Muritorul de foame. Dintele fermecat. Febra porcina

In lumea lui Terry Pratchett, pe Planeta Disc nu se sarbatoreste Craciunul. Se sarbatoreste insa ceva asemanator care s-ar putea intitula De Paza la Porc. De paza la porc inseamna ca stai si tragi cu ochiul sa vezi cand vine Mos PorKraciun pe horn, exact ca omologul sau pamantean, si aduce cadouri. In schimbul serviciilor sale acest mos PorKraciun nu asteapta decat niste brandy si placinta de porc, caci ce-ar fi sarbatoarea de Paza la Porc fara niste placinta din carnea animalului sus-numit. Sania lui Mos PorKraciun, daca veti avea curiozitatea sa intrebati, e trasa tot de niste porcusori, bineinteles. Nu reni. Renii nu erau disponibili in povestea lui Terry Pratchett. Sa mai spunem ca Moartea afla ca mos PorKraciun urmeaza sa fie asasinat, caci in biblioteca Mortii unde se afla toate clepsidrele cu timpul ramas personajelor mitologice se face ca in dreptul Mosului nu prea mai ramasesera grauntse. Si singurul mod in care Mosul poate supravietui e daca in noaptea de Paza la Porc oamenii cred in El. Ei, si unde mai pui ca Moartea se imbraca in mos PorKraciun si o ia la plimbare prin Lumea Disc impartind cadouri in stanga si dreapta, si intreband copiii daca au fost cuminti.

Sa mai spuna cineva ca aceasta Terry Pratchett n-are o imaginatie bolnava. Si-apoi tot ce se poate ca pentru Terry Pratchett simbolul Craciunului e unul aidoma noua, ancestral, cu Ignat si cu porcarii carele sunt mai importante decat imaginea Pruncului in iesle. Deci lasati-ne cu magii de la Rasarit, daca nu va e cu suparare, ziceti-ne de toba si caltabos.

Aflu printre altele, azi, ca Ministerul Sanatatii roman, in 2009, a descoperit ca si alte ministere minunea gripei porcine. Nimic de spus, nu sunt specialist virolog, las dezbaterile incinse la eprubeta si pahar Berzelius colegilor de la Babes. Ministrul Bazac, mai nou devenit DOCTOR Ionut Bazac (dupa ce-a fost ridiculizat si chemat de toti baietii de la scara, cu care se juca el fotbal cand era mic, Ferrari) impreuna cu omniprezentul si multi-lateral dezvoltatul Dan Nica s-au reunit, in praful ridicat de ingrozitorul cutremur petrecut sambata la Bucuresti si din care ar putea muri o cincime din populatia romaniei, printre care si noi, si-au decis ca de acum inainte vor intreba oamenii la aeroport; de unde sunteti? America? Aha. Si, bai, nu va suparati, n-ati vazut voi prin America vreun pui de mexican? Nu? Da’ porc mancati? Aha! Deci mancati! Ministrul DOCTOR Ionut Bazac, zis Ferrari, si pluriscientul Dan Nica nu cred ca s-au inteles ce-au sa faca, saracii, cu toate cohortele de americani care fac turism ecumenic pe la noi, pe Mures si pe Tarnave. O sa-i bage la carantina? O sa-i trimita inapoi ca-n povestea cu Sfantul Sisoe, in Raiul din carele au venit? E un pacat sa fi cunoscut un mexican? De azi dimineata, de cand traiesc isteria cu gripa porcina, imi fac griji ca dupa gripa aviara s-au dus baietii in costume, cu mascute de oxigen, si-au dat foc la gainile lui mamaie la Gostinu’ de stateau toate babele impietrite, si priveau cu baticul pe obraz cum le dispare sursa de copanele si papara. Ce-au sa faca acum? Au sa ni-l omoare pe Mos Porkraciun?

Asta pe de o parte. Cel putin, ma gandesc, in curand deasupra Romaniei se va forma un nor cu aroma de sorici si cand trece cursa, de la 10 mii de metri, nu se mai vede ca un punct mic si negru maroniu, dar acum mai si miroase.

