Cui i-e frică de aluminiu?

Am început să mă uit mai atent la povestea cu adjuvanții din vaccinuri după ce un bun prieten de-al meu, proaspăt întors dintr-o dezbatere televizată și încă ”stârnit” de retorica anti-vaccin mi-a trimis un mesaj de la un domn X, doar unul dintre aceia care au ales să nu-și vaccineze fetița. Motivul? Acest domn are un frate care-ar fi fost ”nenorocit” de un vaccin, acum mulți ani, de jur împrejur – din ce susține – a văzut / auzit doar cazuri de reacții adverse serioase sau chiar grave, ba chiar unii copii chiar au rămas cu sechele. Motivul pentru astfel de evenimente, în opinia persoanei respective, n-ar fi fost vaccinurile însele, cât ”adjuvanții”. Adjuvanții sunt substanțe folosite ca a) antiseptice (thimerosalul/ sărurile de mercur), b) potențarea răspunsului imun (aluminiu în ambele forme, hidroxil sau fosfat), c) conservare (din nou thimerosal, dar și formaldehida, polisorbatul 80).

Admit că am stat să citesc în lung și-n lat despre asta, îndeosebi lucruri disponibile azi curiosului despre problema – mai nou – legăturii adjuvant – efect advers sever dat de vaccin (se includ aici autism, dar și cancer, boli autoimune etc). Prima oprire, și potențialul motiv de-a lăsa baltă întreaga-mi curiozitate, a fost meta-analiza mamut a lui Willhite de anul trecut. Timp de 80 de pagini absolut aride am citit despre cum umblă aluminiul prin corpul uman, care e aportul dietar, ce-ar putea el să provoace dacă e să dea toxicitate prin diverse mijloace (ocupaționale, de mediu, dar și prin injectare, vezi vaccin). Câteva zile înainte picasem pe un studiu intens recirculat în mediul anti-vaxxers, al Luciei Tomljenovic & Christopher Shaw în care domniile lor arătau o asociere între expunerea la aluminiu în vaccinuri, în ultimii 25 de ani, și frecvența autismului în populație. Mi s-a părut inițial genul de studiu pe care-ai putea să-l găsești pe un site de curiozități statistice (știați, spre exemplu, că rata divorțurilor din statul Maine, US, a scăzut pe măsură ce-a scăzut consumul de margarină?). Dar nu erau singurii. Jose Dorea e un alt nume care e frecvent menționat, și studiul lui despre nivelul de aluminiu din părul copiilor vaccinați din Brazilia. Sau Cynthia Nevison, și cercetarea ei de anul trecut care arăta un trend crescător al tulburărilor de spectru autist paralel cu niveluri crescânde de expunere la noxe/ factori de mediu și nu numai. Sau analiza lui Goldman și Miller pe cazurile raportate în VAERS, între anii 1990 și 2010, care arată că mortalitatea a crescut de la 3.6% în cazurile cu mono-doză la 5.4% la copiii care primiseră 8 doze de vaccin. Asta în condițiile în care mortalitatea anuală a copiilor până în primul an, în US, a scăzut sub 1%.

