(Mutsunake Answers your Questions)
sper ca ne este foarte clar faptul ca toti avem cel putin o boala la scufita. unii stim de ea, altii nu. cei care n-o stim, aici, avem posibilitatea s-o aflam. cei care-o stim, tot aici, avem posibilitatea sa aflam ce putem face ca s-o tratam sau ca sa putem trai aparent normal in prezenta ei. cei care-o stim si-o ignoram sintem ori politicieni, ori jurnalisti; ambele posibilitati, desi tratabile (ne-ati prins, si noi consideram eutanasia ca fiind un tratament), nu cred ca-si vor gasi, insa, prea multe referinte aici, deoarece mutsunake, datorita caracterului sau direct si optimist, evita sa stea la taclale reparatorii cu toti trogloditii.
intrebati-l, deci, pe mutsunake; numai asa veti afla daca sinteti normali la cap (lucru, evident, impotriva oricarei teorii a probabilitatii, oricit de optimista sau minarita ar fi aceasta) sau nu (lucrul cel mai probabil, din moment ce ati ajuns sa va cautati la cap tocmai pe internet). el va va raspunde cu foarte multa rabdare si va va repeta pina veti intelege.
un ultim avertisment, probabil cel mai important: mutsunake, datorita specificului meseriei sale, s-a specializat in tot ceea ce tine de psihicul uman in pragul sinuciderii. in acelasi timp, din cauza ca nu dispunem de fonduri suficiente pentru a va distribui tuturor funie si sapun, am reusit sa-l convingem pe mutsunake sa va scoata din cap ideea ca ati avea nevoie de ele. asadar, cei care v-ati hotarit sa va incheiati socotelile cu viata, veti gasi aici alinarea atit de necesara.
apelati cu incredere la mutsunake, pentru o viata mai rozalie si mai lunga!
mutsunake in slujba romanilor cu deficiente majore sub cipilica!
andreanum & co 
Prima intrebare si-o pune Mutsunake sie insusi, iar raspunsul priveste pe toata lumea: care e limita in care te iei dupa un sfat primit pe Internet, de la un individ cu un avatar “care este” pe tema bolii mentale? Raspunsul meu, pentru mine si pentru voi, este “nu foarte mult”. Dar, acestea fiind spuse, exista un pachet de cunoastere pe care vreau sa vi-l pun la dispozitie, si reciproca e valabila. S-au adunat o serie de texte vis-a-vis de boala mentala pe care am sa incerc sa le “leg” aici, ele in sine nu sunt un indreptar diagnostic ci mai mult reflectii pe marginea anumitor subiecte. La vremea respectiva s-au creat discutii care merita in sine revazute.
Invariabil, sfatul meu dupa o conversatie sau alta este, si va continua: “mergi la specialist”. La specialistul ala din viata reala, in cabinetul care miroase a “doctor”. Acolo se rezolva cu adevarat problemele, si nu pe Internet. Ce poti primi aici, in schimb, e o recomandare informata vis-a-vis de “unde”, si “cum” trebuie sa actionezi.
G.
mai, lumea iti punea oricum destul de multe intrebari specializate pe alte posturi. Cum e bine ca toate astea sa fie strinse manunchi intr-un loc, pentru cei interesati, eu cred ca sectiunea asta e bine sa existe. Deci spor.
Tracto, da chiar, nu-ti faci si tu pagina cu chiulase, remorci, treieratoare si vindrovere? 😀
bre, io ma interiorizez facil si tin numa’ pentru mine. deci care vreti sfaturi de la tracto (in orice domeniu!): numa’ pa privat si contra cost. daca nu va convine, puneti mina pe carte.
cita centripetitate…
corect se zice concentricitate aritmic-psiho-somatica cu con-degenerescentza evolutiv-sporadica, da? asta a fost pe gratis, da’ la urmatoarea te taxez.
ptiu, mi s-a elasticat pielita de sub limba
elasticarea limbii? nimic mai simplu, uite niste leacuri:
1. pentru forme usoare: piine de secara inmuiata in otet de mere diluat cu acetona
2. pentru forme mai grave: mestecat cite 16 pastile de faringosept simultan (3 x pe zi, pina dispare senzatia de elasticare) si sedinte de recuperare cu un kinetoterapeut; sedinte de hipnoza (sau de sindicat, in cazuri mai grave)
3. injectii cu xilina direct in limba
4. in cazuri de paralizie a limbii: lectii de soferie (care se stie ca dezleaga orice limba)
ps. sa-mi zici unde trimit factura
la asa leacuri eu zic sa pui si un adaos de inmormintare cu fast si fanfara cu dric, ca ma curat intens si definitiv. Si sa nu uiti de TVA, macar sa ma scot la cheltuieli.
Mutsunake sarbatoreste 1 mai muncitoresc pe coarnele de la bicicleta. Am invartit 20 de km, mai am doar 13 pana acasa (inapoi).
Go green!
Am zis.
G.
eu am sarbatorit traditionalul 1 mai muncitoresc in felul meu, la un restaurant traditional italienesc unde am mincat traditionalii calamari fripti si am baut traditionala bere Peroni. Am fost foarte nasoala ca nu am mers si io cu vecinii cu dacia la padure la Mihailesti, sa plantam niste peturi si sa hranim pestii cu mucuri de tigare. Asa-s io, mai de cacat. Mi s-a si reprosat.
mda, se pare ca numai io muncesc p-acilea. bravos natiune!
stai bre, ca am fost la beutura si traditii dupe orele de program. Desigur, nu am avut ceva anume de facut la birou, dar sefu’ a zis ca cine isi ia liber isi ia din zilele de concediu. Care am venit, bineinteles, la birou, ca de zilele de concediu am nevoie in concediu.
Si azi tot de la munca scriu. Deci sa avem spori 🙂
Si cum ramane cu confidentialitatea? Spre exemplu, eu am avut multe probleme (care s-au lasat si cu tentative de suicid), elucidate si mai ales neelucidate, dar nu le expun in detaliu asa, pe InterNet-us…
Stelian, nu-mi dau seama exact despre “care” confidentialitate vrei sa vorbesc, dar presupun ca te referi la “lipsa” confidentialitatii pe pagina asta, in conditiile in care “intrebarile” ar putea sa capete un caracter intim, personal, si ca atare cum ar putea cineva sa faca asta fara sa se expune ochiului critic al celorlalti?
E o remarca foarte rezonabila. Ideea lui Andreea nu a fost ca eu sa fac tratament online, si ca dovada nici n-am mers in directia aia. Pe de alta parte, din cand in cand apar intrebari specifice (vezi si aici, vezi si pe vechiul format de blog) vis-a-vis de boala in general si boala mentala in particular.
Acestor intrebari, in masura in care pot, am sa raspund. N-am sa raspund insa la intrebari de genul “e mai bine sa iau medicamentul X sau Y? sa ma operez sau nu?”, pentru ca deciziile terapeutice sunt luate de medicul curant, nu de Internautul de servici.
G.
Mutsu,
Daca nu-i cu suparare pusesem si eu o intrebare … in ianuarie.
De fapt am pus mai multe, dar ma refer la cea care a ramas fara raspuns. Daca ai timp si n-o fi cu suparare, se poate un raspuns?
Andreea,
Iarta-ma ca nu am raspuns intrebarii tale in lunile astea. Pentru cei care nu aveti rabdare sa va duceti sa cautati, Andreea m-a intrebat despre efectele metforminului asupra nivelului de vitamina B12, si potentialele efecte pe sistemul nervos central.
Am sa-ti spun ce m-a retinut, apoi am sa iti ofer informatii. Ma feresc de obicei sa dau sentinta in privinta efectelor secundare ale medicamentelor pe care eu, in practica uzuala, nu le prescriu. Tratamentul cu antidiabetice orale e de obicei administrat, controlat si monitorizat de medicul endocrinolog. Ca atare, intrebarile privind produsul respectiv trebuie sa-i fie adresate medicului curant care are cea mai buna experienta clinica, si teoretica, vis-a-vis de produsul X.
Dar am sa-ti spun ce stiu. Da, metforminul asociaza un risc (ce-i drept scazut) de depletie de vitamina B12. Cand depozitele de B12 sunt epuizate, apar semne/ simptome de care am sa vorbesc mai jos. Dar deocamdata ce e B12?
Vitamina B12 e un compus cu o structura similara hemoglobinei doar ca la centrul moleculei nu are fier, ci cobalt. Denumirea ei oficiala e “cobalamina”, dar in general e recunoscuta ca “ciancobalamina” din cauza izomeriei pe care o alege in mediul viu. Organismul uman nu produce B12, din care cauza trebuie sa o “asimileze” din mediu, si face asta prin absorbtie la paritate cu un factor “intrinsec” necesar bunului pasaj din stomac in circulatia sistemica. In diferite forme de ulcer/ gastrita in care apare atrofia peretului gastric, B 12 nu mai e absorbita si apare ceea ce se numeste “anemie pernicioasa”.
Anemia pernicioasa (megaloblastica) e caracterizata de elemente figurate sanguine imature, nucleate si cu dimensiuni celulare crescute, balonizate. Diagnosticul se face de obicei pe frotiu simplu cand e depasit un anume prag “normal” de elemente anormale. Mai serios insa e efectul depletiei B12 asupra sistemului nervos central.
Cobalamina intervine in metabolismul unei categorii foarte largi de compusi, dar in special o bucla din care face parte si acidul folic si care e esentiala pentru conversia unui compus “pro” intr-un compus activ. In esenta, B12 ajuta la metilarea proteinelor, si prin asta intervine in integritatea structurala si functionala a sistemului nervos central. Nu ai B12, nu ai integritate structurala neuronala. Nu ai integritate structurala, apare ceea ce se numeste “neuropatie” (boala neuronala) care poate acoperi/ mima foarte multe alte afectiuni de SNC, de la afectare de lob frontal (apato-abulie, tulburari prosexice, amnezie anterograda si in situatii foarte grave pseudo-dementa) pana la sindroame cerebeloase ataxice. E mai putin inteles de ce maniera B12 poate sa contribuie la instalara unui sindrom depresiv, dar pentru ca unul dintre metabolitii care se acumuleaza (acidul homocisteic) e un agonist partial pentru receptorii glutamatergici, se crede ca prin efectul de excitotoxicitate al hiperactivitatii receptorilor NMDA (de care se leaga normal glutamatul) poate si chiar apare moarte celulara, si deficit de serotonina.
Deci, Andreea, vitamina B12 e un “jucator important” pentru buna functionare a creierului, iar in lipsa ei pot sa apara probleme de sanatate foarte serioase. Ce e interesant e ca organismul uman rezista cam 2 – 3 luni inainte sa apara primele semne date de lipsa B12. Si mai interesant e ca in lipsa unui frotiu de sange care sa indice clar anemie megaloblastica, si in prezenta unor simptome de tip neuropatie (reflexe piramidale modificate, pareza etc) cu demielinizare se poate face un “test terapeutic” cu B12, la care organismul reactioneaza extrem de rapid, cu remisie in primele 48 de ore si de obicei “reparatio ad integrum”.
Daca iei metformin, e bine sa fii constienta ca utilizarea indelungata poate da depletie de B12. Asta nu contraindica tratamentul cu metformin, si intr-un studiu recent in Jurnalul Britanic de Diabet (Leif Sparre Hermann; Bo Nilsson; Staffan Wettre (2004): Vitamin B12 Status of Patients Treated With Metformin: A Cross-Sectional Cohort Study) rezulta ca o monitorizare anuala sau bianuala pot fi cea mai cuminte atitudine.
Sper ca raspunsul este ceea ce asteptai. Daca nu, sunt dispus sa continui discutia un pic mai in detaliu.
G.
Mutsu,
Multumesc mult pt raspuns. Da, mi-a scazut B12 in organism. Spre norocul meu nu am avut simptomele grave pe care le-ai mentionat.
Ce sa zic? Sunt o belea! Dupa ce ca am mostenit toate blestematiile din tot neamul, ma mai incadrez si-n categoria de pacienti 1 la xxx va face mai stiu eu ce minuni. Daca mai e vreo seceta propun sa fiu trimisa la coafor. Cand ies de acolo sigur incepe ploaia.
In caz ca mai sunt si alti crestini care-si inghit cu constiinciozitate zilnic pilulele si suporta cu stoicism efectele secundare, imi permit sa adaug:
– nici endocrinologii, nici diabetologii, nici ginecologii (aia pe care i-am intalnit eu) nu monitorizeaza vitamina B12 la pacientii care iau metformin de ani de zile (like me);
– din capitolul “automedicatia sa traiasca” (Mutsule nu arunca cu rosii-n mine ca-s scumpe) costa in jur de 50 de RON analiza si e gata in 2 zile;
– Farcovitul are cea mai mare cantitate de B12. Eu una n-am gasit alt produs/medicament/supliment alimentar in farmacie care sa contina o cantitate mai mare de B12.
Mi-a atras atentia legatura pe care ai facut-o intre B12, acidul homocisteic si sindromul depresiv pt ca:
1. una din intrebarile mele, sau mai precis cea de la care am pornit, fusese despre legatura dintre Sindromul Stein-Leventhal si sindromul depresiv;
2. in timp ce-mi era rau, asteptam rezultatul la analiza si cautam raspunsuri am gasit printre altele: “People who take Glucophage tend to have higher homocysteine levels. Women with PCOS also tend to have elevated homocysteine.
Homocysteine is an amino acid in the blood. A normal amount is OK. But an elevated level means that your metabolic processes are not working properly. Elevated homocysteine is associated with coronary artery disease, heart attack, chronic fatigue, fibromyalgia, cognitive impairment, and cervical cancer.
Vitamin B12, along with vitamin B6 and folic acid (another B vitamin), is responsible for metabolizing homocysteine into less potentially harmful substances. Therefore, when metformin reduces absorption of vitamin B12, you lose one of the nutrients needed to reduce homocysteine and thus reduce your risk of cardiovascular disease. ”
Crezi ca inafara de aceasta explicatie a legaturii dintre Sindromul Stein-Leventhal si sindromul depresiv, ar mai putea fi si alta?
Andreea, explicatii privind asocierea dintre sindromul de ovare polichistice (Stein-Leventhal) si depresie in general (ma refer la tot spectrul nu doar depresie majora) ar putea fi multe incepand cu disregularea balantei hormonale hipotalamo-hipofizo-gonadala. Segregat de asta apare disfunctia metabolismului fosfocalcic (intr-un studiu publicat luna asta in Archives of General Psychiatry mi se pare e descrisa o asociere intre hipocalcemie, deficit de vitamina D si depresie). Continua bucla metabolismului glucidic si diferitele abnormalitati ale eliberarii de insulina care sunt legate intim de regularea afectiva (McIntyre). Apar in ecuatie caile glutamatergice de care am vorbit si insusi lantul de evenimente care sunt responsabile de mielinare si mentenanta cailor de transmisie bogate in mielina…
Pe de alta parte, Andreea, factorii asociati unui sindrom depresiv in comorbiditate cu PCOS nu inseamna ca pacientul va dezvolta, obligatoriu, un sindrom depresiv. Mai mult, atata vreme cat PCOS este conditia primara si exista o secventialitate morbida (PCOS “apoi” depresie) dogma spune ca un bun management al conditiei de baza ar putea sa duca si la remisia conditiei secundare.
Dincolo de tot si toate insa, este experienta mea ca afectiunile neuroendocrine care impacteaza functia reproducatoare ataseaza o dinamica emotionala in care apare, adesea, un doliu nerezolvat si un deficit de mentalizare de gen in absenta “pachetului complet” (“sunt femeie daca nu pot sa devin, sau doar cu mare greutate, mama?”). Exista o serie de interventii net superioare, din punctul meu de vedere, algoritmului medicamentos pentru ca aceste conglomerate depresive subsindromale, si cel mult le-am putea incadra ca “reactii de adaptare”, sa fie tratate si rezolvate cu succes.
G.
Mutsu,
Iti multumesc mult pt raspuns si pt timpul acordat.
deci pagina asta chiar are o justificare, din cite vad. Bun asa 🙂
nu si-a pierdut-o niciodata 😉
G.
Domnule dr. am si eu o banala intrebare: mi se intampla sa ma trezesc din somn si sa raman paralizat pentru vreo 10-20 s, adeseori am dificultate in a respira in momentele alea, deasemenea nu pot misca nici un muschi din tot corpul. Cateodata mi se intampla si de 3 ori pe seara, iar alteori o data pe luna sau pe saptamana. Din ce am citit, conditia asta s-ar numi narcolepsie.
Am fost la psihiatru de nenumarate ori si am fost tratat pentru sdr. anxios (Seroxat, Alprazolam, Lexotan, Serliftalina, s.a.m.d), insa fara nici un efect. Ar trebui sa fiu speriat de aceasta intamplare, care parca devine din ce in ce mai deasa? Intreb, pentru ca sunt.
Cu deosebita stima si consideratie. Si va multumesc anticipat pentru raspuns.
Hello,
Sa o luam cu inceputul. La un pacient de sex masculin cu patologia asta, m-ar interesa:
– varsta
– tensiunea arteriala & greutate
– daca bea alcool
– daca e fumator, si cate tigari / zi
– daca e diabetic sau are istoric de diabet in familie
Apoi as incerca un agent anti-anxios. Inteleg ca l-ai incercat. Avand in vedere ca medicatia n-a functionat, as merge mai departe si as obtine o programare de la medicul de familie pentru un neurolog. Neurologului i-as explica simptomele mele si l-as ruga daca se poate sa fac o polisomnograma.
Paralizia musculaturii periferice este un eveniment care se intampla in somnul cu miscari rapide oculare (REM), cand are loc deaferentarea periferica a cailor piramidale. O trezire “brusca” din somnul REM poate fi insotita de simptomele pe care mi le descrii. Cauza cea mai frecventa e apneea de somn. Pana la un sfert din populatie sufera de diferite forme de sindroame de hipoventilatie in somn, si asta are de-a face cu o multitudine de factori. Dar mai important decat toate, in patologia apneeii de somn conteaza mult aportul de stimulante (cofeina, tutun), regimul alimentar (cate mese pe zi, ora ultimei mese), si abia apoi factorii psihostressanti, evenimente de viata etc. Hipertensiunea arteriala combinate cu greutatea excesiva sunt precursori frecventi.
Intrebare (dincolo de ceilalti factori de la inceput). …cat de obosit te simti ziua, pe o scala de la 1 la 10, unde 1 este deloc si 10 inseamna ca adormi chiar si cand nu vrei?
