Popo, ce poala mea!

Scriu pentru cel care nu e la fel cu mine. Pentru cel diferit. Pentru cel pe care Statul român îl consideră vrednic de vot, vrednic de taxă, dar nevrednic de drept. Celui care s-a văzut, din nou, scuipat și dat la o parte de o adunătură de fameni, mai degrabă preocupați să-și impartă prescura și sinecura, decât să scrie legi despre toți cetățenii, fără diferență de rasă, clasă și orientare sexuală. Pentru homosexual. Pentru bisexual. Pentru femeia lesbiană. Pentru transgender. Căci asta s-a întâmplat, de curând, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, după ce niște tiriplici la costum s-au pronunțat că e inutil să reglementeze parteneriatul civil între oameni, indiferent de preferința lor, pe motiv că ar fi o supra-reglementare, că aduce amenințări familiei (????), și că, oricum, ce mai bună variantă ”medicală” pentru un copil e să crească într-o familie heterosexuală.

Cu zâmbetul bărbosnic, Biserica și-a făcut temeneaua aferită, pentru moment monopolul e asigurat, iar iluzia ipocrită a sanctității familiei e prezervată. Nu pentru că am rezolvat problema majorității, acolo unde ai afurisenie, violență domestică, jeg și potroacă umană. Superbissim, polobocul divin în persoana unui tânăr zelot băcăuan a reglat părerea – și-așa mizeră – despre monolitul androgin prin aruncarea minorității LGBT înapoi unde i-ar fi locul, în penumbra istoriei.

Pentru că, nu-i așa, dacă toți oameni ar avea drepturi egale ar scădea dramatic natalitatea. Cuplurile heterosexuale n-ar mai prăsi odrasle la fel de homofobe dacă homofobia ar fi adresată, corect, complet și etic prin legi care să fie incluzive, nu exclusive. Oamenii nu s-ar mai duce la spovedit dacă și ultimul ”gheiuț” ar avea libertatea să-și legalizeze relația cu partenerul lui de viață. Cum zicea un cinstit liberal, câțiva ani în urmă? Nu există dom’ne homosexuali. Există doar bărbați care n-au cunoscut o femeie adevărată. Nu poți să nu te întrebi, totuși, dacă ți-ai mai păstrat un dram de logică și luciditate, ce-i mână în luptă pe acești cormorani ai dreptății? Ce-au ei de câștigat, înafară de medalii de merit din partea Preafericitului? Și cu ce e încurajată relația sobornică dintre un bărbat și femeie dacă interzici asocierea administrativă dintre oricare alte variante (bărbat/ bărbat, respectiv femeie/ femeie)? Îmi pare un fel bate șaua să priceapă oaia, nu cumva să înceapă să se gândească la opțiuni.

E o dovadă impecabilă a gândirii profund medievale a unora care prin consens, consorțiu și șansă s-au văzut ajunși la maneta deciziei, personalități firave, pulsionale, obsesiv legate de nevoia de curățenie, puritate și, mai ales, ortodoxie. În manifestul bilios al unei astfel de filosofii, omul nu este evoluat, este creat, e după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și Dumnezeu n-ar putea fi vreodată homosexual, n-ar fi putut vreodată gândi că împreunarea dintre altceva decât Adam și Eva e canonică. Bine, aparent Dumnezeul biblic n-a auzit niciodată de animale hermafrodite, de homosexualitate în lumea animală, de gena homosexualității, de diversitate în flora și fauna planetei. Pentru cititorul Cărțiii lumea e făcută din stamină și pistil, din penis și vulvă care, laolaltă cu numele Creatorului n-au voie să fie vreodată menționate pentru că e rușinos, e obscen de-a dreptul, e secretul murdar al perpetuării speciei. Copiii nu se nasc din coit, copiii se nasc din dragoste, și singurii capabili de dragoste sunt credincioșii care au patalama de sus că dragostea lor e sfântă, imuabilă și inamovibilă. Dar asta nu înseamnă că nu suferă amenințare. În același timp există ispită. Există tentație. Există drac. Dracul și-a băgat coada, din punctul de vedere al acestor pitecantropi cu sutană, și din precedenta pricină au apărut toate scârnăviile pe planetă. Care scârnăvii, ca veritabile buruieni din Grădina istoriei, musai să fie – dacă nu făcute săpun – măcar negate cu violență.

