Ştire pe hotnews, preluata de fapt din ziarul care a fost odată mare, numitul evz: Eugene Ionesco, interzis românilor. Din text reiese că madame Marie-France Ionesco, fiica dramaturgului, este o babă senilă care doreşte să priveze naţia română de cultura Sa, în sensul că nu vrea să-i lase pe regizorii de teatru români să pună în scenă în limba română nici o piesă a lui Ionesco. Cu voce plângăcioasă citesc că românii, în propria lor ţară, sunt obligaţi să asculte la căşti, în traducere în limba română, ceea ce se joacă în faţa lor pe scenă în germană (Doamne dacă era maghiară cred că ieşea cu sânge pe pereţi). Pe lângă că anul ăsta am fi vrut şi noi, ca rino români adevăraţi, să dăm o dipomă, o medalie, o zeamă şi-o prăjitură cu ocazia centenarului Ionesco.
Deci nebuna, îmbuibata de la Paris, născută în Occident şi care n-a mîncat nici salam cu soia şi nici nu a înzestrat-o natura cu vreo brumă de talent (să mă ierte Mircea Badea), care trăieşte din ce-a lăsat în urmă Românul Ionesco, nu vrea să ne dea ce e al nostru! Citiţi comentariile majorităţii cititorilor evz şi spuneţi-mi dacă exagerez cu ceva.
Dar cum evz are deja o reputaţie şi e musai să şi-o ţină sus cu mâna, citesc toate comentariile, printre care şi unul al unui anume domn Grosu care dădea un link către Revista 22 unde se găsesc scrisorile doamnei Marie-France Ionesco către solicitanţiiul de “permisiuni de punere în scenă” (articol din 03.02.2003):
Furtună într-un pahar de apă murdară. Din care citez:
Iar acum am sa va raspund de ce nu vreau sa puneti in scena “o piesa de Ionesco” (un adevarat regizor isi doreste sa puna in scena o piesa anumita, cu care are afinitati, si nu indiferent ce piesa a unui autor): refuzul meu nu se datoreaza unor considerente de ordin politic, in sensul in care le intelegeti pe acestea in scrisoarea d-voastra. Nu e vorba catusi de putin de manifestarea antipatiei mele fata de conducatorii actuali din Romania.
Ce-i drept, din punct de vedere politic, situatia Romaniei, o tara inca bolnava, este atat de complexa incat un ochi neavizat o poate considera, fara sa greseasca intotdeauna, drept haotica. Lucrul acesta nu ii impiedica insa pe scriitori, pe artisti, pe creatorii de valoare sa se exprime liber si sa insufle acestei tari vitalitatea culturala pe care ea o merita. Iata de ce sunt prima dispusa sa sustin orice initiativa culturala demna, adica orice initiativa neintinata de un proiect de recuperare nationalisto-politica.
Refuzul meu nu se datoreaza nici unor considerente de ordin estetic care ar pune in discutie talentul d-voastra de regizor, in privinta caruia faceti tot ce-i cu putinta pentru a ma convinge ca il aveti. (…) Motivul refuzului acesta, repet, nu trebuie cautat nici in considerente de ordin politic, nici in considerente estetice, ci intr-unul legat strict de persoana d-voastra: e vorba de dezgustul profund pe care l-ati inspirat pe vremuri tatalui meu si pe care continuati sa mi-l inspirati si mie. Din aranjamentele dubioase la care v-ati pretat n-a lipsit colaborarea cu serviciile politiei secrete: nici cu cele ale glorioasei Securitati* si nici cu ale D.S.T.-ului, care a inscenat “disparitia” d-voastra. Pentru a va caracteriza, voi folosi o formula a lui Cioran, care, e drept, se referea la altcineva, dar care vi se potriveste de minune: “O corcitura de Smerdiakov si de Constantin Virgil Gheorghiu”.
Un ultim cuvant: “Justetea optiunilor mele, onestitatea atitudinilor mele, moralitatea profunda si indefectibila a tot ce am intreprins”.
Doamna Ionesco poartă această conversaţie cu dl. regizor Virgil Tănase.
Deci cum e până la urmă? Parcă nu mai e nici senilă şi nici analfabetă urmaşa lui Ionesco, nu? Aşa ziceam şi eu…
LE: colegii de presă de la Cotidianul scriseră şi ei acum vreo cîteva zile despre Ionesco şi drepturile de punere în scenă gestionate cu mînă forte de fiica autorului, dar parcă mai liniştit, nu aşa zbuciumat şi dramatic, cu excepţia titlului, desigur, că altfel nu deschide omu’ linku’, trebe ceva tare să agaţe 🙂
andreanum & co 