Mai departe

Dincolo de pacla de afara sunt sigur ca a rasarit acelasi soare stirb de noiembrie. Stiu asta pentru ca nu trebuie sa vad asta, ca sa o cred. Iar pacla de-afara nu ma poate impiedica sa nu vad, cu ochii mintii, detaliile profunde ale unui cer senin, albastru ca sineala de rufe. Eu am aflat relativ tarziu de sineala de rufe, si ca sa fiu sincer pana la capat am fost relativ dezamagit prima oara cand mama a folosit-o. Ma asteptam sa coboare cerul in vana. Nici pomeneala! In schimb m-am speriat ca au sa-mi ramana toate hainele de culoarea murdara a rocii. Mai departe de aceste realizari nu indraznesc sa merg, anume ca analogia este cel mult o invitatie la comparatie, si critica. Iar daca pare ca am dat cu nuca in perete, am sa trec direct la subiect pentru ca nici voi, nici eu, nu avem atat de mult timp la dispozitie incat sa ne petrecem in plezanterii.

Nu am de gand sa discut natura problemei tatalui meu, sau locul unde am ales sa rezolvam aceasta problema. Am sa o spun ca si cum ar face parte dintr-un alt univers. Sa zicem ca incepe asa povestea….a fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, intr-o tara foarte, foarte indepartata, cetateanul K a fost incurajat puternic de familie ca e timpul sa-si scoata lotusul din cap. Pentru a face asta trebuia sa apeleze la un felcer, ceea ce a si facut dat fiind ca cetateanul K este un tip foarte disciplinat, si care fiind foarte disciplinat n-a fost nevoie sa apeleze pana acum la acest gen de servicii. Pregatirile au fost asidue, timpul luat fiind unul generos dar mai ales necesar avand in vedere ca echipa de lucru nu se aduna cu una, cu doua. In anticamera stabilimentului unde se executau aceste lucrari, in fiecare dimineata incepand cu ora 7, se aduna un puhoi de lume, cu mic, cu mare, unii cu doua coarne, altii cu doi dinti, majoritatea cu un ochi iesit din cap pe motiv de mirare. Insotit de familie, domnul K a fost asigurat ca in trei saptamani totul va fi perfect.

Urmeaza aici insemnarile facute pasager, in miez de noapte, de mine care am fost alaturi de el in toata aceasta perioada. In timp ce scriu, el dormiteaza langa mine. De unde sa incep? Am sa incep de la aceea ca operatia a decurs excelent, domnul K slabind doar 300 de mililitri de sange in proces si niscaiva bucatele de os, si carne. Proaspat iesit din anestezie si nicidecum pe lumea ailalta, a fost luat pe brancard si carat printr-o multime de gura casca asteptand ca vitelul la poarta noua la camera de Radiologie. Langa el, spuneam regulat dati-va la o parte va rog, multumesc, faceti loc, nu va suparati, sau suparati-va ca poate ma supar si eu si poate va dau eu la o parte. Si-am trecut. A trebuit sa asteptam o vreme la lift. In fundal, zgomotul de pickhammer-e. In camera de terapie intensiva am constatat ca nu exista. Terapie. Intensiva. Un salon fusese transformat impromptu in postoperator prin aplicarea unei bucati de leucoplast pe care cineva scrisese, peltic, Post Operator. Inauntru, pe cearsafuri foarte, foarte curate domnul K a fost depus in pozitie supina, inca in ghearele lui Morfeu. Dedesubt, salteaua murdara de secretiile, excretiile, dejectiile tuturor cetatenilor K aflati in situatii similare de viata doar cu o zi inainte. Langa el, alte 8  paturi, buza in buz si brusc a intrat o domnisoara spunand, trebuie sa aducem pe altcineva de la sala, unde il punem? Unde? Pai nu mai avem loc. Atunci trebuie sa dam pe cineva afara. Zis si facut, o cetateanca mai vulnerabila dat fiind ca avea un calus in gura a fost mutata, fara mare zarva, intr-un alt salon. Pentru domnul K, iesirea din anestezie s-a facut insa cu zgomot. Zgomotul clantanitului din dinti, al frisonului, si-al membrelor chircite in pozitii distonice in timp ce gura refuza sa scoata vreun sunet inafara de mici accese de expiratie. Ochii se uitau la mine straini, dar usor s-au incalzit in culorile vietii si a stiut ca asta nu e moarte, asta e vestea buna ca a supravietuit. Si la asemenea veste buna, cine mai are nevoie de lumea ailalta?