Popo, îmi rezerv dreptul să acuz. Îmi rezerv dreptul să arăt cu deget. Îmi rezerv dreptul să-ți demasc ipocrizia. Popo, n-ai loc la masa discuției lucide cât timp vii și propui astfel de enormități. Nici tu nici liota de sicofanți care nu-și satisfac nevasta prin batic decât după ce-au pocnit, vrăjmaș, vecinul minoritar. Oameni care sunt speriați, până la psihoză, de o posibilă epidemie de homosexualitate doar pentru că nu mai e interzisă. Vă doare la coccis, cucernici enoriași, de semenii voștri. Cu mic, cu mare, care mai alfabetizat, care mai agramatic, dați cu piatra că piatra-i gratis, ce folos că v-ați construit mintea pe-un munte de contradicții, cât timp nu e vorba de voi, ci de ”altul”, altul n-are chip, n-are nume, n-are față, și voi nu vi-l asumați.

Prezența voastră e o amenințare, de drept, la adresa sănătății, a medicinei și-a prezentului așa cum se petrece, el, de fapt. Ați devenit exact persecutorii pe care-i reclamați cu un sfert de secol în urmă. Lasă că v-ați recuperat cu vârf, și îndesat, privilegiile pierdute. Lasă că primiți bani de la Stat mai abitir decât orice altă organizație, fie ea guvernamentală ori ba. Lasă că ați acoperit țara cu puzderii de chilii, mănăstiri, troițe. Lasă că se face turism ecumenic prin școli în timp ce Darwin e scos manuale. Lasă că folosiți două seturi de registre, cu mâna stângă sunteți progresiști în timp ce cu dreapta frecați cădelnița protocronismului. În cele din urmă satisfacția Păstorului de oameni e că s-a descotorisit de capre, în sus se ridică minaretul, mâine poimâine o să apară și sutanele cu bici care să mâne oamenii la slujbă. Face Ministerul Sănătății consulturile obligatorii anual? O să vină și BOR cu obligativitatea spovedaniei periodice, eventual controlul virginității înainte de căsătorie.

Și totul în numele fricii. Totul în numele monopolului vieții veșnice care-i este interzisă, prin Carte, aceluia care nu face parte din cenzura majorității. Nu contează să crezi. Contează să te supui. Contează să consimți. Contează să fii creștin, alături de frații tăi creștini, și împreună să purificați creștinătatea de păcat, de sodoma libertății. Căci ce-i aia libertate? Ce-i acela umanism? Ce-i aceea gândire construită pe dovezi? Nu există dovezi. Există doar revelații, cea dintâi și cea din urmă.

Supoziția psihologică e că adversarii cei mai abitir ai parteneriatului civil între homosexuali au ei înșiși porniri reprimate, fantezii onctuos dosite, nevoi profund (sic!) absconse, experiențe puerperale inedite și curios diverse pe care astăzi și le reglează prin crearea unor legi orwelliene care să-i facă pe cei drepți mai egali decât alții. O reclam, clar și răspicat, ca pe o monstruozitate modernă, în flagrantă contradicție cu realitatea secolului în care întâmplător m-am născut, un compromis politic făcut cu aliatul de oportunitate al politrucului politic, care dintotdeauna a fost preotul. Preot care predică iubirea, în timp ce afurisește variantele ei. Preot care predică iertarea, în timp ce aruncă anatema focului Gheenei pe cel de neiertat. Preot care cheamă la reconciliere, în timp ce dezbină. Preot care plutește ca gâsca-n lac pe balta gândirii circulare în care e adevărat pentru că este bine, și ce bine e că e adevărat, mai ales dacă ai și-o Carte care-ți zice care e adevărul. Preot care, în Chilia fetidă a minții lui, se sperie ca un copil de umbra pe pereți a sexualității umane. N-o pricepe nici acum, n-a priceput-o niciodată. Sexualitatea, pentru preot, e de fapt frunza pusă pe organ.

Și, aparent, legea care scoate înafara normei conviețuirea între oameni. Pentru că așa o doresc unii. Pentru că trăiesc ură. Spaimă. Frică. Silă. Fobie. Pentru că pe homosexualitate acești flaimuci pe obrazul umanității nu pot pune frunza. Le ridică vălul. Zici gay – se gândesc doar la sex, un alt fel de sex, un sex ”contra naturii”. Nu va conta pentru deputatul din comisie că decide soarta unor oameni, care au povești, destine, narațiuni, aspirații, speranțe, dureri, păreri, regrete, viitor, oportunități. Nu va conta atâta timp cât va fi felicitat de purtătorul de patrafir. Care acum poate lua decizia și, întors în parohie, să tune și să fulgere împotriva degenerării moderne. Care va putea acum să invoce tot, libertatea expresiei, acces la cunoaștere, la informație, la educație, la literatură, ca fiind corupte de prezența deviantului, a aberantului, a celuilalt, ”cel care nu e ca noi”.

