Kerrang! – Maiden Heaven Review

S-a creat mult buzz in jurul compilatiei de luna asta care vine cu Kerrang!, din ce cauza n-as putea sa va spun exact dar recunosc ca de la un punct incolo m-a cuprins si pe mine. E o tentatie ciudata, aceea de a incerca un surogat doar ca sa certifici o anumita proprietate a originalului. Genul asta de deplasare e o defensa “intelectuala”, zice-se-ar, desi in viata apelul la surogate e uneori o decizie foarte sanatoasa, nu de alta dar despartirea de surogate e mai simpla decat de originale. Sa luam exemplul metadonei vs. heroina. Mai departe nu merg, puteti sa va oferiti si singuri (patch vs. tigari ar mai fi un exemplu…). Si totusi, compilatiile gen “tribut” se practica si pentru ca de obicei intre coperti gasesti si top-down si bottoms-up. Ce vreau sa zic cu asta? Mai pe romaneste zis formatii/ voci consacrate isi pun amprenta personala asupra unei melodii ridicata la grad de cult (vezi tributul pentru Black Sabbath, in opinia mea unul dintre cele mai bine facute vreoata) laolalta cu altele practic “necunoscute” dar care sunt “impinse” de diferitele case de discuri pe productie ca sa capete expunere. Genul asta de “calarit purcelul” (piggyback riding) nu e o anatema si de obicei iti ofera insights in munca anumitor artisti foarte serios care, astfel, vin catre lumina. Sa luam de exemplu Sonata Arctica si “I Want Out” pe Keepers of Jericho, sau Dragonland pe acelasi album. In revansa, Dickinson cantand Sabbath. E un “treat”. Si ca veni vorba de Dickinson, si Iron Maiden, si pentru ca irons au facut mare senzatie cu turneul lor “Somewhere Back in Time” de care v-am mai povestit cate ceva luna trecuta, Kerrang! s-a hotarat sa le dedice o productie foarte sofisticata pe numele ei “Maiden Heaven”. S-a facut si concurs pentru artwork (coperta) si, ca dovada, coperta de-o vedeti alaturata mie-mi place suficient. E cu mucho gusto. Un pic prea mult portocaliu pe gustul meu, si-un pic prea reminiscenta de Live at Donnington, dar respecta buna traditie pictografica Maiden. Dar daca inafara-i verde gardul…inauntru-i leopardul? Or ba? Am sa fac ceva ce n-am mai facut de mult, un tracklist-review, cu cateva consideratii despre fiecare melodie, in original, si-apoi expresia ei pe cover.

1. Prowler este compozitia “amiral” de pe albumul de debut Maiden, si ca atare apare si in debutul compilatiei. Ceea ce atrage atentia la ea, in 1980, e ritmul up-tempo cu un mic schkepsis care-i apartine lui Clive Burr, o percutie care imprumuta pe alocuri din ritmurile latino si greu de imitat (a se vedea eforturile lui Nicko McBrain de a canta, si-acum, Prowler cum se cuvine). In rest chitarile sunt tipic-Maiden, si fiind perioada diAnno nu contine o linie vocala foarte complicata. In cover, Black Tide isi asuma rolul greu de “road-opener” si fac o treaba decenta cu melodia. De retinut insa ca tocmai geniul de aici, percutia, e executata grabit si destul de formulaic. In rest, pustii de la BT isi fac datoria instrumental, sunetul e bine inchegat, armoniile de buna calitate. 8.5/ 10

2. Remember Tomorrowi, tot de pe albumul de debut, e piesa cu care Dickinson si-a adjudecat rolul de vocal in Maiden dupa ce s-au descotorosit de Paul diAnno, incremental prins in ipostaze jenante si de obicei stupefia(n)te. E o compozitie foarte spleen, melancolica, a la memento mori si Andre Gide, 99% bass si apoi la chorus explodeaza in niste lead-uri miscatoare. Pe MH, “greii” care vand de fapt compilatia si care-si fac aparitia prima oara in ultimii 5 ani pe celuloid, Metallica, arata ca nu si-au pierdut toti neuronii si executa magistral o piesa veche, scoasa de la naftalina doar cu ocazia turneului Wasted Years. Vocea lui Hetfield e in forma buna, un pic prea “curata” si spilcuita pe gustul meu, iar Lars Ulrich tot nu reda, oricat de bun (am zis bun?) tobosar ar fi, energia din percutia lui Burr. 8.5/ 10

