Unul dintre citatele mele favorite rămâne titlul cărții lui Jim Watson – ”Avoid boring people”, rar exemplu de cugetare care ar fi trebuit lăsat acolo (mai degraba decât transformat într-o scriere relativ mediocră, taxată critic de postacii de pe Amazon cu doar trei stele). Greu traductibil în limba română are totuși o formă de savoare subtilă, ca un vin care-și lasă aroma lemnoasă abia după ce s-a evaporat etanolul din literă. Watson a vrut, și a reușit, să fie spiritual. Dar gemele sunt găsibile pretutindeni. Pe panoul meu de comanda, fix lângă perversul buton ”publică” (bun numai de dileme hamletiene) stă scris roșu, subliniat, ”mută la gunoi”. Oh, câte interpretări. Oh, posibilitate.
Imposibil de evitat. Plantă în formă de înjurătură. Floare violacee, formă sugestivă, poporul îi spune într-un fel care de la o vreme e imposibil de reprodus căci riști să plătești o amendă usturătoare. Să zicem doar că varianta corectă politic e vulva femeii de minoritate rroma. Șșșșș, să nu vorbim urît. Ocazional, când prins în entuziasmul unei conversații în terapie sau aiurea îmi mai scapă câte un cuvânt colorat și interlocutorul ridică sprâncenele a mirare îmi fac timp să-i explic, cuvintele nu sunt urîte, urâți sunt oamenii care le spun. Din naștere Cuvântul nu poate fi decât bun, nu există un vocabular interzis ci o etichetă care cere să nu fluieri în biserică și în lupta pentru politețe să folosești alăturări magice care să-ți netezească muselina. Vorbele sunt faine, oamenii strîmbi. Căci până și președintele s-a făcut de basm când îi spunea unei alte Marii ai văzut, Maria, ce @#$@# împuțită? Pleonasm, în asentimentul unor conaționali cu sânge verde în instalație. Un fel de mullahi mai liberali care-și ridică zmeul moralității funcție de cum bate vântul.
Sunt periodic redus la tăcere de gunoiul pestilent care colonizează viața publică în România. Exemple răsunătoare zilele acestea sunt a) invitația de nerefuzat a Procuraturii pentru elevii din Bolintineanu la o excursie cu autocarul drept răsplată a performanța la BAC versus b) dezbaterea academică privind rolul margarinei în nutriția școlarului sau cum ajunge o mare gimnastă să primească șuturi în fund de la un fost manipulator de bila alba-neagra. Curiosului de asocieri relevante i se vor vădi legături intime pe care, din lipsă de subită preocupare într-o dimineață de luni, mă grăbesc încet să-i răspund curiozității.
Scriam în Evenimentul Zilei de ieri că domnul președinte al României, ca în multe constatări oneste ale domniei sale, a avut dreptate. Școala românească prăsește cretini. Propunerea mea n-ar trebui să jignească, e un pamflet și deci trebuie luat ca atare. Cuvântul cretin are oricum o etimologie incertă, probabil occitană. Unii s-au grăbit să îl asocieze cu telurismul suferinzilor de idioție congenitală, a căror paloare dată de malnutriție semăna cu pământul calcaros din regiunea Alpilor, în vreme ce alții sunt în părere că mai degrabă ar fi o referință biblică la cei mai buni dintre creștini (sic!) adică cei săraci cu duhul care vor moșteni Împărăția Cerurilor. Greu de pronunțat, să reținem pentru moment că în jargon medical cretinismul are de-a face cu o lipsă penibilă de Iod în organismul individului. Iod, insist, nu margarină.
Zeii Olimpului post-decembrist s-au frământat îndelung pe tema lipsurilor din Educație. Reforma, alături de cea a sănătății și spălarea la față a Miliției, este etern interminabilă. Unul după altul s-au orânduit Peneș-Curcanii, care cu manuale care cu coarne și lapte, care cu uniforme care cu lipsa lor, care cu Andreea Esca în manualul de istorie, care cu predarea obligatorie a religiei în ciclul formal, care cu clasa Zero (la o privire mai atentă titlu cel puțin la fel de bun ca al subsemnatului sau de carte scrisă de Jim Watson), care cu câte materii e optim să fie la Bacalaureat, care cu calificative ambigue (FB e facebook sau foarte bine?), care cu….Care cu boi, vorba lui Nicolae Grigorescu, până la urmă gaura mea din stomac nu e provocată de succesul domniilor lor cât de veritas-ul că, anno 2013, unul din doi elevi nu iau bacalaureatul și Statul se bate pe burtă și se mândrește ca George Lucas, pacea în galaxie e restabilită. Unul din doi viitori cetățeni va rămâne în zona mediocră, șoferi de taxi și chelneri, picolițe și agenți comerciali, jandarmi și ajutori de bucătar. Râdem, bucluc, la ”perlele elevilor la bacalaureat” cam cum mă amuz eu de pititulile lui fi-miu (la 3 ani, încă n-a stăpânit bine cuvântul picături dar cel puțin nimerește numărul corect de silabe). Dar oare ce-o fi de râs? Mai exact, onorabilă audiență, de ce anume ne rîdem? Păi ne râdem de noi. Ne râdem că am semănat vânt și culegem furtună. Sărman popor dement, ajungi să-i dai dreptate lui Isaac Newton și legea sa a gravitației abia la contactul cu solul.
