sevilla in 111 gigapixeli

www.sevilla111.com

this is how it works…

If you start with a cage containing 5 monkeys and inside the cage hang a banana on a string and then place a set of stairs under the banana, before long a monkey will go to the stairs and climb toward the banana.

As soon as he touches the stairs, you spray all the other monkeys with cold water. After a while another monkey makes an attempt with the same result… all the other monkeys are sprayed with cold water. Pretty soon when another monkey tries to climb the stairs, the other monkeys will try to prevent it.

Now, put the cold water away. Remove one monkey from the cage and replace it with a new one.

The new monkey sees the banana and attempts to climb the stairs. To his shock, all the other monkeys beat the crap out of him. After another attempt and attack, he knows if he tries to climb the stairs, he will be assaulted.

Next, remove another of the original five, replacing him with a new one. The newcomer goes to the stairs and is attacked. The previous newcomer takes part in the punishment… with enthusiasm.

Then, replace a third monkey with a new one, followed by a fourth, then fifth. Every time the newest monkey takes to the stairs, he is attacked. Most of the monkeys beating him up have no idea why they were not permitted to climb the stairs. Neither do they know why they are participating in the beating of the newest monkey.

Finally, having replaced all of the original monkeys, none of the remaining monkeys will have ever been sprayed with cold water.Nevertheless, none of the monkeys will try to climb the stairway for the banana.

Why, you ask..  because in their minds, that is the way it has always been!

This, my friends, is how Governments operate… and, is why, from time to time, ALL THE MONKEYS NEED TO BE REPLACED AT THE SAME TIME!

gems (1)

.

A good impression of myself
Not much to conceal
I’m saying nothing
But I’m saying nothing revealed

I simply am not here
No way I should appear happy
Stop whining please

Because of who we are
We react in mock surprise
The curse off, there must be more
So don’t breathe here
Don’t leave your bags

I simply am not here
No way I should appear happy
Stop whining please

The dust in my soul
Makes me feel awake in my legs
My head in the clouds
And I’m zoning out

I’m watching TV
But I find it hard to stay conscious
I’m totally bored
But I can’t switch off

Only apathy from the pills in me
Its all in me, all in you
Electricity from the pills in me
Its all in me, all in you
Only eMpTV, cult philosophy

We’re lost in the mall
Shuffling through the stores like zombies
What is the point
What can money buy

My hand’s on a gun
And I find the range, God, tempt me
What did you say
Think I’m passing out

Only apathy from the pills in me
Its all in me, all in you
Electricity from the pills in me
Its all in me, all in you
Only eMpTV, cult philosophy

All the apathy from the pills in me
Its all in me, all in you
Electricity from the pills in me
Its all in me, all in you

Water so warm that day (water so warm that day)
I counted out the waves (I counted out the waves)
As they broke into

The water so warm that day
I was counting out the waves
And I followed their short life
As they broke on the shoreline
I could see you
But I couldn’t hear you

You were holding your hat in the breeze
Turning away from me in this moment
You were stolen as black across the sun

Water so warm that day (water so warm that day)
I counted out the waves (I counted out the waves)
As they broke into shore (as they broke into shore)

safety first

.

Ad majorem…

Am sa scriu astazi, cand se implinesc 9 ani de la atentatele de la WTC, din New York, despre un alt fel de drum al matasii. Un drum asa cum l-am vazut eu in perioada mea de jurnalism “pe doua razboaie si tot atatea Intifade”. Afghanistan, Cisiordania si Gaza, Iraq, Liban, Siria… N-am sa cheltui mult timp, si randuri pana la urma carnoase dar fara vreun destin, privind originile atacului Al Qaida asupra Statelor Unite; mi-aduc aminte ca, in teoria conspiratiei, la epoca vorbeam chiar de o strategie a Homeland Security sa-si infiga avioane in vreun loc mai deosebit pentru a avea ultimul tertip necesar sa invadeze Kamelot-ul traficului cu opiu, sursa unei industrii de multe zeci de miliarde de dolari anual. Anume Afghanistan. Statistica pare, intre noi fie vorba, sa alimenteze si acum, la distanta, o astfel de teza; in ultimii doi ani de-aici, din Afghanistan, vine 93% din materia prima pentru heroina lumii, mult mai mult decat a fost vreodata in timpul regimului taliban, iar sumele vehiculate urca bine dincolo de 60 de miliarde de dolari in venit. Ce e dragut este ca din aceasta cifra teribila o buna parte trece pe la noi, prin Romania, in drum spre Vest. Ce e si mai dragut este ca noi, ca tara, absorbim o buna parte, si cumva oprim la granita civilizatiei, o substanta numita pe buna dreptate “moartea alba”. Una care insa ne omoara pe noi in primul rand.

Dar acum aproape 10 ani eu nu stiam nimic din aceste lucruri. Intre noi fie vorba oamenii care au acum varsta mea de-atunci au un mare avantaj, anume ca sunt mult mai putin naivi decat mine. Eu, in scoala, n-am auzit de droguri decat dupa ce-am terminat liceul. Sa fi fost o bula de cristal in care am trait? Ca doar in Caragiale eram “ultracentral” si la liceu de copii de fosti securisti, actuali prosperi oameni de afaceri, viitori traficanti, si intr-un numar de cazuri, victime ale consumului de heroina, hash, opiu, crack si-asa mai departe. Oricum, cand am intrat in presa lucrurile pe care le stiam despre “triunghiuri ale mortii” si muntii Hindu-Kush, despre pashtuni si molahi Omar, despre wahabbiti si cum isi biciuie supusii spre moschee cand suna muezzin-ul, despre cum Osama a plecat in Afghanistan ajutat de CIA sa-i ajute pe talibani impotriva sovieticilor pe cand era un tanar sheick, erau foarte rudimentare.