G.
Raspunzand de la inceput:
18 ani si 9 luni
120/80 mmHg, 67 kg (am slabit in ultima luna 6 kg)
alcool rar consum
fumator (20-40 tigari/zi)
tata: diabet zaharat tip II, a decedat acum un an. cauza decesului: reinfarctare miocardica acuta.
oboseala pe o scara de la 1 la 10… 7 sa zic in medie.
Va multumesc pentru raspunsuri.
Cu deosebita stima.
1. Fumezi prea mult
2. Ai slabit prea mult intr-un interval scurt de timp
Si una, si cealalta, contribuie la calitatea somnului tau. Exista o serie de diagnostice pe care le-am putea specula aici, dar ar ramane pure speculatii.
De cat timp ti se intampla asta, si care e explicatia ta pentru ce ti se intampla?
G.
Este aproape un an de zile sa-i spun, insa nu s-a manifestat si nu se manifesta regulat. La inceput, nici nu am stiut ce sa cred, am zis ca poate decesul tataului meu m-a afectat in sensul asta, poate si problemele care au intervenit pe parcursul timpului. Nu stiu ce sa zic, insa stiu ca vreau sa ma odihnesc normal si vreau sa ma pot pune pe picioare, am nevoie de forta acum.
Va multumesc inca o data pentru raspunsuri.
Imi spui ca in ultimul an, de cand a intervenit problema asta, ai fost tratat cu o serie de medicamente pentru “sindrom anxios”. Imi spui ca nu au avut nici un efect. Din experienta, nu cred ca nu au avut “nici un” efect. E probabil ca nu au avut efectul scontat, cu alte cuvinte nu ti-au disparut simptomele. Poate e prea mult pentru tipicul locului asta, si pentru caracterul conversatiei, dar as fi curios sa stiu mai in detaliu ce medicamente ti-au fost prescrise, cam cat timp le-ai luat, si din ce cauza le-ai schimbat. Recomandarile mele raman in picioare, fie ca diagnosticul e pavor nocturn, alta forma de sindrom anxios cu atacuri de panica, sau pur si simplu apnee de somn. Diferenta o faci doar facand un studiu de somn. Caracterul “sporadic”, uneori mai frecvent, alteori mai rar, e posibil sa depinda de factori precipitanti. Tu probabil te-ai gandit pana acum cam “ce” ar precipita asta. Deci…cam ce face ca atacurile tale sa fie mai dese?
G.
am fost azi la medic si mi-a dat xanax si asentra pentru o luna de zile, dupa care voi reveni la consult.
iti multumesc pentru raspunsuri.
numai bine si sanatate!
Cu multa placere.
G.
draga mutsunake Am scris acum o luna si te intrebam de sotul meu in legatura cu starile pe care le avea in urma lipsei de alcool. Ti-am urmat sfatul, am fost la o doctorita la Sp. Obreja unde a stat internat 3 saptamani. cu diagnosticul paranoia alcoolica. A iesit foarte bine, s+a simtit extraordinar timp de o saptamana. Are tratament usor o pastila seara de diazepam1/2, romerom si inca 2 nu le mai stiu numele. Insa, dupa ce s+a intors la servici i+a revenit starea, e adevarat ca nu la modul grav ce a necesitat atunci internare insa nu vorbeste, este apatic, are mustrari de constiinta pentru lucrurile pe care le+a facut acum ceva timp care nu nreprezinta nimik aparte d egreselile noastre ale tuturor, sau de cand avea 18 ani. Imi spune sa stau linistita ca va fi bine, ca nu se mai gandeste sa isi faca rau… Astazi se va intalni cu psihiatrul de la policlinca ce l+a luat in evidenta . Nu are chef s vb, sta si se uita in gol si se gandeste foarte mult…insa nu vrea sa imi spuna la ce. Vorbeste foarte putin. Ce sa fac…iar este caz oare de internare? Recunoaste ca are o problema…vrea sa se duca la dr…Sa ne ducem la sedinte de psihoterapie? Sa ne ducem din nou la spital? Sunt normale aceste stari avand in vdere prin ce trecut? Si dra d la spital i+a spus ca a trecut printr-o perioada foarte grea. Cum sa ma comport cu el. Imi este frica pt ca nu stiu daca ii va face bine o noua internare. Sa incercam cu sedinte de psihoterapie? Daca da unde exact sa caut un dr bun. Merci
@Andreea: uite ce pacatos e psihicul uman uneori. Imi spui ca si-a facut detox-ul la spital si s-a simtit, “extraordinar timp de o saptamana”, iar apoi spre final imi spui ca nu stii daca “ii va face bine o noua internare”.
Nu cunosc detaliile problemelor sotului tau. Stiu insa ca perioada grea la un alcoolic abia dupa detoxifiere incepe, atunci cand se confrunta din nou cu aceleasi “drumuri” care l-au dus la sticla pentru inceput. Exista un grup la Obregia (cred ca mai exista) in care se face terapie pentru alcoolici, se numeste ALIAT si e coordonat de profesorul Prelipceanu. Ei folosesc o metoda interesanta, dezvoltata cu cei de la institutul Jellineck din Olanda. Poti sa o intrebi pe doctorita de la Obregia, daca sunteti in contact, cum puteti ajunge la ALIAT, eu nu am din pacate contacte specifice aici.
Ah, si Andreea, ce are sotul tau acum se numeste depresie si imi descrii foarte fidel caracteristicile ei. Diazepamul seara mi se pare o optiune foarte buna. Remeronul este un antidepresiv, tocmai pentru asta il ia. Daca in urmatoarele 3 saptamani nu incepe sa se simta mai bine, este cazul sa luati legatura cu medicul, inseamna ca are nevoie de alt fel de pastila, pentru ca asta nu a functionat. Scriam in alta parte ca doar 40%, adica doar 4 din 10, raspund de la “prima” tentativa de tratament al depresiei. Remeronul este un antidepresiv slab in comparatie cu altele, are un profil bun pe somn si e prietenos din perspectiva reactiilor adverse. Dar e posibil ca va fi nevoie sa-i fie ajustat tratamentul.
Ce poti face deocamdata e sa discutie foarte clar cu el ce e nevoie ca sa NU bea. Asta presupune: sa nu aveti bautura in casa; daca obisnuia sa “bea cu prietenii”, cel putin in urmatoarele cateva luni sa-i evite sau sa va vedeti cu cei care nu “beau”; sa continue sa ia vitamine din complex B, iar tu sa fii vigilenta, fara sa fii directiva.
G.
a fost si el la dr psihiatru si apoi am vb si eu cu ea si i+a mai marit doza de seroquel inainte lua seara o pastila, i+a bagat si cipralex. am mai citit ce s+a scris aici si am aflat din conversatiile tale de dr. eugen hriscu. i+am aflat si nr de telefon mobil si chiar l+am contactat. A zis ca trebuie sa vb personal cu sotul meu, ca el sa isi faca programarea. Diseara il voi ruga sa il sune si sa stabileasca o programare. Si sunt sigura ca va fi bine. Aporpo el nu mai lucreaza la Obreja. Este numai la cabinetul particular. Mi+a spus si dr psihiatru ca un an de zile cam asa va fi. Dar apoi va fi bine. Faptul c a tu l+ai rcomandat pe dr.Hriscu ma incurajeaza si totodata ca el a fost foarte dragut la telefon.
merci si va voi tine la curnt, nu de alta dar poate sunt si alte persoane care se regasesc in povestirea mea.
In ceea ce proveste bautura nu isi doreste sa bea…doar regreta ca a pierdut atat de multe din cauza ei
Mutsu,
Scuze ca ma bag pe teritoriul tau de Q&A. Am intrat doar sa-i spun hello tizei mele care m-a facut sa-mi sara inima ultima data cand i-ai raspuns si eu nu stiam cu care Andreea vorbesti.
Andreea, multa sanatate sotului si tie rabdare, putere si intelepciune.
merci tiza mea
incerc sa il fac sa vrea sa mearga la psiholog. ieri nu a vrut a spus ca merge doar pe mana psihiatrei.
pupici si merci pentru incurajari
Andreea,
O completare la sugestiile anterioare. Alcoolismul este o tulburare biologica, o boala care se trateaza la psihiatru. Comportamentul adictiv in sine insa, tendinta compulsionala de a gasi recompensa in consum (ne)controlat al unei anumite substante, fie ea licita sau ilicita, nu se rezolva la psihiatru. Cele mai de succes strategii in preventia recaderilor in dependenta de alcool implica doua fronturi: medicamentos, si psihoterapeutic.
Interventia psihoterapeutica e menita sa ajute individul sa gestioneze doua mari probleme pe care le are chiar si la distanta de dependenta “fizica” de substanta, si anume a) craving-ul (“pofta” pentru substanta si b) memoria asociativa.
Craving-ul – iti vor spune multi fosti bautori – ramane constant si chiar dupa ani de cand te-ai lasat de baut/ fumat etc. De aceea, de exemplu, grupurile AA (alcoholics anonymous, alcoolici anonimi) considera ca “odata alcoolic, toata viata alcoolic”, chiar daca esti abstinent de 20 de ani sa zicem. Eu nu sunt foarte de acord cu paradigma asta, desi – cu rezerve – am motive sa o sprijin.
Memoria asociativa e in fapt ratiunea pentru care s-a inventat circuitul placerii. Fara ea, suntem pierduti, e ca si cum am avea o galaxie de puncte dar nu vedem peisajul care se ascunde in spatele-i. Alcoolul, dar si alte substante, afecteaza preferential lobul frontal, care are rol cardinal in memoria asociativa si functionare executiva. Toxicitatea cronica a alcoolului face ca la nivel structural, dar si functional, neuronii din lobul frontal sa-si piarda (preferential) schimburile BIOS (input/output) cu alte structuri cheie implicate in memorie si invatare. Asta e de altfel una dintre bazele biologice pentru dementa alcoolica (Werknicke-Korsakoff), o cale finala si din pacate ireversibila a intoxicatiei cronice etanolice; o alta e deficitul prelungit de vit. B1 (tiamina), dar si altele din complexul B care au rol in mielinogeneza (fabricarea de teci lipidice necesare bunei transmisii intre neuroni).
In concluzie:
a. va incurajez din suflet sa incepeti o psihoterapie pt. sotul tau, preferabil cu un bun terapeut comportamentalist
b. trebuie sa fim realisti; sunt sanse mari ca va recadea in primul an (mai exact cu tot cu interventie vreo 40% recad in primul an). Ce faceti dupa aceea e crucial. Este nevoie ca sa aveti resurse la indemana pentru momentul respectiv pentru ca in psihiatrie inca facem distinctia intre “alunecare” alcoolica (drifting, sa zicem ca a baut o data, sau pt. o perioada de 2 – 3 zile) si o “recadere” alcoolica in care reapare cortegiul de simptome specifice dependentei.
c. educatia e un factor important, care amelioreaza mult prognosticul. Oamenii care stiu ce le declanseaza “craving’ul”, dar si ce sa faca in momentele alea (sa-l “navigheze”) sunt cei mai buni candidati la abstinenta. Nu e vorba de “vointa”, ci de “motivatie”, si exista tehnici specifice care sa amelioreze resursele individuale, dar si familiale, de cuplu, in lupta cu dependenta etanolica.
d. pentru tine exista posibilitatea sa te inrolezi in grupuri de suport de tip ALANON. Exista o greutate corespondenta si pe membrii familiilor alcoolicilor care poate sa fie sanctionata corect in consiliere. Exista comportamente ale tale care ar putea sa’l “amorseze” si pe care daca le descoperi vei fi intr-o pozitie mai buna de a-l ajuta sa mentina abstinenta.
Toate bune,
G.
merci frumos pentru lamuriri. datorita starilor pe care le are sunt momente cand exista in mintea mea ideea ca nu se pot produce atatea pe fondul alcoolului. Cum ii pot veni atatatea idei negative, sa aiba atatea regrete, sa gandeasca numai negativ, sa nu creada in nici o solutie si mai ales sa aiba asemenea halucinatii sau nu stiu cum sa le denumesc, in care toti sunt intr+o mare conspiratie la adresa lui, toata lumea doreste sa ii faca rau. In schimb nici macar un cuvant despre alcool. Ma bucur pentru ca este receptiv la medicamente si la psihoterapie. Maine avem prima sedinta la dr. Hriscu. Am foarte multe sperante in el. Si pe de alta parte asteptam si efectele medicamentelor. Am sa ma interesez despre grupurile de suport pentru ca sunt momente in care am tendinta vsa cred ca nu mai am putere de sustinere. Dar ma ridic si merg mai departe. Noroc cu firea mea optimista.
andreea, sa stii ca noi suntem aici si te ascultam. Eu nu-s medic, dar un ochi sa citeasca ce scrii si un deget sa-ti raspunda cu o incurajare s-or gasi 🙂
vreau sa stiti ca am gasit un real sprijin aici. merci mult
buna dimineata,
sa mai revin cu niste amanunte din ultima perioada. ramasesem cu povestirea la intalnirea cu dr. hriscu de joi seara. foarte amabil…ne-a sugerat o internare si chiar s-a oferit sa ne ajute sa ajungem la prof.prelipceanu. Bineinteles ca i-am acceptat ajutorul si vineri de dimineata eram la dl. profesor care a fost iarasi extrem de intelegator si chiar ne-a incurajat. A spus ca este foarte important ca am venit la spital. Si uite asa sotul meu de vineri este din nou internat la Spitalul Obreja, insa la Sectia IX, sub supraveghere. Cel putin stiu ca este pe maini bune. Dar starea lui nu este cu nimik mai buna. Cel putin vorbeste si imi raspunde la telefon. Dar nu intelege ce se intampla cu el de ce este acolo , are impresia ca este supus unui experiment medical, ca este urmarit, imi spune ca aude oameni in jurul lui care il indeamna sa isi ia viata ca este un om care a facut numai rau, are pacate, gandeste numai negativ. Tot ce aude raporteaza la persoana lui. A slabit cateva kg. Nu are chef de nimik. II este frica sa nu intre cineva peste el sa il persecute sa il maltrateze. Incerc sa fiu tare si sa cred ca toate lucurile prin care trece acum vor fi uitate in viitor, ca nu va ramane asa toata viata… Sper din tot sufletul sa fie trecator. Cel putin cum spuneam mai sus , stiu ca este pe maini bune si chiar am facut , cu ajutorul vostru tot ceea ce este mai bun pentru el. Va voi tine la curent. Mutzu din experienta ta , aceste depresii sunt trecatoare? E posibil sa ramana cu aceste sentimente?
Andreea,
Depresia sotului tau va trece, cel putin asta intentioneaza si medicii care il trateaza. Uneori renuntarea la alcool descopera o problema care pana atunci fusese tinuta “in frau” prin consum zilnic, un fel de auto-medicatie daca vrei. Nu am suficiente data sa discern acum daca paranoia, revendicativitatea, ideile de referinta (“vor sa faca experimente pe mine”) sunt in context depresiv, psihoorganic (intoxicatie cronica etanolica) sau marca unei patologii de personalitate (cluster B, borderline).
Este mult prea devreme incat sa considerati amandoi ca “ce e mai greu a trecut”. Dar ai toate motivele sa speri ca lucrurile vor deveni mai bune.
G.
As vrea si eu sa stiu ce plugin face ultimele comentarii sa apara asa cum apar la voi.
Ma revansez cu un link, doua 🙂
@kristian: Get Recent Comments v.2.0.2
author’s page: http://blog.jodies.de/archiv/2004/11/13/recent-comments/
saru’ mana
Mutsu,
Incerc si eu marea cu degetu’.
Stiu ca nu-i specialitatea ta, dar poate ma poti ajuta cu niste informatii.
D chiro inositolul este considerat medicament sau supliment alimentar? S-au facut studii medicale si arata splendid dar la noi nu se gaseste.
Daca e supliment alimentar trebuie sa mai sap sa vad daca se poate importa/comanda de pe net, daca e considerat medicament no chance, no way ca ma leaga astia la vama.
Andreea,
Ai perfecta dreptate sa remarci ca nu e specialitatea mea, si ca atare totul sta sub un mare asterisc. Inositolul este un supliment, nu un medicament, si cauta sa amelioreze rezistenta periferica la insulina. Ca atare, nu numai ca nu actioneaza pe cauza PCOS-ului, dar nu este nici in categoria “modificatoarelor de boala”. Pe profilul metabolic in schimb pare a fi promitator.
G.
Dar Mutsu, cauza PCOS este rezistenta la insulina.
De asta se da metformin chiar si la pacientele normoponderale, cu insulina in valori normale.
Offf… o sa vad eu cum se poate aduce in tara. Am citit azi noapte si am capul cub de myoinositol, d chiro inositol, pinitol …
Scuze daca am abuzat de amabilitatea ta, punand intrebari care apartin altei specialitati.
Andreea,
Rezistenta la insulina este unul dintre elementele in lantul patogenic al PCOS, dar nu singurul. Ca una pentru care PCOS e o problema “la persoana intai” nu pot decat sa te incurajez sa explorezi toate alternativele privind un mai bun management al afectiunii tale. PCOS e o problema semnificativa si un factor disruptiv in existenta unei femei, si ca factor disruptiv aduce o cohorta de simptome care sunt inafara nucleului de baza, care e o disregulare hormonala.
Acestea fiind spuse, trebuie sa accentuez ca in cazul tau nu poti fi propriul tau doctor. E nevoie sa investesti timp & energie ca sa gasesti un medic curant compatibil cu nevoile tale prioritar fata de a investi timp in “google mania”.
Vad asta mult prea des, si e un moment de tristete pentru mine din doua motive: 1) pentru ca e consecinta indirecta a slabei accesibilitati la medicina competenta si 2) pentru ca Internetoterapia e un miraj ca multe altele.
In privinta inositolului, exista “studii”. Exista studii la fel cum exista studii care sugereaza ca monitorizarea agresiva a glicemiei amelioreaza prognosticul diabetului, in timp ce alte studii sugereaza contrariul. Problema cu tratamentele “inovatoare” (iar asta nu e unul dintre ele) e ca sunt rareori “slam-dunk”, adica modificatoare de boala, ci “slow-mo”, adica amelioratoare de boala.
Deci. Medic (nu Mutsunake). Intrebare. Poti experimenta cu inositolul sub monitorizarea medicului. Daca merge, thumbs up. Daca nu, fii avertizata ca sansele erau mici de la inceput, in ciuda “studiilor”. In farmacologie, cu o floare nu se face primavara.
G.
