astazi si miine

Foarte rar am ragaz, sau imi dau ragazul de a sta eu asa usurel pe fund, cu mina pe tastatura si cu gindurile intr-o anume ordine, ca sa scriu fara sa mai gindesc sa sterg dupa.
Am pierdut, si n-o zic neaparat cu regret, fiindca orice se pierde se compenseaza cu altele, exercitiul nevoii de a scrie. Acum vorbesc, poate mai mult decit de obicei, pentru ca am oameni in jur cu care pot vorbi. Sa scrii pentru 10 e mai greu decit sa vorbesti cu 5. Subiecte sunt cu sutele, in continuare mi se intimpla lucruri zilbnic, mai ales ca, in calitate de biciclist aproape profesionist (in sensul ca face parte din munca de birou sa merg cu bicicleta) in Bucuresti nu ai cum sa scapi de asa ceva. Oamenii in jurul meu patesc lucruri, eu patesc lucruri, vorbim despre, ne lamentam, bem o bere sau un vin si trecem peste. O data, de doua ori, de noua ori, de cite ori e nevoie. Pina cind ni se intimpla altceva si toate intimplarile devin amintire, se scot la nevoie cind conversatia treneaza sau cind cineva trebuie musai scos din ale lui.
As vrea sa cunosc oameni carora nu li se intimpla nimic. Sunt convinsa ca exista oameni care nu se lovesc atunci cind intra in cada pentru un dus, nu injura cind aluneca pe sapun, nu fac spume cind isi varsa cafeaua pe piept stind comod la televizor dimineata, nu le cad lucruri din mina cind chiauni de cap se trezesc dimineata si teleghidati pasesc spre ibricul de cafea. Sunt cinvinsa ca sunt oameni care nu gresesc, care nu injura si nu se enerveaza. Lumea zen trebuie sa existe, fiindca altfel nu s-ar mai scrie despre ea/ Eu as vrea s-o cunosc, dar ma gindesc si ce pana mea ar putea sa fie asa de interesant in a fi calm si zen tot timpul?
Cum ar fi sa vii acasa, sa gasesti vasele pe masa si nu in chiuveta cum ai zis, cu firimituri pe dulap, exact cum ai zis ca nu trebuie, cu pepenele lasat afara invers de cum ai recomandat si sa nu ii spui nimic. Ca si cum ar fi facut totul cum trebuie, Si sa te apuci harnicuta precum destul de neapreciatele furnici si sa cureti, speli si amenajezi cu zimbetul pe buze? Poate pt. astfel de dame s-au inventat detergentii care protejeaza miinile cind speli vase; ceea ce inseamna ca daca nu speli vase pula protectie. Dar sa revenim la zen. Deci ar fi interesant sa pot privi cu ochi buni dezordinea din casa, dar ar fi cu adevarat si placut? Si daca n-as mai racni si n-as mai vocifera si nu ar mai sari scintei din cind in cind, nu s-ar stinge el focul pasiunii? Care cind totul e roz si zen nu cumva chiere el precum au cherit si pescarii de pe titanic? Ca vorba aia, toti erau sanatosi acolea, si cu nervii si cu pluta, si tot au baut atita pina s-au dat la fund?
Ritmul in care se intimpla lucruri, insa, e altul de la an la an. Nu-mi aduc aminte sa fi trait in asemenea alerta in liceu sau in facultate. Dimpotriva, in facultate timpul era dilatat destul, aveam timp de de toate, de citit, de baut, de cnversat, de certat si de mincat, fumat, dormit si altele. Acum nici sa vreau nu mai pot face de toate. Trag de mine sa citesc macar 20 de pagini pe zi, cumpar Catavenii si Dilema si miercurea seara ma caznesc sa termin numarul vechi ca sa pot sa citesc din ala nou, dar oricit as vrea mai mult de serviciu, discutiile de la prinz, un film sau o discutie seara acasa si eventual o bere cu prietenii, nu mai e vreme de altceva. Vremurile in care distantele erau mai mici, prietenii mai tineri si noi mai plini de viata nu prea mai sunt, decit poate in amintire.
Singurul timp in care lucrurile stau in loc este timpul vacantei. Grecia e sinonima cu timpul care sta si te asteapta. Iar eu acum, in timp ce ma grabesc sa scriu despre asteptare asteptind un telefon care sa ma duca intr-o alta sala cu alti oameni care se grabesc sa termine programul pe azi, eu ma grabesc asteptind vacanta. Care insa mai are pina vine, mai dureaza cel putin o luna de discutii, concerte, lume, nervi, telefoane, bugete, aprobari, contracte, prinzuri, beri, ciudatenii, certuri, impacari, placeri, neplaceri, jocuri, incintari, canicule si coduri colorate, dormit prost, pasiuni si tot ce mai face un om vreme de peste o luna.
Si apoi o sa urmeze o luna in care o sa fie ca in filmele in care el sare de pe o piatra si in cind e in aer timpul se dilata si dureaza cel putin 3 minute pina cade pe pamint, timp in care vede clar tot ce se intimpla, de sus, si cind atunge din nou pamintul e alt om.
Asta astept eu de la vacanta. Iar de nu va fi asa va fi cu siguranta altfel 🙂
Dar va fi bine, vorba lui Nuni “tatae po’o. Mmnu po’o”.