Vălul din Turin(g)

Arc mi s-au făcut sprâncenele, zilele trecute, când am citit în Daily Telegraph că un rus și-un ucrainean (ironia zilelor dacă te uiți la Crimeea) au reușit să facă o mașină, un ”super-computer” să treacă testul Turing de inteligență. Pentru omul de rând testul Turing e în felul următor: dacă eu pot face o mașină să se poarte (a se citi să ”vorbească”/ ”gândească”) precum un om înseamnă că e om; altfel spus nici o formă de inteligență artificială n-ar putea, vreodată, să depășească/ emuleze gândirea unei inteligențe ”vii” dacă nu trece un astfel de test. În sine, argumentul Turing înseamnă că și că o minte autentică poate detecta/ observa ne-naturalul din gândirea unui computer. Lucruri care țin de răspunsuri la întrebări inedite gen ”de ce se gândea Fred la prăjiturile lui Barney” sau ”de ce plânge Tuomas Holopainen în ultimul concert cu Tarja Turunen” fac o diferență la nivel de ”teorie a minții” între un algoritm, și-o minte umană care are creativitate.

Ce ai nevoie să treci un test Turing? Aparent ai nevoie de un hardware remarcabil de performant. Oamenii care propun asta sunt biocentrici prin natură, ei văd creierul uman și spun wow, uite un supercomputer, o mașinărie cu trilioane de sinapse, miriade de celule, posibilități interminabile (aparent) de reinventare a unei realități care în zile bune călărește sprințar divinul. Și-apoi zic: vrem și noi să facem așa ceva. Dacă vom face așa ceva, mic/ mare nu contează, rapid să fie, o să putem trece testul Turing.

Dar biocentricii au o problemă. Fie calculatorul cât de puternic, fără un software care să ”stea” pe platforma respectivă și să circule prin circuitele ălea integrate nu înseamnă nimic. Dar hai să presupunem că ai și un software cu adevărat remarcabil, atât de remarcabil încât să treacă testul Turing. Ce vei avea atunci? După definiția de mai sus, vei avea un om, artificial, fără pic/ brumă de esență divină dar conștient de sine și capabil de lume interioară, de aspirații, dorințe, un veritabil ”bicentennial man”, un om capabil de constantă evoluționară, un om făcut de om pe un alt suport decât cel de carbon și cu o organizare altfel încodată decât pe bază azotată/ ADN. Un nou moment pentru Nietzsche să afirme că Dumnezeu a murit.

Ce s-a întâmplat acum? Avem acel calculator? Nu. Avem acel software? Nu. Și-atunci, practic, despre ce e știrea? Simplu, un rus și-un ucrainean au dezvoltat un program care poate ”păcăli” un om că e tot om și-apoi s-au lăudat că au bătut testul Turing. Senso stricto e ca și cum ai trișa la teză sau ți-ai copia teza de doctorat. Nu e nimic nou. Exista și în anii 70 cod scris suficient încât să lase iluzia unei minți umane la capătul terminalului celălalt: ELIZA. Mai recent spaniolii au creat-o pe Negobot, o inteligență artificială care păcălește utilizatorii online că e o fetiță de 14 ani interesată de online sex-chat și pune poliția pe urmele lor. La fel, Terre des Hommes a organizat o operațiune incredibilă în mediul online când au lansat în eter programul Sweetie, un soft complex care imita comportamentul unei fetițe filipineze de 10 ani care se dezbracă pe internet pentru ”clienți” interesați. Toate aceste programe au suficientă versatilitate și cod încât să treacă un Turing varians, cu alte cuvinte să ”păcălească” o minte de om că nu vorbește cu un bot. Dar pune robot-ul respectiv să facă un CAPTCHA, spre exemplu, și nu-l va face dacă n-a fost instruit să facă asta, pe când mintea umană chiar dacă nu e ”încodată” să mute niște figurine încât să respecte un pattern complicat/ incomplet va interpola, va aproxima, va ”imagina” spațiile lipsă.

