Nu vă iubesc mai mult

O zic repede până nu mă ia somnul de la atâta entuziasm. Nu vă iubesc mai mult decât în februarie 2014. Sau august 2013. În cuvintele unui hobbit faimos, vă știu pe mai puțin de jumătate pe jumătate din cât mi-aș dori și-mi place de mai puțin de jumătate dintre voi pe jumătate cât ați merita. Nu cred că m-am înșelat vreodată de voi, până acum. Sunteți în atât de multe feluri motivul pentru care când plec în concediu, o dată pe an, prefer compania a doar câțiva selecți și, dacă aud românește pe unde merg, admit că am să întorc capul. Fac alergie la trening. Și șlapi. Și aur. Și fițe. Și melteni. E-un fel de-a fi al vostru, mai mereu, care mie mi-e motiv de osteneală și de, ei bine trebuie spus, silă. Îmi iubesc patria, nu mi-e musai să-i accept locuitorii cu toate borfeturile lor. Cu damful a diverse. Cu pretenția Orientului și-a Occidentului, cu grămezile organizate la cozi la aeroporturi, cu aplauzele fataliste la aterizare, cu cetățeanul din Madrid care, la plecarea de la congres în septembrie, ne-a servit-o pe aia că trebuia să ajungă până la Saragoza și n-avea bani de autobuz (aveți cumva 10 Euro?). E o listă lungă de motive pentru care să fii român, într-o zi obișnuită, înseamnă să fii o minoritate printre românași. Unde ași e onomatopeaa pe care ți-o mai dă, rapandulic, câte un anonim fabricat în România.

Și ocazional vă urăsc. Pentru cum vă purtați cu femeile voastre pe care le scuipați, le băteți, le înșelați, totul bine stropit în rachiu și-alte flamande spirtoase. Pentru cum vă pierdeți bătrânii prin case al căror unic rost e moștenirea. Pentru cum vă spargeți în figuri în mașini cărora nu le puteți alimenta mai niciodată întreg rezervorul. Pentru cum le conduceți (nu că eu aș conduce-o mai bine pe-a mea, tot român sunt și eu, până la urmă, măcar pe șosele). Pentru cum vă îmbulziți, Doamne cum vă mai place să vă îmbulziți. Pentru cum vă purtați. Pentru cum vorbiți. Pentru cum sunteți, pe scurt.

Și probabil nici eu nu vă sunt veșnic simpatic. Cu zâmbetul meu. Cu nasul pe sus. Cu vorbitul din cărți și din almanahe (sic!). Cu pretențiile de școlit pe afară. Cu aroganța mea. Cu momentele mele de fariseism. Cu ipocrizia mea. Cu istericalele. Cu lipsa mea de granițe. Cu băgătorismul meu. Cu flapsul genelor. Cu strâmba strungăreață. Cu cine sunt, că doar nu s-a sculat România după pohta ce-am pohtit eu. Cu siguranță că relația noastră dificilă, deci, nu e motivată doar de mojicia voastră, dar și de filfizoneala mea.

Doar că eu îmi mai pierd uneori timpul, probabil ca și voi, cu capul în nori. De aici consecințele. Și-mi aduc aminte de-o vreme când eram un om de ideal. Au trecut 25 de ani de-atunci, de când bunicul meu a scos tricolorul din laiță, și-a pus înapoi poza Regelui unde-i era locul. Nu, n-am să am pretenția acum că am învins comunismul. Cel mult ne-am făcut un pic de cap cu el, el cu noi, a fost o tăvăleală-n fân preț de-o zi și-o noapte. Și-apoi am fumat o țigară împreună și ne-am urat reciproc că sper că a fost la fel de bine și pentru tine.

Iar ieri am făcut ceva care nu-mi stă în fire pentru oameni perfect necunoscuți, a căror singură legătură cu mine era că suntem, toți, români. Ieri mi-am folosit bruma de notorietate ca toți oamenii care mă știu, cu bune cu rele, să afle că undeva departe, departe de România, niște necăjiți așteaptă la coadă la ambasade, și nu pot vota pe motiv că-s prea mulți. Inevitabil mulți mi-ar fi foarte antipatici. Inevitabil mulți respectau criteriile pentru care mi-ar fi silă de ei. Dar nu despre asta era vorba.

