Noi să fim sănătoși!

Ante scriptum: În acest text sunt folosite copios formulări gen: ”1: 1500”  care reprezintă șansa, dintr-o anumită cifră, că se întâmplă un eveniment oarecare. Aici moartea lovește un om din 1500.

Cea mai grea întrebare, când am fost la Alba Iulia cu grupul de vaccinologie, a venit de la un părinte din sală. Admitem că vaccinurile își fac treaba. Admitem că toxicitatea lor e foarte mică, dar nu diferită de zero. Admitem și că vaccinurile nu cauzează autism. Admitem, în același timp, că o dată la un milion de cazuri, un copil dezvoltă totuși complicații grave după ce primește un vaccin. Poate că moare. Poate că rămâne cu probleme grave de sănătate. Până unde merge medicina, de fapt? Și, urma întrebarea, merită să ”sacrifici” măcar un copil în scopul de-a imuniza o comunitate?

Când am început să răspund, admit că nu știam încotro am s-o iau. Și eu am un copil. Și primul reflex este că n-am să-l sacrific. De ce s-o fac? Și cine-ar îndrăzni să-mi ceară asta? Răspunsul emoțional e ”nu”, nu merită nici măcar un copil sacrificiul.

Dar am stat să mă gândesc mai atent, astfel că răspunsul meu a fost următorul:

În anul în care tatăl meu a fost operat pe creier, doctorii mi-au pus în față un formular de consimțământ informat înainte de procedură pe care tata a fost obligat să-l semneze, împreună cu un membru al familiei. Acel membru al familiei am fost eu. Erau discutate acolo potențialele complicații, atât înainte, în timpul, dar și după intervenție. Printre ele – moartea. De unde moartea obișnuia să fie un obiect abstract, pe foaia de hârtie mă uitam și era ceva foarte concret. Și avea și o cifră lângă ea. Tatăl meu avea 10% șanse să moară în urma, sau din pricina, operației. Straniu nu era că mă uitam la procentul respectiv. Straniu e că m-a lovit realitatea, că în ziua respectivă urmau să fie cel puțin 10 operații. Și poate că un om va muri. Un om care, ca și tatăl meu, va fi semnat că e de acord cu intervenția. Am avut un moment de panică. Cine stă să numere că, în același timp, șansele de reușită erau de 90%? Și-apoi mai era și al doilea adevăr care-mi pălise mintea. Ca să ajungă la cifra asta, medicii operasă inumeri înainte de aceeași problemă. Din care 10% muriseră. Nu era un număr oarecare. Era un număr construit pe rezoluția altora care, voluntar, au acceptat o intervenție în timpul căruia s-au petrecut. S-au dus. S-au sfârșit. Au expirat. Exitus. Adio. Pe veci.

Nu prea ai de ce să legi informația asta. O șansă din 10 o fi mult? O fi puțin? 

Am dat peste un tabel informativ făcut de americani (da, acei americani și ideile lor năstrușnice) despre ”șansele de moarte asociate cu activitățile zilnice”. O adevărată comoară informațională. Afli tot felul de lucruri compilate din statistici. Spre exemplu ai cam 1:100.000 șanse să mori dacă sări cu parașuta. Sau dacă dansezi la o petrecere. E mult mai periculos să te dai cu deltaplanul, prin comparație (1:560). Să faci box e mai sigur decât să te dai cu zmeul (1:2200) dar mult mai periculos decât să faci scufundări (1:34.400). Cel mai sigur, din statistici, este să o arzi la calculator. Sau să scrii pe blog. Să joci table. Sau șah. Bine, nici șahul nu mai e ce-a fost odată. Riscul să mori când joci șah există. E mititel rău, dar diferit de zero. Un om din 200 de milioane a jucat șah și-a murit.

Un vaccin e la fel de sigur, statistic, ca înotul, alergatul prin parc, datul cu placa pe pantă, sau cu schiurile pe pârtie. Tatăl meu, prin analogie, avea aceleași șanse să moară ca un alpinist care se decide să urce pe Everest. 