E frustrant, când lucrezi în inteligență artificială, să observi că dezideratul lui Turing rămâne un Sfânt Pocal de ne-atins, deocamdată. E și mai frustrant când observi că lumea uită, încet încet, ce înseamnă de fapt un Turing sau de ce e el important. E dincolo de știința computerelor, de fapt. Turing spune că o astfel de minte se va face. Turing spune că se va face pentru că tehnologia evoluează. Și e obligatoriu, evoluând, că la un moment dat va face saltul la conștiință auto-reflexivă. Fără, vorba lui Laplace, ipoteza suplimentară de Dumnezeu. Fără ca omul să fie un demiurg supra-natural al unei astfel de minți pe format de silicon. Și totuși, se ridică observația, o minte totuși fără ”suflet” sau ce-ar trebui să fie acolo, gaura în formă de părinte – cum o numește Rushdie. Dificultatea extremă, de fapt, e să formulezi testul Turing în cheie non-cognitivă, psiho-dinamică: ”să convingi un suflet că ai și tu unul după ce ai stabilit că ai convins o minte că ai și tu una”. Și necazul e că ai să ai inclusiv oameni care nu trec un astfel de test, în care caz trebuie să re-definești a priori ce presupune de fapt să fii om. Presupune diada carteziană ”gândesc deci exist?” Presupune ”mașinăria de intenționalitate” a lui Dennett care e capabilă să interpreteze obiecte mișcătoare din mediu dacă sunt animate de-o minte rațională, or ba? Presupune abilitatea de-a citi emoții pe fețele altor oameni ca super-computerul din Ohio? Sau, și mai la vale, Eros și Thanatos, instinct de conservare și de propagare a speciei? Eu? Individualitate și intuiția profundă că eu sunt eu și nu altcineva și că am un nume și asta spune ceva despre un ”mine”?

Până la urmă Turing nu spune altceva decât că o minte care ar ”convinge” o minte umană că e tot om ar fi, quintesențial, umană. Dar aici testul e greșit. În cele din urmă modelul ar trebui să fie reciproc, practic ar trebui să ai două astfel de inteligențe artificiale, să le spunem John și Jean, care să își cross-valideze reciproc umanitatea din ele după ce vor fi trecut testul Turing și-abia apoi să începi să numeri. Să le lași să petreacă timp împreună. Să formeze amintiri împreună. Și apoi să-l întrebi pe John despre Jean. Și s-o întrebi pe Jean despre John. Să vezi dacă își lipsesc unul altuia. Dacă ultima oară când au vorbit Jean părea supărată. Sau John era bucuros și de ce. Să observi cum se ceartă și dacă, după o astfel de ceartă, vreunul învață ceva din experiența anterioară. Să îl vezi pe John azi și-apoi, peste un an, să-l vezi pe John din nou cu un an de experiență mai mult, un John schimbat, mai matur, mai șlefuit în interacțiunea lui cu mediul înconjurător.