Mutsu,
Am receptionat mesajul.
Oricum iti multumesc mult pt toate raspunsurile date.
Am scris un mesaj lung, mult prea lung si poate mult prea emotional pe care doar o colega de suferinta l-ar fi putut intelege asa ca i-am dat delete.
Am sa ma rezum la o fraza mai legata de specialitatea ta.
Floarea aceea de primavara din farmacologie este de multe ori sursa de energie si de speranta ca poate se va descoperi ceva, orice care sa te ajute inainte de a ajunge un monstru; este ceea ce te tine la suprafata si te ajuta sa nu-ti pierzi mintile si dorinta de a trai atunci cand ajungi pe marginea prapastiei, cand simti ca te dezintegrezi, cand tii in mana un buletin de analize hormonale si realizezi ca tu nu esti femeie, ca in acele valori normale tu nu intri.
Aud ce spui. Daca ai ales sa stergi anumite aspecte pe care spui ca nu le-as intelege, eu nu te pot contrazice. Cum spunea un trainer de-al meu, nu sunt un “psychic”. Probabil ar fi adevarat, si e normal sa fie asa. Nu intotdeauna cand ne dorim sa fim intelesi de partenerul de dialog asta chiar se intampla. Disponibilitatea de a reveni, si de a ramane in discutie, asta e cel mai important. Asta salut la tine, si te aplaud. Sunt sigur ca nu ti-a fost mai usor a doua oara cand ai scris, comparat cu prima oara. Iar asta in sine e o realitate importanta.
G.
uhm..eu nu am intrebari, dar am o rugaminte 😀 … ma interseaza sa citesc niste carti pt cultura mea generala , cu continut medical ..ce mi-ati recomanda ? 🙂 … vara asta vreau sa ma delectez cu altceva inafara de beletristica…asa ca orice sugestie e binevenita
“medicina in familie”, normal.
http://www.bogdanstanciu.eu/2008/08/15/vaccinul-gardasil-ucide/
Ne puteti da informatii referitoare la acest vaccin?
Carmen,
Vaccinul impotriva virusului responsabil de cancer de col uterin este, din punctul meu de vedere, unul dintre marii pasi inainte pe care-i face umanitatea. In fapt, sunt doi pasi mari pe care am sa-i detaliez pe cat posibil fara prea multe detalii inutile.
Cancerul de col uterin este una dintre putinele forme de malignitate care, daca este descoperit la timp si tratat chirurgical, se vindeca. Acest stadiu timpuriu poate fi detectat printr-o tehnica numita PAP-test (Papanicolau), prin care un tampon cu o perie speciala sunt in canalul cervical, racleteaza mucoasa iar apoi sunt vizualizate la microscop eventuale atipii celulare.
Atipiile celulare sunt cele care iti spun daca ai o leziune precanceroasa, cancer sau nu.
Problema cu testul PAP este ca pentru modificarile citologice timpurii timpurii (ASCUS, CIN1) si cele de pre-malignitate CIN (cervical intraepithelial neoplasia) 2 si 3 are o sensibiliitate doar un pic mai mare de aceea a – sa zicem – datului cu zarul (53% sensibilitate), si o specificitate mult mai mare insa, undeva pe la 80%. Ce inseamna asta?
Asta inseamna ca daca ai un PAP test negativ, sa zicem, sunt sanse foarte mari ca sa nu ai cancer de col uterin, mai exact 8 din 10. Dar daca ai un PAP test pozitiv, sunt sanse mari ca rezultatul este unul fals, mai exact 4 din 10. Ai zice, okay, pot sa traiesc cu problema asta, dar in prezent toate strategiile de detectie si preventie sunt bazate pe cumulul de sanse (sensibilitate si specificitate) care, pentru PAP, sunt mediocre in a-ti spune ca, daca la momentul zero esti “negativa”, in 5 ani asta iti ofera orice fel de protectie, adica vei fi sanatoasa cu aceleasi sanse (8 din 10 specificitate, 4 din 10 sensibilitate). In fapt, puterea predictiva pozitiva (cate cazuri dintre cele identificate au urmat sa dezvolte boala), PAP este mediocru, la PPV de doar 40%.
LE: PAP ofera protectie buna ca screening de boala pentru maxim 1 an de zile, cata vreme titrarea ADN-HPV (prin aceeasi tehnica) luat separat protejeaza ca screening 3 ani de zile. Impreuna insa, protectia oferita de PAP+ADN-HPV era net superioara amandorura separat. NB, prin protectie inteleg calitatea unui rezultat negativ de a ramane negativ la un interval de timp dupa (luni, ani)
Am putea interpreta asta ca fiind, in oarecare masura, motivul pentru care in cele din urma se moare de cancer de col care altfel ar fi putut fi tratat corect, si eficient, anume ca testul PAP nu ofera suficienta protectie ca metoda de screening populational.
De aici, din fraza pe care tocmai am terminat-o, a derivat si efortul cercetatorilor in cancer sa identifice biomarker-i mai sensibili, mai puternici pentru cancerul de col. Infectia cu tulpina 18 a virusului uman papilomatos (Human Papilloma Virus) este responsabila, in proportie de 75%, de cancerele de col uterin la femeia adulta, dar – atentie – in randul femeilor cu un PAP pozitiv se apropie de 100%. Acest mic, dar crucial detaliu, a facut ca pentru prima oara in istorie sa putem pune un semn de cauzalitate intre un vector viral (HPV) si malignitate.
Teoria vectorului viral, a infectiei, pentru cancer in general a fost una larg dezbatuta de-a lungul timpului si s-au incercat, la fel de bine, o sumedenie de tratmente incepand cu imunoglobuline nespecifice, continuand cu interferon si culminand cu terapia genica. Unul dintre cazurile clasice este al viruslui hepatitei C care asociaza un grad crescut de cancer hepatic la un interval variabil de la infectie, uzual in prima decada.
Odata ce s-a formulat prima oara ipoteza virala pt. cancerul de col, acum aproape 10 ani, eforturile in domeniu au crescut cu 3000%. Inainte de anii ’90, se publicasera cam 300 de lucrari pe tema “virus = cancer de col”. Dupa ’90, sunt indexate la zi peste 40000 de studii, insumand sute si sute de mii de femei, si toate confirma aceeasi ipoteza. Putem spune deja ca nu mai e o “teorie”, ci un fapt incontestabil, anume ca la femeia de varsta adulta, fertila, infectia cu virus HPV e responsabila de cancer.
Intra in scena Gardasil, vaccinul anti-HPV (nu doar tulpina 18, dar si 6, 11, 16) (http://www.gardasil.com) care previne infectia primara. Am sa o spun din nou, pentru aici se face cel mai des confuzia privind proprietatile Gardasil. Vaccinul anti-HPV previne infectia primara. Nu previne cancerul de col uterin. Nu trateaza cancerul de col uterin. Nu vindeca neoplazia de col. Ce face, in schimb, este sa ofere protectie pentru o perioada X de timp (inca sunt in desfasurare studiile privind protectia pe termen lung) fata de infectia cu acele tulpini. E oare putin? Cata vreme argumentul meu a culminat cu relatia cauzala intre HPV si cancer de col, este imens de mult. Dar exista o problema cu Gardasil, asa cum exista o problema cu majoritatea vaccinurilor.
Daca esti seropozitiv la HPV, vaccinul nu isi are sensul. (LE: Exista o discutie ce se intampla, de exemplu, daca esti infectat cu una dintre tulpini, dar nu cu celalalte 3; e posibil ca Gardasil sa fie eficient pe ele, ceea ce confera un net beneficiu oricum) Ce putem face in schimb este sa inoculam generatiile tinere, si femeile nulipare care sunt PAP negative si HPV negative concomitent (cu asta, sensibilitatea si specificitatea urca spre 90%, iar PPV-ul spre 80%). Dar cat de sigur este Gardasil? Potrivit Merck, compania producatoare, este foarte sigur. Mai mult, a fost aprobat de FDA (Food and Drug Administration) pe profilul de varsta adecvat, deci daca am fi pudibonzi am spune, daca FDA si Merck spun ca e sigur, inseamna ca e sigur.
Dar am dat google (faimosul dr. Google!) cu cuvintele cheie “Gardasil, death” (Gardasil, moarte), si mi-au sarit in fata cinci, daca nu sase pagini web in care exista tot felul de teorii ale conspiratiei, tot felul de fundatii antii-vaccin care isi cauta painea prin litigiozitate (si asta, pentru ca in US exista o mare ipoteza cum ca vaccinarea obligatorie este cauza cresterii cazurilor de autism, o poveste despre care am sa vorbesc alta data). Mult mai pipernicit, un articol in josul paginii de pe MedicalNews (un website pe care il folosesc si eu uneori). Intr-adevar, au avut loc 12 decese din cauza Gardasil, toate la femei tinere, nici unul din cauza vaccinului (fapt stabilit necroptic), 7 din ele datorita unui tromboembolism. Judicial Watch, bratul investigativ al FDA, nu considera totusi ca Gardasil e un pericol public, deci deocamdata nu a emis vreo recomandare/ black-box pentru vaccin.
Problema etica, si cu asta am sa inchei pentru ca de fapt catre acest punct converg toate dezbaterile/ carcotelile etc. este daca ar trebui sa vaccinam toate nou-nascutele, sau fetele in perioada pre-puberala. E bine? E indicat? Exista date care sugereaza ca rezervorul de infectie in organismul femeii poate ramane mult timp dormant, la fel de bine cum rezervorul viral e la barbat deci de obicei HPV e contactat ca boala transmisibila sexual intr-un numar important de cazuri. Ar trebui sa inoculam toti barbatii atunci? (LE: Sau baietii prepuberali? IN US/ Canada medicii de familie au inceput sa recomande vaccinare anti-HPV pentru ambele sexe, de exemplu) Un factor de risc major pentru HPV este promiscuitatea sexuala. Sa vaccinam toate persoanele necasatorite? E oare posibil ca inocularea la HPV sa fie o “carte blanche” pentru si mai multa promiscuitate? Exista o sumedenie de grupuri religioase care vad boala ca o pedeapsa divina, deci sigur ca da, sa nu mai oferim tratament sau servicii de sanatate, pentru ca astfel se va vedea de fapt cine e virtuos si cine nu. Eu sunt prin excelenta un liberal, un secular, si ma uit la fapte. Dilema mea etica, profesionala, are de-a face cu doua zone in care inca nu putem sa tragem linie si sa spunem ca e in regula: eficienta in zona gri de falsi-pozitivi/falsi negativi; eficienta pe termen lung (daca nu e eficient pe termen lung, e exclus sa inoculezi un copil, pana ajunge la varsta reproducerii imunitatea lui a scazut la starea index); profilul de siguranta (o substanta eficienta, dar periculoasa nu ar trebui oferita in masa unei populatii normale, ci doar la risc). In privinta ultimului trebuie sa mentionez ca in situatii “a la limite” functioneaza, in medicina allopata, principiul abordarii eroice (propus de Stahl). Anume, daca nu mai e nimic de facut sau de pierdut, se incearca solutia asa-zis miraculoasa. Care uneori functioneaza. Pe de alta parte, Gardasil e propus a fi o “prima solutie”, nu o “ultima solutie”, or pentru asta trebuie sa fie nu sigur, ci foarte sigur. 12 morti e mult. Pentru 27 de morti, vaccinul Merck anti-HIV a fost sistat din productie, de exemplu. Dar acolo s-a sistat dintr-o alta cauza, anume ca erau mai multi morti in grupul “la risc”, HIV-pozitiv, decat in martor. Aici, nu stim din ce categorie faceau parte decesele. Presa a uitat sa mentioneze, iar Judicial Watch sugereaza ca au fost accidente si nicidecum cazuri marker in studii de fezabilitate.
Punct si de la capat. M-ai intrebat de Gardasil. Eu sincer incurajez toate femeile nulipare, la varsta fertila, sa se testeze pentru HPV. Nu va rezumati doar la PAP periodic, iar daca nu aveti acces decat la PAP periodic, regularitatea de 1 an e insuficienta, iar daca nu-l faceti nici macar la un an, atunci macar sa ajungeti la 1 / an. Se moare prea des, prea repede, prea inutil de cancer de col ca sa nu faceti asta. Daca sunteti HPV negative, eu va incurajez sa va vaccinati.
G.
PS: Toate LE (later edits), dar si revizuirea textului, sunt facute de Chichiutza, a carei autoritate in domeniu e infinit mai mare decat a mea (ea chiar face cercetare in Gardasil, si coordoneaza cateva studii …maricele la Universitatea McGill)
salut tuturor, dupa aproape 3 luni. Revin cu completari si cu unele intrebari la cele ce am scris mai sus. Cred ca iti sunt datoare cu un multumesc pentru ca am primit sfatul tau si am si avut posibilitatea sa il urmez. Am ajuns prin dr Hriscu la dr . Prelipceanu, la Obreja, a stat internat o luna si acum in prezent este bine. Dr Prelipceanu merita toate cuvintele de lauda. Acum, de doua luni urmeaza tratament, am fost in concediu…e totul aproape perfect. Dr. P. spune ca trebuie sa urmeze tratamentul 1 an de zile. Are un pliculet cu praf ORIFIRIlL in fiecare seara si la doua saptmani o injectie RIspolept. Toate sunt bune, numai k se simte un pic apatic, parca fara chef de a face ceva, s-a cam ingrasat un pic dar ne-a avertizat si dr. Ideea este ca el isi petrecerea mult timp cu bautura si acum nu stie cum sa isi umple timpul. Are imrepsia ca nu mai are ce discuta cu prietenii.
Nu stiu ce diagnostic a avut pana la urma. L-am intrebat pe dr. Prelipceanu daca toata povestea a fost pe fondul bauturii si nu mi-a dat un raspuns clar. A spus ca tre sa urmam tratamentul 1 an. As da orice sa imi spuna cineva ce va urma. Eu stau tot timpul si ma tot gandesc daca iar o sa trec prin asta….ma surprind uitandu-ma fix la el si cautand parca un semn ca lucrurile iar o iau pe alt drum. Din fericire ma concentrez si incep sa mai uit. Dar am trecut printr-o perioada foarte dificila. Desi stiu ca nu ai cum sa imi dai un raspuns clar…crezi ca a fost pe fondul bauturii??? Oare se va mai intampla. Ce va fi dupa 1 an de tratament? INtrebarea e ce parere ai de tratamentul acesta si in ce cazuri se da. Fi franc te rog, ca de obicei.
Merci mult inca odata ,
Andreea
Andreea,
Ma bucur foarte mult ce aud. In cele din urma, cel mai important e ca sotul tau sa primeasca o sansa la viata normala, si tu langa el. Munca mea de a fi recomandat un nume care a recomandat alt nume e doar simbolica. Adevarata munca ati dus-o tu si sotul tau.
Imi rezerv dreptul de a nu comenta despre tratament, este important ca si tu si sotul tau sa dezvoltati o relatie de incredere cu medicul curant, iar in cazul in care exista intrebari/ dileme/ probleme legate de medicament sa le discutati cu el. Imi pare o capcana terapeutica sa ceri un feed-back aici, si acum, mai mult cel mai bun feed-back exista deja: sotul tau e mai bine.
Ce urmeaza peste un an? Daca sotul tau ramane abstinent, cu fiecare luna care trece se indeparteaza mai mult de adictia comportamentala la alcool. Dependenta, si deci vulnerabilitatea, biologica raman. Imi ceri sa fiu franc, am sa fiu franc. Exista un risc ca el sa recada in acest an, dupa care riscul incepe sa scada dar nu va scadea niciodata catre acela al unui nebautor. Va ramane mereu mai mare. Ca atare, atentie la “alunecari” si la falsa senzatie de siguranta dupa, sa zicem, 6 – 8 luni cand ar putea sa sugereze, sau sa i se sugereze, ca s-a “insanatosit”. Biologic (si numai biologic) dependenta la alcool este o maladie cronica, iar insanatosirea apare tardiv, dupa ani de abstinenta. Daca e sa crezi anumite studii privind agregarea familiala a alcoolismului (or eu le cred), putem spune ca sotul tau era alcoolic inainte sa fi pus prima oara gura pe alcool. Asta poate iti va da de gandit.
Vorbiti. Vorbiti cat de mult posibil si stabiliti un raport sincer si coerent privind consumul lui de alcool. Daca tu esti un pilon de stabilitate pentru el, vei putea sa ramai un compas comportamental si pe viitor.
G.
iti multumesc pentru raspuns , prompt ca de obicei. Ca de obicei ai perfecta dreptate pana si in ceea ce priveste originea alcoolului in cazul lui. Tatal sau a baut si continua si in prezent sa o faca. Va salut pe toti inca odata.
Mutsunake,
As vrea sa te intreb daca tu sti vreun centru decent (in Bucuresti) pt persoanele care au probleme serioase cu alcoolul?
Andreea,
Nu, eu nu stiu sa existe. Exista AlcooHelp-ul la noi la Obregia, sub obladuirea prof. Prelipceanu si a lui Eugen, dar am inteles ca nu mai e activ.
G.
Mutsu,
Multumesc pt raspuns.
Dar totusi ce faci? Ce poti face cand cineva drag tie are o problema reala cu alcoolul? Cand vezi cum i se duce toata viata de rapa, se dezintegreaza totul si nu reuseste sa se ajute singur. Cand un om de valoare, inteligent si altfel cu o mare vointa nu reuseste sa spuna stop alcoolului? Sau spune si apoi recade.
Pt mine este un sentiment de neputinta, de …. de simt cum mi se rupe sufletul in doua si poate mi-am pierdut logica si amigdala cerebrala a preluat controlul, dar pur si simplu nu pot sa accept ca nu se poate face nimic, nu pot pur si simplu sa stau si sa privesc cum un om se auto-distruge.
Offffffff!
Andreea,
Exista o suma de optiuni care pot fi incercate pentru prevenirea recaderilor, odata ce s-a instalat abstinenta; multe dintre ele sunt medicamentoase (naltrexona, suboxona, acamprosat), altele sunt de tip AA (12 steps etc); altele sunt de tip prevenirea recaderilor (modelul olandez); NLP…si lista poate continua. Esential este insa ca:
1) la pacientul tanar, cu alcoolism familial unde prognosticul este in general mai prost, sa se intervina atat cu tratament psihiatric sustinut, cat si cu interventii pentru prevenirea recaderilor
2) efortul sa fie unul familial si de mediu; scopul ultim este, la urma urmei, schimbarea stilului de viata astfel incat sa se mentina remisiunea
G.
