Sectorul 1, fii pe faza!

Io va zic doar atit: Toate persoanele care primesc anul asta decizii de impunere de la Administratia Finantelor Publice Sector 1 sunt vizibile cu adresa pe site-ul acestei institutii, anume fix aici: http://www.impozitelocale1.ro/deciziii_2008/decizii_2008.pdf

Asta in conditiile in care aici gasim asta:

“COMUNICAT DE PRESA – 01 octombrie 2007

Referitor la eliberarea datelor cu caracter personal înregistrate în registrul comertului

Oficiul National al Registrului Comertului va informeaza ca, urmare a modificarii Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului prin O.U.G. nr. 82/2007, nu mai furnizeaza datele personale ce privesc codul numeric personal si domiciliul persoanelor fizice care au calitatea de asociat, actionar, reprezentant legal, cenzor si auditor ai operatorilor economici, în cuprinsul certificatelor constatatoare, al rapoartelor de furnizare de informatii si pe sistemul Recom Online.

Se elibereaza un minim de date necesar si suficient pentru identificarea persoanelor fizice care detin aceste calitati, respectiv numele, prenumele, data si locul nasterii, participarea la capital, precum si calitatea detinuta, date care sunt adecvate, pertinente si neexcesive prin raportarea la scopul în care au fost colectate si ulterior prelucrate. Prin urmare, se elibereaza aceleasi informatii ca pâna în prezent, mai putin domiciliul si codul numeric personal al persoanelor fizice.

Modificarea legislativa a fost determinata de obligatia României de a aplica si respecta art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr. 30/1994 si a Directivei Consiliului European nr. 1995/46/EC, care impune asigurarea protejarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei si, în special, a dreptului la viata privata în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal.

Precizam ca domiciliul persoanei fizice si codul numeric personal al acesteia nu sunt informatii comerciale pentru care exista obligatia de publicitate legala, dezvaluirea lor fiind permisa, potrivit actelor normative mai sus citate, numai pentru motive ce tin de „securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

Cu alte cuvinte: daca nu-l gasesc pe dusmanul meu la Registru, pot sa ma adresez cu incredere finantelor, la fel de publice, ba poate si mai si.

Merci, Lili.

intilnire cu anton

“Cum care Anton? Care-ti toarna-n cur beton” era o vorba idioata, dar la mare moda acum vreo 20 de ani. Sa va povestesc io cum ne-am certat cu Anton azi.

Libera de slujba, ca sunt intre fosta si viitoarea, am zis ca sa ies cu un prieten (el fiind propriul patron si-a loat o zi de concediu), preten bun, ne stim de citeva zeci de ani, pre numele sau Vali.

Mai intii am zis sa mergem la ceainaria Rendez vous de pe Quinet, sa ne incalzim. Dar surpriza, cu ocazia de viitorul sommet nu se putea circula pe Quinet. Asa ca am facut rondul la Universitate si am zis ca ii pacalim si intram pe Academiei si gasim noi la Arhitectura parcare. O lae, la Arhitectura era arhiplin si oricum faceau figuri politistii ca nu aveam masina de 100.000 de euro, iar pe Academiei nu se parca. Deloc.

Ei lasa, ne-am gindit noi, om gasi alta ceainarie. Sau hai la o cafenea. Hai la Cremcaffe la Universitate. Ce idee minunata mai ales ca aia au si parcare. In general au, azi nu mai aveau, era inghesuita rau si mult mai mica decit de obicei. Si lume mai nervoasa, inclusiv chivutele si colegii lor care nu mai pridideau cu tirnurile si farasele, desi cred ca treceau pentru a 15-a oara pe acolo azi: nu mai aveau ce matura, as fi putut jura ca in ritmul asta femeile astea sunt in stare sa strice asfaltul, tot riciindu-l cu maturile alea, zau asa. Bine dracu ca nu e summit in fiecare zi ca nu mai eram noi insine.