Am avut profesori buni. Oameni care mi-au spus snoave uneori suprarealiste despre o lume paralela de cea ferita in care traim, chiar cu strazile noastre desfundate si cainii nostri vagabonzi. Violenta, rapacitatea, si desfraul in drum catre Oz nu marcheaza o carare galbena, nu o Scara spre Ceruri (sic!) ci un obiectiv foarte clar, anume intretinerea unei masinarii la limita functionarii perfecte unde end-user-ul, anume consumatorul, are un “timp de injumatatire” bine calculat. Consuma de atati bani. Moare atat de repede. O economie pe care Steve Levitt, de la Harvard U, o descrie minunat intr-una dintre prezentarile sale TED. Merita ca, inainte de-a continua acest text, sa faceti un scurt detur prin explicatia sa.

Traditional stim ca toti drogatii sunt in America. Ei bine nu. Europa se afla pe primul loc (LE: procentual). Raportul detaliat al ONU, privind distributia consumului de stupefiante, este in acest sens edificator. Noi, romanii, nu traficam heroina proper dar o tranzitam cu cerbicie; din “fericire”starea drumurilor noastre a mutat o buna parte din curgerea pulberii albe spre Vest prin Bulgaria – Serbia Muntenegru. Pe de alta parte, de 2 ani intrarea noastra in UE a facut regimul transfrontalier mult mai usor; nu vad o coincidenta in cresterea volumului de heroina traficat si aceste schimbari geopolitice. In prezent, prin Romania si Bulgaria curge aproape 85% din heroina europeana. Neoprit. Inefabil. Sute de tone metrice de opiate pentru placerea obrazului subtire al francezului, germanului, olandezului, belgianului, italianului, austriacului, germanului si natiunilor conlocuitoare. Potrivit raportului UNODC in aceasta parte din lume, anume la noi, in Balcani, sub 3% din transporturi sunt interceptate.

Ai zice ca, in aceste conditii, Romania are o strategie coerenta privind monitorizarea traficului si-a coonsumului de stupefiante. Ai zice, dar te-ai insela amarnic. Astazi, la 9 ani de la WTC, dupa doua razboaie si tot atatea Intifade, nopti petrecute in boxa cu Cazan, cu Cristoiu, cu generali si colonei de armata, informatii, contra-informatii, experti peste experti si strategii lui peste-prajit, oameni formati la focul mic al kominternismului si la ora adevarului muc-si-sfarc in strategii de preventie, si interventie, in consum si trafic de droguri, pot pentru ca sa zic ca privelistea asupra careia ma uit este dezolanta.

In numarul de saptamana viitoare al Time Magazine se publica un articol in extenso privind situatia consumatorilor de heroina din Romania. Va aduceti aminte de amicul meu Eugen (dr. Hriscu?) si de cum s-a prezentat onorat administratia spitalului Obregia l-a el cu invitatia de-a parasi locatia si el, si “drogatii lui”? La acest moment, in Romania, doar 5 (cinci, adica unu, doi, trei, patru, cinci) organizatii non-guvernamentale (NGOs) se ocupa de management/ programe de teren si harm-reduction la consumatorii de droguri de mare abuz si indeosebi administrate parenteral (injectabil). Pana in 2007 aceste organizatii, pentru ca Romania era considerata “tara a lumii a treia” beneficiau de sustinere financiara consistenta; lucru care s-a schimbat intr-o buna masura si pentru ca Romania a aderat la Uniunea Europeana intr-un val de entuziasm isteric unilateral, dar si pentru ca onorat-administratia de la Bucuresti traieste intr-o nesimtire vecina cu nebunia vis-a-vis de butoiul de pulbere pe care se afla. Time Magazine isi intituleaza articolul “In ajunul unei epidemii de HIV/SIDA” in contrast cu strategia non-interventionala a jurnalistului occidental. US si Canada, care in prezent au mai putin de 10% din consumatorii lumii, sunt alarmati. Ei stiu dezastrul pe care il poate aduce un atare cataclism asupra unei lumi deja fragilizate, debilizate de un crah financiar si urdoarea pernicioasa a unei guvernari incompetente.

Or noi?

Noi polemizam pe tema arestarilor, si eliberarilor unor saltimbanci care, in cel mai bun caz, tin in mana salariile unor sute de mii de oameni. Salariile, nu vietile lor. Daca Marx sugera la un moment dat ca “religia este opiul maselor” (lucru care in sine reprezinta un insight curios in neurofiziologia credintelor irationale, si pentru care Marx, altfel un individ dubios, agresiv si mitocan, merita retinut in memorie), Romania beneficiaza de opiul presei, si-al televiziunii “libere”. Intre timp, discret, tacut si pe sub masa, administratia altereaza legi, emite ordonante de urgenta, modifica ochiurile retelei de preventie si interventie in domeniul adictiilor cu o imbecilitate inegalabila, una care nu doar ca sfideaza bunul simt, si exaspereaza profesionistul intervenant, dar in cele din urma se va dovedi criminala la adresa oamenilor din aceasta tara. Natangi sunt multi, da. Dezinformati si neinformati. La un adapost firav de ce inseamna adevarata murdarie nozocomiala, desi pe zi ce trece mult mai aproape.

