Jucam avocatul diavolului cu un bun amic, jurnalist. Și până la urmă care e speța pe care o construiesc procurorii în cazul doctorilor arestați la Spitalul de Arși? Că decontau, în fals, operații cosmetice (nas, sâni, abdomen etc) cărora le spuneau de fapt plastice. N-avea fata nasul strâmb, avea fata nasul mare și voia să arate ca Charlize Theron. N-avea tanti buze ca Angelina. N-avea tanti fund ca Jennifer. N-avea tanti burtă, pardon avea tanti burtă și voia tanti fără burtă. Are sens? Are sens. Eu susțineam că e o totuși o poveste complicată, asta cu grupul infracțional. Sunt mai multe povești într-una. Una în care oamenii pun mână de la căciulă și fac un biznis din care să iasă bani la toată lumea. Alta în care oamenii fac evaziune fiscală, adică produc bani pe care îi ascund statului. Și-a treia în care oamenii falsifică documente prin care obțin foloase necuvenite nu doar de la pacient dar și de la stat care devine, fără voia lui (fără voia lui? asta e o întrebare de 100 de puncte) la o afacere bănoasă. Cât de bănoasă? De milioane de Euro de bănoasă.
Cam greu să își spele fața, îmi spune amicul jurnalist. Până la urmă așa o să rămână, ca niște porci care s-au îndulcit la borcanul cu miere.
Mirarea mea înapoi către el – de ce să se complice? De ce să nu facă asta în regim 100% privat? De ce nu la vedere? De ce nu cu cărțile pe masă? De ce nu cu chitanță, factură, plătit taxe onorabilului stat? De ce să nu-i dai Cezarului ce-i al Cezarului? E o poală, un bănet, un purcoi de venit, poți foarte bine să stai cuminte, să-ți plătești dările, să trăiești și să lași pe altul să trăiască. E până la urmă propria mea naivitate, n’est ce pas? De om care se uită stânga, dreapta înainte să treacă strada. N-am frică de Dumnezeu, am frică de Fisc. Nu de alta dar Fiscul mi-a făcut onoarea unei corespondențe intense nu acum foarte mult timp. Fiscul s-a priceput să-mi explice niște rahaturi de penalități unde nu erau doar ca să-mi facă favorul de-a-mi compensa lucruri pe care trebuia să mi le dea înapoi și-apoi să-mi spună – rămânem prieteni. Prieteni? Nu. Statul român nu e prietenul meu.
Și statul român nu era prietenul lor.
Aceste rânduri nu sunt în sprijinul infractorului, admițând că ce au făcut acești doctori este o infracțiune. Una foarte complicată. Aceste rânduri caută să analizeze motivele pentru care s-a ajuns aici.
Să începem cu sfârșitul. Să începem cu propunerea că oamenii falsificau diagnostice pentru decontări. Nu e o invenție de factură recentă. Toate spitalele o practică. Toate spitalele o practică în buna știință a Caselor de Asigurări. Toate spitalele o fac pentru că așa curge banul în România. Scremut. Constipat. Cu uz cronic de ”laxative” instituționale. Majoritatea managerilor iscusiți trebuie să găsească, pentru supraviețuire, chichițe, bucle în legislație, majoritatea managerilor folosesc bandă izolir pentru legături fir-la-fir administrative. Ar fi un fals grosolan de logică să pretindem că e mai puțin infracțiune aici pentru că e infracțiune pretutindeni. Dar ar fi egalmente o infracțiune să nu vezi peisajul moral în care începe povestea grupului de piromani din Sănătate. Pe Calea Griviței se practica așa. Se va uita cineva cum se întâmplă pe la alte adrese? Cum se fac achiziții, cum se scriu foi, cum se decontează servicii? Propunerea privind pachetul de bază s-a făcut pe genunchi, în echipă restrânsă, peste vară. S-au scos diagnostice eligibile spitalizării, s-au băgat diagnostice eligibile spitalizării. Cine va avea curiozitatea să cerceteze anexa cu norme privind implementarea pachetului de bază în servicii de sănătate (acronim SS, fără nici o legătură cu infamul SS) va găsi, dacă apasă CTRL-F și cuvântul cheie ”chirurgie”, următoarele lucruri:
– servicii acordate în ambulatorul de specialitate/ decontate prin CNAS:
C2 – la punctul 7 – chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă = contract de furnizare de servicii medicale îm ambulatoriul de specialitate clinic, tarif pe serviciu medical exprimat în puncte
– pachet de serviciii medicale în asistență medicală spitalicească, internare continuă pe 24 de ore, grupe diagnostice
1. C1070 – proceduri ale pleoapei
2. D1100 – alte proceduri la nivelul ochiului
3. D1120 – proceduri asupra gurii și glandei salivare
4. D3060 – traumatism și diformitate nazale