Azi m-am dus sa-mi iau un bilet de trimitere din acelea noi, de la Medicul meu de familie. Am aflat ca as putea inca sa am un medic de familie, desi om sanatos ce sunt si neavand nevoie de serviciile minunatei mele bresle am omis sa caut continuitate in obtinerea de servicii medicale. Ceea ce am si facut. Si ma programez eu la tanti la o ora de mare audienta, la care n-am intarziat decat 15 minute cautand besmetic un loc de parcare la inghesuiala, sa nu se simta masina stinghera. Daca as fi lasat-o, saraca, mai ales ca e Made in Mexic, in mijlocul cucuruzului? Asa ca am bagat-o bine in bordura, mititica, intre un BMQ si-un Logan. Masini, nenicule! Si dand eu din picioare mai tarziu, bucuros nevoie mare ca uite, mai, ce frumos, ma duc programat, hai stau un pic la usa, treaca mearga, 15 minute, cioc-cioc si gata, plec cu patalamaua.

Cand ajung, stupoare.

La usa era o mica ceata de pensionari care se infipsesera cu sarg in cele 4 scaune de la intrare. Dau sa fac un pas spre usa, m-au priponit cu priviri asasine, adica cine esti dumitale? Pai daca nu va suparati, am programare la 2 jumate. Ei si ce daca aveti? Ce, noi n-avem? Nu stiu daca aveti, eu vreau doar un bilet de trimitere. Ca ce, si noi tot pentru hartii am venit! Stati la coada, cine e ultimul? Am zambit, m-am conformat, mi-am adus aminte stai, prietene, esti inapoi in Romania, aici risti sa fi atacat cu o arma alba de catre sexagenara (cu sex ambiguu) venita pentru reteta lunara de metoprolol si tertensif. Si-apoi ce conteaza un minut, doua, in plus? Mai verific eu un mail, mai ascult eu o muzica, o alta baba se stropseste la mine bine ca dumneavoastra aveti muzica! Ridic o spranceana, ii arat toti dintii in ce parea a fi un ranjet si-o intreb manzeste, nu vreti sa va dau sa ascultati si dumneavoastra? A palit fiinta, se auzea din casti un dum-dum care nu cred ca-i era reminiscent slujbei de la Patriarhie, intre timp a mai venit o tanti, s-a asezat, si-a inceput sa intrebe in stanga si dreapta despre ce sufera toata lumea. Recunosteti personajul, nu? Sunt persoane care se poarta la coada la orice ca in tren, cumva trebuie sa treaca timpul. Ei si ce ziceti, ati avut un neg, nu? Da, stiu, si eu am un transplant. Da. Renal. Ei, nu, am facut si dializa. Si cum, v-a cerut urina pe 24 de ore? Pe toata? Dom’ne, ce prost! Si l-ati crezut? Nu, domn’ne, nu trebuie decat sa duci acolo, o sticluta. Ah, era doctor batran. Asa da, inteleg, asa se pune.

Intre timp apare un batranel pansat la gat, abia se tinea pe picioare. Lumea se simte. Hai tataie, treci in fata. Lui nu-i mai trebuia programare, avea o hartiuta in mana si ii tremura destul de abitir. Are Parkinson, zice tanti cu dializa. Se vede. Uita-te la el, saracul. Of, batranete, ce urata esti – suspina ea mai departe in timp ce-l tinteste pe saracul om din priviri. Intra pana la urma, iese si se face nevazut. Barfa pe scaun continua, timpul trece, se face o ora, se fac doua, mai vine si-o doamna la un moment dat cu o radiografie, iar tambalau ca dumneavoastra cine sunteti, ce vreti, stati la rand, cine e ultima persoana, cine e prima, dar cine esti dumneata sa ma intrebi ca eu sunt venita de la 2, uite si domnul e tot de la 2, doamna e de la 1:30 dar a stat la alt cabinet saraca, nu prea o duce capul dar macar a stat pe scaun nu ca noi, stai doamna ca intru doar sa pun o intrebare. Jumatate de ora mai tarziu se aud discutii aprofundate dinauntru, doamna sugereaza ca poate ajunge pe la 6 acasa si ma priveste compatimitor. Eu zambesc, de ce sa nu zambesc? Sa ma uit urat poate ar fi mai adecvat. Poate daca as fi injurat-o de mama ar fi fost scriptic pentru realitatea din care facem cu totii parte. Ea n-a vazut si altfel, iar pe mine nu ma cheama Iisus sa intorc si celalalt obraz. Si-atunci ii zambesc.

