectionatul de umbrelute de cocktail, ca au un sistem de scriere cu puncte si ca pentru ei s-au instalat semafoarele cu sonor si covoarele alea portocalii cu striatii si puncte in relief. Mai stie cineva ceva in plus?

Cu ocazia acestui eveniment, anume degustarea unei inghetate Magnum pe intuneric, in bezna totala, cu lingurita si ajutindu-te doar de un servetel, am trait si eu, citeva minute, senzatia pe care ei o au de-o viata. Asa cum ei sunt nesiguri pe lumina intr-un spatiu nou, asa si eu, in intuneric, eram dezorientata ca atunci cind noaptea cade curentul si trebuie sa caut luminarea sau o bricheta si, desi stiu unde sunt, ma lovesc de toate mesele si scaunele si usile pina ajung la ele. Niciodata pina acum, insa, nu am mincat pe intuneric. In cel mai rau caz o lampa cu petrol in copilarie sau o lanterna in vacantele cu cortul, dar in bezna totala… nu. N-am avut niciodata frica de intuneric, dar trebuie sa recunosc ca ma inspaiminta o viata intreaga in bezna.

Ca sa inchei discursul despre experienta asta, va spun ca puteti veni oricind sa “vedeti” cu ochii vostri cum e sa fii pentru citeva minute nevazator si sa vezi cu miinile si limba. Garantat inghetata sau mincarea astfel servita va avea alt gust decit atunci cind o primesti in bol frumos decorata sau cind o lingi de pe bat.

Loredana este nevazatoare total incepind din clasa a 2-a. Acum are in jur de 35-40 de ani, e maritata cu un nevazator partial si au impreuna o fetita, Andreea, care vede foarte bine. E unul dintre cei mai decenti si mai muncitori oameni pe care i-am cunoscut, facind cu entuziam mai mult decit i se cere. Cu greu si foarte emotionata m-a intrebat daca pot sa-i dau o inghetata pentru fetita ei, care o asteapta in fiecare seara sa-i povesteasca cum a fost la “slujba”, ce vedete au mai venit, cu cine a mai vorbit. Lore facut atletism in “tinerete” (zic tinerete fiindca nevazatorii se pot pensiona dupa 10 ani de munca), e acum pensionara si face masaj terapeutic, nefiind omul care sa stea sa astepte pensia nefacind mare lucru. E o farima de om, micuta si aparent fragila, imi povesteste care este programul ei zilnic: gateste pentru familie, face piata, spala, calca, face curatenie, asculta audiobook-uri si radio-ul, vorbeste la telefon, duce copilul la sala de sport si la scoala, de unde o si ia. Toate astea par atit de… obisnuite, nimic special, poate mii dintre noi avem acelasi program zilnic. Iar daca noi ne orientam cu ochii, ea se orienteaza cu miinile, talpile, toata pielea corpului, auzul si, cel mai important, memoria. Am constatat cu uimire ca inainte sa-i spun eu ca in spatele ei e un perete, ea l-a simtit. La fel cum a simtit ca in camera e lumina, ca mai suntem inca 2 oameni, desi nu vorbea nimeni. In citeva minute s-a obisnuit cu spatiul, stie unde sunt trepte, unde praguri, unde draperii, unde scaune si mese si se strecoara usor, ocolind obstacolele. Vorbeste frumos, calm, e mereu vesela si bine dispusa, chiar si atunci cind e rupta de oboseala. Cit dureaza evenimentul nostru nu stau o clipa nici ea nici Cosmin, conduc oamenii la mese, serpuind printre draperiile de catifea, ii tin de mina, le spun unde sunt pragurile, unde e scaunul, unde e lingurita asezata pe masa, fac glume cu cei care par incordati si dau senzatia de siguranta tuturor: sunt aici, nu te teme, te conduc eu, o sa vezi ce mult o sa-ti placa, daca ai nevoie de ceva sunt aici, nu te parasesc. Nimeni pina acum nu si-a permis sa faca misto de ei sau sa se comporte golaneste, cum fac de exemplu pustii cu hostesse-le, vazatoare 🙂 Respectul pe care il asteptam cu totii, dupa care tinjim atit, ei il primesc fara sa-l ceara.