Cinstite fețe, retorica voastră-mi urcă vomă în gât. Și nu în numele meu. În numele tuturor pe care i-am cunoscut și care, din cauza voastră, și numai a voastră, duc vieți în suferință. Persecutați de vecinii lor. Înjurați cu fiece ocazie. Născuții păcătoși. Vinovați de păcatul minții înainte de păcatul trupului. Oameni care trăiesc, din cauza voastră, în secret, departe de familiile lor, departe de comunitate. Oameni care-și clivează identitatea, existența însăși, din teroarea de-a fi discriminați. Asta în timp ce voi vă plimbați rotundul fesei prin piele capitonată, sfințiți apă și împrăștiați fum din tămâie capetelor boante și descoperite, în poziție umilă. Ce putere trebuie că simți, ce siguranță trebuie că ai în momentul în care poți decide destinul a sute de mii de oameni dintr-o singură apreciere, în altar.

Dar ei sunt prietenii mei. Ei sunt pacienții mei. Sunt la fel de buni, uneori răi, ca oricare altul. Sunt la fel de oameni. La fel de complicați, întortocheați. La fel de în stare de egoism feroce dar și de altruism, de generozitate, de omenie.

Liniștea mea e că în cele din urmă, sub povara intoleranței de sub umbra crucii, masa celor rămași sensibil interziși de intoleranța voastră va crăpa, sub propria-i greutate. Și din ce în ce mai multe voci se vor ridica împotriva gândirii ortodoxe, talibane, segregaționiste, oribil coafată în crez, și-n religie. Și otrava propriei voastre obscenități se va spăla, și vom învăța să trăim unii cu alții mai bine, și vom citi și alte cărți, vom admite și alte variante de normalitate. Vom crește. Om după om. Copil după copil. Și vocea crăpată a pustnicului care anunță apocalipsa sodomiților va ajunge o diaporamă de muzeu, la care se vor uita, curioși, oameni scăpați de sub dictatura autocrată a Clerului.

G

Scrisoare deschisă Mihaelei Rădulescu

Stimată doamnă,

Am citit, admit cu ceva dificultate, textul domniei voastre de acum două zile în care vă exprimați opinia. Nu mi-e foarte clar despre ce e vorba în ea. Aparent vă deranjează (1) felul în care bărbații gay se afișează în public, față de care (2) vă declarați totuși tolerantă deși îi considerați (3) anormali din motive mai degrabă biblice. Undeva printre rânduri înțeleg că preocuparea dumneavoastră, dincolo de a avea vreo autoritate în domeniul oricăreia dintre cele trei (afișat în public, toleranță sau normalitatea biblică) este maternală. Aveți un copil căruia va trebui să-i explicați cum e posibil ca doi bărbați să se sărute, să se țină de mână sau, în intimitatea lor, să fie intimi sexual unul cu celălalt. Există o anxietate de contiguitate, dacă eu am priceput bine spaima dumneavoastră, nu cumva să vă crească băiatul a) gay, b) terorist, c) cerșetor, d) drogat ori – și mai rău – d) depresiv. Propoziția princeps din purcoiul de cuvinte (mirabila sămânță, ca să zic așa) rămâne următoarea:

”Sunteți oameni anormali, oricât vă deranjeaza că vă numim așa”

Nu-mi doresc să vă schimb opinia. Mi-e la fel de indiferentă ca orice altă opinie cu care se întâmplă să mă intersectez în spațiul public. E un circ. PT Barnum spunea că esența circului e, citez, ”avem ceva pentru fiecare”. Cu siguranță și fundamentaliștii planetei trebuie hrăniți cu ceva, altfel ar muri, cultural, de foame. Drept urmare panseul dumneavoastră fobic despre orice pe lumea asta, în numele maternității, vă aparține și mi-e egal cum vă creșteți copilul căruia și eu îi doresc să nu ajungă vreodată terorist. Nu sunt foarte sigur de celălalte.

