Fantezie febrila

Primii care au reactionat au fost entuziastii. Asteptau cumva, ca zelotii la concertul artistului favorit. New entry. Sa le zicem mesianici. Suntem siguri ca va veni. Trebuie sa vina. Uralele coplesitoare au asurzit audienta inainte de primele note cantate. Era evident ca ceva important sta sa se intample.

Apoi au reactionat finii intelectuali. E ca la o nunta, te uiti la picioarele alea cum se invart, se ridica praful din podea, cineva si-a dat cu un parfum ieftin dar ii pica bine pe feromon si in curand bati si tu ritmul cu carambul. S-o facem lata/ inca o data. Si ei sunt un fel de optimisti dar mai anali, mai reprimati, rationalizeaza mult, se pierd in conversatii pe buza paharului cu bautura lasata la aerisit ca altfe dauneaza grav bilei, cititori de autori obscuri si cunoscatori de cuvinte din greaca veche. Si ei sunt tot un fel de providentialisti. Spre deosebire de fanii isterici sunt mai maturi, mai ciudati si ai putea sa pui pariu ca au mici fantezii sexuale fetise. De speriat, poate unele chiar cu tine.

Apoi cand masa critica a fost atinsa au venit Costumele. Costumele sunt o specie aparte de felina. Au un fel anume de-a-si pocni palmele. Printre urale si broboane de sudoare Costumele inspira o forma de frica amestecata cu necunoastere; ce-i drept Costumele sunt luate de imprumut si-ar trebui date la spalat cel putin o data la 4 ani dar unii si le-au insusit ca pe cizmele de gaucho. Aparent o cizma de gaucho se face in felul urmator. Se ia pielea de picioarele unui cal proaspat mort si se pune pe picioarele unui gaucho cat e calda inca. Se leaga bine cu vana de cal. Se decupeaza in dreptul degetelor de la picioare ca un fel de sanda. Nu se mai da jos decat rupta, sau cand moare gaucho. Sau cel putin asta e legenda. Cam la fel si Costumele. Cand Costumele aplauda e timpul sa devii sobru si alert. Costumele nu aplauda niciodata degeaba. In primul rand pentru ca nu s-a nascut inca purtator de costum sa nu sufere de o crunta gelozie de fiecare data cand poporul isi intoarce fata de la el. Nu e Costumul frumos? Nu e purtatorul majestic? Costumele se plimba suav, pradator prin pulime. Privit de undeva de sus e ca o haita de lupi, unii superbi, altii rapciugosi, majoritatea cu coada pe sus. Cu cat se apropie cu atat le vezi amuzamentul. Cati suntem noi? O multime. Cati sunteti voi? O putime. De ce stam sa calculam sanse?

Daca ai facut ceva cu adevarat spectaculos, mai degraba prin intamplare decat prin consens, primesti Neagra Stea a recunoasterii. Numele tau apare la gazeta de propaganda. Legendarul, croitorul de Costume, din spitza pierduta a Marilor Carnivore, iti spune numele. Naivii iti dau mesaje. Ai ajuns important. Probabil la fel se simte si iepurele in timp ce admira acvila pe cer. Cu cata iubire se uita la mine, dintre toti tocmai pe mine m-a ales. E un semnal bun ca orisice altul ca e momentul unei retrageri strategice si incepi sa ti-o pregatesti. Ai putea sa incerci fuga disperata printre musuroaie, sa-ti pui coada pe spinare in timp ce mai scapi un pic de fluide vitale, orice numai sa te usurezi.

Oare de cate ori ai vazut-o? Invitatia la celebritate. Cuviinta indelung studiata oferita de Clica prin care unul sau altul mai naivi, mai voluntari, mai iubitori de bine au fost adusi in centrul atentiei sa-si spuna pasul. Ziceti domnule Cornel, ziceti cum vedeti dumneavoastra Sistemul. Si domnul Cornel incepe, primele cuvinte sunt probabil cele mai oneste, urmatoarele sunt mai coerente dar si-au pierdut din splendoare si spre final, cand domnul Cornel chiar crede ca va fi el cel care invarte Planeta in noul Ax rusine lui, caci ce se intampla e ca in cel mai bun caz, cand luminile cad, i se ofera un Costum cadou. Domnu’ Cornel, in seara asta e randul dumneavoastra sa mergeti la Vanatoare.

Hai sa ne pese la toti. Hai sa ne luam de maini. Hai sa ne imaginam lumea de maine frumoasa, si trandafirie, si prin adunarea fiecarei sume individuale de calitati sa savarsim Viitorul. Cand spui Comunitate pleava citeste kibbutz. Nu ca ar sti ce inseamna. Cand faci un hocus pocus lexical si ii spui Comunism pleava respira in van nostalgia. Halal libertate. Fiecare pentru sine. Macar Costumele stau organizate in modele rurale.

