Fecioara de fier

Inapoi in timp. Ce poate fi mai usor decat atat. Si totusi, cat de greu e uneori. In 1994 zumzaiam de fericire ca Iron Maiden vor veni, in sfarsit, in Romania. Era, la vremea respectva, incredibil, pentru ca ei erau cine erau, si noi eram…unde eram. Dar apoi Bruce Dickinson, vocea Maiden, a anuntat ca pleaca, motiv pentru care un numar de concerte, printre care si cel de la Bucuresti, s-au anulat. Tranzitia de la sunetul Maiden pe care il stiam, la ceea ce a urmat cu Blaze Bayley, a fost destul de greu de inghitit. Bayley nu a parut o optiune naturala pentru Maiden, si totusi a avut momentele lui pe cele doua albume cu Irons. Pentru mine insa, dupa aparitia pe piata a albumului “negru” Maiden (X-Factor) si vestea ca vin “si” la Bucuresti, a fost o bucurie la fel de naturala. Maiden nu a fost niciodata doar o voce, sau doar un instrumentist, ci o masinarie foarte intricata de muzica. Apoi au venit.

In 1996, Maiden au cantat cam trei sferturi din X-Factor, iar celalalt sfert au fost The Trooper, Fear of the Dark, Hallowed be thy Name si Iron Maiden. Nici una dintre melodii nu fusese scrisa pentru Bayley, care in ciuda eforturilor nu a putut, sau va putea, vreodata prinde notele imposibile din fiecare compozitie. Si totusi, am cantat cu Maiden. La Sala Polivalenta. Apoi am plecat acasa cu vocea tandari, dar multumit. E un moment important cand muzica pe care o asculti capata fata, si nu e doar expresia unei injonctiuni a ta intr-o grupare de sunete.

Dar asta era in 1996. Astazi nu mai e un secret ca Iron Maiden s-a reintregit. Si Bruce Dickinson, si Adrian Smith au revenit (neintamplator in acelasi timp, acum 7 ani), Maiden au scos 3 albume, dintre care unul a avut cel mai mare succes de la Seventh Son incoace (Acronimul suna cel mai bine: AMOLAD. Daca nu-l stii…de ce citesti povestea asta?) Au tinut trei turnee majore, multi-continent, cu fiecare album si de fiecare data au fost un show pentru care biletele s-au vandut mult timp in avans. Acum cativa ani, Harris et co. au tinut o serie de concerte intitulate “Early Years”, in care au cantat piese doar de pe primele 4 albume Iron Maiden. Mai exact, perioada pre-Powerslave. Daca vrei sa stii cum suna, Live at Ullevi (YouTube) e un exemplu. La sfarsitul seriei respective a aparut pe piata AMOLAD, apoi turneul aferent in care Maiden au cantat, de fiecare data, albumul integral, cap coada. Unele voci au protestat ca e incorect fata de fani sa impingi tot catalogul intr-o singura noapte, mai ales cand portofoliul formatiei e atat de bogat. Si totusi, ideea a fost un succes rasunator, iar la sfarsit a picat bomba. In 2008, Iron Maiden vor intra un turneu cum nu a mai existat vreodata, in care vor incerca sa re-editeze legendarul, de acum, World Slavery Tour din 1985. Pentru asta resursele mobilizate au fost gigantesti, si la propriu si la figurat. Maiden au inchiriat un Boeing 757 al companiei Astraeus (unde Dickinson e pilot de linie, apropos); tone de echipament, lumini, pirotehnie si toti gremlin-ii aferenti urmau sa fie imbarcati si transbordati, pe “linie privata” intre evenimente. Au inceput in iarna, la Mumbai. Au continuat la Perth, Australia. Au traversat oceanul si s-au oprit ca de obicei la Rio, dar si la Curitiba, si Porto Allegre in Brazilia. Apoi au mers in Chile, acolo unde concertul din ’96 a fost un relativ fiasco. Din chile au mers in Bolivia, si au concertat in capitala aflata la cea mai mare altitudine din lume. Mexic, US, coasta de Vest si coasta de Est. La Madison Square Garden, in New York, saptamana trecuta, Iron Maiden a fost cu adevarat un “powerslave” (sau, cum spunea un fan, “slave to the power of power”), pentru ca pentru prima oara in turneu au patit-o si li s-a taiat curentul. La propriu. In audienta se aflau, printre altele, Lance Armstrong si Kate Hudson. Imperturbabili, Maiden au jucat fotbal in timpul pauzei, si au amuzat audienta. Apoi si-au reluat asaltul sonor si au incheiat intr-un succes teribil.

