Atingeri intime

M-as fi obisnuit cu bataia, imi spune. Privesc incredul, dar asta nu e cea mai mare nazdravanie pe care am auzit-o si-apoi oamenii au dreptul la orice poteca spre fericire, chiar daca pe unele le iau la vale, si-s pline de bolovani de granit, si oamenii se dau de-a berbeleacul pe ele pana cand pielea li se transforma in depozite de fier sangeriu. M-as fi obisnuit cu bataia, dar cu bataia de joc nu m-am putut obisnui. Zambesc, e o atingere intima, catifelata, ca o aducere aminte ca, mai mult ca orice, abuzul fizic e o forma de umilinta, de subjugare, de decapitare a tot ce inseamna fiinta umana.

Acest text se adreseaza tuturor femeilor care au fost vreodata batute de un barbat.

Care au experimentat zornaitul sonor pe care-l lasa in urma o palma, indentatiile rosietice degetelor pe fata, tumefierea obrazului.

Si-a pungilor vinetii de sub ochi.

Si-a ochelarilor de cal; a zilelor petrecute cu prea-mult fond de ten care sa ascunda capriciile partenerului de cu o seara inainte; gelozia lui poate; dorinta lui de a-si descarca adrenalina pe cineva care nu e doar in puterea lui prin inegalitate de masa musculara, ci la picioarele lui prin conventie simbiotica. Femeia care a ales sa ia pozitia rusinii in urma coercitiei.

N-am sa spun nimanui ca isi merita soarta. N-am sa spun ca femeia nu poate fi un tortionar cel la fel de stilat ca cel mai bataus barbat. Ca orice om, barbat sau femeie, in stare de intoxicatie cu alcool pot deveni violenti. Am sa spun insa un lucru care urmareste sa demitizeze status-quo-ul social vis-a-vis de violenta conjugala si care, cu putin noroc, va agrega imprejur un numar de reactii mici, si totusi importante. M-am obisnuit deja, de toti anii in care scriu, ca oamenii nu iau decat maxim 3 vorbe din avalansa mea de vorbe puse adeseori in forme si participii nastrusnice. Dar nu e nevoie decat de 3 vorbe. Odata spuse, nu mai pot fi luate inapoi. Astfel incat iata pe primele doua: deschide(ti) ochii.

Violenta este, inafara ringului sau razboiului, boala mintala. Nu exista scuza, justificare, onoare, sau preambul, la o palma data, indiferent. Multe dintre pacientele mele care sunt batute de barbat au depasit deja granita celor o mie de pumni, de la al o sutelea deja se obisnuisera sa relativizeze; invatasera cum sa intoarca spatele ca mana sa se loveasca de cutia toracica si nu de sani, sau de coaste, sau si mai rau au invatat ca ce e sub ele e mai important, vezi uter si perineu. Si daca mana nu lovea organe vitale, cumva “nu se mai punea”. In relatii din acestea vine un moment in care bataia e un sport, daca a mancat Steaua bataie de exemplu nevasta primeste doua palme, daca altul a luat prima la servici nevasta mananca doua picioare in fund, daca ciorba e prea fierbinte una dupa ceafa, daca sosetele nu sunt calcate i se arunca un pahar in frunte.

Violenta conjugala omoara mai des decat vedeti imprejur. De la prima palma riscul unei femei de a muri in urma unui conflict conjugal devine mai mare cu 10 – 50 de ori decat al unei alte persoane, indiferent de orice alta boala cronica pe care-ar avea-o. Stress-ul provocat de supunerea la abuz fizic repetat ingroasa artere, creste sansa de infarct miocardic, secatuie glandele adrenale de orice posibilitate de raspuns, multe femei se refugiaza in mancare pentru ca devin hipercortizolemice. Uita-te in jur pe strada, de curiozitate, intr-o zi, la femeile din autobuz. Femeile care merg pe strada. Femeile care stau la coada. Gandeste-te ca, probabil, zilnic vezi cel putin o femeie pe care o bate barbatul. Mai mult decat atat, nu uita sa te uiti in fiecare zi in oglinda. Femeia aceea poate ca esti tu. Si mai gandeste-te ca daca tu esti aceea, cu siguranta nu esti singura.

