Kateriné

“Cum adică, părinţii mei mi-au vrut răul? Profesorii pentru care am rămas cu un cult până aici, ne vor fi vrut şi ei răul? Au ţinut cu tot dinadinsul să ne azvârle în faţa viitorului complet nepregătiţi?… Cine poate să-mi spună? Odată ce mi-am propus să mă lepăd de toţi şi de toate în care am crezut că trebuie să cred cu sfinţenie, ce va mai rămâne de mine? Spuneţi-mi, vă rog, fiindcă nu ştiu cu ce să înlocuiesc acele valori morale. Nu ştiu încotro s-o apuc […] acum, când vă vorbesc, nu ştiu şi nu sunt sigur că sunt eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni şi nimic!

Cornel Popovici in “Calauza prin Infern” – Calauza prin Infern, vol. 2, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003

In ziua cand a primit telefonul de la Kateriné nu era planificat nimic deosebit. Agenda includea cativa pacienti, un ceai cu un amic antropolog si poate si o cina mai tarziu. Discutiile cu Vernon aveau un singur pacat, se intindeau lungi ore dincolo de orarul promis. Ii uneau cateva lucruri, pasiunea lui V. pentru istoria psihiatriei cuplata curios cu naivitatea diletanta a lui G. in materie de inaintasi; versiunea etnocentrica a lui Vernon despre boala mintala care se izbea de empiricismul feroce al lui G.; si – dupa cum se va dovedi – Kateriné.

Vocea crapata de vreme nu cerea nici mult, nici putin, amicul nostru comun mi-a sugerat sa va contactez. Cand ne putem vedea? Se intampla ca am doua ore libere in jurul pranzului, credeti ca puteti ajunge?

Cabinetul din Vianu avea un geam mare care dadea inspre gradina. Erau multe cutii, jucarii aduse de nimeni alta decat Ada, dosare de cercetare, o masa rotunda, doua scaune din piele visina putreda, si o iedera pe geam. Doamna S. a ajuns exact la ora anticipata, nici mai devreme, dar nici mai tarziu. O palarie mare, cu boruri, incadra o figura papier mache, maini osoase cu putine inele pe ele si lac de unghii rosu carmin, in piept o brosa ametist iar in urechi niste cercei antici, cu montura in aur alb si agat. Kateriné s-a asezat si, sever, a contemplat dezordinea cu un usor amestec de anxietate si dezgust. Era rau, o chinuiau de luni de zile ameteli penibile, un sentiment iminent de moarte si gol in stomac, intre pansamente gastrice si nopti albe o consuma dorul de baiatul care nu-i mai vorbea de patru ani. Unicul. Aveti cercei frumosi, doamna S – incepu tentativ psihiatrul in timp ce-si potrivea o foaie alba in flip. In fata lui, somptuasa Kateriné nu putea, poate, sa intuiasca ce frica telurica avea G cu fiecare alba pe care si-o punea in fata. Il urmarea din copilarie, teama cuvantului care nu se va da in vileag, a povestii care refuza sa iasa la lumina. In familie inca mai circula incidentul de la clasa, in fata profesoarei de romana, cand a fost scos pur intamplator la tabla sa citeasca o compunere pe care, in mod inedit, uitase sa o scrie. A deschis caietul la pagina alba si a inceput sa citeasca. Raspicat, cu punctuatie, in ochii s-au aprins cuvinte si-apoi cuvintele au mers unde ii spunea lui mintea, pe pagina, si s-au ordonat intr-o caligrafie altfel decat a lui. Ii urca o caldura in obraji, narcotic, si s-ar fi terminat cu bine daca profesoara care circula printre randuri n-ar fi ajuns, ce stupid, in spatele lui si-a vazut ca G., de fapt, privea cerneala invizibila cu morga serioasa a unui preot in fata enoriasilor, de fapt condamnat in fata juriului. Kateriné isi scoase cu un gest natural palaria. Cu ce vreti sa incepem? Cu inceputul, doamna S. Un ras corvin tulbura iedera de pe fereastra, doctore n-ai tu timp sa vorbim de inceputuri, eu am venit pentru ca ametesc si nu dorm. Vi se intampla de mult, doamna S? Da. Ei, de-aia am nevoie sa incepem cu inceputul.

