Nelinistitul zeu secera

Recunosc ca vremurile in care ascultam Phoenix au trecut, desi nu m-am putut abtine anul trecut sa nu cumpar cel mai recent LP al lor de la o benzinarie la intrarea in Romania. Mi se mai intampla sa il “invart” si acum o data pe luna, macar pentru nostalgia unor vremuri cand Mica Tiganiada era o melodie, si nu un incident electoral. Al lor a fost primul meu tricou cu “imprimeu” pe cand aveam 14 ani, cand Phoenix tocmai revenise in Romania si lansasera Transilvania. Pe cata vreme efortul majoritatii era sa ridice baliga pe cat de sus posibil, si sa o arunce pe cat posibil in figura, Phoenix reprezentau esentialul, iar in versurile lor am regasit de multe ori tocmai acele lucruri care ne lipsesc: mandrie, pasiune, o anume dragoste pentru cultura noastra nationala fata de care n-ar trebui sa existe bataie de joc. Daca a existat un simbol anti-comunist, e posibil ca Phoenix l-au asimilat asimptotic.

Dar Phoenix sunt si ei oameni. Oameni care imbatranesc, oameni hartaniti, haituiti si adeseori lipsiti de o logica a supravietuitorului. Dau cu stangul in dreptul tocmai atunci cand ar trebui sa se opreasca sa-si numere argintii, si sa isi respecte in primul rand mostenirea si abia mai apoi egotismul. La jumatatea anului trecut, stiti deja, Mircea Baniciu s-a hotarat sa paraseasca formula “clasica” Phoenix dupa Stuffstock. S-a intamplat intr-un context destul de flu, Covaci et. co urmau sa fie decorati de presedintie si Baniciu n-a fost invitat, ba de fapt ar fi fost vorba de bani care, ca de obicei, nu erau impartiti “frateste” ci (in aceeasi formula ca si acum 30 de ani), erau manevrati de Nicu Covaci, personajul avar care nu le dadea partea cuvenita celorlalti “haiduci”. Scurt dupa aceea, Baniciu si-a lansat un blog in care si-a varsat naduful, confirmand ipoteza potrivit careia logger-ii sunt bonanisti (Tuca, 2008). Din fericire, starea de spleen nu l-a tinut foarte mult si a devenit urgent nostalgic. M-am bucurat. Mai ieseau astfel niste poze din perioada fericita Phoenix peste care puteam sa ma uit. Si azi imi e neclar cum de putem fi atat de struniti de muzica aia, ca niste granule de fier puse in camp magnetic. Abia atunci ne capatam un compas, si precum diavolul tasmanian ne calmam nevrozele? Oricum, Baniciu a facut cateva fapte bune pe blogul cu pricina, inclusiv gestul de a nu arunca cu noroi ne-necesar pe un grup cu care a avut, si-o recunoate, dintotdeauna o relatie ciudata.

Si i-am pierdut din ochi pe Phoenix. Stiu ca se indreapta, ireversibil, spre acel cimitir al elefantilor unde o sfarsesc, incet dar sigur, toate trupele anilor ’70. Din fericire, sunt din Romania. Romania este cimitirul elefantilor, acolo unde Phoenix are o baza de fani solida, stabila, si care va cumpara bilete la concert pentru doua motive: ca sa auda muzica “veche” (in special de pe Cantafabule), si ca sa auda quintetul “live”. Live inseamna Covaci la chitara, Baniciu chitara + voce, Kappl bass, Neumann vioara si Tandarica tobe. Ei si azi dimineata pic peste o stire de subsol in Cotidianul, unde zice ca Ioji Kappl ar fi parasit si el Phoenix, impreuna cu Manni Neumann. Mai dracia dracului! Bineinteles (bineinteles?) anuntul a fost facut de pe blog-ul lui Baniciu, unde are loc si uzuala discutie interminabila unde “fanii” anonimi sau mai putini anonimi se baga in seama, se agita, dau feed-back-uri postatorilor originali, ies la suprafata tot felul de snippets de informatii pe care doar un fanatic le-ar fi putut stii si asa mai departe. Detaliile sunt ciudate cel putin, anume ca Nicu Covaci le-ar fi pus in vedere un contract prohibitiv privind colaborarile in urbi et orbi. Kappl s-a sifonat, mai ales ca el lucreaza cu Neumann dechilin, astfel ca si-au luat jucariile si-au plecat. Si bineinteles ca ipotezele cele mai “sugubete” sunt ca de fapt lui Covaci i s-ar fi urcat cavaleria la crestet.