In Canada, deja, au cantat in locatii destul de neobisnuite si de obicei evitate de promotori. Edmonton, Regina. Apoi, ieri, 21 iunie, au cantat la Montreal.

Venirea Maiden la Montreal nu a fost altceva decat o “surpriza” pentru organizatorii festivalului Heavy MTL (MTL = Montreal dar MTL  = (si) metal) care s-au bazat pe o mini-armata de formatii relativ diverse, relativ necunoscute si un singur mare headliner, care era Motley Crue. Dar pentru ca atunci cand ai un avion doar pentru tine la dispozitie poti sa faci lucruri care mai de care mai ciudate, Maiden au decis sa faca un detour la Montreal, si ce bine ca eram prin preajma. Concertul a fost in aer liber, Maiden fiind “atractia serii”. De dus, doar nu te duci singur la un atare eveniment. L-am luat de o aripa pe amicul meu brazilian, care cu ocazia aceasta s-a pus la trening si tricou galben, si ne-am amestecat in multime. Mai in gluma, mai in serios, i-am spus ca la cum e imbracat e usor identificabil din spatiu. Lucrurile au inceput insa prost (?) pentru ca e prima editie Heavy MTL, si organizarea a dat cateva balbe. Fiecare formatie a cantat 45 de minute, alternand scenele. Cei de la Overkill (e he, copilarie) s-au dat in spectacol si la propriu si la figurat, si-au mancat minute bune din timpul celorlalte band-uri. Care au fost altfel disciplinate, si si-au tinut fiecare concertul lor, pana la Hammerfall. Hammerfall au iesit pe scena si au anuntat ca nu vor canta decat 30 de minute. Initial mi-a parut rau. Dupa ce am auzit cum suna, mi-a parut bine.

Symphony X, unii dintre preferatii mei, au sunat grabit si, in anumite momente, neinspirat. Muzica lor nu e una de scena, si totusi ce au cantat – din fericire – a fost adecvat momentului. Russel Allen, din pacate, a inceput sa-si “sparga” vocea desi inca iti da fiori cu momentele operatice/jazz pe care le are. Au urmat Mastodon, Hatebreed, Type O-Negative si Dethklok. Ultimii o ora. Transfixiat, amicul meu brazilian inconjurat din toate partile de fete neprietenoase, tricouri negre si brate tatuate zambea crispat uitandu-se la ecranul pe care erau proiectate desene animate “de gen”. Si a trecut si ora respectiva, cu greu. Si apoi, la batutele ceasurilor 9, s-a facut liniste si apoi vocea lui Churchill a anuntat venirea cavaleriei.