M-am nascut in Baragan. Ma cheama Kateriné pentru ca a insistat Frau Hilde, guvernanta noastra, care a crescut-o si pe mama. Ii era oroare ca o sa-mi spuna Maria, sau Elena. Sunt singurul copil, parintii mei erau oameni foarte instariti, in fine, am avut toate conditiile, am facut studiu acasa, tata era foarte iubit in zona. In ce an, doamna S? 1933. Usor amuzat, psihiatrul scoase telefonul unde prinsese in fotografie fisa unei paciente din acelasi an de la Spitalul Central de Psihiatrie, intr-una din escapadele cu Vernon. Kateriné nu gusta gluma, dar povestea continua. Aveam sase ani cand a inceput razboiul, noi traiam intr-un conac cu mobila Louis XVI, tata avea o mare pasiune pentru carti, colectiona foclor din toata tara, in fine. A trebuit sa ne mutam in Bucuresti intr-un apartament aproape de Academiei. A fost greu? Ce anume? Razboiul a fost greu? Domnule doctor, nu puneti intrebari tampite. Evident ca a fost greu dar ne-am avut unii pe altii…

De unde aveti cerceii? De la bunica, se lumineaza vag Kateriné si duce o mana cochet spre ureche. Sunt o montura de la 1850, in familie de trei generatii. Vor merge mai departe? Nu, nu cred. Adica nu stiu. Nora mea si cu mine nu suntem foarte apropiate. Ati prins deci abdicarea regelui? Da, evident. E cum se spune cu 1000 de studenti, cu Groza, cu pistolul la tampla? Eu n-am de unde sti…

Inceputul anilor ’50 au prins-o indragostita de un tanar avocat. Se intorsesera in Baragan la sfarsitul razboiului, casa era devastata, la scurt timp dupa aceea arendasul lui tata-su a venit, insotit de cateva zeci de oameni ca e colectivizare si sa nu se supere dar iau tot. Tata a insistat sa ii lase doar colectia de carti, casa a devenit Primarie si ei s-au mutat intr-una mai mica, la marginea satului. Pe Frau nu mai puteau plati dar Hilde a ramas cu ei si-a mai trait doi ani. In iarna grea a lui ’52, asa cum urma sa fie, a murit si mama Katerinei. Dar cand ai 17 ani inima e mare si privirea scurta, si Katerina era pe Calea Victoriei cand l-a vazut pe Sergiu prin vitrina unui magazin si-a iesit, lovita, dupa el. In timp ce povesteste, linistita, i se netezeste hartia creponata a fetei si un moment dispare, e in alt loc, alt colt, o alta lume. Sergiu era foarte respectat si iubit, spune doamna S., si tata l-a indragit foarte mult. Avea un singur defect, si de la asta i s-a tras. Nu stia sa-si tina gura. Au facut o nunta mica, mama si-a vandut bijuterii la amanet si in ziua cununiei i-a dat cerceii bunicii iar Kateriné, si Sergiu, au devenit domnul si doamna avocat S. Ea s-a intors in Baragan, el lucra in Bucuresti de luni pana vineri. La 17 ani? Cununie? Da, zambeste septuagenara siret, am primit dispensa de la tata, asa era la vremea aia. Aveau planuri, vroiau sa se mute, dar apoi intr-o zi cuprinsa de neliniste Kateriné a plecat brusc din casa in protestele mamei si-a luat rata spre Bucuresti, seara la asfintit. Ceva nu era in regula, o simtea. In timp ce povesteste asta din maneca bluzei apare o batista dantel si plange, batrana, plange. Mi-au spus ca e accident, ca l-a lovit o masina cu motocicleta. Acolo, la intrarea in oras. Dar n-avea cum, el nu avea ce sa caute acolo la ora aia, m-am dus si la militie si degeaba. Nu m-au lasat sa vad. Kateriné isi incepe, astfel, coborirea in infern precum Dante la poalele muntelui. Pe inserat, pe nesimtite. Noaptea.