Dar viitorul? Americanii au făcut niște calcule foarte simpatice. Stimate cetățean, dacă mai ales trăiești pe continentul cu pricina, în anul care urmează ai 2 șanse dintr-un milion să mori accidental, împiedicat de o bordură sau bolovan (1:500.000). Ai 3 șanse la milion să cazi de pe scaun sau din pat, și să-ți rupi gâtul (1:366.000). Mare atenție la trepte sau scări, sunt mult mai periculoase decât mersul pe plan plat (1:180.000). Și nu cumva să te sui pe bloc, tabelul spune că doi la milion vor cădea de la înălțime. Și, ca să închei acest scurt delir al micilor riscuri, Zeul proporțiilor spune că ai o șansă din 22 de milioane că-ți vor lua chiloții foc. Și vei muri. Nu e deloc de colo, avem în România populație suficientă pentru un astfel de incident groaznic.

În 1930, pe când Simionescu publica o carte obscură – Țara noastră – lucrurile stăteau cam așa. La fiecare 1000 de nașteri mureau 23 de copii. În fiecare an, în România, se nășteau peste 600 de mii de copii. Asta însemna că, anual, în Regat, mureau cam 14 mii de copii. Încearcă să-ți imaginezi asta, pentru un moment.

Spune Simionescu: ” partea dureroasă e că mortalitatea copiilor până la 5 ani este excesivă, […] mai mult de 60% din numărul total al morților, iar mortalitatea copiilor până la 1 an este de 1/3 din cea totală.[…] Mortalitatea infantilă în genere atinge în unele sate peste 30% din numărul născuților vii sau peste 40% din mortalitatea generală. […] Mulți copii mor mai des în prima săptămână după naștere. Mor cam pe jumătate din cei dintr-un an, în prima lună, iar până la un an moartea cosește dintre copii aproape 1/3 din cifra morților dintr-un an. Mai mult de jumătate dintre morții unui an (52%) sunt nevârstnicii, cei care n-au împlinit încă 29 de ani. […] Cauzele, în special ale mortalității atât de mari din România, sunt de pus în primul rând asupra igienei precare și slabei culturi generale în mediul rural. Debilitatea congenitală dă procentele cele mai mari de morți (39:10.000), în legătură cu subalimentația care domnește îndeosebi la sate, cât și la populația săracă din orașe. Mortalitatea mare a copiilor se explică nu numai prin debilitatea părinților, prin neștiința mamei, ci și prin lipsa medicilor și a moașelor de la țară. Slăbirea mamei, sifilisul, alcoolismul duc la slăbirea copiilor și la expunerea la tot soiul de boli din primele zile de naștere. Marea mortalitate printre sugaci o dă diareea, fie prin alimentarea cu lapte de vacă, fie din mâncarea fructelor crude; debilitatea copiilor este o cauză principală. După diaree, pneumoniile și tusea convulsivă seceră mulți copii mici; 78% dintre copii morți înainte de un an aparțin la familiile (sic!) în care mama e analfabetă. 

Hai să descifrăm un pic cifrele. Asta înseamnă că, în fiecare an, vreo 4500 de copii mureau până să împlinească un an. Dintre ei, cam 3700 de tuse convulsivă sau pneumonii. Asta era realitatea, înainte de vaccinare. În 2012, adică 80 de ani mai târziu, lucrurile s-au schimbat. Mortalitatea infantilă a scăzut, în mediul urban, de aproape 4 ori (6.6: 1000). În mediul rural, adică la satele de care vorbește Simionescu, rămâne inacceptabil de mare (11.8: 1000). Totuși, moartea de cauză respiratorie nu mai reprezintă aproape 8 din 10 cazuri de morții în primul an de viață. În fapt, moartea de tuse convulsivă sau pneumonii a scăzut până pe la 4%.

Ce a făcut diferența? Două lucruri: antibioticele și vaccinoterapia. Ce-a rămas la fel? Analfabetismul, de multe ori, sărăcia, clișeele alimentare (laptele de vacă, fructele crude etc) și mai nou absența medicului și a moașei în mediul rural.