Mutsu,
Multumesc mult pt raspuns.
@Andreea: ca de obicei, cu mult drag.
Acum, aduc aici un mesaj de pe vechiul blog, care fiind inca domeniu activ mai primeste constant vizitatori. Unii dintre ei lasa si mici hartiute infundate in sticle doar-doar. Urmeaza unul:
homos carmen Says:
octombrie 7, 2008 at 10:10 am
Buna ziua!Sunt extrem de bucuroasa ca se scrie despre acest gen de disfunctii intrucat ma confrunt cu o problema pe care o consider ca fiind provocata de
un exces de insulina in organism. Problema mea consta in faptul ca de ani de zile(poate chiar dintotdeauna)-am varsta de 36 de ani- dupa ce mananc am o stare nasoala rau de tot in sensul ca imi creste f. tare ritmul cardiac, ma simt f. obosita, agiatat etc. Am mers in nenumarate randuri la diversi medici unde am fost tratata cu diverse medicamente (in general hipotensoare, tranchilizante, etc). Este adevarat ca pentru moment (dupa ce luam de exemplu metoprolol) ritmul cardiac se reducea simtitor, in schimb imi scadea destul de mult si tensiunea arteriala, ceea ce-mi provoca crunte dureri de cap.Citind diverse articole legate de simptomele pe care le am, mi-am dat seama ca ceea ce am este hiperinsulinism. Spunandu-i medicului de familie ce cred, acesta mi-a sugerat sa-mi vad de meseria mea si sa-l las pe el sa si-o faca pe a lui, lucru ce mi se pare absolut corect pana in punctul in care ma gandesc ca totusi sanatatea mea este lucrul cel mai iportant pentru mine si ca fiecare masa pe care o iau imi creaza o adevarata “furtuna” in organism, practic sunt complet intoarsa pe dos datorita starilor pe care le am (cum spuneam: ritm cardiac super accelerat, oboseala, disconfort abdominal etc., iar el continua sa-mi dea retete pentru alprazolam, metoprolol etc..Ati putea sa-mi sugerati ce anume analize as putea sa-mi fac pentru a se stabili cantitatea de insulina eliberata de pancreas intrucat sunt ferm convinsa ca asta e “marea” mea problema. Si, apropo, exista vreun medicamnet care sa regleze cantitatea de insulina ?sau poate vreun regim alimentar sau ceva de genul asta.Mentionez ca mi-am facut determinari ale glicemiei posprandiale(dupa o infometare de cateva ore) si au iesit undeva in jurul a 35.
V-as fi recunoscatoare pentru tot restul vietii daca mi-ati da un raspuns la ceea ce v-am scris.
Multumesc anticipat.
Homos Carmen Laura.
…
Carmen, sau Laura, preferabil cum iti spun prietenii,
Insulina rareori se secreta in organism in exces fara sa existe un motiv. Uneori este pentru ca oamenii mananca prea mult. Alteori este pentru ca oamenii au multe depozite de grasime care “cheama” insulina la tesuturi, si ramane paradoxal prea putina pentru rolurile sale metabolice. Nu in ultimul rand, unii oameni au un defect genetic din cauza caruia se secreta insulina multa pentru ca este proasta. Am sa-ti raspund punctual la intrebare, si-apoi am sa pun raspunsul meu in context.
Insulina se masoara in ceea ce se numeste TTOG, sau Test de Toleranta Orala la Glucoza. In TTOG pacientul este rugat sa ia o anumita cantitate de glucoza in solutie si i se monitorizeaza in timp real, la anumite intervale de la inceperea testul, nivelul plasmatic de insulina, cu alte cuvinte “cat” se elibereaza in circulatie inainte ca raspunsul insulinei sa devina inadecvat la cantitatea de glucoza in sange. Se poate stabili astfel daca a) ai prea multa insulina sau b) prea putina sau c) suficienta dar merge prost. Insuficienta insulina prin oricare din conditii este datatoare de diabet, iar TTOG este proba diagnostica dupa ce observi ca o persoana are glicemia crescuta peste normal la cel putin 2 prelevari a jeune.
Insulinemia este crescuta, in diabetul de tip II, cu ceva vreme inainte ca acesta sa devina manifest; iata deci ca in cazurile de glicemie normala, dar la limita superioara se poate impune un TTOG de verificare. Tu imi spui ca postprandial ai o glicemie de 35. 35 de ce? Fara unitatea de masura, nu am ce sa interpretez.
Aud insa ca tie ti s-au prescris benzodiazepine (alprazolam), si metoprolol (beta-blocant). Aceste doua medicamente se dau, in mod frecvent, pentru sanctionarea simptomelor de boala anxioasa. Boala anxioasa este un “alt fel” de diabet dar in care problema nu este glucoza, ci descarcarea de adrenalina, iar factorii declansatori nu sunt alimentele, ci stress-urile cotidiene pe care le “ingurgitam”. Anxietatea si diabetul merg mana in mana, din pacate, in anumite populatii unde se conditioneaza reciproc si se asociaza comorbid mai ales in prezenta unui al treilea determinant (la femei), disfunctia ovariana din PCOS (sindrom de ovare polichistice).
Sugestia mea este ca tu sa ajungi la un medic specialist psihiatru ca sa vezi daca benzodiazepinele pe care tu le iei se cuvine sa le iei, sau nu. Medicul de familie nu iti poate rezolva dilema asta. Psihiatrul, pe de alta parte, iti poate spune daca locul tau e in grija unui endocrinolog sau nu (presupunand ca suferi de o disfunctie in secretia insulinei). Psihiatrul poate si sa-ti schimbe tratamentul pentru anxietate presupunand ca ai tulburare anxioasa, dar ti-o tratezi prost. Toate cele de mai sus iti pot ameliora dramatic calitatea vietii.
Toate bune,
G.
Buna ziua,
As dori sa-mi spuneti despre ce este vorba in urmatorul caz.Prietenul meu urineaza in pat cind e foarte baut, dar nu tot timpul cind e foarte baut doar uneori.Nu stiu de ce natura e problema si la ce medic sa apeleze ..asta daca e cazul..Daca mergem la un chef ,de exemplu stau stresata ca nu stiu cit a baut mai ales ca daca e obosit sau nemincat il prinde mai repede.Si cred ca e ciudat cind bei ca nu sti cind trebuie sa te opresti.Chestiunea asta cu urinatul s-a declansat la un moment dat nu a avut-o intotdeauna..acum adult fiind.El zice ca a avut enurezis cind era mic.Poate fi o ramasita de atunci?Am mai citit eu una alta pe internet si am mai descoperrit ceva ce se potriveste.In somn respira greu.Mai adaug la tabloul general ca si in timpul zilei urineaza des.A fost la medic si analizele la urina si rinichi au iesit in regula.El e un tip mai timid ..am citit ca enurezisul la copii cel putin ,poate fi si de natura psihica..Astea sint citeva legaturi pe care le-am facut eu.Presupun ca varianta e sa nu mai bea deloc.Sau poate ma ajutati dumneavoastra cu un sfat sau imi recomandati vreun tip de tratament.Episoadele desi rare sint destul de rusinoase si nu se intimpla de la citeva pahare de vin sau 2 beri.Ne certam ,discutam, nu-i gasesc scuze.va trebui sa fac ecva in sensul asta..dar nu stie ce si nici.Va multumesc pentru intelegere
Marcia,
Mie imi plac cel mai mult intrebarile la care raspunsul “iti e sugerat”. Cu alte cuvinte oamenii vin la tine de fapt sa-si confirme in primul si in primul rand ca observatia lor cum ca “Exista o problema” e veritabila. Deci. Da, prietenul tau are o problema. Se numeste tulburare de consum al alcoolului. Nu stiu daca indeplineste criterii pentru abuz, sau pentru dependenta, insa faptul ca are emisii nocturne (!!) de urina intoxicat fiind cu alcool e un semnal de alarma.
Alcoolul face doua mari lucruri: 1) induce somn profund (grad IV) si diminueaza perioada dintre cicluri REM; ca atare, alcoolul este asemanator altor sedative-hipnotice cu care “concureaza” pe acelasi receptor, vezi benzodiazepine cum ar fi diazepamul. Pe romaneste, alcoolul e si pastila de somn. Iar 2) alcoolul este un diuretic natural de tip hiperosmotic. In cantitati mari (dar nu obligatoriu) el atrage apa afara din tesuturi. Cand mori in coma alcoolica, de exemplu, din concurenta acestor doua efecte mori, toxicitatea cerebrala si deshidratare.
Asta cred ca iti raspunde la o parte din problema. Daca prietenul tau e timid, anxios, si se trateaza cu alcool (care e si anxiolitic), e putin probabil ca are sa-i treaca timiditatea, si e si mai putin probabil ca se va opri din baut, ba chiar dimpotriva. Va bea mai mult/ mai des, va dezvolta dependenta la alcool iar enurezisul nocturn secundar (ce are el acum) va deveni o prezenta vie in existenta lui.
Da, intr-o masura cei cu istoric de enurezis in copilarie (functie de cauze, si aici e o alta discutie) pot sa mai aiba perioade in viata adulta in care disfunctia lor sfincteriana sa reapara. Unde e de mers?
La psihiatru. Pentru ca si unele, si altele, acolo se trateaza. Nu inseamna ca prietenul tau e nebun, ci doar sufera de niste boli pe care le tratam noi. Tratament nu-ti pot recomanda pe Internet, ramane la discretia medicului curant la care veti merge. Atentie, sa fie psihiatru nu medic de familie, si sa aiba experienta in tratamentul tulburarilor legate de consumul de alcool.
Toate cele bune,
G.
Multumesc,multumesc.Nu mi-a placut pronosticul dumneavoastra cu “va mai bea” :(…dar am sa-i transmit.Nu e dependent de alcool dar rar da,mai face abuz.Mie mi se pare ca bea repede si se imbata repede si i se pare ca noaptea e prea scurta 🙂 si mai e si mic de statura si slab.
Va multumesc inca o data si toate cele bune!
vreau sa mai adaug ca ma bucur ca am gasit site-ul.Mi se pare foarte dragut din partea dumneavoastra ca va faceti timp cu noi 🙂
E un prognostic realist, dar cu o interventie timpurie sansele se schimba dramatic.
Cu mult drag,
G.
Mutsu,
Scuza-ma ca intru pe pagina ta de raspunsuri.
Marcia,
Daca ai citit cu cateva intrebari mai sus de postarea ta, atunci sti ca cineva foarte drag si apropiat mie este alcoolic.
Sa spun ca trecem prin niste momente foarte grele, ca s-a ajuns unde nu am crezut vreodata ca se poate ajunge, este putin spus, mult prea putin. Probabil ca Mutsunake, care presupun ca a vazut destule prin spital, isi poate cumva imagina prin ce trecem. O alta Andreea care a postat mai sus si al carei sot are probleme poate intelege. In fine …
Ceea ce vreau sa-ti spun este ca poate viata noastra ar fi fost altfel astazi daca acum 10 ani as fi intalnit un mutsunake (real sau virtual) care sa-mi povesteasca despre alcoolism, sa-mi raspunda la intrebari si sa-mi spuna despre acest “prognostic realist”. Poate si eu as fi spus ca nope, nope … nu e dependenta, pur si simplu cand bea nu are masura. Dar poate in timp as fi perceput altfel anumite schimbari, poate as fi facut mai mult, as fi fost mai insistenta, poate ar fi fost alta realitatea de astazi.
Nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar te rog sa iei postarea mea ca “food for thought” .
Multumesc tare mult de testimonial, Andreea. 🙂
G.
Buna,
Vroiam sa va zic un lucru care m-a amuzat un pic.La inceput, cind am dat peste raspunsurile voastre,nu le-am citit foarte atent doar citeva pasaje si n-am stiut ce fel de medic e mutsunake adica ce specialitate.Dar mi s-au parut profi raspunsurile..si totusi in acelasi timp imi era frica sa nu ma ia peste picior..:)Pt ca eu nu prea intru pe bloguri ,mie mi se pare ca romanii una doua te iau peste picior si nu aveam chef de asa ceva mai ales ca e un subiect delicat..
Salut!
Printre problemele reale ale oamenilor care-si cauta alinarea pe bloggul acesta, incerc si eu sa strecor cateva nedumeriri referitoare la fetita mea. Vreau sa precizez din start ca o consider absolut „normala“, este vorba numai de dorinta mea de a o intelege mai bine pe micutza „furioasa“. Dupa cum bine ai precizat cu diverse ocazii ar trebui sa caut si sa incerc sa-mi inteleg „bubele“ proprii inainte sa ma concentrez asupra problemelor ei imaginare. In copilarie mi-a ajuns pe la urechi un diagnostic: „tulburari ale sistemului nervos vegetativ“ vroiam sa te intreb ce este si cu ce se mananca ? Fetita mea are trei ani, se confrunta cu „problemele“ caracteristice varstei, avem o relatie tandra, incerc pe cat posibil sa nu-i mulez personalitatea dupa forma comfortului meu mental(constient fiind ca aceasta din urma este hotarator pt. dezvoltarea ei) Da, da vei spune, mai bine ma intrebai cum sa faci din tzarana aur!
Multumesc anticipat.
PS- nickul nu are nici o legtura cu (ne)pregatirea profesionala!
Incep prin a spune ca am avut o zi foarte, foarte lunga. Poate am sa va povestesc despre ea odata.
@Garcea: Aud o multime de lucruri interesante si nu e nevoie sa fiu adevarata regina a magiei albe pot sa-mi dau seama ca in relatia cu fata e un pic “fata lu’ tata”. Asta inseamna ca ai un copil energic, si unde capra sare gardul iada sare casa? Eu nu cunosc “tulburari ale sistemului nervos vegetativ”. Eu cunosc sindrom hiperkinetic, de exemplu. Cunosc “tulburare a atentiei cu hiperactivitate” (ADHD) care incepe deja sa se manifeste in jurul varstei de 3 ani.
Dar mai mult decat orice cunosc cum ca, in dezvoltarea copilului mic, este importanta nu doar familia nucleara ci familia largita. Or eu stiu un mic detaliu despre tine care joaca un rol, anume ca tu locuiesti in Germania. Daca pentru copil mediul familial e intr-o limba, dar lumea mare e intr-alta, apar adeseori debuseuri de energie afectiva catre unul, sau ambii, piloni de realitate care sunt parintii. Copilul nu e un bun termostat afectiv, pentru el totul este “copilocentric”, bune si rele. Prin asta, copilul nu e nici egoist nici altruist, acestea sunt mastile pe care li le pun de obicei adultii (contra-transfer) in tenta lor de a normaliza (“a aduce la norma”) acele comportamente fata de care au un coping scazut.
Atunci cand imi spui “incerc sa nu-i mulez personalitatea dupa forma comfortului meu mental” eu aud doua lucruri: a) ca nu reusesti tot timpul, altfel spus o controlezi si b) ca are legatura cu propria ta ergonomie mentala.
Am spus-o si in alta parte: trateaza parintele, tratezi copilul. Multi tatici devin anxiosi in dezvoltarea copilului lor atunci cand acesta isi scoate “gherutele” si capata spike-uri opozitionale, atunci cand copilul incepe sa minta, cand incepe sa manipuleze, cand copilul devine “apt” sa joace jocuri psihologice.
Nu in cele din urma, mai percep o formulare in mesajul tau. O consideri “normala” (sic!). Cineva care nu e “normal” are o “buba”. Ea are o “buba”, e “furioasa”. De fapt – speculez si-mi iau si vorba inapoi, eu nu sunt in business-ul de citit ganduri – nu m-as mira ca tu sa-mi vorbesti in mesajul asta despre propria ta furie, si nu despre fetita. 🙂
G.
Wow! multumesc. M-am exprimat confuz da n-o mai dau la intors ca ti-am scris printre picaturi in timp ce-i raspundeam sefului, evident in germana, ca iese altceva. La tulburarile sist. nervos vegetativ la mine ma refeream.Fetita a invatat foarte repede si bine sa vorbeasca, eu ajungand seara acasa am fost sedus de posibilitatea de comunicare si astfel, din pacate, nu vorbeste decat germana.Hmhm, hiperactiva nu e(risc si eu o afirmatie)are oscilatii de comportament, ca orice copil. Si despartirile de mama(este vb de 1-2 seri pe saptamana) le suporta din ce in ce mai usor, exceptiile le pun pe seama oboselii. Sa execut programul de seara la modul cum se spala pisica in desene animate am renuntat si fara sfaturi de la specialist 😀 Astfel am ajuns si la personajul dominant al constelatiei familiale(mama) a carei obsesie pt. structura si program si mai stiu eu ce este o continua sursa de conflicte cu elementele haotice ale familiei. Itzi multumesc inca odata pentru sprijin si timpul tau, voi incerca pe viitor sa nu abuzez si mai ales sa-mi formulez intrebarile mai direct.
@ Garcea: cu mult drag. Stii deja, am sugerat-o vis-a-vis de un numar de cazuri, adeseori problemele copilului vin ca o consecinta imediata a raportului problematic cu unul, sau ambii parinti. Bineinteles ca a spune asta unui parinte duce, nu rareori, la microfracturi familiale mai ales daca unul dintre ei are locus de control extern (si deci vina e un fenomen mentalizat ca factor intruziv, indiferent a cui e). Doctorul invitat sa faca partaj va fi luat apoi de martor in discutii ca “argument din autoritate”. Iata deici ca eu zic: cresterea in sine, la copil, e un proces marcat de multi pasi mici si apoi salturi fabuloase in dezvoltare, urmate de regresii, lamentari, deraieri si reveniri. Nicidecum trecerea de la an la an a unui copil nu aduce cu de la sine un corespondent fix de achizitii.