Intr-o atare fantezie emanciparea e imposibila. Devenirea cel mult o forma de virus care sa corupa minti. Nu cadem, din nou si din nou, in vesnicele inegalitati in care prostia e doar o forma de inadaptare? Cine decide inteligenta altfel de acei cativa inteligenti care se ofera drept sablon? Da, exista si un subler universal, putem sa-i intuim existenta dar aici, pe Planeta noastra, suma cunostintelor nu urmeaza aceeasi sinusoida cu cea a abilitatilor si de multe ori e simetrica, in negativ, cu cea a relevantei sociale. Diferenta e una mai fibroasa, si are de-a face doar cu apartenenta. Poti sa stai in siajul unui Mare Rechin Alb sau poti sa vanezi la musca in marele Coral. Ah, si evident, poti fi vanat. E si asta o soarta libera.

La sfarsit au venit necrofagii. Mustele de rahat. Subtilitatea amoniacului nu e ca te face sa versi intr-un prim moment, ci ca-ti inunda constiinta intr-atat incat figmentul Mortii te corupe, te imbata, te indeamna sa te predai. Cat de dependenti suntem noi de moarte. Cum ne hranim pornirea canibala la moartea unui nou Profet. Din nou si din nou jucam o scena de inspiratie precolumbiana in care la varsta pubertatii Aspirantului i se zice, felicitari, vei fi Rege. Rolul tau? Sa-ti dai sufletul pentru Patrie. La propriu. Si pe pietrele templului inima i s-a zmuls, multimea si-a indopat glandele de sange si Soarele a rasarit din nou peste un fel de Machu Pichu.

Sa traiesti prin partile acestea ale lumii si sa contribui la iluminarea ei presupune febra, si fantezia, de-a sti la orice moment cine esti, unde esti, si ce vrei tu de la ea. Ce vrea ea de la tine e simplu. Sange. Moarte. Distrugere. Sunt ersatz pentru foamea lor existentiala si pentru bruta pe care o salasluiesc zi de zi.

G

Pentru un dram de minte

Cel mai mult, dar cel mai mult ma amuza zilele acestea sa il vad pe onor. Titus Corlatean repetand, livid, ca atata timp cat Romania a respectat criteriile de aderare la spatiul Schengen e un drept “legitim” de-al Romanilor, caci noi am bagat timp, noi am bagat bani foarte mult chiar (un miliard de Oiro) si nu e de inteles cum de anul trecut Olanda, iar mai nou Germania isi foloseste dreptul de veto ca sa coupeze ceea ce oster-ii numesc “migratia saraciei”.

Rewind.

Vara trecuta naravasii uslashi compostau public cu mic cu mare cum ca doamna Merkel nu are drept de vot la Bucuresti, Romania nu e o colonie europeana si asa mai departe. Deutschland a auzit. A tacut amuzata. A troznit acolo unde doare obraznicia acestei mici clici levantine formata din ieftini epigoni de Stefan Gheorghiu, un fel de variante chinezesti ale politrucilor de altadata (aia macar aveau un mic NKVD prin spate). Si uite asa l-a pacalit baba pe mos si mosul pe baba. Nimic personal, Herr Ponta, nimic personal, Herr Antonescu, nu e altceva decat o evaluare obiectiva a performantelor dubioase, pana la urma mizerabile ale acestei administratii rosh-galbene (ca aia portocalie, amestecul cromatic omonim si totusi atat de diferit, nu? s-a dovedit o rusine nationala). Dar stai, acestia au tupeu, calaresc valul suportului popular al lapusnenilor prosti-dar-multi, din catunele Botosanilor pana in apele involburate de la Cazanele mici cu mic cu mare romanul intelege ca, precum in nuvela anterior mentionata asa, mai subtil, daca ei nu ne vreau nici noi nu-i vrem.

Pe buna dreptate un vizibil umanist din Romania a retortat expasperat, “ba asta e prost?”. Se referea la ministrul de externe al Romaniei, anterior ministrul de Justitie al Romaniei care a dat cu stangul in dreptul pe mecanismul de cooperare si verificare (MCV) pe cand avocatul poporului era demis, pe cand judecatorii de la Curtea Constitutionala imparteau doua steaguri la primarie, doua la prefectura, doua la popa Pripici iar superbii patriei, in frunte cu domnul Rus si apoi legendarul domn Stroe incercau o simpla fractie, cat pe numarul de alegatori face mai mult de 50 la suta ca sa-l dam jos pe Tiran? Au picat lamentabil o lectie de aritmetica de clasa a I-a. Iar cand oameni cat de cat cu mobila craniana le-au zis Europa se uita si ia notite onorabilii au tiflat. Cu tifla.