Întrebarea dacă merită un copil sacrificat ca un milion să trăiască se bazează pe un artificiu grosolan de argumentație pe care îl folosesc anti-vaxxer-ii de pretutindeni. Nu există pe lumea asta ONG-uri care să militeze împotriva datului cu placa pe pârtie, sau împotriva jogging-ului în parc, pentru că o dată la un milion cineva moare la ski sau în parc. Cam cum ar suna să spui: ”ești pregătit să-ți sacrifici soțul pentru ca alți oameni să facă mișcare prin Herăstrău”? Aude cineva de vreo organizație care să militeze împotriva bypass-ului aorto-coronarian, unde mortalitatea e de 1%., de zece mii de ori mai mare decât la vaccinare? Nu. E o propagandă isterică. Diferența e că oricând vorbești de copii se activează instinctul de părinte care uită de proporții, de relativitate. Se gândește în absolut. Se gândește personalizat. Se gândește cu copilul pe masă. Și ca în nuvelele lui Dr. Seuss, în numele ”copilului” personalizat se scandează infamii, se aruncă săgeți psihotice în corpul medicinei. Oamenii uită că sunt aici, majoritatea, azi, pentru că bunicii lor au fost vaccinați, au luat antibiotice, s-au dus la doctor, n-au crâcnit în front. Țâfna și gâlceava pe care-o propun se întâmplă într-o lume în care poliomielita aproape a fost eradicată, în care difteria nu se mai întâmplă, în care nu mai mor jumătate din copii la un an după ce s-au născut. Dar așa e istoria, suntem condamnați să uităm și apoi să repetăm tâmpenii cu consecințe catastrofale pentru credințe iraționale pe care le întreținem dintr-un ciudat analfabetism, o incultură cu spoi și cu iluzia verosimilului. Noul incult nu se bâlbâie, dar turuie pe nerăsuflate enormități pe care le-a citit pe-un blog, pe-o pagină de facebook. El nu se crede incult pentru că a citit ”cărți” și asta-l face apt să participe la ”discuție”. Să-mi fie cu iertare dar știința nu se face nici prin referendum, nici prin plebiscit, se face printr-un demers în care puțini sunt chemați, și mai puțin aleși.

Ce-i doresc eu copilului meu? Îi doresc să crească într-o lume în care copiii lui nu vor pica precum muștele din cauze prevenibile. În care o fetiță nu va face cancer de col uterin pentru că nu s-a vaccinat anti-HPV. În care un băiețel nu se va naște cu rubeolă congenitală. În care își va asuma riscurile, între care cel mai mare risc de moarte îl reprezintă viața însăși. Sunt norocos că m-am născut în epoca mea. Sunt norocos că niște oameni au avut curajul, acum 200 de ani aproape, să nu se dea bătuți în fața bolii, și-a morții, și-au gândit mijloace prin care epidemii care făceau ravagii să fie combătute, și mai apoi prevenite. Bunicul meu, născut în 1917, avea doar 1 an când epidemia de gripă spaniolă, a omorât peste 50 de milioane de oameni, mai mult decât toți cei căzuți la datorie în Marele război. Singurul lucru care l-a salvat au fost munții, bariera geografică în fața migrației umane care căra virusul. În 2015 munții nu ne mai apără, geografia trebuie regândită de epidemiologi. Pentru că omul bântuie. Și boala odată cu el. Poliomielita a reapărut în Siria, spre exemplu. Anul trecut autoritățile române au găsit, într-un container cu varză, migranți ilegali sirieni. Ce-ar fi dacă n-ar fi fost vaccinați anti-polio? Până și ISIS, între două decapitări rituale în numele religiei, și-au vaccinat militanții împotriva virusului. Teroriști, teroriști, dar nu tonți. Nu prea poți construi califatul cu mujahedini suferind de paralizie flască.

