Post-scriptum la canibalism

Un antropolog dintr-o tara indepartata si-ar nota, poate, in jurnalul lui de drum, ca Romania e o tara unde viata, si moartea, se intampla cu neobisnuita forfota. Venim si plecam cu mare tam-tam. Bem, fumam, mancam bine, ne iubim cu femeia si eventual si cu altele. Mariem, divortam, ne certam si ne impacam, admiram languros caprele muribunde ale vecinului devreme ce-a noastra e inca mare, si erecta, si mai ales la vedere. Pe cat de mari ne sunt gardurile, pe-atat de ineficiente; altele mai mari poate ne-ar trebui. Pe cat de mari ferestrele, pe-atat de inchise. Si cat am sti noi sa vorbim de vrute si nevrute, dar mai ales cu cata usurinta ne declaram hotarati cunoscatori in ale lumii, firii, si diverselor lucruri minunate care circula prin dansa, cu atat de grabnic ne descoperim pudibonzi, tacuti si infrigurati la deschiderea gurii in tema auto-lizei. Autoliza nu e o verisoara cu autobaza, e cum a insistat sa scrie despre mine, pana la urma, ziaristul care mi-a luat interviu vineri anume ca sunt “expert in sinucidere”. Cineva a observat fin ca asta nu poate sa insemne decat ca m-am sinucis de suficient de multe ori incat sa fiu expert. Deci suicidul e sinonim cu autoliza, si viceversa.

Ce stiti voi, dragii mei, de suicid? Am sa va spun ce-am invatat eu de la ultima saptamana traita aici.

Am invatat, daca mai era nevoie, ca e un privilegiu si pe alocuri un imperativ de a continua sa muncesc, si sa vorbesc, despre psihiatrie intr-o tara unde exista analfabetism nu doar de ordin primar, adica scris si citit, ci si secundar, adica desi oamenii stiu sa citeasca nu o fac pentru diverse motive. Am vazut o intreaga breasla de psihologi venind, si facand, un spectacol macabru al burlescului profesional din care eu, ca psihiatru, nu pot sa inteleg decat ca si-au dorit intens sa mai moara cateva zeci, sau sute, in urma contagiunii suicidare; bieti oameni care au facut o facultate de psihologie in Romania dar care nu stiu sa lege foarte bine subiect de predicat in privinta bolii mintale si care, cu aceasta ocazie, au repetat pana la greata mici lozinci “de impact” referitor la “depresii” si alte boli obscure. La un moment dat ridicolul a atins proportii cataclisme cand o doamna, una dintre multiplele “doamne” psiholog invitate la sezatoare, afirma ca depresia si anxietatea nu sunt boli. Si uite asa s-a sters cu buretele un secol de munca grea in medicina….

Odata eliberat porumbelul privind varii metode de sinucidere a aparut si preocuparea nevrotica a publicului larg “iete acum stim ce nu trebuia sa stim, dar shhh sa nu vorbim sa nu mai afle si altii”. Si aici, si aiurea, am vazut comentarii la adresa mea sau a unor colegi de-ai mei cu privire la psihologi care sunt foarte priceputi de fel, si cum noi suntem o anatema, noi psihiatirii adica, si cum uite ei fac o buna preventie a contagiunii in vreme ce noi venim cu vorbele noastre negre. Dar sunt curios, acum ca am invatat din nou lectia cu organofosforicele va veni vreun psiholog sa dea cu subsemnatul, si sa faca dizidenta in timp ce mai da vreun sfat, si sa isi aduca aminte de etica profesionala de care isi bate joc si care nu doar lui, dar si mie imi face viata mai grea ulterior? Si daca eu spurc din cand in cand anemicul nostru Colegiu, ce se aude cu toate Federatiile si Colegiile de Psihologie din Romania care ar trebui sa-si stapaneasca oitele canibale iesite, cu ocazia unui suicid premeditat, la vanatoare de pacienti prin mass-media? Liberalismul ca profesie e una, anarhia ca stare de fapt e cu totul altceva.

