Titan(ic) Vals

O cunosc pe Ramona deja de mulți ani. Ne-am cunoscut la scurt timp după ce m-am întors în România. Eram colegi pe secție la pedo-psihiatrie, ea rezident în NPI, eu de psihiatrie adulți. Are un zâmbet imens. Ocupă o încăpere. Ramona făcea de toate. Era medic. Era terapeut. Ținea grupuri săptămânale de terapie cu copii diagnosticați cu ADHD. De câteva ori m-a invitat și am lucrat împreună. Acum eu cred despre mine că am ceva rezistență la tăvăleală profesională. După o oră în compania a 6 – 7 puști hiperkinetici simțeam că-mi zdrăngăne timpanele minții. Ramona nu. Era la fel de impasibilă, ca și cum ar fi canalizat o energie misterioasă, nevăzută, din podea. Precum Anteu. Am rezonat mereu cu ea. E profesionistul la care mi-aș duce copilul dacă s-ar pune problema. Ramona nu e o momâie. Nu se uită la tine cu ochi galeși și n-o să te întrebe vreodată ”ce-ai pățit puișor?”. Inspiră putere, stăpânire de sine și – pot depune mărturie pentru asta – e un profesionist desăvârșit. Nu o dată am întrebat-o lucruri care țin de o ciudățenie a profesiei noastre (nu singura din păcate), anume scheme terapeutice pentru ADD (tulburare de atenție) și ADHD (idem, plus hiperactivitate) la adult. Nu o dată am rugat-o să se îmbarce cu mine în tot felul de aventuri publice care ar fi putut să-i compromită imaginea, la o adică. Și n-a zis niciodată nu. O suni, îi spui ce vrei, zice okay, o facem. Și o face. Desfid pe oricine să spună ceva rău despre ea, colegi sau aiurea. E parte a unei elite de medici din noua generație care oriunde în Europa sau aiurea ar face cinste oricărei secții de pedo-psihiatrie.

Ramona n-a avut loc la spitalul Obregia în grădina doamnei profesor Dobrescu. Bine, nimeni n-a avut loc în grădina doamnei profesor Dobrescu. Trăiesc cu impresia uneori că nici măcar domnia sa n-are loc în propria grădină. Dar aceasta e cu totul altă poveste. Ramona și-a văzut de drum, de practica privată, n-am auzit-o să se plângă, numai ea știe cât a alergat și cât s-a zbătut. N-o compătimesc, dimpotrivă. Munca noastră e frumoasă și știu că-și iubește meșteșugul cel puțin la fel ca mine. Deci n-a fost vreodată corvoadă. Corvoada a fost să iasă din propriul cubicul de interes. Ca și mine, și câțiva alții, Ramona nu s-a mulțumit să stea în pacientură. Nu. Ramona a vrut mai mult. A vrut să construiască. Să schimbe ghiduri de practică medicală în meseria ei, în acord cu standardele internaționale. Să ofere soluții mai bune pentru copii cu boli psihice. Să schimbe. Să inoveze acolo unde alții, înaintea ei, au obosit, n-au mai putut sau n-au mai vrut. Printre altele, Ramona a ajuns să construiască un compartiment de sănătate mintală a copilului la spitalul Titan (”dr. Constantin Gorgos”), ambulator de zi, 50 de paturi (potrivit website-ului oficial al spitalului). Statul nu le-a oferit posturi, posturile cică sunt înghețate. Bine ele nu sunt înghețate, am să vă povestesc altă dată de cât de tâmpiți și naivi suntem noi și cât de isteți și descurcăreți sunt alții. Managementul spitalului le-a oferit medicilor și psihologilor de la CSM copii să presteze în regim de contract de colaborare pe perioadă limitată (PFA). Totul fain frumos, atâta că între timp s-a rupt ombilicul între – actualmente – fostul manager al spitalului Titan, d-na dr. Manasie și evergreen-ul șef al ASSMB, dl. Bogdan Gangură. Gurile rele zic că d-na Manasie n-a vrut să lase centrul de autism făcut pe bani norvegieni (și care stă cu lacăt la ușă deși era inaugurat cu mare pompă în 2011) sub umbrela altei berze, la fel de bine cum n-a vrut nici să semneze niște hârtii pentru lucrări cică făcute dar niciodată petrecute. Și-uite așa s-au certat. Și-uite așa pică aroganța. Și-uite așa își pierde un manager scaunul pentru că n-a fost cuminte.

