O saptamana pentru copiii nostri

La capatul unei saptamani care s-a precipitat din motive evidente iau o scurta pauza, si vin in fata celor care ma citesc sa impartasesc ce am facut pana acum in privinta situatiei de la maternitatea Giulesti. Sper ca o parte din isteria generata – explicabil – de tragedia incendiului din ATI/ Reanimare, si moartea a 4 copii nascuti prematur in conditii de soc post-combustional, sa fie urmata de o buna perioada de timp de introspectie si, poate, sa folosim aceasta drama pentru cel putin cateva schimbari importante in functionarea noastra, a celor care lucram in sistemul medical. Precizez, insa, ca eu nu mai lucrez in sistemul medical de stat, si ca repugn, din principiu, etatizarea sistemului de sanatate in forma lui actuala. Dar sa nu anticipez.

Luni seara am terminat tarziu consultatiile. In drum spre casa am vazut, din masina, camerele de luat vederi adunate in fata la spitalul Grigore Alexandrescu. Intamplator ma aflam intr-o discutie de consiliere ex cathedra cu asistenta noastra de la clinica, femeie cu propriile probleme si cu un parcurs de viata unic; printre propozitii s-a strecurat si remarca, ia te uita, oamenii aia sunt veniti probabil pentru ca a explodat maternitatea Giulesti. N-am procesat decat mult mai tarziu, ajuns acasa; era prea tarziu pentru altceva decat contemplarea unui dezastru in plina desfasurare.

Marti dimineata am discutat cu Eugen (dr. Hriscu) si l-am rugat sa-mi faca legatura cu dr. Arafat. Am aflat, cu ocazia asta, de situatia lui particulara, una care nu putea sa pice la un moment mai prost. Din fericire astazi, la zile dupa incidentele pe care le-a petrecut ALIAT, sunt inca acolo; lucrurile continua sa fie insa volatile. Eugen insa a fost de acord sa vina alaturi de mine si de alti oameni cu care am vorbit in cursul diminetii si sa organizam o echipa de interventie pe psihotrauma, constienti fiind (oare n-ar trebui sa fie toti?) de detresa care urma sa se imprastie in pata de ulei, dar si abuzul la care vor fi supusi cu ostentatie medici, si apartinatori, de catre niste jurnalisti care uneori cred ca doar in reactie la propria trauma se pot purta atat de dezumanizat, si dezumanizant. Imediat dupa conferinta de presa l-am sunat pe dr. Arafat si i-am prezentat oferta noastra de voluntariat. Am fost redirectionat catre primarie, “organul” care se ocupa de multe dintre spitalele din Bucuresti dupa faimoasa “descentralizare”. Am avut astfel ocazia sa interactionez cu varii persoane prin telefon si, pana la un punct, discutiile au fost surprinzator de eficace. Oameni placuti la voce, politicosi, dornici sa ajute, “oameni” care traiau si ei pana la un punct, empatic, o situatie fara seaman. A ramas ca miercuri dimineata sa discutam pragmatic inceperea investitiei noastre. Dupa-amiaza am discutat din nou, intre timp lucrurile incepusera sa se balbaie teribil, nu ajungeam la managementul celor de la Alexandrescu, primaria s-a pierdut in conflicte intestine, jurisprundenta, cine ar trebui sa discute cu cine, in fine, o porcarie.

Astfel ca am mers direct la spital. Nu exista institutie din Romania, sau lume, care sa previna sau impiedice dialogul profesional inter-disciplinar. Am discutat cu sefa garzii, am lasat o carte de vizita si, deja mult mai sceptici, am plecat asteptand ca tot efortul nostru se va transforma intr-un veritabil fiasco.

Spre surprinderea mea, joi dimineata am fost sunat de aceasta doamna care vorbise cu dr. Enescu. La scurt timp am avut o lunga discutie cu d-na dr. Enescu privitor la oportunitatea implicarii noastre, si ne-am sfatuit ce-au facut ei deja, ce dificultati intampina, ce nevoi particulare au si cand e cel mai bine sa ne cunoastem. Am stabilit ca cel mai bine e sa facem un prim contact in aceasta dimineata la prima ora.