Curentul anti-vaccin trebuie preîntâmpinat, și trebuie preîntâmpinat viguros, argumentat și definitiv. Eu îmi asum posibilitatea că n-am dreptate. Îmi asum posibilitatea că am să fac rău în actul medical. Îmi asum, semnez și parafez în josul paginii. Și nu mă ascund după impunitatea libertății cuvântului. Eu nu pot scrie orice trăznaie și s-o propun unor entuziaști isterici că ”acesta” e adevărul, pentru că mă simt generos, pentru că nu-mi ajunge să-mi păstrez părerile pentru mine, pentru că-mi trebuie o masă de aplaudaci, pentru că așa mă gândesc că fac un bine umanității dacă diseminez niște enormități. Ce-am să răspund părintelui care s-a luat după niște bumbeni pe Internet și-apoi îi moare copilul? Că e în regulă? Nu e în regulă. N-a fost, nu este, și nu va fi vreodată în regulă să lași oameni să coacă în cazanul lor de delir.

(* Foto: doi copii fac fizioterapie de recuperare post-infecție cu virusul poliomielitic)

G

Ce nu pricepe un anti-vaxxer

N-ar fi fost atâta avânt în mișcarea anti-vaxxer-ilor dacă n-ar fi existat Andrew Wakefield, și studiul lui de acum 15 ani prin care propunea, în faimosul jurnal britanic The Lancet nici mai mult nici mai puțin decât o legătură cauzală între a) vaccinul ROR (anti rujeolă, oreioin, rubeolă) și b) dezvoltarea de autism ori tulburări înrudite la copil. Lucrarea științifică a fost între timp retrasă, Lancet și-a cerut mii de scuze, Wakefield a recunoscut public că a fabricat datele asupra celor – atenție! – 12 copii (!!!!) incluși în cercetarea lui. Dar furiile ieșiseră din cutia Pandorei, și iacătă că, și în prezent, legenda continuă, în timp ce milioane de părinți de pe Terra frisonează la gândul că o injecție ar putea să le îmbolnăvească pruncii de-o boală pe care i) nu o înțeleg dar de care ii) se tem ca de dracul. Contribuie la asta povești siropoase, cu sâmburi de adevăr narativ personalizat, precum cea propagată de Jenny Mcarthy, fostă iepuraș Plaboy și în prezent un fel de Jeanne d’Arc a luptei ”anti-vaccin” îndeosebi în Statele Unite. Contribuie, la noi prin Las Fierbinți, imaginea la fel de masticabilă a Oliviei Steer, care-a adunat împrejurul ei o comunitate febrilă de apologeți, pe cât de zgomotoși pe-atât de rezistenți la evidențe.

La vremea respectivă, pe mapamond, oamenii au luat alegația lui Wakefield în serios. Comisile de sănătate ale FDA-ului (autoritatea regulatoare americană privind produsele farmaceutice) au revizuit în repetate rânduri propunerea că anumiți compuși care sunt folosiți în fabricarea unui vaccin ar putea crește riscul de boală autistă (thiomersal-ul în particular, un organo-mercuric folosit în conservare/ prevenție a contaminării cu bacterii/ ciuperci a probei). Din pricina simplului fapt că experții din aceste comisii n-au putut respinge definitiv ipoteza alternativă, i.e. dincolo de orice dubiu, produsele care-l foloseau (pe thiomersal în speță) au fost retrase de pe piață deși, atenție, studiile au continuat să infirme o legătură asociativă între produs și autism. Raționamentul pe care l-a folosit FDA-ul a fost următorul:

1) metil-mercurul (thimerosal/ thiomersal) în doze mari poate afecta sistemul nervos al omului.

2) dar doza dintr-un vaccin e mult sub nivelul de risc. Totuși

3) dacă un copil primește numărul maxim de vaccinuri de pe calendarul de vaccinare, așa cum era el în 2001 cel puțin, când s-a făcut raportul, nivelul cumulativ de thiomersal depășea acel prag de siguranță.

Din care pricină suspiciunea n-a putut fi refuzată. Iar membrii comisiei au spus următoarele:

”Deși dovezile sunt indirecte și incomplete, iar relația (thiomersal – autism) nu este stabilită, este biologic plauzibilă”.

