Povesti. Povesti.

A. se uita brusc la aparatul de aer conditionat. Are o figura ciudata, cu niste ochi sireti, verzi si-un nas antropoid plantat parca acolo de o divinitate ironica. E speriata de data asta si in timp ce-mi spune povestea ei se opreste, periodic, ca si cum ar trebui sa verifice ceva. O intreb, te deranjeaza? Nu, imi zice, dar mi se pare ca aud oameni. Unde? In aerul conditionat. Doar in aerul conditionat? Nu, zice ea, ii aud pe strada, in casa, la dus, cand spal vase….si ce spun? Lucruri urate, de moarte, sa imi fac rau, ca o sa ajung la balamuc. Si-apoi, continua A., de-aia am venit aici pentru ca in drum dinspre Bai am auzit foarte puternic Psihiatrie! Psihiatrie! Glumesc cu ea –  trebuie ca cineva acolo in creierul tau te iubeste. Nu gusta gluma, imi cere insistent tratament. Ca ea a luat tratament, ca i-a dat doamna doctor o pastila dar i-a luat Stop-ul si i-a crescut prolactina. Cat de mult? Foarte mult, de zece mii de ori mai mult. Destul de mult, mustacesc la randu-mi si-apoi vine vorba de experienta ei psihiatrica de pana acum.

A mai fost internata, i s-au mai dat pastile; in fapt e in sistem de vreo 7 ani de zile. Au fost ani mai buni si ani mai rai. Reuseste sa aibe un servici, face fata la stress, la sarcini, ar fi facut in continuare daca nu ar fi ramas pe drumuri. Nu, n-a ramas pe drumuri din cauza dosarului ei medical, secret dar de care stie toata lumea (c’asa e’n tenis, s’il vous plait), a ramas pentru ca s-au facut disponibilizari la firma. Vrea familie, vrea copil, vrea toate lucrurile alea bune. Da, stie ca are o boala mintala. Sobrietatea ei vis-a-vis de chestiunea asta ma impresioneaza si-i spun stii, A., ma simt foarte confortabil cu faptul ca iti intelegi boala, e o raritate. Da zice ea, desi mama insista ca sunt duhuri. Duhuri? Da, zice, duhuri ca la biserica. Ea zice ca il am pe dracu’ in mine. Ciudat, raspund, cel mult ar fi putut sa fie in aerul conditionat. Zambeste, pentru prima oara. Nu, continua, stiu ca sunt doar impresii in capul meu dar nu le pot controla, iar vocile le-aud inafara. Iti vorbesc vreodata? Niciodata. Sunt aceleasi? Da, sa zic. Sunt oameni cunoscuti? Nu, nu-mi dau seama. Barbati sau femei? Un barbat si doua femei. Si ce fac ei, despre ce vorbesc? Comenteaza despre mine. E de rau sau de bine? Nici de rau nici de bine. Iti dau sfaturi? Uneori. Si le urmezi? Ce sunt proasta? Pai de ce sa fii proasta? Pai numai oamenii nebuni asculta de voci.

Ma declar amuzat. Numai oamenii nebuni asculta de voci. Multumesc.

….

M. asteapta in hol. A venit insotita. Seamana vag cu o fosta colega de clasa. E un bonsai de femeie dar pastreaza o nota de charm. Povestea incepe cu faptul ca M are ganduri rele. Cat de rele? Foarte rele. Si despre ce gandesti tu rau, M.? Despre Dumnezeu. Dintr-o data discutia devine intensa, nu poti vorbi despre Dumnezeu cum vorbesti despre golf, si-apoi oamenii tind sa aibe propria interpretare asupra relatiei cu Dumnezeu. Acum, M., sugerez, multi oameni gandesc rau despre Dumnezeu si nu simt nevoia sa vorbeasca cu un psihiatru. Am vorbit si cu duhovnicul meu, ofteaza ea. El m-a trimis aici. In gandul meu, e un progres remarcabil ca preotii au inceput sa-mi trimita pacienti, inseamna ca ceva ceva am facut bine. Pai de ce te-a trimi? Pai zice ca am o boala psihica. M., ii raspund, eu nu stiu daca tu ai o boala psihica, dar spune-mi mai departe. Da, zice ea, ma gandesc la Dumnezeu ca la un barbat. Barbat? Barbat. Hm. Si ce e rau in asta? Pai ma gandesc la el ca la un barbat si la mine ca la o femeie…

