Xheni

IMG_2611Bună dimineața darlings, n-ați vrea niște cafea? Pare că aveți nevoie. Mormăim aprobator. Xheni are ochi de culoarea Adriaticii, ies ca două opale dintr-o mare de riduri. Să ghicesc, american coffee? Doar dacă e mare și lungă, răspund morocănos. Râde satisfăcută. Vine imediat. Dispare dincolo de uși. O aud cum mă întreabă, cu voce de terebentină, vrei și zahăr la ea? Da, te rog, două lingurițe. Se întoarce într-un minut cu o cană generoasă și o farfurie cu prețioasele cristale. Fumez, absent. Xheni încă nu există în conștiința mea. E o aparență. O Nanny McPhee. Ține-n mână un caiet și-un pix. Se așează îndrăzneață la masă și, șiret, ca o școlăriță, își potrivește mâna pe velină, ce vreți la dejun? E din scurt, totul e greșit, îmi zburlește fanerul și-mi vine să-i zic lasă-mă, femeie, în pace, la ora asta nu gândesc decât în cod binar. Habar n-am, ouă? Și cum le vreți? Rămân interzis, răspund vag amuzat, se poate în mai multe feluri? Pentru că anul trecut nu se putea decât cu un mare efort de pantomimă. Misha și Flora ne puseseră la un regim de tip Vrei să fii miliardar în care-ți tot venea să suni un prieten. Până la urmă o dădeai pe gem de smochine și ceai. Xheni insistă. Am vorbit cu Misha, poți să mănânci orice. Orice, orice? Orice, insistă Nanny hipnotic. Bine. Dă-mi și de-aia, și de-aia, și după aia niște gem. Notează repede în caiețel, dispare din nou după ușă. În minute apare Misha, un Hodor placid, motor cu explozie în două pistoane, cu ditai tava. Mâncăm, lacom. Micul dejun e o noutate estivală. La fel și telemeaua de capră. Castraveții sunt din grădină. Cafeaua e slabă. Xheni e îndesată, adusă de spate ca o rudă îndepărtată a lui Atlas, ascunde o esență tare, indescifrabilă. Tec? Mahon? Sigur nu-i curge sânge prin ax. Nu-i ghicești seva. Vocea e totuși familiară. Accente venețiene. Palatul Dogilor. Mie-mi sigur îmi lipsește o doagă, poate-i lipsește și ei. Darlings, unde o să mâncați la prânz? Habar n-am, Xheni, poate aici? Bine. Să le zic să vă facă ceva anume? Stupoare. Se poate să vrei ceva anume? Bine. Plusez. Spune-le să ne facă musaca. Câte porții o să mâncați, continuă djinn-ul, ca să știu, nu pot să facă una singură. Bine, zi-le să facă trei. Minunat. Și cum a venit, pleacă din nou. Își leagănă șoldul într-o regresie Cox cu artroză. Cred că am avut odată o mătușă cu corzi vocale făcute din aceeași specie de tinichea.

Vine prânzul după o sesiune sațiantă de aquaman prin soluție salină și-un urcuș prin străzile gheenei. Cald, atât de cald. Până și măgarii și-au transpirat discurile solare din frunte și stau ascunși printre măslini și boscârțe. Apă. Multă apă. Dă-ne, Xheni, apă, că nu mai putem. Se mișcă vital, ca un gnom printre dolmene. Și mă întreb, de unde-atâta grijă? Xheni nu trădează suferință. Nu sunt urme pe corpul ei, doar brazde și timp, și foșnetul papucilor. Treptat ne adoptă. Musacaua a fost un scandal gastronomic. S-au bătut niște albanezi la gura noastră. O lăudăm. Emană, fosforescent, bucurie. Ne mărturisește că s-a lăsat cu sfadă. Hodor a dat în foc. Grecul e iute și aprig, dar s-a lovit de Nanny ca valul de stâlp, și dădaca s-a impus. Musaca au zis, musaca facem, dacă n-o face Flora o fac eu. Flora a izbucnit și ea, tu nu intri la mine în bucătărie! Și din toată sceneta, în timp ce Xheni povestește, adulmeci izul de umor. Albanezii sunt atât de căpoși, ne zice, nu-i înțeleg, sunt suciți. Păi și tu ce ești? Eu nu fac parte, doar m-am întors aici.

Cât timp ai fost plecată, Xheni? Douăzeci de ani. În Amrika. O spune blând, fără spuma nostalgică. New Hampshire. Aveam grijă de doi bătrâni. Știi cât lucram? Începeam dimineața la 10 și terminam a doua zi la două, și după aia mergeam la școală. Uite-așa, week-end după week-end. Dar banii erau buni. Și aveam nevoie de bani. Trăiesc bine acum, n-am nevoie de nimic.