Iti dai seama, domnule doctor? Vaduva la 18 ani. Si n-au vrut sa imi dea certificatul de deces ani la rand. Mama a murit. Hilde s-a dus si ea. Tata a scapatat si s-a refugiat in carti, si bautura. Il adunau taranii de prin santuri, tarani pe care-i facuse oameni odata, pe unii i-a nasit, pe altii i-a iubit. A murit trist si singur, tata. Si dumneavoastra, doamna? Am plecat la Bucuresti, munceam in schimburi, am facut scoala de economie la seral si am devenit contabila. Anii au trecut, si intr-o zi vine un domn de la cadre si-mi spune tovarasa S cum il cheama pe sotul dumneavoastra? Am simtit ca pic din picioare de ce, ce va intereseaza pe dumneavoastra? A decedat. Da, e decedat de 10 ani. Nu, a decedat acum doua saptamani.

Kateriné isi gaseste cu greu cuvintele. Sergiu murise intr-un accident stupid, in Jilava, in ziua cand teribila premonitie a scos-o din casa in prag de asfintit. Si totusi? Cum? Si apoi adevarul se aseaza ca pudra de oase pe obrajii macelarului si Sergiu invie, o secunda, pentru a fi luat din strada de o Volga neagra. E dus si batut la sectie. I se iau actele. Hainele. Fotografia Katerinei. Mai intai in subsoluri. Apoi pe culoare in incaperi cu miros de sobolan, muribunzie si aroma fetida a disperarii. La Pitesti i-au scos unghiile de la mini si la picioare. L-au schingiuit. In timp ce spune asta Claudiu, ofiterul de cadre, e cald, empatic, blond si spalacit. A suferit? N-a mai fost el dupa Gherla, tovarasa S. L-au rupt, a ramas doar un animal, un nebun, un dement. Sergiu. Sergiul ei. Rupt? Se uita cu atentie la tanarul cenusiu din fata ei, el ce vrea de la ea? De ce-mi spuneti asta? Tovarasul *** m-a rugat sa va anunt, hartiile si certificatul de deces ar trebui sa ajunga in curand. Sunteti o femeie libera.

Libertatea anilor ’60 insemna impaturitul hainelor, aprinsul lumanarilor duminica pentru morti si plecati, si zambetul ocazional pe Calea Victoriei prin fata vitrinelor. Kateriné era vie, cocheta si din ce unghi te-ai fi uitat cu greu ii gaseai un defect. S-a trezit din nou cu Claudiu pe la munca, sub pretextul unei plangeri a unei colege cum ca tovarasa S ar fi facut niste comentarii rautacioase la adresa directorului. Seara, la poarta, acelasi Claudiu a insistat sa o conduca acasa. S-a trezit mergand cu el, mainile invelind pardesiul, tacuta, compania ei retinuta, imprejmuiti de ceata si frigul de septembrie vremelnic. La usa si-ar fi luat la revedere, dar s-a trezit impinsa inauntru. A inchis cu yala si din spalaciti ochii i-au lucit de bucurie. Kateriné se uita de undeva deasupra in timp ce Kateriné era crucificata de alt fel de soldat roman. A durat cateva minute, ca la fiare, si-apoi s-a ridicat si a plecat.

