Că m-am ”retras” din viața publică într-o bună măsură nu (mai) e un secret. Ca tot omul la dezintoxicare, constat cu cotidian frison multele, și subtilele, schimbări pe care le adusese oina contra statului, de-a lungul timpului, asupra minții mele. În primul rând cinismul. În al doilea rând rânjetul, ocazional, din scris, vis-a-vis de teme care altfel ar trebui să-ți dea oarecare pauză, în cap. Și-apoi produsul la normă însemna că, uneori aproape echimolar, emanam maculatură pe lângă lucruri lângă care m-aș simți bine oricum, oricând, oriunde. De maculatură nu poți fi mândru. Cel mult poți să regreți risipa de hârtie.
Dar cum stăteam eu azi dimineață cuminte în lumea mea ceva – culmea! – ceva absolut inocent a avut darul de-a mă stârni înapoi din propria mea pasivitate, proverbiala lene care-mi păstrează cât de cât intact compasul moral prin cuptoarele coclind ale capitalei. Anume un material al Ioanei Lupea despre ”sănătate mintală, bărbați și criza economică”, un concoct obișnuit de banalități presărate cu truisme vis-a-vis de boala psihică la bărbat, obligatoriu peisagistic trecând prin Demonul Amiezii lui Solomon (sic!), cu o țâră de psihanaliză și suicid la felul trei. E și depresia un hipsterism, cum ar spune prietenul meu puternic tatuat între două fumuri. Ce mi-a zgâriat corneea în schimb e că în text sunt menționate două medicamente. Numele nu-l voi spune. Numele, de fapt, nu contează.
Altceva contează. Altceva a contat pentru mine. Ce-a contat pentru mine e că, în text, e menționat numele de brand al medicamentelor. Mi-e cam cald și un pic cam silă să elaborez asupra reacției de jet pe care-am avut-o în fix momentul respectiv în timp ce-mi treceau prin fața ochilor experiențe din varii perioade în care, din diverse cauze, a trebuit să traforez primprejurul realității că, ironic, tocmai medicamentele respective nu se găseau în farmacii. Licența de brand în cazul amândorura a expirat de ceva ani. Bine, nu numai lor. Mai sunt, în psihiatrie, niscava. Companiile care le-au împins ani la rând pe piață cu mult umpf și aplomb, în noua configurație în care Statul le-o dă la plăsele, s-au uitat cum vânzările plonjează către o zonă nesatisfăcătoare pentru agent, și toată liota de deasupra-i. Doctorul care primise și el ”să mănâncă și gura lui o pâine”, și care a pompat cât de cât onoris causa produsul lui Lolec care era mai bun decât al lui Bolec pentru că așa îi zicea rep-ul medical a aflat că poate anul ăsta nu mai merge la congres. Că e greu cu fondurile de sponsorizare. Și-atunci, ultima redută? Articole de ”sinteză”. De sfârlează cu fofează. De Victor Ion Popa. Al cărui nume n-a fost folosit în van în acest paragraf.
Ioana Lupea, uite ce știu eu, și tu ești foarte pe cale să afli. Tu nominalizezi două antipsihotice, dintre care unul zici că se vinde cam ca pastila aia de dureri de cap (pe care, între noi fie vorba, n-aveai nici pe aia voie s-o menționezi pentru că sunt multe preparate cu ibuprofen pă prin farmacii). Și-aici e prima ta mare eroare, și impardonabilă în același timp. Nu e frumos să faci reclamă mascată, Ioana, pour la bonne bouche. Farmacopeea de antipsihotice e sensibil mai largă, mai lungă și mai nuanțată decât cele două. Și-apoi, nu știu alții cum sunt, dar eu nu-mi bazez gândirea clinică pe ce scrie în Medipedia. Din nou, că poate nu s-a înregistrat, nu e frumos să faci reclamă mascată, Ioana, pour la bonne bouche. Trec peste faptul că sursa de informare e îndoielnică, puteai foarte bine să întrebi ANM-ul ce fac produsele respective, sau să te uiți în ghidurile de practică psihiatrică de pe website-ul Ministerului Sănătății. Sau să citești pur și simplu prospectul care e copiat pe website-ul cu pricina într-o formă tradusă și abreviată, după care face trimitere la un forum pe care eu dacă aș fi pacient înregimentat l-aș citi doar dacă n-am un film bun la care să mă uit în timp ce-aștept să-mi răspundă doctorul la telefon (sperând, cuminte, că răspunde).
Ți-o spun ca unul care umblat un pic prin toate, inclusiv prin lumea Pharma, și care-a căutat să păstreze cinstea obrazului în tot ce-a făcut și face. O să îți pară ciudat că mă interesează mai mult să taxez fandaxia ta decât logoreea latrină a colegilor despre fenomenul Vaslui, dar – curios nu-i așa? – îmi pare că ele au legătură. După o lună de discuții intense despre sănătate mintală, psihologie, psihiatrie, lipsa serviciilor etc nu strică să ai și-un articol în care așa, en passant, să aduci aminte de două pastile ”dibace”.
Unele lucruri pe lumea asta se fac. Nu importă dacă se fac bine sau prost. Mai bine să faci făcute decât nefăcute. Zic și eu. Dar alte lucruri, ei bine alte lucruri nu se fac.
Și articolul tău nu se face. Știi de ce nu se face? Din același motiv pentru care DNA-ul i-a luat la lunetă pe oncologii care prescriau citostatice mai scumpe că așa le șoptea lor un porumbel. Pentru că accesul la sănătate nu e funcție de brand, cât de nevoi, acces și finanțe. Iar pacientul are dreptul a) să fie informat corect, b) și să aleagă, împreună cu doctorul lui, cea mai bună soluție pentru el. Or asta implică și buzunarul. E de altfel și motivul pentru care rețetele ălea electronice nu conțin nume de branduri cât ce se numește DCI – denumirea comună internațională. În cazul de față, Ioana Lupea, denumirile sunt quetiapinum și olanzapinum. Eu știu vreo trei, hai patru denumiri din fiecare substanță activă funcție de compania care le pune pe piață. Nu mai vorbim de generice care vin fix cu numele ante-menționat. E posibil că nea corporatistul își permite produsul original, e posibil că nu. Nu e treaba mea ca doctor să-i zic ”ia pastila asta că-i mai bună”. Eu nu-i dau ”pastila bună”. Eu îi dau medicamentul recomandat.
Astfel că am câteva rugăminți publice Ioana, fără supărare:
1. Rog redacția Adevărul să retragă articolul tău de pe website și să publice o erată prin care să-și ceară scuze pentru faptul că a încălcat legile în vigoare privind regimul de publicitate al medicamentelor
2. M-ar bucura și dacă tu, persoană pe care altfel ocazional o citesc, ai admite că ai gafat într-un fel incompatibil cu calitatea de speaker public. Să nu uităm că un concept internațional de drept este că ignoranța nu e o scuză. Deci chiar și în varianta arcană că n-ai știut că medicamentele ălea sunt branduri, nu substanțe, tot nu iese bine.
Cât despre colega mea și relația ei cu cele două companii care comercializează produsele cu pricina, nu-mi rămâne decât să mă uit, curios, dacă va avea sobrietatea profesională să facă publice relațiile și cu una, și cu cealaltă, de-a lungul timpului. Pentru că dacă sunt, și dacă numele ei apare asociat cu reclama mascată dintr-un articol de ziar la amândouă, nu-i frumos pentru reputație.
G
andreanum & co 