Xheni, ce e cu buncărele de pe drum? Le știi? Chestiile ălea de beton, cine le-a pus acolo? Se uită oblic, zâmbește amar. Cine să le pună, Hoxha, i-era teamă de imperialiști. Să nu-l invadeze. Păi și-au fost vreodată soldați în ele? Râde ca o țeavă de eșapament, dubiță fabricație rusească. Soldați, bah! Le-au pus acolo și după aia, forgive my english, s-au căcat în ele. Niște latrine mobile. Și cum a fost la voi, Xheni, că la noi știm cum a fost. Dictatura, a fost greu? De ce mă întrebi asta, vrei să-mi aduc aminte de lucruri urâte, tu nu știi nimic de viața mea, cât de greu mi-a fost. Știu, Xheni, dar uite, ai supraviețuit, privește împrejur, e-atât de frumos, noi suntem niște oameni liberi care am venit în țara voastră liberă. Liberă? Opalele sclipesc într-o amintire atât de veche, pare că-i prinsă în ambră, o ambră albastră cum nu s-a mai văzut. Mi-au vânat familia până la ultimul, începe. L-au luat mai întâi pe bunicul meu. Arestat. Și l-au aruncat apoi de la etajul trei al închisorii. După care tata. A stat 15 ani la închisoare. Fratele meu, și el. Sora mea, moartă.

Ai copii, Xheni? Da, zâmbește ca un pergament de la Marea Moartă. Doi. Nepoți? Mimica învie. Trei. Sunt mai mari decât ai voștri, nu cu mult. Păi și tu ce faci pe-aici? Vin la mare, am avut pământ pe-aici, pământ mult, l-au luat. Știm cum e, Xheni, și pe la noi e la fel. Da, mai întâi vin, după care construiesc ceva pe el, după care te plimbă să-ți dea în altă parte. Și-ți dau? Da, face un gest absent, îți dau. Lipsește expresia intraductibilă din română. Peste ochi.

Bărbatul lui Xheni a murit și el. Demult. Când ne-am cunoscut și m-a văzut a zis, tu o să fii soția mea. Și oamenii din Partid i-au spus ea nu e pentru tine. Nu e de sămânță bună. Ori noi, ori ea. El s-a dus, continuă Nanny într-o reverie a vieții, și și-a pus carnetul de membru pe masă. Și ne-am căsătorit. Și ne-a fost greu. De-aia am plecat. Copiii nu aveau voie la școală. Așa că i-am luat de mână și-am plecat.

Dimineți mai târziu întreabă, sfioasă, aș putea să vin cu voi la plajă? Haide. Aveți loc în mașină? Cum să nu fie. Se jenează teribil, de ce să stau în față, eu sunt bătrână, lasă că stau în spate. Hai, Xheni, nu te vexa, nu știi că locul din dreapta e locul mortului? Râde copios, bine. Își pune cremă pe-o cicatrice la nas. Uite-aici am avut o zgaibă și m-am dus să mi-o scot. Știi ce mi-au zis doctorii de-aici? Cică ia salivă din gură în fiecare dimineață și dă pe ea. Ăia sunt doctori? Așa că m-am dus la un spital privat. Greci. Și mi-au scos-o, și mi-au pus niște piele, uite de-aici de la ureche. Foarte bună treabă. Dar scump. Am dat 1000 de Euro. Când m-am întors acasă la sor-mea eram bandajată și la nas, și la ureche, s-a și speriat de mine, ce-ai pățit, de ce n-ai zis nimic. Ei și ce, it’s done! Se dau și la voi șpăgi, Xheni? Păi n-auzi că mă puneau să-mi pun scuipat la bubă?

Se întinde pe prosop. Hai să vă zic o chestie simpatică. Înainte să veniți Rosa și Flora m-au rugat să le învăț câteva cuvinte în engleză. Orgolioase, deh. Cum se zice te rog, mulțumesc, bună dimineața, de-ăstea. Ei, și vine vorba de mașină. Și îi spun Rosei că pe engleză la mașină se spune car. Doar că, în albaneză, ”car” înseamnă o chestie urâtă. Ce înseamnă, Xheni? Opalele sclipesc. Ei, ce să însemne. Chestia aia a bărbatului. Doar că e urât să o spui. Știi că în română pule (pui, în albaneză) înseamnă același lucru? Râde cu poftă. Da, cam așa, și-i spun Rosei și-odată mi-o întoarce, furioasă, să nu mai spui niciodată așa ceva! Măi Rosa, dar dacă asta e vorba eu ce să-i fac. Zi-le să-o schimbe, să-i dea alt nume, ăsta e urât! Rosa, nu se poate, limba e limbă, ce să-i faci. Xheni are un umor sec, ascuțit ca un silex, ca o rocă spartă din munte. Pleacă să înoate. Și dispare. Se întoarce după jumătate de oră, ca un lamantin. Scoate din geantă o sticluță de plastic. Știi ce-am aici? Ce? Ulei de măsline cu lămâie. Cea mai bună soluție de plajă. Mi-e sete, Andreea mergem să luăm ceva de la bar. Pleacă împreună, se întorc cu o plasă plină cu sucuri și beri. Și din carcasa chitinoasă răsare, din nou, Nanny McPhee.