3. Flash of the Blade e momentul “Dave Murray” pe Powerslave, si ca atare are un lead-guitar memorabil si – asa cum doar Maiden poate sa redea – are o energie cu greu egalabila. Ajuta si faptul ca Dickinson era la vremea respectiva un scrimeur semi-profesionist, si ca atare versurile “subtiri” capata o semnificatie aparte. Avenged Sevenfold (A7X) – recunosc necunsocuti mie pana acum – respecta 99% linia melodica originala, si ca atare nu distrug inutil corpul epic al FotB; ceea ce e pierdut iremediabil nu e, cum s-ar crede, “vocea” incomparabil mai slaba decat cea in original, ci tocmai chitara lead, care mai mult ca in orice alt fragment Maiden e “primadona”. Altfel, este o prestatie okay. 7.5/ 10

4. 2 Minutes to Midnight e una dintre “favoritele” publicului la concertele Maiden. A fost inclusa (aproape) pe toate playlist-urile live ale formatiei, si e ca atare un sanctuar de care e greu sa te dezici. Riff-ul de intro e inoubliabil; percutia a fost imprumutata din nou si din nou de alte formatii; break-ul din mijlocul melodiei captureaza tensiunea dinaintea bombardamentului (2 minute inainte de miezul noptii). Glamour of the Kill, care au primit sarcina de a cand 2MM, distrug insa tot ce e frumos. Rifful de intro e off-key, vocalul a ales (foarte ciudat?) doar armonia-superioara din varianta originala Powerslave, dar pe care o canta o octava mai jos si totul suna foarte Avril Lavigne. Mi-aduc aminte de o executie Sum41 de-acum “Tz” ani care aducea foarte mult a asta. E un veritabil sacrilegiu, m-am abtinut cu greu sa nu dau “Skip”. 4/ 10

5. The Trooper (Piece of Mind, 1983) e un alt “all-time-favourite” Maiden. Una la mana e foarte cantabila, doi la mana inmagazineaza staccato-ul artileriei cel putin la fel de bine ca versurile originale ale lui Tennison “Charge of the Light Brigade”: “Cannon to right of them/Cannon to left of them,/Cannon in front of them/ Volley’d and thunder’d/ Storm’d at with shot and shell/ Boldly they rode and well/ Into the jaws of Death/Into the mouth of Hell/ Rode the six hundred”‘. Ei bine, din nou nu, nu si iar nu! Coheed & Cambria arata, pe Maiden Heaven, nu doar ca habar n-au de istoria piesei, dar ca inteleg si mai putin cum de Trooper sta in picioare asa cum sta, in ciuda anumitor anomalii de ton destul de idiosincratice si-a gamei inconfortabile vocal. Mi-au scrasnit dintii in toate cele 4 minute. 3/ 10

6. Wasted Years (Somewhere in Time, 1986) a fost primul single scos dupa infamul turneu Powerslave, din ’84. 100% marca Adrian Smith, a devenit usor un imn Maiden indeosebi datorita refrenului, dar si puntilor soloistice marca mr. Smith pe care dansul le-a luat cu dansul cand a plecat in ’88. Aici, Devildriver se opresc la timp de la un macel complet; instrumental, WS pe Maiden Heaven suna acceptabil, in schimb vocalul ar trebui eutanasiat. N-am sa inteleg niciodata de ce Wasted Years, una dintre cele mai “glam” compozitii Maiden a fost transformata/ interpretata goth. Ce-are de-a face coada vacii cu stampila primariei? 3/ 10

7. Run to the Hills (Number of the Beast, 1982) inchidea debutul lui Dickinson in Maiden “in stil mare”. Notele la quinta de la refren, acolo unde vocal doar “vulturii cuteaza” (sic!) sunt printre cele mai inalte prinse vreodata de Air Raid Siren, poate doar cu exceptia “To Tame a Land” (vezi mai jos”. Din pacate, turneul din ’84 si-a pus amprenta asupra lui Dickinson care, pana de curand, n-a mai putut canta RttH asa cum “se cuvine”. De la intoarcerea in Maiden, insa, in 1999, the Irons s-au hotarat sa revigoreze din radacini piesa, devenita un “bis” obisnuit in majoritatea aparitiilor pana anul acesta, ba chiar main-set pe Somewhere back in Time. Pe Maiden Heaven niste domni numiti “Sign” iau varianta ’82 si-o “restilizeaza” inutil din toate suruburile pana cand nu mai ramane decat un can-can lipsit de orice fel de vlaga. Dusi sunt indienii macelariti de colonisti. Duse sunt arpegiile, dusa e toba marca mcBrain pentru care Harris l-a iertat in toate albumele ulterioare, ba chiar s-au si imprietenit mai recent. Fara doar si poate, RttH e cel mai prost moment, de-a dreptul abisal de prost, al compilatiei. -1/10 Groaznic.