Nu m-aș arunca să fac o analogie prea complicată din perspectiva psihodinamicii de grup a lui Volkan despre mitologia implicată în povestea Bolintineanu / e curios totuși că până și Primul Jurist al țării a observat că nu mai suntem în 1952 să luăm elevi cu autocarele să-i ducem la bulău. Nu m-aș arunca, aidoma, într-o meta-analiză a reclamei la Becel pe care-o face Nadia Comăneci dar mi se pare simptomatic, furia proletară a lui Robert Turcescu s-a poticnit tocmai de acest detaliu al spălării de creiere tinere (inoculabile, nu-i așa, cu tot felul de prostii). Libertatea expresiei, careva? Tardivă realizare. Dacă Becel a reușit să se ducă în școli pesemne că și alte entități publice sau private ar putea să facă asta, știu eu – iau prin eliminare – curatori de muzee sau academii, cercetători sau exploratori, oameni publici sau personalități, toata șleahta de comentatori ar putea ma gândesc să ia într-o zi proverbialul troleu și să viziteze Bolintinenele în care sunt formate tinerele mlădițe ale zilei de mâine. Căci ce ușor e să dai cu bolovanul. Sport estival.
Un detaliu sugestiv e un comentariu de-al lui Nicu Alifantis și povestea asta cu Szobi Csech. Omul a invitat pe Feisbuc oameni să vină la un concert caritabil și vreo 30 de mii de oameni i-au dat ”like”. Dintre ei, vreo 40 au și apărut la hepăning-ul cu pricina. Pe restul i-a cuprins brusc o durere de bască incapacitantă, nu e ca și cum onorabilul cascador ar conta în vreun fel (deși e unul dintre puținii care avea o sală comunitară pentru copii defavorizați dornici și de altă calificare decât cureaua și maneaua). Mut(ă) la gunoi să rămâi și alta nu!
Pune băi mâna și ajută la comunitatea ta! Cine te aștepți să facă asta, primarul? Popa Pripici? Prefectura? Mai lasă-mă un pic cu plătitorul de taxe, scuză-mă în timp ce iau un Maalox ca să-ți mai sufăr un pic acreala și umflatul beșicii care ai dat tu șpagă să ia odorul Bac-ul și – mirare mare – când a venit Pulanul peste tine ești o victimă a sistemului. Te durea atât de rău dacă aceiași 400 de Euro i-ai fi dat pe meditații sau alt-fel de educație, să zicem vocațională, nu una de academician doctor inginer? (scuze pentru agramaticalități, scris special să înțeleagă un segment al audienței). Pune băi mâna și aruncă-ți ambalajul de mezel la tomberon, pune băi mâna și pe alte cărți decît eterne almanahe! Pune băi mâna dacă se poate la gură și respectă semnele de circulație prin societate, se poate să susțină o mămică isterică în fața presei că dacă îi ia poliția fata dă cu mașina peste ei? Să se îmbrâncească tătici rubiconzi cu jandarmi aflați în exercițiul funcțiunii? (oricât de bizară ar fi funcțiunea respectivă, atenție). Hai să ne înțelegem, nimic nu se întâmpla dacă voi, la nivel de Rahova County, nu v-ați fi hotărât că mă cac în el de sistem, de orânduire socială, de examen, tot ce contează e să plece Prâslea la Mamaia cu examenele la teșcherea și apoi mai departe, la facultate, și mai departe în făcutul de bani pe același sistem de redevențe (că să ne recuperăm investițiile, nu?). Hai să ne înțelegem, onorabili ministeriabili, oamenii n-ar veni cu pliculeț la trei ace daca n-ar fi îndelungul pomelnic de plăți informale cu culegeri, cu meditații, cu alte activități extra-curiculare, cu mai-noul ”after”, cu fondul clasei, cu mărul otrăvit pe masa Tovei. Hai să ne înțelegem, Robert Turcescu, problema mea nu e că Nadia promovează margarină (n-are decât să promoveze și piuneze atraumatice din punctul meu de vedere), problema mea e că nu promovează activități sportive suficient, problema mea e că la fel ca și în sănătate avem un rahat, facem bici, vrem să pocnească.
Gânduri bune pe această cale și sfântului Pricopie, ministrul Educației în România sezonul acesta, care circumstanțiază soluții halucinante gen ”corecție prin sondaj” a unor lucrări să vadă dacă are o cifră semnificativ statistică la care s-a fraudat, sau nu s-a fraudat. Unde suntem, la Turul Franței? Punem profesorii să facă pișu în borcănel să vedem dacă s-a dopat careva? Ceva e profund în neregulă în opinia mea, e ca și cum ai invita o adunătură de țărani din vechiul Haimanale să monteze la loc un Rolls Royce și să și pornească! Cine vine cu ideile ăstea abracadabrante? Lor îmi vine să le zic să folosească pubela din dotare și, după ce-au aruncat tot conținutul dosarului de Documente să le urmeze, voluntar. Recycle. Bini?
G
andreanum & co 