Cosmin, celalalt ghid al nostru, tot nevazator, e mai tinar decit Loredana, are vreo 29 de ani si e… tipograf. Lucreaza pentru ANVR (asociatia nevazatorilor din romania), tiparind carti in braille. Mi-a promis ca astazi, cind ne vedem la Van Gogh (gazdele noastre, un restaurant tres chic din centrul vechi, pe care nu cred daca e bine sa-l ratati vara asta 🙂 ), ca aduce cu el o foaie tiparita in Braille si poate invat si eu sa citesc :). A, daca nu stiati, pe cutiile medicamentelor sunt inscrise denumirile si in Braille, in ignoranta mea credeam ca punctele alea sunt vreo stantza din fabrica. A facut judo, ii place, ca si Loredanei, la bowling (wow) si tot de la el am aflat ieri ca exista un sport pentru nevazatori, o specie de fotbal care se cheama golbal (cred ca am retinut corect), in care mingea e putin mai grea si are in ea un clopotel. V-ati fi imaginat vreodata? Si exista campionate de golbal si participa multi nevazatori. Cosmin, spre deosebire de Loredana, a calatorit foarte mult in toata Europa. Ar fi mers in mult mai multe locuri, daca bugetul i-ar fi permis. Invitatii se primesc la asociatie de peste tot, dar banii sunt putini, din pacate. Tipograf fiind, are acces la foarte multe carti, e mai cultivat decit multi dintre colegii si cunostintele mele si are o memorie excelenta, ca si Loredana. Daca e ceva pentru care ii invidiez, e memoria. Retin zeci de pagini, carti, informatii, in timp ce eu car dupa mine o agenda in permanenta, ca sa nu uit cumva ceva. Cosmin e mai infipt, iti spune direct daca are nevoie de ceva, e om dintr-o bucata. La fel de muncitor ca si Loredana, nu se plinge niciodata ca e greu, ca e prea cald sau ca e prea mult de lucru. Atunci cind se va deschide la noi, in toamna, primul restaurant Dans Le Noir, in care se va minca un intreg meniu pe intuneric, va lucra acolo. Deja cei care deschid restaurantul l-au contactat, prin asociatie, si el a acceptat slujba. Cind voi avea informatii, o sa vi le spun, iar detalii despre cum e sa maninci in bezna va poate da Mutsunake, care a fost intr-un astfel de loc in Montreal.

Cred ca as putea sa va vorbesc despre ei inca vreo 10 pagini, dar m-am lungit suficient. Nu uit sa va povestesc si despre vacanta, dar m-a entuziasmat mai tare acest subiect decit insula-plaja-mare-mincare-ferryboat-ruine. Poate pe alocuri am fost repetitiva, dar cred ca este primul post din anul asta in care am stiut de la inceput ca trebuie scris.

Imbecylit.at-i d Le Capacul de Aur de vece

Fara cuv int, ka e de pris.os. Bucourat-i-va de posa.

(S-) a trecut Madonna

Nu sunt fan Madonna, am fost petru spectacol. Vax, am fost fiindca am primit cadou bilete, asta-i adevarul. Despre show in sine am cuvinte frumoase, mai putin despre vocea protagonistei, dar despre organizare am injuraturi de umpli doua basculante.

Am fost la acest spectacol fiindca voiam sa simt gustului norilor de praf, sa stau doua ore sa iau un pahar de suc cu 5 lei, dupa ce in prealabil am stat la coada la jetoanele de 5 lei vreo 20 de minute, pentru ca apoi sa stau 25 de minute sa caut budele, pe care nu le-am gasit pina la finalul (rabdarii mele, pe la 23:00). Am inghitit, impreuna cu ceilalti probabil 79.999 de insi, praful din “parcul” Izvor, mareata ctitorie a epocii de au, ag si ca(cat). La cit de abundent era acel pamint pulverizat, eu cred ca Vaghelia a si platit bani sa-l fabrice. Iar coana mare a facut economie la fumul de scena, vizibilitatea catre mareata sa figura fiind obturata natural, ca asa stim noi, romanii, sa venim in intimpinarea dorintelor marilor staruri americane.

De unde pacatele mele a iesit praful ala, atitea tone de pamint pisat de tenisii atitor zeci de mii de suflete?? Nici pe coclaurii Baraganului-cel-traditional-necultivat nu cred ca se gaseste atita praf cit a zburat in valatuci in zona 0 a acestui nenorocit de oras.

Am fost la spectacol sa aud zbieratele conitei de 51 de ani, care se tine excelent (cu exceptia bratelor) si care a reusit sa faca, totusi, show. Cu maaaare ajutor de la lumini, lasere si led screens. Si, desigur, de la dansatori. Melodiile cintate live de dinsa… ma abtin sa le caracterizez, vor aparea probabil pe net.

Am fost la Madonna ca sa vad ce misto nu ai voie sa intri la metrou pe la statia Izvor la 23:08 – metrou al carui program a fost prelungit special pentru acest spectacol – pentru ca din cauza pericolului de atentat cu bomba (nu rideti, asa mi-a zis un politist) s-a decis ca statia sa se redeschida abia la 01:30. Cind spectacolul era clar ca se va trmina abia la 23:30 :). Deci de ce s-a mai lungit programul la metrou, totusi? Ca sa merg cu turma, ca vitele, pina la Unirii sau Eroilor??

Rugaciunea unui om cu bulinute pe plamini: Doamne, da tu Doamne ca la Guano Apes sa ploua! Sa ploua cu atitea spume incit aia veniti doar pentru bere sa stea acasa.

  

periuta de zimti

Motto:

“G. -Auzi, da care e diferenta dintre dinti si zimti?

D. – Nu e nici o diferenta

A. – Si atunci de ce nu zicem periuta de zimti?”

Acest scurt tenis de vorbe de duh se intimpla la combaterea unei mahmureli de dupa o noapte de nunta cu multe melodii populare, dres care avea loc chiar la locul faptei. Ne-am ca daca am tot suferit la nunta sa incercam sa ne simtem bine si a doua zi. Realizati, cred, cam in ce stare de agregare se gasea creierii fiecaruia dac de la aceste biete cuvinte timpite, scornite de responsabilul cu bulirea cuvintelor din gasca noastra, zis Scumpetea din Pitila.