Acestea fiind zise, si pentru ca banuiam ca problema nu e a copilului ci a voastra, a parintilor, cateva reguli se impun vis-a-vis de ” personajul dominant al constelatiei familiale”. Aud adeseori asta in dialogul dintre parinti cand vin cu o problema la cabinet, anume frustrarea latenta ca “cineva trebuie sa domine”. Acel ceva este adeseori mama, care-si aroga dreptul de a fi purtat grija copilului de la stadiul de gastrula. Tatii – in cel mai fericit caz – au privilegiul de a urma sfaturile mamei, desi e evident pentru observator ca o buna educatie/ parentare pentru copil se face prin complementarizarea calitatilor, nu a defectelor. De aici regula: parintii nu trebuie sa se saboteze reciproc in incercarea de a intra in gratiile copilului. Cartea geloziei se pastreaza cel mult pentru mediul extern, acolo unde gelozia e si un bun liant social. O a doua regula este ca munca familiala se face prin distributia sarcinilor individuale si individualizarea sarcinilor distribuite. Munca de echipa presupune si sa fii explicit cu nevoile tale cand le adresezi celuilalt. Or, aud urmatorul lucru: “voi incerca pe viitor sa nu mai abuzez…si sa formulez intrebarile mai direct”. E ca in fotbal, din pacate, incercarile nu se pun. Asemenea, in familie a ii spune partenerului: “am sa incerc pe viitor X sau Y” nu e decat cel mult o pacaleala frumoasa. Daca are loc o decizie de schimbare care sa amelioreze ergonomia partenerilor, a parintilor, aceea este: “incepand cu acum schimb asta, am sa mentin asta, si iata ce nevoie am ca sa nu ma autosabotez in decizia mea”. Pentru ca o buna lubrifiere a nevoilor intre parinti permite o buna convergenta asupra nevoilor copilului, una dintre ele fiind cruciala: consistenta in parentare.
G.
Salutare, mutsu! Putem lua legatura? As vrea sa-ti prezint succint un caz si sa-mi spui parerea ta.
Buna seara,
E okay daca il prezinti aici, am sa incerc sa-ti raspund bineinteles pastrand granitele confidentialitatii si anonimitatii. Momentan sunt prins cu alte lucruri, undeva spre sfarsitul saptamanii am sa ma mai eliberez.
Toate bune,
G.
Buna, mutsu!
Imi poti spune, te rog ce crezi despre solilocvie? Este un simptom sau o afectiune? O persoana cu aceasta problema este predispusa la schizofrenie?
P.S.: O sa revin alta data cu prezentarea cazului.
Jazzy,
Solilocvia, altfel spus “vorbitul de unul singur”, nu este un simptom decat pus intr-un context mult mai larg. Eu nu cunosc persoana care sa nu vorbeasca de una singura mai devreme sau mai tarziu. Dialogul interior face parte din procesul normal de mentalizare, si – mai mult decat atat – ideea obsesiva, recurenta, care ne face la un moment dat sa o verbalizam (de exemplu cand inganam un cantec fara sa vrem, sau cand raspundem la un salut chiar daca nu cunoastem persoana s.a.m.d.) tine eminamente de fiziologic.
Nu exista o legatura intre solilocvie si predispozitia la schizofrenie. Dimpotriva, printre simptomele predictive pentru schizofrenie cele mai dese sunt a) delirul precoce (adica o idee care nu raspunde la critica decat partial, si este, sau nu, insotita de halucinatii) si b) aplatizarea afectiva, un simptom negativ major (schizofrenia are, trebuie mentionat, manifestari “pozitive”, “productive” cum ar fi delirul si halucinatiile si altele “negative”, “involutive” cum ar fi apato-abulia, anergia, alogia etc.)
Solilocvia poate sa apara in contextul unei schizofrenii (identificata sau nu), caz in care nu solilocvia in sine, cat continutul ei sunt de interes pentru ascultator; la fel de bine daca solilocvia este stereotipa, jargonofazica (apar cuvinte “inventate”) sau cu o prozodie aparte (vezi ca analogie felul in care vorbeste Yoda in Razboiul Stelelor, din lipsa de comparatie mai buna) poti spune ca cele doua sunt descriptive pentru un episod psihotic acut, sau manifestari de tip rezidual.
Nu in ultimul rand, trebuie facuta diferenta intre schizofrenie, ca boala in sine dar si ca grupare de boli (dat fiind ca exista mai multe sub-tipuri, si apoi tulburare schizofreniforma, schizoafectiva, tulburare deliranta izolata etc.) si alte afectiuni care preteaza la un diagnostic diferential cu schizofrenia, in primul rand a) abuzul de substante, b) sindroamele psiho-organice si c) bolile neurodegenerative (incluzand aici si tumorile de sorginte cerebrala sau meningeala). In acest proces de diagnostic solilocvia nu discrimineaza intre diferente afectiuni, ca atare este o manifestare minora, si nu majora, care poate aparea in oricare dintre ele.
Este notabil, intre cele de mai jus, componenta solilocvica din sindromul Gilles de la Tourette, in ADHD la copil si adult, in sindroamele obsesivo-fobice (inclusiv boala Obsesiv-Compulsiva unde solilocvia este ritualica) unde apare presiunea motorie de a verbaliza, adeseori de-o maniera impulsiv-exploziva, coprolalica si ecolalica (continut injurios si de-o melodicitate aparte, cu dedublarea anumitor silabe).
In sinteza, poate singura “calitate” a solilocviei care te poate pune pe o directie de interpretare sau alta este caracterul ei intempestiv, adecvat sau nu, si-apoi continutul – fie el coerent, discoerent sau malexprimat, si nu in ultimul rand contextul biologic peste care s-ar putea suprapune (inclusiv varsta).
G.
Buna!
Multam pentru raspuns!
Intr-adevar, in cazul despre care scriu solilocvia are caracter intempestiv, iar continutul e uneori incoerent (incepe sa vorbeasca, apoi scoate niste sunete/mimeaza cuvintele, ulterior constientizand ca incepuse sa vorbeasca singur).
Ma gandesc ca are “oarecum” halucinatii din moment ce vorbeste cu personaje inchipuite, insa ma intriga ca ulterior isi da seama. Se intampla de o buna bucata de vreme.
Contextul e mult mai larg, mai sunt prezente: episoade de insomnie, izolarea sociala, abulia, culpabilitatea, episoade de agorafobie, ruminatii, trairi obsesive, agitatie insotita uneori de agresivitate, episoade de anorexie/bulimie, anxietate, incapacitatea de a urmari o idee, poate trece de la un subiect la altul, ipohondrie, exces de igiena (a avut o perioada cand neglija acest aspect), sentimente de devalorizare, ganduri de suicid (care acum au trecut), senzatia de abis launtric/prabusire, ii este frica tot timpul ca o sa apara “cineva” langa el.
A avut intr-o noapte senzatia ca propriul chip se deformeaza uitandu-se in oglinda.
Problema cu murmuratul/vorbitul se intampla uneori si pe strada, insa isi da seama imediat si se abtine.
Exista posibilitatea sa fie un amuzament psihologic in toata treaba asta si unele simptome sa fie mimate, fara a-si da seama?
Buna ziua ,ma numesc Izabela am 32de ani si am fost diagnosticata cu ATROFIE CORTICALA FRONTALA ,in urma unui accident suferit acum 21de ani.Boala a fost depistata acum 5ani ,la un examen de tomograf si rezonanta magnetica .La momentul acela am facut un taratment cu neurontin ,timp de o luna ,m-am simtit oarecum bine .Urma sa ma reintorc la un control ,lucru pe care nu l-am mai facut .Intre timp ,am nascut a doaua oara ,o fetita ,perfect sanatoasa .Am alaptat 1an si 7luni ,dar de aproximativ jumatate de an au aparut niste ameteli cumplite ,cu pierdere de echilibru,cu pierederea de concentrare ,dureri de cap .In ultuima pierioada nici nu mai putea iesi din casa ,din cauza ametelilor de frica de a nu cadea pe jos .Am refacut din nou tomograful ,s-a vazut aceeiasi atrofie corticala frontala ,acum urmez un tratament pt 20de zile .Rugamintea mea este daca ma puteti ajuta cu un sfat ,o indrumare ,orice este bine venit .Am uitat sa va mai precizez ca ma fost depistata si cu o usoara atrofie la nervul optic ,ochi drept .Va multumesc .
@Jazzy:
Incep cu ultima ta intrebare. Factitialitatea, cu alte cuvinte mimatul anumitor simptome, are intotdeauna un scop care poate e inaparent, dar exista invariabil. La randul ei incadrabila psihiatric (caz in care e fie pe buza jurisprudentei, fie o afectiune fascinanta numita sindrom Munchausen), factitialitatea e insa ultimul lucru pe care il vei lua in considerare ca diagnostic diferential. Abia dupa ce vei fi obiectivat ca nu exista o cauza “mai buna” pentru simptomele de care imi vorbesti poti sa incepi sa construiesti un argument pentru “simptome mimate, fara a-si da seama”. Alternativ, reactia conversiva (isteria) poate sa ia proportii complexe ca cele pe care mi le descrii, in care caz substratul psihogen al lor e probabil sa se afle intr-un complex sexualizant. Nu in ultimul rand, reactiile psihosomatice (si ele pot fi considerate ca a fi “mimetisme”) nu sunt acte volitive, ci mai degraba ramificatii vegetative dominate de descarcari de catecolamine si alte molecule de stress in reactie la anumiti stimuli.
Asadar, intr-un astfel de caz eu mi-as pune urmatoarele intrebari
a) consum de substante psihoactive? (alcool & droguri, medicatie cronica)
b) substrat organic? (e nevoie de un RMN cerebral pentru eliminarea posibilitatii unui proces expansiv intra-cerebral, a unei malformatii arteriale/ venoase/ arterio-venoase sau a unei cicatrice epileptogene)
c) evolutie progresiv spre dezorganizare cu agregarea simptomelor predominant in a) delir si b) simptome negative?
d) e barbat? e tanar?
In urma unui atare proces de gandire poti sa iti formulezi un diagnostic psihiatric de orientare. Daca ai suspiciunea ca este un caz psihiatric, vii la un consult psihiatric. Persoana de care imi vorbesti va primi un tratament care va rezulta in rezolvarea simptomelor, provocate de altfel de un dezechilibru intim in functionarea unui circuit numit mesocortico-limbic, printre altele.
G.
@Izabela:
Diagnosticul tau este unul fara echivoc, si pentru care trebuie sa urmezi tratament mult mai mult decat doar o luna. Atrofia corticala frontala a adultului reactioneaza mai putin, dar totusi reactioneaza, la corticotrofe ca Mentat-ul, Tonotil-ul sau Cerebrolysin-ul. Oricare dintre aceste substante trebuie insa prescrise de medic, si la recomandarea medicului. De asemenea, gabapentin-ul, vigabatrin-ul, lamotrigina, levetiracetam-ul etc. sunt substante care pot sa controleze/ amelioreze simptomele girate de afectarea lobului frontal.
Nu pot decat sa iti ofer un sfat foarte simplu: urmeaza tratamentul medicului pana la capat, nu intrerupe tratamentul fara sa ceri un feed-back medicului tau, si intreaba-l de neurotrofice care ar putea sa iti amelioreze circulatia locala in zona de atrofie. Iar daca simptomele tale nu se rezolva, nu e exclus sa isi afle origina in alta parte decat problema de care stii deja. Intr-un atare caz, mergi la neurolog si explorati alte optiuni diagnostice.
Mult succes,
G.
Pingback: » Vaccinul Gardasil - Isteria vaccinoidala cu iz de propaganda
Salutare!
Multumesc pentru explicatii!
As dori sa aflu parerea ta in ceea ce priveste urmatorii medici: dr. Viorel Poalelungi, dr. Florin Tudose, dr. Irina Ana Dan, dr. Radu Mihailescu. Am ajuns la aceste 4 optiuni si mi-e greu sa iau o decizie. Sugestii pls?
Jazzy,
Ce imi ceri tu e lipsit de etica in conditiile in care cu unii dintre ei lucrez, iar pe altii dintre ei nu-i cunosc suficient de bine sa-mi dau cu pararea. In conditiile de fata oricare ar putea ajunge la un diagnostic corect, si sa instituie un tratament adecvat. Conteaza mai putin profesionistul si mai mult alianta terapeutica pe care e nevoie sa o construiesti.
G.
Oops! Mea culpa! Multumesc inca o data pentru raspunsuri!
Toate cele bune si promit sa te citesc in continuare. 🙂
va multumesc mult pt raspunsul dat ,acum urmez tratamentul cu cerebrolysin de 10ml (10zile ),cavinton ,stugeron ,magnerot flamexin .
dupa tratamentul acesta de 20de zile urmeaza sa ma intorc la control .
Dar un singur lucru nu am inteles ,aceasta boala nu mai poate fi tratata sau incetinita ?Va multumesc inca odata !!!!!!!!
Pingback: Nu putem fi toti ingineri « Viitorul sună bine
Buna ziua,
As dori un sfat : Am o sora cam de 15 ani care sufera, cred eu, de o boala mintala. Am ajuns la aceasta concluzie vazand reactiile, actiunile si felul ei de a gandi. A inceput cu minciuna…adica, cand era mai mica, mintea tot timpul. Ajunsese sa ne minta in fata cu dovezi clare ca nu are dreptate. Iar acum pe langa minciuna a inceput sa aiba iesiri adolescente…periculoase(daca le pot numii asa) nu mai merge la scoala, nu mai asculta pe nimeni si, mai nou, pleaca de acasa.Ieri a fost a doua oara cand a disparut. Nu stie nimeni nimic de ea! Pur si simplu i-a zis mamei ca se duce la toaleta, i-a zis unei colege de-a ei ca pleaca la Bucuresti (Mama cu sora locuind la Tg Jiu)
Au fost la doctor impreuna, mama si sora, si au primit niste calmante si o discutie lunga cu psihologul…insa nu s-au mai dus! Ce pot face? Credeti ca exita vreo posibilitate de a o readuce la “realitate” fara complicatii?
Noi ne gandeam la un sanatoriu, unde sa nu aiba contact cu prietenii ei, unde sa aiba o consultanta psihica si unde, cred eu, si-ar putea redobandi mintea. Credeti ca mergem pe drumul cel bun?
Multumesc mult
@MiauMiau,
Inteleg ca exista probleme de comportament la sora ta, si reactiile pe care mi le descrii sunt de acord ca e normal sa te ingrijoreze. Ma intrebi daca exista vreo varianta “fara complicatii” prin care lucrurile sa se rezolve…mi-e imposibil sa-ti spun “da” fara sa stiu care e de fapt povestea surorii tale, cum i-a fost copilaria timpurie, care sunt relatiile cu parintii, care sunt relatiile intre parinti, care este pedigree-ul familial, daca manifestarile ei sunt in contextul dispozitiei ei sau nu, daca sunt pe fondul tensiunii de acasa (sau nu), si-asa mai departe.
Pot sa-ti spun in schimb ca un singur drum la psihiatru (nu psiholog) unde a primit “calmante si o discutie” e insuficienta, si este nevoie ca ea sa faca tratamentul medicamentos minim 3 – 6 luni iar discutiile sa continue pe toata perioada tratamentului cel putin 1 data pe saptamana.
Eu nu cred ca sora ta si-a “pierdut mintile”. Cred doar ca si-a pierdut coordonatele de viata, lume, prieteni etc. Sa o scoti din viata, din lume, din prieteni poate ca ar ajuta, dar ce te faci ca va trebui odata sa faca si drumul inapoi?
Poate ca e oportun sa consultati si alt medic psihiatru.
G.
Va rog foarte mult sa ma ajutati cu un sfat.
In urma cu 2 luni am dezvoltat o teama ca m-as fi infectat cu virusul hiv. Am facut teste la un laborator care au iesit negative. Insa nu am avut incredere in acel laborator si am cumparat un test care determina anticorpii de la farmacie. Este nou aparut pe piata. Dar cand l-am facut am atins niste componente din el si apoi a aparut teama ca m-as fi infectat de la test. Desi am vorbit si cu producatorul testului din canada, care mi-a spus ca nu contine virus, ci proteine sintetice care sunt echivalente cu unele ale vrusului si cu alti medici infectionisti care la fel m-au asigurat ca nu e nici un pericol, nu pot sa ma linistesc, acest gand ca as fi infectata mi-a acaparat toata viata, nici nu mai pot sa-mi desfasor activitatile normale iar noaptea visez numai asta. Gandul ca m-am infectat a capatat o mai mare amploare cand mi s-au inflamat niste gaglioni in axila. Eu am mai avut ganglonii inflamati in acea zona si in trecut si nu mi-am facut nici o problema.
Am fost la un psihoterapeut care mai mult rau mi-a facut, decat bine. Pentru ca m-a tinut o ora jumatate si mi-a povestit ce probleme a avut ea in viata, abia daca am apucat sa ii spun de problema mea, iar la sfarsit mi-a dat o reteta cu sedatif PC si grandaxin. Si vreau sa zic ca aceasta “doctorita” cu diplome multiple si alte alea are ditamai firma si cabinetul…. Asa ca nici nu am luat tratamentul si nici nu am mai avut curajul sa mai merg la vreun psihiatru, caci cine stie peste cina mai dau.
Va rog foarte mult sa ma ajutati cu niste sfaturi, pentru ca am mari probleme si in casnicie din aceasta cauza.
Va multumesc.
Kitty,
Imi pare rau sa citesc despre problemele tale. Cu siguranta spaima de o eventuala infectie cu virusul HIV este o chestiune suficient de greu de dus fara o consiliere in privinta a ce inseamna HIV/ SIDA. Am intalnit chestiunea asta intr-un numar de cazuri, intamplator recent la un adolescent cu o tulburare de gen care se batuse cu un coleg de orfelinat, seropozitiv, pentru ca “s-ar putea infecta”, si-apoi “stie el cum se ia boala asta”.
Impresia mea este ca tu stii suficient despre conditiile in care o persoana poate deveni infectata cu virusul imunodeficientei umane (HIV), ai facut toate lucrurile sanatoase pentru a te asigura ca nu ai luat aceasta boala; pe de alta parte, aud ca persista anxietate vis-a-vis de un lucru care pentru tine a insemna o trauma semnificativa.
Pentru simptomele de care imi descrii tu este poate nevoie de o interventie cu medicamente care iti calmeaza anxietatea, te ajuta sa dormi si te ajuta si cu sentimentele pe care poate le incerci la gandul “ce-ar fi daca vreodata as fi pusa in fata unui astfel de scenariu”. Astfel de medicamente sunt prescrise de medicul psihiatru. Insist foarte mult pe acest detaliu. Psihiatru. Nu psiholog. Nu psihoterapeut. Mi-ai cerut un sfat, iata-l. Cere-i medicului de familie o trimitere catre psihiatru, spune-i psihiatrului ce mi-ai spus si mie si asteapta-te ca vei primi o prescriptie medicamentoasa pe care va trebui sa o iei pentru o perioada de minim o luna, mai probabil 3 pana la 6 luni. Simptomele tale se vor ameliora cel mai probabil.
Mult succes,
G.
Pe prospectul anticonceptionalelor (Mercilon) scrie ca sunatoarea (care este folosita si ca antidepresiv) poate avea “efecte negative”. Despre ce efecte negative e vorba?