De ce se sperie Europa asa de mult de noi? Nu e ca si cum n-ar veni cu roaga sa ne ia doctori, ingineri, fizicieni, chimisti, maturatoare de strada, florarese, hoti banditi…dupa nevoi. Europa se sperie pentru ca in curand o sa ne mutam cu totii la ei nu de alta dar cei de-aici fac o slujba a dracului de buna sa ne convinga de frumusetea de la soare apune, caci la soare-rasare este une bataille de jeu. Stat lacom si hraparet? Check. Politicieni agramati, fonfi si hulpavi? Check. O formidabila abilitate de-a palma fonduri ca la birt ca dupa aia sa apara prin conturile exotice ale vreunui rege al asfaltului? Check. Mafie leviathana la marile intrari din tara, vezi Constanta? Check. Ce ne tot abureste domnul Titus Corlatean ca “s-au facut progrese” in combaterea coruptiei la vami, ia sa importe domnul Corlatean asa, discret un container din China sa vada domnul Corlatean cum se face vama la marfuri. Cu toata admiratia domnu’ Corlatean zau, mai subtire ca rad si curcile sau domnul Ponta, premierul dumitale. Si ca veni vorba, cand unul dintre pirpirii – si ultimii autentici – liberali ramasi prin guvernul sangeriu (recte domnul Vosganian) a indraznit a suspina c-ar vrea sa isi reduca personalul s-a basicat insusi El Che ca stai un pic, nu dam oameni afara de la Stat. Nu e ca si cum Statul nu ar emploaia aproape jumatate (!!!) din forta de munca la acest moment in Romania, intr-un circuit de-asta cretin de regurgitare a banilor dintr-un stomac intr-altul al Marii Bestii, in timp ce batranii imbatranesc, copiii se nasc si sunt hraniti cu lapte mai nou praf (caci cine mai are timp sa alapteze de cand indemnizatia de mama s-a redus la 12 luni), o tara de necajiti si neajutorati.

Baga-v-as in Schengen, domnilor guvernanti, daca inca am sentimente de amuzament fata de o atare oroare e ca din nou si din nou imi ridic sprancenele fata de adancimile cloacei in care se poate duce toata situatiunea. Ar fi de ras, daca n-ar fi de plans. Nu stiu de ce am viziunea aceasta ca exodul va fi cu masinile personale caci in curand TAROM canci, CFR canci, si sosele s-ar putea sa nu mai avem foarte multe, o sa o luam cu Dacia pe camp in directia Ungariei si Serbiei sau, ce sa mai, cu barca pe Dunare. O sa uitam cum ne cheama, de unde venim, in timp ce aici vor ramane doar dalbele oase ale strabunilor. Si-un steag tricolor fluturand.

G

revelație

Ca rezultat al celor întâmplate în ultimile zile, am ajuns la concluzia că numai Monarhia mai salvează România. Cioabă, Măria-Ta, unde ești?

cenzura sau secret de stat?

De citeva zile, in Turcica e scandal mare: se pare ca niste exponenti de frunte ai actualului regim s-au dedat la diverse animaleli cu practicante ale celei mai vechi meserii din lume. Nimic nou, o sa spuneti, la noi asta e la ordinea zilei, mai greu e sa-i gasesti pe aia care n-au facut-o; problema e ca toata tarasenia a fost filmata, iar filmuletele au fost urcate pe rapidshare si fileserve, ca sa le vada tot romanu’… pardon, tot turcu’, in mod democratic si-n virtutea legii dreptului la informatie. In urma scadalului de presa care, inevitabil, a urmat (pentru ca si la ei, ca si la noi, se pare ca ziaristii nu au acelasi succes la femei ca politicienii, de unde si rica permanenta pe care ziaristii le-o poarta), intr-o sedinta de urgenta de 5 minute, executivul de decis pedepsirea acelor destrabalati interzicerea accesului la rapidshare si fileserve (de unde, intre noi fie zis, saracu’ tractorel isi tragea si el mai un film 1080p, mai un flac, mai un pdf cu vreo revista care nu se gaseste pe aici, mai o cartulie electronica pentru tablet, etc). Trebuie sa recunoastem ca au lucrat simplu si eficient, nu ca la noi, unde scandalul ar fi durat cu lunile, s-ar fi inflamat tot boboru’, de la vladica la opinca, si, in cele din urma, nu s-ar fi luat nici o masura.

Atit am avut de raportat.

PS. Stati linisititi, am incercat orice free DNS posibil, nu merge de nici un fel. Singura scapare e zevera.com… dar pentru cit timp?

UPDATE 01.06: Accesul la cele doua filehost-uri s-a restabilit, probabil ca fisierele respective au fost sterse. Unde nu mai e foc, de unde sa mai iasa fum? Vin alegerile…

Amin!