In addenda, ar trebui poate sa spun ceva despre ziaristii iobagi care au jucat un rol activ, si adeseori complex, in porcaria intensa a ultimei saptamani in ceea ce priveste “boala mintala”, “suicidul” si toate contingentele relatiei dintre cele doua. Poate se vor uita, in reluare, la propriul comportament. Phil McGraw are o vorba, anume ca ochiul magic nu minte, mai ales cand butonul rosu e aprins. Majoritatea oamenilor de presa s-au facut de ras. De la vladica la opinca. Unul dintre putinii care au ramas cerebrali, Vlad Petreanu, a facut-o de la o parte si in stilul propriu. Altii, insa, au sarit in dansul lui St. Vitus si cu tot atatea spume la gura s-au insiruit in diatribe interminabile, si peroratii agonice, vis-a-vis de viata, moarte, si boala psihica. Am auzit cu aceasta ocazie diagnostice noi, cum ar fi “tulburarea psihotica post-traumatica”, puse de un “preot care avea si formare in terapie de familie” (????). L-am vazut pe dr. Eugen Hriscu, caruia ii datorez o parte din formarea mea timpurie, unul dintre cei mai daruiti psihiatri ai generatiei noastre, fiind deturnat de la mesajul lui de ratiune de un pitsifelnic de dizeuz de televiziune care avea o singura misiune in casca, dar netulburat in a transmite un mesaj pe care l-am reluat la randu-mi: pe mainile si nebunia voastra vor muri oameni nevinovati. Pe lipsa voastra de minte, pe lipsa voastra de compasiune si de insight cu privire la dezbaterea suicidului in presa. Majoritatea trusturilor, halucinant, au inceput deja sa preia fenomenul si fac o veritabila numaratoare a mortilor care au inceput – predictibil – sa apara. Nimeni nu sesizeaza ca toti acei morti nu sunt evenimente obligatorii, ci victime ale grosolaniei intense din mass-media, ale prostiei abisale in care scufunda cocotele unor trusturi atunci cand au de bagat publicitate printre cruci, si tsatse printre haine de doliu. Nu mi-ar fi cu mirare ca dupa profesoara porno, piticul porno, scolarita porno, sa ajungem sa avem si sinucigasul…

Am numarat si, in presa centrala, am fost doar trei psihiatri care am oferit feed-back si insight in evenimentele saptamanii trecute. Au fost zeci de psihologi, sociologi, parapsihologi, preoti, bioenergeticieni, “facatori-de-bine”. Oamenii au venit pentru ca au fost invitati la aceasta sedinta de canibalism cu o mare oala in mijloc unde fierbeau oasele calde inca ale unei oarecare, intamplator persoana publica, intamplator cu o “masa de fani”. Masa de “fani” nu a contat decat pentru predictia ca “vom face rating”. Si ca dupa orice concert, peisajul la rasarit de zi, o noua zi, e dezolant. Independent de toata agitatia ramanem o tara unde serviciile de sanatate mintala sunt la pamant; psihiatrii se imputineaza, la fel si paturile de spital; conceptia de boala mintala se dilueaza intr-un misticism fanatic in care doar “biserica si preotul psihoterapeut” se mai descurca. Alunecam intr-un nou Ev Mediu dar mult mai anomic, de-aceasta data; unul in care nu exista familie, nu exista apropiati, confidenti, nu exista dialog, nu exista libera ne-judecata si mana intinsa in ajutor. Exista afurisenie, exista pacate capitale, exista sange pe asfalt si o adunatura de caini vagabonzi care dau din coada ca le-a picat para malaiata in gura lui natafleatsa.

Am, in concluzie, un mesaj pentru colegii mei psihologi. Numarati mortile in perioada imediat urmatoare. Voi, cei care n-ati facut vreodata o garda, si n-ati facut vreodata un masaj cardiac; n-ati vazut vreodata o hemoragie digestiva, cand sangele curge din gura rosu, oxigenat, si se amesteca la colturi cu saliva. Numarati-i pe cei care se vor arunca de pe cladiri, sau vor lua pastile, sau vor ingera pesticid, sau isi vor taia venele, sau se vor spanzura prin diverse incaperi ascunse. Si tineti bine minte numarul. E aleea voastra de cimitir, ca noi cand am terminat medicina stiam deja acest dicton, dar voua pare-se ca nu v-a explicat nimeni ca lucrati cu oameni, si pe cale de consecinta trebuie sa-i respectati si ca indivizi, si ca grup. Numarati familiile care vor veni la voi, si bucurati-va, poate, de cresterea temporara a veniturilor. Si cand veti vedea ce e aia, de fapt, patologie psihiatrica si cat de bine va descurcati cu oameni despre care, pana mai ieri, parea ca stiti tot ce e de stiut, si sunteti calare pe situatie, si aveti solutii la toate, sper sa va vina pe retina exact acel numar al mortilor pe care le-ati iscat si macar, in acel moment, sa aveti ratiune. Si sa nu-i pacaliti cu gogorite nesprijinite in realitate chiar din dorinta de a le face un bine. Cititi, va rog, cu atentie, urmatoarele: uneori “vorbitul” despre lucruri chiar nu ajuta. Exista o suma importanta de boli psihice unde voi n-aveti ce cauta in discutie. Va rog, pentru pacientii vostri, scuzati-va din incapere si din discutie. Ii veti avea pe constiinta.