Sejurul printre colegii de partid la postul Operator s-a facut apoi fara mari evenimente, mai putin o punctie rahidiana facuta impromptu a doua zi dimineata pe motiv ca o asistenta uitase sa administreze un medicament vital (pe care l-am cautat intens prin toate spitalele Citadelei), deci cetateanul K a alunecat in neant vreme de cateva minute. Durerea intensa, dar si lichidul clar au certificat ca nu s-a petrecut inevitabilul, dar s-a evitat petrecubilul. Cateva ore mai tarziu, Morfeu a pus din nou mana pe el. De data aceasta s-a rezolvat totul cu o pipa Guedel si un cocktail litic a carui formula magica noi banuim ca a fost indelung testata in analele stabilimentului, dat fiind ca a fost de un real succes. Spre seara, mos Miron din patul de vis-a-vis a inceput sa se agite din rasputeri, consecinta directa a celor cateva celule ramase indemne in cavitatea domniei sale. Babuta si-a frant mainile de doua ori, a stors o lacrima si-apoi a chemat asistenta. Asistenta l-a legat de pat cu un cearsaf. Peste drum, familia unui alt cetatean K venise sa-l viziteze pe acesta. Cu mic, cu mare, facusera zid dimprejurui intr-o camera de trei pe trei unde se recuperau diversi. Iata de ce a doua zi ne-am mutat cartierul de Operatiuni in alt salon, mai mititel, printre cearsafuri roz puse pe paturi pline de secretii. Pe geam se putea observa profilul gri, gotic al cladirii si fix la fiecare geam era o gramajoara cu moloz, si mucuri de tigara. Astfel ca prima investitie a fost achizitionarea unui radiator cu convector. Radiatorul cu convector are o rezistenta electrica, si o gura deasupra pe unde iese caldura. Caldura era notorie in cladirea cu pricina mai ales prin lipsa dansei, dar cui ii pasa daca majoritatea sunt dinspre inspre? Sau nu. Am adus si un chaise-long cu un imprimeu gen Hawai. Facea nota discordanta, dar s-a dovedit foarte util pana la sfarsit. Am observat, dupa prima noapte dormita in bratele domniei sale, cum ca clanta de la usa e rupta. Mai mult, a devenit evident ca usa nu se poate deschide/ inchide decat daca misti patul. Cu mintea-mi inceata mi-au trebuit cateva ore bune sa-mi dau seama ca aceste rezerve sunt de fapt saloane de UN pat, care-au fost transformate in doua. De la orizontala, domnul K nu m-a rugat decat sa sting lumina care-i batea direct in ochi. Un demon se gandise, probabil, cum sa chinuie mai bine un proaspat operat si cand i-a bubuit, a insistat sa se monteze neoane pe tavan. Pe perete, o lampa cu un bec a ajutat, in noptile urmatoare, la condensarea in picurator a serului fiziologic evaporat la iesire, si care trebuia ajutat invariabil sa functioneze gravitational. Opus de pat, geamul de la usa catre baie fusese lipit cu scotch, si leucoplast. Din fericire, toaleta avea geam pentru ca altfel mirosul te-ar fi dovedit in primele trei secunde. De-afara, gemetele agonale ale morselor imperechindu-se (imi spuneam, in aducere aminte a unei poezii scrise odata de mult). Catre inceputul Intunericului, a venit o urgenta. Un domn aruncat din caruta de contactul neasteptat cu un autovehicul. Dansul a fost foarte cooperativ, il prinsese schimbarea cu sosetele nespalate dar asta ar putea fi considerata o scuza. Ce e mai grav e ca pe fiul dumisale il prinsese schimbarea la masa unde consumase branza cu ceapa. Rosie. Dara pe care a lasat-o in urma a persistat, si cred ca persista si in ziua de azi. Din fericire cohabitarea nu s-a intins decat pe parcursul a cateva ore, caci a doua zi un altul i-a luat locul. Un domn venit sa-si repare coloana. A constatat ca cineva facuse o gluma foarte buna, indeosebi pentru ca el era plasat in patul fara scandura. Scandura fusese pusa in patul domnului K, pe care il deranja tare dar nefiind foarte mobilizabil s-a resemnat.

Mai departe, pe culoar dupa colt, am constatat intr-o buna dimineata pe la ora 4, cand imi faceam rondul de inviorare, ca pute ingrozitor. In total am numarat pe tot etajul trei toalete? Maxim patru. Una dintre ele a explodat intr-o seara, si a inundat saloanele de pe stanga. Pacientii, cei care s-au putut da jos din pat, au luat niste cearsafuri si le-au pus in usa ca sa blocheze apa sa le intre la picioarele paturilor. Nu exista instalator in cladire. Nu s-a putut opri apa. Frigul, si umezeala, au crescut simtitor sansele de supravietuire ale tuturor crescatorilor de lotusi, sunt sigur. In acest timp, pe geam, intr-un verde intens, firma luminoasa a farmaciei de Arta sugera trecatorilor ca cel mai bun timp sa iti cumperi sanatate e aici, si acum. Sau ajungi vis-a-vis. Eu eram vis-a-vis. Pentru o secunda mi-a venit sa detonez o incarcatura de dinamita la poarta domniilor lor. Sau eventual in baile pestilentiale ale mediului in care eram obligat sa respir. Am facut cale intoarsa. Am reglat curgerea perfuziei care-l gonfla vital pe domnul K, prins momentan intr-un somn adanc, nelinistitor, dar dovada vie a faptului ca va trai experienta aceasta si in ziua de maine. Or asta nu era deloc incurajator.