Lucrurile pe care le fac Eugen prin ALIAT, ARAS-ul si celalalte NGO-uri sunt pana la urma gesturi hotarate, dar disperate prin insularismul lor, de coupare, de intrerupere, a unui taifun care se indreapta asupra populatiilor vulnerabile din Romania. Printre ei se afla poate si copiii tai, membri ai familiei tale. Iezuitii au un motto…ad majorem dei gloriam (pentru marirea gloriei lui D-zeu). Noi aici, pe-aceste pamanturi, nu mai avem de mult nici un Dumnezeu si mi-este teama, uneori, ca ne va omori prostia, si surzenia la vorbe spuse de unii dintre noi deocamdata scuipate a fi simple “alarmisme”, productiile nevrotice ale unui halat alb.

Guvernul nu mai asigura gratuitatea tratamentului pentru HIV/ SIDA. Primaria da ALIAT-ul afara din sediul lui social in vreme ce Agentia Nationala Anti-Drog si-a schimbat website-ul, dar naravul ba! Strategia noastra de combatere dateaza din 2005, anterior aderarii, si cine-o citeste va remarca, stupefiat, caracterul pueril si pe-alocuri impresionist al formularilor. Citez la intamplare:

” […] La sfârşitul perioadei 2005-2012, în România va funcţiona un sistem integrat de instituţii şi servicii publice, care va asigura reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi precursori.”

Rusine, domnilor! Au trecut 5 ani din cei 7 pe care vi-i daduserati, optimist, la momentul cand portocala a preluat puterea. Astazi, ca si acum 10 ani cand organisme ca ALIAT si-au inceput activitatea, batjocura este inclusa in meniul zilei ministerial la sectiunea “desertul casei”. Sunteti buni sa lasati sa circule Furadan, Superslim, Special Gold si-alte prafuri miraculoase pe piata, dar fereasca Sfantul Pafnutie sa va preocupe chestiuni pedestre ca de exemplu soarta heroinomanilor din Romania.

Tu, care ai avut poate rabdarea neobisnuita de-a parcurge acest text pana la capat, tu uita-te bine in oglinda. Si datorita tie ignoranta asta e permisa, perpetuata si adeseori accentuata. Si prin tine curge aceeasi vena a indiferentei care iti permite sa intorci capul la semafor. Simte-te fericit, tu n-ai un copil care sa-ti fure si chilotii din sifonier pentru o doza, noaptea, in subsolurile de la Casin. Simte-te bine, tu n-ai un frate, sau un var, condamnat pe viata, la moarte, de o siringa contaminata cu virusul HIV. Oh, si bine vei veni in spitalele noastre in ziua in care nu ne vom mai permite reguli de asepsie, si antisepsie cum-se-cuvine. Rog administratia sa puna indicatoare cu “aici sunt banii dumneavoastra” in dreptul fiecarui pat de spital, si a fiecarei alei de cimitir.

Maestre Cristoiu, inca o data multumesc pentru ca acum multi ani, intr-o seara, mi-ai pus un Time in mana. Si la propriu, si la figurat, mi-ai dat timp.

G

death o'clock

Soacra, pe patul de moarte catre ginere:

– Sa repari (tuseste indelung, sleita de puteri) pendula aia de pe perete…

– O repar, mama soacra, o repar! Dumneata concentreaza-te acolo!

Depresia? Un lux!

Si iata ca saptana se incheie cu un apogeu de gogomanie, bineinteles legat de o stire la randu-i ridicola. Aflu din Gandul ca o tanara din Cluj si-a pus capat zilelor, zic parintii dupa ce-a vazut filmul lui Cameron, Avatar. Ce e izbitor insa e urmatorul paragraf, citat din doamna psiholog Emilia Potenteu:

“Depresia e un lux, e pentru cei care au prea mult timp liber, pentru cei care nu vor să se confrunte cu realitatea. Un om ocupat, o femeie care are şi familie şi serviciu, mereu are ceva de făcut şi nu îşi permite să aibă depresie. Filmul Avatar este doar un pretext folosit de cei care refuză să se confrunte cu realitatea, nu o acceptă şi nu vor să îşi asume eşecul. Depresia are şi unele efecte secundare, persoana refuzând să muncească, să aibă activitate. E un motiv invocat pentru a nu face nimic şi pentru a nu-şi asuma nimic”, susţine Emilia Potenteu. Psihologul spune că mai grav este că de multe ori genul acesta de comportament este tolerat de familie şi prieteni, care preferă să îl lase în pace pe suferind, iar acesta îşi accentuează această sensibilitate“.

Cu toata dragostea si admiratia pentru profesia acestei doamne care a dat de lucru, atatea generatii, multor confrati siliti sa repare oalele sparte de alchimistii flower-power, cine a invatat-o pe ea meserie? Singura instanta in care accept sa fiu mai bland e in ipostaza, nerealista de altfel, in care doamna psiholog de fapt a zis bine, dar a fost citata prost de un jurnalist incepator, cu cas la gura, si care a facut o schema Vadim, adica a repetat exact, din memorie.