Luate așa, la grosul palmei, cifrele nu arată foarte bine. Cititul în diagonală îți lasă impresia că vaccinarea ar tripla mortalitatea infantilă în primul an, și în multi-doză ar crește-o chiar de peste patru ori. Asta dacă n-ai timp, persistență sau pur și simplu răbdare să citești prin literatura altfel zemoasă despre hidroxilul de aluminiu sau aluminiul fosfat. Pe scurt, modelele experimentale de intoxicație cronică, fie prin dietă, aer sau injectabil au arătat că aluminiul deplasează fosforul din diverse compartimente ale celulei, și anumite organe sunt afectate cu preponderență. Rinichiul. Osul. Ficatul. Plămânul. Finalmente, creierul. Mai mult, când e absorbit digestiv aluminiul ”concurează” cu fierul pe aceeași proteină de transport (transferina) și prin asta poate scădea absorbția de fier. Există statuate, la ora actuală, marje inferioare de expunere (așa-numitele OLE – occupational exposure levels) dincolo de care aluminiul a fost arătat că produce cito-toxicitate. La nou născut, marginea inferioară de toxicitate, i.e. primul nivel la care ar putea fi documentate efecte adverse ale aluminiului a fost statuată de EFSA (regulatorul european, omologul FDA) la 50 mg/ kgc/săptămână. Ce înseamnă asta? Înseamnă că la un bebeluș născut la 3 kg nivelul minim de toxicitate al aluminiului e de 150 de mg aluminiu dietar săptămânal. Știm că bio-disponibilitatea aluminiului luat prin dietă e mic, i.e. se absoarbe prin intestin foarte puțin, undeva la sub1 –  2%, astfel că un bebeluș ar putea dezvolta efecte adverse, i.e. toxicitate la aluminiu, la 3 mg aluminiu absorbit/ săptămână. Asta echivalează cu aproximativ 400 – 500 micrograme aluminiu/ zi (0.5 miligrame). FDA, pe de altă parte, stabilește aportul maxim zilnic la care nu se produc evenimente adverse la 1 mg/ kgc

Acum 4 ani de zile, pe de altă parte, Mitkus și colegii au publicat în Vaccine un articol adus la zi despre cum circulă aluminiul în organism după administrare vaccinală. Ei spun așa, cum că aluminiul absorbit se concentrează în principal în schelet (50%) și plămâni (25%). Doar 1% din aluminul circulant se acumulează în creier, în vreme ce ficatul servește doar ca pasaj pentru metabolit.

La primul vaccin, anti hepatită B, la 0 zile de la naștere, cantitatea de aluminiu primită de bebeluș e de 250 micrograme (0.25 miligrame). Adică jumătate din nivelul minim de expunere toxică (dacă accepți regulile EFSA) sau un sfert (la nivelul stabilit de FDA). Curba de absorbție și biodisponibilitate a metalului în diverse specii (hidroxil/ fosfat) depășește, în anumite situații, nivelul de 1 mg/ kgc. De ce? Pentru că se ponderează cantitatea cu nivelul pre-existent de aluminiu din perioada intra-uterină preluat din dieta mamei. Soni et al au evaluat nivelul/ concentrația de aluminiu în diverse alimente consumate. Unele sunt particular relevante pentru România: praful de copt, spre exemplu, conține 2.3 grame/ 100 de g Aluminiu. Murăturile din comerț conțin, în medie, 4 mg/ 100 g. Brânza – 1.6 mg/ 100 g. Oregano? 60 mg/ 100 g. Scorțișoara? 8.2 mg/ 100 g. Pliculețele de ceai? 128 mg/ 100g. Absorbția aluminiului este crescută la cei care consumă băuturi carbogazoase/ care conțin citrat.  Astfel că, teoretic, un bebeluș născut prematur, cu greutate mică, dintr-o mamă a cărei dietă e bogată în aluminiu, ar putea fi – teoretic – expus imediat după vaccinarea anti-hepatită B unor doze crescute de aluminiu, care ar putea – din nou teoretic – să fie neurotoxice.

Prin regulile de farmacovigilență impuse în 1986 de Congresul american, în Statele Unite a fost înființat în 1990 un sistem unificat, electronic, de raportare a evenimentelor adverse care urmează vaccinării (VAERS). În total, în ultimii 25 de ani, în US, s-au administrat aproape 2 miliarde de doze de vaccin (care conțin, sau nu, în baza de date, thimerosal, aluminiu, polisorbat 80, formaldehidă etc). Majoritatea evenimentelor adverse (AE) sunt raportate de operatorii de sănătate (spitale, clinici etc) și companiile farmaceutice, o proporție mai mică de părinți, alți regulatori. În fiecare an, în VAERS sunt raportate, la nivel național, cam 30 de mii de evenimente adverse. Prin comparație, în fiecare an sunt vaccinați aproape 3.8 milioane de copii. Grosier, rata de AE, în US, este de 0.008%, sub 1:1000, indiferent de cât de sever e AE-ul. Tradus, asta înseamnă că 999 de copii dintr-o mie nu vor experimenta niciodată un eveniment advers.