G.

Advertisements

18 thoughts on “Post-scriptum la canibalism

  1. Va citesc de mult timp, totusi cred ca e prima oara cand comentez.

    Nu vreau sa ma leg direct de cauza – mi se pare genul de subiect care nu ar trebui niciodata “dezbatut” “public”, oricat de “publica” ar fi persoana in cauza.

    Am o remarca legata de: (si va citez) “ridicolul a atins proportii cataclisme” in cazul “doamnei psiholog”, si a ei afirmatie despre depresie si anxietate. Am urmarit si eu, sambata dimineata, cred, o parte din emisiunea respectiva, atras de acest titlu afisat pe ecran, cum ca depresia nu este o “boala”. Nu am studii de specialitate, (din pacate, pentru ca a fost unul din drumurile pe care am dorit la un moment dat sa-l urmez) dar am urmarit in continuare pana la final, pentru ca asteptam sa fie afisat numele persoanei si calitatea in care a facut aceasta afirmatie. N-am aflat, si nu am fost atat de interesat incat sa incerc sa aflu din alta parte.

    As vrea sa va contrazic, cu respect… Nu e “ridicol”, pentru ca “ridicol” implica un zambet, chiar daca in dispret sau batjocura. E ridicol cand un politician face o afirmatie in necunostinta de cauza, de care rade apoi o tara intreaga (fara sa se intrebe cum a ajuns el in acea pozitie), e ridicol cand diverse “vedete” fac afimatii penibile. Da, acestea pot fi de un ridicol inofensiv.

    Totusi ca un psiholog (am inteles ca aceasta i-ar fi profesia) sa faca afirmatiile pe care le facea doamna in cauza, este… si nu gasesc un termen. Trist.

    A castigat totusi cateva “puncte” – in momentul in care a recomandat telespectatorilor sa nu se mai uite la tv, la genul asta de programe, pentru ca sunt “nocive”. Cred ca este exact termenul folosit. Ma intreb, totusi, in acest caz, care era logica prezentei ei in studio.

    Sa-mi iertati acest comentariu, pe langa subiect.

  2. 5 stele de la baiatu!
    Ultimul paragraf e chiar de 10 stele.

    Dupa mintea mea, cea mai mare vina o are Irealitatea. N-au nici mama, nici tata, nici Dumnezeu. Spalati pe creier cu VISA. Au depasit de departe OTV-ul. Aia macar sunt dobitoci. Astialalti sunt diabolici.

  3. Mutsu,

    Exista psihologi competenti si psihologi mai putin competenti. Acelasi lucru insa se poate spune si despre medici.
    Inteleg ca esti suparat, ca vezi in ultimele zile o multime de persoane dandu-si cu parerea intr-un domeniu in care mai au mult de studiat si in care tu inteleg ca te-ai specializat, dar sincer cred ca ultimul paragraf nu a fost fair.

    In fine, just my two cents worth.

  4. Foarte corecte observatiile tale cu privire la afirmatiile particulare ale unor psihologi, psihoterapeuti sau ce-or fi fost ei, care si-au dat cu parerea saptamana trecuta, care pe unde-au putut. Foarte de acord, insa, si cu Andreea – prin natura meseriei intru in contact si vad rezultatele muncii si a unor psihiatri, si a unor psihologi, asupra oamenilor pentru care lucrez. Si unii, si altii, au cazuri de succes, dar am asistat neputiincioasa si la “rezultatele” unora care dau rateuri mari, si psihiatri, si psihologi. Si nu era vorba de lipsa de cooperare din partea pacientului, ci de nepasare, lipsa de pregatire, prostie sau trufie din partea calor care ar fi trebuit sa il faca bine pe pacient.
    Asa ca sa nu generalizam. Poate, pur si simplu, psihologii cu har, aia care stiu ca depresia este o boala si trebuie tratata de medic, nu raspund la cererile de dat cu parerea, venite de la unii sau altii. Pana si apetenta celor acuzati de tine pentru aparitiile in mass media zice ceva despre cat de mare le este nevoia de bagare-in-seama si despre cat de adevarat este ce se zice, ca 90% dintre studentii la psihologie sunt acolo cu speranta ca isi vor rezolva o problema proprie. Sa nu aruncam cu piatra, insa, in ceilalti 10% sau in cei care reusesc sa-si rezolve problema prin terapie si pot, la randul lor, sa ii ajute si pe altii.