Sa incepem cu prima asertiune. Adica “depresia este un lux”. Din nefericire pentru depresiv, depresia este o boala, si inca o boala considerata de Organizatia Mondiala a Sanatatii drept fiind foarte serioasa. Mai mult, se considera ca in 2015 depresia, si suicidul, ar putea sa devina prima cauza de mortalitate la adultul tanar; prima cauza de risc pentru maladie cardiovasculara, gen hipertensiune si cardiopatie ischemica, si infarct, la adult in general; nu in ultimul rand, exista o suma de studii care arata o asociere pozitiva intre depresie si diverse forme de cancer. Deci asta da lux!

Cat despre “confruntarea cu realitatea”. Se pare ca doamna psiholog asa isi trateaza pacientii, folosind vechea tehnica shaolin de aplicare a dusului rece intre sprancene. In fapt, cei care tratam depresie in mod obisnuim stim ca toti pacientii nostri pastreaza o buna testare a realitatii; ei stiu pe ce lume se afla, felul lor de-a gandi ramane intact, ce se modifica e raportul de gravitatie in jurul unui nucleu “hipertimic negativ”, acolo unde se afla sentimente de durere, de devalorizare, de inutilitate, de mortalitate, de nihilism, de abandon s.a.m.d. Multe dintre aceste sentimente sunt justificate, pacientii mei au suferit traume psihice incredibile, sau sufera de boli cronice debilitante, nu mai au mult de trait, sau au fost inselati de partener, nu pot sa aiba copii, si-au pierdut locul de munca, s-a atentat asupra vietii lor s.a.m.d. Confruntarea cu realitatea este, in majoritatea cazurilor, primum movens care amorseaza reactia depresiva. Toti cercetatorii in depresie admit, de la Parker, la Zimmerman, la Costa, la Montgomery, ca evolutionar, dar si biologic, depresia este adaptogena, motiv pentru care 99.9999% din oameni vor trai, macar o data in viata un blues, o perioada de tristete cu apatie, anhedonie, tulburari de somn, lipsa de energie, lipsa de pofta de mancare etc.

Iar familiile, in general, traverseaza o curba de invatare uneori foarte lunga in raportul lor la depresia copilului, a sotului/ sotiei, sau a parintelui lor. Motivele rezistentei la diagnosticul de depresiei pleaca tocmai din discurs public precum al acestei doamne psiholog, si a generatiilor de profesionisti in sanatate mintala in Romania care au pus stanta “materialist-dialectica” asupra psihopatologiei; care au mostenit doctrina fascista a omului cu “origine sanatoasa” prin apozitie la care omul bolnav mintal devine un sub-om, o sub-fiinta, nedemna de raport si integrare sociala. In Romania inca, in 2010, e o rusine sa suferi de depresie. E o boala pe care oamenii o ascund, careia ii dau nume care mai de care mai departe de adevar. O boala ignorata, o boala letala, o boala de care sufera parintii, si fratii, si prietenii nostri si pentru care azi, in 2010, exista tratament, si specialisti care sa o trateze. Si nu sunt psihologii precum doamna cu pricina, careia cu mare drag, presupunand ca printr-un absurd va citi aceste randuri, ii promit ca daca ma contacteaza ii fac cadou colectia mea de articole pe boala depresiva majora.

Intrebarea legitima pe care eu as pune-o este daca, prin indolenta, ignoranta, si rezistenta la diagnostic, familiile nu contribuie, nu mitigheaza undeva aparitia evenimentelor de urgenta, anume ideile de suicid si tentativele complete, recte care duc la moartea bolnavului depresiv. Or aici, daca doamna psiholog ar fi citit literatura si si-ar fi facut temele, ar fi stiut cateva fapte care o contrazic profund.

Anume ca majoritatea tentativelor de suicid de mare letalitate, cu final tragic si moartea pacientului, au loc devreme in evolutia naturala a bolii depresive. Mai mult, majoritatea celor cu suicid complet nu aveau istoric de tentative anterioare. Exista un istoric familial de boala mintala care se poate intalni in pana 95% din cazuri; exista istoric de consum de alcool in familie si la subiect. La adolescenti, in particular, tentativele care duc la deces sunt marca impulsivitatii marcate, si evidentele arata ca intervin pe fondul rupturii social-semnificative, fie ca este relatie, fie ca este comunitate, fie ca subsideaza unui abuz de ordin fizic, sau sexual, sau amandoua.

Si-atunci, constient fiind ca reactia mea nu are cum sa contra-balanseze dezinformarea deja constituita a acestui articol de format tabloid, asa cum au fost, si-au sa mai fie sute in presa romaneasca, doresc totusi sa transmit un mesaj intr-o sticla acelora care ajung aici, intamplator sau nu, si vor citi despre depresie.

Nu iti pierde speranta, chiar cand mintea iti spune ca speranta te-a parasit. Nu departe de tine se afla medici care iti vor putea oferi fie ajutor direct, fie te vor putea pune in legatura cu un psihiatru. Daca problema ta este boala depresiva, de la el incepe tratamentul; se continua la psiholog si apoi inapoi in comunitate de unde e posibil ca ti se trag problemele.