Da’ bancul acela cu doi homosexuali care se reintilnesc si decid sa isi mai incerce norocul inca o data intr-o toaleta si in care, din ghinion de intimplare, baiatul pasiv dadea din cap cam aprig iar amorezul il intreaba de unde ticul asta nou si ala zice ca nu e nici un tic doar ca i-a prins camasa il stiti? Sigur ca il stiti, doar nu s-a mai inventat un banc bun de cind alergam eu in genunchi pe sub chiuveta. Ei bine, lacrimile ne curgeau de cred ca le venea chelnerilor sa ne puna musama deasupra. Chelnerii erau aceiasi din seara precedenta, la fel ca noi venisera sa se dreaga la “biro”. Dar bancul ala pentru care i-a transmis invatatoarea lu taica-miu sa nu ma mai lase dupa 6 seara afara daca stau linga Drumetul il stiti? Ala cu Doi politisti care merg la bordel si li se ofera intii 2 blonde la camera lux cu 500 de euro si ei zic ca n-au bani si apoi li se ofera doua mai batriioare la camera confort la 100 de euro si ei zic ca n-au bani si matroana ii intreaba cit au si ei zic 10 lei si aia le zice ca de banii astia sa mearga in boschet sa se futa unu pe altu in  cur si ei se duc si se intorc si aia ii ia la rost ca iar au venit sa cerseasca cu nasucurile lipite de desk si aia spun politicos ca nu, dar au venit sa plateasca il stiti? Ei bine, si la asta am ris cu lacrimi de crocodil de pe nil, desi cred ca nici macar pernele de sub scaun nu il auzisera macar in fabrica de tesaturi horeca.

Lumea reactioneaza ciudat dupa o nunta. Avind in vedere chiciul imens care este nunta la bloc, sau nunta la oras, ai si ce povesti si cind te ambalezi si ai intrat in inertia risului nici daca te anunta ca ti s-a demolat casa nu te opresti, ba mai dihai o hahai.

Ziceam ieri unor prieteni ca nunta “traditionala” in Bucurestiul contemporan este ceva cu bataie scurta pe penibil.

Pe vremuri, la tara, mai bine zis la sat, era obiceiul ca mireasa sa se imbrace cu toti vecinii in preajma, in special vecinele, unele prin curte la discutii, altele sa o impodobeasca, vreo trei sa-i lege basmaua, cateva sa-I ureze de bine. Ei bine, ulitele de la tara nu se compara cu scarile de bloc, 10 etaje a cate 6 apartamente a cate 2-3 adulti, apartamentele de 3 camere nu se compara cu curtile cu vie si cerdac, iar lautarul care storceste acordeonul in curte nu are ce sa caute pe balcon!

Mirele trebuie sa-si gaseasca, in ziua cu pricina, alt domiciliu in care sa i?i petreaca ultimele ore de burlacie pentru ca traditia spune ca nu e bine s-o vada pe sotie imbracata in mireasa decat in biserica. De?i, repet, nu doar ca cei mai multi locuiesc de ani buni impreuna, unii si cu copii, dar atunci cand ajungi la biserica ea e déjà legitima lui, fiindca mai inainte au trecut pe la sfatul popular si s-au luat cu acte. Dar femeile cele mai rationale cand vine vorba de nunta proprie o iau razna si vor totul batraneste, mai ales daca nu mai au 20 de ani.

In fata bisericii se rupe turta miresei. Turta este de fapt un fel de blat de tort inalt, cu stafide si un floricic  de zahar deasupra, pe care nasa o imbucatateste deasupra capului miresei, daruind fiecarui nuntas cate o bucata. Mireasa s-a trezit in freza complicata cu ceva firimituri sa tina companie trandafirilor, iar nuntasii si-au supt degetele lipicioase tot timpul slujbei. Daca refuzi turta, din orice motiv, femeile se uita urat la tine si ti-o intind fortat, uneori chiar pe rochie, sa te-nveti minte sa mai strici nunta alteia!

Apoi hora. Nimeni nu mai stie si nici macar nu intereseaza, care e faza cu hora, dar e musai sa fie jucata. Sa vezi restaurante elegante, amenajate decent stil secol 21 si sa vezi femeile cu fardul ultimul racnet scurgandu-se de la topaiala odioasa in sens trigonometric pe ringul unde cu numai 1 ora inainte se “bagase” dansul miresei, un vals pentru cunoscatori, un bluz de bulaneala pentru sentimentali sau o manea cu versuri mestesugite pentru milionari.

Singura traditie buna si pe care o recomand chiar si daca ati lipsit de la nunta este ciorba cu bors de a doua zi, in care toata lumea ride de cat de timpiti au putut fi sa respecte toate buchile din epoca bronzului, desi deseori uitam sa inchidem aifonu in timpul slujbei.