Pot sau nu pot fi administrate concomitent?
Ioana,
Sunatoarea induce metabolizarea enzimatica a compusului activ din Mercilon si prin asta scade nivelul plasmatic util de estrogen, i.e. scade eficacitatea contraceptiva. “Nenorocirea” face ca daca iei sunatoare (hypericum perforatum, St. John’s wort sau Klamath, e acelasi lucru) in timp ce esti pe pilula sa poata aparea sarcina nedorita. Iar asta, din perspectiva fabricantului de Mercilon, e rau, nu?
G.
Ok, merci frumos.
In acest caz sunatoarea ar putea fi compatibila cu POP (progestogen-only Pill) ?
Mda…deja am gugalit si am gasit ca nici mini-pill nu merge.
La invitatia lui tractoristu apar aici:
Sa incerc sa incep cu inceputul 🙂 si cu ce ma deranjeaza cel mai tare. Fac atacuri de panica din martie 2001, nu voi uita niciodata primul atac: eram in Bucuresti, terminasem o negociere, iesise bine, emotii nu avusesem si dintr-o data am simtit ca ma sufoc, ca imi este foarte frica si ca fac pe mine…eram in masina si la un semafor am sarit din masina ( de pe banda 3, parca) si am fugit la o toaleta in Pizza Hut…logic ca nu am facut nimic…au urmat transpiratii, o senzatie ca nu stiu pe ce lume sunt, ca nu realizez ce se intampla in jurul meu….
Si de atunci tot faceam atacuri de panica ori de cate ori plecam de acasa simteam ca inima mi-o ia la trap, nu puteam respira bine, simteam ca am nevoie sa merg la baie. Nu aveam nimic daca eram acasa, la birou oriunde altundeva unde exista o toaleta:)
In toata perioada asta mi s-a dat Calmepam…la inceput 1,5 mg apoi luam jumatate din doza….a fost oarecum bine, existau si perioade in care nu aveam nevoie sa iau, erau si perioade cand era suficient un Extraveral dimineata. Apoi doctora de familie mi-a dat Xanax ca cica e mai bun. Luam la inceput 0,50 pe zi dimineata….
Adevaratul calvar a inceput in octombrie 2006. Eram la birou, totul ok si dintr-o data am simtit ca ma sufoc, ca nu mai am echilibru, ca nu mai pot constientiza ce e in jurul meu, mi-era foarte rau si simteam inima batand foarte aiurea. Tensiunea imi oscila de la 14 cu 10 la 9 cu 5…..Am plecat acasa trebuia sa vina si sotul meu care insa m-a lasat balta…mi-era din ce in ce mai rau si nu stiu cum am reusit sa chem un taxi si sa merg la urgente, unde dupa ce am fost tinuta in picioare si nebagata in seama vreo 20 de minute am fost trimisa in policlinica. Acolo mi-a facut un EKG si doctora mi-a spus asa: vad ca va e rau, ca sunteti congestionata tare la fata, dar nu aveti nimic, mergeti acasa! Am plecat, ce era sa fac?
In saptamana urmatoare mi-a fost foarte rau, mergeam la serviciu dar…era groaznic. Nu puteam manca decat 2-3 covrigi pe zi si pana la urma nu am mai putut manca nimic! Am incercat intr-o zi sa iau cateva lingurite de iaurt si efectiv nu le-am putut inghiti! Aveam frisoane foarte puternice, efectiv tremuram de il zgaltaiam si pe barbati-miu:)) Am plecat la Urgente la o policlinica particulara unde mi s-a facut o perfuzie cu glucoza, ca, mg, b1, b6, metoclopramid. Mi-am revenit si am fost ok cateva zile…insa in saptamana aia slabisem 7 kg si de abia ma mai tineam pe picioare.
Am umlat pe la nu stiu cati doctori: analizele bune inclusiv cele de tiroida ( doar in ultimul timp mi-a iesit calcemia mica pentru ca nu mai gasesc ca mg injectabil, faceam 5 injectii pe luna )Singurele boli pe care stiu ca le am sunt o gastrita de reflux, o spondiloza fara dureri dar de la care iti vine sa iti iei campii de ameteala si mai nou emfizem pulmonar si fibroza ( de la cat fumez ). Iau Xanax , cate o jumatate de pastila de 0,25 pe zi dimineata, si practic atacuri de panica fac foarte rar – atacuri de panica asa cum le stiu.
Mi-e rau aproape tot timpul!!!! Am o ameteala vesnica, nu respir bine, am tulburari de echilibru, subfebrilitate, mai imi amorteste cateodata fata, ma deranjeaza ochii ( ma doare globul ocular ) Nici nu mai reusesc sa imi dau seama daca e de la anxietatea sau chiar am ceva!!!! SI de vreo 2 saptamani pulsul meu sta numai intre 90 si 115 desi normal e de 74.
Sunt obosita dincolo de limita, am momente in care efectiv nu mai pot sta nici in picioare, nu am putere!!! Casa, serviciu, fac si un master…..
Lucrurile nu merg bine nici acasa ( sotul e un individ caruia ii pasa numai de el, spre ex. cand imi era foarte rau si chemasem salvarea l-am rugat sa astepte 5 minute sa le deschida poarta ca eu nu eram in stare sa merg pana la poarta, a plecat si a lasat poarta deschisa si m-a lasat singura acasa ) la serviciu raspunderea e mare, presiunile si mai mari, iar stress-ul …….
Ce ar mai fi de spus? Ca mi s-a spus de catre mai multi doctori ca am sindrom de oboseala cronica, unii au spus de tulburare neuro-vegetativa, psihiatru ca am o tulburare generalizata de panica. Ca fac psihoterapie ( psihanaliza) de mai bine de un an si incepe sa ma enerveze faptul ca eu ar trebui sa ma schimb dupa mediul si de aici deduc ca nu ar exista nici cea mai mica posibilitate de compromis, ca un mod sigur de a face un atac de panica este sa fiu lasata singura acasa, ca am 34 de ani, 180 cm si 54 de kg si iau anticonceptionale si ca atacurile mele au aparut dupa ce in februarie 2001 mama mea a murit de cancer dupa o lupta de 4 ani pe care am dus-o impreuna cu ea si de fapt a cam fost ajutata sa moara.
vai, irina… 😦
Irina,
Poti sa-mi scrii la mutsunake@andreanum.org. Cred ca avem de discutat.
G.
si eu ma gandisem la funie, fara sapun,dar cu mult alcool…dar ghinion, n-a fost sa fie…mai degraba ti-as cere sfaturi despre cum sa-mi fac curaj sa ma spanzur…altfel e inutil…
in fine, anunt ca am un blog fecioaramaria.wordpress.com dc vrei sa ma bagi in blogroll…
ah, cat de curand voi scrie un articol despre sinucidere din perspectiva mea…o sa te anunt…
Buna seara!
Poate puteti sa ma ajutati si pe mine cu un sfat, orice…
De 2 luni am ameteli, simt ca imi este amortita jumatatea stanga a capului, ma doare ceafa, imi sunt incordati umerii, ma doare deasupra ochiului stang si parca mi se pune un nod in gat… med. de fam. mi-a recomandat Tiolin si Vagostabyl, am luat 10 zile, m-am simtit mai bine dar apoi au revenit simptomele. Am fost la neurolog unde mi s-a pus diagnosticul Tension Headache si am primit Tanakan, Movalis, Lyrica si Milgamma N. Am facut tomografie, totul a fost in regula mai putin la col. cervicala unde s-a vazut o rectitudine de profil de care stiam oricum. Inca nu mi-e bine, nu mai iau Lyrica pentru ca mi-e f. rau dimineata, ma trezesc mult mai ametita decat sunt, mi se impleticesc picioarele si sunt somnolenta, desi med. neurolog mi-a recomandat sa iau in continuare caci ma voi obisnui cu acest med., eventual sa-l injumatatesc.
Nu mai stiu ce sa fac, am inteles ca in mare parte stresul este de vina.
Va multumesc!
Mara
Mara,
In primul rand mii de scuze pentru raspunsul foarte intarziat. E foarte posibil ca intre timp ai si uitat de mesajul tau.
Deci. Tulburarile algice de tip cefalee (durere de cap) sau dureri musculare (mialgii sau miartralgii) fac parte dintr-un conglomerat de tulburari la care in primul rand esti dator sa cauti o cauza organica. Pe romaneste adica, mai intai de duci la internist, reumatolog, apoi te duci la neurolog, si-abia apoi daca nu ai primit vreun diagnostic de la primii vei fi indreptat(a) spre psihiatru. Psihiatrul iti va evalua starea psihica/ emotionala si in primul rand te va intreba…
Ce s-a intamplat acum 2 luni?
Cu mici exceptii, toate tulburarile afective pot sa comporte un grad diferit de somatizare. Somatizare inseamna ca mintea/ creierul nostru (una si acelasi lucru) transforma biochimic mesaje limbice, de afect, in semnale corticalizate de durere fizica. Iata de ce si depresivul, si anxiosul, si traumatizatul si astenicul, si obsesivul si paranoicul pot la un moment dat sa aiba un grad mai mare de durere. Anestezia si analgezia de cauza psihogena apar – prin comparatie – in sindroamele conversive sau in socul acut post-traumatic.
Deci, Mara, mergi la un psihiatru care va cauta sa iti ofere un sprijin psihofarmacologic in legatura cu intrebarea de la paragraful precedent, la care se poate adauga psihoterapie. In prezent in Romania doar Lyrica (pregabalin) este aprobata pentru tratamentul durerii de cauza neuropata. In US a fost aprobata recent si duloxetina, un antidepresiv, pentru tratamentul specific al fibromialgiei; pentru duloxetina, insa, trebuie sa primesti un consult psihiatric de specialitate inainte.
G.
salut va spun tuturor dupa aproape un an. am recitit astazi lucrurile pe care le-am scris mai sus si raspunsurile pe care le-am primit si care mi-au fost de capatai la momentul respectiv. m-am infiorat . a fost o perioada groaznica. Acum scriu pentru a da, si sper sa ramana asa, un final fericit intamplarilor. De fiecare data cand cauti ceva pe net ajungi de la o raceala la cine stie ce forme agravante, dupa care nimeni nu mai spune finalul. Te infricosezi. Acum, la un an de zile, sotul meu a terminat tratamentul, ne-am luat masina noua, are in plan sa isi schimbe serviciul cu unul mai bun iar fetita mea are un tata. Se joaca impreuna, ies la plimbare, este acolo pentru noi. Intr-un an nu a baut absolut deloc, cateodata o bere fara alcool. Zice ca probabil va mai bea vreodata la cate o petrecere un pahar ca sa dea noroc. Sper, spre binele nostru sa fie asa pentru a nu mai trece niciodata prin acele clipe. Spre exemplu, imi aduceam aminte ca internarea a avut loc chiar inainte de Pasti si eu o intrebam pe dr daca nu se poate dupa .mi-a raspuns ca si anul viitor va fi Pasti . Si a avut dreptate A fost si inca unul frumos. Va doresc tuturor tot binele din lume . Iar tie, Mutsunake sa ne ramai mereu aproape pentru ca mie una mi-e bine cand stiu ca esti aici.
Andreea
Salut Andreea,
Eu iti multumesc pentru mesaj. Felicitari amandorura,
G.
Mutsunake,
Mai demult vorbeam despre ceea ce eu am numit depresie justificata, in cazul bolnavilor cronici, la care vestile proaste se tot aduna si la un moment dat simti ca nu mai poti.
Spuneai atunci de existenta unor pasi si pentru astfel de persoane. Am cautat pe site sa regasesc postarea ta, dar nu am reusit. Te rog din suflet mai mentioneaza o data acest subiect. Si daca exista cumva vreo denumire anume asociata cu asa ceva sau vreun articol pe care-l sti cu acest subiect, te rog mentioneaza-le. Am tot cautat pe google, dar nu am gasit (sau poate nu am stiut unde sa caut) prea multe despre sustinerea psihologica si depresia care incet incet mananca viata cuiva si asa batut de soarta.
am 16 ani si as dori sa ma ajuntati cu un sfat.in primul rand sunt obsedata de o persoana(cunoscuta -e chiar unul dintre medicii psihiatrii la care am fost) in sensul ca imi imaginez ca sunt cu ea si-i vorbesc..monologhez tot timpul atunci cand sunt singura si de cele mai multe ori imi spun gandurile acestei persoane..nu am halucinatii, deci nu vad si nu aud nimic..ma ingrijoreaza ca am inceput sa spun unele cuvinte in soapta sau cu glas tare.In al doilea rand,am si depresie atipica,dupa cum zice unul dintre medicii la care am fost pe motiv ca plang–am fost la mai multi medici -o data la un med la bucuresti(am stat internata 3 saptamani si mi-a spus ca am dismorfofobie-pe atunci plangeam pe motiv ca nu eram multumita de felul in care arat),alt medic mi-a spus ca am depresie atipica,un altul mi-a spus pur si simplu ca nu am nimic si cea la care merg acum mi-a zis din nou depresie(am stat din nou internata 2 si 1 saptamana,am luat pastile dar acum nu mai mi-a dat niciun tratament..tin sa mentionez ca am un temperament coleric si trec de la o stare la alta foarte usor fapt pentru care medicii la care am fost au toti alta parere despre problema mea.(pana acum am luat;magrilan,anxiar,rispoleplt si orfiril)pana la urma ce am?ms anticipat
Salut, uite si povestea mea, in speranta ca reusesti sa ma a ajuti. Cand veam 19 ani , acum am 34 , s-a intamplat sa-mi fie prima data rau. Nu mancasem nimic toata ziua iar seara cand am vazut mancarea in farfurie mi-a venit rau ,greata frisoane stare de agitatie si neliniste . Acesta a fost inceputul pentru ca am ramas cu o frica ceva nedefinit, o stare de neliniste de anxietate si un pumn in stomac, care aparea mai puternic cand ieseam din casa asa ca o vreme nu prea am iesit din casa. Am tot fost pe la medici , calciu, vitamine,calciu, vitamine ….si nimic. Mi se intapla sa-mi fie foarte rau , totusi nu e vorba de un atac de panica, e o frica o stare de emotie puternica pe care nu stiu cum sa o descriu ca atunci cand dau un examen, imi vine sa o iau la fuga si am impresia ca o sa inebunesc, nu mai pot manca nimic si cred ca o sa ajung anorexeica,(dupa primul episod am slabit 10 kg si nu am reusit nici pana acum sa pun mai mult de 3) mintea mea a devenit un capm de lupta care ma stoarce de energie, sunt un monolog infernal si nesfarsit,asa incat ma simt mai mereu obosita. Am ajuns sa am stari depresive lungi de luni de zile, foarte neplacute si ma obsedeaza gandul ca am sa sfarsesc la nebuni. Starile de care iti vorbeam pot dura intens cate 3,4 ore si odata declansate nu le pot opri cu nimic. Daca sunt la serviciu fac eforturi extraordinare sa ma concentrez, si atunci simt o gheara in ceafa (mentionez ca am avut tot timpul dificultati de concentrarea atentiei), am o stare de disconfort in piept si am impresia ca inima bate mai repede si mai tare , totusi pulsul arata mereu normal.Starile astea apar dimineata si foarte,foarte rar seara. Am ajuns si la psihoterapie,vreo 4 ani, fara nici un rezultat. Desi mi-am dat seama ca nu o sa-mi rezolve problema am mers in continuare pentru ca im placea conversatia cu el. De curand mi-a fost foarte rau si ma hotarasem sa merg la psihiatru pentru pastilele pe care le-am evitat mereu.Am intrat pe forumuri sa vad pareri si acum sunt descumpanita, pentru ca in general oamenii sunt nemultumiti de tratament, mi-e si foarte frica sa nu dea dependenta.Citindu-le povestile aproape ca m-am simtit norocoasa pentru ca eu nu am totusi simptome atat de severe.La mine e mai mult o frica …de frica care pana la urma produce starea, cateodata am impresia ca ma sperii si mi-o provoc singura( da, stiu ca sunt coerenta nu gluma:)chiar am dificultati cand vorbesc depre asta , mi s-a intamplat si la psihoterapie. ) De exemplu acum plec in concediu la mare si in loc sa ma bucur mi-e frica – daca o sa-mi fie rau?- asta pentru ca am experienta faptului ca in concediu mi-a fost adesea rau. In sfarsit, pot sa iti mai spun ca acum iau de aproximativ o luna sunatoare comprimate( in care eu imi pusesem mari sperante in urma documentarilor de pe net) , vagostabil, betaserc si ginko la recomandarea medicului de familie pentru ca am avut niste ameteli, si de un an de zile omega3. Nu stiu ce sa mai fac am impresia ca nimic nu ma ajuta si resimt aceasta situatie ca pe un handicap, e neplacut sa te trezesti in fiecare dimineata si sa simti ca te incolteste frica, gandurile despre frica, sa te intrebi mereu daca esti normal sau nu, etc. Cred totusi ca daca asi reusi sa opresc starile de anxietate chiar la inceput lucrurile ar sta altfel. Poti sa-mi recomanzi ceva in acest sens? Multumesc!
Buna, am si eu o intrebare in legatura cu o alunita ce o am pe piept.
Inainte de a o exciza e obligatoriu sa consult un medic dermatolog?
Am fost anul trecut la unul, insa m-a scanat cu lipsa de interes fara dermatoscop, doar cu ochiul liber.
Am vorbit de curand cu un medic(nu de specialitate ce-i drept) care mi-a spus ca o femeie si-a scos o astfel de alunita si curand dupa aceea cancerul i s-a extins la sani, si ca daca nu isi extirpa alunita nu patea nimic.Desi m-a speriat putin imi pare cam dubios acest caz.Nu cred ca scoaterea alunitei i-a provocat cancer femeii.
Revenind la problema mea, alunita (de marimea unui agocalmin) e uscata pe deasupra , iar atunci cand fac baie se inmoaie si are un fel de strat alb gelatinos.Culoarea ei variaza, pe margini e mai deschisa iar spre centru mai inchisa. Astept cu nerabdare niste sfaturi cat mai curand .
Multumesc anticipat.
Ma tratez cu sertralina de un an si jumatate,in urma cu un an am incercat sa renunt dar gandurile nebune si lipsa somnului m-au convins sa incep din nou tratamenul.Doza zilnica este de 25 mg asentra si ma simt cam obosita,cateodata dorm mai bine,alteori nu.Am 44 ani si am inceput sa adaug la tratament gerovital h3-dorm mult mai bine.Ce efecte secundare va avea asentra asupra corpului meu?