Iar daca te gandesti la suicid, eu unul iti validez sentimentele. Sunt sigur ca iti este greu, stiu ca suferi, si stiu ca pentru tine suicidul este o optiune, o solutie la problemele tale. Nu este rolul meu, n-are cum sa fie vreodata, sa devin o bariera in calea dorintei tale de a te omori. Tot ce pot sa fac este sa stau cu tine o vreme si sa vedem daca descoperim si alte optiuni viabile, unele de care sa te poti bucura daca le iei, si care au grija ca tu sa ramai in viata. Stim, si tu si eu, ca daca te sinucizi si – presupunem – problema se rezolva tu nu vei putea observa asta pentru ca vei fi mort. Si-atunci eu sunt in avantaj, tu nu. Doar unul dintre noi va putea aprecia efortul tau. Iar eu imi doresc sa fie altfel. Imi doresc sa iti fim parteneri in lupta ta pentru viata. Vezi, eu stiu asta, depresia ta lupta ca tu sa ramai in viata, si unde doare mai tare doare pentru ca traiesti. Optiunea de a reduce acea durere la tacere prin suicid presupune ca tu, in proces, sa te sacrifici pe tine, insasi persoana pe care vrei sa o vindeci.

Iti spun, in final, ce mai stiu. Stiu de la un domn doctor Miller, din Irlanda, ca doar unul din trei oameni au spus cuiva, in ultima saptamana dinaintea mortii lor prin suicid, de problemele pe care le aveau; mai stiu, insa, ca 7 din 10 au vizitat un medic. Mie asta imi spune doua lucruri, ca majoritatea au vrut sa vorbeasca de problemele lor, si ca n-au avut cu cine. Si nu pot sa nu ma intreb care ar fi fost parcursul lor, daca ar fi vorbit.

Vorbeste.

Si nu cu oricine.

Vorbeste cu un psihiatru de depresia ta, de gandurile tale suicidare. Rupe plasa singuratatii, iti promit ca azi, in Romania, suntem mai demni de increderea ta. Si putem sa venim in sprijinul tau.

G.

SuperSlim: o slabiciune. De moarte.

In fiecare an, la final, aduni regrete si bucurii despre oamenii pe care i-ai intalnit pe drum. Cu unii vei fi urcat un munte de unde se respira mai bine viitorul. Cu altii vei fi ramas un timp intr-o statie, asteptand un tren. Pe altii i-ai pierdut. A fost anul lor. S-au dus. Mai devreme sau mai tarziu, asa cum orice creanga seaca de seva, asa si omul intrat printre usile cu cruci va fi iesit cu picioarele inainte. Sunt poate cinic? Dar ca sa ramai optimist iti trebuie nu unul ci doua picioare bine infipte in pamant, si-un realism asupra fragilitatii vietii. In fapt viata, o spune Stephen Jay Gould, e pe-o muche de cutit cosmica. Cu atat mai mult ar trebui sa te bucuri de privilegiul ca tu, dintre toate agregatele de carbon din univers, experimentezi acest grad unic de libertate. Libertatea alegerilor tale, si auto-determinismul lor.

Povestile oamenilor care traiesc in pofida sortii sunt minunate. In alta era li s-ar fi spus miracole. Acum poate multi dintre noi, medicii, am defila cu pene in jurul capului si-am fuma diverse ierburi aromatice ca sa sarbatorim cu zeii, caci zeii ne-au dat minte si forta divina prin varful degetelor. Vremea samanilor insa a trecut.

Povestea oamenilor care mor, insa, de-abia de aici incepe.

La noi, povestea mortii e una care elicita – surprinzator pentru unii – coeziune sociala. Fac o paranteza, un avant propos si poate si-o explicatie asupra fenomenului, dupa ce-au murit in chinuri groaznice un numar de conationali de pe urma gripei porcine romanul verde care se uita la televizor a luat-o cu asalt la Matei Bals sa se vaccineze. Ceea ce e in sine o ghidusie a ethos-ului popular. A murit Ghita? A murit Dumitru? Sa mergem, maica, sa ne vaccinam, au murit destui. Si in fapt, si de drept, exista o masa critica de morti oriunde in lumea asta dupa care se stabileste calapodul constiintei publice. Constiinta care, in fapt si de drept, nu doar ca era nesimtita anterior, sau ignoranta. Constiinta publica, de fapt, incita la aceste morti printr-o angajare activa in eludarea faptelor, si-a argumentelor empirice, pentru ceea ce se numeste “pericol semnificativ”. Mai ales la noi, dar nu numai, notiunea de “preventie primara” sau secundara sunt parfumuri exotice. Inchid paranteza.

Mi-a fost dat, in 2009, sa ma ocup de un caz trist asupra caruia nu voi adasta mult. Suficient sa spun ca doua zile inainte de Craciun am primit un mesaj ca pacienta mea a murit. A urmat o garda a mea, chiar in ziua de Craciun, cu EKG-uri multe printre urari de “La Multi Ani!” in care, spre usurarea noastra a tuturor, nu s-a mai prapadit nimeni. Amandoua si-au frecat ghearele de interiorul meu, si cuget de-atunci care ar fi forma de vindicare a acelei femei, anonima si careia ii doresc sa ramana anonima, ale carei decizii au omorit-o atat de timpuriu suspectez cu multa tarie datorita unei greseli…omenesti pana la urma.