Intre timp a mai murit un copil. Procurorii de caz au scurs informatii din ancheta. Asistentele de la Giulesti mancau tort in timp ce le ardeau pacientii in UTI (???) Ca si in multe, multe alte situatii comentatorii mass-media s-au invalmasit intr-un zgomot fara de seaman prin care, dezastruos, au reusit sa instileze acelasi buluc apocaliptic, isteriform, evocand “lipsa” unui orizont de asteptare. Nimic mai fals! Domnilor, este pentru prima oara cand, in caz de calamitate, avem acest nivel de dialog. Ne aflam intr-o situatie care, ce-i drept, nu are precedent, dar lasati-ne sa cream precedent!

Discutia din aceasta dimineata cu dr. Enescu a fost foarte fructoasa. Vreme de aproape 3 ore am impartasit opinii, atat contextual cat si tehnic, despre abilitatile noastre particulare, si complementare, referitor la situatia data dar si in perspectiva zilelor care vin. M-am intalnit apoi din nou cu dr. Enescu (ea), si cu echipa lor de intervenanti, psihologul, asistentul social, si o voluntara de la Matei Bals. Am clarificat pozitia de principiu al profesionistului de sanatate la acest moment, unde trebuie insistat, unde s-a actionat poate cu stangacie, unde putem fi mai buni decat atat, si ce oferim noi de fapt nu doar familiilor, dar si comunitatii vis-a-vis de purtarea noastra, si de calitatea actului nostru medical, astfel incat sa fim mentori ai acestei comunitati; sa ii calmam anxietatea; si sa ii oferim un teatru cartezian unde sa isi poata duce doliul cum se cuvine.

Luni dimineata am sa fiu din nou acolo. Incepem lunga procedura de asistare a familiilor, personalului, dar si mass-media; ne vom indrepta si catre Caritas, unde dorim sa evaluam toate celalalte mamici pentru simptome acute de stress-post-traumatic si sa le propunem variante de asistenta customizata, aplicata la teritoriul de unde ele vin astfel incat sa nu fie “pierdute” de intervenant dupa externare (asa cum regretabil s-a intamplat cu primele doua mamici externate a doua zi la cerere de la Malaxa).(Update: aflu ca toate au fost externate astazi, ramane sa le oferim o resursa dupa intoarcerea acasa…ca de obicei, oamenii s-au grabit).

Website-ul spitalului Grigore Alexandrescu va afisa doua documente pe care le-am formulat in cursul dupa-amiezii privind semne si simptome de tulburare acuta, si cronica, de stress post-traumatic. Am formulat si un indreptar de dialog cu mass-media in conditiile in care s-au comis, si se comit greseli enorme in conditiile in care “containerele” eticii in presa scrisa si audiovizuala, recte CNA-ul si Agentia de Monitorizare a Presei din partea comunitatii civile par a fi obnubilate de un val fara granita, sau structura, al unei politici editoriale isterice, demente si pe alocuri criminale. Ca medic, sunt ingrijorat ca oamenii din presa sufera marca stress-ului psihic intens, si dezintegrarea cognitiva, odata pusi in fata unor evenimente la care nu au pregatirea necesara sa actioneze.

Exista solutii. Exista alternative. Va rog, va rugam, lasati-ne sa ne facem treaba si, pe cat posibil, tineti-va cu firea. La toate intrebarile voastre exista raspuns, pentru fiecare dintre angoasele voastre putem oferi suport, si empatie, si va putem clarifica indoieli privitoare la ce s-a intamplat.

Iar ce s-a intamplat este un accident, un teribil accident. El a fost mitigat, poate, de factori care tin de natura umana; dar in cele din urma drama de la maternitatea Giulesti nu este reprezentativa pentru tot sistemul medical, sau oamenii care lucreaza intr-ansul. Aceasta generalizare este o distorsiune informationala crasa. Avertizarile sumbre, cum ca “oricand se poate intampla din nou” sunt iresponsabile din partea formatorilor de opinie; aceasta “bomba cu ceas” adanceste detresa persoanelor vulnerabile. Presa ar trebui sa linisteasca, si sa fie un liant de comunicare catre populatie, nu o sirena a apocalipsei. Domnilor, va conjur, aveti constiinta de a veda nordul magnetic. In fiecare zi noi, medicii, ne confruntam cu drame umane de neimpartasit, unele care nu ajung vreodata in ochiul public; povesti care fac pietrele sa planga. Noi, intre noi, stim de ele. Noi de aceea ne-am facut medic, anume sa dobandim cunostinte care ne devin utile in fata unor astfel de raspantii. Oricat ar fi nevoie de o baie de sange, si linsarea publica a unor vinovati la acest moment, este opinia mea de psihiatru ca aceasta atitudine violenta nu va conduce decat la agravarea prapastiei intre utilizatorul de sanatate, si provider-ul de servicii. Noi, medicii, nu avem in grija doar supravietuitorii unei explozii la o maternitate. Avem in grija zeci de milioane de oameni si sanatatea lor. Nu doar statistica ne confirma competenta in majoritatea cazurilor, dar si conditiile exceptionale in care se petrece un astfel de lucru.