Am numarat impreuna zilele, orele, venele sparte si momentele in care usa a lovit patul in timp ce intra cate o asistenta, infirmiera, femeie de servici. M-am bucurat ca intrau, posibil ca intrau la toata lumea, eu m-am bucurat ca intra la noi, indiferent ca au intrat la 1 ziua sau 1 noaptea. Si cand am iesit, m-am bucurat ca nu ne-am uitat in urma.

…

A fi intr-un spital in Romania este mult mai mult decat atat. Mult mai rau decat atat. Dispretul abisal pentru institutia medicala se afla de ambele parti ale baricadei. In postoperator a trebuit sa dau afara persoane al caror rost acolo ar fi trebuit limitat din start. Un pacient isi incarca telefonul mobil. L-am poftit politicos afara. Ca cine sunt eu. Eu sunt medicul, dumneata pacientul. Lasati-ma in pace, ca nu ma cunoasteti nu va cunosc. Domnule, te poftesc frumos afara. A iesit, bolborosind. In ochii mei se citea probabil intentia asasina. Pentru vreo ora mai apoi levita primprejur asteptand sa mai intre. Unii au pasiunea morbida de a vedea ce se intampla imediat dupa ce te operezi. In aceeasi seara m-am luat de o femeie de servici si am instruit-o cum trebuie adunati sacii de gunoi din toalete, si cum se spala si interiorul toaletei cand faci curat, nu doar podeaua dimprejur. Pentru o cafea, mai apoi, a venit in fiecare dimineata sa dea cu mopul in salon. Dar toaleta tot n-a atins-o. Au si femeile de servici mandria lor, ma gandeam. Firma contractata privat, platita cu siguranta din bani care ar putea sa mearga intr-alta parte. Din bogatia-i deosebita, spitalul a oferit pentru tratamentul post-op urmatoarele:

1. asternuturi de pat = 2

2. cocktail litic = 1

3. ser fiziologic (500 ml): 20 doze

Antibioticul l-am cumparat noi. Anticriticul l-am cumparat noi. Solutia macromoleculara am cumparat-o noi. Plasele de schimb le-am cumparat noi. Ma gandeam, in a treia noapte pe la 3 dimineata, ca Sorin Paveliu ar putea avea foarte multa dreptate privind toate aceste costuri. Dimpotriva, insa, stateam si cugetam privind resursele manageriale antrenate intr-un astfel de loc, as da eu bani de la mine ca sa fie a) curat, b) potrivit si c) accesibil pentru pacient sa treaca printr-o atare criza a vietii lui cum se cuvine.

Dincolo de aceasta poveste, ale carei detalii sunt mult temperate acum de faptul ca au trecut cateva zile de la intoarcerea acasa, ramane realitatea sordida din care deriva o alta, aceea ca avem inca rata cea mai mare a mortalitatii postoperatorii din Europa. Nu am vorbit de medici. Medicii au facut o treaba extraordinara. Dar nu medicul trebuie sa dea cu mopul pe culoar. Nu medicul trebuie sa spele salteaua. Nu medicul trebuie sa gestioneze numarul de paturi alocat unui etaj, iar de e capacitatea depasita nu medicul e persoana care sa programeze avalansa mereu crescanda de nevoiasi in cautare de ajutor. Medicul trebuie sa faca un lucru si doar un lucru, anume sa trateze bolnavul. Pentru asta medicul are nevoie de resurse. Are nevoie de autoritate. Are nevoie de un anume gen de curatenie care a lipsit cu desavarsire. Nu mi-a fost rusine ca doctor cu un tata intr-un spital din Romania. Mi-a fost rusine ca om. Mi-a fost rusine de ignoranta semenilor mei, oameni care te intrebi oare unde si cum traiesc ei acasa daca odata veniti la spital isi arunca toate mizeriile pe unde apuca. Mi-a fost rusine de lipsa de continenta a sistemului infata unei mase de oameni imposibil de manevrat, in conditiile in care natura lor contributoare probabil le justifica existenta (si despre asta am mai vorbit intr-alta parte). Dar la final, la iesire, am trecut si am multumit intregului personal medical inalt, si mediu, si e nevoie sa o spun aici ca toti se afla mult deasupra conditiilor in care lucreaza.

Ce vine mai departe? Ziua de maine. Dincolo de pacla de afara sunt sigur ca a rasarit acelasi soare stirb de noiembrie. Stiu asta pentru ca nu trebuie sa vad asta, ca sa o cred. Iar pacla de-afara nu ma poate impiedica sa nu vad, cu ochii mintii, detaliile profunde ale unui cer senin, albastru ca sineala de rufe.

G.