Familia nu ți-o alegi.

Dacă m-aș hotărî într-o zi să trăiesc într-o țară populată doar de oamenii care-mi plac ar fi o țară foarte mică, și probabil am lua-o cu toții razna cât de curând. Dacă m-aș decide într-o zi că doar oamenii cu intelect, sau educație cât de cât mai spălăței au drepturi comparabile cu ale mele, cică mai spălățel și mai citit, aș fi un jeg și-o spumă, și-un nenorocit de fundamentalist. Dacă aș sugera că doar ăia care erau treji în ziua votului merită să voteze…ei bine asta e altă discuție. Bănuiesc că totuși doar o minoritate erau rupți de beți la prezidențiale, și încă și mai puțini au nimerit pătrățica preferată cu ștampila.

Diaspora e familia mea. Și România e familia mea.

Nu vă faceți iluzii, de mâine am să continui să fiu la fel de acru. Lumea în care m-am trezit azi era la fel de gri. Mocirla tot culoarea aia seducătoare o avea. Și nu mi s-a părut că sunt mai puțini șoferi care-mi taie fața în trafic. Dar azi, într-o zi de 17, m-am uitat pe furiș, prin parbrizul murdar, la fețelor oamenilor. Și mă întrebam, fără să vreau…oare câți?

Oare câți, dincolo de nenorocitele ăstea de aparențe, dincolo de idioatele ăstea de stereotipuri, dincolo de alegerile feșăn absolut abismale, dincolo de dinții stricați și preferințele muzicale stridente, oare câți dintre ei au făcut ieri ce era firesc de făcut, anume au votat pentru că aproape 1 milion de români n-au putut? Nu e ca și cum civismul e un antiseptic social. Nici ăia care au ridicat baricadele în Piața Bastiliei nu erau prea spălăței, mă gândesc. Gavroche are dinți de adamant doar în pozele copilăriei.

O zi, băi necăjiților. O zi ne-am înțeles și noi despre niște realități. Și-a fost terapeutic pentru perioada care urmează. Indubitabil la fel de putredă, mai puțin faptul că poate o să aveți un alt fel de model. Că de hă, hă, și de mă, fă, și de ai văzut Maria ce țigancă împuțită, și de mai bine-mi numărau ei ouăle, și văzuși, vericule, ce i-a zis-o Marinarul, Chiorul, Băse șamd mi-a ajuns. Până în gât.

E trecut de miezul nopții la mine. Bon courage, Roumanie! Good luck, Romania! Viel Erfolg! Auguri! Mult noroc!

G

2 thoughts on “Nu vă iubesc mai mult

  1. „ oare câți dintre ei au făcut ieri ce era firesc de făcut, anume au votat pentru că aproape 1 milion de români n-au putut?”
    Firesc este doar din unghiul dumitale.
    Eu am fost la vor, dar, din principiu:
    Faptul că că nu ați putut vota dvs. nu-i obligatoriu o chestie care să mă îndemne la vot.

    Pe de altă parte, chiar un milion de români nu au putut vota?

    În materie de scrieri inflamate trebuie să fii tare atent la argumente. Altminteri apare imediat cineva: „Bine, domne, îmi arăți mie obrazul, iar dumneata sui din condei cifra la un milion?”.

  2. Calculele sunt simple. Diaspora românească, oficial & neoficial, însumează aproape 4 milioane de oameni. Dintre ei unii sunt mobili, alții nu, i.e. sunt rezidenți sau naturalizați în țările de destinație, estimați la vreo 500 de mii în cele mai recente estimări. Drept de vot au aproximativ 1.5 milioane, incluzând toți acei români care se vor afla, la momentul votului, în diaspora. BEC a trimis 800 de mii de buletine de vot pentru o prezență estimată la vot de peste 50%, din care au votat aproape 500 de mii. Sper că asta vă răspunde la comentariu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s