FDA observa totuși un lucru vital, anume că, la vremea respectivă (2001):

”Nu există (bold adăugat) studii epidemiologice publicate care să examineze asocierea potențială dintre vaccinurile care conțin thimerosal, și tulburări pervazive de dezvoltare (n.a.: autism)”

În 2015, lucrurile stau sensibil altfel. Plecând de la alegația lui Wakefield, comunitatea medicală a studiat problema. Mult. Și bine. Astfel că azi FDA-ul are ce-i lipsea în 2011. Evidențe. Cea mai recentă meta-analiză, după aproape 20 de ani de eforturi oneste ale comunității medicale, ipoteza a putut fi disconfirmată. În meta-analiza publicată în Vaccine de Luke et al concluzia apare, negru pe alb: Vaccinurile nu sunt asociate cu dezvoltarea autismului. Autorii s-au uitat la cele mai mari studii făcute pe planetă pe tema asta, însumând peste 1.000.000 de copii. Inclusiv – atenție! – legătura thimerosal – autism a fost infirmată. Scriam, în martie ale acestui an, după ce a apărut articolul, că mie mi se pare că dezbaterea este închisă.

Mai rămânea un ultim bastion de discuție, portița lăsată deschisă de comisia FDA-ului care propunea că e plauzibil că la copiii vulnerabili, care deja sunt la risc de a dezvolta autism, vaccinul MMR (ROR în România) ar putea să declanșeze boala, să acționeze ca un catalist. Șansa, fie ea și infimă, a fost exploatată copios de anti-vaxxers în retorica publică, o retorică, repet, bazată pe inducția fricii și a panicii în rândul populației.

Luna aceasta, în Jurnalul Asociației Americane de Medicină (JAMA) se întâmplă un pic de istorie. Pentru că Anjali Jain, un cercetător de la The Lewin Group, Falls Church, Virgina, sub coordonarea lui Craig Newschaffer de la Insitutul de Autism de la Universitatea Drexel din Philadelphia publică rezultatele unei cercetări mai mult decât ingenioase, care desființează, o dată pentru totdeauna, asocierea vaccin ROR – autism la populații vulnerabile. Ce-a făcut Jain? Foarte simplu. S-a uitat la o cohortă de aproape 100 de mii de copii incluși în planul de vaccinare de pe asigurarea lor privată. Criteriul inițial de includere în studiu a fost foarte simplu: trebuie să aibă cel puțin un frate/ sau o soră. Unii dintre ei aveau autism, și frate/ frați sănătoși. Alții dintre ei erau sănătoși, dar aveau un frate bolnav de autism. Iar alții aveau autism, și un frate la rândul lui diagnosticat cu autism. Sunt cele trei opțiuni posibile când definești ”riscul” de tulburare autistă. Fie o ai, dar frații tăi nu, fie n-o ai, dar ești totuși ”la risc” pentru că ai frate bolnav, fie ești la maxim risc devreme ce și tu, și alții pe orizontală, au dezvoltat boala. 

Rata de vaccinare ROR (MMR) în cohorta aceasta a fost de peste 80% la 2 ani, și peste 90% la 5 ani, vârsta maximă de includere în studiu. Rezultatele analizei statistice nu lasă loc de interpretare și merită reproduse aici (a se vedea momentul istoric):

”În această cohortă de copii […] administrarea de vaccin ROR nu (bold adăugat) a fost asociată cu risc crescut de autism sau tulburări înrudite, indiferent (bold adăugat) dacă un frate avea, sau nu, autism. Aceste rezultate indică (bold adăugat) nici o asociere dăunătoare între vaccinul ROR și autism/ tulburări de spectru autist (ASD) la copii deja la risc crescut de ASD”

Ce nu pricep anti-vaxxer-ii este că medicina nu funcționează pe principiul sectei, și dacă are religiozitate e una motivată empiric. Susții că există o asociere între consumul de păducel și autism? Sigur că da, ne uităm, folosim metode riguroase de analiză matematică, ne uităm în populații mari, comparăm grupurile, ne uităm la problemă din perspectivă probabilistică și uite-așa o să ajungem, în cele din urmă, la un adevăr care să fie argumentabil rațional, nu isteric. Medicii nu fac parte din vreo conspirație mondială a industriei farmaceutice. Ce doctor responsabil, dacă ar avea evidențe că medicamentul pe care-l dă cauzează boală, ar continua să-l dea?