A ramas gravida. Of, Dumnezeule, ce nebunie, rade cu pofta doamna S. in timp ce paloarea fetei se adanceste. A trecut deja ora in cabinetul din Vianu, psihiatru si pacient beau discret din ceai in timp ce gradina foieste imperceptibil. El a aflat repede, iti dai seama ca n-avea cum sa nu afle, a venit si mi-a spus ca ma iubeste si ca vrea sa ma ia de sotie. Violatorul dumneavoastra? Da. Tatal lui Dimitrie. Dimitrie, baiatul ei atat de indepartat. I-ati spus vreodata? Sunteti nebun? Cum as fi putut? L-a divinizat pe taica-su, au avut o relatie speciala. Claudiu a murit la mijlocul anilor ’90, un pensionar bonom, jovial, la inmormantare au venit babele de pe scara si-au plans, Kateriné a stat sobra si a indurat. I-a facut pomeni. I-a respectat memoria. Poate ca pana la urma n-a fost cel mai rau dintre barbati, a avut paine pe masa, Claudiu a ajuns bine, colonel, la revolutie s-a invartit bine, o vreme a fost consilierul unui parlamentar, purta inel cu simboluri heraldice si periodic la nunti cand se mai pilea o batjocorea pe doamna S. Da, ramasese doamna S., singurul compromis a fost ca nu i-a luat numele dupa casatoria civila. Anii ’80 de depresie, de obsesie, de fobie, de retragere la sanatoriu contribuiau la imaginea unei femei nefericite in compania unui barbat de succes. Dimitrie a crescut langa mine dar fara mama, muziteaza Kateriné, eu eram an dupa an la vreun sanatoriu, vreo baza de tratament, traindu-mi nebunia. Am asteptat an dupa an moartea, si moartea nu mi-a mai venit.

Se implineau 10 ani de la moartea lui Claudiu, in curand. N-as fi venit, spune Sfinx-ul, daca n-as fi avut ideea asta bolnava de-a merge sa aflu ce s-a intamplat. Am vrut sa vad si eu dosarul sotului meu. Sergiu? Nu, Claudiu. Am vrut sa vad cu ce se ocupa el de fapt. Si?

El l-a omorit.

Poftim?

Claudiu l-a omorit.

Pe cine?

Pe Sergiu.

Kateriné tace. De nu s-ar fi dus absurdul ar fi ramas doar inafara; isi facuse, ca succubii, loc inauntru si de cand aflase nu mai dormea, numai manca. Nu mai murea. Sergiu vorbise ce nu trebuia intr-o seara la Capsa cu alti prieteni avocati. L-au luat in Volga, in fata statea Maiorul si in spate Claudiu si alt sergent. L-au batut, l-au invinetit, l-au insangerat. Din portofel cazuse poza Katerinei. Claudiu a pastrat-o ca suvenir si cand l-a urmat pe Sergiu la Pitesti s-a asigurat ca nici o piatra nu a ramas intoarsa. Katerina era o curva, o desfranata care lasa taranii sa o futa in cur rand dupa rand cand el nu era acasa, o burgheza crescuta cu lingurita de argint, isi batuse joc de el, mai bine recunostea greselile, mai bine spunea, nu e nimic de pierdut tovarasul avocat, stim ca vreti sa spuneti si noi asta facem, suntem aici sa va ajutam. Claudiu tortionarul. Claudiul diavolul. Claudiu, tatal copilului ei. Singurul ei copil, copilul ei iubit, unicul ei motiv de-a trai. Si-n moarte a gasit un mod sa-mi faca rau, spune Kateriné resemnata. Mi l-a luat si pe el. Nu mai ramane nimic. Suntem sfarsiti.

