Inapoi catre Darwin

O caricatura de sfarsit de secol XIX il infatiseaza pe Charles Darwin in pozitie antropoida (vezi figura alaturata). Maimutoiul, cu alte cuvinte, care a indraznit sa spuna ca omul nu-i din vana divina. Teoria evolutiei prin selectie naturala a fost greu de digerat inca de la publicarea ei. De atunci, nenumarati oameni de stiinta insista ca am “progresat” indiferent daca sunt, sau nu, de partea paradigmei evolutioniste, lucru care e un paradox putin hazliu (intrucat daca gandurile progreseaza si omul invata iar mintea si omul sunt unul si acelasi lucru, si daca exista degenerare si regenerare e putin probabil ca “matricea” din care suntem facuti e una fixa, vezi ganditorul de la Hamangia pe care se sufla viata si asta e). Adica, vezi Doamne, am devenit mai civilizati. Mai dispusi la a accepta noutatea in informatie. La a o supune discutiei fara sa cadem in patima atacului “ad hominem” (sau, ca sa nu ne plictisim, “atacuri la maimuta”) Dar nu despre Darwin si darwinism e vorba aici. Fac aceasta divagatie ca sa ofer context unei discutii un pic mai grele, mai dureroase. Pana la urma, cui ii pasa daca ne tragem din plamanii lui Doamne Doamne, din coasta lui Adam sau din pan troglodytes? Privind ultima, spun din nou tututor acelora care inteleg darwinismul drept “omul se trage din maimuta” ca e fals, omul si cimpanzeul au un stramos comun. Ceea ce face o mare diferenta. Nu ne pasa, deci, atat de mult despre originea speciilor. Ne pasa insa de ce se intampla in jurul nostru.

Hai sa mai spun o data. Ne pasa ce se intampla in jurul nostru. Acum, sunt sigur ca daca ar exista un senzor de interes el ar scadea dramatic cam pe aici. Faptul ca tu citesti Andreanum, sau ca eu citesc presa, nu inseamna ca imi pasa ce se intampla in propozitiile lor. Ce-i drept e drept, le gasesc amuzante. Uneori. Cum ar fi de exemplu noutatea zilei, cum ca “Romania a castigat 30 de miliarde de dolari la Haga’. Pe hartie. Pai sa nu mori de ras si-alta nu? In primul si in primul rand ca Romania n-a castigat. In al doilea rand acei bani nu se afla in fundul Marii Negre decat sub forma de resurse. Cat despre miliardele de euro, le-avem deja; doar ca le dam la rusi. A nu-i mai da la rusi nu presupune ca n-am sa-i dam in alta parte, de exemplu unui ciuvic sub forma de comisioane. Sau  ca vom cumpara avioane care sa mearga pe GPL. Dar daca editorii Cotidianului au considerat ca de fapt “aiasta’i stirea”, tie, sarman truditor cu sapa, nu-ti ramane decat sa citesti, in goana mare, un titlu cretin, bombastic si care te mai saraceste de doi lei sau cateva secunde, iara viata merge inainte. Tie, intre timp, ti-au inghetat salariile, ti-au cazut sporurile. Sa fie ca in bancul cu Ivan si sa speram ca te-a prins inghetul cu dansa sculata? Prea putine se leaga in tara asta si dintre toate maionezele, aceasta privind optiunea unica (!!!!) de salarizare s-ar putea sa fie cea mai margareta dintre toate. Sugubat ca de obicei, maestrul Cristoiu remarca rolul de balbait de serviciu pe care-l joaca presa de obicei, anume de creare de diversiuni. Atata doar ca maestrul e precum profesorul care le vorbeste elevilor de sifilis si cica ori mori ori ramai tampit, zice dom’ profesor, uitati-va la mine ca eu am trecut prin asta. La fel si Ion Cristoiu. Iluzia domniei sale ca cineva ar putea, vreodata, sa se inchida fedeles in biblioteca Academiei si-asta sa functioneze dar mai ales ca de acolo prin multiple ablutii ar putea sa atinga acea obiectivitate care sa-l transforme in dioda a adevarului…parol, are cineva un exemplu de astfel de vizionarism? De la Pythia incoace stim ca cei mai faini oracoli sunt cei sub influenta substantelor. Aseara, de exemplu, se discuta despre nu stiu ce, la Mihai Diaconescu in emisiune (Dan Gadea iesie pana afara la un tiutiun), si Mugur civicul avea un singur gand: Traian Basescu. Acum, dragilor, mai lasati-o in pace cu Traian Basescu, e prea gogonata! E ca si cum te-ai uita si tu linistit la un film de dragoste cu nevasta, lataniti pe canapea, si brusc personajul masculin ii spune iubirii vietii lui, apropos iubito stii la cine ma gandeam eu azi dimineata? Nu, sufletul meu, parigboria tu kosmu! La Traian Basescu!