Serbarile zambezii

De unde sa incep, zau ca am trileme…flacara purpurie, flamura rosie sau cravata mauve? Se pare ca apetenta pentru estetica si fengshui la inceput de 2010 capteaza atentia tuturor, precum parfumul dat din belsug printre moapse. Asta, sau gandirea catastrofica la care ader, si aderam, cu zambetul pe buze, caci pe de o parte exista o serie de evidente ca traim vremuri de-un rarissim absurd, dar pe de alta parte suntem atat de fascinati de ele incat, fara o grija anume de-a fi decuplati de la aparate, riscam sa murim de curiozitate ce s-o mai intampla de-a-ndoarselea in vecini. Intre timp zapada creste, zapada scade, vine factura, trece factura, noi ramanem tot de-a dura.

Primul dintre adevaruri, unul verificabil intr-o curte de judecata, este ca anumiti leaderi de opinie/ conducatori/ “granzi” (cum ii numeste o cunostinta de-a mea care s-a luptat un numar de ani cu morile de vant) sunt de-o rara incompetenta, dar au un bun instinct de supravietuire. Si-atunci cand mintea ti-e limpede, ca n-ai tampit-o cu ani intregi de studii, stii ce ai de facut, si nicidecum nu te preocupa scrupule filosofo-religioase, ca n-ai nici-ka-ka, nici-ka-ka. Aritmetica simpla e una in care pe-o coloana aduni, pe cealalta scazi, daca da cu plus bine, daca nu nu-i bine. Avem bani de aia, n-avem bani de aia. Intre gropile din asfalt si necesarul de medicamente, pentru mintea odihnita, nu-i nici o diferenta, la fel cum economia inseamna trafic de nasturi si cico si racoritoare peste granite, de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga.

Ma feresc la a particulariza acest rant care, sunt sigur, nu surprinde pe nimeni. N-aveti ochi? N-aveti urechi? N-aveti televizor acasa? Apropos, cunosc oameni care in disperarea de a gasi o oaza de liniste si-au vandut ecranele. Petrec timp, acum, in imblanzenia eterna a Internetului, ca doar aici nu exista CNA, sau alta autoritate indrituitoare, putem sa le zicem cum gandim, si sa le gandim cum le zicem. Aici toata lumea are loc, aici se gaseste de fapt democratia in idei, si fapta, completata de injectarea solipsistica (adica transpunerea gandurilor in cuvant pe calapodul propriei personalitati) intr-un spatiu virtual unde colcaim cu totii, caldut, in supa primordiala a Adevarului cu “a” mare. Putem sa comentam, sa carcotim, sa dam cu parul, sa ne spunem parerea, sa ne facem ascultati de-o turma de zeloti mai mica sau mai mare, oameni de toate convingerile si cu toate posibilitatile, mai mici sau mai mari, de-a-si altera vietile de Pac-Man astfel incat sa o ia si pe alte scurtaturi, nu doar pe cea a prostiei si imbecilitatii.

Corolarul suprem al prostiei este atacul la persoana. Rafinat, ce-i drept, elocvent nu arareori, caci rafinarea nu este un prerogativ al intelectualului ci doar distilatul final al celui care incearca, incearca, incearca, pana-i reuseste perfect, atacul la persoana in grupurile noastre de interese reflecta doua lucruri:

a) ca ni se rupe de fapt de persoana de langa noi, si ca de fapt nu consideram a priori oamenii de langa noi buni, sau bine intentionati, sau potentiali binefacatori; asta s-ar chema identificare proiectiva, cu siguranta nici despre noi nu credem neaparat ca suntem buni, sau facatori de bine, desi asta scuipam celorlalti cand ne plangem ca viata e grea si noua nu ne da nimeni un capat de ata.

b) esuam lamentabil la a aprofunda informatii care sa tina schelele stabilimentului nostru logic in fata unui confruntator extern, fie el critic, laudativ sau detractor deopotriva. Lauda-l pe om, si-o sa se umfle in Penes Curcanul. Critica-l, si-o sa te improaste cu noroi, cine esti tu sa dai cu piatra ca doar si el e bun crestin. Arde-te-ar focul! – na, acum iti mai vine sa critici? Iar infamia, defaimarea, blasfemia si insulta publica nu sunt altceva decat un spectacol scatologic (adica, pentru public, de rahat) unde pozitia de expertiza e cea a profesorului sifilitic. Stim ca infamia, defaimarea, blasfemia si insulta publica sunt rele cand le practica celalalt. Ciclic, si randomizat, apar mici cerculete de sfintenie pe fruntile inalt-boltite ale oamenilor publici care-si recicleaza astfel imaginile interioare de sfinti unei congregatii de curve. Adica noi. Se defileaza cu diverse portiuni biciznice ale moralitatii noastre la vedere, se arunca baligile intelectului de-o parte si de alta a gardului caci, oriunde cade, baliga ingrasa “dulce-i ca mierea glontul patriei”.