Acestea sunt lucrurile pe care le scriu

Ca sa nu uit. Ca sa nu ma transform in acelasi gen de animal de prada pe care-l intalnesc la fiecare intersectie semaforizata, strategic ascuns in spatele unui bord din care musca indaratnic, demn urmas al birjarului de ciocoi vechi si noi. Ca sa nu uit sa zambesc florareselor care si-au daruit toata frumusetea florilor, cata vreme lor nu le-a mai ramas absolut nimic decat poate un dinte. Ma uit la ele, ma gandesc la lamantini, la belugi si la alte specii pe cale de disparitie. Ziua de maine va fi la moda trandafirul mirosind a Hugo Boss, purtat la rever de vreun nou boier boem in timp ce-si infunda bastonul in zgura proaspat plantata, poate trece vreo Skoda cu numar mic. Acestea sunt lucrurile pe care le scriu. Ca sa nu ramana otrava inauntru la sfarsitul zilei, scriu despre besmeticul care-si cheltuie banii intr-un joc dement al controlului, doar doar sa-si poarte neamurile prin tribunale ca “sa le arate el”. Exhibitionsmul care ne inconjoara pateaza precum petele marsave ale incestuosului, si scriu despre asta ca sa nu devin partaj la umbrele macabre dimprejur. Chitaind agale, si deloc credibili nici macar in propria companie, domni bine sugereaza ca negreala literelor din presa n-ar trebui acompaniata de negreala mesajelor. Sa scriem dar de bine. Sa scriem de buni. Sa scriem de bunaciune si sa scriem despre bunatate. Dar despre bunatate, mai rar. Bunatatea s-a ascuns intre maseterii unui alt maidanez care traverseaza drumuri intens populate de bunastare. Aceiasi domni ne indeamna sa nu contaminam apele cu propriile frustrari, sa traim mai bine, sa fim mai toleranti, sa risipim pe o raza de cel putin cincizeci de centimetri centrifug fata de fiinta-ne o buna(sic!)vointa din care sa reiasa ca ne place unii de altii, si mie de tine si tie de mine si unora de altora. Suntem placuti la privire. Mi-am spus asta cu ostentatie mai deunazi, incercand sa evit sclipirile vorace ale unei dudui care-si atarnase toata argintaria de urechi. In natura, mi-a rasunat vocea lui taica-meu in ochi, unele pupeze n-au gasit de cuviinta sa rezolve altfel problema reproducerii decat adaugand niste pene mai rasfirate prin locurile nevralgice. Dar, suflete nemuritor al lui Darwin, ce mutatie scabroasa s-a produs printre plantatiile adenoide de betoane si becea ale capitalei. Mai la vale, in timp ce se monteaza un nou strat de asfalt pi la periferie, un pustan rotofei precum dovleacul s-a dat cu bemveul pe contrasens, dragul de el. Posesor de carnet proaspat, cald, adineauri scos din cuptor si ca atare zemuind de drojdie, mititelul pigmentat in aromele Orientului a apasat, nazdravan, pe pedala cu pricina pana cand s-a suit pe un Logan. In Logan, un amarat. Loganul, in rate. Trecand pe langa locul impreunarii biciznice, nu m-am putut abtine sa nu remarc ce masina buna e Loganul. Motorul intrase, cuminte, sub stalpul din fata, habitaclul era intcact dar in rest partile mai putin importante pentru supravietuire se transformasera in acordeon. Mai la o parte, bemvelul statea, cuminte, cu spoilerul spart si-o roata asa, mai cracanata. Langa bemveu, duduiul statea bine atarnat de un telefon in care racnea, cu accent de muratura, niste vorbe numai de el stiute, punctate strategic de un inceput de wheezing. Probabil bunastarea il sufoca, dar si surpriza intalnirii cu un alt conational undeva mai pe la genunchiul domniei sale. Sau al broastei. Sau poate am confundat eu proverbele. Cu coada ochiului, accelerand ca sa prind un apus de soare cu tot cu orizont, m-am mai uitat o ultima oara la multimea de tarani care parasise, vreme de cinci minute, teveul cu ferpare la breaking-news pentru senzatii tari la poarta. Inconjurasera amaratul care se uita, inmarmurit, cum economiile lui de-o viata fusesera transformate in formula de buzunar. Acestea sunt lucrurile pe care le scriu. Scriu sa nu le uit. Scriu sa nu ma transform intr-unul, sau intr-altul. Am cumparat niste zarzavat de la o doamna taranca. Am dat mana cu un domn mecanic. Ieri mi-au fost tovarasi, maine-mi vor fi pacienti. Se vorbeste ca in Romania majoritatea oamenilor sunt nebuni. Aiurea! Daca ar fi dupa mine, as zice ca doar femeile din Romania sunt nebune; asta se vede la noi. In Romania, barbatii sunt sanatosi ca gorunul de la Tebea, tot unul si unul. Pe bulevardul Sebastian, la orele 8 dimineata, privesc sagalnic pe geam un domn intr-o Dacie de epoca. De epoca de aur, se vede treaba, domnul are si casetofon, si antena pe acoperis, si sta cu ambele geamuri coborate. Fornaie. Fornaie o data, fornaie de doua ori, si cand elibereaza produsul scarbavnic al choanelor sale se face verde pe asfalt. La coltul buzelor ii ramane un pic de sputa, se uita in oglinda, isi curata gura si-si face freza. Rezista. Apoi isi aprinde o tigara. Se face verde. Pleaca in tromba. In urma, un nor de fum. Dupa el, o blonda dadea la pedale, i se spusese ca daca apasa cand pe stanga, cand pe dreapta, masina proprietate personala, luata de iubi, consuma mai putina benzina. Si da-i o data, da-i de doua ori, a treia oara i s-a inecat fericirea si statea, blocata precum Moromete in costumul lui Jean-Luc Picard, asteptand un semnal sonor. Este foarte probabil ca a fost singurul moment din viata cand unghiile false nu i-au folosit la absolut nimic, desi o privire atenta sub cuticulele de celuloid ar fi revelat o atractie scatofila pentru tot felul de scuame. Dar oja arata impecabil, la fel si rujul imprastiat ca in zi de sarbatoare de jur imprejurul cavitatii orale. Proboscisul, un pic degerat, falfaia panicat in timp ce incerca sa deschida geamul, sau usa, sau capota de la port-bagaj. De jur imprejur treceau dubite, cu soferi cu dinti de aur care zambeau cu gura pana la urechi, teposi si transpirati. Acestea sunt lucrurile pe care le scriu, sa nu le dispara aroma. Mai deunazi, intr-o cladire a administratiei romane, am urmat un domn cale de 3 metri. Fonctionar. Public. I-am multumit Cerului si Pamantului, dar mai ales propriilor mele neajunsuri, ca am un miros foarte prost. La un moment dat, cand sa trec pragul, m-am lovit de o masa de aer proaspat, vorba maica-mii. Mi-am dat seama, in acel moment de maxima inspiratie, ca fusesem cufundat, vreme de 3 metri, in efluvii de transpiratie productia 2003. Uniforma mie mi s-a parut albastra. Cred ca m-am inselat.