Eu nu pot sa pictez in culori vesele o realitate care musteste a disperare. Si nici nu-mi propun sa salvez Romania de la propria ei psihoza partajata, si de la un scenariu cultural care ataseaza glorii, si traume alese greu de reconciliat acum, in plina explozie florida, la 20 de ani de la prabusirea comunismului. Dar imi fac treaba, imi pun umarul, si imping carul. Eu, si nici voi, nu ar trebui sa avem luxul de-a dispera acolo unde suntem utili in mediul nostru natural. Eu, si nici voi, nu avem optiunea abandon decat daca, odata cu ea, sustinem ca ne-am scuzat din incapere, si nu mai suntem competenti, si-atunci “toti suntem luati”. Or eu nu cred ca suntem toti luati, si sunt gata sa arat catre oameni care, cu multa eleganta, au aratat acum – dincolo de orice tenta de deturnare spre politic – ca isi cunosc meseria, isi cunosc protocoalele, isi cunosc granitele si limitele, si cred, sper, lupt ca dincolo de perioada imediat urmatoare sa vina la aceeasi masa si impreuna sa decidem alterarea unui standard de practica abortiv, unul care odata schimbat va ameliora felul in care noi ne purtam in relatie cu boala, si agresiunea care vine odata cu ea.

GD

11 thoughts on “O saptamana pentru copiii nostri

  1. bravo tie si voua! as vrea sa vad daca domnisoarele si coconeii jurnalisti, care cu siguranta v-au vazut pe acolo, printre dsng-uri, intrebind mamele ce-au simtit cind au aflat ca le-au murit copiii copti la 200 de grade, le spun sefilor ca se intimpla si lucruri despre care merita vorbit. poate nu aduc asa mare audienta, dar conteaza pt psihicul romanului disperat, care urmeaza sa nasca sau care a nascut si intelege ca toate asistentele din maternitati maninca tort pe holuri…

  2. Sunt lucruri importante care – pentru mine – privesc in egala masura ziua de “ieri” dar mai degraba pe cea de poimaine. La acest moment ne aflam pe o curba foarte abrupta e invatare; nu exista un real precedent inclusiv pe partea de dialog / cooperare. Avem insa niste parteneri locali deosebiti, sper sa revin in curand cu info aditionale despre ce-am reusit sa facem aici, ceva care sa ramana inclusiv ca model pentru viitor.

    Uite, de exemplu am reusit ca, de azi, pe site-ul spitalului Gr. Alexandrescu sa fie postat un link catre un doc scris de mine pe tema reactiei acute sau cronice de stress post-traumatic, semne ale tulburarii si niste intrebari de screening pentru oricine e interesat. E un banner mic, dar EXISTA. đŸ™‚

    Inceputul e intotdeauna sovaielnic.

    G

  3. Acum ceva timp o asistenta de la o maternitate a lasat un copil sa arda intr-un incubator. Tam tam, linsaj, sistemul medical corupt si falimentar etc, pe urma liniste. Dupa un timp la alta maternitate doua femei intra in coma profunda pentru ca sala de operatie nu era sterilizata corect. Tam tam, pe urma Acum alta asistenta lasa 11 copii la sectia de terapie intensiva unde ar trebui sa fie in permanenta cineva si ard. Presa bate campii dar oamenii plang pe linga bebelusii aia si mamele lor, in principal pentru ca asa cum arata lucrurile prin spitale bolnavii sint lasati la voia intamplarii, scapa cine poate – si cine are mai mult noroc. As vrea si eu sa pot si eu sa fac ceva sa schimb starea de fapt, sa am macar speranta ca asa ceva nu se va mai intimpla. Ce pot eu sa fac?

  4. io visez la un Rambo… pe care sa nu-l prinda, frate! Sa stie toti ca exista, ca pandeste – ai pus-o, ti-a pus-o! Fara procese, mediatizari. Scurt.

  5. Pingback:   Ad majorem… — andreanum.org

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s