Va spune asta ceva, vreodată, despre noi? Despre propria noastră poveste? Despre cum, la câteva sute de mii de ani de la Eva mitocondrială am ajuns la punctul de-a escalada Everestul propriei conștiințe (fie și cu mijloace încă rudimentare?) Ar fi o eroare de judecată să asimilăm o astfel de creație secundară uneia primare doar pentru că se poate. Că ceva se poate nu e totuna cu a spune că ceva s-a și întâmplat. A fost și principala critică adusă genialului exercițiu de gândire (sau, vorba lui Dennett, pompă de intuiție) oferită de Richard Dawkins în Ceasornicarul Orb. În exercițiul respectiv propunem gândirii afirmația că o maimuță n-ar trebui să poată scrie o operă la fel precum Shakespeare. Dar, spune Dawkins, întrebarea e incorect pusă. Ar trebui să întrebăm dacă, vreodată, dacă lași suficient timp și ai un algoritm de selecție, ai putea să ai o maimuță care ajunge să scrie ”mi-e în minte că-i ca dihorul” (methinks it is like a weasel). Niște oameni au făcut un program simplu, folosind câteva constrângeri și, voila! după un număr X de iterații (nu contează câte), a se vedea ”vieți” de program, programul – o maimuță după toate canoanele – a ajuns să ”scrie” ”mi-e în minte că-i ca dihorul”. Da, să oferi o astfel de soluție evoluționar pură oferă context empiric cum că o astfel de soluție ar fi putut să se aplice. Nicăieri nu spune însă că ce se aplică pentru genă se aplică și pentru memă. Nu poți să spui că, dacă lași suficient timp unei maimuțe, va simți la fel precum Shakespeare scriind ”mi-e în minte că-i ca dihorul”. S-ar putea, în schimb – și e ce-au făcut și oamenii citați în Telegraph – să ai o maimuță suficient de inteligentă încât să te păcălească, teribil de dibaci, că simte ce simți tu când scrie asta. Practic – o maimuță psihopată – ceea ce e perfect posibil. Saltul de la o maimuță psihopată la om trebuie să treacă prin multe alte lucruri care au sculptat ceea ce suntem, și da – inclusiv religie, frica de supranatural, epidemii, ciume, dezastre naturale, moarte și renaștere, imperfect integrate în conștiința noastră globală și deloc unanimă (în același timp). Acele ceva-uri care au favorizat emergența moralei, a comunității, a memoriei încriptată și altfel decât prin limbaj, anume prin simbol, emanciparea unor emoții la rang de ”primare” și dezavuarea altora (nu doar prin cromatică sentimentală) în plan secund sau terț, remanierea, prin secole și milenii, a regulilor de auto-guvernare a diverselor comunități încât să meargă nu doar spre maximizarea supraviețuirii progenilor dar și altceva, creșterea calității vieților lor, oferta de șansă/ concept care vorbește poate cel mai mult de umanitatea din om/ anume speranță, dorință, aspirație, năzuință, scop. Scop. Scopul, cât mi-ar plăcea mie Dawkins, nu e acolo unde spui ”puiul e doar scopul unui ou să facă un alt ou”. Și asta pentru că, spune Dennett, oul din pui n-a fost niciodată intenția oului din care a ieșit puiul. Cel mult un imperativ, o constrângere, o ”genă egoistă” (sic!). E gena egoistă un concept adevărat, autentic? Există o teorie a minții în genele care construiesc codul genetic? Și, revenind pentru un moment la știrea din Telegraph, dacă un soft pe nume Eugene convinge niște oameni că e un băiețel chiar e un băiețel? Finalmente, dacă ai o sumă de oameni, fie ei și 2 miliarde, convinși că un om care a murit pe cruce e fiul lui Dumnezeu și salvatorul sufletelor noastre e un argument de adevăr că asta chiar s-a întâmplat și chiar e ăsta adevărul? Nu. Ca și maimuța care scrie Shakespeare religia s-a rescris, s-a rafinat până la punctul la care e acum. Și încă se scrie. Atâta timp cât virusul informațional încorporat în ea va fi profitabil speciei umane. Moartea unui zeu e, și e fapt, la îndemâna unei comunități în presiune evoluționară. La fel și moartea unei idei. Ar putea vreodată o mașină să asimileze un astfel de concept? Să își rescrie codul astfel încât să-și maximizeze supraviețuirea? Să se ”convertească”? Să trădeze și-apoi să-și răscumpere trădarea printr-un gest de sacrificiu? Altruism? Am putea gândi vreodată o mașină bolnavă psihic? Și dacă ar adopta o religie am spune că sufletul mașinii, după moarte, merge în Rai? Ce spune asta despre soarta tuturor copiilor concepuți prin mijloace artificiale/ vezi FIV? Biserica n-are o problemă câtă vreme acești copii sunt botezați. Ar accepta vreodată Biserica să boteze o mașinărie care a trecut testul Turing și să spună ”se botează robul lui Dumnezeu Gheorghe cu procesor tetra-core și soft Eugene Goostman”? Și cu care ocazie ar căpăta Eugene plăcuță de înmatriculare pentru suflet?

Există un vid, un văl de nepătruns în natura umană. Acel prag al speciației – de orice fel – la care emergentul (noua specie) e un orfan în căutarea unui părinte.Philip Henry Gosse i-a spus ”omphalos” sau cum Dumnezeu le-a făcut buric lui Adam și Eva ca să lase impresia că totul, în timp, curge și există continuitate (diacronic).

Prima inteligență artificială care va trece testul Turing nu va ști despre asta decât din ce-i spunem noi. Prin asta nu va fi autentic inteligentă. Ca și la noi, abia a doua va putea să își formuleze o identitate, în oglinda primeia.