G.

de ziua orasului tau, meltene

Nu stiu daca ati auzit, dar in week-endul asta ziua Bucurestiului a durat 2 zile. Cica am implinit cinci sute si ceva de ani de existenta atestata, nu ca s-ar vedea obisnuinta civilizatiei printre localnici, dar cica asta e, avem hirtzoaga atestatoare. Anul trecut nu stiu ce am facut, cred ca nu m-a interesat oferta videana, dar anul asta stiam ca va fi cu lasere si m-am dus.

Eu sunt un fost fan, sau un fan batrin si pretentios al vestitului pitic de pop Bryan Adams. Am ratat concertul lui de acum nu stiu citi ani din Bucuresti, nu mai stiu din ce motiv, dar ii stiam piesele, le fredonam frecvent, era simpatic si rareori patetic. Plus ca mi se parea frumusel asa, desi brazdat de varsat pe fata si cu pupilele cit casa. Deh, da-i femeii acces la tv si o sa i se para ca si Lazarus e un barbat bine. Am prins concertul asta de la inceput. Plictisitor, plictisitor spre foarte plictisitor. Si lung, ca a bagat doua bisuri. N-am stat chiar in epicentrul publicului (aud ca au fost vreo 10.000 de oameni), am stat mai deoparte, dar central, pe un dimb de pamint care permitea piticimii mele sa vada scena. Aveam si loc sa ne auzim daca era sa vorbim, fara sa trebuiasca sa tipam. In jurul meu roiau personajele de bilci, cu sabii jedi, cornitze de circotas si baghete fosforescente. Era si vinzatoarea, cu o gamela in care straluceau bunurile de consum. O duduie la vreo 40 de ani se miorlaia pe linga iubitul ei de care statea atirnata ca scaietele pe oaie sa-i ia si ei un balon. O fufa blonda cu vedere la buric, slip si sutienul cu dantela avea deja 4 fosforescente: o bratara, o caciula cu cornite, o sabie si o basica! Cred ca le-a primit de la pestele ei drept multumire ca la 19 ani o sa faca anexita care o sa se agraveze si o sa ramina sterila repede, deci se scutesc banii de “cauciuce”.

Un tovaras bine imbracat isi tinea gagica strins lipita, in fata lui, si ii zbiera in urechi: moamaaaaaaaa, ce tare eeeeeeee, vai ce ma bucur ca suntem aiiiiiiici, tu nuuuuu? In rest nu se bitiia, nu dansa, nu misca, doar ca o sufoca pe aia. Biata femeie, acum si surzita de vocea tinarului zeus, abia misca. Si el iar: ceee? Ai zis cevaaaaaa? Fata, daca ai nevoie de o camera ascunsa iti inchiriez eu una numai da-i papucii macrozaurului.

Grupuri de maimutoi si cotrofelnite treceau urlind dinspre scena spre izvor; din cind in cind baietii se opreau la boscheti sa faca pipi. Ce conta ca in jur erau, cum zice presa, 10.000 de oameni care numai de baluba lor nu aveau chef? E parc, e verde, e biodegradabil, ei ii place ca el e “into za nature thing”. Si in timp ce urina in public, desigur, trebuia ca fata lui sa-i faca reclama: baaaaa, ia uite la giac, sa pisa in boschete, hahaha, nesimtitule, ti se vede coaele. Curios necurios, intorci capu’ sa te uiti, ca asa e omul facut, nu crede pina nu cerceteaza. Dar crezi ca vreunul, inclusiv eu, am sarit sa-i fut una in coae pisaciosului sau sa chem vreun gardian (nici nu stiu daca exista vreunul in zona) sau sa-i fac oricum ceva sa-l doara, poate data viitoare nu mai pisa scaietii din parc? Ati ghicit, nu! Lumea intorcea dezgustata capul, maimutica omului hahaia in continuara cu pretinele ei si tot asa. Asta a fost la Bryan Adams.