  5. @ Andreea, Ema,

    Voi aveti perfecta dreptate si cu siguranta nu sunt foarte corect (politic) atunci cand arat cu degetul o breasla. Din pacate lucrurile au continuat, in presa, sa justifice atitudinea mea. Presedintele CPR, Mihai Anitei, este citat in presa locala si asta este – paradoxal – opinia oficiala a psihologilor, si citez:

    “Depresia este o tulburare în care vioara întâi trebuie să fie psihologul. O persoană depresivă nu se aruncă în braţele medicului psihiatru, care îi dă un pumn de medicamente, iar aceasta devine o legumă” (Romania Libera, 20 iul. 2010)

    Acest domn bate campii ingrozitor. Medicamentele pe care noi le dam nu transforma oameni in “legume” si – sa fim bine intelesi – nu le dam “cu pumnul”. Mi se pare mizerabil din partea unei persoane care isi mai si ataseaza emintenta de “profesor DOCTOR (sic!)” sa continua sa sustina niste besmeticarii sinistre, unele pentru care nu are dovezi, evidente, sprijin empiric, fie el ce-o fi. Nici un psiholog de pe aceasta lume nu are caderea de a pune un diagnostic psihiatric atata vreme cat, medico-legal, nu e pregatit sa semneze sub acel diagnostic.

    Nu contest posibilitatea statistica sau “legea lui Lot” care spun ca exista si X% de oameni care disconfirma regula. Cunosc o suma de psihoterapeuti nu buni, ci foarte buni. Cu unii lucrez. Unii sunt si psihiatri in acelasi timp si cunosc foarte bine racilele meseriei noastre. Dar nu pot sa nu ma pozitionez, de principiu, impotriva unei opinii imbratisate, tembel, de-o intreaga clasa profesionala al carei staroste, cu oarecare nerusinare, “profita de ocazie” sa isi anunte si agenda:

    “Totodată am vrea ca reprezentanţii CNAS să ne permită stabilirea unui contract pentru decontarea serviciilor prestate celor care apelează la psiholog. Dacă s-ar deconta aceste servicii mulţi oameni ar înţelege că ar putea apela la psihologi”

    Corect, dar imoral in contextul oferit.

    G

  6. Ai si tu dreptate.
    Oricum, din pacate, tragedia e ca deprimata in cauza nu apucase sa treaca nici pe la unii, nici pela altii. Ca si daca nimerea la un psiholog bun, si daca nimerea la un psihiatru bun, orice era mai bine decat nimic, decat sa stea sa astepte (cum marturiseste sotul) sa vina sfarsitul saptamanii, cand de obicei ii trecea depresia de 3 zile 😦
    Si toate astea pentru ca suntem, asa cum bine ziceai, analfabeti intr-ale diagnosticelor psihiatrice si problemelor sufletului…

  7. dragii mei, aici Sandel, crestinul de serviciu auto-angajat pe blog cu sfert de norma (ma gasiti numai la subsol, biroul Comentarii, langa centrala termica imediat cum treceti de hidrant).

    ce vreau io sa va zic voua ca tot veni intamplarea asta cu Emolina. Bre dragii mei! Nicio zi, niciun minut, nicio clipa sa nu va lasati prada disperarii! Chiar daca sunteti tineri si nu ati auzit inca de Hristos, chiar daca sunteti batrani si junghiniti de pacate si nu mai vreti sa stiti de el… adevarat va spun voua ca pe toti va iubeste si NU VA LASA LA GREU!

    prin oricate greutati ati trece, ganditi-va ca langa voi sunt oameni care va pot ajuta. Strainii nu sunt straini, sunt fratii vostri care sunt la fel de speriati ca voi si-si inchipuie ca-s singuri pe lume. Mergeti la ei cu inima deschisa si o sa vedeti cum se petrece minunea. Spuneti-le: am nevoie de ajutor. N-am ce manca, sunt bolnav, sunt suparat, nu sunt iubit. Sau nu pot iubi. Si o sa apara minunea. Dumnezeu nu va lasa!

