Era prea lung si prea frumos, si-ar fi fost o mica impietate din partea mea sa adaug ceva, orice la W.H. Auden. Si n-am sa stau nici acum sa scriu un pomelnic in replica, e vineri si ploua pe dinafara ferestrei mele (numita ubicuitar “fereastra”, azi ploua la toate ferestrele mele). Asa ca va trebui sa fie ceva scurt si nu neaparat sincer, dar macar sa incercam si tu, si eu, sa ne prefacem frumos si daca se poate convingator. Tu esti cetateanul necunoscut, mica particula de praf intr-o mana de pamant. Si ca tine sunt atatia altii care fac exact acelasi lucru. Consuma aceeasi mancare ca si tine. Circula pe aceleasi strazi. As putea sa pun pariu ca in ani diferiti ati dormit in acelasi pat la acelasi hotel pe acelasi litoral. Copiii daca nu va merg deja la aceeasi scoala (si presupunand ca sunt de sexe complementare) s-ar putea sa procreeze ceva impreuna in viitorul indepartat intr-un veritabil consanguinism memetic. Pentru istorie, si tu si el sunteti zgomot de fond si nimic mai mult. Ce poate fi mai prielnic decat atat pentru tentatia de a ti se vinde o gura de aer numita “individualitate”? Asta n-ai. Asta-ti trebuie. Morcovul si zaharelul tau e sa vina (puncte puncte, inlocuieste intre paranteze) si sa-ti propuna un targ faustian: daca-mi dai (puncte puncte, inlocuieste intre paranteze) am sa te scot din anonimat. In secret, toti (dar toti) visam la iesirea din anonimat inclusiv putinii schizoizi veritabili care mai decoreaza aleile comunitatilor terapeutice (a se citi spitale de psihiatrie). Si ce e mai bun sa te scoata precum pe soricelul proverbial din rahat decat nenorocirea? Trocul mental e unul simplu, ma prefac ca sufar daca te prefaci ca-ti pasa; iar daca-ti pasa, chiar si asa , de suprafata, de ochii curiosi ai babei de la colts, nu va mai fi ca si cum nu-i pasa nimanui. Uite ideea asta ma preocupa de ani buni, unde incepe si unde se termina? Pasul lumii adica. Sunt oameni care declarativ si-ar da si camasa (dar n-o fac niciodata), sunt altii care din prea-multele ghemotoace nu ti-ar imprumuta un cap de atsa inainte de-a iesi din anonimatul autonomiei. Omul care-si vede de treaba lui se cheama ca n-are nevoie, daca n-are nevoie e vecin bun si pastreaza distanta si totusi pretinde ca ar fi dispus sa negocieze o nevoie cu tine daca ar fi…nevoie. In revansa, cooperarea ne e solicitata evolutionar de cateva lucruri atavice, cum ar fi plansul unui copil sau bastonul babei. Asta n-a oprit insa o plaja de oameni sa stea craciti la soare in timp ce cadavrul unei pustoaice se dezmembra la 10 metri de ei. Sau alti trecatori sa treaca intr-ale lor chiar si cand o alta tanara (basarabeanca) a facut cunostinta cu sigla unui Audi; nu distribui vina, ci dau culoare unei idei, anume ca suferinta anonima e aia de care nu-i pasa nimanui. Strigatul profetului in pustie nu exista. N-ai decat sa-ti scuipi si ultimul lob renal. E liniste. Dar nesimtirea cheama la nesimtire si directia e una care, de la rascruce incolo devine din ce in ce mai ingusta pana cand nu mai e loc de intors. Eu stau si ma gandesc uneori, de exemplu, daca munca esentiala cu romanii de azi (oricare ar fi ei, dar mai ales aceia crescuti cu budinca de vanghel si sufleu taricean) e una de invat sau de dezvat. Ca sa-l inveti, trebuie sa-l scoti din anonimat si sa-i faci evidenta greseala, si-apare trocul faustian. Ca sa-l dezveti, e suficient sa-i dai peste mana, durerea isi va face datoria ulterior. Dezvatul e cantecul pe care ti-l canta Mama natura pe cai doar de ea stiute. In fapt, biologic nu exista nefericire; exista durere si alienare. Pe de alta parte insa e un fapt stabilit ca datul la palma nu creste coeficientul de inteligenta, iar adversitatile timpurii in viata creaza indivizi disfunctionali. Cetateanului necunoscut trebuie sa-i oferi premise pozitive de viata, chiar daca risca in interactiunea cu semenii lui la fel de berberi sa o sfarseasca in cele din urma la buza Povestirilor Adevarate.
Asadar ma gandesc ca cea mai buna solutie e – pana la urma – scandalul. Scandalul este o metoda brutala, primitiva si totusi eficienta de a imbina placutul cu utilul si invatul cu dezvatul. Dai la palma, mangai pe crestet, pupi in bot, sut in cur, tragi in sus, pantalonii jos…Si dintr-o data nu mai rezolvi ambivalenta (nuca sau aluna?) ci imbratisezi ambivalenta. Or noi suntem un bobor a carui adolescenta e traita abia acum, suntem un bobor ambivalent si contemplativ la bobul de mazare caruia i-au facut bine, inca din frageda-i copilarie, tepele si boierii. E posibil oare insa sa abandonam unele scandaluri si sa augmentam altele? Problema, asa cum o vad eu, cu scandalul e ca se prabuseste mai tot timpul sub povara propriilor obiective. Vrem sa rezolvam justitia. Scandal. Multe voci, cu mic cu mare, impart palme si bezele in stanga si’n dreapta. In cele din urma, cand se asterne praful, lumea e facuta din buni si rai. Verzi si albastri. Pomi fructiferi si pomi nefructiferi. In schimb, demarorul si in esenta motivul teleologic al duduielii s-a pierdut. S-a produs un drift din care nu exista decat beneficii secundare.
Finalul poeziei lui W.H. Auden e – in fapt – radacina intregului rationament pe care l-am exersat in cele de mai sus si reprezinta pana la urma marele semn de exclamare. A fost fericit? A fost liber? Bineinteles, daca n-ar fi fost sau daca ar fi fost vreo problema am fi aflat. Aflatul in sine, insa, nu poate fi un primum movens. Or pentru omul de rand, pentru martorul cetateanului anonim, care sunt eu, dar care poti fi si tu, mai intai vine intrebarea, si-apoi raspunsul. Iar asta, constienti fiind ca uneori raspunsul nu e obligatoriu sa existe, iar alteori intrebarea apare mult dupa ce-am aflat de solutiile la ea.
G.
andreanum & co 