5. J1032 – proceduri minore pentru afecțiuni nemaligne ale sânului
6. J1060 – proceduri în sala de operații ale pielii, țesutului subcutanat și chirurgie plastică la nivelul sânului
7. J1070 – alte proceduri ale pielii, țesutului subcutanat și sânului
8. J3030 – tulburări nemaligne ale sânului
9. J3052 – traumă a pielii, țesutului subcutanat și sânului vârsta sub 70 de ani
În lista de spitale acreditate să facă asta, pe lista CNAS, la poziția B_03 se află spitalul clinic de urgență de chirurgie plastică, reparatorie și arsuri București, unde DMS (durata medie de spitalizare este de 5.8 zile, sub DMS național (6.65). Tariful maxim pe zi de spitalizare pe chirurgie plastică și reparatorie e de 456.57 RON pe zi de spitalizare. Tariful mediu pe caz/ maximal pentru spitalele de acuți în regim non-DRG este, pe chirurgie plastică, 1369.70 de RON. Cineva ar putea să observe, spre exemplu, că în regim non-DRG dacă înmulțești decontarea per zi maximală cu DMS-ul nu-ți dă la socoteală, pentru că CNAS decontează, real, doar 3 zile de spitalizare. Până la 5.8 mai mănânci o pâine, pâinea lui Nicolăescu, domn care știa foarte bine, cu instrumentele contabile ale dânsului, cum e cu înmulțitul de pâine și pești, adică de la 3 până la 5.8 trebuie să însăilezi ceva, să-ți iasă la socoteală. E un exemplu evocativ pentru discuția și de mai sus, și de mai jos.
Cumva – mă depășește în competență criteriul complet de calcul de decont al unui caz – acești chirurgi foloseau interfața logistică a spitalului și colaborarea cu CNAS să efectueze operații care figurează pe lista de servicii decontabile, până la urmă, dacă se face încadrarea diagnostică pe normele prezentate tocmai de MS. Nu le poți imputa asta. Vedeam, într-un reportaj matinal, o doamnă care preciza că unele foi erau incomplete, că unele foi nu erau codate la momentul când au fost ridicate. Nu e o crimă decât cel mult crimă prin neglijență. În majoritatea spitalelor din România capul de diagnostic e lăsat liber pentru că una e ce faci tu, doctor, pentru pacient alta e ce raportezi. Când raportezi ai început deja să te gândești la bani, când lucrezi pe pacient te gândești la pacient. Ar fi o măgărie să presupunem că oamenii în spitale ofertează cele mai scumpe tratemente. Nimic mai fals. Oamenii ofertează ce e disponibil și de cele mai multe ori ce e disponibil e penibil de puțin. Semnalele din teritoriu au fost foarte evocative, vezi dezvăluirile doctorului Oprea de la Ploiești care povestea cum e cu reutilizarea cauterelor și furtunele de endoscop cârpite cum se poate. Statul român a construit un sistem monstruos, o Casă Națională de Asigurări de Sănătate cu 3000 de angajați și un buget frumușel de funcționare de 90 de milioane de Euro pe an și o veritabilă junglă amazoniană de devalizat, de fapt, bani. Batoza funcționează pentru că pretutindeni manageri, șefi de secție, chirurgi sau din alte specialități, au ajuns să-și construiască fiecare caz, fiecare foaie de observație astfel încât să stea pe buget, nu să trateze oameni. În partea cealaltă sunt contribuabilii care habar nu au unde se duc banii lor din contribuții la asigurările de sănătate sau ce drepturi derivă din aceste contribuții. Ce știm în povestea de la spitalul de arși? Că doctorii le cereau pacientelor prospective să aibă trimitere de la medicul de familie. Ce înseamnă asta? Că medicii le propuneau pacientelor să beneficieze de drepturi de asigurat pentru care femeile respective plătiseră. Plătiseră statului român bani să fie tratate. Până la urmă, decontat pentru un nas mai frumos sau pentru o burtă mai plată, nu contează, erau bani vărsați de niște oameni într-un buget. Mie mi se pare că statul român se bagă oricum, deja, prea mult în buzunarul meu și-mi spune cum să-mi cheltuiesc sănătatea, în ce privește decontarea de servicii e oricum hapsîn și de 10 lei îmi dă o sănătate de 2 lei. Chestiunea decontului pentru aceste operații, cel puțin mie, mi se pare fals exprimată și imposibil de probat. Ar fi fost o falsitate să le interneze pentru colică biliară și să le facă rinoplastie, da. Dar dacă le-au făcut rinoplastie pentru un nas strâmb, admițând că nasul strâmb e o diformitate înseamnă că e serviciu legal și nu e treaba statului să-mi spună mie altfel. E treaba chirurgului să aprecieze.