Oricine si-a pastrat, cat de cat, uzul ratiunii, priveste cu neincredre la aceasta adunatura de nebuni “deloc” frumosi in Romania, oameni care fara sa fi ajuns neaparat pe culmile disperarii au reacti disperate, stereotipe, de o rara rautate uneori si de-o crasa inconstienta alteori, carpind o barca pe care nimanui nu i-a fost dat sa o carpeasca de unul singur vreodata. Caci nu suntem nici unul dintre noi, ca indivizi, salvatorii potentiali ai acestei natii. Si-atunci pana unde te poate duce debandada carpitului daca tu n-ai cultura colaborarii, si-a urcatului pe dealul excelentei pe spinarea fiecarui contributor, in loc sa astepti sa-si sparga capetele desteptii ca tu, prostovanul jivin, sa iesi la suprafata?

Sunt lucruri care inca nu sunt posibile in Romania. N-au fost, nu sunt, si n-or sa fie o perioada de timp, poate niciodata. Si nu pentru ca la noi polul Nord de fapt indica spre Est, sau Vest, sau spre buricul Pamantului. Nu, la noi in Romania sunt lucruri imposibile pentru ca luptam din greu sa le mentinem imposibile. Ne refuzam o viata mai buna pentru ca totusi suntem confortabili in aceasta nemernicie seculara in care multi dintre noi ne-am nascut, si-am crescut, si e greu sa renunti la ea in favoarea a “ceva” care, abuziv or ba, e totusi departe de puterea ta de a (te) proiecta in viitor. Unde se opreste devenirea noastra?

Devenirea noastra se opreste la un ciclu universitar, sau altul. Schimbam putine slujbe, putine orase, nu mergem neaparat in cautarea fericirii prin mijloace antreprenoriale ci prin furtisag, si scurtaturi, si siluirea comunitatii. Ne murdarim mainile, si-atunci cum am putea vreodata sa le tinem la vedere? Credem in biserica si Dumnezeu suficient incat sa-i transformam si pe ei in surse de culpabilitate, prinse in acelasi conflict freudian originar. Romania, se pare, e musai sa-l sprijine pe Freud ca formare dizarmonica, si trebuie spus, aici si acum, ca Romania e o tara dizarmonica in care oamenii care ar trebui sa fie garantii sanatatii mintale, si-ai linistii daca nu prosperitatii, acestui popor, sunt niste psihopati sinistri, oameni care vorbesc “buna Evanghelie” de pe un amvon de interese personale, si aranjamente de culise. E ceva dincolo de-o simpla inabilitate de a percepe motoarele unui popor, e o contra-abilitate, o smegma intelectuala din care acei putini care perpetueaza totusi niste buni practici ies, periodic, pentru a da onorul nulitatilor cu tresa, jubilanti ca au tresa si galoane.

Si-atunci, a fost si ramane o intrebare pentru subsemnatul, merita sa dai ceva acestei tari?

Iar subsemnatul, imperturbabil, raspunde: da.

Nu ma intrebati de ce.

G.

Fetisu' marfii

La categoria Viata bate criza

– Buna ziua.
– Mdea (n.red. asta cu ‘mdea’ cred ca s-o fo’ inscrisa in ADN in ultimii ani)
– Vreau sa cumpar si eu niste varza.
– Mdea… Cite ?
– Pai… Nu stiu. 20? 25?
– Mdea…

Musiu’ isi pierde interesu’. (Probabil ca esti considerat cleent  bazat doar de la 2 papuci (sau 1 Aro juma’) de varza, de parca toata iarna n-ai altceva mai bun de facut decit sa crosetezi la sarmale sau sa alergi dupa giste slash rate prin curte ca sa le jumulesti si sa le asezi pe pat de – normal – varza)

In sfirsit, treci peste pozitia de inferioritate in care te gasesti (deja) in relatia client – ofertant si purcezi la o negociere (timida, ca sa nu il superi pe Excelenta Sa, Vinzatoru’):

– Pot sa… ? Stiti, platesc in plus.
– Nu
– Stati !
– Mdea…
– Deci…
– Mdea… Vreti sa le alegeti, nu se poate.
– Stati !
– Nu stau, uite, doamna din spate vrea
– Stati
– Haididomle, n-auzi ? Asta e marfa
– Sefu’…
– Nici un sefu’, hai, da-te la o parte ca s-o servesc pe domnita. Deci, doamna, cite sa fie ?
– Ma, minca-ti-as, tu realizezi ca banu’ e la mine-n portofel si varza e la tine-n papuc ?!?!
– Ba, stii ce ? Ia du-te tu la altii care vrea sa-ti dea varza p-alese ca la mine, acilea, e cleenti.