Mi-am adus aminte de povestea ei zilele acestea. Niste copii au fost disciplinati de o cunoscuta invatatoare. I-a injurat, i-a jignit, i-a persecutat. Cativa parinti s-au revoltat, majoritatea nu. Majoritatea au stat, pasiv, si n-au facut nimic. Au existat insa unii care au facut exact contrariul, au suspectat victimele de intentii ascunse, au partizanat cu agresorul, de fapt si psihiatrul avea o agenda ascunsa, de fapt avocata a umflat faptele, de fapt presa a facut mai mult rau unei persoane care nu a gresit mare lucru, de fapt asta e norma in “societatea romaneasca de acum 30 de ani”. Societatea parintilor nostri, lumea bunicilor nostri, lumea Katerinei. Mai stie cineva ce s-a intamplat atunci, acum 60 de ani? Cum au fost rupti soti de langa neveste, copii de langa mamele lor, cum i-au luat pe toti, avocati si doctori, preoti si arhitecti, industriasi si negustori, cum i-au umilit, cum i-au torturat, cum i-au facut tina din care s-a inrosit, apoi, steagul Partidului Comunist?

In 1990 fiecare a patra persoana era un informator al Securitatii. La fel cum SS-ul si SD-ul lui Hitler, la fel cum STASI-ul a functionat ca o masinarie perfecta Securitatea romaneasca a indosariat vietile a milioane de oameni, obiceiurile lor triviale, optiunile lor culinare, pasiunile lor muzicale. Oameni au fost ridicati din strada pentru ca citeau autorul nepotrivit, femei au fost arestate si nu s-a mai auzit de ele pentru ca nu-si prinsesera parul muncitoreste sau aveau fusta prea lunga. Am mostenit o istorie a spaimei, a urii si a disperarii nebune in care predomina paranoia si apatia, in care avem prieteni dar mai mereu dusmani, in care binele se practica in secret, departe de amenintare, nu cumva sa te stie cineva. Dupa campania din Iorga un coleg de-al meu, psihiatru, m-a intrebat la un moment dat intr-o discutie despre caz “de ce acum, de ce tu, de ce mii de psihiatri inaintea ta n-au facut asta”. I-am promis un raspuns. Acesta, de mai sus, este raspunsul. Vlad, daca citesti asta si cand vorbesti despre “norma” ultimilor 40 de ani aici o vei gasi. Noi n-am avut campurile mortii din Cambodgia, noi n-am avut un Pol Pot, un Idi Amin, un Khomeini. Noi am avut Pitesti. Un Turcanu. Un Nicolksi. O Ana Pauker. Istoria noastra nu poate merge inainte pana in ziua in care ne vom opri din ce facem si, impreuna, vom masura cicatricea urata a Bestiei pe spinarea fiecaruia pentru ca toti ne nastem asa, copii de Iude si de farisei. Toti suntem urmasii unui alt fel de Holocaust, de-o parte si de alta a unei agresiuni profunde asupra insesi fibrei esentiale a natiei, a ce inseamna sa fii roman. De aceea plecam, de aceea urim, de aceea plangem si injuram, e idiomul traumei noastre si Crucea de purtat.

Kateriné a plecat din Vianu, in ziua cu pricina. Povestea ei nu. Intr-un fel, sau altul, povestea ei esti…tu.

G

2 thoughts on “Kateriné

  1. O schita interesanta de text “strong”. Gretos si biciuitor ca cafeaua fierbinte si pe fuga de dimineata. Imi trezeste terminatiile nervoase in piele, sloiurile de anxietate de pe sira spinarii, greutatea gastrica a constiintei de supravietuitor. Dar nu stiu unde sa-l pun. Daca cineva a trait sablonul asta de Hollywood pe bune, pe propria piele, in propria viata, atunci textul asta face, deocamdata, o literatura foarte proasta. Daca e inventie, mai e destul de lucru ca sa se sustina. Ma intreb, porceste, ce as prefera sa fie – memo sau inventie… si stiu sigur: inventie, cap-coada. Vreau sa citesc romane romanesti cu personaje integral si filigran inventate. Cam asta.

  2. Fără să fie atac la persoană, io n-am ințeles nimic din comentariul ăsta, da’ îmi răsună-n minte o-ntrebare: gizăs, da’ ce fel de cafea servești matale dimineața?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s