Studiul fabricat al lui Wakefield a declanșat ceea ce un autor numea ”cea mai mare șarlatanie a secolului XX”. E o dovadă în plus că, înainte de-a propune cauze pentru orice boală de pe lumea asta, ar fi bine să practici enorm de multă reținere. Pentru că autismul e o bulă ușor de detonat. E ușor de detonat pentru că există, spre durerea părinților dar și-a comunității medicale, autism. Există milioane de copii pe planetă care suferă de o boală pentru care (încă) nu avem un răspuns definitiv terapeutic. La fel ca și pentru cancer, pentru SIDA, pentru unele boli psihice șamd. Există un motiv pentru care astfel de asocieri au fost făcute în cercetare, fie ea științifică or ba, anume că X sau Y ”provoacă” ori ”cauzează” cancer, autism șamd. Pentru că, ipotetic, dacă ar fi adevărat am putea ”preveni” boli care înspăimântă. Ironic, același motiv care a dus la fabricarea de vaccinuri e folosit, azi, de anti-vaxxers. Tocmai motivul că variola, rubeola, difteria, poliomielita ucideau pe capete până acum 200 de ani a inspirat dezvoltarea unui agent care să ”imunizeze”, să ”prevină” boala mai degrabă decât să o combată. Pentru că cel puțin în unele cazuri n-avem nici azi tehnici de-a combate un morb, vezi spre exemplu poliomielita.

Despre oreion s-a spus că nu e o problemă atât de mare, care e șmecheria? De rujeolă/ rubeolă în schimb se moare. Lucru care s-a întâmplat, deja, în câteva micro-epidemii care au curmat viața unor copii ai căror părinți astăzi nu vor fi reconfortați de anti-vaxxers, ci tot de medici.

Nimeni nu spune să nu dezbatem. Hai să dezbatem. Hai să dezbatem onest, cu probele pe masă. Cu studiile pe masă. Hai să ne uităm la dovezi, hai să căutăm adevărul. Dar când adevărul e că nu există o asociere, fie ea corelație sau de tip cauzal, între vaccin și autism, de ce-ai să continui? De ce-ai să continui să vituperezi pe marginea subiectului în fața unei comunități care e foarte probabil că nu citește JAMA, nu citește studii științifice, citește mai degrabă forumuri și post-uri pe facebook? Ce-ai de câștigat? E posibil că tu crezi că ”faci un bine”. Că te prevalezi de dreptul tău la ”liber cuvânt”. Dar adu-ți aminte că ai o responsabilitate inegală în fața omului pe care-l îndoctrinezi, spre deosebire de doctor. Dacă doctorl greșește, plătește, plătește cu parafa lui, plătește cu dreptul lui de practică, plătește cu reputația și mai plătește și cu portofelul pentru că va fi dat în judecată. Dar tu, doamnă Steer, dar tu, Felicia Popescu, ce legitimitate aveți alta decât dreptul la liber cuvânt când prozelitați împotriva vaccinării? Ce să fac, să-mi instruiesc pacienții potențiali care vor suferi din pricina voastră să vă acționeze în instanță? O să vă ascundeți în spatele faptului că sunteți a) jurnalist, b) blogger și deci e treaba voastră ce scrieți, e o lume liberă și oamenii sunt liberi să citească toate trăznăile. E o sămânță de gândire magică și aspirație medicală în fiecare doctor nefăcut, cineva care și-a dorit să devină medic când era copil și n-a ajuns acolo. Ei uite că unii dintre noi chiar am ajuns. Și nu se ajunge ușor. Ca să ajungi doctori treci printr-o perioadă medie de 11 – 12 ani de formare profesională continuă. Și continui să citești, să înveți, să te șlefuiești profesional de fapt toată viața. Nu suntem egali. Dar asta nu contează. Contează, pentru mine și sper pentru cine citește, doar evidențele.

Și evidențele sunt clare.

G