Am facut midriaza. Ce gand surprinzator. E ca si cum mintea unor oameni gaseste imperfectiunile dintr-un perete proaspat vopsit. Imaculat. M. nu e o Maria Magdalena dar gandurile nu-i dau pace. Respir si continui, M. vreau sa clarific tu te gandesti la penisul….Da. Hm, intr-adevar e un gand neobisnuit. Dar de ce e rau? Pai pentru ca imi imaginez ca imi face lucruri….Si e doar in imaginatia ta? Da. Si cum te simti cand te gandesti la asta? Foarte trista. Dar spune-mi, M., au fost si dati cand n-ai fos trista, cand ai fost, ce stiu eu, mai vesela, ba chiar foarte vesela? Da, colegii chiar spuneau ca ce-i cu mine ca sunt sufletul petrecerii ca ei nu ma stiau asa. Ti s-a intamplat doar o data? Nu, mi se intampla cam o data pe an. Si dupa aia? Si dupa aia am gandurile astea si parca nu mai functionez, nu-mi mai pot lua gandul de la asta si trebuie sa-mi iau gandul ca am servici, imi place ce fac, dar nu ma pot concentra.

Nici una dintre aceste doua doamne, in biletele lor de la psihiatrie, nu aveau diagnosticul lor real. Scria, tern, “tulburare depresiva cu elemente psihotice”. Parol? Nimic mai departe de adevar. Evident problema in psihiatrie e ca avem multe diagnostice si mult mai putine tratamente specifice. Ce folos ca ai o semiologie bogata daca in cele din urma tot antipsihotic – ortotimizant – antidepresiv dai? Ce folos ca ii zici “tulburare schizoafectiva” – ca fiind ceea ce e – sau nu, pentru ca un cod de schizoafectiva e altfel decat un cod de boala depresiva?

Mult prea des vad bilete de externare mai mult umanitare si mai putin coerente. Umanitare pentru ca si medic, si pacient ca de acord ca situatia e dezolanta si acolo unde merge el, in lumea “lor”, doctori de familie, angajatori, depresie sunt bine dar orice cu “schizo” suna rau. Ne e o frica existentiala de schizofrenie, o frica absurda de psihoza, o angoasa axiala de orice tulburare de gandire. Or asta, in sine, e la limita tot o tulburare de gandire. O conceptie de intensitate fobica, augmentata de posibilitatea unei contagiuni, a unei contaminari. A. si M. sunt oameni productivi comunitatii lor, au terminat facultati, incearca din rasputeri sa traiasca inconjurate de senzatii care trec mult prea des filtrul perceptiei si cand nu se descurca si lor, ca si voua, li se face frica. Noi nu vorbim despre asta.

Intr-un articol recent pe care l-am publicat cineva s-a grabit sa remarce ca “titlul” este stigmatizant. Mi s-a parut un gest de-o rara ipocrizie. Titlurile sunt stigmatizante? Nu, oamenii sunt stigmatizanti. Oamenii si ignoranta lor. Oamenii si apetenta lor pentru discriminare fie ea fatisa, sau deghizata. Nici una dintre aceste paciente nu stia, de fapt, ce are. Ia gandeste-te, sa zicem ca tu traiesti intr-o lume in care reumatismul e stigmatizant si doctorul tau nu zice ca ai reumatism, desi ti-l trateaza, dar zice ca ai guta (sa zicem). Si tu traiesti cu impresia ca ai guta, si poate ca intr-o zi nu mai iei tratamentul ala de reumatism si o vreme nu te doare nimic, si dupa aia te duci in alta parte si te intreaba doctorul tu ce stii ca ai? Si tu zici guta. Si cu ce ti-o tratai? Nu mai stiu, niste buline. Si nenea asta nou te trateaza de guta cand tu ai de fapt reumatism. Ti-ar placea? Nici mie. Traiesc intr-o lume rea, intr-un colt de pamant marcat de fantezia eugenica a unei sanatati robuste, fara defect, fara vreo imperfectiune, o sanatate atat de robusta incat se moare brusc de ea, in PLINA sanatate. Una in care exista inca boli rusinoase pentru ca doctorii le vad asa, si pacientii n-au de ales decat sa consimta. Schizofrenia, autismul, dependenta de substante, tulburarile de dinamica sexuala si la barbat sau femeie, pana si depresia asta de care vorbim cu-atata emfaza ca si cum ar fi un fel de moda, un fel de moft, ei draga am avut si eu o depresie odata…nu ne e rusine de cum le vedem? Sunt sanse ca, atunci cand te uiti in familia ta extinsa, cel putin un membru sa aibe una dintre bolile astea. Cati dintre ei vorbesc? Si cate stii tu despre asta?

Povesti.Povesti.

G

Advertisements

2 thoughts on “Povesti. Povesti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s