Am discutat cu colegi pe tema acestui caz inca din perioada respectiva. Am privit inapoi la literatura de specialitate. Datele converg. Nu vorbim doar de-un fenomen arbitrar. Si-apoi in dimineata asta citesc la Eugen (n.a.: dr. Hriscu) pe blog de alta minunatie, o alta Marie cu aceeasi palarie la fel de asasina. Si-atunci e momentul sa punem aceste lucruri cap la cap, pentru ca poate, doar poate, atingem o masa critica dincolo de care “consumatorii” acestor produse vor fi sensibilizati in a spune “nu” consumului si sa caute ajutorul de care sigur vor avea nevoie.

Ce este SuperSlim? Prietenul nostru google returneaza 2 milioane de pagini care contin cuvantul cheie. Majoritatea sunt locuri de unde il poti procura. Trebuie sa traiasca si Google din ceva, pana la urma. Interesant e ca, asa cum stau lucrurile, Google promoveaza traficul de droguri, nu e fascinant? Am sa explic de ce. SuperSlim sunt suplimente nutritive al caror efect spectaculos e ca asista scaderea in greutate, in special a femeilor. Or Evul nostru e unul procrustean, in care sanii prea mici si soldurile prea mari, alta date apreciate, au devenit ciuma reproducerii la om. Fereasca sfantul sa n-ai sani mari si solduri mici, ca ai sa ramai nu doar virgina, dar si nesatisfacuta. Si-atunci, in beata divinatie a Idolului, din ce in ce mai multe femei apeleaza, dupa ce isi macelaresc dieta zilnica, la pastile, ceaiuri, prafuri, cocktail-uri de slabit. Evident, exista cerere pe piata intr-o lume de obeji, si obeje (sic!). Nu stiu, saracele, ce e in ele, probabil tot un fel de cafea sau ceai negru/ verde (daca sunt chinezesti), cert e ca – si-aici apare argumentul suprem de autoritate – “multe femei iau pastile si sunt okay, chiar in regule, ba au mai si slabit!”.

Evident, n-am vazut pana acum nici un studiu care sa demonstreze ca pastilele de slabit chiar slabesc pe cineva. In fapt, pentru SuperSlim in speta nu exista nici un studiu! Si totusi, ce e in acest medicament minune?

Seminte de rodii.

Da, ati auzit bine. Seminte de rodii, sau pomegranat, sau fructul pasiunii. In ele s-ar afla secretul. Sau nu? Din pacate pentru consumatori, in acele obiecte mici, nucoase, nu se afla nici un compus chimic care sa justifice, aici sau pe vreo alta planeta, scaderea in greutate.  E ce te-ai astepta sa existe in niste seminte ordinare, terpene, flavonoizi, minuni vegetale care cel mult ajuta cu tranzitul intestinal si, daca mananci cateva kilograme, iti “subtiaza sangele”. In rest nimic. Si-atunci, sa fie altceva?

Intra in scena nuca minunata din indepartata China. Redau aici fragmentul pe care il mentionam si in discutia de acum cateva luni cu colegii mei:

“Am reusit sa obtin un blister cu capsule si un “prospect” unde este mentionata structura. Discutia ar merita poate un capitol complet separat, aici doar cateva coordonate.SuperSlim sunt produse, potrivit cutiei, in HongKong si sunt comercializate ca fiind “non-adictive” si “naturale”. Produsul activ este nuca de Koncing. O cautare mai aprofundata online arata, totusi, ca in chineza, KongXing este denumirea data (tot) semintelor de rodie care, altfel, n-au catusi de putin proprietati lipidolitice – desi sunt vandute si in US, si Europa. Mai des, totusi,  formulele dietare contin MaHuang sau Ephedra sinica. Unul dintre compusii activi ai plantei, efedrina, e un simpatomimetic folosit si ca precursor al amfetaminei (bold adaugat ulterior). In 2000, Haller si Benowitz au prezentat o meta-analiza a evenimentelor adverse ca urmare a folosirii de suplimente nutritive pentru slabit care contin alcaloizi de efedra.” (octombrie 2009)

Ei, si ce mare branza? – m-ar intreba o buna prietena de-a mea, mamica unei Bubuline care, o spun fara umbra de subiectivism ca e poate cea mai frumoasa fetita din lume si-are doar 5 ani – eu iau de 2 saptamani si n-am nimic! Si ca mine sunt altele.

Ceva, cand am primit acest caz, nu se lega, mai ales ca pacienta mea venea din vestul tarii. Eu sunt un relativ avid consumator de stiri, imi place sa raman informat. Si mi-am adus aminte ca in Jurnalul National, la un moment dat, aparuse un figment de stire peste care s-a trecut destul de repede. Am mai gasit-o parca in Gandul si-atat. Stirea spunea asa:

Slăbim cu …amfetamine / Pastila Superslim a fost retrasă de pe piaţă! (14 iunie 2009)

“Controalele inspectorilor sanitar-veterinari şi ai Autorităţii de Sănătate Publică Timiş au demarat după ce instituţiile au primit o notificare din partea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care se semnala faptul că un anume lot de capsule pentru slăbit conţine un derivat de amfetamină, care, în mod normal, se administrează sub control medical”