Si totusi, ceva ma face sa cred ca nu cavaleria sau implicatiile funciare au subrezit infrastructura Phoenix ci tocmai elementul lor “unic”. Ei isi canta in 2008 succesul pe care l-au intrerupt in ’72 cand i-a interzis “regimul”. Nimic din ce-au compus in ultimii 20 de ani n-a prins la public, chiar daca deja unele aranjamente scoase pe piata la inceputul anilor ’90 au prins majoratul. Peste tot si aiurea exista o “cerere” de la Phoenix care ii transforma intr-un “one trick poney”, si inevitabil asta creaza frictiuni. Departe de mine de a oferi compasiune unei parti sau alta a “galcevei” din interiorul grupului Covaci & co, dar ….este “Covaci & co”. Asa cum de exemplu e un Hetfield pentru Metallica, Angus Young pentru AC/DC, Cavalera pentru Sepultura si asa mai departe. O persoana dintr-un grup se detaseaza de ceilalti si preia rolul de “logo” al grupului. Din pacate, miscarea eroica a lui Covaci de a intari “brand-ul” Phoenix e sortita sa se intoarca in cele din urma in cenusa din care s-a nascut. De 20 de ani, Phoenix moare pentru ca resursa “vechilor” albume nu e una regenerabila, oamenii astia chiar daca vor “canta” impreuna nu mai sunt o formatie in sensul real al cuvantului, fiecare e cu “aia a mume-sii” in rest. Ca de aici a venit injonctiunea “Sefului” sau nu, nu putem spune si nu se cade sa speculam dincolo de una sau de alta. Dar cred ca mediul folosit de Kappl pentru “transmiterea” deciziei de a nu mai participa la concerte (i.e. blogul lui Baniciu) a fost o alegere neinspirata, si care preteaza la confuzii. Pentru ca Baniciu a avut, si are, o cariera solo si partial construita cu Pasarea Colibri. Pentru ca Baniciu a reusit sa-si vanda muzica facuta si in anii ’80, si ’90, si ‘2000. Asta nu impieteaza cu nimic diferenta de forta intre el, ca artist, si el ca voce Phoenix. Momentul lui Kappl a fost (doar) Cantafabule unde a cantat si voce, si chiar daca nu e un talent vocal nemaipomenit a reusit sa imprime un ton de balada medievala anumitor paragrafe, si a participat pe anumite tronsoane. Dar nu pot sa scap de impresia ca toata furtuna intr-un pahar cu apa are scopul de a publiciza efortul indepedent Kappl & Neumann, si asta pentru o cariera solo. Invariabil, “grosul” celor care le-au dat nume baietilor de la Phoenix se subtiaza de la un an la altul, prin atritie naturala. Nici macar ei nu le mai inteleg foarte bine directia artistica imprumutata, dar daca va fi un Phoenix 50 de ani, si Baniciu va fi pe scena, se vor ridica si din mormant ca sa ii vada cantand Nunta sau Negru Voda.

Pana atunci, poate n-ar strica o pauza reala. O pauza din care sa reiasa mai mult decat un “Baba Novac” (singura compozitie cat de cat coerenta de pe ultimul album). Sau, daca tot e sa-si puna instrumentele in cui si sa se retraga, de preferat sa-si inghita bila si sa isi aiba concertul de adio, dar fara drame colaterale. Fara isterie. Fara tremoloul de telenovela. Pentru ca totul in Romania se desfasoara pe un portativ de Juan-Alfonso inima de gitan. Si voi? Pana si voi?

G.