Morala: e criza, frate
Morala ++: nu-i mai bine, mah, la supermarket, unde nu te f*te vinzatoru’ (… decit Doamna de la casa…)
… pe banii tai ?

Prezumtia de tepuire. By vodafone romania

Sa zicem ca esti abonat Vodafone si pleci in concediu. Ca sa ai telefon trebuie sa-ti activezi serviciul de roaming. Nimic special pina aici, am facut-o cu totii de atita ori. Il activezi si pleci linistit, stiind ca esti la zi cu facturile, ca totul e platit la timp de ani de zile si ca in general nu esti nici tepar, nici prost si nici nesimtit.

Te distrezi tu ce te distrezi pina cind primesti un sms de la Vodafone, care te anunta astazi, 03.09.2009 ca factura ta inca neemisa (se va emite pe 14.09.2009) este deja in valoare de 250 de euro si ca musai, in 48 de ore, trebuie sa achiti un avans de 300 lei! Adica cum? De ce? Nu poate astepta pina se emite factura? Pai nu prea. De ce? Fiindca nu se poate.

Avind in vedere ca pina acum n-am “uitat” sa achit nici un cent la voi sau la alti furnizori, cam care este motivatia pentru care imi ceri un avans dintr-o factura inca neemisa (intre noi fie vorba, ultima factura era scadenta taman pe 01.09.2009, care e achitata dinainte de ziua scadentei)? Deci care sa fie treaba? Matale, vodafonule, stii ca pt a achita la ghiseul BRD o factura vodafone am nevoie de numarul facturii? Desigur, daca platesti prin bancomat si achiti comisionul (desigur!) nu trebuie decit codul de abonat. In baza carui document am achitat eu acest “avans”?

Nu cumva tu, furnizorule, ma banuiesti ca vreau sa iti dau teapa? Nu cumva crede mintea ta idioata ca am fugit din tara si te las cu paguba de 250 de euro? Nu cumva ma banuiesti de furt inainte ca eu sa am efectiv vreo datorie la tine?

Ba eu cred ca tocmai asta s-a intimplat. Mareata companie isi considera clientii drept hoti! Gresesc? Unde?

(S-) a trecut Madonna

Nu sunt fan Madonna, am fost petru spectacol. Vax, am fost fiindca am primit cadou bilete, asta-i adevarul. Despre show in sine am cuvinte frumoase, mai putin despre vocea protagonistei, dar despre organizare am injuraturi de umpli doua basculante.

Am fost la acest spectacol fiindca voiam sa simt gustului norilor de praf, sa stau doua ore sa iau un pahar de suc cu 5 lei, dupa ce in prealabil am stat la coada la jetoanele de 5 lei vreo 20 de minute, pentru ca apoi sa stau 25 de minute sa caut budele, pe care nu le-am gasit pina la finalul (rabdarii mele, pe la 23:00). Am inghitit, impreuna cu ceilalti probabil 79.999 de insi, praful din “parcul” Izvor, mareata ctitorie a epocii de au, ag si ca(cat). La cit de abundent era acel pamint pulverizat, eu cred ca Vaghelia a si platit bani sa-l fabrice. Iar coana mare a facut economie la fumul de scena, vizibilitatea catre mareata sa figura fiind obturata natural, ca asa stim noi, romanii, sa venim in intimpinarea dorintelor marilor staruri americane.

De unde pacatele mele a iesit praful ala, atitea tone de pamint pisat de tenisii atitor zeci de mii de suflete?? Nici pe coclaurii Baraganului-cel-traditional-necultivat nu cred ca se gaseste atita praf cit a zburat in valatuci in zona 0 a acestui nenorocit de oras.

Am fost la spectacol sa aud zbieratele conitei de 51 de ani, care se tine excelent (cu exceptia bratelor) si care a reusit sa faca, totusi, show. Cu maaaare ajutor de la lumini, lasere si led screens. Si, desigur, de la dansatori. Melodiile cintate live de dinsa… ma abtin sa le caracterizez, vor aparea probabil pe net.

Am fost la Madonna ca sa vad ce misto nu ai voie sa intri la metrou pe la statia Izvor la 23:08 – metrou al carui program a fost prelungit special pentru acest spectacol – pentru ca din cauza pericolului de atentat cu bomba (nu rideti, asa mi-a zis un politist) s-a decis ca statia sa se redeschida abia la 01:30. Cind spectacolul era clar ca se va trmina abia la 23:30 :). Deci de ce s-a mai lungit programul la metrou, totusi? Ca sa merg cu turma, ca vitele, pina la Unirii sau Eroilor??

Rugaciunea unui om cu bulinute pe plamini: Doamne, da tu Doamne ca la Guano Apes sa ploua! Sa ploua cu atitea spume incit aia veniti doar pentru bere sa stea acasa.