Si incep laserele, flacarile, perdeaua de apa si artificiile. Bai frate, audienta s-a metamorfozat instantaneu dintr-o gloata de misunatori intr-o sala de opera. Cu inerentii vipi care adorm si sforaie pe lacul lebedelor. Spectacolul a fost foarte, foarte misto. Coloanele de apa avea pina la 60 de metri inaltime, jeturile erau perfct egale si respectau cu precizie muzica. Flacarile aduceau putin cu ce vezi la gurile de ardere a gazului la Pitesti, numai ca erau mai mult si parea ca danseaza. Expresia nu-mi apartine, e a unuia dintre somnolentii corpolenti care trag pirtzuri in timp ce primadona prezinta cel mai emotionant moment al serii. Fara sa vrei, chiar si cu sonorul dat la maxim, tot ii auzi pe astia care stiu tot, au vazut tot, e de cacat ce naspa hai sa plecam pula mea mi-e frig fac pipi. Desigur, acasa Elodia astepta in televizor sa fie gasita, deci era naspa sa te intrebuintezi sa asisti la un spectacol cum la noi apare rar, fiindca e scump.

Am inghetat, mi-au dat mucii, mi-au dat si lacrimile la final de emotie, dar a meritat. Am simtit ca s-a intimplat ceva. Nu stiu daca 20 septembrie o sa inceapa sa insemne ceva, dar da, nu am nici o problema ca banii primariei sa se duca si pe asa ceva. Cu grija doar pentru stomac si boarfe ne-am cretiniza si mai rau, si nu mai e mult pina la fundul sacului. E bine ca s-au gindit sa faca ceva, e bine sa se serbeze, e bine sa fie adunari mari de oameni, cu muzica si spectacole care sa dureze mult dupa ora stingerii. Da, suntem inca tineri, si am vazut in piata si tineri de 75 de ani, in bastoane, si nu putini. Sa mai fie! Mai vrem. Poate asa, in ritmul asta, in 20 de ani chiar reusim sa fim o capitala in care vietuiesc oameni civilizati.

Vocea reporterului anunta

Vocea reporterului anunta, calm si masurat, cum ca

Din moment ce totu-i pierzanie, dar mai ales cum ca

Domnul aduna, domnul a dat, domnul a luat

Pierzania-i buna.

Deliciul meu vinovat din ultima vreme e sa trag cu ochiul, sistematic, la pozele de pe Pitzipoanca.org. Ca urmare, am insistat sa punem si un banner mititel, ca sa ne demonstram afectiunea si oareschkum afilierea la munca destoinica, desi adesea plina de sughitzuri, ale pitzivanatorilor. Ei bine, carevasazika, stii deci ca ce urmeaza nu va fi un post foarte serios. E si duminica, pe deasupra, si ca sa-ti tai avantul tau de cititor regulat si mereu pe buza adularii, am dormit ingrozitor azi-noapte. Ingrozitor adica precum in filmele acelea in care te trezesti o data la cinci minute, asternuturile ti-s jilave, ti s-a pus un dop pe trahee si nu poti sa respiri, ochii ti-s cusuti cu trei feluri de papiota si, colac peste pupaza, pe la fereastra-ti trece un camion de trafic greu care cara. Cara care. Daar nu de camioane e vorba aici. E vorba despre pitzistyle, pitzifeshan si pitzypate. Pitzypatele sunt pitzy, sugerez, desi nu-mi arog sub nici o forma drepturi asupra nominei “pitzy”, la fel de ubicuitara precum prostia (substantivul, nu fenomenul), care duc trend-ul si fend-ul intr-o zona dincolo de ridicol. Deci daca ridicol e soseaua de centura, patologia de care vorbesc e undeva departe, pe autostrada soarelui.

In urma cu cateva zile site-ul pitzipoanca a fost indisponibil, pentru cateva ore, suficient incat mirajul cupolei circului in care se perindau tot felul de feline sa dispara relativ, si sa-mi permita o serie de reflectii. Cu ce-am ramas, dupa toate acele sute de experiente vizuale concluzionate in hohote de ras, si nu doar pe marginea comentariilor pline de bule (exprimare afona, de altfel, imprumutata din aceeasi limba iengleza nu de alta dar varianta “comentarii spumoase” imi da crampe, plus beau cafea cu lapte si daca o sa vars in zats sa stiti ca nu e in regula deloc). Pai in primul rand elementul central e prostul gust. Cacofonia vestimentara, mai bine zis. Nu e suficient, imi spuneam dupa ce-am admirat zeci peste zeci de batraciene languroase, de pitecantroape nubile, de femei ventuza si virgine miriapode, sa pui pe tine ceva ieftin. Trebuie sa fie ceva ieftin, cu parfum de cotsofana, sa fie pe cat posibil reflectorizant si precum anumite creme, sa respinga tsantsarii. In mod evident, mi-am spus in secunda numarul doi, aceste blande domnisoare nu se reprezinta in poza asa cum este ele de obicei. Imi cer scuze, poate nu m-am facut inteles. Cum este ele de obicei. N-am vazut, sa-mi fie iertat, in vreuna dintre acele domnite vreo sclipire de inteligenta. Si totusi si dansele are drept de vot, stiu asta mai ales din motive de copyright ca doar n-o face Pitzipoanca trafic cu minore?