Cu o ultima clipire, la semafor, arunc o privire in urma, pe dinauntru. Cati cersetori ai mai vazut azi? Am ramas intr-o scurta staza, blocat in timp, privind la coltul strazii pe care se afla Institutul de Sanatate Publica o doamna, varstnica, pe o masuta pe care se aflau o cana, niste carti vechi, si-un mar muscat. Alaturi o saltea. Pe gard atarnase femeia niste plovare la aerisit, ma gandesc ca e putin probabil ca le spalase cu Coccolino. Cateva ore mai tarziu, in fata Guvernului Romaniei, o cruce pe care statea inscrisa Roaba lui Dumnezeu, democratia, si alaturi pancarte cu Greva Foamei in romana, engleza si ce parea a fi spaniola dar s-ar putea sa ma insel. Eu nu vorbesc spaniola. Mi se pare inutil sa faci greva foameni intr-o limba alta decat de circulatie internationala. Iata de ce – cumpatam in mine – o fi stat chinejii aceia atata timp la ambasada lor, dintr-un simt estetic al exoticului, trebuia sa se marineze suficient inainte. La stop, cinci minute mai tarziu, dintre doua masini mai iese o mogaldeata negricioasa care vine si se lipeste cu nasul de geamul masinii. Verific ca am usile inchise. In ultima perioada am teama ca intr-o zi s-ar putea ca una dintre aceste mogaldete sa intre peste mine, sa-mi faca ceva, sa-mi scoata vina cu forcepsul prin gulerul de la camasa si-apoi sa plece cu toti banii mei si sa-si cumpere covrigi fierbinti, si inghetata, si bomboane fondante, si-o copilarie noua si-o mama mai buna si hainute, multe hainute si bilete la cinema, si o casa peste iarna poate.

Daca vi se vor fi parut toate cele scrise mai sus un nonsens, este pentru ca sunt. In lumea lui Terry Pratchett, poate ma veti intreba, chiar si in lumea lui Terry Pratchett cum o fi oare posibil sa moara un personaj de poveste? Asasinul s-a gandit, asasinul s-a gandit si cum sa o omoare si pe Moarte la un moment dat. Intrebat de Lordu Ligii Asasinilor daca nu e ciudat ca totusi, tehnic, Moartea e totusi…moarta, domnul Teatime (Ora Ceaiului) raspunde, ei si ce, toti au defectele lor.

G.

Advertisements

2 thoughts on “Muritorul de foame. Dintele fermecat. Febra porcina

  1. Inteleg ca daca acum ne pomeniram cu febra porceasca inseamna ca am scapat de aia pasareasca si de vaca nebuna? Personal sunt mai atasata de animalele mari decit de zburatoare (cu exceptia liliecilor pentru care am dezvoltat o reala pasiune).
    Mai, cu mine se petrece un fenomen ciudat: daca pute in microbuzul cu care merg zilnic, in parc sau in magazinul de mincare, daca un nea asculta manele la telefon la maxim (pe difuzor nu prin casti), daca un aurolac se face ca se impiedica de mine, daca sta sa-mi cada de la etaj o ploaie de floci, frunze copilite, scame si praf, ca mi-e drumul pe sub balcon, zic daca mi se intimpla toate astea si le rememorez seara nu pot decit sa zimbesc si sa fac misto in timp ce jupoi un strat de piele cu peria de unghii. Altfel imi zmulg parul din cap si sucesc gitu’ vreunul nevinovat.

  2. Mutsu bine ai venit printre tinerii care au nevoie de medicul de familie. De altii nici nu mai zic. Sa nu te superi, dar cand am citit patania dumitale … am zambit. Mi-am adus aminte de vremea cand erai in Canada si m-ai trimis la medic. 😀 Ei, vezi cum e?
    Sincer acum, indiferent pt ce aveai nevoie de biletul de trimitere iti doresc sa nu fie nimic grav. Multa sanatate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s