  

tortura sau, simplu, misoginism?

n-am sa inteleg niciodata de ce unele femei se supun si ne supun, voluntar, chinurilor provocate de pantofii cu toc inalt. daca ar fi dupa mine, eu i-as decreta instrument de tortura si le-as pedepsi pe scumpele noastre consoarte, colege sau necunoscute, care dupa cum ar merita functie de gravitatea faptei, prin a le forta sa-i poarte pina le vine mintea la loc sau pina ma-ncearca pe mine sentimentul ala pe cale de disparitie, numit compasiune.

io n-am nimic cu aia/alea care se autoflageleaza pina la hipoderma din cauza ca nu stiu ce pacat au infaptuit in credinta lor si sint siguri ca Dumnezeu sta plin de draci cu luneta pe ei, ca sa verifice daca autoimpusa suferinta le-a echivalat pacatul. de ce? pentru ca aia o fac in (co)chiliile lor, departe de ochii mei, tot acolo unde se si scobesc in nas si baga-n gura sau se masturbeaza. bine, o sa-mi spuneti ca unii fac asta si in public. am sa va raspund ca si Steaua joaca fotbal in public si tot nu se sesizeaza nimeni. pe cine mai intereseaza astazi ca unul se biciuieste sau isi da foc in piata guvernului sau ca altul se masturbeaza in parcul tabacariei, in plina zi, la zece metri de banca pe care stau nevasta-mea si fiica-mea? ca doar au trecut vreo zece cupluri si mamici cu carucioare p-acolo in timpul ala si nimeni n-a catadicsit sa se aplece dupa o piatra sa-i sparga capu’ neispravitului. sau macar sa-l dea pe mina politiei, daca ii dadea mila afara din parc. sau sa-l dea pe mina mea… apropo de miloshi din astia de duminica: ati observat ca tocmai cei care se pretind evlaviosi ii injura ca la usa cortului pe sarmanii copii care le spala parbrizul la semafor? ce te costa ma sa-i dai copilului ala un 50 de bani sau un leu, acolo? ca doar ai destule monede pierdute pe sub scaunul masinii si prin torpedo, de luni de zile, si mereu te-a durut la prohab de ele, mereu te zgarmani in buzunar sau in portofel ca sa te scremi de o parcare sau niste seminte de bostan si-un suc. sau nu cumva e faptul ca, desi cumva pierdute sau lipsite de interes, le stii inca pe mosia ta, pe cind daca le-ai da unui prapadit pe care constiinta l-a impins sa-ti faca un serviciu nesolicitat in loc sa te buzunareasca in mall, ar fi ca si cum ti-ai dona plaminii, rinichii plus testicolul sanatos? zgirie brinza…

de ce zic toate astea? pentru ca, judecind dupa grimasele afisate pe monitorul color montat pe umeri (si sa stiti ca n-am nimic cu machiajul atita timp cit nu-mi evoca dosuri de maimuta), portul pantofilor cu toc inalt este tot un fel de autoflagelare. daca va chinuie atita, ce va obliga dragelor sa-i purtati? sau cine? a dat vreun boc un decret in sensul asta si nu stiu io? scrie in fisa postului? uite, desi in orientation sheet scrie ca tinuta ingrijita si respectuoasa este binevenita la birou, io nu o iau ca pe o obligatie, tot in pantofi sport, blugi si cu camasa p-afara din pantaloni vin. pentru ca asa ma simt io bine si pentru ca io dau randamentul care se asteapta de la mine atunci cind ma simt bine. sa ma puna vreunul sa vin la costum si cravata, cu forta, si mai vorbim la inchiderea de luna.

nu ma credeti. booon, hai sa lucram cu exemple: draga mea colega x. divortata la 22 de ani, acum neconsolata la 42 si riduri de 52, fara copil dar cu un nas care compenseaza, scunda si subtire ca o trestie despicata pe lung, in weekend-uri practicanta inflacarata de trekking prin toate coclaurile. probabil impinsa de vint, ca vointa n-am prea vazut la ea (in cazul altora, incapatinarea nu-i vointa). ei bine, draga mea colega x, in zilele de business, se suie pe catalige si vine la birou. tin minte ca, acum vreo trei luni de zile, io am abandonat fara parere de rau o pereche de pantofi noi, pentru ca scirtiia dreptul si ma enerva la culme. deci ma enerva pe mine, da? pe tine nu te enerveaza, draga, pickhammer-ele alea care se tin dupa tine toata ziua si cu care imi faci mie creierii varza cind treci prin fata biroului meu? deci hai sa-ti bag io mintile-n cap: este adevarat ca un pantof cu toc face piciorul frumos, nimic de zis, dar cu conditia sa fie o fusta implicata, nu un pantalon evazat care sterge podelele si se agata-n toc. daca vrei neaparat sa te mariti, sa stii ca exista si fraieri care se lasa infiripati de faptul ca o femeie li se pare a fi practica si stapina pe ea, nu numai impiedicata si vulnerabila. pentru inceput, ai putea incerca cu o pereche de balerini sau espadrile, niste chile in plus (ca sa ramina fusta pe solduri) si mai putina birfa cu secretara de la doi (daca se poate).