Ne-am infipt cu tupeu in parcarea de linga BNR, chiar pe penultimul loc inainte de fundatura numita Lipscani. Am intrat la Gregory`s sa halim cite o cafea cu amaretto si eu un rulou cu spanac. Dupa 20 de minute voiam sa mergem in vizita la niste oameni buni pe care nu-i mai vazusem de mult, asa ca ne-am dus sa luam masina. Ei, ce sa vezi, fix in dreptul masinii, in mijlocul parcarii, se gasea o betoniera, la care era atasata o trompa prin care se turna la etajul 2 al BNR.

Am incercat sa iesim cumva de acolo, dar masina aia era parcata al dracului exact cu doi centimetri mai aproape decit ar fi fost neesar celui mai experimentat sofer ca sa iasa. Vazind ca injuram si ne luam de soferul elefantului sa mute juma de metru mai in fata magaoaia, a venit dom injiner, responsabilul cu betonarea de la ora aia. Ca ce, de ce am parcat acolo? Ca el ce sa ne faca acuma? De ce nu intelegem ca el are treaba si asa se face treaba, cu sacrificii? La care noi i-am zis ca noi am venit cu jumatate de ora in urma, nu am gasit nici un afis in care sa spuna ca in juma de ora incep lucrarile de betonare si masinile vor fi blocate, nu a venit nici un nea sa ne spuna macar “bai, fraierilor, nu parcati ca va luati teapa”. Cum, zice nea responsabilu, da aici se lucreaza de doi ani! La care l-am intrebat daca umplu camerele 100% cu beton de dureaza de atita amar de vreme. La care omul, impertinentat de tonul nostru ironic, ne-a parasit spunindu-ne sa ne intoarcem in jumatate de ora si vom putea iesi.

Ploua maruntel si gri, pe jos era noroi, aerul era rece si jilav, noi eram imbracati in pantofi de piele intoarsa (eu) si de pinza (el), eu cu o bluzita subtire cu decolteu, el cu un tricou cu mineca scurta, eu cu o jachetica de piele subtire, el cu una de pinza si mai subtire. Si am dat, in aceste conditii, o tura de Lipscani (zona, nu strada), am pasit in molozul de pe 3 strazi, am admirat pietrele cubice dezordonate, am ascultat o juma de manea la circiuma aia de cind lumea, unde se fac mici la gratar in strada si se bea bere din halbe ciobite (probabil de la muscaturile furioase ale selectei clientele). Ia sa fi avut o urgenta, sa ne fi ajuns copii la urgenta, sa fi atit parintii ceva, ce cacat faceam noi cu imbecilii astia? Bine ca nu e cazul…

Dupa care ne-a venit stralucita idee de a merge la muzeu. La Palatul Sutu? La Palatul Sutu, zis si Muzeul Bucuresti. Nu mai fusesem de 5 ani. Plus ca nevoia de cultura era depasita de nevoia unui calorifer functional.

Teapa si la muzeu, ca programul e de miercuri doar, lunea si martea lucreaza doar personalul, mi-a zis badigardul care statea in fata panoului cu programul si fuma. Asta cind am iesit, fiindca apucasem sa dam cu nasul de caldura din interior, dar nu am vazut tipenie care sa ne indrume, asa ca am iesit sa-l intrebm pe nea asta cu fata de oficial al muzeului.

Ne-am intors in parcarea cu pricina fix cu 2 minute inanite sa iasa ala cu betoniera. Ei si ce credeti: cum iesea betoniera pe care o s-o numim simplu alfa, cum in capatul aleii astepta betoniera beta, gata plina de maglavais de betonat BNR-ul. Doua minute ne-au despartit de inca trei sferturi de ora de batut pasi marunti pe linga masina, congelati si muciosi.