Unde eram? Asa, la straiul tipatoriu. Stratiul tipatoriu reprezinta prima poarta spre Iluminare. Urmeaza buzele si machiajul, atentia absolut dementa catre detaliile mimicii si gesticii care, daca se poate, ar trebui sa reflecte pe cat posibil idealul de frumusete al acestui deceniu: Angelina Jolie. Angelina Jolie s-a nascut cu un defect, avand buzele foarte mari foarte carnoase dar mai ales pentru ca as batut-o tatal ei cand era mica. Unele femei n-au acelasi noroc, se nasc cu buzele subtiri (si spuneam, mai deunazi, ca e una dintre problemele extrem de des intalnite si foarte profitabile pentru chirurgii esteticieni). Ei, si nu doar ca se nasc cu buzele subtiri. Se nasc subtiri si-apoi si le tuguie intr-un fel pe care nevasta-mea l-a admonestat corect la un moment dat zicand (fraza nici ei nu-i apartine, dar e mult prea spumoasa sa n-o zic aici in cele ce urmeraza): “cur de gaina”. Nici mai mult nici mai putin, si daca ati crescut vreodata un puisor si v-a facut un gainat in timp ce-i cercetati atent pufii de la mica distanta, veti stii despre ce vorbesc. Deplang acest obicei cu mult amar. Unde e zambetul? Unde sunt dintii? E pentru ca isi doresc acele buze, sau pentru ca-si doresc acel barbat pe care l-au supt acele buze? Imi vine greu sa ma decid. Pentru un judecator insomniac, aceste detalii de contur sunt greu de urmarit cu privirea.

Detaliul cu numarul trei care m-a stupefiat, si va invit sa-i verificati redundanta, este lipsa de imaginatie a decorului unde se desfasoara poza. In aproape de jumatate din cazuri e in baie, si-am sa speculez imediat de ce; apoi calare pe o masina, de preferinta straina, de preferinta cu numar strain; si in ultimul rand in compania altor persoane, tot replici indi(go)gene ale mai sus mentionatei starlete care in curand va fi mama unei echipe de fotbal. European. De ce in baie? – m-am intrebat. De ce la chiuveta sau pe veceu? De ce in cada? De ce cu draperia de la dus trasa, provocator, pe dindarat? Dar apoi precum un fulger m-a lovit inspiratia si mi-am raspuns singur, in timp ce o noua gura de cafea mi-a galgait prietenos pe sub glota. Pai unde te duci in zilele noastre, cand familia nucleara romaneasca e atat de prietenoasa si fraged aglutinata sub una si-aceiasi plapuma, sa ai si tu un pic de spatiu privat, sa fii intim cu tine insu/sati? Nicaieri, in mediul obisnuit, nu te poti separa de mama sau de tata sau de parfumul pungent de ulei de floarea soarelui decat in baie, unde daca vrei poti sa dai si drumul la apa ca sa-ti susure izvorul, sau macar oscilatiile flotorului pot fi reminiscente unei veritabile cascade Rauros. Nu c-ar sti pitipoanca unde se afla cascada Rauros, dar nu o data am ras, si-apoi mi s-a strans inima dincolo de ultra-ridicol si mega-penibil, pentru ca stiu ca in spatele pozei se afla nefericirea ca stai, la gramada, cu catel cu purcel intr-un mediu insalubru spiritual in primul rand. Asta e ingrasamantul pentru idiocratie. Aglomerarea. Cu to(n)tii, navigand o mare de miasme conviviale.

Poza pitzipoancei ideale e completata, inevitabil, 150% din cazuri, de o ipostaza asa-zis sexy. Ipostaza asa-zis sexy este una musai cracita, de preferinta cu posteriorul la inaintare sau cu fara sutien, sau cu sutien de mai multe feluri, oricum cu nurii la vedere. Pentru cine vrea sa rada si nimic mai mult, ceea ce e foarte Seinfeld aici e doza de anti-farmec, rupta de orice margini culturale si redusa la o secventa de coperta de tabloid. Asta se intampla cand vrei sa recuperezi 45 de ani in 10. Asta se intampla cand s-au rupt zagazurile traditionalismului si fiecare perfuzie de arivism social pe care o primesti te indoctrineaza ca asa e norma. Nu mai vorbim demult de normal. Vorbim de norma. Iar norma anului 2008 este ca tanara domnita frageda si pala ca o garofita este sexuata doar in pozitia de catel, extrudata si obscena pentru uzul…cui? Nu pot sa nu ma gandesc pentru ce barbat sta marturie poza respectiva, judeca-ma cine m-o judeca dar moda rareori s-a facut pentru placerea femeii, pentru confortul si emanciparea ei spirituala. Iar cand ultimele au fost criterii, s-a nascut femeia in sacou, cu pantaloni si cu trompele uterine clampate. Inca o gura de cafea, sa-mi fie permis.