Ca de obicei, jurnalistii din Romania nu fac diferenta intre ce-i acela un “derivat” si un “precursor”. Orisicum, e remarcabil ca acest supliment nutritiv care continua sa faca furori in Romania de mai bine de 8 luni a fost interzis, si-asta pentru ca elementul activ, prin lege, e un compus ilicit. Pe website-ul romanesc importatorul se lauda chiar (!) cu un portofoliu de 20 de mii de clienti care – tot ce se poate – au slabit din prima luna 5 – 10 kg! Ce-ati zice sa mancati fursecuri cu cocaina? Sau faimoasele “brownies” cu marijuana? E cam acelasi lucru. In fapt, ce contineau acele comprimate de Superslim e efedrina, compus care in Statele Unite si Canada inca de acum 9 ani a fost interzis datorita faptului ca, lucru remarcat de Haller si colegii, are un mare risc vital. Astfel, din analiza lor rezulta ca din totalul evenimentelor adverse raportate (n = 140 pe intervalul a 2 ani),  moartea a rezultat in 7% din cazuri (n = 10 persoane); aproape jumatate au avut un efect advers cardiovascular (47%) in speta hipertensiune severa, palpitatii, tahicardie; mai grav, 7% au facut un accident vascular si 5% crize convulsive. Doar jumatate dintre aceste cazuri au evoluat spre remisiune de pe urma simptomelor. Autorii concluzioneaza ca:

[…] datorita severitatii evenimentelor adverse revizuite aici si, in particular, ocurenta unora care au dus la dizabilitate permanenta si moarte, concluzionam ca suplimentele nutritive care contin alcaloizi de ephedra (n.a.: de tipul SuperSlim) presupun un grad de risc semnificativ pentru anumiti consumatori.“

Incotro? Pe cine sa crezi? La cine sa mergi? Doar n-o sa te apuci, acum, sa faci o analiza toxicologica la toate minunile pe care le-ai cumparat de la Farmacie sau de la Plafar sa vezi daca nu cumva cineva ti-a pus droguri in ele. Unde mai pui ca nici medicul de rand nu e foarte literat in asa ceva, dat fiind ca multi primesc “stimulente” de la aceste companii, mai scrii o reteta, mai primesti un ban, totul facut foarte discret. Nu a fost cazul pacientei mele, la ea in fapt n-a stiut nimeni ca ea lua astfel de pastile. Cand s-a aflat era deja prea tarziu, s-a dovedit intr-un final. Si moartea ei a fost una deloc usoara.

Astfel ca anul acesta, 2010, este unul in care intentionez, public, sa le cer colegilor mei psihiatri sa analizam chestiunea consumului de suplimente nutritive mai in detaliu. O analiza ca a lui Haller e obligatorie in Romania, una care sa conduca la un moratoriu privind regimul acestor substante in Farmacii.

G.

sinuciderea prin ris

Stiti cu totii, cred, ca risul, mai bine zis gidilatul, este o metoda de tortura, desi la prima vedere ar parea ca e exact contrariul. Din ris se poate, deci, muri. Nu am fost nici pe departe aproape de moarte aseara, dar pot sa va spun ca am ris cu lacrimi aproape toata piesa, dar mai ales la lungile si meritatele aplauze de la finalul unei piese banale, dar jucata excelent.

Piesa se numeste Podu’ . Piesa originala, dupa care s-a facut spectacolul, se numeste “Podul sinucigasilor” si a fost scrisa de Paul Ioachim. Regia ii apartine lui Horatiu Malaele, iar distributia este formata din George Ivascu, Meda Victor si Horatiu Malaele (in ordinea intrarii lor in scena). In ordinea descrescatoare a prestatiei actoricesti insa, clasamentul sta putin altfel: Malaele, Ivascu si Victor. Daca de la Malaele stim la ce sa ne asteptam, de la Ivascu eu aveam asteptari mici, pe care insa a reusit sa le depaseasca. Daca ar fi sa fiu rea as spune ca rolul i se potriveste manusa, dar as fi nedrept de rea :). Despre Meda Victor, pe care am admirat-o in Nunta muta a aceluiasi Malaele (filmul, nu nunta), nu m-a dat pe spate. Dar mie oricum nu imi plac in mod deosebit actritele romance, cu mici exceptii.

N-as vrea sa comit acte de spoilereala, deci n-o sa va zic mare lucru despre subiect, mai mult decit am spus deja prin titlu, dar ce va pot spune cu certitudine este ca merita sa mergeti s-o vedeti. Dupa o zi de lucru, mai usoara sau mai grea, dupa minim o ora de trafic, daca e sa traversati centrul orasului pentru a ajunge la Palatul Pionierilor, actualmente Palatul copiilor, veti avea parte cu siguranta de momente excelente.

Cit despre mai sus mentionata institutie, eu nu mai fusesem in ea de prin 89, cind am mers la premierea cistigatorilor cercului de aeromodelism, din care facea parte un coleg. Partea buna e ca scaunele sunt mai comode decit cele de la Sala Palatului, mai moi si parca si nitel mai curate, desi si mai rupte. Partile proaste sunt numeroase si prezinta umflaturi. In primul rind intrarea era in bezna, probabil intentionat, pentru a putea admira nenumaratele beculete pe care primarul piedon le-a montat deja in parcul din imprejurimi. In al doilea, bufetul vesnic (acolo era si pe vremea epocii de haur) parea, daca ii citeai anunturile cu markerul din geamuri, bine aprovizionat si deservit de personal amabil, pina ajungeai sa ceri ce vrei, cind: aia n-avem, aia nu e rece, aia nu se incalzeste. De pe la rindul 15 in sus nu se aude prea bine, iar eu am stat pe 20 (dar beneficiez de auz destul de bun). Pretul unui bilet e corect pentru o piesa de teatru jucata si regizata asa cum e asta, 50 de lei, dar nu stiu daca nu e cam mult pentru cum arata sala. As fi putut sa ignor toate astea, fiindca pot fi ignorate, dar nu puteam sa ma opresc din circotit taman acum, cind am material.