    A fost intrebat parintele Savatie: Parinte, care este terapia impotriva deznadejdii? Si raspunsul a fost: “Nadejdea. Si munca. Munca nu in sensul prost, ca ne ducem la carat pietre neaparat. Dar sa avem intotdeauna o ocupatie. Omul ajunge sa dejnadajduiasca pentru ca s-a pierdut pe sine, pentru ca nu-si mai gaseste un rost. Sa incepem a face ceva, orice: pictati, cantati, crosetati, sa ai ceva de care ochiul tau sa se bucure si celorlalti sa le fie de folos. Scuturati deznadejdea de la voi asa cum ne scuturam noroiul de pe picioare cand intram intr-o incapere. Asa ca, nu primiti nici mustrarile de cuget care va vin prea in serios, daca ele va taie rugaciunea, daca va taie vitalitatea. Uitati-va la Sfinti care plangandu-si pacatosenia, se ridicau si mergeau pana in mijlocul pustiei, care puteau sa munceasca toata ziua, ca Sfantul Siluan sa care saci la moara, sa faca multe alte treburi pe care noi in starea noastra de moleseala nu putem sa le facem, nu putem face nimic. N-avem chef de nimic. Atunci cand vederea propriilor pacate trezeste acest: “Nu stiu ce sa mai fac?”- atunci nu-i buna. Alungati-o! Dar, daca vederea pacatelor va impinge spre rugaciune, spre dragoste, vreti sa-i ajutati pe ceilalti, vreti sa va faceti slujitori, in sensul bun si pe langa toate aduceti bucurie celuilalt, desi in inima voastra vedeti iadul, atunci ii buna, primiti-o.”

    Cam complicat, nu? 😀 Mai cititi o data, pe indelete.

  8. sandule, sincer, cu toate curtoazia de care sint in stare io la ora asta, te anunt ca m-am cam plicitisit de pilde, dumnezei, isusi, satane, sfinti, apostoli, ingeri si bazaconii similare. de citeva luni de zile numai asta citesc, mi s-a cam facut lehamite sa mai intru pe comentarii. stiu ca diavolu’ nu doarme, da’ o lasam si noi mai moale, asa, ca pentru perioada de vacanta?

    ps1. de unde ai priceput tu ca trebuie sa fii crestinu’ de serviciu?
    ps2. si nu mai imi zice selime. daca nu poti si nu poti sa-mi zici “tractoristu”, spune-mi si tu, mai simplu, “maestre”

  9. lol maestre, atunci nu mai citi ce scriu io si citeste numai bazaconiile celelalte 😀

    ca tot zisesi de maestre, de masonerie ti-ar placea sa citesti? Ar fi mai in tema subiectul cu vacanta ta? 😀

    hai c-am exagerat, ai dreptate, vara ar fi bune niste subiecte subtiri si comentarii si mai subtiri. Sa speram ca mutsu o sa se limiteze la niste copy-paste de pe bancuri.ro.

  10. inteleg ca te simti obligat sa-i spui in contra lui mutsunache. e ok, asa incep toti pacientzii… 🙂

    oricum, cel putin pentru mine, a devenit obositoare dualitatea asta rational-irational si stiinta-religie in ansamblul post-comentarii…

  11. hai sa facem pace, tu nu-mi mai citesti mie comentariile si eu nu ti le mai citesc pe ale tale 😀 unde scrie sandu, sari!

    cu mutsu nu ma mai contrez, mutsu a dibuit cum sa aiba o relatie buna cu mine si eu cu el. Vad insa ca taman cand ziceam ca am ajuns la un echilibru apari tu si faci pe obositul.

    intr-un fel, e de inteles sa te simti inconfortabil cand apare cineva si-ti tot repeta ca mai e o usa la capatul culoarului in care tu ai dat cu nasul in zid. Banuiesc ca e chiar dureros. Ma simti ca pe un nebun, nu? 😀

  12. de la mine se vede ca mutsu imi respecta o anumita sensibilitate si nu pot decat sa-i transmit: “jos palaria”. Mi se pare un pas important pentru mutsu psihiatrul si mutsu omul.

  13. eu nu cred ca mutsunache psihiatrul si mutsunake omul ar face asa ceva, el nu este omul compromisurilor, mai ales atunci cind o “sensibilitate” devine combustibilul care alimenteaza filtrul sepia prin care ii analizezi si categorisesti pe cei din jur. dar cred ca am ajuns prea departe cu presupunerile, e cazul sa ma opresc aici.

  14. sepia e mult spus, alb-negru ar fi mai corect. Aici m-ai prins, in ultima vreme cam bag omul sub microscop. In timp ce tu te dai de ceasul mortii ca vai ce a ajuns saraca Romania si ce bine e in Turcia sau aiurea, eu dau si solutii. Reintoarcerea la Dumnezeu. Asta e scaparea tarii noastre. Iar scaparea e o chestie de a fi sau a nu fi. Unu sau zero. Alb sau negru.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s