Pitzipoancele se fotografiaza singure, in baie, la oglinda, in pozitie cracita, mimand o atitudine languroasa si invitanta, dornica, vampica. Dar se fotografiaza singure in baie, cu propriile telefoane adeseori prezente precum margelele cu care s-a cucerit America. Nu pot sa fac alta paralela decat asta, gadget-ul si trinket-ul sunt accesorii totemice, votive si cine are mai multe, sau mai bune, va fi mai respectat de semeni si va avea o imagine mai competenta in randul egalilor. Intreaga fantezie de putere si de afirmare se desfasoara, insa, dincolo de usa de furnir la care gaura cheii a fost astupata cu vata iar voreiber-ul proaspat instalat tras, cu mainile tremurande, pentru ca nimeni, mai ales tata, sa nu isi vada odrasla. Ca experiment, eu as pune la paritate cu fiecare imagine rascracanata a domnitei un prim-plan al tatalui. Si ma gandesc ca mult prea des ironizam pe cei din jur, fara sa realizam ca in fapt si ei, ca si noi, sunt punctul terminus al unei “serii de evenimente nefericite”. Iar daca exista exhibitionism, si daca exista machiaj violent si buze protruzionate provocator, daca femeia tanara din imagine s-a transformat spontan intr-un obiect carnal de bordel, intr-un apendice al propriului complex oedipian, raspunsul nu se poate afla decat la cel care si-a scris mizeria pe aceasta coala alba care iata, acum, este ceea ce este. Pitzy si nimic mai mult.

Va sugeram acum ceva vreme sa vizitati un website numit “Faces of Meth“. Acolo e mai greu de ras. Aidoma insa, pitzipoancele (jos palaria, tovarasi, pentru initiativa!) de aici sunt ce ramane in urma drogului de abuz pe care ni l-am administrat.

G.

ce moda e asta domne??

Intrebare intrebatoare: ati vazut cumva pe strada ciini si pisici tunse “sub forma de leu”? Adica cu un smoc de par in virful cozii si o coama in jurul capului?

Dumnezeule mare, oameni buni, ce aveti cu bietele animale? Ce rau atit de mare v-au facut ele ca sa va bateti joc de ele in felul asta?

In parc astazi am vazut un puiut de golden retriever tuns asa si parea ca si el se rusina, bietul. Si am avut tot azi oribila ocazie de a vedea o pisica birmaneza tunsa exact la fel, numai la coada n-au avut tupeu s-o cresteze. Imi pare rau ca nu le-am facut poze, dar stiti cu siguranta despre ce vorbesc, doar oricare dintre noi recunoaste un trend, un brend, un jmen…

Revin si intreb: DE CE, BAAAAAAAIII????

Na ca am prins si-o poza 😀

un summit romanesc

Ma uit stiri si ma stric de ris. Suntem romani, suntem ai dracu de buni la a fi romani si am organizat acest summit in stil pur romanesc, o mostenire traditionala a neamului nostru.

Noi iubim animalele, deci maidanejii au fost trimisi pe linga arcu de triumf sa-i intimpine maretii oaspeti. Si-asa zicea Putin ca el se sfatuieste cu ciinele sau in chestiunile importante de partid si de duma stat. De-aia sunem noi impulicati cu rusii, fiindca atunci cind ne e frig si ne-mbatam, tot animalu e nevasta care te iubeste cel mai mult.

Noi facem economie la corent dintotdeauna, nu doar o data pe an ca capitalistii decadenti, domnii ziaristi poate sa vorbeste intre ei si pe lumina naturala sau pot sa iese in curte, unde daca e putin atenti o manelutza de la vecinii din rahova le poate rotunji ambianta sonora.

Uite, cu ocazia de summit nu doar ca s-a stabilit ca microfoanele si castile sunt daunatoare sanatatii oaspetilor, lucru descoperit pina si de cercetatorii americani, dar suntem primii coiosi care am decis sa le eliminam mufele, asa ca  voi astia din spate veniti fuguta la astia micii din fata cu urechi bune care vor fi mai mult decit bucurosi sa va vinda inregistrarea a ceea ce tocmai sa derulat in fata ochilor vostri. De mici am fost comercianti si ne-a placut cu banu’.

Ascult traducerile live ale realitatea si antena 3 si imi dau seama ca cea mai importanta limba din lume este limba care linge, nu aia care vorbeste. Niste doamne miorlaite si afectate, care abia pridideau cu merkelu si nicholasii, cu bushii si slava domnului ca basescu nu a tinut musai sa vorbeasca in engleza. Si oricum, cine dracu a avut ideea sa il aseze pe tariceanu linga el, ca uite cum i s-au incurcat presedintelui hirtiile de a facut pauze in discurs.

Aseara am vrut sa merg pina la o circiuma dinspre Eroilor. Bush cu fratili lui de pisti oshian erau la mare, ailantii erau fiecare pe la cine cunostea pe la noi prin tara, nu vedeam nici un motiv pt care lunetistii aia cocotati pe case sa nu-si ia o pauza de o tigara si sa ne lase si pe noi sa circulam pe strazi fara sa ne purtam buletinele ca pe chei, legate de git.

De anarhism local, zis si de intreprindere, tot romanii saracii i-au lecuit pe nemti si olandezi. Adica oamenii au inteles ca se asculta muzica anarhista, ca se discuta, ca se analizeaza prin referate, dar sa vrei tu sa folosesti vopsea SRI-ului, acest mossad sud-estic, i s-a parut strigator la cer, asa ca a dispus arestarea si pulanirea acestor indivizi pusi la cale de agenturili de care vorbeam mai sus. Ma rog, nu vorbeam mai sus, dar sa stiti ca e vorba tot de rusi.

Si fara alcool dupa 1 noaptea, da? Asta e tot cu bataie spre rusi, cred ca de-aia nici n-o sa ramina Putin peste noapte.

Este summitul nostru, noi l-am facut pe el, el omora la noi. Euna pot kivanok, ca tot zice Reutersu ca Summitu de la Budapest…