G

2 thoughts on “Vălul din Turin(g)

  1. Un test Turring ar fi sa faci un computer care poate singur sa-si creeze singur un algoritm prin care sa verifice daca entitatea de cealalta parte este un super computer sau un simplu om, apoi sa isi verifice singur rezultatele si sa isi adapteze rezultatele conform lor.
    Testul Turring are totusi capabilitatea de a verifica daca entitatea de cealalta parte se comporta precum concep unii ca trebuie sa se comporte un om. In momentul in care unii se comporta atipic pot fi considerati ca nu sunt oameni, pentru ca regulile sunt definite de un grup de persoane care isi definesc singuri conceptele: pe vremuri (si din pacate uneori chiar si in ziua de azi) daca cineva era atipic putea fi considerat infatisarea diavolului, daca facea inimaginabil sau considerat imposibil era considerat ca este vrajitor, daca zice ca nu exista Dumnezeu este considerat un pacatos …
    Folosind aceasta analogie un computer poate defini ce inseamna pentru el un om sa-si faca o serie de reguli care nu-s stiute de catre om si apoi cine nu le respecta este considerat ca nu este computer. De exemplu limbajele de programare au anumite reguli, iar daca nu sunt urmate atunci programul nu poate fi compilat si rulat atunci este data o eroare si se considera ca acel program nu este corect. Vazand ca programul nu este corect computerul poate considera ca cine a creat programul nu este computer ci este un om.
    Primul preconcept si regula incorecta este ca orice 2 oameni pot comunica intre ei si sa foloseasca acelasi limbaj. Daca eu fac un program care genereaza “cuvinte random”, cel mai bun caz, caci intr-un test mai curios poti pune un om legat la ochi iar computerul sa trimita semnale luminoase ce rezultat da testul? Oare acelasi rezultat nu se obtine si daca pui intr-o camera un nevazator, iar dincolo un surdomut? Acelasi rezultat nu se obtine si daca intr-o camera este englez, iar de cealalta parte un japonez? Un bebelus care nu stie decat sa gangureasca si doar pune degetele pe niste taste va fi considerat om sau un computer?

  2. O minte fara suflet care ar “convinge” o alta minte umana ca este om – la noi s-a intamplat demult (de 25 ani). Nu este o problema, la noi, sa gasesti cel putin doua minti fara suflet, adica John si Jean, care sa se acomodeze intre ele, sa petreaca timp impreuna si sa-si cross-valideze reciproc umanitatea. S-au gasit generatii de minti fara suflet care ne-au convins pe noi ca sunt oameni. N-a fost nevoie de hardware si software.
    Ei ne conduc pe noi, ne influenteaza destinele. Tendinta este sa ne faca sa fim ca ei (adica fara suflet). Ii vedem in fiecare zi, pe orice program TV, in roluri de moderatori sau invitati. Ii vedem in scoli, licee si facultati pe locul profesorului si elevului (studentului). Sau in cabinete medicale, dispensare, spitale. Sau in judecatorii, parchete, tribunale pe locul judecatorului, procurorului sau avocatului. Incearca sa ne convinga pe noi, cei care mai miscam in front, ca “almanahe” este viitorul. Ca plagiatul si hotia este viitorul. Ca mentalitatile retrograde, miscarea astrelor, barfa fara sfarsit, aruncatul pisicii moarte peste gard, sa moara si capra vecinului etc. este viitorul si poate inlocui deschisul (nu mai zic cititul) unei carti. Egoismul, indiferenta noastra, ipocrizia noastra, ii ajuta enorm. Oricum, mintile fara suflet, tocmai din cauza ca nu au suflet, ne dispretuiesc. Nu ne baga in seama nimeni.
    Ne duc cu vorba de 25 ani.
    A venit randul nostru sa trecem de dificultatea extrema: putem sa le vorbim de notiunea de suflet mintilor fara suflet care ne influenteaza destinele si viata? Cred ca putem sa-l numim un fel de antitest Turing.
    Ce replica pot sa-i dai unui medic pediatru care te sfatuieste sa o lasi mai moale cu pretentiile de tratament pentru copilul tau, nascut cu malformatii congenitale? Poti fi multumit ca educatorul/invatatorul/profesorul copilului tau are pretentii materiale, iar copilul este de fapt un pretext pentru locul lui de munca? Legile se schimba in pemanenta si nu se aplica, dar in judecatorii/tribunale sentintele se dau dupa prejudecati sau mentalitati, prevalandu-se de faptul ca ei, mintile fara suflet, nu pot fi niciodata trasi la raspundere (materiala, normal).
    Sa ai suflet poate presupune si mustrarea de constiinta – ei au asemenea mustrari? Simt povara pacatelor pe care le comit?
    Domnule Doctor Gabriel Diaconu, dumneavoastra de care parte sunteti? Eu v-am mai provocat la un raspuns de acest fel si in luna ianuarie, dupa cazul de spaga de la Scoala Centrala din decembrie 2013.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s