Astfel că, deși vă scriu dumneavoastră, e de fapt un șiretlic. Am să vă fac o mărturisire. Mizez pe faptul că aveți o bază morbidă de fani care urmăresc, cu sufletul la gură, fiecare eructație intelectuală pe care o produceți. Și poate câțiva vor pierde din timpul lor prețios și cu următoarele rânduri. Mă recunosc, din start, înfrânt. Eu n-am puterea de-a convinge a nurilor. Dar știu câte ceva despre a) orientare sexuală, b) terorism, c) sărăcie, d) droguri și mai ales e) depresie. Astfel că dacă doamnele care au pulsat la unison cu textul dumneavoastră vor dori și-o opinie psihiatrică le-o ofer cu drag. Deși nu e duminică. Și nu suntem în familie, ca să zic așa.

Hai să clarificăm în primul rând chestiunea normalității. Să fii homosexual nu e o ”preferință”. E o chestiune cu care te naști. Să preferi sexul oral la micul dejun pentru creșterea imunității ar putea fi o preferință. Să fii atras doar de bărbați, să te îndrăgostești de un bărbat când ești bărbat, și să fie o chestiune reciprocă, nu cred că e o chestiune de gust. Și nu doar eu cred chestiunea asta. Majoritatea planetei cât de cât stăpânită de libertate crede la fel. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) crede asta. Homosexualitatea nu mai e boală, vezi ”anormalitate” în lexiconul psihiatric din 1973, când Asociația Americană de Psihiatrie a scos-o de pe lista bolilor mintale. Și, în 2008, adică acum vreo 7 ani, Organizația Națiunilor Unite a recunoscut în Adunarea Generală, pentru prima oară, drepturile minorităților sexuale. România a fost o țară sponsor a propunerii, alături de alte 96 de țări de pe toate continentele. Așa că nu vă supărați, cine sunteți ”noi, majoritatea”?

E posibil că dumneavoastră vorbiți de majoritatea heterosexuală a planetei, cei care respectă cumva criteriul ”biblic” al ecuației. Și, înțeleg că, în numele majorității, vă declarați agresată de comportamentul – altfel complet anodin – din cuplurile homosexuale de-a-și arăta afecțiunea unul față de celălalt în public. Mi-e teamă că, pe undeva, vă aflați într-o ușoară confuzie. Majoritatea homosexualilor nu dau ”iama” în dulapul mamei. Nu se fardează. Nu sunt ”efeminați” în sensul prezentat. Pe aceștia ”îi cheamă” altfel. Dată fiind imaginea dvs. publică m-aș feri să intrăm într-o dezbatere privind gusturile vestimentare. Vorba latinului, de gustibus non disputandum.

Dreptul de-a te afișa în public cu partenerul de viață nu ține de orientarea, or preferința sexuală, stimată doamnă. Ține de parteneriatul civil dintre stat, și om. Un om liber, în țara lui, atâta timp cât nu încalcă drepturile și libertăților celuilalt, n-are opreliște în a trăi după chipul, și-asemănarea sufletului lui. Propunerea dumneavoastră despre ce-ar trebui să facă un cuplu gay în public e talibană, și-ar trebui să frisoneze orice minte cât de cât răsărită din miriștea istoriei. Același mecanism de care vorbesc v-a permis, spre exemplu, dumneavoastră să vă căsătoriți și să încheiați respectivele căsătorii administrativ și discret fără prea mare vâlvă. În lumea normalității ”biblice” pe care-o predicați cu titlu de etalon moral ați fi fost lapidată, sumar, cu pietre după prima…indiscreție trăită. Vi s-ar fi spus, probabil de către niște bărbați bărboși, veritabili Adami și Abrahami, că sunteți o curvă nenorocită, o femeie adulteră, o Dalila, o spaima-sulii, și apoi v-ar fi înmormântat într-un loc nemarcat, și v-ar fi negat eternitatea divinității. Șansa vremurilor a făcut să vă puteți face, și reface, viața după bunul plac, în bunul văz al lumii mai mult sau mai puțin inoportunată de standardul ”moral” pe care l-ați practicat. Lumea drepturilor omului nu e făcută din două registre. Drepturi pentru toți, sau deloc, doamnă! S-ar putea să întâmpinați, în creșterea copilului, și alte întrebări la care umanitatea a găsit răspuns, anume cupluri formate din bărbat bătrân – femeie tânără (sau invers, după cum bine știți), cupluri hibride în care fiecare vine din altă căsnicie, cu tot cu copii, cupluri în care partenerii sunt de rase diferite, sau pur și simplu cupluri în care ea e din Bârlad și el din Teleorman. Cumva va trebui să-i explicați diversitatea prin ceea ce reprezintă ea, și-așa cum nu vă puneți problema orificiilor folosite în dormitor când discutați iubirea dintre-un mulatru, și-o asiatică, ați putea să păstrați proporțiile și când vine vorba de homosexuali.