Si daca tot sunt in ziua in care ma maninca buricele buzelor sa fac recomandari, mai zic una de care povestim miine: Diseara de la ora 2000, la Sala Palatului, concert Jan Garbarek Group in cadrul Masters of Jazz

cartea de la meţereu

aseara, de la ora 7, Vasile Ernu, de care v-am mai vorbit si cind a lansat “Nascut in URSS”, si-a lansat cartea cu nr. 2, “Ultimii eretici ai imperiului”.

Clubul e mititel si afumat, inghesuit intr-o parte a Muzeului, cam sub libraria Carturesti de la et. 1. Lume multa, foarte putini nehaliti care vin pentru mincarea si bautura gratis. Din fericire. Dar am vazut vreo doua ziariste, picate cam dupa 20 de minute de la inceperea discursurilor, care nu pricepeau nimic. Normal, pe scena era Artanu de la Timpuri noi care, in stilul lui caracteristic, insira vorbe aparent fara logica, cam in stilul Vanghelie, dar fara precipitarea si sloganistica astuia, stirnind voit risul audientei. Doamnele erau scirbite si se uitau prostite, din fundul salii, la spectacolul de pe mica scena. Asteptau probabil momentul de final, in are putea pune intrebarile pregatite autorului: cum ati scris cartea, a fost greu, de ce ati scris asa ceva, de unde va vin ideile si alte imbecilitati. Oricum in ziar aparea tot textul din comunicatul de presa al Polirom, cu cuvinte inchegate si care, din fericire, prezinta si un rezumat al cartii, macar asa, sa ai idee ce dracu a indrugat ala pe 200 de pagini. De-aia la noi Reader’s digest, cartea redigerata si servita pe pat de salata e foarte apreciata. Normal, daca ai rezumatul de o pagina jumate ce rost are sa citesti toata cartea, ca doar tot ce conteaza e subiectul si caracterizarea personajelor…

Dar am iesit de pe sine, zic ca sa revin.

Primul care a vorbit a fost Florin Dumitrescu. Am inteles ce voia sa spuna, dar n-am inteles ce-a spus. Probabil era emotionat. Am retinut, insa, indemnul “cumparati acest produs”.

A doua a fost Vava Stefanescu, o doamna foarte simpatica, fosta balerina inteleg, care a spus ceva foarte misto, anume ca ea, pina sa-l cunoasca pe Vasile, nu credea ca in URSS chiar traiesc oameni. Isi imagina cladirile alea mari si gri, isi imagina un Stalin, un Lenin, un Gorbaciov, Dostoievski sau Mendeleev, dar pe omul de rind, traitor acolo, deloc. Si a trebuit sa vina Ernu mai intii in cafenele, apoi cu cartea “Nascuti in URSS”, pentru ca poporul sovietic sa se populeze si cu oameni, nu doar cu slogane. Trebuie sa recunosc ca pentru mine exista taranul lui Dostoievski, dar a trebuit sa vina Vasile ca sa inteleg ce dracu e ala un cvartal si de unde ni se tragea modelul de camine cu budele pe hol, ca si bucataria.

Apoi a vrbit Artanu, de care va ziceam, si care nu cred ca mai are nevoie de nici o caracterizare.

Ultimul a vorbit Sorin Antohi, singurul care citise cartea si avea si instrumentele de limbaj specifice scriitorilor. Probabil discursul sau a fost revelator pentru profesionistii scrisului, care dintr-o data pricepeau ce se spune. Antohi a spus ceea ce se spune de obicei la o lansare de carte. A fost corect si la obiect, recte anost.

Vorbitorii erau prietenii vechi ai lui Vasile. Ideea lui a fost ca la aceasta lansare sa vorbeasca doar oameni care nu scriu carti, nu fac recenzii si nu au limbajul acela specific discursurilor intelectuale. O seara cu prietenii la sosea si, intre al doilea si al treilea pahar de vin, vorbim despre ce a mai scris Vasile, ia uite ca i-a mai aparut o carte, tot despre sovietici, iar ne ridem, iar imi aduc aminte de Nosov…

Ideea a fost buna. Mie imi plac lansarile de carte si vernisajele tocmai fiindca acolo ma pot vedea cu prietenii. Trebuie sa recunosc ca ma intereseaza foarte putin ce spun recenzorii si criticii despre carte, atita vreme cit eu nu am citit-o. Nu citesc niciodata prefata inainte de textul propriu-zis.

N-am stat pina la sfirsit. Am cumparat cartea, am luat autograf de la autor, l-am pupat si felicitat si m-am dus acasa, ca stau departe. In acest week-ernd am sa citesc si cartea, despre care deocamdata nu am ce sa va zic.

Ce-am vrut sa zic cu postul asta? Pai, ca sa cititi acest produs si de asemenea produsul anterior si sa va aduceti aminte despre ce ati trait, aia care ati trait. Vasile merita toti fanii. Va atasez si o poza, in caz ca il vedeti pe strada 😀