Xheni vii cu noi azi? Afară e înorat, a doua zi plecăm. E tristă, unele săptămâni sunt lungi cât o viață. Dădaca se ține tare, nu spune nu. Hai să mergem la Jale. Știi, Xheni, că Jale în română înseamnă bocet, doliu, ce pățești când pierzi pe cineva? Nu spune nimic. E-o margine îngustă între umor și umoare. Plaja e goală și îngustă. Pe partea stângă e vila lui Hoxha. Uite, zice brusc Xheni, vezi cum și-a făcut-o? Cu scări, gard, să vadă el buncărele de la etaj. Și marea. Apare-un labrador. Poze cu labradorul. Începe ploaia. Unde ne schimbăm? Xheni se întoarce din drum, ei și ce, mă schimb pe plajă, cui nu-i place să nu se uite. Zâmbim prin fuga stropilor în timp ce pornim către Himare. Uite, asta-mi place la Albania, orașele au nume atât de frumoase. Ne oprim la aceeași pizzerie ca de obicei. Xheni se întoarce, iscoadă printre noi, o să vorbesc cu voi în engleză, să nu se prindă ăștia că pricep ceva. Ce zic, Xheni? Ei, nu vrei să știi, de-ale lor. Și râde. Împărțim mâncare. Ne tot îmbie cu souvlaki-ul ei. Hai, ia, că e moale, carnea e bună. Când îi spunem că nu trebuie să plătească nimic mai că îi dau lacrimile. O să-mi fie dor de voi. Xheni, sunt curios, fiecare țară are o perioadă de glorie de care-și aduce aminte, la voi când a fost? Ridică din umeri, habar n-am. Cred că atunci când au venit italienii peste noi în anii ’30. Totul mergea bine, erau bani, afacerile mergeau. Cam atât. Adică vouă v-a fost bine când a venit Mussolini peste voi? Se închide ca un melc și nu mai scot nimic de la ea. Xheni, nu vrei să vii în vizită pe la noi? Oricând, te-așteptăm. O să mă faci din nou să plâng, darling.

Când s-a decis să plece, Xheni și-a luat copiii de mână și-a plecat, în pribegie, ca refugiat. A ajuns în lagăr la Budapesta, femeie la 40 de ani cu doi adolescenți, practic. Nu vorbea o boabă din nimic. Fără bărbat, pierdută prin Europa, căuta azil în Statele Unite. Cât erau acolo, un motociclist britanic a văzut-o pe fata ei și s-a îndrăgostit de ea, după care a ajutat-o să-și facă hârtii de emigrare în UK. Sunt căsătoriți și astăzi. Xheni a mers apoi în lagărul din Austria până i-au venit hârtiile. În spatele ochilor ei stă o poveste pe care n-am s-o știu vreodată, nici n-am s-o pricep. Tot ce mi-a spus sunt fragmente sparte, cioburi ale cutiei Pandorei. M-a întrebat într-o dimineață Gabi ce înseamnă tatuajele tale? Uite, Xheni, știi de mitul lui Prometeu? Care a adus focul oamenilor. Pentru asta zeii l-au pedepsit și l-au legat de munte, și vulturul lui Zeus venea să-i ciugulească ficatul în fiecare zi. Prometeu înseamnă gândul cel dintâi. El avea un frate geamăn, Epimeteu, care înseamnă gândul cel din urmă. Nemulțumiți totuși de pedeapsă, zeii au continuat să dea o lecție, și au făcut prima femeie din țărână. Pe Pandora. Și i-au dat-o lui Epimeteu de soție. La nunta ei zeii au făurit o cutie fermecată, o amforă de fapt. Înăuntru, Pandora credea, sunt bijuterii. Doar că nu erau bijuterii. Erau toate relele lumii. Nebunia. Furia. Tristețea. Și, bine ascunsă, era speranța. Elpis. În noaptea dinaintea nunții, Pandora s-a uitat înăuntru, și a eliberat duhurile. Unii spun că dinăuntru au ieșit molii, care mai colorată, care mai otrăvită. Pandora s-a speriat și-a pus capacul la loc înainte să poată ieși Elpis. Și-aici e o poveste, pentru că Elpis nu înseamnă neapărat speranță. Înseamnă luciditate. E poate cel mai vechi mit al omenirii. Un mono-mit. Xheni ascultă, privirea-i alunecă în trecut. Da, Elpis. Speranță. Speranța e bună. Și-acolo ce e? Acolo e Geamănul. Pro/ Epi-meteu. Și ți-ai desenat toate ăstea pe tine? Da, Xheni. De ce? Ca să-mi aduc aminte. Să-ți aduci aminte. Ce frumos. Și eu îmi aduc aminte. Doar că nu se vede nimic la suprafață.

În dimineața plecării ne spune nu suport despărțirile. Vă mulțumesc. Tu, Xheni? Nu, noi îți mulțumim, ai fost o gazdă minunată. Mulțumim de timp, și de povești. Ne auzim în curând. Și ne vedem, Xheni, promitem. Ne-aduce o pungă în care sunt buruieni de munte. Uite, din asta se face ceaiul pe care l-ați băut. E o aromă ciudată, tei amestecat cu busuioc, mentă, cumva toate la un loc și totuși separat. O știi de undeva, n-ai mai întâlnit-o niciodată. Asta e Xheni. Care, apropos, se citește Jenny.

Falënderim, Xheni! Pentru tot.

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s