Pentru că, doamnă, homosexualitatea nu e despre sex. E despre relațiile dintre oameni. Cunosc bărbați heterosexuali care au avut cel puțin o relație homosexuală în viață. Alfred Kinsey, în studiul lui istoric despre sexualitatea adulților din Statele Unite, a găsit că o treime din total avuseseră cel puțin o astfel de experiență. Dar dacă vreți să forțați relațiile la sex, doar sex și numai sex (lucru care, cumva, vă vine mănușă), ați putea să îi vorbiți copilului dumneavoastră despre modul ”biblic” de-a face dragoste. De ce să vă opriți la homosexuali? Ați putea să mergeți până în pântecele bibliei și să-i explicați cum e femeia supusă bărbatului, cum e responsabilă de păcatul primordial, cum e condamnată să-și trăiască viața în țărână și să se cace pe ea, la propriu, în durerile facerii. Și-apoi să-l instruiți să-și țină femeia de ochiul hulpav al lumii, eventual iliterată, eventual într-un bordei de lut, la cratiță, material genetic de replicat gena homofobiei. Cumva mă îndoiesc că veți face asta. Ați militat public pentru emanciparea femeii. E curios cum v-ați croit normalitatea încât să se potrivească propriilor opinii.

Doamnă, ca și dumneavoastră sunt mai multe lucruri. Sunt doctor, sunt psihiatru, dar sunt și soț, sunt părinte. Ca și dumneavoastră am un băiat căruia îi doresc lucruri în viață. M-ar durea să ajungă terorist. M-ar durea să aibă probleme, vreodată, cu adicția de substanțe. Să se îmbolnăvească de depresie. Să trăiască sărăcia. Toate sunt probleme de viață unde un părinte poate interveni, și-am să-l ajut cât pot cu oricare dintre ele cât mă va lăsa, cât am să pot. Dar dacă băiatul meu va fi gay are să fie în regulă. Mie mi-e indiferent, om să fie, tot copilul meu rămâne și-am să-l iubesc cât trăiesc așa cum e el, și-am să-mi fac partea mea să fie fericit, împlinit și integrat în lumea din care face parte. În casa mea, doamnă, dacă băiatul meu e gay, și va veni cu partenerul lui, am să-i pun pe amândoi la masă, și dacă vor vrea să rămână peste noapte am să le ofer o cameră și n-are să mă intereseze ce se întâmplă în ea, la fel cum nu m-ar interesa dacă ar fi ”straight”. Nu e treaba părinților ce e în chiloții copiilor. Și dacă va fi gay și va avea parte de talibani care îi spun că e ”anormal”, care îi cer să se ”abțină”, să se ascundă, să trăiască rușinea discriminării, știți, doamnă, ce-am să fac? Am să-l iau în brațe, am să-l sărut și-am să-l învăț cum să-i bage în pizda mă-sii, doamnă. Și-apoi am să fac același lucru și cu partenerul lui. Pentru că lumea MEA, în care vreau să trăiesc cu ai mei, doamnă, n-are loc de fundamentalism. De ură. De bigotism. De discriminare. De stăpâni și sclavi. De homofobie. E lumea în care sper să vă crească băiatul, și reciproca nu e valabilă. Nu vreau, fie ce-o fi, să-mi crească fiul preocupat de analogia gay – anormal, gay – terorist, gay – drogat, gay – cerșetor, gay – depresiv. Vreau să-și destupe mintea, nu s-o astupe cu jegul intoleranței. Și dacă va crește și va fi, cumva, în pofida a tot ce i-am zis un încuiat la minte, un rasist, un om rău, am să plâng, doamnă, și-am să-mi smulg părul din cap. Pentru că înseamnă că mi-am pierdut timpul, și zilele, și-am tăcut când ar fi trebuit să vorbesc, și alții, din speța dumneavoastră, și-au impus punctul de vedere. Nu vă faceți griji, umanitatea nu va pieri pentru că există homosexuali. Umanitatea va pieri pentru că aparent mama imbecililor e mereu gravidă. Până atunci, cu bune, cu rele, ne dăm cu părerea. Și dumneavoastră, și eu. Creșteți-vă copilul în pace. Și educați-vă normalitatea. Eu, unul, o repugn, dacă e exclusivă, nu incluzivă.

G