Ai zice ca datina straveche de a fragezi nevasta cu blana din gard s-a pierdut la ultima colectivizare; ca doar barbatul ne-educat, grobian, extras cu forcepsul din fantasmele lui Octavian Goga sau romanele lui Liviu Rebreanu ar putea, vreodata, sa necinsteasca o partenera de viata, pe femeia care-i sta alaturi, de maniera asta. Dar nu, statusul socio-economic nu influenteaza cu absolut nimic sansa sa ai un barbat violent ci doar accesul la o ambulanta sau la mijloace de sustinere in eventualitatea in care vrei sa scapi. Pentru una dintre mamele unui pacient de-al meu care a facut un raptus in cabinet saptamana trecuta, dupa aproape 20 de ani in care tinuse un secret ca barbata-su si ea nu mai au nimic in comun, si ca in primii ani de casnicie o batea cu salbaticie, e putin probabil sa fie drum inainte in Romania anului 2009. N-are decat 10 clase. Apogeul carierei ei a fost sa fie vanzatoare, sa piarda trei sarcini toxice si la a patra sa faca un copil cu probleme. Si-l iubeste, acest copil, pentru el incaseaza fiecare scatoalca posibila, si odata n-a dat inapoi. Totusi, spune, cum sa creasca baiatul fara un tata? Vedeti voi, in (pre)judecata sociala a acestei tari e acceptabil sa fii o femeie abuzata fizic, psihologic, sexual, emotional, dar familia e vazuta ca o triada mama-tata-copil. Familia mononucleara e mai hulita chiar si de babele cu spinarea tabacita de mana barbatului din alte vremuri care visau ca ar pleca intr-o zi si nu s-ar mai intoarce, eventual de pe lumea ailalta.

Nu fugiti de posibilitatea ca veti fi femei singure. E okay sa fii singur, vei fi in viata.  Vei fi facut ce trebuie ca sa ai grija de tine. E okay sa pleci din casa unde ti-ai luat o singura palma. Din momentul in care palma s-a petrecut cea mai buna predictie pentru viitor e acea palma. Evidentele arata ca daca un barbat a lovit o data, 90% din timp va lovi si a doua oara. Si daca a lovit si a doua oara, 100% sanse ca a treia oara nu va fi palma, va fi pumn.

Bataia ca bataia, dar cum ramane cu batjocura? Adevarul e simplu, Romania este o tara pregatita putin, dincolo de remarci rudimentare, sa absoarba stigma care vine dinspre o familie in care exista violenta conjugala. In primul rand ca nu se respecta dreptul la intimitate, la sanctuar, statul nu face absolut nimic sa apere demnitatea femeii si, oricat de mult ti-ai dori, nu poti obtine un drept de interdictie ca lumea care sa poata fi pus in aplicare de asa-zisa politie de proximitate. Barbatul bataus intra, cel mai adesea, pe o usa rotativa a sistemului din care invariabil va suferi tot femeia. Ce de facut?

Cea mai buna optiune o ai, pana la urma, la psihiatru. Cu atat mai mult daca exista si copii la mijloc. Persoana care ar fi dus bataia, dar nu bataia de joc a crescut intr-o casa unde tata, cand era beat, o batea pe mama. Si ca ea sunt oare cate sute de mii. Cu siguranta dintre aceia unii s-au facut psihiatri, desi mai probabil multi crescuti in violenta familiala au perpetuat “bunele” obiceiuri mai departe. Daca esti femeie si ai copii marele pericol, chiar daca ei nu sunt batuti, e sa inmagazineze atmosfera violenta si-apoi sa o exprime fie la scoala, fie mai tarziu, atunci cand vor avea relatiile lor intime. Mama, daca ai o fata si te bate barbata-tu, rezolva situatia chiar daca nu da in ea. Oricum ai da-o, faptul ca asista la asta o pune la risc mult mai mare ca la maturitate sa aiba parte tot de un barbat bataus. Mama, daca ai un baiat care vede asta sunt sanse sa faca si el intr-o zi ca tata-su. Aici se afla intr-o buna masura prima evidenta a teoriei mele ca barbatul e veritabilul rezervor de boala mintala. Barbatul e vulnerabil la violenta pentru care are o inclinatie biologica. Degenerarea acestei inclinatii face din barbat principalul faptas de abuz (desi nu singurul) iar din abuzul fizic principala sursa de trauma din care emerg apoi depresie, anxietate, stress post-traumatic, panica, disociere, conversie, tulburari ale identitatii corporeale, dependenta de substante, liminaritate sociala…si lista poate continua. Dar barbatii violenti vin din familii unde a existat abuz fizic, sunt direct expusi acestui morb. Ca atare, e profilactic pentru o mama, si generator de sanatate, sa-si scoata copilul din mediul unde exista violenta.