Doi ani, frate, de doi ani ne-a zis dom inginer ca se lucra la etajul ala. Prima data m-amsocat, dupa care mi-am adus aminte in ce tara traiesc. Este tara in care s-a scos husa de la arcul de triumf, desi nu se efctua nici o lucrare la el, era doar in perioada de stringere de semnaturi si comisioane pentru renovare. Este tara in care s-au plantat copaci in floare pe Ana Ipatescu. Tara in care s-a plantat gazon pe hectare de rigole si panselute pe zeci de metri de trotuare. Tara in care gunoierii si ADP-ul aveau sector de udat si udau cu tulumba, desi afara ploua. Tara in care se asfalteaza si refac 50 de strazi din aceeasi zona odata si sunt lasate doar 2 stradute ca sa preia tot traficul din cele 50. Tara in care pe semnaturi si vicii de procedura se plimba parcuri prin diverse patrimonii publice si private, iar pina la urma pe ele se fac cladiri de birouri. Tara in care presedinte e un basesc si prim ministru un taricean, un lolek si-un bolek, un marinar si-un motociclist care au baut in tinerete o bere impreuna si acuma se alearga cu halbele prin mahala.

Halal mahalal…

LE: UItam ceva important. Romania este tara in care nu ai voie sa nu iti placa NATO, nici daca esti roman, nici daca esti de alt neam. Pe “anarhistii germani” i-au intors de la Calafat fiindca avea in genti “materiale propagandistice” anti NATO. Fratica, bine ca nu suntem in America, ca nici Woodstock nu pupa globul. Apropo, domnii politisti slim, sa stiti ca materialele propagandistice, desi cuvintele e grele, nu inseamna bombe, tancuri, avioane, anti radare si nici macar grenade, ci hirtii. Boilor!

Sfincteroplastie, bade!

Povestea noastra ar putea incepe asa: o femeie avea varice. In Germania, o femeie avea varice motiv pentru care s-a dus la spital sa si le scoata. S-a internat, si-a pus frumusel camasutsa in patratele din material reciclabil, si a asteptat cuminte si cooperanta sa ii vina randul. Si i-a venit.

Randul.

Cand s-a trezit din anestezie, deja ati recunoscut unde merg nu-i asa?…Avea un anus nou. Functional!

Acum, Ilau fie preamarit, sa dam citire. Mama Natura ne ofera in aceasta era a globalizarii povesti cu talc de pretutindeni, trebuie doar sa fim receptivi si sa le interpretam in propriul nostru cadru de referinta socio-cultural, romanesc, cu R de la racheta. Si de ce spun oare asta, Doamne, ca patsania cu pricina n-ar putea niciodata sa se intample la noi, tara cu holde manoase si popor primitor, cu paine si sare grunjoasa, cu munti inalti ca brazii si brazii inalti ca muntii, unde peste tot unde te intorci se petrece lapte si miere, mai putin in Suceava unde se fac autopsii in curte la oameni. Avem fier, avem bauxita, avem resurse empatice nebanuite desi, atentie, nu toata lumea e de acord ca ar trebui sa spunem lumii cat suntem de bogati, ca poate o sa inceteze sa le mai fie mila de noi. Si daca nu le mai e mila de noi, mare, nu ne mai cauta nici macar de varice. Un popor condus de tolomaci deveniti peste noapte…

As dori pe aceasta cale sa-mi exprim admiratia (bleah!) infinita fata de politica editoriala arborata in ultimele zile in presa de Carpati. Oameni cu condei mai mult sau mai putin ascutit s-au apucat in virtutea mingiutei la fileu numita Tonomat sa croiasca Romaniei un nou anus, mai virgin, mai curatel, in timp ce picioarele’i continua sa fie umflate. Pentru mine, totusi, fiecare dintre ei e un mic fatsarnic. Un tsarcovnic fatsarnic, incepand cu triumviratul de la JN si terminand cu CTP la Gandul. Fatsarnicia lor are de-a face cu reflexia besmetica a unei dogme violente de sus, catre multimea insetata de jos, fara a filtra continutul malign, decat cel mult inspre o mai buna concentrare si …rafinare a cucutei si matragunei.

