Foarte repede

Foarte repede si pe fuga, o fapta buna e ca o floare de nu-ma-uita, daca o rupi din tarana in care a prosperat se ofileste si moare, daca faci din ea obiect de colectie se transforma intr-o ciudatenie numai buna de semn de carte. Un gest de atentie, facut din viteza de croaziera, se tranforma cu mare usurinta intr-o oportunitate pentru intrebare daca nu cumva a fost palma, si nu mangaiere, mana care s-a indreptate catre mine. Si nu in ultimul rand, n-ar trebui sa existe dimineti in care sa nu oferi inapoi lumii un pic din norocul observarii reflexiei luminii pe mizeria lumii.

Acestea fiind spuse, sper ca fiecare si-a facut profilactic doza de insulina. Nu vrem sa ne imbatam cu atatea lichide dulci cand vine vorba de bunatate, si nu vrem sa vorbim despre “sanatate” in aceleasi coordonate cum vorbim despre “fericire”. Pana la urma cea dintai e un sine-qua-non, cea din urma un deziderat pe care chiar daca nu-l atingi vreodata totusi viata merge inainte. Poti sa traiesti foarte bine si nefericit. Poti sa traiesti foarte bine compensat si daca n-ai facut vreodata o fapta buna, un gest de atentie, chiar daca esti un egoist sicofant, preot unic la propriul sau altar. In fapt, pentru ca s-a comentat deja, am sa fac acest amendament la darwinism, anume ca nu spune nimic despre bunatate, sau despre comuniune. Daca face ceva, Darwin a aratat natura care dezbina ca sa invinga. “Viata” la scala mare e un macrosistem caruia nu-i pasa de tine, si care nu-ti face favoruri. Nu exista hiena care sa stea sa se scobeasca in masele in timp ce hoarde barbare de antilope comit sepukku intru festinul pradatoarelor. In acelasi timp, bunatatea nu e deriva, cel mai adesea, a unui altruism promiscuu inspre acela avid de a fi beneficiar de fapte bune. Am scris deja suficiente pagini pe tema aceasta ca sa nu reiau anumite teme principale, dar am sa ma opresc aici tocmai la detaliul de fond al timpului dedicat acelor investitii discrete in ceea ce am putea numi “reciprocitate”.

Reciprocitate presupune ca doi indivizi care stau de-o parte si de alta a sanatatii, sau a fericirii, sunt parteneri de una, si de alta. Keyes (2005) este poate autorul cu autoritate in domeniu care a pus fericirea la opusul unui continuu unde alternativa este “languishing”, sau “a lancezi”. Principiul subiacent, in opinia domniei sale, este acela utilitarian. Omul util este omul fericit. Omul care are o functie utila ridicata, mai departe, este sanatos. Dar ca sa fi util trebuie sa fi util “cuiva” si iata ca putem sa discutam de reciprocitate pentru ca utilitatea e un concept poznas, care presupune si o terta persoana care se constituie in “benchmark”, in standard de utilitate. Eu sa zicem ca sunt….astronaut dar pentru ca in tara mea nu mai sunt astronauti o sfarsesc prin a fi profesor de lucru manual la liceul X (si nu ma cheama Dumitru Prunariu). Keyes spune ca daca reusesc sa capitalizez utilitate functionala din aceasta activitate imi va aduce mai mult capital de fericire decat daca nu. Pentru asta bineinteles ca trebuie sa vina cineva sa zica: “Mitica, esti bun”.

In Romania prea rar se zice Mitica, esti bun. Sa retinem asta, si sa mergem mai departe.

La ce punct se despart oare fericirea de sanatate, si pentru ca vreau sa nuantez as zice “sanatate mintala”. Ca o paranteza, legatura intre soma si psyche este una intim reciproc deterministica si ca atare n-am putea sa vorbim la un moment dat de afectari somatice si fara impact psihic. La randu-i Keyes vorbeste de acele granite gri in care ne aflam in fata unor unitati subsindromale unde oamenii fie se considera sanatosi dar nefericiti fie sufera de o boala anume dar au o cota mai mare de hedonie decat un control anume. Modelul sau divergent, unde fericirea e independenta de sanatate, ramane totusi unul lucrativ prin aceea ca urmareste in ce masura individul “functioneaza”. E, intr-adevar, reductionist, mecanicist sa privesti omul ca un foarte complex robot de bucatarie, un Tin-Man care isi cauta sufletul prin regatul lui Oz. Pe de alta parte, ce trebuie retinut este ca acel suflet pe care in practica mea regasesc ca e cel mai greu sa-l repunem, uneori, in matca sa normala, e independent de momentul la care restabilim echilibrul biologic.

Sa fie oare posibil, veti intreba, ca-ti tradezi propria paradigma de-o incurajezi zilnic privind originile biologice, si antrenate genetic, ale bolii mentale? Nu, doresc doar sa expandez discutia in zona sanatatii mentale, acolo unde spun ca suntem insuficient antrenati in a fabrica ceea ce Seligman numeste “fericire”. Nu stim ce-i aia. Si ca atare suntem precum dependenti de substante care tocmai au recuperat ca sa afle ca abstinenta e un teren arid si fara parghii de sprijin. Odata vindecata boala, in speta cea psihica, la ce orizont de asteptare merita sa te indrepti, catre ce peron merita sa-ti arunci pasii? Adevarul este ca si in cercetare, si in vulg, aceasta chestiune e insuficient explorata si cel mai adesea depinde indeosebi de un compromis social pe care-l face fiecare, si toti ca un grup. Fie ca tine de domeniul fantasticului (sa castig la loto si sa plec in Bahamas), fie ca e ingrozitor de platfus in termeni de imaginatie (sa iau casa la copii, o masina la nepoata, iar restul sa-i pun la banca), influxul brusc de capital pozitiv de viata nu poate sa nu treaca prin cenzura propriilor ganduri si defecte de economie emotionala.

Iata de ce am sa modific un pic fraza cu care am inceput, sa vedem ce iese….

Foarte repede si pe fuga, Pe indelete si insistand asupra momentului prezent, o fapta buna e nu va fi ca o floare de nu-ma-uita, daca o rupi din si de-o plantezi in tarana din care a prosperat nu se ofileste si moare, daca nu faci din ea obiect de colectie se transforma intr-o vei avea si-altceva decat o ciudatenie numai buna de semn de carte. Un gest de atentie, facut din viteza de croaziera facut la pas, se tranforma cu mare usurinta intr-o oportunitate pentru intrebare daca nu cumva a fost palma, si nu mangaiere, mana care s-a indreptate catre mine. Si nu in ultimul rand, n-ar trebui sa existe dimineti in care sa nu oferi inapoi lumii un pic din norocul observarii reflexiei luminii pe mizeria lumii.

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s