Buna din nou!
Acum sper ca am nimerit la mutsunake 🙂
Am o problema…cred ca mama este bonlava,prin comportament,gandire,actiunilepe care le intreprinde,toate ma duccu gandul la paranoia.
Din ce se gasesc informatii pe internet,din pacate,i se cam potrivesc toate.
Intrebarea mea vine acum…cum imi dau seama fara a merge la un specialist,pentru ca deocamdata iese din calcul,daca este cu adevarat bonlava sau mi se pare.
Mi-ar prinde tare bine sfatul tau,o parere.
multumesc.
Salut Iacob, salut tuturor, in al doilea an de MAQ.
In primul rand multumesc pentru mesaj. Revizuind ce-am scris anul trecut, am realizat ca poate prea rar am intors privilegiul de a auzi povestile voastre de viata, fiecare in parte sigur altfel decat apare aici, un mic “crampei” de adevar.
Nu stiu daca mama ta e paranoica. Nu stiu daca are o tulburare paranoida, sau o paranoia in contextul unei demente, sau altei boli cerebrovasculare. Dar daca are oricare dintre acestea, e problema ei, nu e problema ta. Ar fi fost a ta daca mi-ai fi zis “cred ca sunt paranoic, bolnav prin gandire actiune etc”.
Astfel incat ajungem la veritabila formulare care e de fapt “am o problema ca vreau sa o ajut pe mama si nu stiu cum, si nu stiu exact ce are”.
Nuca dura a situatiei, si ti-o spun strict generic, e cum o aduci la doctor. De obicei cu paranoizii functioneaza solutiile de ajutor, adica “eu am o problema, tu n-ai nimic, vino cu mine ca m-a rugat domnul/ doamna doctor ca are nevoie sa-i povestesti despre mine”. Deci, Iacob, ca s-o ajuti pe mama, va trebui sa iei in calcul un specialist cu care sa discuti mai pe larg dar, in cele din urma, si sa mergi cu mama la el.
Daca problemele ei reprezinta o schimbare de la felul ei de-a fi in trecut, si nu se explica doar prin greutatile vietii, poate vrei totusi sa o vada si un neurolog. S-ar putea sa-ti recomande un RMN, costa undeva pe la 500 – 600 de RON, dar merita banii.
G.
Pai,o vizita la medic iese din ecuatie pentru ca locuiesc in strainatate si ea este in vizita.
Sincer,nu-mi amintesc cum a fost in trecut.A fost o bucata buna,de cativa ani alcoolica,banuiesc ca atunci si-a avut debutul boala ei psihica.Inainte de aceasta perioada nu imi amintesc prea multe.
Pe perioada cat a baut,a avut nenumarate tentative de sinucidere,plus cateva replize de halucinatii.Cand sustinea ca a vorbit cu fantoma bunicii,ca a vazut un inger in mijlocul camerei sau cum camera s-a luminat dintr-o data.Atunci le-am pus pe seama alcoolului.
Apoi a reusit sa renunte la alcool.Eu dupa cativa ani am plecat si am tinut legatura telefonic,sau cu ajutorul internetului.Ne vedem o data pe an.Cat am fost in casa parinteasca nu mi s-a permis la drept de apel.Ma supuneam orcarei situatii,fara sa ma gandesc prea mult.A avut o grija excesiva intotdeaua.Daca intarziam 5-10 minute,facea zeci de scenarii si o gaseam suparata iar cand ma vedea pufnea in plans.
La orice cearta,discutie,imi spune ca am ceva cu ea,ca tot ce fac este intentionat si bine planuit dinainte.Ca imi doresc sa plece,ca stie ea ca ne sta in gat.
Intotdeaua este suspicioasa,nu accepta niciodata o alta parere.Sustine cu multa convingere ca ea are dreptate.
Nu putem comunica,orice cearta duce la scandal,la trantit usa in urma ei,plans si toata noaptea dupa caz,gandit fel de fel de lucruri care mai de care de domeniul fantasticului si nu accepta faptul ca intr-o cearta sunt ambii parteneri vinovati,ea n-a facut nimic rau,niciodata.
Cauta motive sa nu fie fericita.Cauta “vinovati”,pe care arunca toata supararea ei.
In ultima vreme sustine ca eu nu sunt fericita cu viata mea,ca ea stie mai bine.Asta indiferent de cate ori i-am explicat ca eu sunt foarte multumita si fericita.Imi raspunde ca zic eu doar asa,sa ma aflu in treaba.
Minte,ne pune cuvinte in gura.Si din asta face un scandal,sustinand ca am jignit-o.
Am expus cateva din cele mai fregvente situatii.
Da,am o problema,eu nu mai stiu cum sa ma port cu ea si cum sa o ajut.Cum sa ne ajutam impreuna.
Si de ce mesajul meu suna cam anemic inainte..,pentru ca la orice vorba pe care i-am spus-o,de ex:ai spalat legumele astea?ai bagat biberoanele in solutie? sa sara in sus,sa se supere si sa spuna ca eu mereu ii fac doar observatii,ca nu face nimic bine,niciodata.Si pentru a convietui cat de cat impreuna,am zis sa tac si sa nu mai zic nimic,indiferent de provocari si s-au strans pana s-a umplut paharul.
Si acum sentimentele imi spunt impartite,dar lasand toata frustrarea mea la o parte,doresc sa o ajut.
Banuiam.
Imi pare evident ca mama ta nu e o companie foarte placuta 🙂 Pe de alta parte, e de bun simt ca viata ei nu e foarte frumos colorata. Nu cunosc detalii, si nu ma hazardez sa judec situatia familiei tale, dar de obicei cand o femeie bea, nu bea de fericire. Chiar daca formulele folosite de ea sunt incadrabile – sa zicem – la paranoia, mai degraba imi pare ca face ce face ca sa genereze atentie in jurul ei, si prin asta sa isi scada nivelul de anxietate care a fost dintotdeauna. Un fel de “baietelul care striga Lupul”. Or oamenii cand se simt amenintati vor cauta explicatii, chiar daca nu dintre cele mai …ihimm…sanatoase. Cred ca putem fi de acord ca, intuitiv, mama ta face ceva, orice, pentru a respira mai bine in propria ei viata.
Ca o nota, paranoicii nu pufnesc in plans cand le ajunge copilul acasa. Oamenii foarte ingrijorati, in schimb, da.
Deci, doamna Iacob :)…sa fie oare posibil ca aschia nu a sarit foarte departe de trunchi? Sugestia mea ramane in picioare, exista medicamente care o pot ajuta pe mama cu problemele ei de anxietate si de testare a realitatii, medicamente mai bune decat alcoolul pe care il bea ca sa isi scada angoasa. Banuiala mea e ca mama ta e foarte nefericita, o nefericire biologica si care, odata rezolvata, ar lumina nu doar incaperea, ci si viata celor din jurul ei. Imi pare ca are nevoie sa aiba dreptate pentru ca de dreptatea asta depinde o stima de sine deja fragila. Un paranoic n-are nici o problema sa fie criticat, aluneca pe langa el. El cu nedreptatea are ce are 🙂
G.
Iti multumesc pentru franchete! Ma ajuta mult. Simt nevoia de niste dusuri reci si ma simt mai linistita ca tu consideri ca mama nu este decat anxioasa. Ma bucura pentru ca asta inseamna ca exista o portita pentru rezolvarea problemei.
De cand am ajuns la concluzia ca mama ar putea avea paranoia nu am mai avut liniste. Concluzia mea a fost foarte pripita si bazata decat pe informatiile capatate de pe net. M-a socat pur si simplu ca tot compartamentul ei se potrivea perfect cu cel al paranoicilor.
Este foarte adevarat ca mama nu a avut o viata tocmai fericita si intotdeauna a avut diferite probleme legate de existenta si de viata sentimentala si asta probabil a dus-o la alcoolism dar eu nu stiu prea multe despre motivele pentru care a inceput ea sa bea pentru ca eram un copil. Multe din actiunile ei de atunci le-am condamnat pentru ca mi-au afectat copilaria si adolescenta. Nu aveam cum sa inteleg atunci ca ea trece prin momente dificile pentru ca eram eu prea afectata de situatie si eram un copil.
Acum, adica dupa ce a renuntat la a bea, imi este greu sa ma intorc in trecut si sa incerc sa descopar cauzele de atunci pentru ca vreau sa trec peste tot ceea ce a fost si nici ei nu ii face bine sa i se aminteasca. Eu as spune ca incerc sa uit, deci sa iert si sa inteleg ca orice om are o perioada in viata cand clacheaza.
Toate bune si frumoase pana aici daca mama nu s-ar fi comportat foarte ciudat acum. Si am sa incerc sa fiu mai explicita. De ce ciudat? Am sa incep cu inceputul.
De cand imi amintesc a fost extrem de panicoasa in ceea ce ii priveste pe copii ei, adica pe mine si fratii mei. Din pacate copii ei nu mai sunt alaturi de ea acum pentru ca s-au casatorit si ea traieste singura. Obisuim sa vorbim prin intermediul internetului, chat sau emailuri. Daca se intampla sa nu ii raspund la un mesaj intra in panica si am inteles din spusele ei ca isi imagineaza tot felul de situatii care mai de care mai inspaimantatoare ca eu as fi avut un accident, ca copii mei ar fi cazut pe scari si eu as fi la doctor si asa mai departe. Asta a fost primul lucru care mi-a dat de banuit ca ceva nu este in regula dar am pus totul pe seama singuratatii si a dorului.
Apoi am chemat-o pe mama la mine si locuieste cu mine pentru o perioada de timp limitat. Pentru o luna de zile nu a parut sa fie nici o problema, dar dupa aceea a inceput sa fie foarte sensibila si nervoasa si sa imi interpreteze vorbele sa se supere pe mine pentru felul in care ma port cu ea. Si ceea ce mi-a dat de gandit a fost ca intr-un moment am incercat sa ii arat ca nu are dreptate intr-un anumit punct si raspunsul ei, cu care deja eram obijnuita dar nu l-am constientizat ca atare, a fost ceva de genul ( Dai toata vina pe mine, Eu sunt vinovata pentru tot, Vrei sa scapi de mine) Poate ar fi bine sa iti mai spun ca incerc sa ma port cat pot de frumos cu mama dar uneorise intampla sa imi mai scape si niste vorbe care o deranjeaza. Dar toate lucrurile care o deranjeaza pe ea, altcineva nu le-ar lua in seama. ca sa iti dau un exemplu, i-am spus ca sunt obosita si ea a luat-o ca o acuza la adresa ei, ca eu as fi zis ca nu ma ajuta indeajuns. Ideea este ca eu nu vreau sa o barfesc pe mama aici, pentru ca asa am impresia ca am inceput sa fac, eu vreau sa iti fac o imagine cat mai clara asupra situatiei.
De la faza cu oboseala si de la afirmatia ei ca dau vina pe ea pentru tot ce se intampla, am ramas in cap ca poate ar avea Mania Persecutiei, care sincer nu stiam ce inseamna la momentul respectiv.
Am cautat pe net si am gasit ca este legata de Paranoia si de aici am tras concluzia ca se poate sa fie bolnava. Ceea ce mi-a usurat pe moment gandirea pentru ca asa imi puteam explica tot comportamentul ei toata sensibilitatea si suspiciunile.
Asta a fost povestea cu paranoia.
Te-as ruga sa imi spui cum m-as putea purta cu mama ca sa o ajut sa treaca peste anxietatea ei. Medicamentos este mai greu pentru ca probabil daca as incerca sa ii spun s-ar supara pe mine considerand ca o fac nebuna. Ce aiurea suna… Cum sa ma port cu mama. .. Spune-mi te rog daca anxietatea se vindeca… daca este o boala, sau doar o stare. ..
Nu am precizat ca mama este o persoana inteligenta.
@Iacob:
Adevarul gol golut este ca majoritatea actiunilor altruiste din partea familiilor de anxiosi nu fac altceva decat sa intareasca un cerc vicios in care, cu cat “raspunzi” mai simetric proiectiilor anxioase ale omului (gen: “mi-am imaginat ce e mai rau, ca o sa mori, ca o sa cazi pe scari si-o sa-ti rupi gatul”), adica “nu, n-am murit, n-am cazut pe scari, cum poti sa gandesti asa ceva?”, cu atat perpetuezi ciclul.
Am o pacienta care a fost torturata toata viata ei de o mama care a avut-o dupa 6 sarcini ratate si, drept urmare, o suna acum de 50+ ori pe zi (asta inseamna cam de 4 – 5 ori pe ora, uneori chiar mai des), zi de zi, 365 de zile pe an. Suflet bun ce este, a cautat sa nu-si supere mama, si i-a raspuns la telefon. Ca doar ce era sa faca?
Pe de alta parte, a nu trata/ corecta distorsiunile de gandire ale acestor oameni in situatii de separatie le provoaca multa, uneori chiar foarte multa suferinta; care suferinta cheama la o constructie, un fel de struto-camila intelectuala, care de obicei n-are nimic de-a face cu Self-ul suferind al individului ci, indirect, cu o situatie traumatica in care el reuseste sa gaseasca vocabular pentru furtuna lui interioara. Pur si simplu singurul mod in care reusesc sa digere distanta e printr-un scenariu catastrofa care, nu de putine ori, chiar s-a petrecut in viata lor.
Or aici inteligenta n-are nimic de-a face. Pana si cei mai destepti cad prada capcanelor emotionale pe care si le pun de unii singuri; e ca si cum s-ar amorsa pentru stress-ul incredibil de a fi adulti in vietile lor.
Ce poti tu sa faci?
1. Confrunta problema cu blandete. Nu fa o revolutie, ci alege un domeniu in care crezi ca ai putea sa ai o mica victorie, una pe care sa poti capitaliza mai tarziu. Sa zicem cu comunicarea prin telefon, sms, chat, etc. Stabileste un program regulat la care sa va auziti la telefon; chiar daca exista presiuni si telefoane intre, mentine orarul predictibil. Daca mama se infurie, confrunta faptul ca tema emotiilor ei e nevoia de controla comunicarea dintre voi si anxietatea ei ca nu poate face asta cand isi doreste.
2. Incurajeaza momentele ei de succes acolo unde reuseste sa-si stapaneasca gandurile, sau daca judeca bine nu uita sa-i oferi feed-back pozitiv pentru asta. Niciodata nu suntem suficient de “maturi” incat sa ne imbratisam singuri cand ceva ne iese bine. Cu atat mai mult la batranete, cand simtim fragilitatea timpului trecand peste noi.
3. Adeseori anxietatea intre femei se naste din teritorialitate si raportul de putere, mai ales daca si tu, la randul tau, esti mama. Daca ea sta la tine pe o perioada limitata, poti sa fii de acord ca ea, ca musafir, resimte mai mult decat tine stress-ul distantei de casa; tu esti “la tine”, pana la urma, ea nu. Si-atunci a-i acomoda o parte din rutina ei obisnuita nu e o tragedie in devenire, ci o fapta buna in care amortizezi mici detonari intarziate.
Oh, nu in ultimul rand, oricat de anxioasa ar fi la ea acasa la tine acasa va fi si mai anxioasa. Scopul, pe cat posibil, este ca ea sa ramana autonoma si sa fie stapana zilelor ei. De aici de altfel si identificarea proiectiva “voi vreti sa scapati de mine” (de fapt ea vrea sa scape de voi si e inacceptabil sa spuna asta mai ales cand e “musafir”).
Cele bune,
G.
Multumescpentru promptitudine si pentru intelegere si pentru faptul ca imi spui adevarul in fata chiar daca doare, ma bucur ca mi-ai aratat unde gresesc, stiu ca nu va fi o rezolvare foarte rapida dar macar acum stiu ca si cum ii pot face viata mai frumoasa.
Multe dintre cele pe care m-ai sfatuit sa le fac sunt lucruri incercate de mine intr-o anumita masura si trebuie sa recunosc ca in perioadele in care ma purtam cu foarte multa grija cu mama, parca era mai linistita. Dar probabil nu am perseverat, am obosit la momentul respectiv si asta doar a intristat-o si mai mult.
Am sa incerc, imi promit acum ca am sa incerc sa fiu mai intelegatoare si poate cu o doza mai mare de dragoste voi reusi sa suplinesc ceea ce ii lipseste ei.
Simt o eliberare enorma pentru ca, spuneam si intr-un mesaj anterior, vad o portita, am ceva de unde sa ma apuc.Sper sa fie un nou inceput.
Iti multumesc inca o data pentru timpul pe care l-ai daruit sufletelor noastre si iti doresc numai bine si sa iti ajute Dumnezeu asa cum si tu m-ai ajutat pe mine.
Numai bine.
Sunt fiul unei mame care sufera de depresie de vreo 6 ani, cu preponderenta in sezonul rece. As fi foarte incantat daca as putea lua legatura cu dumneavoastra pentru programarea unor sedininte la dumneavoastra. Sunt absolut incantat de profesionalismul dumneavoastra. enkidul@yahoo.com este adresa mea de mail, iar numerelw mele de tel sunt: 0743180992, 0720550243. va multzumesc foarte mult.
Vlad,
Nu m-as grabi sa-mi pun nr. te telefon pe un domeniu public. E loc de abuz. Poti sa-mi scrii la gdiaconu@yahoo.com, spune-mi problema ta si eventual programam o intalnire.
G.
buna.am si eu nevoie de ajutor sunt asa de disperata:(fratele meu s-a nascut cu oligofrenie(stare f grava),fratele mamei mele este bolnav de schizofrenie…s-a imbolnavit pe cand era in anul 3 de facultate,iar sora mamei mele are si ea o fata f bolnava s-a nascut si ea la randul ei asa cred ca e oligofrena dar cu o stare mult mai avansata.sunt casatorita,eu si sotul meu ne iubim atat de mult si ne dorim un copil f curand .imi este f teama ca voi naste un copil bolnav.ce sanse sunt sa am copii bolnavi psihici?
Salut Ana-Maria,
Intrebarea ta e una cat se poate de justa, situatia ta intr-adevar una serioasa, dar nu m-as grabi sa-i spun disperata.
Din cate inteleg, vii dintr-o familie in care exista ceea ce numim “incarcare de boala mintala”. Asta inseamna ca exista variante de gene care se transmit in familia ta si care sunt asociate cu anumite boli psihice. Aceasta asociatie face ca tu, de exemplu, sa fi avut 10 – 20 de ori mai multe sanse sa ai la randul tau o afectiune psihica, si sa ai undeva la 4 – 8 ori mai multe sanse sa ai un copil cu o afectiune psihica.