Sa nu-ti fie teama ca la primul act violent la care esti supusa sa te duci si sa iti ceri un certificat medico-legal care sa dea greutate juridica unui astfel de fapt. Asta iti ofera un medic legist, dimpreuna cu consilierea pe care ti-o poate oferi psihiatrul dar si alte resurse vis-a-vis de intreruperea ciclului de intimidare care vine odata cu abuzul. Pentru multe femei batute pe care le stiu nu s-a pus vreodata problema ca ele sa obtina vreun document al suferintei lor decat in acele ipostaze in care bataia chiar “le-a bagat in spital”. Mai mult decat atat, violenta ar trebui si chiar e in unele tari un motiv suficient ca acel barbat sa intre automat in circuitul psihiatric si sa fie obligat de un judecator sa primeasca o evaluare psihiatrica a starii de sanatate. Nu e inca si la noi asa, dar poate cu presiune publica va fi. Mitul pe care incearca sa-l perpetueze barbatul violent este acela ca femeia e singura, ca nu are scapare, si ca – mai mult decat orice – nu exista consecintele pentru faptele sale. Asta intretine abuzul si permite ocara celor o mie de pumni.

Un paradox pe care trebuie sa-l mentionez, pe care l-am auzit si azi, e acela ca in cazuri de abuz fizic, de violenta conjugala, e posibil ca accesarea familiei (“ma duc la mama si la tata”) sa fie in sine problematica iar marturisirea unui abuz complicata mai ales cand astfel de “mame si tati” sunt participanti pasivi la abuz. Dar daca mama sau tata sunt acolo, nu lasa sa treaca timpul sau sa patesti o mana rupta ca sa apelezi la ei. Daca exista violenta si la tine acasa, intra pe prima usa pe care nu scrie “violenta”. Poate ca e un prieten. Poate un coleg de servici sau de facultate. Poate e medicul de familie sau poate e psihiatrul la care te-ai dus sa-i spui ca nu poti sa dormi, sau ca nu mananci bine, sau ca ai slabit 20 de kilograme si care trebuie ca va observa in ochii tai aceeasi teama existentiala pe care o are orice animal prins in capcana; o capcana reala dar pentru care exista scapare.

Chiar si oamenii straini sunt capabili de atingeri intime care ne mangaie in strafundurile sufletului. Pentru o secunda nu exista distanta, dar numai pentru o secunda. In restul timpului sunt vieti traite separat, in particular, in demnitatea propriei individualitati. Fiecare om are dreptul fundamental la a fi stapanul  propriului castel, al propriului corp, al curateniei acestui corp. E un drept inalienabil iar atingerea lui trebuie intampinata cu forta. Nu bataia de joc, sau mai bine zis nici macar bataia de joc nu trebuie dusa. Dar in primul rand violenta in familie a venit timpul sa-si gaseasca un sfarsit pentru tine, poate, cea care ai citit pana acum si iti curg lacrimi in timp ce-ti revizuiesti viata. Cat mai e pana se intoarce acasa? Se mai vede urma ultimei batai? Copilul e acasa? Mai e cineva? Nu? Atunci ia agenda de telefon, cauta numarul unei persoane in care ai cat de cat incredere, noteaza-l pe o hartie, si incepe sa pui la cale iesirea din acest gulag.

G.