Cu toată compasiunea posibilă pentru onorabila doamnă valsul nu-i al ei, ci al Ramonei. Contractele lor expirau la sfarșitul acesti luni. Bine ele ar fi putut fi reînnoite din timp, zic. Ar fi putut fi disjuncte la schimbarea de manager, e o idioțenie să lași așa ceva la îndemâna sorții. Doar că ASSMB-ul se ocupă cu tot felul de legume oleaginoase, aparent, n-are timp de soarta medicilor sau asistentelor. Asta mai puțin când semnează posturi în stânga dreapta pentru diverși nepoți de potentați sau primari relevanți pentru patrie.

Ramona m-a sunat săptămâna trecută să-mi spună de toată tărășenia asta. Ironia face că vorbiserăm oricum, zile înainte, despre povestea cu psihotropele la copil și cum i-a lăsat doctorul Arafat și compania (pentru că e semnătura lui pe ordin, Eugene era în concediu) pe copiii bolnavi psihic fără tratamente compensate. E scuzabil, nu poți să îi ceri unui urgentist să facă diferența între psihiatru de adulți sau de copii. SMURD-istul tratează de toate. Dar, enfin, și asta e altă poveste pentru altă dată. Mirarea mirărilor să pățească așa ceva dr. Gheorghe, zic, la scurt timp după ce și-a ars la candelă câteva nopți bune să refacă ghidurile, să extindă propunerile, să upgradeze nivelul de cunoștințe în domeniu după cele mai noi referințe NICE și FDA încât să fie și România o țară cât de cât civilizată, medical vorbind cel puțin. Că instituțional e clar golănism, n-are nici măcar sens să pretindem aiurea și anapoda.

Era o chestiune de câteva zile. Dă-i, sună-i, întreabă, apucă-te și scrie. Știi când se întâmplă așa ceva că ai de mutat un munte și nimeni din stabiliment nu va admite vreun fault, vreun joc murdar. Cunosc jocul, vine o vreme când am să-l povestesc și pe el, până una alta se face 31 martie și nimic. Dna manager Manasie îi anunță pe medici că leka noci deța  și koneț filma cu CSM-ul de copii. Dânsa nu mai are putere de semnătură, nu există manager interimar, deci la revedere drum bun 50 de paturi, sute de familii deservite de echipa Ramonei, vă – mă scuzați pentru limbaj – f*tem în gură cu nevoile voastre pentru o chichiță administrativă. Ah, zice doamna manager, acum dacă preferați puteți să semnați contracte de voluntariat.

Mai știți cum e cu contractele de voluntariat? Nu știa nici dracu de ele până n-a ieșit subsemnatul public, după accidentul din Apuseni, să întrebe dacă Aura Ion, de care ANT-ul susținea că era voluntară la bord în expediția de prelevare de organe, avea contract de voluntariat or ba. Legislația e clară. Nu că s-ar împiedica românii noștri verzi de legi. Legile sunt pentru pulime nu pentru nobilime. A venit domnul Mihai Sturzu, al cărui Hai-Chiu e mai mare decât pare, și-a propus schimbări la susnumita lege. Ei bine, doamna Manasie le-a cerut Ramonei și colegilor, dacă vor să nu zboare (asta se cheamă șantaj, onorată doamnă) să semneze convenții de voluntariat. Bine, o mică, mititică problemă ar fi că în atare caz Casa de Asigurări nu mai poate deconta rețete compensate pentru că procesul de decontare se face prin instituție. Cui îi pasă, hilaritatea e că oricum rețetele ălea intrau în vortexul ilegalității (domnul ministru Bănicioiu încă e așteptat la mantinelă să rectifice ordinul 536/ 8.08.2013).

Drept urmare a venit 1 aprilie. A crescut prețul la carburanți. Au expirat contractele medicilor de la spitalul Titan. Nu s-a mai scris condică de mâncare sau medicamente pentru cei 50 de pacienți internați pe secție. Nu s-au mai eliberat medicamente.