Aceste cifre inseamna mult, dar nu inseamna totul.
Iti dau un exemplu, ca sa intelegi la ce ma refer. Uite, masinile de exemplu fac teste de rezistenta, fiabilitate, si siguranta pasagerului. Sistemul se cheama NCAP, si poti primi oriunde intre 0 si 5 stele. Dacia Logan a primit, cred, 3 stele la testul NCAP; Renault Megane a primit 5 stele. Asta inseamna ca in caz de accident ai sanse mai mari sa traiesti daca esti intr-un Megane, comparat cu un Logan. Dar la fel de bine, daca tot te-ai suit, poti alege sa mergi un “pic” mai prudent, si tot sa ajungi la destinatie, si cu un Logan.
Aidoma, vulnerabilitatea genetica e un “continator”, “materialul clientului” peste care se astern multi alti factori care contribuie la boala. Iata de ce n-ai sa ma auzi vreodata, pe mine si majoritatea psihiatrilor, descurajand persoanele din familii precum cea pe care mi-o descrii, sa aiba copii. Dimpotriva. Un risc relativ de 10 ori mai mare, de exemplu, functie de penetranta genei poate totusi sa insemne (si la schizofrenie asta e situatie de exemplu) ca persoana are un risc relativ (RR) populational de doar 15 – 25%, adica moderat, de a dezvolta BOALA.
Grija mea, atunci cand sunt intrebat de astfel de lucruri, este ca viitoarele mamici sa-si faca un screening de afectiuni in mod obisnuit asociate cu defecte de dezvoltare, si boli psihice serioase. Acest screening intra in obligativitatea fiecarei mamici odata ce-a aflat ca este insarcinata, sau care-si doreste copii. Avand in vedere ca exista doua cazuri de retard mintal moderat/ sever in familie, un prim pas ar fi cariotiparea acelor persoane pentru a vedea daca sufera de un sindrom genetic. Presupunand ca este un sindrom genetic, ar trebui ca la randul tau sa iti faci un cariotip sa vezi daca esti purtatoare a aceluiasi defect in varianta “atenuata” sau deloc (heterozigotie), si respectiv daca sotul tau e sau nu heterozigot la genele respective.
Pe romaneste asta se cheama “sfat genetic”.
Apoi intervine screening-ul pentru tulburari ale viitoarei mamici care pot compromite dezvoltarea copilului in-utero, in speta tulburari metabolice si hormonale (diabet? tulburari ale hipofizei/tiroidei/suprarenalelor/gonadelor?), tensiune arteriala, functie renala si hepatica, analize ale sangelui, inclusiv coagulare si tulburarile acesteia. E posibil ca oricare dintre acestea au contribuit la retardul mintal al fratelui/ verisoarei tale.
Nu in ultimul rand, infectiile locale/ sistemice cu bacterii/ paraziti pot sa fie implicate in aparitia unor tulburari in dezvoltare.
Prin tot acest proces te “poarta” medicul tau ginecolog. Presupunand ca toate analizele ies bine, si constienta fiind ca da, exista acest risc, poti alege, informat, daca sa-ti asumi un risc, constienta fiind ca natura totusi lucreaza pentru tine. Cunosc parinti bipolari cu copii normali, parinti schizofreni cu copii normali, si parinti normali cu copii schizofreni. Sunt multe variabile care nu pot fi clasificate definitiv.
Si-apoi intra in discutie si “materialul” partenerului tau. Unele vulnerabilitati au efect cumulativ din partea lui, altele au caracter ablativ, se “anuleaza” reciproc.
In cele din urma, a avea un copil presupune un grad de hazard oricand, pentru oricine. De-aia de obicei se admite ca doar “adultii” e bine sa aiba copii, pe care sa si-i asume cu bunele si cu relele lor.
G.
Buna seara..
Am 64 de ani si de vreo 2 luni ma confrunt cu o problema care ma sperie.Am inceput sa simt la coapsa stanga intai o senzatie de rece,apoi senzatie de amorteala.La inceput nu am facut corelatie cu ceva anume,dar dupa cateva astfel de senzatii am observat ca daca stau in picioare fara sa ma deplasez(in bucatarie de ex.)imi apare amorteala..
Aceeasi senzatie de amorteala am avut-o in urma cu 15 ani,dupa operatia de histerectomie,dar atunci a durat cam o luna si era permanenta.Desi n-am intrebat medicul de ce apare senzatia de amorteala,mi-am explicat eu…ca ar fi fost sectionata o terminatie nervoasa si dupa o vreme s-a refacut..
Acum aceasta senzatie ar putea fi explicata de subsemnata de o discopatie,dar cred ca este falsa presupunerea..
La inceputul lui august 2009 mi-a amortit calcaiul drept in partea spre interior a piciorului..
Cred ca este o problema neurologica..
In noiembrie am facut gripa AH1N1 si dupa 3 saptamani de tratament cu antibiotice,dexamethazon au urmat 3 saptamani cand m-am deplasat f.greu..Nu aveam putere in picioare.Daca reuseam sa ma asez pe un scaun aveam nevoie de ajutor ptr.a ma putea ridica.Nu mai spun ca nu puteam urca sau cobori scarile.Lipsa de putere nu era provocata de bronhopneumonia care era pe cale de vindecare,ci cred ca de o problema neurologica.Ce ma face sa cred ca este asa este o stare de “deja vu” pe care am avut-o la terapie intensiva la unul din spitalele unde am fost internata..
As dori daca se poate sa-mi spuneti unde gresesc si ce ar trebui sa fac?
Imi dau seama ca-mi este din ce in ce mai greu sa-mi amintesc numele unor cunostinte desi am imaginea lor..Vorbesc cam mult si cred ca obosesc persoanele cu care ma vad..
Cred ca si acum am scris cam mult..
Multumesc mult!!
Buna seara,
Nu-mi este clar daca v-a vazut deja un neurolog? V-ati facut investigatiile care sa elimine posibilitatea, de altfel de bun simt, ca aveti o lombosciatica? Cel mai scurt drum catre rezolvarea oricarei intrebari este actiunea orientata spre scop, in acest caz scopul fiind sa aflati de ce va amorteste piciorul. Amortelile, pana la proba contrarie, se trateaza la neurolog.
Mult succes,
GD
Va multumesc pentru promtitudine.Nu am fost la neurolog,dar am facut o radiografie a zonei lombare in urma cu mai multi ani(aveam dureri foarte mari) si mi s-a spus ca discurile intervertebrale sunt spongioase si am urmat un tratament cu voltaren-sup.dar trebuia sa fac si o cura de magne-B6..Tratamentul cu voltaren l-am urmat cca 2 luni,durerile incetasera intre timp,asa ca nu am mai facut nimic.
Ideea este ca trebuie sa inlatur in primul rand suspiciunea ca amorteala este de la coloana lombara si apoi sa merg la neurolog..
Inca o data va multumesc!!
fetita mea are 11 ani acum si a fost diagnosticata RMN leucoaraioza cand avea 5 ani. Eu ma plangeam atunci la dr. ca isi cam taraie picioarele cand merge si mi-i s-a spus ca eu nu inteleg ca este extraordinar ca merge.
Foarte greu asimileaza cunostinte noi si uita foarte usor ce a invatat. Ce este rau acum ca a inceput sa se invineteasca, face un fel de crize care in asta constau ii e frig si se invineteste chiar scade temperatura corpului in acel moment apoi isi revine.
Cardiologic au gasit decat BRD si prolaps de valva mitrala.Dar asta nu justifica crizele.
Intrebarea este ca Binswagner sau leucoaraioza poate fi incriminata in aceste crize de cianoza care apar fara un factor extern determinant.
Buna Maria,
Sfatul meu este sa cauti cat de curand un neurolog si sa ii povestesti despre aceste “crize” pe care le face fetita ta. E posibil ca iti va recomanda sa ii faceti un EEG, sau electroencefalograma. S-ar putea, de asemenea, sa iti propuna sa petreceti un pic de timp in spital pentru monitorizare video-EEG. Locul cel mai potrivit pentru asta e la spitalul Obregia, la sectia de neuropediatrie, la doamna profesor Magureanu.
Mult succes,
GD
Ti-am trimis un mail Mutsunake, pentru ca am vazut ca scrii frecvent despre sinucidere…si pe mine ma intereseaza pentru ca….
mailul meu e ala un derivat al cuvantului madonna(sa ma recunosti), poti sa publici ce am scris dar nu-mi da numele.
Eu imi citesc mailul zilnic, dar pe site-ul asta nu prea am timp sa intru, deci daca vrei sa discutam feel free to reply.
Mi-ar placea sa imi exprim propriul punct de vedere.
Mutsunake, tu stii ca cititorii tai iti duc lipsa? 🙂 Ai treaba, stim stim.
Multumesc 🙂 Nu e doar treaba, e si treaba. Am sa caut ca in perioada sarbatorilor sa recuperez timpul pierdut si sa va mai povestesc diverse lucruri, singurul compromis pe care il fac e ca dau interviuri la ziar si merg la stiri; dar pentru mine, pentru scrisul meu, nu mai gasesc timp nici macar noaptea 😦 Sper sa remediez asta.
G
Ehe, ce parere ai tu despre mircea badea, eu una sunt obsedata de el…
Salut,
Am si eu o intrebare: Ce poate face un sot a carei sotie este bolnava psihic dar refuza sa recunoasca? Aceasta sufera crize de furie extrema, accese de violenta, comportament manipulant si fata de copil. A primit, fara sa stie inca, un diagnostic prezuntiv de “borderline” de la terapeuta de cuplu pe care cei doi o viziteaza. Problema este ca ea nu vrea deloc sa recunoasca ca are o problema.
Multumesc,
Emil Radulescu
Domnule doctor,
Problema mea e destul de delicata.Am 47 de ani,de mai bine de 3 ani starea mea de sanatate a inceput sa se deterioreze:ameteli,irascibilitate,stare de somnolenta,insomnii.Am fost diagnosticata cu hiperinsulinemie.Mi s-a prescris o dieta pe care am urmat-o cu ‘sfintenie”dar starea mea de sanatate se altereaza de la zi la zi.Mi-am cumparat un glucotest,in momente “de criza” valorile glicemiei scad si la 16,dupa admin de glucoza creste la 70.Ma puteti ajuta?
Buna ziua,
Cum pot sa iau legatura cu d-na Homos Carmen Laura care a postat un mesaj in 2008, octombrie. va multumesc din suflet daca ma ajutati, ma aflu in cazul expus de dansa si as vrea sa vad ce a facut.
Buna Ileana,
Am contactat-o pe doamna Carmen Laura prin email si i-am cerut permisiunea sa-ti comunicam adresa dinsei de email. Sa asteptam raspunsul.
Bafta,
Tractoristu
Sunt persoana care dorea legatura cu d-na Carmen Laura, dar n-am primit niciun raspuns. In e-mail-ul din 7 oct. 2008 i-a raspuns cineva semnat “G”. Poate iau legatura cu acea persoana daca ma ajutati.
Ileana, nu ai primit nici un raspuns de la doamna Carmen pentru ca nici noi n-am primit, desi am rugat-o sa ne dea voie sa-ti dam adresa sa de email. Imi pare rau, fara acceptul dansei nu putem sa facem publica adresa sa de email.
G este Mutsunake; poti descrie aici problema ta (asta este scopul sectiunii MAQ), iar Mutsunake iti va raspunde 100%. Alternativ, ii poti scrie direct la adresa mutsunake@andreanum.org.
Toate bune!
decat salut!
Buna,
Nu stiu daca problema prietenului meu este de ordin fizic sau psihic desi toti doctorii pe care i-a vizitat i-au spus ca este perfect sanatos fizic si nimeni nu a observat vre tulburare fizica ,as vrea o parere; Tatal sau s-a sinucis dupa ani de zile de tratamente si internari chiar de ziua sa. Diagnosticul in genere fiind depresia (nu stiu alte amanunte) avea perioade de remisii si recaderi succesive. Fratii sai cu probleme psihice n as putea sa spun de care ,dar in istoria familiei a mai fost un caz de sinucidere.Prietenul meu are 37 de ani, usor timid , profesor de matematica, deosebit de inteligent , educat, traieste oarecum cu frica grelei mosteniri genetice . Problema lui iata ca am ajuns si aici este lipsa vietii sexuale, nu are nici un fel de dorinta. Analizele ( hormonale si microbiologice) i-au iesit perfect. A fost la specialisti de renume care i-au spus ca nu are nimic, eventual sa facem sedinte de psihoterapie.Am fost la cateva si doamna psiholog mi-a transmis subtil ca nu vrea sa si asume nici o responsabilitate inclusiv a esecului si daca situatia continua sa ma las pagubasa. De 3 ani ne plimbam prin medici.La inceput nu recunostea ca are o problema, acum da.Am incercat sa ma despart de el si ma ameninta ca se sinucide,ca eu sunt salvarea lui.ca nu vrea sa ramana singur,dar nici nu incearca sa faca ceva realmente. Cred ca este o dependenta emotionala profunda.Dupa atata timp de umblat am ajuns la limita rabdarii si nu stiu ce sa fac.Resursele mele emotionale s-au diminuat si simt ca si daca s-ar rezolva ceva acum , pur si simplu nu mai vreau nimik de la el, desi avem amintiri minunate si nu regret nimik.
Poate aveti sa-mi dati un sfat cat de mic. V-as fi profund recunoscatoare
Hi Mutsu,
Încerc să rezum. Am 18 ani, părinții mei sunt divorțați. De la vârsta de 2 ani, am locuit cu mătușa mea până anul trecut, deoarece mama era plecată în străinătate. Anul trecut, în martie, mătușa mea a decedat în urma unui accident de mașină. La trei zile după înmormântare, mama a născut. De atunci locuiesc împreună cu ea, prietenul ei și fratele meu. De când s-a născut, am avut grijă de el, dar de o lună și jumătate, au plecat amândoi să-și caute un loc de muncă în Germania și l-au lăsat cu mine( mi-au lăsat 300 lei ). Am fost nevoită să mă transfer de la liceul la care învățasem până acum, deoarece era în alt oraș și nu am mai avut bani de chirie. Vara trecută ( aveam 17 ani), am fost în Germania 2 luni și am muncit, iar apoi i-am dat jumătate din bani maicămii. La vârsta de 12 ani, din cauza ei, am fost violată de un italian, iar dacă nu era mătușa mea, nu îmi mai reveneam. A fost persoană foarte inteligentă și o femeie puternică, ei îi datorez totul. Mă tot plimb pe la psihiatrii, însă degeaba. Nu vreau să ma adaptez nicărieri și după spusele celorlalți, nu sunt sociabilă. Am atacuri de panică, încep să plâng așa din senin pe stradă și reacționez agresiv când cineva mă atinge fără să îi dau voie. Sunt stresată mereu, tremur și nu pot să respir. Până acum, am luat Xanax, Stilnox, Rivotril și ceva pe bază de plante, dar nimic. Mă cam adorm ce-i drept, dar tot n-au efect. Mă simt bine doar atunci când ascult metal, citesc sau merg noaptea în locul în care s-a petrecut accidentul și zbier sau stau pur și simplu pe spate și mă uit la cer. Până să rămân singură cu fratele meu, mă mai relaxam făcând voluntariat la spital. Mergeam la cazuri cu ambulanța și mă ajuta să mă detașez de probleme (acolo am văzut tot felul de lucruri, unii bărbați își dădeau mațele afară, iar eu începeam să râd și fără să clipesc admiram pur și simplu sângele și tot ceea ce vedeam) Vreau să dau la medicină, dar nu mai am timp deloc să învăt. Chiar nu știu ce să mai fac, m-am săturat să-i repar maicămii greșelile și mi-e frică să nu cedez…
Vă rog frumos ajutați-mă.
Buna ziua.
As vrea sa va multumesc pentru ceea ce scrieti – si pentru felul frumos in care o faceti.
Nu sunt sigura daca mai e potrivit sa va scriu aici – nu stiu daca rubrica maq mai e activa. Oricum…
As vrea sa va intreb daca, in experienta pe care ati avut-o ca psihiatru, sau cel putin in experienta extinsa – colegi, publicatii – ati intalnit macar un singur caz de pacient cu sindrom bipolar care sa reuseasca, odata diagnosticat, sa previna aparitia oricarui nou episod. Pe un termen lung, care sa conteze. Sau, indraznesc sa sper, pentru o viata intreaga.
Intreb pentru ca nu as vrea sa ma inham la un task de tip cuadratura patratului, iar o asemenea informatie e destul de dificil de obtinut de la cineva informat – chiar si psihiatrii, abordati direct, par a fi grijulii-evazivi la o asemenea ancheta.
Am fost diagnosticata cu sindrom bipolar in urma unui episod maniacal – acum un an – din care m-am trezit inceet, oarecum uluita, umila, cu vanatai pe imaginea publica si indoieli cat cuprinde despre identitatea proprie.
A trecut, am acceptat problema, am citit cat am putut despre, si acum e ok. Sunt atenta la mine – fac acel grafic zilnic, si dezbat putin mental daca, de exemplu, cheful de a purta tocuri e un mini semnal de alarma sau un semnal ca ies in oras. Sunt constincioasa – orifil 300 mg momentan. Merg regulat la un psiholog – cred ca ceea ce practica el e in zona CBT. (Ar fi indicata si o alta familie de tratament?).
As vrea sa stiu daca, in conditii bune, cu medicamente, insight si psihoterapie, e posibila prevenirea altor episoade. Daca exista pacienti bipolari cu un singur episod. Psihologul meu e optimist – spune ca statistica e rea, dar cazurile individuale nu sunt statistica. Psihiatrul mi-a spus ca e posibil, desigur, dandu-mi exemplul unei paciente cu schizofrenie care a luat tratament heavy toata viata si s-a retras devreme din campul muncii din cauza bolii. 😐 ok.
As prefera sa stiu daca e cam sigur ca va veni un nou episod ca sa iau de acum masuri, fara sa sper naiv la ceva imposibil. Masuri mai pragmatice, care acum sunt doar optiuni. Probabil va deveni obligatoriu sa imi construiesc o viata flexibila cumva, care sa poata absorbi elastic socul unor viitoare episoade – de exemplu, un job in care angajatorul sa fie direct informat despre problema, sau o viata sociala ceva mai privata, pentru care damage-ul unui episod sa conteze mai putin, dar mai multi oameni din anturaj informati, etc.
Multumesc.