Mergând mai departe pe firul apei ajungem la ”folosirea logisticii de spital în scopuri private”. Aici lucrurile sunt un pic mai mocirloase. Fiecare spital are contracte pentru facilități ca orice altă instituție. Și blocul e o instituție. Lucrurile sunt într-o veselă comunalkă. Plătești apa la comun, plătești curățenia la comun șamd. În conjuncție cu paragrafele anterioare rezultă că parte din decontarea de servicii conține într-ânsa uzitarea logisticii, că doar pacienții n-ar trebui să-și plătească și feștila de la capul patului când devin pacienți. Bine, știm din precedent că se plătesc tot felul de lucruri, de la botoșei la medicamente indisponibile pe secție – cum a fost în cazul tatălui meu care, când s-a operat a treia oară a ieșit anestezista pe hol să ne dea o rețetă de medicamente care nu se găseau în sală în momentul respectiv. Om adormit, craniotomie făcută, creierul carevasăzică la vedere, familie alergând besmetică peste drum la farmacia cârdășindă cu spitalul care, surpriza surprizelor, avea pe stoc tocmai medicamentele respective. Slabă satisfacție când Dana Buliman a fost trimisă pe sanie, slabă satisfacție când te uiți cât costă marmelada la spitalul Obregia. Chestiunea cheltuielilor de regie în sistemul de stat e a doua mare suveică prin care statul se fură pe sine însuși cu un index variabil, care index – de când cu descentralizarea administrativă și politizarea pozițiilor de management – de când cu vin-ai-noștri-pleacă-ai-noștri-noi-rămânem-tot-ca-proștii a devenit o formă de artă barocă în nuanțe rococo. Unde coco e jargon pentru bănuț, pentru lovele, pentru cașcaval. ROcoco e parola spre tot ce e românesc.
Și ajungem de fapt la marea supărare. Ce i-a supărat pe procurori? Că oamenii percepeau tarife de privat la spitale de stat. Că ziceau cât costă o rinoplastie, o mamoplastie, o mamoplexie etc. Că-și puneau preț pe mâna lor că doar până la urmă ei munceau, nu? Munceau la negru. Toată speța de la spitalul de arși e despre muncă la negru și onorarii medicale nefiscalizate. Ia uite ce zice profesorul Astărăstoae într-un recent interviu despre plățile informale în medicină:
”Noi am spus să se scoată la suprafaţă plăţile informale, se poate găsi o metodă. Cum scrie în Legea privind drepturile pacienţilor că pacientul, după ce s-a terminat actul medical, poate să dea unităţii medicale sau medicului curant, bunuri materiale. De ce nu se aplică şi care este raţionamentul organelor noastre? Se spune că pacientul poate să dea, dar medicul nu are dreptul să primească. Aceasta este raţiunea. Îl plăteşti prost, ceri de la el mult, după care ţii deasupra capului lui aceste plăţi informale, care este un onorariu care s-a plătit oricând sau oriunde în lume, dar care la noi este şpagă” (sursa)
Vasile Astărăstoae e președintele Colegiului Medicilor din România. Colegiul meu, și-al tău dragă confrate, dar și-al doctorului Stan și-al doctoriței Isac. Bine, doctorul Astărăstoae comite o mică aroganță, legea e destul de clară în privința datului și primitului de foloase necuvenite – intră în scenă faimosul articol 289 CPP
”Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.”
Bine, e de tot râsul pentru că, în privința relației medic pacient există o lege foarte rar invocată, legea 48 / 2003 care zice așa, la articolul 34. E spectaculos:
”Art. 34
(1) Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din cadrul unitatii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii, cu respectarea legii. ”
Negru pe alb, nu? Dacă omul vrea să dea dă, doctorul nu are voie să ceară, să condiționeze, să presioneze pacientul să dea bani necuveniți că intră sub incidența art. 289. Cât timp e liber consimțit actul e legal potrivit acestei legi. Grupul de la spitalul de arși, deci, ce făcu de fapt? Ce zic procurorii sau ce zice legea?
Totul se va reduce, deci, la faptul că acești doctori nu și-au declarat veniturile la fisc deci Statul nu și-a luat zeciuala care-i a lui, acel 16%. Prejudiciul TOTAL ar fi de 240 de mii de euro în taxe neplătite (grosso modo). Zice legea 241/ 2005 așa:
”Art. 9
(1) Constituie infractiuni de evaziune fiscala si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi urmatoarele fapte savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.
(2) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 2 ani.