Goldman și Miller au arătat, în 2012, că la cazurile raportate în VAERS (a) rata hospitalizării crește cu numărul de doze de vaccin dar (b) scade cu vârsta. În interiorul cazurilor raportate în VAERS, repet, mortalitatea a fost de 5.4% din totalul cazurilor raportate timp de 20 de ani. Pe de altă parte, în cifră absolută asta înseamnă 1890 de copii, adică aproximativ 95 de copii/ an. Mortalitatea infantilă, în Statele Unite, a coborât mult în Statele Unite, către sub 1% (indiferent de cauză). În cifră absolută asta înseamnă 38000 de copii anual. Asta înseamnă că povara relativă la mortalitate a vaccinurilor, dacă toate cazurile din VAERS de moarte chiar s-ar datora vaccinului (și nu altor cauze concomitente), ar fi de 0.25%.

În ultimii 5 ani din ce în ce mai mulți oameni au dezvoltat software prin care să se ”uite” în baierile bestiei, i.e. VAERS, să vadă ce fel de evenimente sunt raportate și dacă nu cumva unele efecte adverse sunt mai ”proprii” unui anumit vaccin, comparat cu altele. O echipă de cercetători de la Universitatea din Texas a avut curiozitatea să calculeze un indice de frecvență a unui anumit AE, raportat la perchea lui vaccinală, prin tehnici de data-mining. Data-mining e o formă anipotetică de cercetare. Lași, practic, soft-ul să ”descopere” noduri de rețea, aglomerări ”spontane” de simptome, dintre care unele sunt mai aglomerate decât altele. Asta crează un peisaj geografic, un fel de hartă. Spre exemplu dacă vaccinul DTP, care conține aluminiu, ar fi toxic, ar trebui să vezi niveluri foarte crescute ale indicelui respectiv. Scorul se numește PRR – proportional reporting ratio (fracție proporțională de raportare). PRR e raportul dintre cât de frecvent e simptomul X (să zicem febra) la vaccinul Y (să zicem anti-poliomielitic), supra același simptom X (febra) la toate vaccinurile din schema de vaccinare. VAERS conține peste 83 de mii de perechi vaccin-simptom, la 75 de vaccinuri diferite, și – până în prezent – 5865 de simptome diferite care sunt incluse (raportate). 

Scorul PRR e de fapt o distanță între simptome. Spre exemplu un PRR de 2 înseamnă că perechea simptom vaccin (i.e. vaccin anti-DTP – boală de rinichi) e de două ori mai frecvent raportat decât toate perechile vaccin – boală de rinichi. Rețeaua e foarte densă. Un scor de 2 – 5 îți dă distanța cea mai apropiată între două noduri. Un ”cluster de simptome” are un diametru de 3 – 4 noduri. Astfel că ”marginile” insulei de semnificație per boală (aglomerare de simptome) ajunge la un scor de 6 – 20 (PRR). Un PRR apropiat de 1 sugerează, în schimb, că simptomul respectiv cel mai probabil nu e asociat cu vaccinul respectiv)

Autorii observă că un indice mare nu implică totuși cauzalitate (i.e. ”vaccinul X dă simptomul Y (febră/ encefalită etc)”). Una dintre limitele tehnicii de calcul e că la evenimente adverse foarte rare, PRR-ul este mare prin simplul fapt că la numitor nu ai același eveniment raportat la ”toate” vaccinurile. Este cazul autismului, spre exemplu, sau al polineuropatiilor, care sunt evenimente foarte rare. Acolo te aștepți că vei avea raportări mai frecvente, pentru că sunt deja boli rare.