Par contre, citeam ieri niscaiva lucruri scrise de Karioka AICI. Karioka nu e editor, dar scrie foarte frumos. Fara intorsuri ale buzaului (tot va obisnuiesc eu sa folositi buzaul ca masculinul singular de la buza), fara pretentii, fara “target”. Dar cu numar. Sunt lucruri la care pot sa fiu de acord cu ea, sunt altele la care m-as bucura sa zic ca am o alta opinie si chiar ma bucur, deci am alta opinie. Dar uite totusi o problema (N.A: cat iti trebuie sa traiesti decent in Romania) la care te poti uita si fara sa-ti pui binoaclele de politician si ahamm, da, inflatia si coeficientul si stai, ca indicele si paritatea vor scadea si sigur, daca dobanda pe capital creste inseamna ca viteza de impact a corcodusei la caderea de la trei metri va fi X. Dixit.

Karioka pune problema din perspectiva unui om care face, om tanar ca mine, ca voi, care face si care nu asteapta sa vina statul, leatul sau Tonomatul sa-i puna nimic in traista. Ca ea mai suntem cel putin cinci oameni pe acest blog, si aiurea. Din fericire suntem distribuiti pe o marie arie geografica pentru ca altfel ati zice ca suntem o mini-grupare ultra-radicalista. Dar noi acestia suntem infinit depasiti de corul bisericos al cersetorilor, obisnuiti ca statul este un mare Uger, cu mii si zeci de mii de tsatse la care poti sa sugi linistit, eventual sa o mulgi si pe cea a vecinului, ca militianu’i var cu tata. Suntem depasiti de un cor plangrets al babelor sabotoare care isi petrec zilele cucernic facand coliva, dand acatiste la biserica pentru moartea dusmanului si datu’n argint sa se indragosteasca Nelu de Marioara, care stupesc guvernul si iubesc Poza presedintelui si a Patriarhului. Ce poate fi mai oedipian decat atat, un popor care se viseaza invariabil in Pat cu Conducatorul, care se expune posibilitatii (ca si femeia din Germania, ca de acolo am plecat doara) ca pana si cand o sa moara de varice tot se va trezi cu un neosfincter.

Un unchi de-al meu, suferind toata viata lui de vizite prea frecvente la urologie, mi-a povestit odata cum s-a vindecat el de blenoragie in tinerete. Deh, asta e blestemul sa fii doctor, auzi toate blestematiile in familie, iar “tema” zilei de azi presteaza asa ca v-o zic. Omul s-a dus si el, copil fiind paduri cutreiera, la femei. A platit, a primit, i-au dat bonus reteta saptamanii de BTS. Si da-i si usturime si scoala-te noaptea si sigur e ceva si ce ma fac si gata ma duc la doctor nu se mai poate. Si s-a dus la doctor. Acolo la doctor, zice el, s-a trezit ca intra un tip asa, ditai malacu’ si cu ditai’ mainile si o frizura de-aia de militar care i-a zis gajait “da-ti pantalonii jos”. Saracu’ om cu gonococu’n traista s-a executat, si cu ochisorii indreptati catre Icoane astepta verdictul. “sus in pat si pun’te capra”. Poftim? “sus in pat si pun’te capra, crestinule, ce esti tare de urechi”? Unchi-miu e un fel de om de la tara, are educatia vietii si mai putin a cartii, n-a auzit el niciodata cat de frumos poate suna termenul medical tuseu. “Hai bre ca n-am toata ziua, sus si pun’te capra”. S-a executat omul, s-a trezit ca i se face un scurt masaj prostatic de n-a apucat sa zica nici pas, cu ochii blocati intre doua sacade, a auzit apoi pocnetul specific de latex al manusii de unica folosinta, doctorul i-a prescris niste ampicilina si l-a dat pe usa afara. “Si nici ca am mai avut probleme din ziua aia”, imi zice el mandru, total ignorant la realitatea alterna aceea ca nu isi luase antibioticele, scarbit de violul impromptu le-a aruncat in cosul de gunoi de la iesire, si s-a tratat cu niste ceaiuri prescrise de niste babe cuvioase. Infectia s-a cronicizat, a urcat pe uretra, a facut stricturi, s-a trezit la un moment dat ca e in glob vezical. L-au operat. O data la cativa ani stricturile alea, cicatrice fibroase aderente, cresc la loc si trebuie din nou intervenit.

Si nici pe el nu l-au cautat la varice.

G.