(3) Daca prin faptele prevazute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 3 ani. ”
Felul în care statul român a ajuns să-i vâneze ca pe prepelițe pe doctorii care lucrează la negru nu are în spate decât hulpăvia României de-a controla tot, național și comunistoid, sistemele puse în slujba cetățeanului. Aici impresionează scorurile, e ușor să prostești o nație și să pici în caricatura poveștii în care bampirii sug sângele boborului. Pe de altă parte, respectând disproporțiile, grupul de la Spitalul de Arși nu face decât să iasă din plutonul micii evaziuni cultural ubicue în România către plutonul marilor furăcioși care – ca să citez un clasic în viață – ”nu se dau dimineața jos din pat pentru mai puțin de 100 de mii de Euro”. Lor da, trebuie să li se aplice legea dar nu din unghiul vehiculat momentan în presă și nu pe calapodul deja explicitat teribil, inclusiv dinspre președinția României, ca un fel de mafie a sănătății. Nu e nimic mafiot aici, e doar o economie paralelă cifrată la vreo jumătate de miliard de Euro, bani pe care românul preferă să îi dea direct doctorului fără să treacă prin Stat. Pentru că statul e hoț. Pentru că statul dă norma hoției și e lupul care strigă lupul. Iar azi, legea fie ea corectă sau onest aplicată rămâne strâmbă. Folosind principiul aplicat la spitalul de Arși, dacă SRI și DIPI ar merge la fiecare cătun spitalicesc în România am avea pușcăriile pline de evazioniști și sănătatea s-ar opri, în asistolă. Pentru totdeauna. Nu e nimic de câștigat din asta, legea are nevoie să se schimbe. Grupul Stan, Isac și compania sunt evazioniști, nu sunt căpușe. Ca ei sunt majoritatea doctorilor din România. Să-i arestăm pe toți, zic. Nu e ca și cum n-ar pleca deja pe capete. Să îi luăm, cu cătușe, și să ne luăm de ei că spre deosebire de prostime nu merg cu tramvaiul și nu se uită toată ziua la televizor. Că muncesc pe bani. Pe bani grei. Bani grei? Oamenii au făcut muncă la cota pieței și, dacă e să joci până la capăt avocatul diavolului, tot ce-au făcut în plus față de privat a fost să le ofere pacienților un drept pe care statul nu li-l dă, anume să beneficieze de asigurarea lor de sănătate în plenitudinea ei. Asta în timp ce în alte spitale se fac matrapazlîcuri infame, ce-i drept, cu internări fictive și rețete inexistente. Nu e cazul aici. N-am auzit să fie vreo operație fictivă. Am auzit că banii au intrat în bugetul spitalului din bugetul CNAS, totul a rămas în sistem mai puțin onorariile medicilor.
Sper că am fost suficient de clar. Nu e o pledoarie pentru medici. E o pledoarie contra unei mizerii, unei abjecții în care ei sunt produsul final al unei filosofii, al unei ideologii promovată de statul român. Statul român naște, crește și cultivă infractori pe care apoi, ubicuu și capricios, îi ia la zdup și-i pedepsește doar pentru a-și afilia un grup oarecare profesional. E o metodă rudimentară, desolută, anacronică dar totuși remarcabil de performantă. De ce să le dai salarii mai mari la medici? Ia arată-i cu degetul pe milionarii de la spitalul de arși și închide-le gura la toți. De ce să legalizezi plățiile informale când poți să împingi procedura și mai în adânc? Sperie-i pe toți ceilalți. Dă un semnal că tu, STAT omnipotent, ești veșnic prezent, ochiul tău mare e la pândă, poți să interceptezi conversații private medic-pacient, poți interveni în secretul profesional, poți să asculți ce vrei tu, când vrei tu, cum vrei tu. Tu, stat, poți asista la ședințele mele de terapie. Poți să auzi cine cu cine s-a culcat și cine pe cine-a violat, și cine-a promis cui cât pentru o pereche de sâni de import. Dar eu vin și întreb, cum rămâne cu libertățile individuale? Cum rămâne cu ingerința statului în intimitatea mea? Voi ați făcut toate ăstea pentru că cineva a turnat, cineva a atenționat, cineva a vrut să oprească o mașinărie care funcționa în paralel. Și e bine atâta cât e, mai puțin de unde încetează să mai fie bine. Ce să înțeleg, că s-a dus pe copcă ideea ofertei de servicii private în paralel în spitalele de stat? (care, dacă s-ar fi întâmplat, azi doctorii Stan și Isac nu erau la mititica). Să înțeleg că noua strategie a Ministerului Sănătății e să creeze o falie între medicina socială, la stat, și cea privată? Să înțeleg că se va tăia totul în două și oamenii vor fi lăsați să aleagă dar de fapt li se va spune clar care e alegerea? Atâtă foame e de bani, domnilor? Din câte înțeleg eu, marele beneficiar e Casa Națională de Asigurări și bugetul MS care nu doar că nu va fi suplimentat ba chiar și micșorat un pic. Ca să ne fie bine. Și la vară cald.
G
andreanum & co 