8. To Tame a Land (Piece of Mind) salveaza epava Maiden Heaven. Dream Theater au facut deja un bootleg complet al Number of the Beast, destul de controversat mai ales pentru ca mixajul a fost slab, bass-ul lui Myung a sunat fad iar vocea lui LaBrie era mai mult prin cucuruz numai in gama nu; in schimb Dream Theater sunt niste profesionisti, astfel ca TTaL merita ascultata macar pentru pasajele instrumentale. In continuare vocea lui La Brie e deceptionanta, ce i-o fi trebuit mancare cubaneza nu stiu, macar asa realizezi o data in plus ce memento au avut Maiden cu Dickinson in ’83; Piece of Mind e un album superb, relativ uitat acum, iar Tame a Land il incheie grandios. Pe Maiden Heaven, ceva din maretia vremurilor trecute ramane, si e un keeper. 8/10

9. Caught Somewhere in Time (album, 1986) m-a intrigat, si imi pare o interpretare buna din doua motive majore care poate nu vor multumi pe toata lumea. Albumul din ’86 e primul pe care Maiden au folosit clape; tema principala a fost cea din BladeRunner, referintele pe coperta din belsug; Dickinson a purtat infama jacheta cu led-uri in turneul care-a urmat, desi vocal era facut praf si nicaieri refrenul de pe CST n-a sunat la fel ca in studio. Madina Lake au luat bucata originala Maiden si-au rupt-o in bucati; de altfel, multi i-au si injurat pentru ca au dat un aspect prea “nu-metal/ rap/ Linkin Park”, si totusi eu le ofer acolade pentru ca a) au pastrat clapele in front-line si b) melodia e interesanta si in varianta asta. Daca n-as cunoaste Maiden, as asculta varianta Madina Lake, iar asta conteaza pana la urma. 7.5/10

10. Wrathchild deschidea, in 1981, apetitul pentru Killers in ultimul album cu diAnno, si cu Clive Burr (din pacate). A fost destinul Maiden sa castige ceva, dar sa piarda altceva la rascrucea drumurilor lor. O compozitie destul de anonima, reminiscenta proto-Maiden si fix la emergenta NWOBHM, Wrathchild a fost reinventat dupa venirea lui Janick Gers in formatie, si apare cu “Dickinson” vocal abia pe Live at Donnington, numa’ bine inainte sa plece si acesta pe alte meleaguri. Nu e una dintre favoritele mele, nici in original, nici live, nici cantata de cei de la Gallows pe Maiden Heaven. Pot sa ii respect ca duc Wratchild acolo unde ar fi trebuit sa fie de fapt, in zona punk/ alternativ, dar nimic mai mult. 6/10

11. Fear of the Dark e titlul albumului din ’91, al doilea cu Gers, si ultimul cu Dickinson pentru decada care urma. Maiden in anii ’90 au decazut imens, dupa “No Prayer for the Dying” si ingrozitoarea “Public Enema no. 1” Fear of the Dark aduce in prim-plan o formatie obozita muzical. Inafara de melodia-titlu, si “Afraid to Shoot Strangers” (care contempla aceleasi teme de razboi/pace), albumul e o atrocitate pentru care putini au iertat Maiden pana in ziua de azi. Si totusi, melodia titlu e o gema care introduce majoritatea pustimii la fenomenul care e Iron Maiden la 30 de ani de la creatie. Intro-ul e ultra-heavy, anthemic, la fiecare concert multimea urla din toti bojocii, apoi linistea, si solo-ul lui Gers plus bass-ul lui Harris care ii fac loc lui Dickinson care canta sinistru: “I am the man that walks alone”…Mi-aduc aminte in ’96, cand ar fi trebuit sa fie Dickinson si nu Bayley cantand melodia asta la Sala Polivalenta, am tipat si o secunda am cantat cu cine trebuie, nu cu cine era. Iunie 2008, Montreal, am avut in cele din urma placerea sa asist la “cum se intampla de fapt”. Fightstar, pe Maiden Heaven, canta oarecum subred si comercial ceea ce e de departe dincolo de abilitatile lor. Unde vocea nu ajuta, se striga. Unde chitara nu cuprinde tabulatura, se bate din tobe. Bass-ul lui Harris nu are cum sa fie imitat, tehnica lui de “thumb-hammering” e unica pana la urma, dar Fightstar o transforma in ceva karaoke, aproape ininteligibil. Vorba unui alt comentator, vocalul pare ca dintr-o secunda intr-alta o sa izbucneasca in lacrimi. Nu e “Fear of the Dark”, e “Fear of the Song”. 5/10