Toxicitatea aluminiului nu dă un tablou aparte/ rar. Dar obligatoriu vei avea a) simptome renale (insuficiență renală spre exemplu, sau modificări ale analizei de urină). Obligatoriu vei avea b) simptome osoase, pentru că aluminiul deplasează fosforul din oase și apare o formă aparte de rahitism (calciul nu se poate depune decât pe matrice de fosfor, dacă matricea e de aluminiu nu se mai osifică osul). Vei avea, finalmente, c) simptome neurologice: întârziere în dezvoltare, probleme de concentrare și atenție, dar și probleme locomotorii particulare, ataxie (necoordonare), astazo-abazie (dificultatea de-a păstra postura, să stai în șezut de exemplu). 

În programul american de imunizare prin vaccin găsești aluminiu în următoarele vaccinuri (idem România) : anti-hepatită B, DTP, anti-pneumococ conjugat, anti-polio inactivat, anti-Haemophilus influenzae. M-am uitat în analiza PRR a celor din Texas și-am căutat indicele PRR pentru fiecare dintre simptomele de mai sus, așa cum au fost ele raportate în VAERS în 2010. Simptomul nu e legat de vârsta de administrare a vaccinului, poate fi vorba de primă doză sau rapel. Să o luăm pe rând:

1. Simptome renale: Am folosit următorii termeni de căutare, în engleză (n.m: asterisc înseamnă că motorul de căutare ia în considerare toate simptomele care conțin cuvântul): kidney * (ecografie renală anormală – anti Hepatită A, PRR = 4.07, hexavalent – PRR = 8.2), renal * (durere renală – DTP – PRR = 127.4, testarea funcției renale – vaccin DTP – PRR = 6.8, afectarea funcției renale – DTP – PRR = 4.5, anti-polio inactivat – PRR = 8.9,  insuficiență renală – DTP – PRR = 2.9)

2. Simptome osoase. Am folosit următorii termeni de căutare, în engleză: bone* – (am găsit ”bone pain” – ”durere osoasă” – PRR = 12 la vaccinul DTP), osteo* (am găsit osteoartrită – PRR = 4.2, la vaccin anti-gripal, PRR = 1.3 la DTP), rachitism (zero AE raportate), osteomalacia (zero AE raportate), fracture (am găsit PRR = 25 la anti-HPV tetravalent, la adult, pentru ”fractură de membru superior”), osteoporosis (am găsit un PRR = 7.1 la PPV – anti-pneumococic polizaharid)

3. Simptome neurologice: Am folosit următorii termeni de căutare, în engleză: neuro* (polineuropatie acută – vaccin anti-pneumococic polizaharid – indice PRR = 14.2, polineuropatie senzitivo-motorie periferică – vaccin anti-pneumococic polizaharid – indice PRR = 14.2, polineuropatie demielinizantă – vaccin DT – PRR = 9.9), examinare neurologică anormală – vaccin TD – PRR = 5.1, simptome neurologice nespecifice – vaccin TD – PRR = 9.3, neuropatie periferică – vaccin TD – PRR = 6.1, vaccin DTP – PRR = 2.6 neuropatie axonală – vaccin DTP – PRR = 2, poliradiculoneuropatie demielinizantă inflamatorie cronică – vaccin DTP – PRR = 2.4, vezică neurogenă – vaccin DTP – PRR = 3), ataxia* (ataxie – vaccin DTP – PRR = 8, anti-HiB – PRR = 2.16, ataxie cerebeloasă – vaccin DTP – PRR = 2, hexavalent – PRR = 4.6, anti-hepatită B – PRR = 5.5, anti HiB – PRR = 3.2), cerebellar* (sindrom cerebelos – anti Hep A/B – PRR = 29, anti HiB – PRR = 3.24), autism* (anti- HiB – PRR = 6.2, DTaP – PRR = 3.9, hexavalent – PRR = 5.8), retard* (retard mintal – PRR = 27, anti-HiB – PRR = 43.7), psych* (hiperactivitate psihomotorie – DTaP – PRR = 1.9, afectare abilități psihomotorii – DTaP – PRR = 9.1, pentavalent – PRR = 5).