Intro-ul, bineinteles, a fost Aces High, dupa care Dickinson a fost poreclit AirRaid Siren. O melodie rapida, up-tempo, foarte solicitanta vocal mai ales in zona de refren unde notele de climax sunt imposibile. Si totusi, chiar daca au trecut 24 de ani de la Powerslave, Maiden suna exact la fel, pe acelasi beat ca si atunci. Au urmat Two Minutes to Midnight, Revelations si Wasted Years. Dickinson, in intermezzo-urile muzicale, se adresa publicului cu Scream for me Canada! Si apoi Scream for me les Quebecoises! Va las pe voi sa ghiciti la care dintre ele se striga mai tare. Sectiunea centrala a band-ului, bass-baterie, a sunat fantastic de la cap la coada. Desi e decanul de varsta in Maiden, Nicko McBrain este un instrumentist fabulos, si face cu o singura toba mare ce nu fac altii cu doua. Ritmul a fost absolut intoxicant, cei care-si aduc aminte de Live After Death vor fi observat schimbari subtile in aranjamentele muzicale, dar si in beat. Si apoi, a fost Rime of the Ancient Mariner, piesa de rezistenta a celor de la Maiden, ultima oara cantata in ’85, apoi “uitata”, si acum scoasa de la naftalina pentru Somewhere Back in Time ’08. Pe album, suna fabulos. Pe Live after Death, momentul in care Dickinson tipa “Go Adrian!” si apoi se dezlantuie sarabanda soloistica e deja legendar, ca si morala “this is what not do do if the bird shits on you”. Aseara, RoAM a sunat absolut spectaculos. Maiden au oferit un encore in care au cantat Moonchild, Clarvoyant si Hallowed be thy Name. A fost o noapte asadar unica.

Ca o mica nota negativa, din ce in ce mai des e evident ca Jannick Gers, live, e” intr-o lume a lui”. In momentele bune, cand canta la paritate cu Adrian Smith, emuleaza multumitor. In momentele rele, in care isi uita solo-urile, sau intro-urile, pur si simplu se pierde in peisaj. Maiden in perioada in care era doar Murray – Gers suna grabit, indisciplinat si oarecum rebel. Ultima caracteristica nu e neaparat rea, si dezordinea lui Gers, artistic vorbind, le-a facut bine uneori. Aseara insa nu mi-am putut opri un rictus la solo-ul de pe Moonchild, una dintre capodoperele lui Smith, pe care Gers l-a facut praf. Sau solo-ul de pe Hallowed be thy Name, executat indoielnic. Daca Maiden ar canta punk, derapajele tehnice ar fi poate mai okay. Din pacate, multe dintre melodiile Maiden au un impact atat de profund incat retii sunet cu sunet secventa muzicala, si ca atare e dureros sa o vezi macelarita “cu zel”. Si tot intr-o nota negativa, desi Dickinson a fost ca de obicei la inaltime vocal (ceea ce e in sine o performanta uluitoare), folosirea reverberatiilor ca elevator de nota la finalul anumitor secvente nu a dat bine. Live, a sunat mai putin rau decat unele inregistrari existente pe Net, dar mai putin bine decat ar fi sunat fara.

Se poate spune ca am asteptat momentul de aseara 14 ani. O mica jumatate de viata. Si cand te afli acolo, si 20.000+ de oameni canta impreuna cu tine, nu poti decat sa te opresti o secunda, si sa ramai nemiscat, si sa absorbi totul.

Luna viitoare, Iron Maiden vine la Bucuresti, cu exact acelasi show, acelasi setting, si garantat cu aceeasi exuberanta. Daca ai bilete pentru concert, felicitari, te vei bucura cu siguranta. Daca nu ai bilete pentru concert, inca nu e timpul pierdut. Evenimentul Somewhere Back in Time este ultima ocazie sa auzi live fragmente din World Slavery Tour. Dar, ah, am uitat sa mentionez ca dupa turneu Maiden intra in studio pentru un album nou?

G.

2 thoughts on “Fecioara de fier

  1. Ai uitat sa precizezi ca solistul are preocupari cuminti, precum mersul cu bicicleta si fan trenuri. L-am vazut într-un documentar vorbind despre istoria si datele tehnice ale unor trenuri. :p

    Nu te-ai astepta la asa ceva de la un rockstar, dar în definitiv si Marylin Manson a dat dovada de dictie si inteligenta în “Bowling for Columbine”.

  2. Pingback:   Kerrang! - Maiden Heaven Review — andreanum.org

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.