12. Hallowed be thy Name nu are nevoie de introducere. Este singura melodie care apare pe toate albumele live Maiden, si de fiecare data – desi e una si-aceiasi melodie – ai senzatia ca e pentru prima oara cand o asculti. Povestea-i e simpla, sunt ultimele ganduri ale condamnatului inainte de a fi condus spre spanzuratoare. Cand dadeam sunetul mai tare, pusti fiind, ai mei nu intelegeau “ce” mi se pare atat de melodic la ea…pentru ca nu e foarte melodica, armonic vorbind. Dickinson, live, o tipa din toti bojocii cu disperarea omului care nu mai are decat cateva ore pana la rasarit. Si-apoi, finalul speed este ceva greu de transpus in cuvinte, la concerte fanii plang si urla si-apoi rad de fericire. Fara Hallowed be thy Name, n-ar fi existat “Scream for me Long Beach!”, cu siguranta. Intrebarea este, ce treaba fac Machine Head cu ea, pe Maiden Heaven. Ei bine, nici prea prea nici foarte foarte. Inafara de ei, mai sunt cunoscute variantele Iced Earth (Tribute to the Gods) si Craddle of Filth. Nici una n-a fost foarte bine primita. Machine Head in schimb sunt inspirati si se intorc la origini, in ’82, catre compozitia mid-tempo, bantuitoare, cu o anumita cadenta care continua imperceptibil din clopotele din intro catre finalul allegro. Iar asta le reuseste nu bine, ci foarte bine. Pentru mine, HbtN e climax-ul compilatiei; dintre toti, indraznesc sa spun, doar Machine Head au facut ceva mai mult decat sa fie o Marie cu alta palarie. Au capturat esenta Maiden, suna original fara sa fie o cacofonie muzicala, si totusi stii de unde vin, cine sunt, si ce vor de la viata. 9/10

13. Iron Maiden (1980) e “strigatul de lupta” Iron Maiden, momentul la care apare Eddie pe scena. In sine, melodia e shi-sha-shi-sha, multi fani Maiden (intre care si eu), n-o crediteaza ca fiind reprezentativa, Dickinson insusi a spus ca nu agreaza foarte mult IM, dar deh, asa se poarta. Par contre, s-ar putea sa ma insel dar ideea de a avea “melodii cu numele formatiei” s-a cam pierdut iremediabil in 1980 dupa Black Sabbath. Trivium fac un job suficient cu ea pe compilatia Kerrang, nu-mi schimba cu nimic perceptia si sunt, per total, destul de stersi ca prestatie. 6.5/10

14. Running Free (1980) a intrat in istorie in finalul serilor incendiare din Long Beach, cand la encore Dickinson a incantat printr-un prim falsetto raspy in cariera lui, pe care l-a uitat apoi vreme de 20 de ani si-abia acum a inceput sa-l foloseasca din nou live. Dar sa nu intram in detalii, Running Free e marca de inceput Maiden, nici prea prea nici foarte foarte si mult inainte de experimentele lor prog. Foarte drept si la obiect, nu e o provocare foarte mare dar nu e nici ceva memorabil. Maiden sigur au facut mai bine de-atat in cariera lor. Iar pentru formatia “Year long Disaster” care canta aici, e un mititel dezastru, dar cui ii mai pasa? 5/10

15. Brave New World (2001) a marcat intoarcerea lui Dickinson in Maiden. E prima melodie pe care “los tres amigos” isi fac simtita prezenta soloistic (Murray, Smith & Gers). E reminiscenta Huxley in atatea feluri, iar versurile sunt poate cele mai inspirate dupa Rime of the Ancient Mariner. Pe scurt, e o bijuterie Iron Maiden pe care Ghostlines ar fi facut foarte bine s-o cante fix asa cum e ea. Adica nemaipomenita. Ce-au facut ei in schimb e extrem de riscant, au scos melodia din tempo-ul ei, au inlocuit chitara lead cu un pian si o canta ca pe-o balada. Prima oara mi-a venit sa arunc iPod-ul pe fereastra. A doua oara am fost un pic mai atent. A treia oara as putea chiar zice ca a capatat sens. Ghostlines au o dara de talent care ii salveaza de la dezastru, si pot sa pricep drive-ul artistic din spatele masinariei muzicale, iar asta e multumitor. 7/10

A meritat sa citesti pana aici? Judeca singur. Va merita sa asculti Maiden Heaven? Greu de spus; cu siguranta Metallica va atrage multi oameni, e calul de povara al intregului album. Prea multe piese sunt din primii 5 ani de cariera Maiden insa; notabil, lipsesc piese de pe Seventh Son, No Prayer, perioada Bayley (care nu e foarte neplacuta si are rolul ei in evolutia Maiden), si nimic post-Brave New World. Cu siguranta nu e “elementary Maiden”, dar e totusi Maiden.

G.

Advertisements

One thought on “Kerrang! – Maiden Heaven Review

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s