Cifrele arată că, pentru autism spre exemplu, un nod de rețea ar fi vaccinul anti-hepatită B. La fel și pentru retard-psihomotor când te uiți la anti-Haemophilus influenzae.

Problema cu cifrele din VAERS e următoarea: toate simptomele raportate au doar un raport temporal cu vaccinul. Mai mult, VAERS e un sistem pasiv de raportare/ farmacovigilență. Goodman & Nordin, în 2006, au arătat într-un articol din Pediatrics că, cel puțin în privința simptomelor de neuropatie, autism, retard mintal – majoritatea raportărilor din VAERS erau folosite în procese deschise – i.e. urmau să fie folosite ca probă în procese. 

Cazurile respective sunt reale. Copiii respectivi au primit un diagnostic de autism, retard mintal etc. Pe de altă parte, raportarea în VAERS s-a făcut în scopul folosirii ei ca probă la tribunal, i.e. era deja ante-pronunțată credința că vaccinul dăduse autism.

Ce arată scorurile PRR din VAERS descrise mai sus? Și așa ajung să răspund întrebării: ”cui i-e frică de aluminiu”?

Arată că legătura aluminiu – neurotoxicitate e plauzibilă, cel puțin în cazul retardului mintal. Pe de altă parte, posibilitatea că vaccinul ”dă” retard mintal e incorectă. Cel mult vaccinul, la un copil cu niveluri anterioare crescute de aluminiu circulant, cronic, îndeosebi prin expunere de mediu/ dieta mamei, ”oferă” ultima picătură necesară neurotoxicității. Picătura respectivă e spectaculos de rară. Dar asta nu contează foarte mult. Un posibil upgrade al practicii medicale este să dozezi aluminemia (cât aluminiu e în sângele) și aluminuria (cât aluminiu e în urina) mamei pe parcursul sarcinii. Supravegherea dietară e foarte posibil că scade riscul de evenimente adverse post-vaccinale, fie ele și rare. Soluția nu e să renunți la vaccinuri. Cu, sau fără vaccin, expunerea la aluminiu există. Rămâne de văzut în ce măsură ipoteza noxică în ce privește tulburările de spectru autist/ retard psihomotor va dezvălui noi căi de-a adresa, epidemiologic, problema. Cert e că terapiile de chelare la copiii autiști n-au dat nici un rezultat, i.e. ”scoaterea” aluminiului forțat, din sistem, cu EDTA/ desferoxamină nu a îmbunătățit nivelul lor de funcționare. Asta sugerează că dacă e să fie o expunere xenobiotică, e în perioada intra-embrionară, nu post-partum, prin vaccinare.

Trăim într-o lume populată de toxine, bacterii, virusuri, agenți patogeni. E o lume reală, cu bune și rele. Imaginația morbidă a unora că putem reimagina un univers aseptic, fără poluare, fără contaminanți, e utopică. Adjuvanții din vaccin respectă, în canon și doză, toate nivelurile de siguranță propuse de organismele internaționale. E de altfel și motivul pentru care frecvența efectelor adverse e atât de mică. Pe de altă parte, pentru un părinte al cărui copil dezvoltă semne neurologice, sau retard mintal, sau autism, sau orice altă afecțiune severă, întrebarea rămâne: ”de ce mi s-a întâmplat asta, de ce a pățit copilul meu așa ceva?”. Răspunsul nu e unilateral, n-are cum să fie, și sper că am demonstrat asta. Vaccinurile nu ”dau” autism. Adjuvanții nu ”dau” autism. Pe de altă parte e plauzibil că aluminiul contribuie la neurotoxicitate. Medicina merge înainte, și noi odată cu ea.

(*foto: o sticluță pentru copii, fabricată din aluminiu)

G