sau colega y: proaspata mamica de copil cu cap patrat (va jur ca nu exagerez cu nimic, asa se vede in poze, o fi aparatu’ sau cataracta mea), posesoare de tiguan gri metalizat vesnic nespalat si doua (da, doua!) iphoane, unul negru de 8gb si unul alb de 16gb (sau invers, ce conteaza?), la concurenta cu toti curcanii din sultanat in materie de margele si zorzoane, se incalta cu pantofi montati pe stilpi. eu nu stiu cum se da jos de acolo seara sau cum isi conduce tiguanul (o fi cu comenzi vocale, ca pentru handicapati, mai stii?), dar stiu sigur ca o vad zilnic cum sare din stilp in stilp de-a lungul si de-a latul holului, de dimineata pina seara, vorbind la telefon cu bona pe care a angajat-o sa-i shmirgheluiasca copchilu’ la cap. bre colego, io n-am nimic impotriva, poti sa stai ingrijorata si sa te consumi cit vrei, dar nu inteleg de ce trebuie s-o faci in timp ce te lupti cu gravitatia, care, forta fiind, isi creaza imediat si o componenta orizontala daca nu esti in stare sa te mentii verticala, perpendiculara pe tangenta la planeta. n-ar fi mai simplu sa te dai jos, omeneste, unde, unu, poti fi mai aproape de copil, doi, ar fi aerul mai dens si ti s-ar regla si tie pulsul si frecventa respiratiei, si trei, n-ar mai trebui sa zbieram la tine ca sa ne poti auzi? mai ales ca, zilele trecute, chiar tu te vaitai ca ti-a iesit la mri ca doua discuri de la coloana iti apasa pe nervul sciatic si iti amortesc picioarele. sau te gindesti deja sa le inlocuiesti cu proteze si ai inceput antrenamentul de p-acuma? run, forest, run…

secretara z este parasutista. fara misto, in viata ei privata face parte din lotul de parasutism al turciei si este una din putinele persoane din istanbul care au permis de trecere a podului de peste bosfor calare pe bicicleta. deci eu ma port foarte frumos fata de ea, mai ales ca am vazut ca practica si judo si zimbeste destul de rar, ceea ce poate insemna orice. adica nu ma risc. deci n-am sa-mi imping norocul prea departe si am sa-i transmit numai ca vinataile de pe gambe se pot acoperi cu un pantalon usor, de vara, care merge de minune cu niste pantofi sport. pantofii cu toc cui nu fac casa buna cu vinataile decit atunci cind ii folosesti pentru a le produce. bineinteles, de regula, altuia. sa nu mai amintesc si de faptul ca urcatu’ ca urcatu’, da’ coboritu’ scarilor cu pantofi cu toc, din cite am observat io la tine, pare mai tensionat decit un salt cu parasuta altuia.

colega w ar putea trece drept o femeie foarte eleganta si, contrar dizertatiei mele, unii ar afirma ca pantoful cu toc o avantajeaza. toate astea daca ar renunta la mestecatul gumei in timp ce tzopaie de colo-colo pe pantofi cu toc. sau daca macar ar face-o cu gura inchisa. si daca nu m-ar obliga sa vad culoarea gumei pe care o mesteca de fiecare data cind vorbeste. azi ne-am conversat un pic si am aflat ca e ziua gumei roz, de capsuni; miine cred ca vedem maro si purtam dialoguri cu damf de scortisoara. noroc ca pantofii ei au sa ma anunte cind vine si o sa am timp sa ma refugiez la trei tigari sudate, la groapa cu nisip, acolo unde nici un pantof cu toc nu se incumeta. sper ca n-am fost impertinent, dar da, colega asta trebuie sa ramina pe tocuri.

mai am si alte colege care ar putea fi date ca exemplu in sprijinul ideii mele, ba chiar si vecine si chiar necunoscute de pe strada, la fel cum, sint sigur, exista si printre voi, cititoarele blogului nostru. dragele tractoristului, nu va suparati pe mine, este vara, este cald, asfaltul este ca o coca, framintat de pasii fiecarui trecator, iar scuipatii baietilor de baieti se aduna in alveolele sapate de tocurile voastre. aveti mila. de voi si, mai ales, de noi, dragii vostri consorti, colegi sau necunoscuti cu creieri varza.

deci normal, sint un nesimtit.