În urma eforturilor noastre, celor câțiva suficient de nebuni încât să scoatem capul dintre urechi și să protestăm față de asta, ASSMB a trimis niște oameni în  – cică – prospecțiuni. De parcă ASSMB-ul nu știa de asta. De parcă ASSMB-ul nu a contat pe asta. De parcă ASSMB-ul nu miza pe faptul că dacă dispare doamna Manasie e posibil să preia centrul ăla frumușel de autism, investiție de niște milioane bune de Euro și-n care n-a fost tratat nici măcar UN copil autist în timp ce HelpAutism plătește chirie niște mii de Euro pe lună la primărie și coordonează niște zeci de pshihologi ABA.

Acum.

Eu știu că majorității dintre voi nu-i pasă. Aveți facturi de plătit, vase de spălat, rufe de dus la Nufărul. Viață grea. Majoritatea sunteți intoxicați până la refuz de dioxidul de carbon elimitat în atmosferă de astfel de bovine administrative (mă refer la fapte, nu la oameni, să nu fim prost înțeleși). Cui îi trebuie pedo-psihiatrie? La naiba cu ea. Cui îi trebuie psihiatri de copii? Păi probabil celor câtorva zeci de mii de copii în România, dacă nu mai mulți, care au nevoie de asta. Celor aproape 50 de mii de copii aflați în plasament. Poate mâine copilului vostru dacă e să mănânce bătaie de la un coleg și să facă o reacție emoțională de șoc. Poate copilului vostru dacă nu vorbește bine. Sau copilului vostru dacă are enurezis. Sau copilului vostru dacă e bâlbâit. Sau copilului vostru dacă nu doarme noaptea. Sau copilului vostru dacă nu învață bine la școală sau are abandon școlar. Copilului vostru dacă își face răni sau are ticuri, compulsii, rictusuri, grimase. Sau dacă se apucă de droguri. Dacă își începe viața sexuală prematur. Dacă. Dacă. Dacă.

Pedo-psihiatria e o specialitate minusculă în România. La o conferință națională dacă e să îi aduni pe toți poți să-i înghesui într-un amfiteatru. Asta la o țară cu 20 de milioane de oameni, da? În care de-un kilometru de autostradă ai putea să-i plătești pe oamenii ăștia o carieră întreagă, și pe ei și pe tratamentele pacienților lor.

De-aia e important. Pentru că fiecare om căzut la datorie și căruia îi dai o astfel de – mă iertați pentru limbajul vulgar – m*ie profesională e un pas mai aproape să întoarcă spatele tuturor, și tuturora. Și nu rămâne nimic în urmă, după Ramona nu vine o altă Ramona pentru că nu mai găsești așa prost ca ea. Prost de bun. Prost de entuziast. Prost de dornic. Prost de sănătos moral. Nu. O să vină alții mai cocoșați, mai buboși, mai idioți. O să vină oameni care înainte n-au făcut nimic. Care au făcut bijniț. Care sunt ”aleși” în țara oamenilor care habar n-au ce aleg. O să vină oameni care o să scrie destinele copiilor voștri. Și o să urlați de neputiință atunci, și-o să alergați cu copiii prin camere de gardă. Și-o să stați la cozi. Și-o să vedeți cum vi se rupe copilul în două în mâinile nebuniei și cine vă va ajuta atunci? Și nu-i așa că o să vă pară rău că într-o zi ați citit poate textul meu și n-ați făcut nimic? Sper măcar atât. Eu atâta pot face. Eu pot să scriu. Alegerea mea a fost făcută de mult. Știu că nu sunt popular în rândul colegilor mei. E și firesc să fie așa, nu e un concurs de popularitate. Prefer să nu fiu prietenul nimănui și nimeni să nu fie prietenul meu. Deci tot ce-am scris despre Ramona și CSM infantilă Titan nu e din prietenie. Aș scrie același lucru și despre un necunoscut. Nu sunt oamenii. Sunt faptele. Și nu e prezența lor. E absența lor care mă sperie în viitor.

Acesta nu e un manifest. Dar ar putea să fie. Nu depinde de mine. Depinde de tine. Ce-ai să faci tu cu el?

G