Nu se poate, zice ea si privirea-i pica pe planta decorativa aflata in fundal? Si tu? Pentru ca stii care e secretul pe care vreau sa ti-l tot zic de trei saptamani? Si eu ma gandesc din cand in cand la Traian Basescu.

…Cine ar vrea sa se uite la un astfel de film? Si daca sa zicem ati fi intr-o sala de cinema si v-ati uita la noul film Batman (ca tot se practica alegoria pe anumite canale), si Batman si cu Robin (e un film nou) s-ar lupta impotriva raului din Gotham si la un moment dat auzi: “ha ha ha, sa trAiTi BIne!)”. Pai sa nu ii dai cu floricica’n crestet aluia care s-a jucat la film? Dar presa? Presa face si desface in speranta ca presedintele jucator, care e si el roman printr-aceea ca adeseori se gandeste la Traian Basescu, va suna in direct. Il va injura pe ciuvicul de serviciu. Va stoarce o lacrima ca o veritabila primadona. Isi va pune fustele’n cap si-apoi isi va mirosi degetul pe care l-a bagat in fundul dusmanului. Toate astea ca o veritabila maimuta antropoida care este. Aici sta de fapt talcul titlului meu. Evolutie? CE evolutie?

Acesti maimutoi cu fundul rosu care se arunca intr-o maxima veselie de-a lungul si de-a latul camerelor de luat vederi, oferind zambete largi pline de marar unui public tot de maimutoi al caror creier sta lipit de ecranul televizorului asteptand sa vina un “stimul” ca sa schimbe canalul de pe Gadea pe Diaconescu, de pe Diaconescu pe Badea, si-asa mai departe. In Romania, anul 2009, am regresat tocmai la acea bizarerie de scenariu de evolutie in care presa a devenit “jucatoare”. De fapt nu doar presa. TOATA lumea a devenit jucatoare, peste tot exista o miza, iar noi emulam momentele de sinceritate ale primului barbat al tarii pe care ar trebui sa-l imortalizam in bronz, sa-l punem la Piata Scanteii iar la soclu un mic difuzor cu cele mai stralucite momente ale carierei sale, vezi “tiganca imputita” si “gaozara”. La suflet ne-a mers, ce, nu e asa cum le zice domnul presedinte? In suflet si in gand?

Aceste alegeri au generat o noua era de mormoloci in ale analizei politice. Atat de mare a fost “cautarea” incat nu  mai erau de-ajuns cei 4 – 5 matusalemi care-au facut scoala pe vremea lui Iosif Boda, astfel incat la moment se afla zeci de romani destepti care sunt omniprezenti, fac presa “live”, isi dau cu parerea, ofera cu onctuozitate concluzii care mai de care mai bine conturate in fata unor moderatori care-au imbatranit in acelasi format, aproape c-ai zice ca la momentul intim, de sex cu nevasta (sau cu nevastul) moderatorul zice “o secunda, pasiunea vietii mele”, si-apoi se intoarce catre comisia de analisti si le cere o opinie avizata. Nimeni nu mai poate, cu alte cuvinte, sa doarma singur in pat cu obiectul de placere al domniei sale. E nevoie de cristoi, ciutaci, ciuvici, stani, bozi, hurezeni, tudori, cetepei care sa ne invete dreapta invatatura, sa ne intre in alcov, in budoar, in colturile marginase, si de acolo incolo sa ne asemanam cu totii.

Ce murdare sunt blocurile in care traim cand le vezi de la strada. Ce murdar e orasul pe care il impartim. Strazile, aleile, noroiul care ne inconjoara si fata de care ramanem, pe veci, indiferenti. Nu cautam curatenie ci un alt fel de mizerie tolerabila. Cat despre vieti, cat despre Darwin, cautam poate sa ne “adaptam” unor vremuri a caror greutate se poate ca a produs deja o specie noua de gandire care, chiar daca isi trage seva din acel “vechi comunism” nu mai are nimic de-a face cu acesta. Nu cred ca astazi vreunul dintre vechii nomenclaturisti se mai considera comunist, ba chiar ar indrazni sa-ti spuna ca el n-a fost niciodata. A disparut legatura de filiatie, specia noua este perfect viabila. Pe langa ei se afla toti acesti necrofagi care curata dintii rechinului.

Iar noi? Noi suntem ceilalti pesti din acvariu.

G.